Sari la conținut

Édith Cresson

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Édith Cresson

Édith Cresson (născută Édith Campion, la 27 ianuarie 1934, Boulogne-Billancourt / Boulogne-sur-Seine, Hauts-de-Seine) este o politiciană franceză, prima femeie care a îndeplinit funcția de șef al guvernului francez, în timpul președinției lui François Mitterand, de la 15 mai 1991 până la 2 aprilie 1992. Până în prezent, Édith Cresson este prim-ministrul francez cu cea mai scurtă guvernare din cea de-A Cincea Republică Franceză.

Tinerețea

Născută la Boulogne-sur-Seine, aproape de Paris, Édith Campion, fiica unui inspector de finanțe, s-a căsătorit în 1959 cu Jacques Cresson, fiu de medic și director cu exportul al constructorului francez de autoturisme Peugeot. Au avut două fiice, Nathalie Cresson și Alexandra Cresson (căsătorită Rocca-Simon).

Diplomată a Școlii de Înalt Învățământ Comercial pentru Fete[1](HEC-JF), Édith Cresson este titulară a unui doctorat în demografie.

Tatăl său, Gabriel Campion (1896-1959), mare burghez de tendință de stânga (SFIO[2]) era inspector de finanțe. Detașat la ambasada Franței din Belgrad, a devenit apoi director al finanțelor al Secours national, iar apoi președinte al Société française de banque et de dépôts.

Cariera în industrie

Mandate politice

Édith Cresson la Salonul Cărţii de la Colmar, la 25 noiembrie 2007

Deputat european

Mandat de Deputat

  • deputat PS de Vienne, aleasă în 1981, realeasă în 1986, realeasă în 1988

Funcții în Partidul Socialist

Note și referințe

  1. ^ În franceză: l’École de haut enseignement commercial pour les jeunes filles (HEC-JF)
  2. ^ SFIO este siglă a Section française de l'Internationale ouvrière, în română: Secția Franceză a Internaționalei Muncitorești.

Bibliografie