Sari la conținut

Stema Republicii Moldova

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Stema Republicii Moldova
Versiuni

Detalii
Data adoptării 13 iulie 1990
Variante anterioare 1917-1918Stema Republicii Democratice Moldovenești;
1918-1940 - stema României
Drapelul Republicii Moldova având stema țării pe culoarea galben a tricolorului

Stema de Stat a Republicii Moldova constă din desenul stilizat al unui vultur (sau al unei acvile) purtând o cruce în ciocul său și strângând în ghearele fiecăruia din picioarelor sale, reprezentate ca niște mâini, un sceptru de aur și o ramură verde de măslin.

Pieptul păsării este protejat de un scut cu însemnele tradiționale ale Moldovei: capul de bour, privit frontal, și soarele, plasat între coarnele bourului, ambele pe fond roșu, simbolizând lumina zilei, respectiv o floare pentagonală (un trandafir) și luna, în faza de crai-nou, plasate ambele pe fond albastru, simbolizând renașterea. Două greșeli frecvente (inclusiv în vechime) privesc aceste elemente : capul de bour este luat drept un cap de zimbru[1], iar soarele este luat drept o stea și reprezentat ca atare, inclusiv în infoboxurile și portalurile Wikipediei despre Principatul Moldovei, în stema Republicii Democratice Moldovenești și în scutul Moldovei din stema României. Cele două romburi sunt aranjate la nivelul de separare al roșului de albastru. Elementele distincte ale scutului sunt din aur (galbene). Emblema scutului este realizată folosind cele trei culori tradiționale ale tricolorului: albastru, galben și roșu.

Stema Republicii Moldova se regăsește, de asemenea, și în centrul drapelului național, pe culoarea galben.

  1. ^ Alexandru Filipașcu : Sălbăticiuni din vremea strămoșilor noștri, Ed. Științifică, București 1969, pp. 66-72.
Drapele naționale
Listă a drapelelor naționale | Listă a stemelor naționale