În zelul lumii grăbite…

De ce să fim răi, când putem fi buni? De ce să ne întristăm, când putem zâmbi? De ce să căutăm furtună, când putem fi armonie?

Poate că uităm cine suntem cu adevărat, în zelul lumii grăbite, când sufletul ar putea fredona binele ce-ar crește în orice clipă, dacă am vrea, iar zâmbetul ar schimba o viață, pacea s-ar naște din gesturi mici și iubirea ar fi totul.

Fiecare om are propria lui percepere despre viață, pentru unii este timp, pentru alții, experiență, luptă, iubire, suferință sau o simplă supraviețuire. Viața începe adesea în inocență și se transformă treptat într-o confruntare cu realitatea.

Ar presupune să ne punem unele întrebări: Cine sunt? Ce caut? De ce exist? Ce rămâne după mine? Din păcate mulți preferă zgomotul superficial, fără să-și mai pună întrebări, pentru că-n liniștea acestor întrebări este obligat să se întâlnească cu propriul interior. Din acest motiv e greu să-ți răspunzi logic la întrebări.