Contact international VVooll..

3333,,222255--222288,, iiaannuuaarriiee,,ffeebbrruuaarriiee,,mmaarrttiiee,,, aapprriilliiee 22002233

O prietenie creatoare ddee AAnnccaa SSîîrrgghhiiee

Vise sau universuri paralele ddee AAllffrreedd RReennnneerrtt PPoopplliinngghheerr
Port îngerul în mijlocul cerului ddee EEmmaannuueellaa IIlliiee
Un poet proto modern Bardul
ddee A
Addrriiaann G
Grraauueennffeellss ddee LLiivviiuu P
Peennddeeffuunnddaa
Jocul demiurgic ddee AAddrriiaann DDiinnuu RRaacchhiieerruu Lux in Arcana
Zboruri secrete Metaeseuri Cronicar
Clleeooppaattrraa LLoorriinnțțiiuu
ddee C ddee M
Miihhaaii C
Ciim
mppooii de LLiilliiaannaa P
Pooppaa

Devdoot the Angel Canto 3 ddee SSuuddhhaakkaarr GGaaiiddhhaannii

Calea hermetică Suspinul celor ferecați
ddee B
Booggddaann M
Miihhaaii M
Maannddaacchhee ddee K
Kaattyyaa K
Keellaarroooo
 Contact international founded May 1990
in Carrus per Fontem ad Tintinnabulum accedemus

Founder, Publisher, and Managing Editor

Liviu PENDEFUNDA
Editor in Chief
Octavian LAURENŢIU
Catinca Agache, Dimitrie Anghel, Liviu Apetroaie, Costantin Arcu,
Tudor Arghezi, George Bacovia, Mircea Bârsilă, A.I. Brumaru,
Mihaela CD, Mario Castro Navaarrete, Radu Cârneci, Silvia Cinca,
Daniel Corbu, Johnny Ciatloș Deak, Mihai Cimpoi, Dan Petru
Cristea, Daniel Cristea Enache, Ana Dobre, Sudhakar Gaidhani,
Horia Gârbea, George Gâtlan, Adrian Grauenfels, Viorica
Grigoraș, Nicolae Grigorie Lăcrița, Ioan Groșan, Lucian Gruia,
Ioan Holban, Emanuela Ilie, Katya Kelaro, Ngoc Le Ninh,
Cleopatra Lorințiu, Emil Lungeanu, Bogdan Mihai Mandache,
Emilian Marcu, Boris Marian Mehr, Irina Lucia Mihalca,
Miroslava Metleaeva, Victoria Milescu, Gheorghe A. Neagu, Tudor
Nedelcea, Eugen Oniscu, Ștefania Oproescu, Ionuț Pande, Marian
Pătrașcu, Elleny Pendefunda, George Petrovai, Ecaterina Pop,
Elena Pop, Liliana Popa, Coca Popescu, Elena Liliana Popescu,
Adam Pusloić, Adrian Dinu Rachieru, Cătălin Rădulescu, Adina
Rențea, Daniel Revach, Dușița Ristin, Melania Rusu Caragioiu,
Anvca Sîrghie, Adrian George Săhlean, Liliana Scărlătescu, Vlad
Scutelnicu, Răzvan Sokolov, Petru Solonaru, Beatrice Silvia
Sorescu, Valeriu Stancu, Liviu Ioan Stoiciu, Dan Țerban, Mircea
Ștefan, Gheorghe Tomozei, Constantin Trandafir, Estelle Variot,
Geo Vasile, Valentina Vasile, Alessandra Viorică, Vasile
Voiculescu, Adriana Weimar,
Photos by Elleny Pendefunda
Some illustrations belong to the authors, whose opinions in
their articles are tabu.
© The Contact international Journal
2, Primăverii, Miroslava - Iassy, 707305 Romania,
E-mail: [email protected]

ISSN 1221-3977

Un compendiu de diagnostic diferențial în neurologie, un ghid

Această ediție este ilustrată cu lucrări semnate de așteptat de toată suflarea medicală sub semnătura lui
Khaled Matar Liviu Pendefunda
Liviu PENDEFUNDA

Bardul
Nichita Sănescu remains a guiding Light for the destiny of the Romanian language.

O, cât de dureros ești tu, focule!/ O, ce

Ceea ce desparte un zeu, de lumină miros de animale și de plante fumegânde
e cuvântul ai!/ e un blestem, cu care te blestem pe
tine,/ eu,/ ca să te stingă apa/ și înecarea
mea,/ din ură pentru tine.2

S
tim cu toții ce înseamnă pentru Eu însumi mă pierd între flăcări
societatea umană un Bard. Dar jucăușe care îmi interpretează un dans al
de ce se naște și, mai ales, de ce culorilor, o coree feerică în ritmul bătăilor
moare ?; iată întrebările la care voi pe care o simt suind în inima universului.
încerca să răspund azi. De ce oare stelele ard încălzind planete,
„Artistul chemat trebuie să fie un astre bucurându-se de lumina dintâi? De
Astru călăuzitor (Luceafăr!), ca forța sa de ce ritmul unui vers metamorfozează în
Gravitație să atragă spre sine Opera-i sub suflet amintiri și speranțe, trăiri
arhetipul Geometriei Vidului. Să facă în irecuperabile, dorințe care par utopii,
sintropie un elogiu Sunetului‟.1 Ei, da: a ireale fete morgane, deznădejdi și
atinge muzica sferelor, de a o recepta, melancolice inspirații spre căi nebănuite?
înțelege și transmite celor care au urechi Mă hrănesc și eu cu jarul și razele
să audă, e o calitate pe care doar un bard, nefirești, cu tumultul mocnit pe care'l
un aed, un menestrel dăruit cu har divin descifrez în zicerea Lui.
pate să o aibă. La cât timp se poate naște Deși doresc, mă îndoiesc că pot să
în lume un bard? Ce factori, ce ursite pot răzbat universul ascuns în versul rostit de
să preceadă și prevadă zămislirea sa? Voi un înger care pentru noi rămâne Marele
încerca să răspund la aceste întrebări. Bard. Mă puteți accepta în demersul meu
Dar dacă nu voi fi pe placul celor care, încă șovăielnic? Să fie o probă de apă?
invidiindu-mă, urmându-mă ori Murise îngerul/ dar nu l-am putut ține
adulându-mă, nu greșesc angajându-mă la în brațe,/ se făcuse de apă și mi-a curs
o astfel de încercare? Să fie o probă de
foc?
2Nichita Stănescu, Stingerea focului cu apa,
1 Petru Solonaru Operele imperfecte, Ed. Albatros, 1979
Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 3
printre degete,/mi-a umezit genunchiul/ și și l-ar huli? Dar eu rămân să'ndeplinesc
mi-a spălat picioarele, cele cu care alerg,/ un jurământ, acela de-a pricepe taina
cu felul lui de a se duce/ și de amă lăsa zămislirii unui Bard într'a cărui gravitație
singur/ și în veșnică alergare.3 mă regăsesc. Și cred că doar pe cei
Când apele s'au separat, era dorință, care'nțeleg arcanele i-oi lămuri.
era poruncă, era un fapt? Șă totuși eu Departe, foarte departe, la începutul
unde eram? N'am prins momentul decât timpului construit pentru noi în Eden,
ca un basm, ca un mit al unei unei geneze urmând Geometria Vidului, Luceafărul
cântate de un mare preot, un aed. Îmi vin promis-a să se întoarcă. Mă răsucesc în
în minte și acum armoniile ce psalmodiau adâncă meditație. Să fie o probă de aer?
Adevărul unui cosmos în care înotau Toți mă credeau el, chiar și eu însumi,/
ființe pline de entuziasm cărora deși li se din pricina cerului unic/ care bătea din
destinuise focul îl stingeau cu valuri de soare și din lună/ deasupra noastră// Eu
gheață topite de dragostea lor și pe care mergeam înaintea lui, eu mergeam/
încă nu învățaseră să le sublimeze. De ce înapoia lui,/ Pluteam deasupra lui, sau
atâta grabă? De ce nu mai ascultăm fiind drum/ mă lăsam sărutat de tălpile lui
cântecele primordiale ale universului și mereu/ încât toți credeau că sunt el/ chiar
ne îmbătăm cu mărunte picături minciună și eu credeam că sunt el/din pricina
și ură? Dar eu încă citesc și parcă aud darului morții, cu care eram/ investiți
glasul Lui. amândoi.5
Hermeneut, tot descifrez ceea ce sânul Câtă prostie să îcerc să deslușesc și să
mamei dăruie unui copil destinul, prezint ucenicilor mei slovele din Marea
menirea. Oare, eu am dreptul să cunosc Operă reinterpretată de Marele Bard. Nu'i
rădăcinile înfipte în cer al unui arbore cale nici înainte, nici înapoi. Nu'i indicat
ce'ncununează labirintul de crengi prin nici să stai. Nu suntem nici clipă, nici eter-
care hălăduiesc minunându-mă de un nitate, ci veșnic călători supuși furtunilor
Cuvânt. Să fie o probă de pământ? unei lumi create din cer pentru a ne umili
Și dacă s'ar deschide deodată un ochi/ și înălța. Oamenii au nevoie atât de bunuri
chiar pe clanța pe care apeși?/ Ai mai materiale cât și de împlinire spirituală.
putea tu oare/ să pui mâna pe privire? Ai fi Omul aspiră la nemurire sufletească și
tu în stare să intri într'o vedere/ Ai putea continuă să creadă în Dumnezeu. Intrând
să fii tu văzul meu?/ Ai putea tu să fii – în dialog cu divinitatea, întreaga'i operă
dacă dintr'o dată s'ar deschide un ochi, - / relevă interacțiunea constructivă a
te miri cine știe unde,/ te miri cine ște omului cu Spiritul Suprem. De aceea fii tu,
când?/ orbul de mine te întreabă/ poți tu cititorule, însoțitorul meu în această
oare, poți tu să fii vederea mea?4 călătorie plină de har, povețe și mit, întru
Lumină străbate din străfundurile aflare răspunsurilor. Editorialul meu
peșterilor, mărgăritare nedăruite oricui. despre Marele Bard e de fapt o probă de
Ce-ar fi să pornesc un curcubeu ce strânge eter și-un testament:
culorile pădurilor și lanurilor de grâu, de Când va fi să mor/ tăiați-mi capul!/ el
flori, izvoare, materia primă dedicată unui n'a fost niciodată rudă cu trupul său./
alambic! Ce-ar fi să uit mâhnirea ce m'ar Trupul ardeți'l!/ Capul îngropați'l”!/ ceea
cuprinde când acesta ar pieri în năvodul ce desparte un zeu, de lumină/ e cuvântul.6
unui monstru lumesc pe care nimic nu l-
ar putea numi drept sclav al întunericului ●

3 Id, Semn 19, Noduri și semne, Ed. Cartea 5 Id, Odă bucuriei, Necuvintele, Ed. Tineretului,
Românească, 1982 1969
4 Id, Starea cântecului, Starea frigului, Ed. Junimea, 6 Id.Testamentul latin, Album memorial, Ed. Viața

1972 Românească, 1984

4 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023
Lux in Arcana
Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 5
Mihai CIMPOI

Metaeseuri
despre Nichita
Stănescu
urmate de un
dialog

P ropun revistei Contact Internaţional

aceste texte despre Nichita St[nescu cu
convingerea, din ce în ce mai întărită de
legităţile ferme ale evidenţei, că:
Blaga şi Stănescu
Nichita Stănescu este poetul care
– este un spirit reformator, care realizează o
re(lecturează) întreaga poezie românească într-o
canonicitate în sensul lui Harold Bloom prin
Carte de recitire, ce deconspiră capacităţi
retopire în forme noi, amalgamate, a tradiţiei, a
extraordinare de impact electivo-genetic. Ne
vechiului clasicist în creuzetele alchimice ale
mărturiseşte astfel că vine şi din Mioriţa şi din
noului metalingvistic;
Eminescu, şi din Arghezi, Barbu, Pann, Topârceanu,
– este primul poet român ce anunţă şi
Blaga. Acesta din urmă, spunea Eugen Simion, nu a
realizează prin po(i)etica ludică, democrată,
fost – paradoxal – prizat de Nichita Stănescu.
combinatorie postmodernismul şi o nouă
Prizarea se produce însă nu în mărturiile
paradigmă a poeticului ca atare, aşa cum îl
programatice, ci în modul de structurare a
înţelegea Mickel Dufrenne, împăcând versul
discursului mitopo(i)etic şi în preluarea unor topoi
inspirat cu cel „făcut”, poezia cu poi(e)mul.
(post)moderni, precum liniştea, tăcerea şi jocul
– este un eminescian de fond, care îşi propune
heideggeriano-blagian al
să redea Eul sfărâmat, despre care vorbeşte Roland
înţelesurilor/neînţelesurilor, al ascunsului/mai
Barthes, Sinelui originar, Sinei (nicasiene);
ascunsului.
– este „alcătuitorul” unei Cărţi de recitire a
Atât la Blaga, cât şi la Stănescu găsim un zid
întregii poezii româneşti văzute în chip
ontologic ce se ridică între cuvinte şi necuvinte,
nichitastănescian, prin grilă „fiziologică”, adică prin
între sens şi suprasens, între semnificat şi
natura ei ontologică propriu-zisă ca rostire
semnificant, între domeniile semnificativului
esenţială heideggeriană a Fiinţei;
însuşi, în spaţiul limbajului autonom şi suveran
– este, prin toate ipostazele diferite, dar
unde ecourile tăcerii proliferează, devin materiale
izomorfe – clasiciste, epico-magne, elegiac-
şi devin – în continuare – ecouri ale unor trupuri
hegeliene, convertit-folclorice etc.-, Unic şi
grele ce se izbesc de zid, ca într-un poem al lui
irepetabil, încercările de a-l imita, de a-l relua
Blaga. Găsim, astfel, la ambii poeţi o
hipotextual sau hopotextual neantizându-se ab
mitopo(i)eticitate similară constituită din topoii
initio.
corporalităţii care se spiritualizează şi ia forme

6 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

eterice ale eterizării ce se corporalizează, se iepure şi de câine/ Sunetele sunt chiar iepuri şi
visceralizează: semnele, ecourile, urmele, aburii, chiar câini”, sunt sunete care se mănâncă reciproc
norii prind trup, materialitate: „Aud răsunetele – silabele pot deveni „colţi de elefant” răsuciţi în
paşilor mai rari, / Cum îşi lovesc de ziduri fruntea amiază (Destin), vorbele „da şi nu” instituie neantul
/ Şi cum răsun-apoi din nou:/ Mai slab, mai slab, („E o bulboană, un vârtej, o dulbină:/ vorba sunt,
Pic, pic,/ Întocmai ca şi cum printre zidiri în vorba eşti” – Sincopă; eul care este se simte născut
întuneric/ S-ar scurge sângele ecourilor moarte, / dintr-un cuvânt, „îşi duce înţelesurile într-o
Cari şi-au zdrobit de pietre -trupul” (Ecourile). pustietate divină” şi urneşte „cu harul vreunei
Este o mitopo(i)etică – blagiană şi stănesciană silabe” „golurile sferice în alte goluri”
– a aparenţei/disparenţei (disparenţei/aparenţei), (Confundare). Scrisul este „un mod de a încetini
ce se traduce într-un joc fenomenologic/noumenal. gândirea” şi de „ a desena primitiv/ chipul fiinţelor
Ponderabilul şi imponderabilul se pun în dreaptă fără de chip,/ degetele pipăitului pur –/ cel care a
cumpănă: „ Dacă din poveşti adevăr rămâne/ că fost mai de dinainte de crearea degetelor şi a
trăim prin imponderabil cei vii,/ poate să mai lucrurilor (Arta scrisului); între viaţă şi moarte,
umble cuvânt că trupul/ este o povară?// Greu e invidiind bătrânii, poetul hohoteşte şi râde şi zice „
numai sufletul, nu ţărâna./ Căci cenuşa noastră, tot timpul numai cuvinte” (Invidie); în sfârşit,
iubito, poate/ fi pe talgere cântărită cu vreo/ poetul mărturiseşte că e cuprins de o foame de
câteva roze” (Zodia cumpenei, în metru safic). Şi în cuvinte, că „nu poate să mănânce decât forme şi că
Ermetism poetul vorbeşte despre o inimă grea (ca „în străfundul fiecărui lucru nu există decât un
piatra, ca pământul) din cauza căreia „nu aude cuvânt” (Foamea de cuvinte).
cuvântul”. Materia poate fi reductibilă la un sunet, Reductibilitatea materiei la sunet şi tăcere este
ca în Răsărit magic: „Cetatea zeilor se sfarmă ca o strategie mitopo(i)etică blagiană: „Tăcerea mi-
mătasea veche./ Materia ce sfântă e,/ dar numai este duhul –/ şi-ncremenit cum stau şi paşnic/ ca
sunet în ureche”. un ascet de piatră,/ îmi pare/ că sunt o stalactită
La Stănescu raza, divină devine de asemenea într-o grotă uriaşă,/ în care cerul este bolta./ Lin,
grea, materială („Ce grea e raza, Doamne, a ta” – lin,/ lin – picuri de lumină/ de stropi de pace – cad
(Cântec I), somnul curge-n zori, lichid (Laşi necontenit/ din cer/ şi împietresc – în mine”
mirosul), auzul şi văzul se acutizează şi mai radical (Stalactite).
decât la Blaga: „Depărtarea se face roată cu zimţi/ La Stănescu, picurile de ploaie vor umezi –
pe fusul de taină-al auzului meu” (Depărtarea); bacovian – „dulcile din noi nimicuri/ totdeauna
apare, în 11 elegii, ipostaza de bolnav „de ceva numeroase...” (Treaba ta...).
între auz şi vedere” (Elegia a zecea). (Post)modernitatea lui Blaga şi Stănescu se
La Blaga, ontologia fiinţei devine ontologia alimentează dintr-o organizare scenaristică a
tăcerii în care se mistuie cuvântul; la Nichita discursului poetic după principii de şoc, de
Stănescu, ontologia fiinţei devine ontologia acumulare progresivă a unui suprasens care să se
cuvântului care se mistuie în tăcere. Deşi direcţia concretizeze într-o concentrare finală sub formă de
vectorială e diferită, e vorba de aceeaşi neantizare, reflecţie sintetizată. Traseul stilistic presupune
de aceeaşi veşnică (ne)împăcare între visceral şi bucle şi meandre sinuoase, „atrape” şi abateri
real, între corporal şi spiritual, între semn şi jocul ciudate, paranteze de temporizare şi alte
dintre semnificat şi semnificant. Autorul Poemelor vicleşuguri, precum ar fi amânarea
luminii caută lumină în tăcerea primordială, adică deznodământului, recursuri la comentarii, pasaje
prima întrupare a fiinţei înainte de instituirea narative, note reflexive, repetiţii. Este o structurare
Logosului, a principiului raţional ordonator şi după criteriul extensiei sintactice şi al nuclearizării
guvernator, în timp ce autorul celor 11 elegii metaforice şi general figurative. Eugen Negrici
declanşează – mimetic, omologic – spectacolul analizează pe larg acest mod de structurare pe
manifestării cuvântului (divin originar), al genezei bază de procedee şocante, amăgitoare în cartea sa
înfăptuite de (ne)cuvinte şi prin (ne)cuvinte. Sistematica poeziei (Bucureşti, 1998, p. 34-44),
Logosul blagian (înţelegem logosul şi ca referindu-se la poeziile lui Blaga Stelele şi Legendă.
discurs mitopo(i)etic în-temeitor) este pre-ontic, Extensia sintactică blagiană, ce urmează nu
pre-ontologic, adică axat pe o tăcere pre-genetică; canonul clasic automatizat, ci traseul dinamic şi
Logosul stănescian este ontic şi ontologic, bazat pe sinuos al tensiunii viziunii, este radicalizat şi dusă
cuvânt genetic, în-temeietor de fiinţă şi realităţi de Nichita Stănescu la ultimele consecinţe.
(fiinţare). În Oul şi sfera (1967) se conturează Structurarea discursului poetic se face printr-o
această logogenezâ şi logopalingeneză, care iregularitate sintactică ce urmează exclusiv nodulii
sfârşeşte într-o logoescatologie: cuvintele mor şi tensiunii.
învie („Moare circular cine poate să moară (…)/ De altfel însuşi Nichita Stănescu teoretizează
Mie mi-i greu, îmi mor numai cuvintele,/ gura acest mod extensiv-sintactic de dispunere
strigătoare la cer rămâne”), sunetele se prefac în structurală a versurilor în eseul Cuvintele şi
fiinţe şi lucruri şi viceversa („Sunetele au urechi de necuvintele în poezie (a se vedea vol. Fiziologia

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 7

poeziei, Bucureşti, 1990): „ Poezia este o tensiune Stănescu vorbeşte de trei grupuri genetice ale
semantică spre un cuvânt care nu există, pe care poeziei: fonetic, morfologic şi sintactic. Primul,
nu 1-a găsit. Poetul creează semantica unui cuvânt inferior, se sprijină pe melos, pe incantaţii. Cel de-
care nu există. Semantica precede cuvântul. Poezia al doilea este arghezian şi se bazează pe
nu rezultă din propriile sale cuvinte. Poezia comprimare („Logodnică de-a pururi, soţie
foloseşte cuvintele din disperare. Nu se poate vorbi niciodată”), pe „semantica vederii şi pe ideea
despre poezie ca despre o artă a cuvântului, pentru pipăibilă”. Cel de-al treilea, major barbian, adună
că nu putem identifica poezii cu cuvintele din care toate mijloacele la un loc.
este compusă. În poezie putem vorbi de necuvinte;
cuvântul are funcţia unei roţi, simplu vehicul care „Poezia metalingvistică are ca sursă inspiraţia,
nu transportă deasupra semantica sa proprie, ci, suflată la ureche poetului, rând pe rând, de către
sintactic vorbind, provoacă o semantică Apollo sau de către Dionysos”. „Nu credeam să-
identificabilă la modul sintactic”. nvăţ a muri vreodată”, sau: „Eu cred că veşnicia s-a
născut la sat”, sau: „E timpul, toţi nervii mă dor” ne
atestă posibilitatea marii poezii care nu mai
foloseşte niciunul dintre mijloacele poeziei.
Versuri situate deasupra metaforei, ignorând orice
fel de alambic posibil, acesta îmi pare a fi tipul de
tensiune semantică spre un cuvânt din Viitor.
„Necuvintele (ca noţiune) sunt finalitatea scrisă a
acestei poezii, superioară ideii de scris” (Nichita
Stănescu, Fiziologia poeziei, Bucureşti, 1990, p. 39).

Prin urmare, Blaga şi Stănescu sunt – amândoi

– poeţi (post)moderni ai (ne)cuvintelor, care
concep procesul de cunoaştere poetică a lumii, ca
şi cei din şcoala de la Marburg – ca un proces
infinit în care „ faptul”, „ datul” sunt o problemă
nemărginită, ca şi necuvintele.

Nichita Stănescu:
speranţa Întregului
Poezia nichitastănesciană e generată, în mare, zodia universului şi – prin urmare – a întregului:
de tensiunea raporturilor eului cu universul şi „Întregul este întrepătrunderea în mişcare a
universalul, de nodulii tensionaţi (după cum zice el individualităţii şi a universulului fiindcă acest
însuşi) ai acestor relaţii. Aceşti noduli se prind – întreg este dat însă pentru această conştiinţă
hegelian – în cerc, căci cercul presupune nişte numai ca esenţa simplă şi, prin aceasta, ca
momente preexistente, nişte conţinuturi care se abstracţia faptului – însuşi, momentele acestui
actualizează sau se neantizează reciproc („neant întreg cad ca separate în afara acestui obiect şi
lucrând în neant”), nişte traduceri ale individului unul în afara celuilalt, şi ca între el nu e împlinit şi
„din noaptea posibilităţii în ziua actualităţii, a expus decât prin schimbarea care separă a
însinelui abstract în semnificaţia fiinţei reale”. manifestării şi a reţinerii pentru sine, întrucât în
Pornită din această punere în lumina zilei, această schimbare conştiinţa are un moment
conştiinţa se reflectă în ea însăşi, în esenţa sa pură, pentru sine şi esenţial în reflecţia ei şi un altul ca
dar şi în opusul său, pe care îl crede tot ca fiind tot fiind exterior în ea, ca adică fiind pentru alţii; apare
al ei. Este o condamnare fatală la o alunecare astfel un joc al individualităţilor una faţa de alta, în
alternativă într-o reţea de momente – interioare şi care ele se înşală pe ele însele, după cum se găsesc
exterioare – sub semnul unei înşelătorii universale. înşelate” (Georg Wilhelm Friedrich Hegel,
Momentul propriu se înşeală, luând momentele Fenomenologia spiritului, Bucureşti, 1965, p. 233).
străine drept ale sale; acestea din urmă iau primul Provocarea şi îngânarea de momente produc
moment ca ceva ce se realizează pentru un scop şi în spectacolul înşelării şi autoînşelării, în care
cred că scopul îl realizează doar ele. Acţiunea de important este principiul universal care le domină,
„înşelare” a unora de către celelalte nu are nici o le concertează şi articulează într-un întreg. Un
importanţă, căci contează agitaţia însăţi a întreg din elemente separate şi duşmane,
conştiinţei, faptul că ea le unifică şi le pune sub adevărate opusuri ce se denunţă, se devoră într-o
8 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023
voinţă de nimicire, asemenea celeia care pune Domeniul existenţei şi cel al nonexistenţei se
stăpânire pe animalele, păsările şi jigăniile din respiră şi ele reciproc, fără a se şti totuşi cine îl
Istoria ieroglifică a lui Cantemir. Tabloul apare, respiră pe cine: „Pământul lui „a fi”/ îşi trage aerul
mitopo(i)etizat, în Omul-fantă; dedicată chiar lui din pământul/ lui „a nu fi”./ Nu se ştie cine îl
Hegel: „Omul-fantă are îndepărtate origini./ El vine respiră pe cine”. Perfecţiunea rostirii accentuează
din afară:/ din afara frunzelor,/ din afara lui imperfecţiunea vorbirii viitorului, care sugerează
însuşi.// Ia fiinţă venind./ Astfel, el se umple cu prin acea respirare reciprocă a lui „a fi” şi „a nu fi”
imaginile diforme/ atârnând lăţoase de marginile/ doar o neantizare progresivă a vorbirii ca atare.
existenţei,/ sau, pur şi simplu,/ el adulmecă Ni se vorbeşte, apoi, de o identificare absolută
existenţa/ şi ia naştere lăsându-se/ devorat de a ochiului omului-fantă cu ochiul lucrurilor; lipirea
ea.// Nu se ştie cine mănâncă pe cine./ Omul-fantă lor e deplină şi vederea se transformă într-un
azvârle mari piramide/ de vid peste mari spectacol, de asemenea devorator, al vederilor, ca
deserturi./ El se apropie, se apropie./ întâlneşte în hegelianul cerc fenomenologic al întregului ce
sfera/ şi are vederea aerului/ şi a simunurilor.// El presupune întrepătrunderea în mişcare a
mănâncă o frunză,/ dar o mănâncă pe dinăuntru./ individualităţii şi a universului şi a tuturor
El este în afară pântec/ şi înlăuntru gură cu dinţi./ momentelor intrate în sarabanda înşelărilor
Nu se ştie cine îl mănâncă pe cine”. reciproce: „Retina omului-fantă e lipită/ de retina
Omul-fantă vine („ia fiinţă venind”) din lucrurilor./ Se văd împreună, deodată,/ unul pe
domeniul demonicului şi instaurează pe dinăuntru, celălalt,/ unii pe ceilalţi,/ alţii pe ceilalţi,/ ceilalţi
în muzeul lucrurilor şi în însăşi raţiunea de a fi un pe ceilalţi,/ Nu se ştie cine îl vede pe cine”. Actul de
principiu demonic al devorării. E principiul ascuns lipire este total, încât întregul e un tot împlinit,
al indeterminării: (vine de undeva „din afara care nu mai permite conceperea unor direcţii şi
frunzelor,/ din afara luminii protectoare/ „şi semne: „Nu e loc pentru semne,/ pentru direcţii,/
chiar/ din afara lui însuşi”), lucrând în sens Totul e lipit de tot”.
deconstructiv, deformator, general-negativ sau –
dacă urmăm jocul metalingvistic iniţiat de poet – în
sens invers-constructiv, căci el azvârle peste mari
deserturi mari piramide de vid, şi întâlneşte sfera
în care vede aerul şi simunurile. El personifică, în
chip impersonal (în spiritul gândirii paradoxale a
poetului), lucrarea (auto)devoratoare a existenţei,
această (auto)devorare sau (inter)devorare
însemnând modul lui de a o cunoaşte: „Omul-fantă
face înconjurul lumii/ Şi există numai cât să ia
cunoştinţă „de existenţă”.
Este, în această formulare paradoxală, un umor
de idei de esenţă hegeliană. Neantul lucrează în
neant, neştiindu-se cine pe cine neantizează
(devoră), înşelătoria fiind însă concretă, reciprocă:
omul-fantă devoră existenţa şi existenţa devoră pe
omul-fantă. Contează scopul general al existenţei,
contează existenţa lui (care face înconjurul lumii;
deci e un călător veşnic, arheal-existenţial) atât
timp „cât să ia cunoştinţă de existenţă”. Adică,
silogistic vorbind, atâta timp... cât există el şi cât
există existenţa, dat fiind că este atributul ei
imanent sau chiar substanţa ei imanentă. Este – pe
scara dialectică hegeliană – nonexistenţa
devoratoare a existenţei, categorie a opusului
negativ care actualizează momentul afirmării.
Aşa cum morţii creează „atmosfera terestră” şi
noi „respirăm sufletele lor”, omul-fantă se
identifică şi morţii ca „să ia cunoştinţă de moarte”.
Este asemenea aerului care respiră obiectele
însufleţite şi neînsufleţite lăsându-se la rândul său
respirat: „Nu se ştie cine respiră pe cine”. Poetul se
referă în continuare la istorie, care e formată din Limitele cunoaşterii noastre se conturează
vorbirea solemnă rostită de guri... nişte guri ale clar prin această lipire a totului de tot; nu există
viitorului, „mai perfecte decât ale noastre”. nici o posibilitate, nici o portiţă cât de mică de

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 9

intrare. Existenţa se închide monadic în sine, astfel necunoscute, a neauzului, nevăzului, negustului,
încât versului nu-i rămâne decât să urmeze această nepipăitului, simţuri îmbolnăvite de tăcere şi de
închidere existenţială ermetică în sine. Se confuzia domeniilor („Sunt bolnav de ceva între
(auto)devoră, în consecinţă, şi el, în-scenând, auz şi vedere,/ de un fel de ochi, de un fel de
punând în-reprezentaţie interdevorarea cuvintelor ureche/ neinventată de ere”; „Sunt bolnav de zid,
şi ne-cuvintelor. Conştiinţa indeterminării – de zid dărâmat/ de ochi-timpan, de papilă-
temporale, spaţiale, ontologice în genere – a mirositoare” – Elegia a zecea). Poetul este bolnav,
omului-fantă, simbolizare a principiului arheal, în fond, de întregul care-i scapă prin împărţirea lui
siminal, dialectic, a principiului universal-fiinţial, în două şi prin alunecarea sensurilor din „idee în
se exprimă în final, unde originea lui de dincolo lucruri”, „din cuvinte în dinţi”.
devine originea absolut incertă şi predeterminată a Omului-fantă, ca principiu universal al
unui dincolo „încă mai departe de dincolo”, încât existenţei/nonexistenţei, îi corespunde cuvântul-
nu se mai ştie cine a venit şi „cine într-adevăr e de fantă ca principiul universal al rostirii/nerostirii
dincolo/ şi încă de mai departe de dincolo”. (tăcerii).
Laitmotivul lipirii totului de tot răsună cu ultimul Ca şi el, cuvântul stă ascuns în străfundul
lui acord, definitiv, în final: „Totul e lipit de tot;/ lucrurilor şi nu poate fi perceptibil decât prin
pântecul de pântec,/ respiraţia de respiraţie,/ tensiunile semantice spre cuvântul „care nu există,
retina de retină”. pe care nu 1-a găsit („Poetul creează” semantica
Ca în întreaga poezie nichitastănesciană, (ca noţiune) care este finalitatea scrisă a acestei
existenţialul are o puternică prezenţă viscerală, poezii, superioară ideii de scris”): „În străfundul
cunoaşterea însăşi e corporalizată, e axată pe fiecărui lucru nu există/ până la urmă decât un
percepţii acute vizuale, tactile, olfactive, auditive. cuvânt/ înfăţişarea trupului meu, tristă,/ ştie legea
Cel de-al cincilea simţ e al percepţiei unui ne acestui pământ,/ că până la urmă în lucruri nu
lăuntric, lucrător activ în fiinţă. este/ în miezul miezului decât un cuvânt,/
Nichita Stănescu vorbea, cu referinţă la Boerebista al întinderii aceste/ cu viţele arse în
brâncuşiana Masă a tăcerii: despre un limbaj vânt.../ Descoperim până la urmă silabe/ căzute
psihic, perceput nu doar printr-un umil organ al din copilărie de zei,/ foarte lungi şi foarte albe/ şi
auzului, ci prin toate organele „deodată şi numai din trei în trei”.
copleşitor” şi despre sferă, care a fost obsesia lui Aşa cum lucrurile prezintă un vid absolut care
mitopo(i)etică: „Numai masa e perfectă şi continuă, sug cosmosul, cuvintele se sperie de ele, ca de ceva
este sferă, e în sine însăşi, ei îşi este de ajuns, e mort, şi capătă fiinţă (spre deosebire de lucrurile
dogma divină, mister întreg, iar pământurile sunt pline de vid): „Numai cuvintele au fiinţă,/ numai
sfere mici tăiate şi puse invers, discontinue, ele există, există fugind/ speriate de moarte, de
niciodată perfecte, fără speranţa întregului pentru lucruri” (O, lucrurile!).
că aşezarea lor a fost aceasta; ca niciodată să nu fie Poetul este şi nu este, asemenea sunetelor
sfera întreagă” (Nichita Stănescu, Fiziologia muzicale, în acest act de căutare a necuvintelor.
poeziei, Bucureşti, 1990, p. 267). Demersul poetic (poietic) este echivalat de-
Cunoaşterea poetică se întemeiază pe mersului – aventurier, cvasi-mistic, magic-
înfrigurata întrebare „de ce?”: „Fericită întrebare! spiritualist – în zona oarbă, taoistă, mereu
întrebare motrice a existenţei avidă de înaintare. neantizatoare, hermetic (monadic) închisă a
O, înţelegerea înaintează numai în măsura în care a (necuvintelor). Se poate smulge vreun înţeles de
cuprins adevărurile realului şi, încă, i-au mai rămas acolo? De-mersul tensionat spre necuvinte este
înainte adevăruri nedesluşite din fenomenul ce le mai complex, presupunând şi o etapizare, poetul
conţine şi care te cheamă magnetic” (eseul Creierii ajungând – în expediţiile sale metalingvistice – la
de piatră ai munţilor, Fiziologia poeziei, p. 264). sferturi de cuvinte, la jumătăţi de cuvinte: „El
Demersul mitopo(i)etic profund modern al lui (trupul – n. n.) nu e nici măcar aşa/ ci ca un câine
Nichita Stănescu se axează pe „durerea ruperii în zădărât să latre/ îşi zbate şinele în sine/ în lucruri
două a lumii”, care generează, în scară progresivă, până la jumătate// şi în cuvintele pân’ la sfert/ şi-n
durerea ruperii în două a sunetelor şi mirosurilor necuvinte tot nici atâta...” (Existenţă, tu). Poetul se
lumii şi refacerea-n interior, „potrivirea de pierde în tatonările, prevăzute de impactul Sinelui
jumătăţi, aidoma îmbrăţişării bărbatului cu femeia cu Existenţa, dinamizând structura, punând-o pe
sa” (A patra elegie). Poetul stă mereu într-o liniile de forţă, contrapunctând-o şi simbolizând-o,
„putredă ploaie” care îl împiedică să aleagă între pe nodulii de tensiune, după propria-i expresie
doi idoli, între două bucăţi de lemn, între două („Visam să creez poeme, în care dispersarea
schelete de cal sau între două gropi (A şasea nodulilor de tensiune să nu fie ritmică, ci plasată
elegie). În realul perceput de poet apare o ruptură, numai după nevoile revelaţiei, împrumutând
o disonanţă, o rană; procesul percepţional însuşi e câteva din construcţiile foarte moderne ale muzicii
mereu tensionat şi fundat pe o intensitate, pe o simfonice contemporane sau, mai rar şi cu mult
agresivitate viscerală, pe o angajare a unor simţuri mai târziu, câte ceva din tendinţa spre fiinţă

10 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

pregătită de tatonări, a muzicilor primitive,
revelate mie în chip natural...”).
Nichita Stănescu ne propune, în fond, lecţii de
anatomie, descrieri fenomenologice ale Sinelui şi
Existenţei care se „lipesc” într-un tot, astfel încât
necuvintele ascunse în lucruri se contopesc cu
lucrurile. Dacă acceptăm opinia conform căreia
creaţia imită geneza, observăm că Nichita Stănescu
îşi propune, de fapt, o poezie şi o po(i)etică a
facerii şi des-facerii Lumii; el o dezmembrează, o
desmădulează (zice Eugen Simion), o rupe, o
împarte în secţiuni şi elemente fenomenologice, o
matematizează şi o geometrizează, o surprinde în
schemele ei taoiste, cabalistice, platoniciene şi
ptolemeice (poetul se consideră chiar coautor al lui
Ptolomeu, care-i vorbeşte despre două feluri ale
firii de a fi: „starea belşugului de timp la îndemână,
adică/ starea crizei” – Prelecţiune din Laus
Ptolemaiei).
Lumea rămâne statornic, în viziunea (vederea)
poetului, un mecanism al devorărilor reciproce
(„Neîntrerupt, toţi se mănâncă pe toţi./ Omul

80 – 30 - ∞
mănâncă pasărea,/ pasărea mănâncă viermele,/
viermele mănâncă iarba,/ iarba mănâncă resturile
omului,/ resturile omului mănâncă piatra,/ piatra
mănâncă apa,/ focul mănâncă aerul,/ aerul
mănâncă pământul”), dar şi al (re)naşterilor
reciproce, provenite din morţile reciproce („Omul
se naşte din pasăre,/ pasărea din vierme,/
viermele din iarbă,/ iarba din resturile omului,/
naşterea omului din moartea ierbii,/ moartea
pietrei din naşterea ierbii,/ naşterea pietrei din
moartea apei” – Contemplarea lumii din afara ei).
Nichita Hristea
Stănescu
Acelaşi proces are loc în domeniul cuvintelor:
„...substantiv se mănâncă cu substantiv/ verb
mănâncă pe verb/ nume mănâncă numele./ Iată
cuvântul care mănâncă cuvântul – / Un Turn al lui
Babei spărgând cuvântu-n cuvinte/ ci mâncarea
sinelui de către sine/ haleul, haleala, crăpelniţa/
înghiţirea sensului de către sens/ a măduvei de Nu pot să spun mai mult sau mai puţin:
către măduvă/ a seminţei de către sămânţă” Nichita al nostru fusese şi noi mereu suntem
(Mâncarea sinelui de către sine, sau haleul, haleala, – prin destinul versurilor lui – un echou
crăpelniţa sau îndoparea nimicului cu nimic).
Nichita Stănescu năzuie spre o existenţă pură, sonor tot al lui, o replică tot mai luminoasă,
surprinsă într-un cântec pur, de unde tendinţa întărită şi multiplicată în 30 de ani de
spre o cantabilitate bazată pe propriile ei legi şi nemurire, veşnic imprimată în icoana
principii suverane, pe o gratuitate paradoxistâ a
rostirii mitopo(i)etice: „Şi-am zis verde de
chipului numit atât de frumos Nichita
albastru,/ mă doare un cal măiastru,/ şi-am zis Hristea Stănescu.
pară de un măr,/ minciună de adevăr,/ şi-am zis Şi acum, în această clipă solemnă, aici – la
pasăre de peşte/ descleştarea de ce creşte,/ şi Ploieştiul natal – unde Poetul se naşte mereu,
secundă am zis de oră,/ curcubeu de auroră,/ am
zis os de un schelet,/ am zis hoţ de om întreg,/ şi hai să rostim cu vocea unită:
privirea am zis de ochi,/ şi că-i boală de deochi...”. Nichita Hristea Stănescu bine te-ai născut !

Adam PUSLOJIĆ
şi Belgradul în cinci prieteni

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 11

Poezia modernă începe cu «Odă (în metru antic)»
Microdialog Mihai Cimpoi – Nichita Stănescu

M.C. – Cum te simţi la noi, în Basarabia, Nichita Stănescu?

N.S. – Sunt acasă. Am venit de acasă acasă. Dealurile şi văile sânt şi aci eminesciene,
ca pretutindeni în România.
M.C. – Este oare o condiţie a poetului modern – ştim că te obsedează conceptul de
sensibilitate modernă – să scrie poezie propriu-zisă şi totodată să formuleze o poetică?
N.S. – Sensibilitatea modernă ţâşneşte dintr-o conştientizare acută a părţii în cadrul
întregului şi a discuta despre poezie este cu mult mai greu decât a scrie poezie, fiindcă
nu eu o scriu, de fapt, ci ea mă scrie, ea mă foloseşte, ea singură, nu eu pe ea. Cuvintele
sunt ca nişte umbre ale materiei care se aştern peste spirit. Poezia nu este expresie a
existenţei, ci existenţă însăşi. Eu am avut întotdeauna o idee mai înaltă despre poezie,
considerând că nu ţine de «cuvinte» care sunt doar un «vehicol» întâmplător: ea este
ceva de ordin metalingvistic, de ordinul materiei care se infiltrează în conştiinţă sub
formă de umbre. În versul eminescian «Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată» aceste
umbre se adună ca într-un singur cuvânt sublim, care nici nu este cuvânt, ci o intuiţie-
limită a conştiinţei lui «a trăi» şi «a muri». Este strigătul abisal al poetului care
descoperă cauza fundamentală a artei, voinţa de a fi.
M.C. – Metalingvismul este un efect al necuvintelor. Putem să-1 legăm de ceea ce
spunea Eminescu despre «starea de poezie» («aparentele complicaţii şi pronunţii
descoperă eufonii şi ritmuri muzicale care prelungesc starea de poezie a cuvintelor»)?
N.S. – Poezia modernă, cea românească în particular, mută accentul de pe cuvânt pe
tensiune (tensiune este existenţă). Or, singularul este întotdeauna mai tensionat decât
multiplul.
Mihail Eminescu este, în toate, mai-marele poeziei româneşti.
M.C. – De ce îi zici Mihail? Mi-ai scris şi mie un autograf pe Necuvintele care sună aşa:
«Lui Minai de la Mihail...»
N.S. – Îi spun aşa, fiindcă aşa mărturisea Caragiale că i se prezentase lui: Mihail
Eminescu. E un nume mai plin şi această plinătate îl face mai mult decât un nume. E un
metanume.
M.C – De unde începe poezia modernă română?
N.S. – De la Odă în metru antic, bătrâne. Eram odată în casa lui Tzigara-Samurcaş şi
Ion Barbu care se întâmplase acolo mi-a spus că nu Luceafărul e marele poem al lui
Eminescu, ci Oda... Mai târziu această părere a autorului Jocului secund s-a transformat
într-o convingere intimă a mea... În Odă... este tensiune a sentimentului şi a ideii, este
existenţă. În «Nu credeam, să-nvăţ a muri vreodată» e tragism şi seninătate olimpică, nu
e «moarte», nici «viaţă», ci un raport tainic între ele, care naşte adevărata stare a
poeziei, pe care o căutăm şi noi, generaţia ’60. De altfel, ce crezi, bătrâne, despre poezia
română de azi?
M.C. – Sunt poeţi foarte valoroşi, sunt, aşa cum zici, «monade» puternice. Mă
îngrijorează, însă, filologizarea ei, îndepărtarea de natură, ca să zic aşa...
N.S. – Da, poeţii basarabeni sunt mai aproape de natură, de primordii. Ei
transfigurează natura gândirii în natura naturii. Am observat lucrul acesta la Vieru,
Damian, la mai tinerii poeţi.
Chişinău,
25 septembrie 1976

12 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

 P.S. La Chişinău, în septembrie 1976, nu se putea discuta Spectacolul profund existenţial al pierderii identităţii şi
prea mult, această discuţie având loc în timpul unei deplasări de redării sieşi prin ataraxie, prin strigăt fiinţial convertit în linişte
la hotelul „Codru” până la Uniunea scriitorilor într-o zi umbrită buddhistă, este dus de Nichita Stănescu la ultimele consecinţe,
de moartea poetului Petru Zadnipru. Discuţia, atât de necesară, la limită, înghiţind totul ca un adevărat Moloh strămutat pe
nu avea, deci, nici o «şansă», ea era stingherită, pe de o parte de temeiul existenţei. E priveliştea goanei universale ce
dispariţia unui prieten al nostru comun, iar, pe de altă parte, de condiţionează şi autodevorarea, alunecarea sinelui în sinele-
programul oficial care era sever supravegheat. Totuşi, un dialog zero, a sensului rechemat într-un unghi umil al posibilului: «Ah
a avut loc, fiindcă criza de timp impune sinceritate deplină şi recădere/ a cuvântului în sine,/ cercuri, cercuri, de tăcere/
concentrarea la ceea ce te obsedează, la situaţia-limită a fiinţei. absorbind în ea divine// sensuri, sensuri, înţelesuri,/
Nichita Stănescu nu numai că a vorbit, precum se obişnuieşte, la îngustându-se în unghi/ smulgere spre înapoi,/ frig al ninsorii
modul solemn-retoric, despre «mai-marele sufletului românesc rechemat în nori,/ urlet şi rechemare,/ tu!».
Mihail Eminescu», despre «marele întemeietor al nobleţei Dialogul lui Nichita Stănescu cu Eminescu a avut loc în
scrisului românesc» despre Cel ce «a devenit stil naţional, această zonă tensionată a «urletului şi rechemării» indentităţii
enclavă în care ne ridicăm portretul spiritului nostru individual, pierdute şi risipite, numai că la poetul Ne-cuvintelor cercurile
tărâm cucerit în spiritualitate, de către efortul de gândire al existentei sunt parcă inversate şi se mişcă înapoi, pe o retro-
unei naţiuni-»: el este un eminescian atât prin căutarea spirală a resorbirii sub semnul zero, adică al Nimicului, al
absolutului cu ajutorul unui metalingvism, care continuă multiplului mortificat.
organic starea de poezie, teoretizată chiar de Eminescu, prin Printr-o astfel de integrare a Odei (în metru antic) în
aventura intelectuală a sinelui, prin intensitatea văzului şi poetica sa metalingvistică sau chiar nonlingvisticâ, Stănescu
conştiinţa rupturii pe care el o instaurează în cuprinsul evidenţia, recurgând şi la o vădită notă factice, latura profund
existenţei, absolvind-o de plinătate, prin colorarea accentuat- existenţială a poeticii eminesciene. În vârtejul spectacolului
ontologică a mesajului poetic în genere («nimicul care vizează fiinţial intră şi cuvintele. Tripticul Eminescu adolescent,
cifra zero, cifra unu, iarba şi capra», într-un cuvânt multiplul, Eminescu matur, Eminescu ultim prezintă tabloul gradual al
multiplul care, la rândul său, readuce nimicul, risipirea zeului în acestor trepte ontologice, conturându-se relaţionarea strânsă,
diferite ipostaze, pierderea întregului, subordonarea legilor tensiunea născândă, timpul într-o mişcare pură dar vestitoare
universale; toate aceste motive au fost profund analizate de de zădărnicie, de nefiinţă («cuvânt apăsând pe cuvânt», «gând
Ioana Em. Petrescu în Eminescu şi mutaţiile poeziei româneşti, apăsând pe gând», «val înspre val alergând»; «s-ar duce
Cluj, 1989). În foarte multe din poeziile sale din 11 Elegii, Cartea aproape pierind păsări în vânt»), apoi înstrăinarea de sine,
de recitire, Oase plângând se instituie un dialog cu Oda (în intrarea în alteritate («În sine însuşi ningea/ cu negri fulgi de
metru antic), ca un dialog al omului cu fiinţa sa şi cu fiinţa lumii zăpadă, fiind el era/ o ruptură, o cascadă,// El însuşi nu mai era
(fiinţa fiinţării) sub semnul tragicului «sunt», surprins între el») şi, în sfârşit, recăderea absolută (a cuvântului) în sine care
bucuria simplă epicureiană şi absurdul existenţei generat de se apropie şi de absurd ca epifanie a înapoiului ce atinge
«timpul absorbitor» care duce la refuzul – invers strigătului nimicul.
existenţial eminescian – de a se reda sieşi: «Şi mi-este somn dar Odă (în metru antic) este piatra unghiulară a sensibilităţii
cu visul lor/ ci cu pământul stelelor/ eu, eu, eu, eu, eu, eu» şi moderne, în literatura română, este «urletul şi rechemarea»
«Supuşi cuvântului, de verb mă rog,/ du-mă odată din groaza sinelui ale unui mare poet al Fiinţei.
vieţii,/ du-mă, du-mă/ şi nu mă mai pedepsi/ şi mie nu mă mai 13 noiembrie 1991
redă-mă!» (Dialog cu Oda în metru antic).

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 13

Constantin TRANDAFIR

Fragmente cu
Nichita
M obilitatea privirii. Se
ştie că postmodernismul
pretinde că deschide un
nou ciclu poetic, cu o mai
ruptura, ori proclamarea unei
(aparent) paradoxale corelaţii.
Spunea Jean-François Lyotard:
„O operă poate deveni modernă
ale unui modernism factice şi
expirat. S-au neglijat dimensiu-
nile comune, care constituie şi
elementele de căpătâi ale
pronunţată implicare a doar dacă e, mai întâi, „noului val”. Dacă se are în
ambiguităţii. Pe de o parte, se postmodernă. Altfel înţeles, vedere această grilă, Bacovia,
situează pe un alt palier faţă de postmodernismul nu e moder- Arghezi, Adrian Maniu, Marin
modernism, pe de altă parte, nismul în stare născândă - şi Sorescu sunt cel puţin
promovează unele tendinţe această stare e constantă”. precursori. Ca să nu mai vorbim
comune celor două direcţii, în Umberto Eco vorbeşte de de Leonid Dimov, Mircea
fond complementare. Chiar şi „rădăcini homerice” ale acestei Ivănescu, Virgil Mazilescu etc.
principiul recuperării unor episteme. Alţii, mai just, elimină Iar poezia lui Nichita Stănescu
retorici vechi le apropie mai ideea disjuncţiei nete şi acceptă arată cât de corelative sunt
mult decât le desparte, dacă se realitatea unui proces de diversele feţe ale modernităţii.
au în vedere poeţi de mărimea continuitate. Cât priveşte De aceea experienţele recupera-
unor Bacovia, Arghezi, Blaga, poetica, e de crezut că orice toare, fabulaţia ludică, perspec-
Nichita Stănescu. Aşa-numiţii operă bazată pe un joc specific, tiva parodică şi altele obligă
scriitori-sinteză. E prea cunos- deopotrivă complex şi bizar, pe identificarea contextului în
cut că respingând „înaltele” cu o structură parodică şi meta- unitatea contrariilor lui. În afara
care se împăunează modernita- lingvistică este preeminent elementelor de modernitate
tea, se adoptă, mai mult sau mai postmodernistă. Bineînţeles că „înaltă” ori „adâncă” („spirit al
puţin, şi „joasele”. Rimbaldia- inamicii conceptului s-au adâncurilor”), de o fenome-
nului postulat („trebuie să fim năpustit imediat, iar mai încoace nologie a sentimentelor, de
absoluţi moderni”) i se opune, rivalitatea a căpătat proporţii viziunea profetică a literaturii,
de la o vreme, imperativul de a fi incredibile. „Utilitariştii”, „frac- de tentaţia abstracţiunilor
absolut postmodern, care ar fi turiştii”, „apocalipticii”, „mini- (acestea şi altele în regim
cam acelaşi lucru, dacă există, maliştii”, „transmoderniştii” ş. a. îndeobşte retorizant), există în
sigur, consecuţia. Canonul cată să se acrediteze ca poezia lui Nichita Stănescu
modernist cere descoperirea adversari ireductibili ai suavităţi imponderabile, ”evo-
sacrului şi a sublimului în conexiunii modern-postmodern. cări”, „cântece”, reflecţii şi
dezordinea spiritului, iar poetul autoreflecţii moderne şi tipice
este proclamat proroc sibilinic. Aceste cuvinte liminare vor textualismului; există nuanţe
Asta nu convine deloc esteticii să aproximeze locul lui Nichita expresioniste şi impresioniste,
„strict” postmoderniste. Şi în tabloul general. Fiindcă el şi „recitiri”, dispoziţie ludică şi
atunci se produce, aparent, ori mai toată generaţia lui au fost parodică, atingeri cu discursul
acuzaţi de întunecatele păcate avangardist şi chiar recurs la

14 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

poetica absurdului, căruia i se realităţii anoste şi al limbajului sufletului uman de a prinde
caută un sens pentru de bas-étage, continuă „în sensul lumii” (G. Călinescu). Mai
redescoperirea lumii în multipla dulcele stil clasic” şi purcede la e şi jocul-limită, cu moartea. Ca
ei condiţie: socio-istorică, „recitirea” scrierilor de integrare în natură, ca restituire
anodină, ontologică, antropo- odinioară în chiar poezia sa, în ordine cosmică şi ca
centrică. adică în bună relaţie cu renaştere în Cuvânt. E o trecere
Experienţa „avangardistă”, intertextualitatea., fără să fie „prin tunelul oranj”: „Cu
în cazul lui Nichita Stănescu, înfeudat pe suprafaţa textuală. spăimântătoare viteză am trecut
este expurgată de frivolităţi şi Nici într-un caz o lume insulară prin tunelul oranj, / cu
anticlasi-cism/ tradiţionalism. şi lipsită de transcendenţă. spăimântătoare viteză, / când
Pomenita dicţiune urmuziană Astfel, tărâmul experimentat se m-am trezit eram chiar pe câmp,
nu se revendică, la poetul dezmărgineşte şi face loc / căzut de pe cal, / m-am
Necuvintelor, din suprarealism deliciilor jocului, ceea ce bucurat de gângănii, / de mâini
sau din absurdul în accepţie însemnă mişcare în deplină m-am bucurat şi de picioare, /
consacrată, potrivit cu aporiile libertate, dusă până la „nobila de cerul albastru şi mare, / iar
lui Zenon, cu antinomiile inutilitate”. Dar mai ales e nu oranj. / Ah tu, tunel! / Ce
metafizicii lui Aristotel sau cu ludicul ca resort al provocării glonţ ai tras prin tine? / Şi
faimosul dicton al lui Tertulian: cuvintelor şi ca o detonare a înspre cine-ai tras? / Şi înspre
„Cred pentru că e absurd”. Un fanteziei. Spectacolul se bizuie cine?” (Prin tunelul oranj I). Din
absurd „pur”, zice Nichita, care e pe surpriză şi ingenuitate, pe o, acest tunel oranj nu se vede
totdeauna inovaţie: „Orice lovire cum s-a spus, „de-dramatizare a decât o tulbure amintire,
de cuvinte nepotrivită vechilor realului”, pe „o strategie a totodată ademenitoare şi sinis-
feluri de loviri de cuvinte este instaurării semnului” (Ion Pop). tră, ca o presimţire thanatică.
absurdă. La rândul lor, vechile Bunăoară, un bombardament e
împreunări de cuvinte erau văzut de copil ca „un joc rotund Sunt şi alte semnificaţii,
absurde.” Altfel vorbind, nu sunt de avioane”, „unele aurii, altele nenumărate, ale „metaforei
decât fireşti tangenţe, sub argintii”. Însăşi „vârsta de aur a jocului”, cele mai multe
raport artistic, cu tradiţia tragi- dragostei”, adamică, se instituie desluşite. Numai că această
comicului, cu sentimentul ca un joc, se situează între paradigmă trebuie racordată
alienării, cu grotescul şi ceremonial şi joc al mai nuanţat la „jocul” receptării.
paradoxul: „Şi-am zis verde de imaginarului: „E un sentiment Mai cu seamă se cuvine observat
albastru, / mă doare un cal dulce acesta, / de trezire, de cum e jocul în artă, să se scrie
măiastru, / şi-am zis pară de un visare, / şi iată-mă, fără să despre acest joc, adică despre
măr, / minciună de adevăr...” dorm,/ aievea văd zeii de fildeş, faptul de a scrie (cf. Jacqueline
Sau dintr-o poezie mai puţin / îi iau de mână şi / îi înşurubez Risset).
cunoscută: „Triunghi, pătrat, / râzând, în lună, / ca pe nişte Din categoria jocului face
voi sunteţi forme ale libertăţii mânere sculptate, / cum trebuie parte şi strategia parodică. O
de gândire, / cercul, calota, că erau pe vremuri, / apropiere şi o distanţare
cerburg cel cu fiinţe / care merg împodobite, roţile de cârmă ale cordială, în ton propriu. Un joc
cu picioarele pe cer / şi cu corăbiilor. // Jupiter e galben, şi de răsfrângeri livreşti, în
fruntea în nămolul miezului, / Hera / cea minunată e argintie. / absenţa ironiei de orice fel, unde
cerburg, oraş pe dos, / oraş Izbesc cu stânga-n roată şi ea se umorul e doar subsecvent. Se
nefrumos / oraş limitat, / sclav urneşte. / E un dans, iubito, al poate spune: bucuria spectaco-
fără aripi, / lanţ fără verigi, / sentimentelor, / zeiţele aerului, lului, în definitiv bucuria
sare, sare / fără cristale” dintre noi doi. / Şi eu, cu pânzele creaţiei. Şi încă, precum bine s-a
(Împotriva mării). E o declarată sufletului / umflate de dor, / te observat, parodicul în poezia lui
tendinţă a „ridicării de cuvinte”, caut pretutindeni, / şi lucrurile Nichita Stănescu nu bagate-
când şi absurdul trebuie asumat vin / tot mai aproape, / şi lizează demistificator, el recurge
necuvintelor, întâlnire a pieptul mi-l strâng şi mă dor.” numai la amoroasă parafrazare
subiectului cu obiectul şi o Lumea magică a jocului îl face pe şi la simpatie complice cu
estetică a nonexpresiei. om un puer aeternus, iar în cititorul. Principiul jocului fiind
creaţie devine o „metaforă a în esenţă sărbătoresc, parodia
Absurdul e un joc şi un spiritului” (Nietszche), a vieţii, a concurează la această practică a
sfârşit de joc. Mereu o cunoaşterii şi a culturii, dar şi fericirii, deopotrivă profană şi
interdeterminare ludică. Am intrare în mister. „Marele joc” sacră. „Dulcele stil clasic”,
arătat cu altă ocazie cum cele presupune asumarea vieţii în trubaduresc şi sentimental,
dintâi versuri ale lui Nichita ipostaza ei neînchingată, nu declamativ şi moralicesc, e
Stănescu, Argotice, îl dau la neapărat comunicarea, „doar prevalent: „Ea mi-a spus, căci
iveală pe ucenicul în registrul nevoia fundamentală a mă iubise, - / despre marele

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 15

Ulise, / care tocmai plânsu-mi- paradoxal când afirmă că adevărata critică literară trebuie
se / de rău gând, de negre vise. „imaginaţia imită, spiritul critic să fie comprehensivă, să se
// El mi-a spus, căci mă urâse, - creează”? Şi să nu se bănuiască, ferească de compromis, laude şi
/ despre lucrurile plânse, / spunând aceste cuvinte, că e o „desfiinţări” aranjate. Nichita dă
despre vremurile scurse, / pledoarie pro domo, deoarece exemplul soldaţilor din vechea
despre patemile duse. // Ei mi- semnatarul acestui text se Romă, care cântau în urma
au spus, căci mă uitară, - / consideră doar un mic autor de cvadrigii învin-gătorului şi
despre-o grea şi dulce seară / proză, ceva mai mult decât cântece de laudă, şi cântece
când trei magi din Sud picară / monsieur Jourdain. Nici o ironice ca să nu-l supere pe zeul
cu trei cai de sare-amară // Cu supărare, numai cei fără de gelos. Iată un truism care merită
trei cai de unt-de-lemn, / cu trei umor se supără. Dimpotrivă, e mereu amintit, căci repede se
cai de lemn solemn, / cu trei cai amuzant. Criticii autentici, din uită: „Ideea de critic literar şi de
de rădăcină / în zăbale de păcate sau din fericire, au talent critică literară se confundă în
lumină // Cu trei cai de chiparos literar şi, dacă scriu, pe semne mod trivial sau cu ideea de
/ cu trei cai sculptaţi din os / de că sunt scriitori. Până mai de lăudător, sau cu ideea de
din osul meu din piept potcovit curând, la noi, documentul era denigrator. Într-un cuvânt. Cu
şi înţelept // ... de când tu l-ai să biruie ficţiunea, măcar că ele ideea de serv”. Nu rezultă de aici
sărutat / cu un tandru se află în bună convieţuire, până că scriitorii scriu pentru critici.
nechezat.” Parodice sunt şi la un amestec binevenit, ca să nu Şi încă o frază bună de pus în
tiparele romantice ( ex. Mult mai vorbim de faptul că ramă: „Critica este o alienare a
ochii romantici), şi lamentaţiile separarea genurilor e o credinţă imposturii. Critica însăşi e
Văcăreştilor sau ale lui Conachi, strămoşească. Şi chiar critica în mama mea după ce m-a născut
şi Anton Pann, Cârlova, Heliade, înţelesul consacrat al cuvântului şi după ce m-a înţărcat. Soldatul
Bolintineanu, Alecsandri. Şi n-are de ce să se simtă vexată, din pricina luptei şi poezia
Eminescu. Din dragoste pentru ştiind de unde vine repudierea. datorită criticii nu se lasă la
un spirit al artei, care poate fi „Noul val” autentic, de după anul vatră”. Elogiul poate fi privit cu
resuscitat prin parafrază 2000 refuză discriminarea. neîncredere ori chiar cu ironie
empatică. sfidătoare. Dreptatea e de
De fapt, cei mai mulţi mari partea lui Nichita Stănescu şi a

C
ritica şi recitirea. Când scriitori au preţuit şi preţuiesc multor oameni cu oarecare
critica literară e privită „nobila dialectică a criticii”. Între skepsis: „O literatură fără critică
pieziş, cerându-se ade- aceştia, şi Nichita Stănescu care, literară este o literatură oarbă.
sea de către unii autori nici mai mult, nici mai puţin, Critica literară reprezintă, mai
expulzarea ei şi de pe domeniul aduce „OMAGIU CRITICII ales, ideea de comunicare.
Cenuşăresei, lauda ei, a criticii, LITERARE ŞI CRITICILOR Faptul că opera literară
pare de-a dreptul o ano-malie. LITERARI, PE CARE ÎI CITEZ PE comunică este adeverit de
Ba, de curând, au decretat câţiva ORDINEA DE ZI”. O face cu existenţa salutară a criticii”. Pe
geniali ficţionari că dumnealor, personalitatea vorbirii lui: „Nu de altă parte, bătălia dintre
criticii, nici nu sunt scriitori. există şi nici nu poate să existe critica „ştiinţifică” şi critica
Probabil că alungaţi din Cetatea literatură fără critica ei. Critica, „creatoare” s-a încheiat de mult,
literară sunt Sainte-Beuve, literatură a literaturii, critica în felul în care lămureşte şi poe-
Hyppolite Taine, Emerson, este tot literatură. Criticul este tul Necuvintelor. Şerban
Thibaudet, Maiorescu, E. cititorul-scriitor, este inima Cioculescu, adversar al
Lovinescu, Călinescu, Pompiliu dinapoia aplauzei sau a determinărilor, dar şi al
Constantinescu, Şerban Ciocu- fluierăturii. Inimă cu circum- impresionismului, suspectat că
lescu, Eugen Simion, Nicolae voluţiuni, criticul e mai mult ar ascunde subiectivism, nu are
Manolescu, Gheorghe Grigurcu decât versul - el este înfometatul „puţină înţelegere” pentru
etc. etc. Cei cu „naturelul de vers. El este conştiinţa poezia lui Nichita Stănescu, dar
simţitor”, care au lansat zvonul literaturii, şi atunci când are asta nu l-a nemulţumit pe poet,
mazilirii, se referă, probabil, la talent şi cinste, el face, din fiindcă el respectă punctele de
recenzenţii din generaţia „ne- literatură, adevăr. Criticul are vedere posibile. Totuşi, un critic
expirată”, care nu reuşesc să-i treabă cu îngerii: îi plesneşte se cuvine să aibă el însuşi un
aplaude. Sau nici n-au auzit de peste aripi. Îi despăduchează. Le „sistem”, o orientare teoretică
Arta de a citi a lui Faguet ori de dă sex. Criticul adevărat şi cu bine consolidată, din care să se
spusa lui Francesco de Sanctis: mândru caracter dă ierbii nască o nuanţă nouă; nu
„Critica încolţeşte în sânul însuşi verdeaţă. Sinele fără ideea de neapărat un cod de dogme, dar
al poeziei. Una fără alta nu sine nu are sine. Critica este un mod de a percepe corect
trăiesc”. Auzit-aţi cumva de singura posesiune posibilă, prin fenomenul artistic, „necesitatea
Oscar Wilde care nu-i deloc contem-plare”. De adăugat că stringentă a unei stări de spirit

16 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

care-şi clădeşte singură Laus Ptolemaei nu-i „cu prea vechilor feluri de loviri de
argumentele şi tezele”. Mai cu mare reuşită în construcţie”. cuvinte este absurdă. La rândul
seamă poezia, cu starea ei de „Orice poezie la vremea ei, când lor vechile împreunări de
graţie, reclamă o receptare o termini de scris, crezi că e o cuvinte faţă de mai vechile
proaspătă a ineditului ei, a mare poezie. Timpul însă le împreunări de cuvinte erau
capacităţii ei de invenţie. alege şi din cărţile mele au absurde. La rândul lor mai
Categoric, arta literară, poezia rămas, după părerea mea, vechile loviri de cuvinte erau
cu deosebire, e un act de câteva poezii foarte frumoase, absurde”. Depinde cine o face şi
profundă intimitate, cu „destin pentru mine bineînţeles, din pentru cine. Ienăchiţă
interior”, precizează Nichita, Dreptul la timp, 11 Elegii ca o Văcărescu, de pildă, are curajul
însă ea se oferă lumii şi, de carte legată; după aceea poezii să fie „absurd” în faţa Mioriţei şi
aceea, se supune estimării mai risipite în diferite volume, o a lui Toma Alimoş.
ales prin oglinda cititorului carte care ar fi putut fi
avertizat/profesionist. În fine, strălucită, dacă n-ar avea prea Nu-i cazul să intru în detalii
critica literară, conclude Nichita, multe poezii necontrolate, în legătură cu numita Carte de
este „un act de intelectualitate şi Necuvintele şi... despre ciclul recitire, ea fiind prea bine
de recepţie”, judecă valorile şi, Epica magna, Opere imperfecte cunoscută. Mai trebuie numai
din acest motiv, trebuie să aibă şi Noduri şi semne nu pot spune amintit că Nichita, hagiograful,
„un profund calm al valorilor”: mai nimic, sunt cărţi faţă de care are în vedere special, creşterea
„critica nu e o stare de nervi, ci o nu am distanţă, şi mi le asum, limbii româneşti / şi-a patriei
aură semantică. De aceea ea deocamdată, integral. Nu ştiu ce cinstire”, faimosul Testament,
consacră valoarea, atunci când voi spune, dacă mai apuc să meşteşugul, esenţa poeziei
dânsa există, şi ignoră absenţa trăiesc zece ani, despre ele”. De căutată în limbă. „Temeneaua”
valorii, din lipsă de timp. Critica bună seamă, sunt acestea mai la Anton Pann tot pe motivul
nu mătură curtea, suveranii nu mult mărturisiri... „poveştii vorbei” se produce. Şi
sunt de măturat, critica zideşte: al sincronismului. În anul de
Chiar şi pe Ana, dacă idealul e Nichita Stănescu îi elogiază graţie 1831, când s-au fost
măreţ!” pe înaintaşi (Cartea de recitire) tipărite Poeziile deosebite sau
ca Eminescu în Epigonii, numai cântece de lume ale mândrului şi
Mai mult, Nichita face el că el nu socoteşte pe urmaşi balcanicului „iubăreţ”, Goethe
însuşi oficiul „poeticesc” de drept epigoni şi-i reciteşte tipărea partea a doua din Faust,
judecare a literaturii şi al mai poematic. El însuşi, Nichita, se Edgar Allan Poe îşi publica
multor scriitori: Eminescu, declară părtaş la această „dimi- poemele, Stendhal dădea la
Coşbuc, Bacovia, Blaga. Ion neaţă a poeţilor”: „Eu aparţin iveală Roşu şi negru: „Tată de
Barbu, Emil Botta, Labiş, Grigore generaţiei lui Cârlova”, una cuvinte, mult a mai suferit
Hagiu, Leonid Dimov, Mircea întemeietoare şi plină de Anton Pann de pe urma inimii
Ivănescu, Cezar Ivănescu ş.a. Ca însufleţire. E o replică la sale care-i stârnea stihul”. Căci,
să mă refer numai la poeţi. Şi, sincronismul lovinescian, care e vorba lui Ienăchiţă, poezia se
negreşit, este şi auto-critic. just, inclusiv teoria „mutaţiei face şi din inimă nu numai din
Fiindcă dezavuează intimismul valorilor”, dar din punctul de cap. La fel, măreţe idealuri şi
în poezie, generator de vedere al continuităţii, al fondator de limbă este şi „Iliade,
sentimentalism nimicitor de întregului şi chiar al moder- Heliade...”, şi Cârlova, „drag os
artă, Nichita se fereşte de nităţii, întoarcerea la rădăcini, de aur”, şi Bolintineanu, care se
indiscutabila plagă în 11 Elegii, mişcarea în vreme este dedă mai abitir la meditaţii, şi
deşi recunoaşte că această carte imperativă. Altfel spus, între Alecsandri cel „născut din
s-a născut dintr-o imensă generaţii nu există o ruptură, ci cântecele ţării”. Encomioanele
tristeţe personală. Succesul ei i o permanentă corelaţie. pentru Eminescu, Caragiale,
se pare disproporţionat; de „Asincronism”, îi spune poetul, Bacovia, Topârceanu, Tudor
aceea se hotărăşte să publice ceea ce nici pe departe nu se Arghezi, Marin Preda percep
mai rar: „Excesul de publicitate numeşte protocronism. Altmin- „miracole ale literaturii
este la un moment dat indecent teri, schimbarea este absolut române”.
faţă de propriul tău cititor”. firească, iar înaintaşii şi urmaşii
Consideră, nicidecum cu falsă nu fac altceva decât să se ♣
modestie, Epica magna numai ca manifeste „absurd”, însă un
justificare a existenţei sale de absurd pur: „Orice lovire de
scriitor. În ciclul conceput de el, cuvinte de cuvinte nepotrivită

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 17

Radu CÂRNECI

Limba română e Mireasa

Poetului
I
nterviu cu NICHITA STĂNESCU, laureatul Festivalului internaţional „Serile de poezie de la Struga“ –
Macedonia (R.S.F. Iugoslavia), ediţia a XI-a, 1982 – Cununa de aur, text preluat, la propunerea lui Radu
Cârneci, din revista „Contemporanul” nr.33 (1866) din 13 august 1982.

– ... Spui undeva, într-o splendidă poezie, iubite excepţia aleatorie a lordului Lawrence Oliwier. Da,
Nichita Stănescu, cum că limba română este casa în Limba Română pentru noi toţi ne este şi Casa şi
care locuieşti; tu, care ai dat, nu numai cuvintelor, Masa şi Ţara; dar, mai presus de orice ea e mireasa
dar şi necuvintelor, un nou statut de viaţă şi de poetului. Repet: Limba Română e Mireasa Poetului
acţiune, ce crezi, cum ai fi scris în altă limbă, în !
engleză, să zicem; nu cumva limba română cu
marea-i tinereţe a fost şansa principală ce ţi s-a – Fără îndoială, dragă Nichita, aşa cum
oferit? discutam zilele trecute, avem azi o mare poezie şi,
– Stimate prietene Radu Cârneci, întrebarea ta prin tine şi prin alţii ca tine, ea pătrunde – deşi
cuprinde în ea şi răspunsul. Atâta doar că încet – în conştiinţa lumii, chiar dacă limba noastră
realitatea este exact invers: nu eu am dat viaţă şi nu este una de mare circulaţie. Spune-mi, ce destin
frumuseţe cuvintelor şi necuvintelor, ci ele mi-au prevezi poeziei române de azi, va ajunge să se
dat mie viaţă şi frumuseţe. Cât despre şansa limbii preumble pe meridiane în marea-i frumuseţe?
române, i-aş fi dorit-o lui Shakespeare, pe care îl – Ca să fiu sincer: sunt atât de mândru de
socotesc cel mai mare poet român d’outre mer ! limba română, încât: „... mie, mie, mie nici că-mi
De altfel, cred că Shakespeare este mai respectat şi pasă, a mea-i mai frumoasă şi mai drăgăstoasă,
„mai trăit“ la noi decât în patria Albionului cu măi, măi !...“. De ce crezi tu, colega, că-l iubesc eu

18 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

pe Ion Barbu! Poate, doar, pentru că a fost un poezia de dragoste – deşi bine reprezentată,
mare poet? Nici pomeneală! Ca el de mare, dar adeseori cu strălucire – nu este suficient comentată,
prozator, a fost şi Mateiu Caragiale. Şi ce dacă? aproape deloc în comparaţie, să zicem, cu poezia
Domnule, Ion Barbu a scris hermetic gândind că patriotică, social-filosofică; să fie oare poezia de
limba română e limba universală! Şi dacă, la dragoste mai puţin „politică“? Nu reflectă, oare, o
vremea lui, Ion Barbu a scris hermetic pentru cei stare fundamentală a omului, a lumii? Mă refer,
16 milioane de vorbitori de limba română, la fireşte la poezia de iubire şi viaţă, de dragoste şi
timpul său, atunci, Shakespeare a suferit de „a fi moarte, de trecere şi ne-trecere prin această vale a
sau a nu fi“ pentru vreo 8 milioane de englezi, din cerului; iubirea, deci, ca o condiţie a existenţei şi
care jumătate în ţară, jumătate pe mări. înveşnicirii. Ce crezi, Nichita?
Preumblarea poeziei româneşti? De când prin – Dragul mieu (ca actorul, nu!?), după ieşirea
Eminescu făcurăm trezorerie la Carpaţi, ea, poezia omului din specia umană, prin mitologie, adică
noastră, e găzduitoare şi nu preumblătoare ! Cu prin îndepărtarea de la firesc, prin traumă (vezi
sacoşa pe la Jacques Prevert nu ne ştim, noi înşine, mitul lui Kronos care-şi mănâncă fiii sau – ce să
a fi umblat ! Spun aceasta, pentru că Eminescu mi- mai zicem! – tragicul mit al lui Oedip), primul care
a dat atâta verb, încât dacă l-aş mai fi rugat pentru a scos un picior din această stare de graţie, intrând
încă vrunul, m-ar fi ignorat ca pe un cerşetor. Aşa în epos, a fost Alexandru Macedon, inventatorul
că eu, cu o Mioară în braţe, mă arăt în chip de istoriei. Criza istoriei se dizolvă în a treia ieşire a
stâlp. stadiului uman din istorie în politic. Fiindcă a mai
fost o încercare de ieşire a stadiului uman din
– Admirabil gândit şi spus şi, mai ales, istorie, de data aceasta, însă, în religie. Se pare că
admirabil trăit, Nichita !... Într-un recent şi bun stadiul politic a învins stadiul religios. Poezia, care
interviu din „Orizont” te declarai nu „cel mai tânăr nu poate fi decât de dragoste: tristă, disperată,
clasic al poeziei româneşti“ – cum frumos te angoasată, împlinită, exuberantă, fericită, este o
considera Tomozei în „Flacăra” – ci „un romantic în depăşire a noastră – spre chipul uman cu chip
viaţă“; făceai o aluzivă legătură cu Eminescu, care uman – a zonei politice, sociale sau religioase. Nu
„a rămas ce-a fost: romantic“, ori gândul tău viza este o reîntoarcere la specie, fiindcă mitologia a
starea de graţie a poetului dintotdeauna, fost izgonirea din rai, istoria izgonire din
romantismul fiind condiţia sine qua non a mitologie, iar politica alienarea din istorie. Poezia
creatorului de frumos? care este numai şi numai de dragoste, este, fără-
– Sandaua romană a soldatului latin pre ndoială, o regăsire a sensurilor fundamentale, o
creierul său fără sandală se numeşte clasicitate. îmblânzire a eposului către liric, o reîntoarcere a
Claritatea e haina de meninge a creierului, iar nefirescului – ca fiu rătăcitor! – la firescul socotit
alergarea verbului din substantiv, romantism se vatră. Acest firesc, desigur, trebuie, necesarmente,
numeşte! A te arăta pe faţă e cu mult prea puţin; sondat şi analizat cu profesionalitate şi toată
cine iubeşte geometria şi graţia paianjenului, nu-l dăruirea de către cei chemaţi s-o facă. Evident, tot
poate considera decât în geometria şi graţia ce am spus e o gândire, o tendinţă spre adevăr, iar
pânzei lui de paianjen. Şi aceasta se numeşte nu un adevăr. De altfel, drumul lui Ulise spre
romantism. De ce crezi că latinii îşi ghiceau Ithaca îmi apare mai fascinant decât statica Ithacă.
destinul prin zborul păsărilor şi de asemeni prin
starea măruintaielor acestora? Din pricina faptului – Consimt la cele spuse de tine, mai ales că
că navigatorul îşi ghiceşte pământul după neaşteptata ta improvizaţie are o bună doză de
pescăruş! Adevăratul nume al câmpiei este acela adevăr istoric, chiar dacă sări peste nişte etape,
de pescăruş; e numele ei dinspre mare. Şi aceasta dând altora o definire neaşteptată. Oricum, poezia
se numeşte romantism. Iar partea de nord a este şi rămâne cununa de aur a creaţiei umane, ea
câmpiei : Carpaţi se numeşte. Şi, înainte, tot ce aşezându-i-se, nu cum se crede pe frunte, ci pe
mişcă: râul, ramul, putem să-l numim romantism. fruntea sufletului, deosebind specia noastră de tot
Precum tot ce stă în măsura: „nu credeam să-nvăţ ce există în universul cunoscut ori bănuit...
a muri vreodată“ clasicism se cheamă. După – Ai spus-o frumos, bătrâne!
credinţa mea.
– Mulţumesc! În legătură cu poezia şi cu
– Mai mult decât interesante alegoriile tale, ele celelalte arte, surori bune ale sale, mă sperie
dând adevărurilor mantia sărbătorească a adeseori un gând, un gând ciudat, un gând negru,
triumfului. Este ca şi când ai spune că iubirea este aproape şi anume: ce s-ar întâmpla, cum ar
Nordul adânc al începerii cerului. Sună a poezie de reacţiona lumea, dacă o măsură de timp – o
dragoste, nu? Dar legat de aceasta: în toate săptămână, nu o lună, o săptămână, doar – nu s-ar
timpurile, adevăraţii poeţi au abordat – fiecare pe mai scrie, nu s-ar mai publica, nu s-ar mai citi, nu s-
limba lui – acest gen, piatră de încercare, desigur, ar mai transmite poezie şi muzică iar celelalte arte
pentru lirica lumii. La noi, în momentul de faţă, nu s-ar mai vedea. Nu mă gândesc numaidecât la

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 19

un război nimicitor, nu, ci doar la o temporară şi Asemenea mari întâlniri ca şi cele din domeniul
trecătoare mânie a cretorilor de frumos, artelor, ştiinţei şi progresului tehnic, ne arată
nemulţumiţi de ei înşişi şi de cei de jur împrejur. Ce întreaga măsură, potenţialul de frumos al fiinţei
s-ar întâmpla? umane. În această idee, Festivalul internaţional
– Aşadar, o grevă mondială a creatorilor de „Serile de poezie de la Struga” – Macedonia
sentimente şi idei ! Domnule, în acest caz (R.S.F.Iugoslavia) care te-a onorat – şi ne-a onorat
nemaiîntâmplat (şi de neîntâmplat) s-ar neantiza – acordându-ţi în acest an, la a 21-a ediţie, marele
copacul, pasărea ar pieri mută, s-ar topi premiu – Cununa de aur, este un strălucit exemplu.
strugurele, iarba s-ar sminti, cerul n-ar avea pe ce Apropos, Nichita, acum că peste câteva zile – la 25
să se sprijine, prăbuşindu-şi toată încărcătura de august crt - vei fi încununat ca primul poet, cum îţi
îngeri şi sfinţi şi dumnezei, ar apare deşertul şi, „cade“ această mare recunoaştere internaţională?
apoi, pe el o piramidă uriaşă căutându-şi un faraon – Spre a fi mai elocvent, ţi-aş răspunde cu
din alte stele. două versuri din nemuritorul Arghezi: „... Şi acum,
c-o văd venind, Aş dori să mi se pară !...“.
– Ah, un discurs poetico-politic în toată regula!
Mă bucur pentru optimismul dar şi pentru – Cunoşti lista poeţilor laureaţi la ediţiile
gravitatea zicerilor tale. Şi totuşi, Nichita, această anterioare; personal mă opresc cu sinceră
ignorare în plan mondial a poeziei există, prin admiraţie la: Auden, Montale, Neruda, Senghor,
extindere ea devine agresivă, periculoasă, Ludkvist, Guillevic, Daglarca, nume celebre în
concurând, uneori, la golirea acesteia de emoţie, de Europa şi în lume şi care fac din epoca noastră şi o
puterea convingătoare a emoţiei. În definitiv ce-i epocă de vârf a poeziei; între aceştia eşti cel mai
acest război in facto, care ni se pregăteşte, decât un tânăr deţinător al Cununei de aur. Faptul îţi dă un
uriaş atentat la poezia universului care este Omul sentiment de ascendenţă faţă de ei?
cu toate minunile sale? – Câtuşi de puţin! În cazul poeziei româneşti şi
– Aşa gândesc şi eu, şi mă cutremur, şi mă al basmului românesc, Făt Frumos creştea într-o zi
opresc şi zic pentru a multa oară că Poezia este cât alţii într-un an! De altfel, cu bătrânul Auden –
dimensiunea cea mai curată pe care orice fiinţă fie-i ţărâna uşoară! – (care a fost primul laureat al
umană o are. De oriunde ar veni această acestui festival unic) puparăm piaţa
suspiciune, fiindcă şi ignorarea tot din suspiciune independenţei, ca doi oameni vii, de mai multe ori
derivă, această noţiune e de natură ucigătoare. Şi, ! Ba, mi-aduc bine aminte că ne-am declarat şi
coborând şi mai la obiect, aş sublinia că poezia prietenie veşnică cu prilejul unor trecătoare
poate fi bine sau rău redactată, dar întotdeauna, la şpriţuri! Uneori îmi scrie, şi acum, sfătuindu-mă să
noi şi aiurea, oriunde, ea este în mod minunat şi nu fiu ca el, iar eu îi răspund că nu pot să fiu ca el,
sacrosanct gândită. Extinderea suspiciunii de la că deocamdată sunt încă în viaţă, dar că, în curând
text la sentiment, dragul meu, mi se pare o şi eu voi fi rechemat, din vizita pe pământ, la sediu
aberaţie. Poezia poate fi protejată pe plan „local“ şi că, acolo, tot cu el o s-o luăm d-a capăt. Evident
de critica literară, iar la scara Lumii prin că semnez scrisoarea pentru că este anonimă!...
pătrunderea ei în cabinetele oamenilor politici.
Dar, şi într-un caz şi în altul, trebuie desfiinţată în – Ei, zâmbeşti trist, bătrâne. Da, nu putem
mod exemplar suspiciunea faţă de gândirea scăpa, nimeni nu scapă de acest fugit irreparabile
melodioasă care naşte şi scrie semnele şi chinul tempus...
Poeziei. În rest, ca şi Heliade, referindu-mă, nu, – Dar ca să-ţi răspund, totuşi, la întrebare: da,
doar, numai la ai noştri, mă opresc şi zic: „Scrieţi, am acest sentiment de ascendenţă: da, sunt cel
băieţi, numai scrieţi !“ mai tânăr dintre ei, dar sunt şi cel mai mare poet
din lume care poartă numele de Nichita Stănescu.
– Adică: luptaţi, stimaţi şi iubiţi colegi de Sunt cel mai mare Nichita Stănescu dintre toţi
pretutindeni, folosindu-vă de această neasemuită Nichita Stănescu!
armă a sufletului care taie dar nu ucide, care arde
dar nu arde, care împodobeşte şi purifică şi – Îmi umbli cu ceva eufemisme, prietene! Dar
tămăduieşte ce-i de tămăduit, înălţând omul cu o mi se pare că se potriveşte. Chiar dacă te joci
clipă mai devreme la marele rang de OM. inimitabil cu cuvintele, mai ales pentru asta, rămâi
– Subscriu fără rezerve, iubite Radule. un mare poet. La aceasta ţi se adaugă, din fericire, o
mare generozitate, ceea ce te-a determinat la
– Mă bucur. Aş vrea însă să mai subliniez ceva descoperirea şi afirmarea unor poeţi tineri. În
în legătură cu necesitatea afirmării Poeziei; pe plan generozitatea ta, în acel interviu din „Orizont”
mondial; iată aceste reuniuni naţionale şi numeai şi nişte „meşteri“ din rândul tinerei
festivaluri internaţionale, ele, toate, constituie generaţii; ce nu-ţi place, totuşi, la noul val de poeţi?
momente şi mijloace importante pentru – Nu sufăr că sunt mai tineri, mai proaspeţi şi
demonstrarea necesităţii şi puterii Poeziei în lume. mai talentaţi decât mine, şi nu mă împac în nici un

20 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

fel cu ideea că ei sunt ei, dar eu sunt eu! În acelaşi până prin ’33 -’34, când agenturile străine şi
timp, însă, sufăr că ei sunt mai tineri decât mine şi- naţionaliste şi-au mutat bisericile la noi pe şosele.
mi place că sunt mai proaspeţi şi mai talentaţi Apoi, după încheierea celui de al doilea război
decât mine! La urma urmelor, am făcut destulă mondial, cunoaştem din trăite şi văzute epoca cu
treabă şi asta mi-ar mai lipsi: să le scriu şi poeziile toate chinurile noii faceri, cu desceţoşarea
lor! Slavă domnului că Homer a scris în locul meu începută cu câteva anotimpuri înaintea
Iliada şi Odiseea! Congresului al IX-lea al partidului nostru, când,
vezi, mai toţi suntem contemporani cu toţi, şi asta
ţine de vreo 30 de ani buni! Zău, mai că mi-ar fi şi
ruşine obrazului ca între aceste, aşa zise epoci
culturale să nu pun, să nu punem acea săgeată
matematică a continuităţii: Eminescu – Arghezi –
noi cei de azi. Aşa mi se pare cinstit şi drept şi în
consecinţă...

– În consecinţă, ori mai bine spus în concluzie,

avem o cultură cu mari valori, capabile să stea
oricând cu frumuseţea demnităţii alături de
principalele creaţii ale lumii. Şi, totuşi, din motive
ce nu le discutăm aici, literatura noastră nu a fost
onorată, încă, cu un premiu Nobel; tu, Nichita, care
ai primit, nu demult premiul Herder şi care ai
figurat, câţiva ani în urmă, pe lista pentru premiul
Nobel alături de alţi mari poeţi ai lumii (Borges,
Elitis, Senghor, Montale etc.), nu te întristează
faptul că un Sadoveanu ori Rebreanu, un Arghezi
– Iarăşi mi te-ascunzi în cuvinte, bătrâne, dar sau Blaga, un Camil Petrescu ori Stancu (ah, cât a
aceasta-i viaţa noastră, a ta, în mod special! Aş dorit şi s-a luptat pentru această supremă
vrea, fiindcă suntem la capitolul „generaţii şi epoci“, încununare, nu numai pentru el, ci şi pentru
să adâncim un pic o chestiune, şi anume: poezia literatura română în general!...), în fine, un Preda,
dintre cele două războaie se constituie, aşa cum se nici unul din aceştia nu au fost încununaţi cu laurii
susţine, drept timpul de aur al liricii româneşti? marelui premiu?
Poezie mare am avut însă şi înainte: Heliade, – Nu, nu mă întristează, încă, această situaţie.
Alecsandri, Eminescu, Macedonsky, Coşbuc, Goga, Deoarece pentru Sadoveanu premiul Nobel ar fi
poezie mare avem şi azi, uneori de excepţie. Ce fost premiul „Mihail Sadoveanu“, pentru Rebreanu
semn matematic ai pune fiind un minut arbiter ar fi însemnat premiul „Liviu Rebreanu“, pentru
poesiae, între aceste epoci ale scrisului românesc? Blaga ar fi constituit premiul „Lucian Blaga“ şi,
– Să-ţi spun o opinie cu totul personală: prin absurd, pentru Cârlova ar fi însemnat premiul
România a fost ea însăşi cam de la războiul de „Rimbaud“. Fiindcă perenitatea şi strălucirea
independenţă până la răscoala de la 1907, asta literaturii noastre le asigură marile-i valori,
pentru întâia oară. Cam atunci au apărut Eminescu trăinicia acestora. Şi totuşi...
şi Creangă, Maiorescu şi Slavici şi Conta şi Victor
Babeş; în aceeaşi perioadă începe şi Coşbuc, – Da, Nichita, şi totuşi... mare politichie şi cu
Sadoveanu şi Goga; tot atunci a trăit şi acest premiu Nobel...
Macedonsky (un alter ego eminescian); Cârlova – Da, mare politichie, dar nu mă întristează că
murise de puţin, Heliade bătea câmpii câmpiilor nu știm încă a o face. Sau nu putem, ceea ce-i
elizee (ca mai târziu G. Călinescu, cu care seamănă aproape același lucru...
tuns-feleguns la chip, cum Caragiale-i leit Arghezi,
iar Arghezi leit Marin Preda sau invers, că dacă le – Da, acelaşi lucru... Lăsasem pentru la urmă,
vezi fotografiile nu ştii care-i unul şi care-i Nichita, nişte întrebări mai... terre à terre, dar...
celălalt!). În fine, a mai avut ţara o perioadă de – Dar, prietene, terre à terre e numai iarba...
singurătate şi bunăstare a sărăciei lucii şi a ideilor
în revărsare după terminarea celui dintâi război
mondial, când Bacovia, Blaga, Barbu, Arghezi,
Rebreanu, Pillat, Galaction, Topârceanu şi alţii ca
de-alde dînşii „şi-au dat în petec“ sub cerul liber; şi
♥
cultura noastră dăduse vulturi în pisc, asta cam

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 21

A.I.BRUMARU

A fi într(u)-o
călătorire
O
lectură şi interpretare mea?/Pe ce violet trebuie să-l cheia mea un lacăt !/Aha, mi-a
aprofundate din opera văduvesc de vânăt?/ Bucuria spus daimonul, eşti vânător,
filosofică, întinsă şi mea de a fi/a cărui ochi lacrimă ştiam./ Nu ştii nimica, i-am
abstrusă, a lui Martin Heidegger este?/De ce mi-ai dat mai mult răspuns,/ eu n-am capcană
nu vor fi precumpănit desigur la decât trecătorul meu zid?/De ce pentru tine!”. Prezenţa nemijlo-
Nichita Stănescu, lucrarea lui mă obligi să gândesc cu cită – fiinţările -, fenomenalul,
cogitativ-poetică se bizuia, ca la vederea?/ De ce trebuie să ţin real(-)itatea obiect(-)ivă sunt
nativii cu geniu, pe invenţiunea câte un măr în fiecare mână,/ “lama tăioasă”care ne separă de
neoprită, pe imprevizibilitatea şi când mâna pe sine însăşi se fiinţa solitară şi ultimă ce le
spontaneitatea inspiraţiei. Se va ţine,/ şi fără durere ?” conţine; precum, la Nichita
fi întâlnit însă cu gândirea Stănescu, floarea de tei plutind
tedescului – peste obstacolul de Gândirea şi poezia ( “La ce “în lăuntrul unei gândiri
cunoaştere, ori cu acesta tocmai, bun poeţi ?”, se întreba o dată, abstracte: ”Plutea o floare de
căci obstacolele epistemologice retoric, filosoful de la Freiburg ) tei/în lăuntrul unei gândiri
sunt spornice – în tentativa află ( îşi amintesc ) despre abstracte/deşertul se umpluse
ultimă: la chemarea limitei, când adevărul Fiinţei; nu însă oricum, cu lei/şi plante./Un tânăr metal
deja ţi-ai apropriat-o, conştient ci într-o întâmpi-nare-întrebare transparent/subţire ca lama
fiind de deşertăciunea meta- deferentă a acesteia. Cu toate tăioasă/tăia orizonturi curbate
fizicii, vizezi conştiinţa esenţială. acestea doar fiinţările domină, şi lent/despărţea privirea de
Nichita Stănescu a numit această bariera spre Fiinţă se multiplică, ochi/ cuvântul, de idee/raza, de
elaboraţie cognitivă, într-un lung invadează, împiedică accesul la stea/pe când plutea o floare de
dialog cu un alumn şi devot, aceea, ascunde Fiinţa. La Nichita tei/în lăuntrul unei priviri
“antimetafizica”. Stănescu ea e “daimonul” acela abstracte” (Nod 3). Însă, iată, la
Menirea acesteia e, la poetul ce nu poate fi apucat oricâte Nichita Stănescu se întâmplă să
român, aidoma aceleia din la(n)ţuri-fiinţări i s-ar întinde, ni se înfăţişeze şi situaţia
cuprinsul cunoaşterii esenţiale oricâte l-ar înconjura şi întoarsă, Fiinţa ce nu liberează
heideggeriene: potrivit ei – nu şi ademeni:” Ce faci acolo, m-a fiinţările, nu le dă drumul, fiinţă
îndepărtându-te noţional, dia- întrebat daimonul meu pe ostilă drumului şi risipirilor.
noetic – poţi vorbi despre zei. mine?/ ce faci tu acolo ?/ Fiinţă-palimpsest: ”...I-am jupuit
Aceştia “se arată”, gândirea şi capcane, nu vezi, eu fac pielea de pe el/şi sub piele i-am
poezia sunt, cum este încredinţat capcane!/ Laţuri pregătesc şi găsit tot piele !/I-am spart ochiul
şi Nichita Stănescu, o deictică, lanţuri pregătesc,/ nenumărate şi sub ochi/i-am găsit tot ochi
sub semnul providenţei. El chei fără lacăt !/ Ce faci acolo? !/I-am smuls limba/şi sub limbă
spune, iată, acestea, într-un M-a întrebat daimonul meu pe i-am găsit/ tot limbă, Împărate
“Tunel oranj” ( din Noduri şi mine./Precum ţi-am zis, eu fac !/.../ Lucrăm la el întruna,
Semne ):”Pe cine trebuie să capcane,/ pândesc un animal ca lucrarea,- dar el nici măcar nu se
pedepsesc eu prin moartea să se prindă-n ele !/Pândesc cu

22 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

începe !/Nu se începe, Împărate “prezente”, nu sunt “feno- greu, răzbătător prin pietre.//Tu
!” ( Nod 2 ). mene”), steaua de sus pe care nu-nţelegi acestea ?//Tu nu-
numai infinitul o poate atinge nţelegi că stelele în sine/sunt un
Fiinţa este la Nichita Stănescu sunt cuprinse fatal într-un lăuntru din lăuntrul depărtat...?”
deopotrivă drumul şi “acasa” ( constrângător “lăuntru” – o (Semn3). Interiorul fenome-
substantivul acesta căruia, se “acasă” pentru tot ce este, şi nului, al fiinţărilor nenumărate,
pare, el îi va fi fost părintele, tras pentru ce ar putea să fie. “Tu “esenţa” lor nu sunt numaidecât
din adverbul “acasă” ). Lumea nu-nţelegi (rosteşte Nichita “esenţa” fără de chema-rea lor
întreagă, cu toate cele ale ei, Stănescu) că noi cădem în neîncetată la casa ( lăuntrul )
înfăţişate ori încă neînfăţişate ( lăuntrul nostru ?/ Că Fiinţei. În Semn 12 întâlnim, şi
cele care va să zică nu sunt sentimentul de lăuntru/îl ţinem mai apăsat, aceeaşi absorbţie
concentrică succesivă de
“lăuntruri”, spre casa originară
unde, cu vorba lui Heraklit ( cel
care mai lăsa filosofia să
mitologizeze ), lângă focul de pe
vatră e cu putinţă să întâlneşti
zeul. Poetul zice prin urmare
acestea: “Ea devenise încetul cu
încetul cuvânt,/ fuioare de suflet
în vânt,/delfin în ghearele
sprincenelor mele/ piatră
stârnind în apă inele,/ stea în
lăuntrul genunchiului meu/ cer
în lăuntrul umărului meu/ eu în
lăuntrul eului meu”.

Drumul însuşi, care e o vădire

mai limpede şi liberă a Fiinţei
tocmai cu fiinţările sale (“A fi e o
călătorire”, spune undeva
Nichita Stănescu) nu e totuşi
ceea ce te scoate în afara casei,
fiind în acelaşi timp o revenire la
casa iniţială, ca în parabola
“Risipitorului” ? Cu drumul ai
acces la Fiinţă, drumurile sunt
deschiderile acesteia ( cum ar
zice Sextil Puşcariu care găseşte
că “a libera” e deja “a da
drumul”). Deschideri spre
necuprinsul formelor, al
fiinţărilor. “Acasa” însăşi ( pare a
hotărî Nichita Stănescu într-un
uluitor vers din Oase plângând)
e prinsă într-un drum, într-o
“călătorire”. Dar să fim atenţi: nu
doar într-un drum, ci într-un
“lăuntru” al acestuia; şi această
călătorire are ca ţintă şi ţel zeul
de dincolo de margini, necorupt
de nici o risipire, de nici o
fiinţare. Ne vorbeşte astfel însuşi
zeul:”Acasa mea este în lăuntrul
săgeţii trase înspre geţi de zeu”.

●
Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 23
24 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023
 Adrian Dinu RACHIERU

Nichita Stănescu
sau
„Jocul demiurgic”?
N imeni, de la Eminescu încoace, admirat
sau pizmuit, n-a fost cercetat cu atâta
osârdie, învolburând peisajul exegetic
(aglomerat) şi omologând, consensual, imaginea
impunând în plin proletcultism lideri literari) nu
ar putea explica îndestulător idolatrizarea.
Dincolo de orice dirijism sau intervenţionism
partinic, cu adevărat eficientă a fost politica de
serafică a Poetului oracular-sibilinic (devenit generaţie. Poate chiar ca reacţie compensativă,
model popular), plutind extatic, zeificat şi gelozit, „concurând” – pe alt plan – aberantul cult al
ori căzând în derapaj şi diluţie (fără a-şi diminua personalităţii, însoţind perechea dictatorială.
gloria) – precum Nichita Stănescu. Abstractizând Încât, alături de V. Spiridon, putem zice că
emoţia, stănescianismul (original, inegal, prolix, „inserţia” s-a produs pe fundalul unei formidabile
iniţiatic, ermetizant, imponderabil, efeminat, solidarizări generaţioniste, liantul fiind
fascinant, volatil etc., de răsfăţ stilistic) a devenit promovarea valorilor promoţionale; altfel spus,
un fenomen socio-cultural. Şi a impus, cu superbie, platforma emulativă a intereselor comune,
o nouă poetică. Care, să recunoaştem, interesată beneficiind de „cenzura şaizeciştilor înşişi”. Pasul
de spectacol, n-a putut evita nici autopastişa spre mitizare n-a întârziat. Nonconformist,
(clişeizare, serializare, relaxare), nici droaia de oracular, imprevizibil, Nichita a fost considerat
imitatori, exploatând industrios reţeta. chiar de confraţi Poetul prin excelenţă. Cohorta de
Desfăşurând un patos abstract - vizionar, admiratori, printre atâtea libaţii şi dedicaţii a
întreţinând senzaţia de libertate (în pofida produs şi propus accente cultice. Hagiografii,
circumstanţelor apăsătoare), expansivul lirism „anturajul zelator”, criticii anexaţi au întreţinut cu
nichitian a produs, în timp, şi un impresionant sârg hipnoza stănesciană. În consecinţă, nici
doar critic; „suprainterpretată” (cum observa reacţiile potrivnice nu puteau întârzia, acuzele –
Daniel Cristea-Enache), poezia lui Stănescu, cu o previzibilă inflamare postdecembristă –
transpersonală, rebusistică, deseori, nu este / nu vizând fie posibila înregimentare, fie lirismul
poate fi definitiv clasată. Mai cu seamă că „un rest filosofard-apos ori chiar diformitatea în sens fizic
inexplicabil”, nota acelaşi critic, ne va însoţi (angelicul poet de altădată devenind un „înger
mereu, cum se întâmplă, de regulă, cu toate obez”). Să recunoaştem, Nichita n-a fost un model
creaţiile care durează, neistovite de armata etic. „Moliciunile” omului, aparenţa lenei,
iscodelnicilor exegeţi. temperamentul labil, iluzia improvizaţiei, teama
de singurătate, declaraţiile „ideologice” (câte au
Contextul în care s-a ivit generaţia lui Nichita fost, de ecou însă) şi dezinteresul pentru universul
era ventilat de iluziile liberalizării. Iar poetul, domestic oferă mai degrabă argumentele unei
străin – totuşi – de tentaţiile oportunismului a fost ambiguităţi comportamentale. Nichita, sedus de
propulsat de instanţa critică, redescoperind mirajul poeziei a fost, deopotrivă, idol şi victimă
esteticul. S-a bucurat, negreşit, de recunoaştere (cf. Ioana Bot). Aşa-zisul carierism nu poate fi
oficială, dar mecanismele succesuale („valabile” în argumentat convingător câtă vreme poetul nu era
sens funcţional, veritabile pârghii propagandistice atras de funcţiile administrative. Iar acolo unde a

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 25

fost „plombat”, mai degrabă prin strădaniile cu „instinct infailibil”, s-a vrut poet fără efort,
amicilor şi pentru scurtă vreme, a dovedit dezvoltând o imensă energie poetică. Nichita
„osteneli infime” (cf. Marian Popa). Nici poetica sa, Stănescu a fost, neîndoielnic, o existenţă poetică.
interdisciplinară şi exhibiţionistă (cum s-a spus), E important că Stănescu interesează şi că,
dereglând semantica în numele unui imagism recitit acum, îşi dezvăluie inteligibilitatea,
extravagant, de „baroc conceptual” nu poate fi aventura semnificării, aproximarea sensului etc.,
suspectată de rigoare. Dimpotrivă, sibilinic, dinamitând, se ştie, logica lineară. S-a risipit, ne
disponibil pentru filosofare, poetul-galanton iubea întrebăm, ceaţa mitului? Poate fi „citit” Nichita
o combinatorie „pulsatorie”, liberă, străină de doar textual, uitând folclorul scriitoricesc,
orice obedienţă, refuzând prozodia (înţeleasă ca abandonând percepţia contextuală? În fine, noile
fard). Poezia a fost însă, indiscutabil, miza sa valuri de cititori, cu „gusturi” de ultimă oră, îl
existenţială. coboară de pe soclu (cum îndeamnă, cu tenacitate,
„revizioniştii”) sau e văzut, în continuare, cu
accente imnice şi rezonanţă empatică, drept cel
mai important poet postbelic de la noi,
revoluţionând limbajul? Iată, aşadar, câteva
motive (temeinice, credem) de a repune în
discuţie cazul Nichita, dincolo de gloria oralităţii şi
„rumoarea” canonică. Apărată cu cerbicie ori
vehement contestată, icoana lui Nichita Stănescu,
un clasic în timpul vieţii, seducător şi prin
„risipirile” lui, cu un teribil succes la public (succes
cumva paradoxal dacă ne gândim că lirica sa
abstractă, transpersonală, chiar ermetică nu se
oferea unor lecturi lesnicioase) obligă şi la o altă
constatare. Poetul, un „timpan armonios”, genial şi
prolix (cum s-a tot zis) n-a beneficiat, credem, de o
selecţie „la sânge”. Fiindcă Nichita Stănescu,
observa cu îndreptăţire Daniel Cristea-Enache, a
fost editat necritic, „strivit” de amatorismul atâtor
încropiri, aducându-i, de fapt, uriaşe deservicii,
adunând cu hărnicie texte diluate poeticeşte ori
Nimeni nu ar putea susţine că Nichita inedite (în proliferare haotică); sau chiar volume
Stănescu a fost ireproşabil, penetrând zelos topul onorabile dar operând o selecţie discutabilă.
oficios. Sau că, fixaţi în captivitatea stadiului tribal, Evident că după dispariţia omului, întreţinând o
l-am aureolat convocând memoria tandră. prelungită hipnoză, recitirea operei ar fi o firească
Certamente, „nu Puterea a instituit mitul obligaţie. Iar recitirea poate fi şi o lectură de
stănescian” (cf. Vasile Spiridon) după cum poetul redescoperire, dincolo de statornicie admirativă
ploieştean, idolatrizat de contemporani, nu poate (împinsă în sanctificare) ori furii iconoclaste.
fi taxat drept „scriitor de o generaţie”. Să Provocând, sub flamura revizuirilor, o
observăm însă, în timp, o polarizare a reacţiilor. inflamată discuţie publică, binevenită într-o
Tonul admirativ, atins – uneori – de fanatism, cultură matură, vegheată de necesarul spirit critic
urcând spre acordurile unui imn exegetic nu oferă (uneori, e drept, eşuând, cu aplomb nihilist, într-
contribuţii valabile, ignorând nonşalant scăderile , un criticism generalizat), cazul Nichita Stănescu a
incontinenţa lirică. Am zice mai degrabă că stârnit reacţii extreme, dovedind că nu avem de-a
această indignare, vehementă câteodată, capătă face cu o valoare muzeală, definitiv clasată.
febrile accente publicitare, semnatarii dorind – Supraevaluat, zic unii, ploieşteanul trebuie
presupunem – a se bucura (ei, în primul rând) de coborât de pe soclu; sau, cum „propunea” Cristian
vizibilitate. Pe de altă parte putem fi (parţial) de Tudor Popescu, volumele lui ar trebui „arse”.
acord cu C. Stănescu care sesiza că nici Demontând cu minuţie „argumentele”, Theodor
contestarea radicală (acel atac furibund lansat de Codreanu dezaproba, firesc, această tentativă de
Cristian Tudor Popescu) n-a primit, deocamdată, „mutilare vandalică” a operei. Vom observa că,
„un răspuns plauzibil”. În pofida acestor declaraţii, devenit „bun public”, poetul, violentând limbajul şi
fie ele cultice ori incendiar-demolatoare (sau, clasicizându-se, şi-a estompat în timp forţa de şoc
poate, tocmai din pricina lor), Nichita rămâne un dar şi-a păstrat impactul şi prospeţimea lirismului,
poet viu. O spune, răspicat, Gabriela Melinescu, trăind, într-un dulce abandon, mirajul poeziei.
contemplând nu doar piaţa postumă ci Libertăţile pe care şi le-a oferit au impus un stil;
rememorând existenţa acestui mare risipitor, filosofard, elegiac, inflaţionar, cultivând un
producând un fenomen „de contaminare”. Şi care, vizionarism care, fixat în starea de mirare,

26 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

conserva cu tandreţe imperfecţiunea (virtuali- dorindu-se „soldatul poeziei româneşti” ne anunţa
tatea). Cosmoidul stănescian invoca salvator fugitiv: „Scriu, doar / atât mai ştiu / despre mine”
„dreptul la timp”. Magician, inventiv şi cogitativ, (v. Scrisoare vie), gata să moară „pe drum”.
poetul „stănescizează” fără răgaz, oferind cu Volumul defineşte exact febrilitatea acestui ins
generozitate, torenţial, gratuităţi stilistice, doldora de proiecte, iubind – precum puţini –
excentricităţi (asimilate grabnic de urmaşi, literatura noastră.
îmbogăţindu-şi recuzita), exerciţii de silogistică
ş.a., realizând şi impunând, de fapt, o poetică a *
rupturii. „Vorbit” de limbaj, Nichita Stănescu a Nichita, aşadar, ar fi ajuns în zilele noastre un
promovat un modernism radical şi a provocat un „mit exorbitant”, întreţinând o idolatrie
mit pe care, dealtfel, l-a încurajat. Sub aparenţa nejustificată. Judecând sociologic, pare curios că
improvizaţiei, poetul – un hiperlucid – a oferit un astfel de mit (şi încă din „lumea” scriitorilor!)
dezinvolt, parcă în joacă, game, edificând o poezie supravieţuieşte într-o epocă a demitizărilor
„de cunoaştere”, implicit o meditaţie asupra frenetice, a consumerismului feroce (inventând
poeziei. Experimentările lingvistice, căzând nevoi artificiale), a tranzienţei galopante. Încât, o
deseori – să recunoaştem – în incontinenţă lirică primă întrebare ne încearcă firesc; înainte de a
dezvăluiau, de fapt, „o imensă energie poetică” (cf. afla dacă Nichita Stănescu este „un idol fals” (cum
Gabriela Melinescu). Trăirea sentimentului, starea susţine, neobosit, Gh. Grigurcu) s-ar cuveni să
de mirare îi stârneau o febrilitate cu inflexiuni cercetăm dacă el (mai) este un idol. Nevoia de
feminine; vocaţia prieteniei, cordialitatea flatantă, idoli ţine, s-ar zice, de primitivismul tribal. Dar în
generozitatea risipită în gratuităţi, dăruind epoca neoanalfabetismului TV, ea – ca ofertă
versuri, cărţi, monede, icoane ş.a, tabieturile mediatică – se manifestă virulent, ciclul de viaţă
boiereşti întreţineau un pelerinaj obositor, fiind scurt, starurile fiind ritmic devorate de
amplificat, desigur, de farmecul omului. Amicii industria spectacolului. Aşadar: este, oare, Nichita,
roiau; condiţia de poet asaltat, împresurat de azi, un idol? Sau, măcar, un scriitor „inoxidabil”?
ceţuri mitologice, dăruit cu un uriaş talent i-a Scriind, autorul încerca „popularea realului”.
asigurat şi duşmani statornici, muşcaţi de invidie. Dar cuvântul, ispitind colocvialitatea, rămâne un
Lângă elogiile hipertrofice vieţuiesc, aşadar, şi „organ fioros”, dovedindu-se un „instrument
opiniile drastice, cu aplomb nihilist. Dar o discuţie neîncăpător al poetizării”. Încât, ştiind prea bine
„rece” încă întârzie. Iar observatorii oneşti ai că poezia se naşte din fiinţa sentimentului, Nichita
câmpului literar au sesizat, dincolo de efectul realizează că poezia scrisă e doar o formă a
contaminant prin nichitizare, că astfel de reacţii au poeziei. Conştientizând impasul, el va rămâne
un vădit scop publicitar. „Monopolizat” au ba, obsedat de imperfecţiune. Nu-l atrage cizelarea
adulat ori contestat, Nichita Stănescu rămâne – ne artizanală. Dar, indiscutabil, a creat un stil,
asigură Gabriela Melinescu – „un poet viu”. Dar şi purtând în lume o „originalitate misterioasă” (N.
un mit „îndărătnic”, fabricat printr-o retorică Manolescu). Cine îi urmăreşte devenirea va
extatică şi anunţându-se „o prejudecată durabilă” observa, fără efort, că avem de-a face cu un poet
(zic unii critici). Dacă Gh. Grigurcu, de pildă, e dificil, contradictoriu, dezvoltând, de fapt, un
convins că putem vorbi despre un „postament nebulos program gnoseologic. El va decupa,
oficial al nichitismului” (faima poetului fiind preferenţial, tema cosmogonică.
„opera” regimului), cu totul altfel stau lucrurile în
fosta Iugoslavie. Carismaticul Nichita, un „înfiat
sârbesc” a trezit în Logoslavia (Puposlavia) un
ecou greu de imaginat, truditorul acestei relaţii
speciale fiind Adam Puslojić, dublura sa
belgrădeană. Adam, acest mare fantast, a durat din
legătura cu poetul ploieştean o mitologie. Mereu
agitat, navetând între rugi şi plâns, bolnav de
magnanimitate, acum un „matur furios” (cf. Mircea
Dinescu), legenda Adam îşi defineşte ziua de
muncă drept „ceasul sângelui golgotean”. Între
ludism şi tragism, cel care se consideră Clopotul
Nichita („clopotul tău nebun sunt eu!”) veghează
apărând memoria marelui prieten. O carte mai
veche (Versuri din mers, Ed. Libra, 2003) vine să
confirme această nestare (cf. Eugen Simion) şi
această cumplită prietenie, atât de rodnică prin
valul de traduceri pentru poezia noastră. Nici nu
se putea un titlu mai potrivit pentru cel care,

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 27

 Odobescu, maturizându-se brusc (odată cu
Dacă mitul este „o întâmplare exaltată” spendida sa generaţie) şi devenind iute un nume
(obişnuia să spună cel care s-a bucurat de o glorios, răsfăţat, cunoscând, totuşi, ezitări în faţa
rapidă clasicizare), Nichita – confiscat de mirajul poeziei (şi, în consecinţă, lungi, chinuitoare, tăceri
poeziei, trăindu-l exaltat, aerian, „ireal” chiar – era editoriale), Nichita Stănescu a devenit o instituţie
un medium propice pentru o modă publică. În casa-club, deschisă oricui, s-au perindat
comportamentală şi poetică. O figură mitică, deci. mulţi, inventând febricitant amintiri. Victimă a
O precizare se impune imediat: nu Puterea – scrie propriei generozităţi, poetul a împărţit / risipit
apăsat Vasile Spiridon – a instituit mitul Nichita indulgenţe şi s-a bucurat de o imensă popularitate.
Stănescu. Evident, mecanismele vieţii literare, Şi nu s-a referit niciodată denigrator la adresa
solidarizarea şaizeciştilor au impus, până la urmă, vreunui scriitor. Bineînţeles, asta nu-l scuteşte de
acele clasamente, încă valabile. Mitul Nichita este, firescul tratament critic şi de ofensiva
în fond, un discurs publicitar. Dar nu fără suport reevaluărilor. Doar că aceşti contestatari,
axiologic. Iar dacă mitul ca atare are o valoare – trecându-l prin sita revizuirilor, atenţi cu
atrăgea atenţia Roger Caillois – „ea nu nicidecum denivelările operei, mută discuţia în plan moral
de ordin estetic”. El aparţine colectivităţii, contabilizând laşităţile, erorile, complicităţile.
răspunde celor mai diverse solicitări dar nu ne Nichita nu a fost străin de astfel de abdicări. Atins
poate procura, penetrând „o plasă de de sedentarism (în sensul: „de stat locului şi în
determinări”, o explicaţie suficientă. Imaginaţia lucrare”), dezinteresat de conjuncturi, oricum fără
afectivă intră negreşit în joc şi rolul ei nu e de vocaţie politică, un om „moale”, fără complexul
ignorat. Cu atât mai mult astăzi, în plină revoluţie genialităţii (cf. Eugen Simion), „ocrotit” de regim,
iconică. Explozia mediatică la care asistăm Nichita e trecut acum prin malaxoarele noii
convoacă, sub stindardul „ideologiei consumului” corectitudini politico-culturale.
(H. Lefebvre), un repertoriu mitic şi arhetipal, Spulberând vechi canoane şi criterii, noua
purtând ecourile unui imaginar colectiv. Cultura ideologie literară s-a înverşunat, sub flamura
însăşi este un context simbolic, producând relaţii postmodernismului, contra „bătrânilor şaizecişti”.
de semnificare, atentând la receptivitatea Vituperând chiar proletcultic (scria Magda
subliminală. Iar simbolul e înţeles şi funcţionează Ursache), fără a se sinchisi de propria lor
ca „pact social” (E. Ortigues), legitimizator. Mai autoritate morală, inchizitorii de modă nouă
adăugăm, fără a insista aici asupra mecanismelor excelează în rescrierea biografiilor. Bineînţeles,
psiho-sociologice, că fenomenul publicitar (ca rediscutarea tablei valorilor e un proces igienic,
fenomen comunicaţional) are o certă finalitate necesar pentru un sănătos metabolism cultural. În
persuasivă. Publicitatea, nota Vasile Sebastian consecinţă, nici Nichita Stănescu nu e intangibil,
Dâncu, orientează percepţia socială, vehiculând nu poate fi un caz definitiv clasat. Dar cel care a
imagini-ghid. Or, o astfel de propunere (precum produs în lirica noastră „o revoluţie comparabilă
poezia lui Nichita şi, mai ales, Poetul) s-a impus cu cu cea eminesciană” (cf. Geo Vasile) ar putea fi
uşurinţă, mizând tocmai pe seducţie. Asta detronat fiindcă nu satisface pretenţiile de model
comparativ cu presiunea aparatului de propa- civic, cum cer zgomotoşii contestatari (unii,
gandă, cerând în anii totalitarismului docilitate şi scriitori de fundal)? Să ignorăm apoi că poetica
dresaj ideologic. Persuadarea, în cazul Nichita, n-a stănesciană – demonstra temeinic Marin Mincu – a
avut nevoie de coerciţie. Socializarea mitului impus o nouă viziune? E puţin oare? Şi, în ultimă
nichitian s-a produs pe cale naturală, putem zice, instanţă, contestaţia îi sporeşte chiar faima: „Şi
satisfăcând un şir de nevoi compensative în cuvântul / spintecat / e roşu pe din lăuntru! /
contextul mecanismului opresiv. E drept, şi Tăiaţi-mă ca să sângerez. / Sângeraţi-mă ca să mor
personajul din spatele operei s-a îngrijit de ! / Amin!” (v. Mişcarea prin naştere e a doua mea
această omologare, livrând – la cerere – câteva moarte).
declaraţii „pe linie”. În rest, posteritatea critică,
radicalizându-şi poziţiile în tentativa de a *
zdruncina ierarhiile osificate sau de a le îngheţa, Curios, nimeni dintre cei care s-au aplecat
„lucrează” chiar în sensul mitului nichitian. E asupra operei stănesciene, cercetând fenomenul
limpede că această publicitate negativă (pe care s- receptării şi „denunţând” (vehement sau voalat)
a marşat în ultima vreme) l-a readus în atenţie pe declinul ultimilor ani n-a recunoscut că „vizibila
autorul Necuvintelor, supunându-l tirului critic şi încercare de marginalizare” (cum scria, apăsat, C.
asigurându-i, şi pe această cale, longevitatea. Pricop într-un riguros eseu despre Literatura
română postbelică, un prim volum ivit în 2005 la
* editura Universităţii „Al. I. Cuza”) s-ar datora unei
Trecut printr-o invidie pasageră (faţă de opţiuni (partizanat de grup), „omul fiind
Labiş), mărturisită tardiv, mult după întâlnirea cu îmbrăţişat de tabăra adversă”. Criticul ieşean
acel „talent uriaş şi feroce” din amfiteatrul elimina orice echivoc şi, interogând contextul,

28 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

explică aceste fluctuaţii de recepţie observând că biciui acest „registru meditabund” (ca să-l cităm, din
abundentele controverse nu priveau, de fapt, nou, pe Gh. Grigurcu), nărăvit la diletantism. Dar ar
valoarea operei. Nici contextul estetic nu se trebui atunci să nu observăm că Nichita a impus un
schimbase dealtminteri iar polarizarea vieţii limbaj, nu un număr de texte; a impus, printr-o
literare favoriza tocmai astfel de reacţii. E limpede poezie filosofico-metafizică un sistem simbolic. Şi-
că Stănescu nu mai putea fi negat după ce fusese apoi, orice autor înfruntă timpul prin câteva titluri.
întâmpinat superlativistic la debut; iar revistele Nici revoluţia nichitiană nu trebuie „citită” prin
„de opoziţie” încercau să ridice „zidul tăcerii” prin declaraţiile cohortelor de admiratori, semănând —
strategii consensuale. Politica şi rivalităţile de prin adulaţie nestrunită — o păguboasă confuzie şi
grup (literar) n-au influenţat opera în sens valoric, nivelând, fără filtru critic, peisajul literar. Oricum, nu
dar, neîndoielnic, au bruscat receptarea ei. e cazul să recădem în biografic. Dar după atâţia ani
Fenomenul s-a prelungit după dispariţia poetului de la dispariţia sa, omul Nichita, magnanim, culant,
şi s-a acutizat în ultimii ani, fiind aruncate pe imatur (Şerban Foarţă), iubind curtea perpetuă,
tarabă argumente etico-ideologice. Încât amiciţia tuturor şi gestul gratuit încă trăieşte şi
posteritatea stănesciană se anunţă dificilă, fascinează. Şi, probabil, abia după ce vor pleca şi cei
nescutită de seisme. care l-au cunoscut o discuţie critică, pe text, poate
Obiect de adoraţie, „confiscat” în numele unui începe. Dar până atunci să acceptăm cu lejeritate
snobism fără frontiere, Nichita şi-a trăit destinul de ideea că Nichita ar fi „un idol fals”, o iluzie a criticii
mare poet. Aura poetului a remodelat biografia postbelice, o personalitate gonflabilă? Suntem
(Corin Braga) iar omul, seducător, un caracter convinşi că lirica sa, inegală valoric (cum altfel?),
„moale” (zic cei care l-au cunoscut) s-a lăsat trăit, la trecând testul primenirii generaţiilor va străluci şi în
modul sublim, de către poezia sa. Instalat în această zarea transmodernismului ce va să vină. Dacă,
formulă sufletească, Nichita a dovedit la tot pasul fireşte, zăbava lecturii va mai ispiti valul
generozitate, laşitate, histrionism şi atâtea altele; şi, internauţilor...
nu în ultimul rând, frivolitate şi vulnerabilitate.
Dubios moraliceşte (zic inclemenţii procurori) el *
devine o ţintă preferată pe latura labilităţii etice. Dar Iarăşi curios, într-o carte „inevitabilă”, menită
alintatul Nichita, să recunoaştem, a trăit — în plină a isca doar scandal (credea Andrei Terian), Eugen
epocă represivă — ca un om liber, s-a bucurat, Negrici, luptând cu Iluziile literaturii române
jucându-se, dăruit vocaţiei sale, atingând starea de (Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2008)
poezie. S-a desprins de conjunctură, ispitit de ocoleşte graţios subiectul Nichita. Autorul,
metafizic, trăind o formă de libertate, căzând în încercând a se lepăda de vinovata „atitudine fals-
dicteu ori decepţionând. Surprinzător, pentru Alex ocrotitoare”, denunţând zgomotos „falsurile
Ştefănescu, el pare „neatins de ideologia comunistă”, patriotice” pune sub lupă activitatea mitogenetică.
aspirând spre o viziune universalistă. Gh. Grigurcu, Altfel spus, efervescenţa mitică de care, noi,
dimpotrivă, descoperea la poetul teatral şi limbut un românii, ne-am face vinovaţi. Oare doar noi?
diletantism înduioşător, melodramatic, fără dor de Precaut, autorul parează; mitul „laic” ar fi,
vreo idee, cumplite inegalităţi, presărate în toate înţelegem, un fenomen natural de vreme ce
volumele, afectând gândirea profundă şi, desigur, „mitizarea este o tendinţă antropologică
nemăsura în toate (inclusiv din unghiul recepţiei, universală”. Încât, în pofida agresivelor demitizări,
incapabilă de o priză „critică”). atitudinile de sorginte mitică vor exista mereu, ne
Vom reaminti că revoluţia stănesciană a marcat asigură dl. Negrici. Iar mentalul românesc, de
o mutaţie a viziunii poetice. Nichita ne-a apropiat, certă potenţialitate emoţională a fost modelat de
alături de congenerii săi, de lirismul autentic, miturile literaturii (în sensul unei „mistificări
redescoperind modernismul interbelic, refăcând luminoase” a memoriei colective), ajungându-se
punţile de legătură cu o tradiţie fracturată. Poet până chiar la un „eroism al mistificării”. Dar, aflăm,
„în străfunduri” (cum l-a văzut Ana Blandiana) „marii scriitori – întreţinând o pioşenie globală –
„revoluţionarul” Nichita a fost un inovator. Dar continuă să fie larii noştri”. Care ar fi soarta lui
radicalismul său a fost unul pur estetic, propunând Nichita? Adevărat, mitizarea „înceţoşează
alte instrumente expresive. Trebuie să avem în percepţia” iar Stănescu (alături de Labiş şi
vedere natura sacerdotală a poeziei sale („tăcând” Călinescu) „şi-a pierdut pe moment strălucirea”
lumea), modelul „fremătător” al lui Pârvan, (strecoară observaţia dl. Negrici). Demonstraţia
angelismul insinuat în toţi porii acestui lirism care a însă lipseşte. Acea „explorare rece şi precisă” se
descoperit „necuvintele” (ascunse în atâta moloz amână. Devenit „piesă de patrimoniu cultural” (cf.
liric), încercând să dialogheze cu zeii; şi să nu-i Ş. Foarţă), Stănescu ar fi fost menajat de o critică
cerem, aşadar, ceea ce nu a fost, reproşându-i deseori complezentă, oarbă la declin, chiar
absenţa militantismului. S-a trădat Nichita pe sine? „necritică”. Ne întrebăm: judecând opera trebuie
Evident, vom descoperi cu uşurinţă eclipse ale să invocăm, obsesiv, labilitatea omului, anturajul,
inspiraţiei după cum, pensând nereuşitele, putem culanţa, discursul oracular plonjând într-un

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 29

„justiţialism feroce”? Trebuie însă, credem, să cărţi; n-a fost, aşadar, ceea ce am putea numi un
ieşim din narcoză, abandonând registrul imnic sau cititor insaţiabil. Curtat şi răsfăţat, trăind şi
cel blasfemic. Apărarea valorilor nu înseamnă, chefuind în tovărăşia unor oameni de spirit, nu
neapărat, salvarea idolilor. Zelatorii ca şi delatorii doar din mediul scriitoricesc, el a dovedit „o mare
fac rău, deopotrivă. capacitate de asimilare” (cf. Petre Stoica). Altfel
spus, cu antene mobile, în prelungitele libaţii a
* preluat, probabil, prin contagiune, diverse idei şi
Eugen Simion vedea în volumul În dulcele stil sugestii, iscate în interminabilele dispute bahice,
clasic o „carte de trecere”, autorul sfidând acolo prelucrându-le apoi febril, grijuliu, totuşi, cu opera
„puritatea genurilor literare” şi deschizând pârtie şi destinul său literar, gospodărindu-şi
postmodernismului. Jeana Morărescu va observa, posteritatea, în pofida aparentului dezinteres şi a
e drept, la oarecare distanţă în timp şi într-o carte, boemei afişate (reală, negreşit). Gata de a accepta,
regretabil, puţin comentată, că „în poezia lui spun aceeaşi amici, o concesie dacă, astfel, putea
Nichita Stănescu se află premisele curentului „strecura”, păcălind cenzura (şi ea capricioasă), o
spiritual ce va urma postmodernismului”. Or, metaforă „dichisită”. Dar nu colecţia de amintiri
curentul spiritual chemat la rampă e tocmai împărtăşite de apropiaţii poetului ne interesează
transmodernismul. Generaţia lui Nichita se aici. Înecate în aburul legendei, deformate sau
emancipase descoperind un aer proaspăt, inventate, astfel de mărturii, prin unele voci, par a
despărţindu-se brutal de literatura clişeistic- zdruncina chiar „mitul prieteniei” coborându-l pe
convenţională. Îndrăznelile şi revirimentul poet în primitivism şi suspectându-l de o răutate
labişian, exuberanţa noilor veniţi, tinereţea lor egocentrică, geloasă pe succesele confraţilor.
frenetică obligau la reformularea lirismului. Adevărul în privinţa unor pactizări adaptative şi
Ruptura de poezia ideologic-triumfalistă cerea zelul ficţionar coabitează, presupunem, în astfel de
imperativ regândirea poeticităţii, un suflu novator „reconstituiri”. Şi nici nu ne preocupă prioritar. Cu
şi, desigur, adâncirea individuaţiei. Or, Nichita nu adevărat importantă e angajarea sa poietică,
apare doar ca o voce distinctă în peisaj, impunând Ştefania Mincu cercetând, într-o carte de referinţă,
o altă formulă; implicit, o altă estetică sfidând întoarcerea poetului asupra posibilităţilor sale de
convenţiile. El, asigurându-şi „viitorizarea” (vorba exprimare. Acea poezie care, prin vitalitate
lui Jung), propune o nouă viziune artistică; pulsatorie, se face pe sine
propune un sistem liric, şocant şi fascinant, atrage atenţia nu doar asupra
deopotrivă. Dereglarea „coerenţei semantice” producerii ci şi a receptării. Iar
(observaţie veche, valabilă la nivelul poeziilor) concluzia cade implacabil:
eclipsează o altă constatare, vizibilă doar la nivelul poíein-ul lui Nichita Stănescu
operei: viziunea sistemică, construcţia ordonată, aparţine etapei postmoderne.
atentând – s-ar zice – la trainica (pre)judecată a Dar, atenţie, cum rostirea e o
răsfăţului boem, doritor – insaţiabil – de spectacol mărturie, depoziţia
şi adoraţie. existenţială nichitiană nu
exprimă un postmodernism
Mai mult, cel mai personal creator de limbaj în dezabuzat. Proiectul său de
poezia noastră (din segmentul postbelic, evident) transpoetizare doar îl anunţă,
aspiră – constatase Edgar Papu – spre „o zonă depăşindu-l de fapt. Iată
superioară a realităţii”. El vrea să transgreseze (încă) un splendid paradox
canonicul (cf. C. Ciopraga), ştie că poezia e „doar stănescian!
tendinţa către ea”, vrea un discurs total, trăit. Eul, Trebuie amintit că Ion
aşadar, iese din sine, fiinţa îşi află prelungirile în Pop, în 1980, intuise acea
alte fiinţe şi lucruri hrănind, prin autopercepere, „coerenţă fundamentală” a
mari viziuni, desfăşurări grandios-cosmice. Acea universului nichitian, în
„tensiune semantică spre un cuvânt din viitor” pofida „agitaţiei alunecoase a
presupune tocmai transcendere, nu doar suprafeţelor”, întărind
metapoezie. Cuvântul, aflăm, reproduce „structura părelnic ideea des-centrării.
materiei”. Încât, cercetând „noua frontieră a Dincolo de poză, de balansul
sufletului”, el descoperă poezia în centrul între frivolitate şi gravitate,
umanului. Şi fiind o sinteză artistică a Stănescu nădăjduia să-şi ofere
sensibilităţilor epocii, poetul absoarbe informaţii, o vedere „din afară”. Altfel
le metabolizează, devine o bibliotecă umblătoare. spus, să pătrundă ontologia
Ochiul este un sensor universal, starea poetică se firii, să palpeze „semnele vii”,
înstăpâneşte. Totuşi, Nichit, spun foştii săi amici să reconstituie – ca
fără a fi, neapărat, prin asemenea depoziţii, participant la „singura viaţă
răutăcioşi, n-a fost un studios, un devorator de mare” – memoria devenirii.

30 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

Asta ar fi Epica Magna, cochetând cu proiectul Condeescu. Criticul a purces, se ştie, la o ediţie
arhetipal: „toate numerele dorm / în cifra unu.” integrală, Opera Magna (ca „proiect de suflet”),
Sentimentele, ne avertiza poetul, nu trebuie aşezând, în ordine cronologică, textele stănesciene
înţelese, ci trăite. Poezia-organ („ochiul care (unele nedatate, altele urmând a fi recuperate ca
plânge”, adevărat, „un ochi neinventat”) ar îngădui texte-surpriză ori variante ale aceluiaşi modul
întoarcerea la sursă, acea râvnită „literalitate poetic). Proiectul nu poate ignora vechea
orfică”. Aşadar, dincolo de Poet, aspirând – prin constatare că avem de-a face cu o „poezie de
extensia Eului – la „neatinsele de mine lumini” pot viziune”. Chiar dacă devotatul exeget Al.
fi dibuite acele „pricini îndepărtate”, cum explica Condeescu contabiliza „trei braţe lirice”, e limpede
însuşi Stănescu geneza Elegiilor. Fluidul misterios că gnoseologia, metapoezia şi ontologia nichitiană
sondând imponderabilul, deversarea unei comunică şi privesc „întâmplările fiinţei” în
„memorii subconştiente”, ruptura tragică a sinelui, totalitatea existenţei, la nivelul conştiinţei
încarnarea atavică (Îngerul) şi revelaţia ontologice. Orfismul şi luciditatea coabitează în
sentimentului trecerii îl împing spre trăirea sensul vizualizării poemului. Eul îmbogăţeşte
limitei. Aici este tragismul artei nichitiene (cf. Paul lumea, transformând-o în poezie. Iar percepţia
Georgescu). Aici se cuibăresc spaimele metafizice „anatomică” a sensului (cf. N. Manolescu, Marin
şi intervine sciziunea, alimentând drama Mincu) potenţează un erotism astral. Mâinile sunt
cunoaşterii. Şi tot aici, sub armura unui ermetism „absurde”, piciorul pare „un câine care latră”,
şocant (derutând exegeţii, să recunoaştem), poetul îmbrăţişarea se vrea o contopire intensă: „şi să te-
îşi impersonalizează durerea. Emanciparea mbrăţişez cu coastele-aş fi vrut”. Îmbătat de
auctorială, vizibilă, naşte tulburare. Absolutul hieratism, vizionarismul nichitian invocă înzeirea,
comunicării („nu lăsam nici o umbră accesul la acea fiinţă transparentă, adumbrită „cu
nedestăinuită”), uimirea (deloc inocentă), misterul umbra vorbei ce eram”. Sau, aspiraţional, tânjind
celor ce sunt provoacă o serie de sfâşieri şi spre puritate sferică: „totul ar fi trebuit să fie
suferinţe, developate în Noduri şi semne, de pildă. sfere”. Contemplând criza existenţială, Nichita îşi
Nu ne-am propus o etapizare a liricii retrăieşte „făptura ce-am avut-o”. Atins de „boala
nichitiene, operaţiunea cerând chiar talent vieţii”, de adierile thanaticului, se vrea – coborând
detectivistic, cum avertiza regretatul Al. în timp – un martor al „adolescenţei ruginind”. Şi
chiar constată oprirea timpului („timpul
încremenise / bătut în palma ta Iisuse”), cere,
faustic, „un timp oprit al conştiinţei”, râvneşte,
spuneam, comuniunea.

Acest „modelator revoluţionar al limbajului

poetic”, mereu curios, fabulant şi teribilist, ins
pentru care poezia e o „tensiune semantică” iar
matematica „o poezie dură” întreţine, grijuliu,
fluxul colocvial. Dilematic, lamentatoriu, cu
interludii ironice ori pusee ludice, păşind dincolo
de convenţii, căzând lejer în diluţie sau
autopastişă, Nichita, mânat de un irepresibil
imbold cognitiv, e tentat de o epicizare misterică.
Şi visează la fiinţa orfică. Desfăşoară, spuneam,
viziuni în lumea meta-senzorialului, doreşte un
„laser lingvistic” şi conştientizează, dureros,
limitaţia simţurilor. Vizionarismul său antinomic,
înţelegând lumea ca Logos, manevrează intuitiv
postulate ştiinţifice de avangardă. De la drama
ptolemeică, suferind pentru „ceea ce nu se poate
vedea”, pentru aura lucrurilor şi până la Logica
ideilor vagi (v. Respirări), poetul se vede confirmat
de ultimele descoperiri. Evident, nu forţăm acum
un precursoriat cu ifose protocronice. Ar fi hilar!
Dar acest sistem de idei, vieţuind pulsatoriu într-o
ontologie genuină naşte o „feerie fizico-
matematică” (cf. Paul Georgescu) deşi vitalitatea
senin- jubilativă de altădată cunoaşte accente
coşmareşti în montură bizar-mitologică. Baza
ştiinţifică a lirismului stănescian poate fi probată.

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 31

Ceea ce nu înseamnă că poetul, evadând din lumea
văzutului, amestecând idei culese din toate
direcţiile nu poate fi suspectat de o mixtură
delirantă. Cristian Tudor Popescu vorbea chiar, în
serialul de tristă faimă din Adevărul literar şi
artistic, de lecturi prost asimilate, regurgitând „o
versificaţie ştiinţificoidă”. Relaţia, totuşi, vagă, cu
ştiinţa, admirabilă în poezia cosmogonică, nu
atenuează drama auctorială; dimpotrivă. Şi atunci,
cel care nu avea „atâta timp pentru mirare”
descoperă, prin re-amintire, soluţia imperfecţiunii.
Cuvintele, vai, „se desfăşoară mereu în urmă”; a fi
poet, citim în Antimetafizica, înseamnă „a avea
dor”. Or, dorul stănescian, tangent „nebuniei”
înseamnă ieşirea din sine, suferinţa cosmică,
impersonalizarea. E limpede că poetul, prin
moliciune şi laxism, nu avea vocaţie de disident.
Dar schiţata „antimetafizică”, în pofida
asigurărilor că ar urma linia doctrinară a
defunctului regim, dovedea altceva. Desigur, la
modul incoerent-amatoristic. Poetul „simţea” în
aerul epocii zvâcnetul unor idei care „tulburau
liniştea”. Să ne amintim că anii ’70-’85 au marcat
bătălia pentru introducerea vagului, pregătind
înţelegerea incertitudinii. În 1975, Constantin
Virgil Negoiţă şi Dan Ralescu publicau, în limba
engleză, primul tratat de logica vagului, o teorie
fundamentată de L.A. Zadeh, cel care era şi
creatorul conceptului de mulţime fuzzy. C.V.
Negoiţă, acum la Hunter College unde predă
matematicile superioare, pleda pentru logica
fuzzy, ceea ce însemna o negare a logicii
aristotelice. Altfel spus, pleda pentru fuziunea
ideilor. Propunând termenul de mulţimi vagi
Se ştie, posteritatea lui Nichita Stănescu nu e
(Fuzzy sets), C.V. Negoiţă recomanda trecerea de la
scutită de convulsii. Să credem oare că
opoziţia ori-ori (dualitatea) la multiplicitatea
generaţionişti frustraţi, contaminaţi de febra
cerută de relaţia şi-şi, semnând – se spera - actul
revizuirilor, travestiţi azi în viteji şi inclemenţi
de deces la logicii cu două valori, idealizată,
procurori, voind alte clasamente, alungă un nume-
decretând astfel falimentul iluminismului. Nichita,
emblemă? Gloria lui Nichita a supărat pe mulţi.
glosând în Luceafărul despre Logica ideilor vagi
Până şi inevitabilul epigonism a deranjat.
(1969), suspectat că se dedă la „trucuri
Irepetabilul poet manifesta o graţie ingenuă, un
filosofante” amintea, digresiv-poematic, despre o
freamăt angelic şi căuta neostoit poezia
contradicţie în mişcare. Logica bivalentă este
pulsatorie; vroia, prin modulaţii antinomice, să
valabilă în lumea finitului. „Certându-l” pe Euclid,
„prindă” tensiunea sinelui, pornit în căutarea
poetul se desparte de orgoliosul spirit cartezian,
necuvintelor. Să fixeze, orgolios, chiar tensiunea
geometrizant, afirmând că „tendinţa este o sferă”.
semantică. Acest Midas ploieştean a stănescizat
Până la urmă, întrebarea reală ar fi cum se poate
universul nostru liric. Lumea, după Nichita, ni se
trăi cultura într-o vreme a hiperspecializărilor,
dezvăluie altcumva. Chiar otrăvită de răutatea
multiplicând, incontrolabil aproape, culoarele
care nu oboseşte, ea cheamă — prin ochiul
paralele (vezi, de pildă, C.P. Snow, The Two
stănescian — frăgezimea aurorală. Şi, mai cu
Cultures). Or, deplângând aurorala cultură unică,
seamă, liantul prieteniei. Fiindcă „poetul îngerilor”
cei de azi, navetând între derapaje utopice şi
a fost Prietenul tuturor poeţilor. Iar aici
umori criticiste, n-au pierdut speranţa unei viziuni
clasamentele nu contau. Importantă era
totalizante. Ca „poet de răscruce”, Nichita Stănescu
legitimaţia de poet; erai (sau nu) poet pur-şi-
exprimă tocmai un transmodernism avant la
simplu.
lettre. El, prin poetica rupturii, vesteşte un alt eon
spiritual şi reprezintă, afirma răspicat Theodor
Codreanu, „o punte de trecere dintre două
♣
paradigme literare”.

32 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

Liviu Ioan STOICIU

Nichita, atâta
cât i s-a dat
al expresi-vităţii”, aşa cum scriu toţi poeţii la
n 13 decembrie se împlinesc 30 de ani de la începuturile lor, ingenui, până să-şi găsească un

Î moartea lui Nichita Stănescu, nu pot să

cred. În 2013 el ar fi împlinit 80 de ani – din
generaţia lui „şasezecistă” mai sunt în viaţă Ion
stil al lor. Aşa stând lucrurile, e la mintea
cocoşului că şi poeţii de după el au scris la
început spontan, intuitiv (scris transformat de
Gheorghe (la 77 de ani, poet pe nedrept avangardişti în dicteu automat), din reflex, „ca
marginalizat azi, nu e nici măcar nominalizat la el” (inclusiv poeţii generaţiei optzeciste). E de la
Premiul Naţional de Poezie Mihai Eminescu) sau sine înţeles că poeţii optzecişti, găsindu-şi stilul
Ion Horea, la 84 de ani, n-o mai pun la socoteală lor, l-au contestat pe Nichita (aşa cum au
pe Nina Cassian (emigrată; pusă de N. contestat întreaga generaţie şasezecistă şi
Manolescu în „Istoria lui critică” la „Generaţia şaptezecistă, mai puţin pe poeţii din subteran, de
40”, debutând editorial în 1947), aflată la 89 de tipul lui Leonid Dimov sau Mircea Ivănescu şi
ani. Nichita a murit la 50 de ani – nu-mi pot Virgil Mazilescu).
imagina câte cărţi ar mai fi putut publica dacă ar Personal, am reacţionat la poezia înaintaşilor
fi trăit din 1983 până azi şi ce „evoluţie” ar fi mei contemporani (şasezecişti şi şaptezecişti), la
avut. Dacă ar fi să ne luăm după Daniel Cristea „meşteşugul” lor (fiindcă stilul lor s-a
Enache (cel care a scos o carte remarcabilă transformat într-un meşteşug), sătul de excesele
despre Nichita, în 2010, intitulată „Lyrica lor calofile, de „arta lor pentru artă” (cum se
Magna”, când nimeni nu se mai încumetă să spunea), scriind… „ca mine, oleacă mai altfel”,
scrie idolatrizant despre el), că „nici un element demitizând totul (fireşte, am fost şi eu acuzat în
novator nu va mai apărea în creaţia autorului anii 80 că am o formulă, că fac inginerie pe text;
şaizecist după 1970“ şi că în volumele de după 1966, până ce critica literară s-a lămurit că a apărut un
Nichita este „tot mai puţin poet“, devenind în schimb nou lirism, care avea să se numească
„tot mai mult Poetul: scriitorul recunoscut, „optzecist”). Pe de altă parte, Nichita a declarat
omologat, oficializat“, mă tem că nu exagerez dacă că a scris poezie… metapoetică (gândiţi-vă la „o
spun că Nichita a murit la timp (atâta i s-a dat)… metafizică a poeziei, nu a filosofiei”), mai exact
Privind de deasupra întinderea poeziei române scria poezie „metalingvistică… ea are ca sursă
contemporane, 30 de ani de la moartea lui inspiraţia… sunt versuri situate dea-supra
Nichita înseamnă cât o generaţie literară – din metaforei… spre un cuvânt din viitor” (acestor
1983 impu-nându-se generaţia optzecistă (care „cuvinte din viitor” Nichita le spunea
cuprinde promoţiile nouăzecistă şi douămiistă). „necuvinte”) – asta înseamnă că el intră şi în
Ce influenţă a avut Nichita Stănescu asupra canoanele postmoderniste (intră natural tot ce e
generaţiei optze-ciste „postmoderniste”, sunt „meta” sau „text”; sau „semn” şi „nod”, cum le
între-bat. Şi-mi e imposibil să răspund, fiindcă spunea Nichita).
Nichita scria intuitiv, spon-tan, la „nivelul zero

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 33

 Nichita a rămas pe soclul lui 30 de ani după editurilor, a USR, a direcţiilor de cultură şi a
moarte, degeaba s-a încercat demolarea lui (sau bibliotecilor judeţene, e departe să se fi impus.
macularea, la revizuirile morale; a învins Generaţia optzecistă a rămas în competiţie (chiar
criteriul estetic). Prin el, lirica românească a evoluat dacă i-au murit mulţi dintre lideri – unul dintre
(sună ciudat; în poezie nefiind posibilă o evoluţie ei, Ion Stratan, îi continua, cu sensibilitatea lui,
prin genă). Nichita nu lipseşte din nici o istorie şi natura vizionară confuză sau alegorică a lui
din nici un dicţionar al literaturii române, Nichita, adeseori destructurată, artificioasă,
rămâne o figură exponenţială. E adevărat, i-a abstractă, inegală, ermetică, improvizată).
mai dispărut cultul personalităţii (obsedant) şi Personal, am admirat la Nichita spiritul
antologiile din opera lui fac deliciile elevilor şi experimental, ontologicul inclus din instinct în
studenţilor, care îl studiază obligatoriu. ceea ce scria, ludicul, „conceptualizarea”.
Interesant, pot deja să observ că Nichita are Nichita a fost „întemeietor de limbaj”. Şi dacă
acum influenţă cu adevărat la noua generaţie, a poezia e limbaj (dintr-un program divin), atunci
celor ce au debutat în aceşti ani 2010 – şi aşa e n-am greşit mergând pe mâna autonomiei lui.
normal. În timp ce generaţia optzecistă, deşi are 8 iulie 2013. Bucureşti
azi lideri cu operă perenă, care primesc premii
literare de top (asta înseamnă că scot în ♠
continuare cărţi extraordinare, cu acoperire
origina-lă) şi e la conducerea revistelor şi

Redacţia revistei Contact international milţumeste din inimă fratelui Adam Puslojić pentru materialele puse la dispoziţie,
unele inedite, altele aflate în colecţiile Academiei Române sau particulare. Ne permitem să omagiem prezența în arealul
Limbii Române a bardului Nichita Stănescu cu texte publicate de-a lungul anilor pentru o repetabilă aducere aminte.

34 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

Gheorghe TOMOZEI

Amintire şi nemurire
ichita a intrat pentru că multe din publicasem cu zece ani

N deja în amintire.
Există deja
amintiri fabri-
versurile sale dictate
oriunde ca o presărare de
gânduri, a debu-tat greu.
mai devreme chiar dacă
Nichita era cu trei ani mai
mare.
cate şi oameni care Când l’a vizitat pe Ion
afişează o amiciţie Barbu, tânărul blond- Până la construcţia
dubioasă, încercând să mov-lungan a captivat magnifică din Noduri şi
impună lumii amintirea atenţia acestuia, i-a plăcut Semne, volum care, acum,
unor clipe petrecute la un discuţia cu el şi citindu’i vedem că pare a fi cel de
pahar de vin cu Poetul. E poesiile cu voce tare i-a adio, Nichita a făcut
bine că deja a început să spus sâ nu’şi facă iluzii şi volume foarte strânse,
se scrie despre Nichita, să nu mai spere - nu are o tematic angajate în
dar cei mai mulţi scriu picătură de talent. Aflate construcţii pe care nu
despre ultima sa peri- în faţa altor genii şi putea să le dilate. Şi ce
oadă. Nichita, risipitorul, geniile pot greşi. Eu greu e să vorbim despre
el la trecut...
Nichita a lăsat, în
afara acestui volum al-
cătuit cu o precizie
matematică, câteva sute
de poezii nepublicate,
care nu au girul lui.
Prolificitatea sa a fost
remarcabilă. Cu toţii
păstrăm versuri dictate şi
scrise aiurea sau rostite şi
păstrate pe benzi de
casetofon. În ultimii cinci
ani a compus trei mii de
poesii, două mii s’áu
păstrat, restul... Im-
proviza şi dăruia versuri
chiar şi necunoscuţilor.
Nichita nu le-a revăzut
sau reauzit niciodată.
Unele au semnătura sa
holografă. Altele nu.

Din arhiva revistei

Contact international 1993

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 35

Ioan HOLBAN

Regele căpşunilor
şi al coarnelor
de melc
O
mare forţă de iradiere asupra câmpului Mallarmé şi solicitările lumii fenomenale, vegheată
literar românesc a avut şi încă o mai are, de eul empiric. Din perspectiva discursului
cel puţin în teritoriul poeziei, opera şi poetic, sfera, punctul, linia, cercul, metafore ale
personalitatea lui Nichita Stănescu; cu el se spaţiului pur, hiperborean, se confruntă, urmând
împlinea visul retezat al tinerilor scriitori o dialectică deloc simplă, cu cel al frunzei, pietrei,
interbelici care mărturiseau efortul multiplicării, copacului, mărului, metafore ale spaţiului real.
al expansiunii eului în real; în realul literaturii, în Iniţierea în spaţiul de dincolo de lucruri are un
planul estetic, adică, dar şi în cel social, al lumii caracter procesual, ca la Ion Barbu (Ritmuri
acesteia. Mai întâi, opera a creat, încă de la pentru nunţile necesare); cunoaşterea treptelor
primele cărţi, nu atât un model – deşi acesta a spaţiului hiperborean se face prin negarea
funcţionat mult timp, creând un şir întreg de stadiilor anterioare, iar lirismul, ca modalitate de
imitatori sau epigoni –, cât un reper pe care unii transcendere, este unul exploziv. Dezvoltând ideea
au visat să şi-l asume, alţii l-au contestat: şi unii opoziţiei eu pur/ eu empiric, anticipată în primele
şi alţii au construit „programe“ estetice pornind cărţi – Sensul iubirii (1960), O viziune a
de la opera poetului. Dincolo de apropierile care sentimentelor (1964), Dreptul la timp (1965) –,
s-au făcut cu Nicolae Labiş şi generaţia problematica majoră a liricii sale din 11 elegii
„primelor iubiri“, în linia cărora se situează prin (1966) devine esenţială pentru întreaga creaţie a
coborârea în zonele interioare, guvernate de eul lui Nichita Stănescu.
pur, poezia lui Nichita Stănescu reprezintă Din perspectiva expresiei poetice, A treia
punctul geometric al întâlnirii între două direcţii elegie marchează o primă etapă a acestei
fundamentale ale liricii noastre contemporane: confruntări care se desfăşoară între lumea eului
una care se reclamă din poezia „extazei pur, „deşi văzul dinapoia frunzelor nici n-o
intelectuale“ a lui Lucian Blaga şi din Ion Barbu, vedea“ şi starea de om care înseamnă lovirea „de
alta a materializării conceptelor şi a reconsiderării propriul meu trup cu durere“. Trupul, ca
din perspectivă poetică a limbajului prozaic, metaforă a realului, opus spiritului, ca metaforă
direcţie care se dezvoltă din lirica argheziană. a spaţiului hiperborean, este negat de însăşi
Conform acestei situări, eul poetic se arată tensiunea chemării spre lumea esenţelor, „lumea
scindat între eul pur şi eul empiric; cele două pe care-am înţeles-o fulgerător“; după refuzul
entităţi lirice guvernează spaţii poetice distincte, lumii dinafară, al trupului, gândul, rob al
din a căror substanţă va lua naştere fenomenul magneţilor, se va întoarce în sine. Conştiinţa
poetic stănescian. separării dintre cele două lumi devine explicită
Starea lirică esenţială este aceea dată de în A patra elegie: „Durere a ruperii-n două a
tensiunea ce se creează între căutarea esenţei, a lumii,/ ca să-mi pătrundă prin ochii, doi./
drumului spre cunoaşterea absolută într-un Durere a ruperii-n două a sunetelor/ lumii,/ ca
spaţiu transcendent, asemănător Azurului lui să-mi lovească timpanele, două./ Durere a

36 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

ruperii-n două/ a mirosurilor lumii,/ ca să-mi imaginea poetică eminesciană a topirii eului liric
atingă nările, două“. Este marcată aici opoziţia pe propriul rug devine, în universul poetic
dintre două şi una, sugerând scindarea fiinţei, a stănescian „aşteptata,/ prevestita, salvatoarea/
eului poetic sub presiunea celor două lumi. aprin-dere-a rugurilor“.
Desfacerii lumii exterioare în două îi corespunde O posibilă rezolvare a conflictului între cele
efortul refacerii unităţii ei în interior, „potrivire două lumi o sugerează A şaptea elegie,
de jumătăţi, aidoma/ îmbrăţişării bărbatului cu structurată pe trei dimensiuni. Prima este dată
femeia sa“. Aşteptarea refacerii unităţii de lumea fenomenală (frunzele, pietrele, merele,
interioare stă sub semnul rugului, al focului: cărămizile), aceea a eului empiric; conştiinţa
„Dar peste tot în mine sunt ruguri/ în poetică, trecând prin conştiinţa colectivităţii,
aşteptare,/ şi ample, întunecoase procesiuni/ cu îmbrăţişează „un posibil gălbenuş al
o aură de durere“. Lexicul dominant al elegiei existenţelor“. A doua dimensiune este dată de
exprimă trăirea unei stări de incandescenţă a negarea eului empiric: „Niciodată n-am să fiu
aşteptării; substantivul rug este metafora sacru. Mult,/ prea mult am imaginaţia/
revelatorie care încheie şirul de imagini ale celorlalte forme concrete“. Celelalte forme
arderii, sublimată şi ascunsă privirilor dinafară; aparţin spaţiului pur, opunându-se lumii
trăirea poetică are loc în dimensiunea psihică, fenomenale; legătura dintre formele acestor
resimţită sub forma vie, concretă, fizică, a două universuri opuse se realizează, paradoxal,
flăcărilor care mistuie şi se mistuie în eul poetic. în concreteţe: elementele concrete ale lumii reale
La Eminescu, arderea rugului însemna creaţie împrumută forma lor elementelor constitutive ale
poetică: „Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,/ spaţiului hiperborean. A treia dimensiune a
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;/ Focul meu a- elegiei se realizează prin afirmarea eului pur care
l stinge nu pot cu toate/ Apele mării“; la Nichita transcende universul guvernat de eul empiric;
Stănescu, arderea rugurilor înseamnă realizare a din această perspectivă, apariţia simbolurilor
întregului, o refacere a unităţii interioare; calului şi păsării, definitorii pentru întreaga lirică
stănesciană, este revelatoare. Simbolul calului
trimite la fuga din faţa a tot ce e însufleţit: „Iată-
mă. Trăiesc în numele cailor./ Nechez. Sar peste
copaci retezaţi“. Cavalcada infernală structu-
rează fuga şi îi conferă acel ton catastrofal pe
care îl întâlnim atât la Hugo, Byron, Goethe, cât
şi la Eminescu: „Arald pe un cal negru zbura, şi
dealuri, vale/ În juru-i fug ca visuri – prin nouri
joacă lună –/ La pieptu-i manta neagră în falduri
şi-o adună,/ Movili de frunze-n drumu-i le
spulberă de sună,/ Iar steaua cea polară i-arată a
lui cale“ (Strigoii). În universul poetic
stănescian, apariţia simbolului calului, fuga sa,
constituie o primă etapă, aceea care anunţă
zborul.
Transcenderea lumii reale se realizează prin
apariţia simbolului ascensional al păsării.
Ascensiunea către spaţiul pur, către barbienele
„cămări ale soarelui“, este imaginată împotriva
căderii, a rostogolirii în haos; „unealta“
ascensională e aripa care e un mijloc simbolic de
purificare raţională. Din această perspectivă, în
poezia lui Nichita Stănescu, pasărea nu e
considerată aproape niciodată în genul sau
specia ei, ci accesoriu al aripii. G. Bachelard scria
că „nu zbori pentru că ai aripi, ci crezi că ai aripi
pentru că ai zburat“ (L’Air et les songes);
simbolul păsării nu trimite, aşadar, la substantiv,
ci la verb: „Trăiesc în numele păsărilor,/ dar mai
ales în numele zborului./ Cred că am aripi, dar

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 37

ele/ nu se văd. Totul pentru zbor“. Pasărea, aripa condiţiei secundei fiinţei, din perspectiva
şi zborul trebuie situate în perspectiva voinţei de blagiană a înţelegerii nevoii de regenerare
transcendere a poetului; simbolurile stănesciene perpetuă a vieţii.
regăsesc şi reinterpretează într-un nou orizont Într-o altă ordine, semnificativ mai cu seamă
miturile străvechi ale lui Icar, Tantal şi Faeton, ca pentru relaţiile cu puterea ale lumii literaturii în
Brâncuşi în celebra sa operă sculpturală. Acest timpul „revoluţiei culturale“ şi ilustrând „tipul“
sistem este creat în jurul izomorfismului dintre boemului în „echipa“ constituită în anii ’60,
aripă şi puritate. Ajungerea prin zbor în spaţiul destinul lui Nichita Stănescu este exemplar
hiperborean stă sub semnul contemplării de pe pentru soarta scriitorilor în regimuri totalitare;
înălţimea piscurilor, cu sentimentul unei debutul s-a petrecut la sfârşitul deceniului şase,
stăpâniri imediate a universului: „Totul pentru a când orice speranţă născută odată cu
îmbrăţişa,/ amănunţit, totul,/ pentru a pipăi evenimentele din Ungaria s-a năruit, consacrarea
nenăscutele privelişti/ şi a le zgâria/ până la a coincis cu „dezgheţul“ de la jumătatea anilor
sânge/ cu o prezenţă“. Sentimentul ’60, pentru ca ultimei părţi, cu mai multe umbre
suveranităţii, al contemplării monarhice, al decât lumini, să-i fie specific raportul tensional
cuprinderii Totului însoţeşte orice act sau dintre o profesiune „liberală“ în esenţa sa şi
atitudine ascensională în lirica lui Nichita structurile totalitare ale unei societăţi dirijate
Stănescu. printr-o revoluţie culturală de inspiraţie asiatică.
Nichita Stănescu a fost, incontestabil, un model
pentru poeţii care au intrat în literatură după
1970; s-a mai afirmat aceasta, dar numai în
legătură cu influenţa pe care va fi avut-o opera sa,
într-un spaţiu literar jalonat de Tudor Arghezi,
Ion Barbu şi experienţele Avangardei poetice
româneşti. Criticii au căutat sârguincios aceste
filiaţii şi pentru bunul motiv că atunci, la
sfârşitul deceniului şapte, când puterea decidea
„libertatea de expresie“ şi „diversitatea
stilistică“, în faţa obştii literare stătea obiectivul
recuperării tradiţiei, al conversiunii câmpului
literar în estetic, al depăşirii ideologiei politice
prin ideologia literară. Sfântă naivitate…
Bucuria de a putea scrie, în sfârşit, altfel decât
cereau canoanele „realismului socialist“ era prea
mare pentru a se mai putea vedea/ ghici
scenariile ce se pregăteau prin cabinetele tăcute;
atunci, puterea a avut nevoie de scriitori pentru
a o credita în faţa lumii libere (cum, la fel,
avusese nevoie de ei şi i-a folosit intens pentru a
face frumos în faţa culturnicilor tătucului Stalin,
după 1948, şi cum va avea nevoie – amarnică
fatalitate! – după 1989, pentru „a intra în
Europa“). Şi ce putea atrage mai mult pe
scriitorul român decât aerul tare al „libertăţii de
exprimare“ promulgată în mai toate
documentele de partid şi de stat ale epocii?
Avusese şi Dej slăbiciunile lui (cum aflăm din
Rezolvarea conflictului dintre spirit (eu pur) „legenda“ Petru Dumitriu), dar acum puterea
şi trup (eu empiric) se finalizează în A simula sentimente afectuoase pentru întregul
unsprezecea elegie: „Dar mai înainte de toate,/ câmp literar. În acest context, Nichita Stănescu
noi suntem seminţele şi ne pregătim/ din noi devenea un model al amintitei libertăţi de
înşine să ne azvârlim în altceva/ cu mult mai exprimare: 11 elegii e cartea-efigie a unui scriitor
înalt, în altceva…/ care poartă numele nu numai talentat, dar şi liber. După ce visele de
primăverii…“. Împăcarea dintre cele două libertate au început să se risipească repede (bătea
universuri structural divergente stă sub semnul un vânt năprasnic dinspre tezele maoiste ale
integrării în spaţiul real, al acceptării dramatice a
38 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023
revoluţiei culturale de la începutul deceniului profesiunii sale, nu mai e decât un pas, iar printre
opt), Nichita Stănescu a rămas pentru tinerii primii care au decis să se retragă acolo au fost cei
aspiranţi la gloria literară un model şi un simbol din generaţiile mai vechi: cum Şerban Cioculescu,
al felului cum poetul poate fi liber într-o societate de exemplu, care recomanda criticului să se
ce se îndrepta în cadenţă spre dictatură; altfel, nu retragă între „contraforţii călinescieni“.
opera sa a influenţat pe aceşti poeţi după 1975, ci Literatura majoră – observă Nichita Stănescu
viaţa şi legendele ei, boema. Aceasta era partea într-un text intitulat Rolul literaturii –
vizibilă a icebergului; poetul intrase fără să ştie, impulsionează sensibilitatea şi educă latura de
poate, în jocurile complicate ale puterii, fiind nobleţe şi sublim a sentimentelor ca act de
folosit de ea: „extrema dreaptă“ primeşte conştiinţă; depinde, însă, din care punct de vedere
misiunea de a-l atrage şi, dacă n-a reuşit să-l se consideră actul de conştiinţă căci, după demisia
integreze pe deplin, a putut, în schimb, să-l morală, a vorbi de literatură ca act de conştiinţă
folosească. Se decidea undeva, de pildă, că e o vorbă goală care sună a lemn bătut pe lemn.
poezia română trebuie să mai termine cu Iar exemplul cel mai frapant e chiar textul
„imitarea“ modelelor apusene, că „izvorul amintit, apărut în antologia Fiziologia poeziei
inspiraţiei“ e cultura populară, Nichita Stănescu (1990); bun de tipar în 1988, volumul a apărut cu
publica în „Luceafărul“ lui Mihai Ungheanu un croşete, a fost întârziat într-o vreme când
grupaj cu valoare de exemplu; editorii şi cenzorii „românii mari“ spuneau versuri şi cântau de zor
de la Consiliul Culturii primeau astfel argumente omagii conducătorului iubit, a zăcut prin sertare
serioase pentru discuţiile nu o dată aprinse cu pentru vize de la cenzură, a avut soarta tuturor
poeţii „cosmopoliţi“ din generaţia tânără. cărţilor scriitorilor importanţi ai vremii.
Extrema dreaptă (ascunsă sub faldurile dragostei Poetul dispăruse, nu mai era necesar, textele
pentru patrie şi Conducător), care a făcut atâta sale puteau deveni chiar periculoase (ceea ce
rău culturii române mai ales în anii ’70-’80, a fusese „bun“ la începutul deceniului opt, nu mai
ştiut să folosească prestigiul literar al poetului. E era convenabil la mijlocul deceniului nouă),
drept că, sensibili la aceste mutaţii, unii scriitori cronicile care s-ar fi scris ar fi concurat imnele şi
(în primul rând, tinerii optzecişti) l-au contestat scrisorile de adeziune, în fine, nu mai era
şi nu sunt puţine articolele care „demitizau“ oportun. „Şansa scriitorului nu se joacă niciodată
modelul şi legenda Nichita, în jurul anului 1980: în timpul vieţii lui“, spune Nichita Stănescu;
observaţiile şi argumentele nu puteau merge mai adevărat, dar – cum se vede – nici după moarte.
departe, însă, de planul strict literar. „Generaţiile apar în jurul marilor evenimente (…)
„Marii artişti creează dogme“, spune Nichita Generaţia nu este compusă din oameni care au
Stănescu, la un moment dat; există, se poate diferite vârste, ci o receptivitate comună la un
spune, o dogmă Nichita care înseamnă un fel de a fenomen istoric“; foarte importantă această
scrie şi un fel de a fi; primul a fost modelul literar afirmaţie a poetului în perspectiva rolului pe
al anilor ’70, al doilea a influenţat în chip evident care l-a jucat, cu toate modificările de decor,
relaţia scriitorului cu puterea în anii ’80: în generaţia lui. Constituită în jurul „liberalizării“
ambele momente, deşi cu totul altfel percepută, de după dispariţia lui Dej, în siajul creat de
placa turnantă a fost ideea (şi dorinţa) de puterea comunistă cu „faţă umană“ din deceniul
libertate. Publicistica poetului e cât se poate de şapte, generaţia ’60 a fost, în ansamblul ei, un
semnificativă în perspectiva sensului acordat element activ social până când au început
libertăţii scriitorului în funcţie de scenariile despărţirile succesive; cei care au putut fi
puterii; plin de contradicţii, scrisul lui Nichita manevraţi au rămas, ceilalţi au plecat începând
Stănescu e oglinda fidelă a unei epoci şi a soartei chiar din 1969 ori s-au retras contemplând cu
bietului ficţionar aflat sub vremuri potrivnice. amărăciune prăbuşirea castelelor de nisip
Nu mai surprinde astăzi o afirmaţie ca aceasta: construite între 1967 şi 1970. Pentru Nichita
„Literatura se face cu cărţi. A fi moral înseamnă Stănescu a început pendularea între roz şi roşu;
în literatură a avea talent, a scrie cărţi bune sau între rozul din Un pământ numit România şi
foarte bune, şi multe, sau foarte multe“. Era un roşul – „adeziune la contemporaneitatea ţării
teren minat această discuţie despre moralitate în mele“ – din Roşu vertical. Este adevărat că, la
literatură; dinspre „model“ venea, foarte rigoare, s-ar putea găsi aici o „autentică poezie
convenabil pentru putere, despărţirea cărţii de de dragoste de ţară“ opusă „poemelor
conştiinţă. Opţiunea politică, viaţa „în cetate“ patriotarde care au izbutit uneori să ridiculizeze
sunt una, cărţile, talentul sunt alta, se spune; de nobila noţiune“: nu sunt, însă, decât nuanţe ale
aici, până la izolarea scriitorului între contraforţii unui roşu deloc vertical întrucât, deliberat sau

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 39

nu, poetul a trecut dincoace, pe scenă, în decorul acolo era chiar obiectivul presiunilor de tot felul
şi noul scenariu ale puterii. Cât adevăr se află în ale puterii asupra scriitorului; modelul îşi făcea
propoziţia „literatura nu se face cu scuze“? Toate încă o dată datoria: „Pe noi ne interesează, în
adevărurile, pe care Nichita Stănescu le spune în primul rând, unghiul estetic, adică gradul de
publicistica sa au fost valorificate în epocă exact eternitate şi de tensiune a acestei eternităţi în
în sensul cerut de putere: „opera estetică – comunicarea adevărurilor estetice“. În cerc, în
afirmă poetul – are mesaj numai când indică o limita unghiului estetic, atât era permis scrii-
mişcare de translaţie către altă zonă dominant torului şi atât era el atunci. Mai mult, se sugera
politică sau dominant morală“. Care „politică“ şi faptul că scriitorul poate fi un om bogat tocmai
care „morală“? Regele căpşunilor şi al coarnelor intrând în posesia zonei sale de identificare:
de melc era de mult prins: politica şi morala erau „Poezia ca fenomen subiectiv este noua frontieră
cele afirmate răspicat pe primele pagini ale a sufletului uman. Cum am mai spus şi cum se
revistelor şi ziarelor, iar versurile poetului nu remarcă cu ochiul liber într-o lume în sărăcire, în
făceau altceva decât să le susţină. care omul devine din ce în ce mai poluant, prin
Deturnarea sensului nobil al acestor mesaje nervozitate, politică şi război, poezie a rămas
transmise de poet în ultimii ani ai vieţii (care au singurul teritoriu nejefuit. Ea este un teritoriu
coincis cu radicalizarea controlului puterii care aparţine oricărui spirit uman, iar poetul şi
asupra lumii literare) a fost vizibilă pentru toată cuvintele nu sunt altceva decât un no man’s land
lumea; unii le-au condamnat (sub masca unor între două zăcăminte de sentimente“
pertinente observaţii critice la volumele din
urmă), alţii au înţeles de aici lecţia amară a
refugiului în zona esteticului. Iar retragerea

40 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

Boris MARIAN

O furtună de primăvară
F
ac o digresiune, înainte Adrian Păunescu abia îşi ascuţea din Cabala, unde Ein Sof este
de. a vorbi despre creioanele, iar Mircea Dinescu infinitul exprimat exact cu aceste
Nichita Stănescu, cel alerga cu cercul pe stradă.. Un cuvinte.... „El este înlăuntrul –
mai bun om din lume, cum îl poem are titlul identic cu cel al desăvârşit şi, deşi fără margini, e
numeau prietenii, pentru că el lui Eminescu – „O călărire în profund limitat”. Apoi apa caii.
numea genii pe toţi cei cu care zori”, dar ce diferenţă de Poetul nu se poate rupe de
venea în contact. O fire opusă manieră! Se simt cei o sută de materialitate. Apoi se referă la
acelui critic. Eu cred că este mai ani. Desigur, nu poate fi întrecut Vasile Pârvan cu studiile sale
bine să fii aşa, aparent naiv. Luceafărul, totuşi cităm – „ despre geto-daci. Unii au criticat
Omul de geniu, iar Nichita era Sufletul meu îl întâmpină, ave! / aspru aceste „11 Elegii”, dar ele
atins de geniu, se regăseşte ca Calul meu saltă pe două sunt unice în literatura română.
într-o oglindă, în fiecare. .Unii potcoave/ Coama mea blondă Dacă Labiş încerca să-l aducă pe
critici i-au găsit pete, Cioculescu, arde în vânt” . În 1964, Nichita Marx în poezia sa, fără a
Piru, nu s-au arătat încântaţi, scoate „ O viziune a compromite propriul mesaj,
poate nici marele Călinescu nu sentimentelor”, este ceva nou în Nichita îl aduce pe Hegel.- v.
ar fi căzut în extaz. Nichita a lirica românească , o metafizică poemul „Omul – Fantă”. – „Totul
venit ca o furtună de primăvară. pe care cenzorii nu au cum s-o e lipit de tot/Pântecul de
El nu era maestrul înnăscut , gâtuie –„Din punctul de vedere pântec/respiraţie de respiraţie/
precum Nicolae Labiş. El s-a al copacilor/soarele-i o dungă de retină de retină”. Alt ciclu –
format mai încet, deşi erau de căldură/oamenii – o emoţie. „Obiecte cosmice” (1967) –
aceeaşi vârstă. A înţeles că Copleşitoare/ ei sunt nişte fructe „Ideea cu gură” (O viziune a
versul eminescian şi-a epuizat plimbătoare- ale unui pom cu sărmanului Dionis)este o
resursele, aşa cum nu poţi face, mult mai mare/ Din punctul de revenire la matca eminesciană a
azi, muzică beethoveniană. Unii vedere al pietrelor/ Soarele-i o celui mai modern poet din
l-au acuzat că face filosofie, alţii piatră căzătoare-Oamenii – o literatura secolului XX, în
că nu se luptă cu Puterea. Nichita lină apăsare... Din punctul de România. „Raid în interiorul
nu era un luptător, dar nici vedere al aerului/Soarele-i un pietrelor”, „ O, lucrurile,
fripturist. Nu s-a grăbit cu daruri aer plin de păsări”... Bine exacerbare a vidului”, „Arbore
la palatul pecerist. Un boem cunoscut este poemul – „Leoaică invers” ( idee preluată de Ana
independent, băutor de forţă, tânără, iubirea”.. Poemul poate fi Blandiana), apoi neuitatul ciclu
ceea ce l-a şi omorât. Putem să-l citit şi reţinut în întregime, „Roşu vertical”, care ne
judecăm? Putem noi să ridicăm o merită. Faţă de „Iubiţi-vă pe aminteşte de un corespondent în
piatră împotriva lui? Nu. Ar tunuri” a lui Păunescu, sau „Sunt cinematografia lui Antonioni.
trebui să-i ridicăm statui în tânăr , Doamne, vinul mă ştie pe „Stau şi ucid în linişte fiinţele
fiecare oraş. Este, cred eu, după de rost”, a lui Dinescu, poemul rezistente ale melancoliei”,
Eminescu, Arghezi, Barbu, un lui Nichita se ridică la cote mult „Îngerul cu o carte în mâini” (
mare inovator în poezia română. mai înalte. Continuăm să cităm – motiv întâlnit şi la Florin Mugur,
Cel care l-a apreciat cel mai bine „Trupul meu, cu vedenii cu tot/ a care i-a fost coleg şi prieten la
a fost sârbul Adam Puslojici, care adormit dimineaţa, întins pe Şcoala de literatură),. În 1968
a fost şi influenţat de Nichita. podele” ...”A venit toamna, apare „Laus Ptolemaei”, mult
Venea de peste Dunăre să-l acoperă-mi inima cu ceva/ cu lăudată de critici. Se ştie că
felicite pe Nichita., îl simţea ca umbra unui copac sau mai bine Ptolemeu a fost timp de secole
pe un frate. „Pe câmpu-ngheţat cu umbra ta” ( este şi motivul luat în considerare ca autor al
caii mureau, câte unul/ în unui şlagăr). Ciclul „11 Elegii” ( teoriei geocentrice, combătută
picioare, cu ochii deschişi, de 1966) marchează o nouă etapă, a apoi de Giordano Bruno şi de
piatră/ vântul îi răsturna pe abstractizării imaginilor din Galileo Galilei. Pentru poeţi omul
rând, câte unul/ bubuiau pe creaţia poetului, probabil, după şi Pământul sunt în centrul
rând,câte unul/ ca pe o lecturi mai noi, filosofice, poate Universului., indiferent de ceea
nesfârşită tobă de piatră” ( esoterice,- „El începe cu sine şi ce este adevărat sau nu.
Sensul iubirii- 1960). Pe atunci, sfârşeşte cu sine”, pare un ecou

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 41

 Un simbol al poezie lui „Lupta ochiului cu privirea”, inversă, de la mare la izvoare, el
Nichita este Aleph, prima literă „Lupta inimii cu sângele”, poeme nu numai că nu-l imită în nici un
din alfabetul ebraic, dar cu ce amintesc, prin titlu de „Lupta fel, dar dialoghează prin replici,
semnificaţii în mistică. „Din nou cu inerţia” a lui Labiş. Dar la cine pe aceleaşi teme, cu metafore
mă sprijin numai de cuvinte”. veţi găsi „pleoapă cu dinţi” ? La asemănătoare, puse invers. Cred
Ciclul „Necuvintele” ( 1969) îl Nichita putem reveni oricând, că sunt înţeles, adică nimic din
consacră pe Nichita ca inovator, prospeţimea versului său nu se originalitatea lui Nichita nu
imitat de mulţi , cu sau fără pierde, vom aminti de ciclurile „ suferă în apropierea monumen-
voie..Cităm un poem scurt – Un pământ numit România” tului Eminescu. Poemul publicat
Pierderea ochiului – „Aş ciocăni (1969), titlu ales spre a trece postum, „Hieroglifa” explică mai
cu unghia/ până când n-aş mai mai uşor de cenzură, „ În dulcele bine aserţiunea de mai înainte –
avea unghie/şi cu degetul până stil clasic” ( 1970), „Măreţia „Eu mă mai uit cu ochii goi la
când/mi s-ar toci/Dar a venit la frigului”(1972), „ Epica Magna” ( stele/De pe pământul mişcător/
mine/orbul şi mi-a spus/ Lasă-ţi, 1978), volum de vârf pentru Când singur fi-voi printre ele/ Şi
frate, unghia-n pace/ dacă ai creaţia lui Nichita, ş.a. Unele n-oi avea mormânt să mor/M-or
cumva ochi/în vârful ei/ de ce versuri ale acestui dăruit artist plânge limba românească/În
să-l spargi?/ Şi totuşi şi sună ca aforismele, fără a fi totul de cuvânt al ei/Nu voi muri
totuşi/poarta aceasta, dintre didactice- „Am început să înţeleg de niciodată/Un Făt- Frumos
mine şi tine/trebuie zguduită de ceva din ceea ce ştiu”. Citită cu fără de tei”. A fost o epocă
cineva”. Marin Sorescu ar fi ochiul unui lector obişnuit cu „Nichita”, aşa cum a fost epoca
putut să-l invidieze pe Nichita poezia şi evoluţia ei, opera lui „Eminescu” , ei trăiesc prin
pentru stilul oral, dar doi mari Nichita Stănescu stă sub semnul dorinţa noastră de a-i reciti.
poeţi nu au de ce să se invidieze. lui Eminescu, dar curgerea este

Liviu APETROAIE

Nichita Stănescu Mărturisitorul

A venit vremea ca să dictez aceste gânduri îndelung trăite. Starea dictării este următoarea: privesc
liniștit la o bucată dreptunghiulară de lemn șlefuit. Evident, pe ea se calcă. Privesc o bucată de lemn,
pentru că lemnul mă îndepărtează de ridicol prin refuzul său de a muri, chiar atunci când prin geometrie,
se desparte de absurd.
Adolescent fiind, și într-o după-amiază, - să remarcați faptul că adolescenții nu există decât după-
amiaza – îmi spălam mâinile la o pompă. Mă întorsesem acasă de la un meci de volei, și îmi spălam tocmai
mâinile la o pompă, când deodată am văzut că ele sunt absurde.
Țineau de mine și… nu erau… eu.
Brusc dinții din gură mi s-ar fi putut sparge: ei mi-au apărut a fi pentru foamea din mine, dar nu
pentru mine.
Frig din exces de căldură! Frică.
Spaimă. Ca și cum ai fugi de ceea ce ți-e silă, în interiorul silei.
Departe de tine, în propriul tău lăuntru, Tu cu alte ziduri.
A-ți spăla picioarele într-un lighean, în apa din ce în ce mai murdară, și a spune despre propriile tale
picioare: ELE. A crede, o secundă, că te locuiești pe tine însuți. A exista în ceea ce exiști. Dar o mirare și o
spaimă, tocmai tu, care admiri argintul, tocmai tu să locuiești o carne.
A mișca când vrei să miști o geografie pe care propriile tale sentimente o urăsc și o varsă de scârbă,
vai, a vedea aceasta cu tu, iar nu cu ochiul tău, ce lașitate.
Acum se schimbă starea dictării:
Mai întâi dintr-o nemulțumire asupra proprietății cuvintelor:
Mai apoi, din îndoială că o amintire, oricât de puternică ar fi ea, nu poate înlocui un prezent, oricât de
timid ar fi el.
Nimeni dintre toți cei care au ochi nu poate vedea încă o dată.
A revedea înseamnă a deveni propria ta memorie. A-l vedea încă o dată pe unul înseamnă sau a
deveni el sau a ți se face frică de el.

42 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

Emanuela ILIE

„Port îngerul în
mijlocul cerului”.
D
eşi apare sporadic în poezia lui Nichita asociate undeva direct zburătoarelor datorită
Stănescu, figura îngerului deţine un rol posesiunii unui element morfofiziologic similar:
semnificativ în configurarea liniilor „Oamenii sunt păsări nemaiîntâlnite,/ cu aripile
directoare ale imaginarului său liric. Practic, crescute înăuntru,/ care bat, plutind, planând,/
indiferent de provenienţă, înfăţişare şi atitudine într-un aer mai curat – care e gândul!” (Lauda
predilectă, îngerii de după cele 11 Elegii (1966) omului din O viziune a sentimentelor). Dar mai ales
marchează evoluţia poetică, polarizează temele a cuplului înlănţuit în eterna viziune a
fundamentale şi închid semnificaţiile dominante sentimentelor împlinite: „O să te plouă pe aripi,
ale operei celui supranumit, deloc întâmplător, spuneai,/ plouă cu globuri pe glob şi prin vreme./
Îngerul blond al liricii româneşti. Consideraţiile de Nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei,/ mie-mi plouă
faţă urmăresc cele mai bine conturate feţe zborul, cu pene.// Şi mă-nălţam. Şi nu mai ştiam
angelice din poezia sa, adesea divergente, unde-mi/ lăsasem în lume odaia.” (Ploaie în luna
observându-le sensurile asociate şi, prin extensie, lui Marte, din O viziune a sentimentelor). Frecvenţa
miza lor poietică. celestului sau a sideralului creează prin urmare
cititorului impresia că „e peste tot, (...), în poezia
La începutul creaţiei stănesciene, prezenţa lui Nichita Stănescu, o pregătire de zbor, o plutire
îngerilor este cel mult anunţată de metafore- sub ceruri transparente, o bătaie din aripi a
simbol ale ascensiunii (îndeosebi „aripa” şi materiei, gata să ţâşnească în văzduhuri
„zborul”), fie ele pur erotice, existenţiale sau misterioase” (Eugen Simion). Dar în mitologia
poetice. Numeroase poeme risipite în Sensul iubirii lirică specifică primelor volume stănesciene
(1960), O viziune a sentimentelor (1964), Dreptul îngerul propriu-zis nu are decât rolul de figurant
la timp (1965), 11 Elegii (1966) şi Roşu vertical ascuns, de regulă, dincolo de cortină.
(1967) conţin fragmente de confesiune în care În fapt, până în epoca necuvintelor, îngerii
proiectantul şi, uneori, şi actantul prins în miezul apar destul de rar şi atunci sunt asociaţi de regulă
grandioaselor metamorfoze cosmice se asociază biologicului pur. Emblematic, din această privire,
elementului aer. Pentru că aerul e perceput ca este poemul Mâna cu cinci degete din Oul şi sfera
matrice a sentimentelor: „Pe fundul oceanului de (1967). Martor al spectacularei metamorfoze a
aer/ Alături de coloane şi de păsări,/ Lăsai în voie elementelor, eul poetic are o revelaţie gemelară,
să-mi plutească în jururi/ Emoţia cea aceea a propriilor mutaţii biologice, lipsite de
schimbătoare de contururi,/ Mereu crescândă, orice aură însă, în ciuda inflexiunilor psalmice ale
descrescândă pururi.” (Cântec). Sau ca sursă de unora dintre versuri: „Îngerii norilor îmi coborau
stabilitate a fiinţei însetate de abstract, de gând pe şira spinării./ Rece paradis, şiroind cu pene./
purificat, de conceptualizare: „Chiar trupul meu Balta mişunând de peşti a mării/ cinci degete
de-atunci, rezemându-se/ pe fluturătorul aer al scotea din ea viclene,// şi cu unghii care mă
acestui pământ/ cutremurându-se, îndepărtându- zgâriau ascuţite,/ în vârf cu un bot de rechin,/ şi
se, schimbându-se,/ trecea neliniştit în gând.” cu amprente încolăcite,/ cu burice de venin,// M-
(Invocare, din Dreptul la timp). La fel, zborul este am tras la noroi, mai ales cu dorinţa./ Îngerii
certitudinea inexpugnabilă a fiinţelor umane, viermilor mă încălţau cu sandale./ Fără braţe îmi

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 43

era fiinţa,/ şi fără picioare.// A scos însă cinci atinsă în splendidul poem al întunecării, al agoniei
degete uleioase/ nămolul lucind de foame,/ şi al revelaţiei apocaliptice, intitulat Moartea
pipăindu-mă jilav pe oase/ şi pe icoane//...// Mă păsărilor şi scris În dulcele stil clasic al morţii:
ţine în palma ei acuma/ mâna cu cinci degete „Îngerul stă cu aripile întinse, foarte întinse/...//
strânse ecou./ Plânsem cât plânsem, apoi şezum/ Cum stă şi cum fumează ţigare de la tigare,/
ca să renaştem din nou.” îngerul/ mereu îşi duce mâna la beregată,/ mereu
îşi duce mâna la beregată.// Aura lui afumată/ i-a
La fel de semnificativă îmi pare prezenţa căzut în jurul gâtului/ ca un ştreang// « Am să fiu
puţinilor îngeri din Un pământ numit România spânzurat/ de propriul meu har, de propriul meu
(1969) şi În dulcele stil clasic (1970). În ciuda har/ afumat de tutun »,/ se gândeşte îngerul./ « O
aparenţei de diversitate, ei îndeplinesc o funcţie să mor şi n-o să mai fie îngeri »,/ se gândeşte
unică: aceea de a-i comunica fiinţei poetice îngerul, / cu aripile-ntinse, foarte întinse,/…//
adevăruri existenţiale dureroase, precum Îngerul îşi duce mâna întruna la gât,/ ţigara-
vulnerabilitatea, urâţenia, mizeria, într-un cuvânt, ncleiată îi curge pe jugulară./ miroase-a avort şi a
nimicnicia propriei naturi. S-a putut observa, hoit nenăscut,/ o oră barbară” etc.
astfel, că „prezenţa simbolică a îngerului
instaurează în poezia lui Nichita Stănescu o
confruntare menită să pună în lumină tocmai
precaritatea existenţei umane şi a universului său
nestatornic” (Ion Pop). În unele poeme,
confruntarea aceasta are, deloc întâmplător,
aparenţa unui veritabil troc ontologic la care
poetul nu (mai) are cu ce să participe: „ –Nu vrei
să cumperi un câine? - / m-a întrebat îngerul,
ţinând în braţe/ inima mea/ lătrătoare,/ dând din
sânge ca dintr-o coadă./ – Nu vrei să cumperi un
câine? M-a întrebat îngerul/ în timp ce inima mea/
dădea din sânge ca dintr-o coadă.” (A cumpăra un
câine, din Belgradul în cinci prieteni, 1972). În alte
texte, confruntarea directă ia forma de diatribă a
cărei ţintă, nepregătită, este poetul însuşi. Iată,
bunăoară, diatriba aruncată de îngerul din Al meu
suflet, Psyhé, un „poem cardinal”, în care
„vizionarismul beatificat se clatină mereu şi se
salvează de exaltare prin intervenţiile vexatorii şi
ironice” (Doina Uricaru): „A venit îngerul şi mi-a
zis: / -Eşti un porc de câine,/ o jigodie şi un rât./
Pute iarba sub umbra ta care-o apasă: mocirlă se
numeşte respiraţia ta!/ -De ce, i-am strigat, de
ce?/ - Fără pricină!/ A venit îngerul şi mi-a zis:/ - Cât sunt de deosebiţi îngerii stănescieni de
Mai străvezie este sticla/ decât cel mai statornic figura canonică din imaginarul angelic putem afla
gând opac al tău!/ În curând ai să mori şi viermi/ cel mai bine din spaţiul poematic, rarefiat de
îţi vor forfoti în nări, în rât, în trompă!/ - De ce, i- abstracţiuni, al Operelor imperfecte (1979). După
am strigat, de ce?/ - Fără pricină! Imi zise cum bine se ştie, îngerul este o „fiinţă spirituală şi
îngerul...”Aceeaşi funcţie o va îndeplini îngerul din necorporală. Creaţi de Dumnezeu, toţi deodată,
Papirus cu lacune, una din Operele imperfecte; îngerii alcătuiesc lumea spirituală, nevăzută,
deosebirea ţine doar de tonalitatea şi gradarea apărută înaintea lumii văzute şi materiale (Ioan, 1,
discursului revelator. Căci îngerul „atât de 3; Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel,
bucălat/ încât avea un cap rotund şi două aripi 3, 9; Epistola către Coloseni a Sfântului Apostol
ascuţite/ [...] / cel compus dintr-un cap şi două Pavel, 1, 16; Evrei, 1, 2)” (Preot Dr. Ioan Mircea,
aripi,/ întocmai ca o măslină şi două girafe, Dicţionar al Noului Testament). Dintr-o formă
întocmai ca un tron strâmb pe care stă o singură lipsită de corporalitate, ce se refuză capacităţii
bucă” (?!) înscenează mai întâi un dialog maieutic perceptive umane – deci dintr-o idealitate a lumii
blând, înţelegător cu eul liric. La final, însă, şi el îi necorporale, cum apare de pildă la unul dintre cei
împărtăşeşte repetat funesta certitudine a mai cunoscuţi angelologi, Filon din Alexandria, în
muritudinii: „- Eşti mort, mi-a spus palid îngerul De Confusione Linguarum –, îngerul devine,
bucălai./ eşti mort, mi-a spus îngerul bucălai/ cu dimpotrivă, în poezia stănesciană un corp cât se
două aripi ascuţite, eşti mort!” De departe, însă, poate de uman. Perceptibil nu numai ca înfăţişare
intensitatea maximă a tragicului revelator este fizică, ci şi ca sumă de atribute mai degrabă umane

44 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

decât angelice. Îngerii din Operele imperfecte În mod uzual, îngerii sunt percepuţi în
(1979) sunt înzestraţi, altfel spus, cu însemnele mentalul colectiv drept creaturile care îi pot
păcatului omenesc. Intre ele: agresivitatea, asigura omului tutela salvatoare: „…îngerii au
capacitatea de autodistrugere, melancolia misiunea de a ajuta pe oameni să înţeleagă
profundă, însingurarea. Îngerul din Aterizarea realitatea eternă a lui Dumnezeu de la începutul
este, spre exemplu, atât de agresiv, încât existenţei lor”. Pentru că, „Având misiunea să
estropiază fiinţa poetică, lăsând-o fără organul ajute pe om să se ridice şi să ridice şi lumea în eon,
vederii : „A venit îngerul greoi ca un balaur./ mă în timpul copleşit de eternitate, ei sunt creaţi în
izbea în sânge, în inimă şi în cuvinte./ Dădea din legătură ontologică cu lumea” (Preotul Profesor
aripi atât de tare/ că mă umpluse de vânătăi şi de Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă,
morminte./ M-a izbit cu aripa,/ m-a izbit cu I). După cum am văzut în versurile selectate mai
aripa,/ m-a izbit cu aripa, mamă!/ Totul devenise sus, îngerii lui Nichita au, într-adevăr, o legătură
lapte, sânul tău mamă, când/ pana lui, din aripa ontologică cu lumea, doar că una justificată de
lui,/ a scos ochiul meu, din orbita mea./ Ah, cât de raţiuni cu totul disticte. Între ele, principiul
zbătător era/ şi cât de fără de ochi sunt!”. Cel din similarităţii structurale sau funcţionale ocupă un
Schimbarea la faţă este, identic, sursa primară a loc semnificativ. La fel ca poetul însuşi, ei sunt de
revelaţiilor prethanatice ale eului liric: „Am cele mai multe ori nişte solitari melancolizaţi până
schimbat naşterea pe moarte./ În rest am rămas la limita angoasei sau a rebeliunii, preferând ca
de tot sărac./ M-a izbit cu aripa un înger/ şi am moduri de raportare la univers fie contemplaţia
devenit rege,/ pe un tron în prăbuşire./ Nu ştiu ce întunecată, fie acţiunea de esenţă tare. Veritabile
înseamnă cinci,/ nu ştiu ce înseamnă patru/ în fiinţe de simbioză (între celest şi terestru, între
genere nu ştiu nimic” etc. Tot despre o estropiere angelicul primar, cel ascensional, şi angelicul
este vorba şi în Iacob şi îngerul, doar că în acest secund, cel rezultat în urma decăderii), îngerii
nou autoportret cu înger funcţia paideică a stănescieni par înzestraţi mai curând cu instinctul
mutilării este evidentă: „A venit îngerul obosit şi suferinţei de sine şi de om, ca reprezentant al unei
supărat/ M-a pălmuit cu aripile pe faţă/ Peana lui categorii inferioare de creaţie.
era sprânceana mea de-mpărat/ Bătându-mă de
viaţă mă dezvaţă/ Om rău ce sunt şi plin de sânge/ Dar suprapunerea fără niciun rest al esenţei
Stăteam izbit de aripi mari/ Mi se părea că azi mă umane peste cea angelică este iluzorie. În ciuda
plânge/ Cu umbre codrul secular/ El mă lovea cu multiplelor similitudini, distanţa dintre esenţa
zbor invers/ Spre punct mă trimitea în jos/ Dă-mi umană şi cea angelică trebuie conservată, aşa cum
mie Doamne acest vers/ Şi binecuvântat frumos/ se întâmplă în Îngerul cu o carte în mâini din Oul şi
Dădea în mine ca şi cum/ Pe ruguri grecii cei sfera (1967): „Trecea un înger,/ pe un scaun negru
antici/ Vorbirea lor de vânt de fum/ Tu Doamne o aşezat./ Trecea prin aer, liniştit/ şi mândru.// Eu
mănânci/ Ia îngerul de peste mine/ Şi trage-mi din îl priveam de la fereastră, cum/ prin ziduri trecea
secunda mea/ Gârla de sânge din vechime/ ca prin fum.// Primeşte-mi un cuvânt, strigai,/ tu,
Osoasa şi cea fără carne stea.” Dezvăţat de viaţă, îngere, împins din rai/ de-un vânt stârnit, de-o
eul poetic se poate re-conecta la pulsul autentic al apăsare/ a vreunui gând cu mult mai mare.// Dar
suferinţei martirice şi, prin ea, la pulsul creaţiei în îngerul tăcea, trecea/ pe-un scaun negru stând,
adevăr mărturisitoare. citind/ o carte veche, strălucind/ în legătura-i de-
argint, şi grea.” Spre deosebire de îngerii din
poemele de mai sus, Îngerul cu o carte în mâini
refuză orice formă de contact cu umanul. Deşi e
îmbiat, după model liturgic, cu pâine, vin şi sare,
apoi tentat din nou să primească spovedania
poetică, îngerul îşi continuă zborul, într-o muţenie
hieratică: „Primeşte-mi, îngere, strigai,/ paharul
care-l beau, cu vin./ Pâinea primeşte-mi-o şi
sarea.../ Mi-apasă-n coastă înserarea.// Dar
îngerul tăcea, trecea/ prin soba din odaia mea./ Pe
un scaun negru sta, citind/ o carte grea cu solzi
de-argint.” Muţenie în care e adâncit şi un Înger
refuzat de păsări, singurul personaj de esenţă
angelică plasat pe o poziţie inferioară faţă de eul
liric, care îşi permite în sfârşit să răstoarne
raportul uzual şi să încerce anihilarea celuilalt.
Orice tentativă de eliberare este însă inutilă, din
moment ce îngerul refuzat de păsări nu este
altceva decât o alteritate poetică indestructibilă:

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 45

„Înger refuzat de păsări,/ şi înscris cu-o pană-n şi semne (1982). Mai mult decât atât, în aceste
cerc/ să te şterg de pe nisipul/ alizeelor, volume „îngerul ca interlocu(i)tor al dimensiunii
încerc./.../ Înger refuzat de păsări/ şi de zborurile interioare” (Petrişor Militaru) este înlocuit de un
lungi/ îmi ajungi până la gură/ până la sărut mi- tip aparte de înger, şi anume îngerul mijlocitor al
ajungi./ Astfel stai înscris cu ţipăt/ în conturul revelaţiilor po(i)etice. Emblematic, din această
scos din minţi,/ răspicat, al vieţii mele/ care-nfige- perspectivă, este îngerul invocat în repetate
n tine dinţi.” rânduri în tulburătoarea Căutarea tonului, care
deschide Noduri şi semne (1982). Versurile din
această perfect rotunjită ars poetica vorbesc de la
sine despre noua funcţionalitate a mai vechiului
alter al instanţei auctoriale: „Înger?/ Înger.../ Nu,
nu e bine!/ Vasăzică, de la început!/ Înger?/ Nu,
nu e bine înger! Vasăzică, adică nu culoare/ nu
auz, nu miros, nu./ Nu, nu sunt bune!/ Înger?/ Nu,
nu e bine înger!/..../ Nu credeam să-nvăţ a muri
vreodată./ Nu, nu, nu e bine!/ E exclamarea lui
Mihai Eminescu./ Nu, nu ... / A fi sau a nu fi/
aceasta-i întrebarea./ Bineînţeles că aceasta-i
întrebarea!/ Absolut bineînţeles că aceasta-i
întrebarea./ Mă şi mir că a mai fost pusă./ Cred că
am găsit ceva, însă./ Tristeţea mea aude
nenăscuţii câini/ pe nenăscuţii oameni cum îi
latră./ Nu, nu e bun./ E vechi, e vechi...// Deci,
înger.../ Nu, nu e bun înger!/ Deci înger?/ Nu, nu,
nu e bun.../ Deci înger?/ Nu./ Deci înger?” Pentru
Nichita, Căutarea tonului, a perfectului ton poetic
începe şi se încheie cu invocarea îngerului. Un
înger despre care e greu de spus dacă înglobează
şi funcţiile mai vechi ale angelicului din poezia
stănesciană. Cu certitudine, însă, noul înger
stănescian devine un catalizator al poeticului pur.
Invocarea acestui nou atlet al intermedierii
(Andrei Pleşu) instaurează starea de poezie,
starea îngerească de poezie, despre care Nichita a
scris câteva rânduri memorabile în eseul Aripa şi
roata, inclus în Amintiri din prezent (1985) : „În
exercitarea poeziei e ceva care se poate învăţa şi
ceva ce nu se poate învăţa. Aripa o ai sau nu o ai.
Poţi să zbori sau să nu zbori cu ea. Depinde de aer,
de înălţime, de alizeu sau de crivăţ. Rare, păsările
zburând pe ploaie şi incă şi mai rare cele care
zboară noaptea. Aripa este forma naturală a roţii.
Aripa nu poate fi învăţată, însă roata poate fi
Desigur, îngerii „constituie, prin excelenţă, învăţată. Îngereasca o ştii sau n-o ştii, lumeasca se
anturajul divin, « curtea cerească », aşa cum apare învaţă.” Doar rareori, s-a întâmplat ca prezenţa
ea în spectaculoasa viziune din primul capitol al acestei aripi să îl neliniştească (o mărturiseşte,
lui Ezechiel. Îngerii sunt suportul « tronului» direct, unui poem dedicat lui Nicolae Manolescu,
dumnezeiesc, dregătorii instituţiei supreme (…), Fulgerul şi frigul: „prezenţa aripei ne neliniştea şi
limbajul lui Dumnezeu”, „simboluri ale ne nelinişteşte”); şi atunci, totuşi, această nelinişte
proximităţii divine şi mediul privilegiat al înfiorată i-a fost benefică actului scriptural. De
revelaţiei” (Andrei Pleşu, Despre îngeri). În acest cele mai multe ori, scriitorul s-a arătat pe deplin
caz, însă, cum este şi firesc în opera unui autor convins de faptul că logosul însuşi este un altfel de
care a operat mutaţii dintre cele mai profunde în atlet al intermedierii, prin care poetul este dator să
limbajul poetic, avem de-a face în mod esenţial cu refacă legătura originară, demult uitată, a
revelaţii poietice. De la un punct încolo, aşa cum umanului cu divinul. Ridicare de cuvinte, una
este el folosit în poezia stănesciană, motivul dintre artele poetice prelucrate în dulcele stil
angelic esenţializează prin urmare mutaţiile clasic, se încheie, pe deplin elocvent, cu versul
poetice fundamentale, din ce în ce mai evidente profetic „Port îngerul în mijlocul cerului”...
odată cu Oul şi sfera (1967) şi în special cu Noduri

46 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 47
Catinca AGACHE

Fenomenul
Nichita ieri şi azi
sinceră pentru patrie9, pentru poezească”). A fost iubit pentru
limba română, prin care s-a adevărurile veşnice şi cosmic
(De ce a fost identificat (,,niciodată n-am (,,Cuvintele-tristele/ jumătate
trădat limba română”), şi căreia Timp - jumătate lucruri”-
şi este iubit îi dedică, poate, unele dintre cele Împotriva cuvintelor), pentru
mai frumoase incantaţii şi înalta conştiinţă a misiunii
Nichita?) reflecţii eseistice, testamente poetice (,,Eu nu sunt altceva/
poetice10, crezul său (sintagma decât o pată de sânge/ care
devenită celebră: ,,Patria mea vorbeşte” - Autoportret)11, a
este limba română”), al cărei rolului poetului (,,Scriitorul este

N
u a fost poet mai slujitor onest s-a considerat în primul rând trezorier al limbii,
iubit şi mai răsfăţat7 , (,,Poetul ca şi soldatul / nu are paznic la limba română”), pentru
în perioada anilor viaţă personală. Viaţa lui dorul şi ,,lecţiile”12 lui.
60-80, poet care să fi pătruns personală este praf / şi pulbere”-
atât de adânc în sufletul şi Poetul ca şi soldatul;….), şi ale A fost iubit pentru
conştiinţa contemporanilor ca cărei nuanţe şi inflexiuni le-a fantasticul cult al prieteniei13,
Nichita Stănescu, perioadă în sublimat în vers („Ştiu de şapte pentru acea risipire boemă în
care poezia era o sărbătoare iar ori limba română şi ştiu de prietenii literare 14şi nemăsurata
poeţii nişte semizei. De aici şi douăzeci de ori limba generozitate, cât şi pentru
apelativele ce i-au fost atribuite: singurătăţile sfâşietoare născă-
,,îngerul blond” paranimf blond 9,,Era patriot într-un mod foarte pur şi toare de poeme nemuritoare,
din Vizanţ”8 ş.a. A fost iubit cinstit, foarte concret şi dureros. Pentru pentru imensa iubire de viaţă,
pentru poezia sa de o ameţitoare el ţara a fost patria ţăranului şi a lume şi sustragerile din viaţă,
muncitorului şi nu i-a fost ruşine să din lume în sferele înalte ale
înnoire a limbajului poetic, de o spună că şi artistul e ţăran şi muncitor,
muzicalitate şi graţie a ideii numai că el munceşte la icoană şi la gândirii, pentru sinceritatea
devenită esenţă, de care sunet ori la bucuria brâncuşiană a dezarmantă şi extraordinarul
generaţiile acelor ani aveau o formelor cosmice.”, în Nichita încă mai şarm.
scrie, interviu acordat de Adam Pulojic,
sete nepotolită, recompensatorie consemnat de Ana Maria Vulpescu, în
pentru privaţiunile din planul ,,Jurnalul naţional”, 1 iul., 2009. 11 Unul din cele şase Autoportrete, care
libertăţii de exprimare de până 10 "Atît de familiară, atît de intimă îmi este şi epitaful de pe mormântul său de
atunci. A fost iubit, pentru că a este limba în care m-am născut, încît nu la Cimitirul Belu:.
o pot considera altfel decât iarbă. Noi, de 12 „ Lecţia lui Nichita despre cerc, lecţia
trecut prin sensibilitatea sa fapt, avem două părţi coincidente, o dată despre cub, lecţia despre autoportret,
poetică şi filosofică iubirea este patria de pămînt şi de piatră şi încă care devin epitaf, ne obligă să trăim mai
odată este numele patriei de pămînt şi de departe” (Adam Puslojic)
piatră. Numele patriei este tot patrie. O 13 (se ştie că îşi dicta versurile ,,curţii”de
7 ,,adoratori fanatici, discipoli și exegeți” patrie fără de nume nu este o patrie. admiratori, în ultimii ani)
(Eugen Barbu) Limba română este patria mea. De aceea, 14Prietenii: Petru Stoica, Anghel
8 Eugen Barbu O istorie polemică și pentru mine, muntele munte se zice, de Dumbrăveanu, Mircea Micu, Marin
antologică a literaturii române de la aceea, pentru mine iarba iarbă se spune, Sorescu, Mircea Micu, Adam Puslojic,
origini până-n prezent, Bucureşti, Editura de aceea, pentru mine, izvorul izvorăşte, Ioan Flora, pictorul Mircea Dumitrescu,
Eminescu, 1975. de aceea, pentru mine, viaţa se trăieşte" regizorul Ioan Cărmăzan

48 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

 A fost iubit pentru respectul A fost iubit pentru curăţenia memorat, recitat sau îngânat
faţă de simbolurile şi valorile sufletului, pentru lipsa de versurile sale, versurile lor, ale
româneşti pe care le vedea răutate, invidie, făţărnicie, minunaţilor poeţi şaizecişti.
întotdeauna integrate în uni- pentru departele gândului său. A
versal, pentru viziunea şi fost iubit pentru aura sa de A fost iubit de critici (nu de
umanismul său, pentru universul semizeu19, pentru că simboliza o toţi20), dar şi de confraţi, de
plin de frumuseţe şi speranţă pe generaţie de poeţi care au oameni instruiţi dar şi de
care-l oferise poetica sa în răsturnat canoanele în lirica oameni simpli, poemele sale
replică la realitatea de atunci, românească postbelică şi au (poemele generaţiei lui) fiind
pentru fibra sa demiurgică şi întors-o spre firescul ei, spre recitate, cântate în toate
aşezarea sub semnul profunzime a ideii şi estetică, colţurile ţării, în săli de teatru şi
divinităţii15. fiecare prin originalitatea concerte, în arene, la mici sau la
propriului discurs liric, o mari întâlniri între prieteni,
A fost iubit pentru cultul pe generaţie pe care el însuşi a căutate cu înfrigurare în librării,
care-l avea pentru Eminescu16, văzut-o altfel (,,Noi nu vrem să biblioteci, traduse şi omagiate. A
pentru conştiinţa dificultăţii fim geniali /Noi vrem să fim făcut tuturor celor ce au trăit
atingerii înălţimii operei lui trimbulinzi”-Bruscă vorbire), cu acele vremi viaţa mai frumoasă,
poetice17, a nemuririi creaţiei lui o nouă misiune. mai plină de iubire, de înălţare în
(,,Atâta să nu uitaţi:/ că el a sfera muzicii universale a
fost om viu/ viu/ pipăibil cu A fost iubit nu singur, ci versului său, cu mirările,
mâna”), pentru ,,tăcerile” în împreună cu generaţia sa de iluminările, orfeismul unic al
faţa valorii contemporanilor superbi poeţi, ce-au transformat cântului.
(Labiş18, Sorescu). România într-o ţară a poeziei
citite pe nerăsuflate, recitate, A fost iubit pentru verbiajul,
cântate, a poeziei ce s-a oralitatea spontană şi şampa-
manifestat ca un fenomen cu o nizată, pentru risipa cuvintelor
uriaşă priză şi forţă la public, şi arta de a improviza21, pentru
15 .,,Cel mai mult Nichita a iubit umbra lui
Dumnezeu, în care s-a oglindit mereu.”,
nemaiîntâlnit până atunci, dar solemnitatea ritualică, viziunile
în Nichita încă mai scrie, interviu acordat nici după. Să amintim doar cosmice, pentru bizareriile si
de Adam Pulojic, consemnat de Ana ,,Părul tău e mai decoporat de excentricitătile, pentru surprin-
Maria Vulpescu, în ,,Jurnalul naţional”, 1 soare / regina mea de negru şi de derea tragismului condiției
iul., 2009.
16 ,,L-a adorat pe Eminescu numai atunci sare”(Viaţa mea se umane (,,întîmplarea de a fi”),
când l-a înţeles deplin, iar nu protocolar, iluminează), sau ,, A venit aşezarea sa ,,între poesis si
nici pentru el personal, ci pentru viitorul toamna / acoperă-mi umbra cu poiein”22, pentru scrierea ,,în
versului românesc, trăit de românii de un sărut / sau mai bine cu umbra numele zborului”, pentru ludicul
azi şi de mâine într-o lume posibil mai
liberă chiar decât el însuşi a putut să şi-o
ta…(Emoţie de toamnă); şi tragicul scrierilor sale, pentru
închipuie. Lumea liberă a lui Nichita a ,,Numai viaţa mea va muri pentru sinele şi uitarea de sine, pentru
fost Un cer pe pământ.” ; ,,El nu repetă mine-ntr-adevăr, cânva. / numai tatonarea limitelor limbajului,
cazul Eminescu, pentru că, în comparaţie iarba ştie glasul pământului” semantica adâncă a verbului,
cu marele Mihai, el ştia la timp - Dreptul
la timp! - că va veni o clipă când poemele
(Trist cântec de dragoste); ,,Ce pentru jocurile verbale şi
lui vor fi înţelese exact cum le-a gândit bine că eşti, ce mirare că sunt! / paradoxurile, vizionarismul şi
creierul inimii lui. A şi spus-o: "Vai de Două cântece diferite, lovindu-se, metafizica rară („maţul de zeu“).
capul/ Creierului meu", în Nichita încă amestecân-du-se” (Ce bine că După Nichita nu s-a mai putut
mai scrie, interviu acordat de Adam
Pulojic, consemnat de Ana Maria
eşti); ,,A te sprijini de propria ta scrie ca înainte, pentru că el a
Vulpescu, în ,,Jurnalul naţional”, 1 iul., ţară/ când omule eşti singur/ impus o direcţie, un mod de a
2009. când eşti bântuit de neiubire”(A gândi şi scrie poezia, un concept
17,,E greu să ajungi direct la Mişu. Începe
unsprezecea elegie) etc, care au şi un model al discursului liric,
şi tu cu cei din generaţia ta sau a mea.
Căci, dacă e să strici ceva prin traducere,
răscolit suflete, au înaripat un stil inconfun-dabil, a forţat, el
să ne strici pe noi, nu pe El", în Nu te îndră-gostiţi, au luminat şi Vasko Popa, ca centrul de
grăbi, bătrâne!, interviu acordat de Adam singurătăţi. Generaţii întregi au iradiere al liricii europene să se
Puslojic, consemnat de Miron Manega mute în Balcani.
(Nichita în genunchi în faţa poporului
sârb), în ,, Jurnalul naţional”,31 mart., 19 ,,El nu avea trup, era un fel de crin cu
2008. aerul în el. Era frumos ca un înger, dar nu
18 Despre Nicola Labiş: ,,Aş fi dat orice avea chip, numai imaginaţia noastră îi 20 Călinescu nu a scris despre el (întrucât
să fiu eu autorul acelei poezii. Atâta recompune efigia de împărat roman abia nu era pe gustul său clasicizant) şi nici
vreme cât el a trăit eu nu am publicat desluşită pe monedele de la începuturile Şerban Cioculescu (care un l-a plăcut).
nici un vers. El a murit în decembrie, Lumii.” în Nu te grăbi, bătrâne!, interviu 21,,un improvizator genial în viaţă şi în

eu am debutat în martie, anul acordat de Adam Puslojic, consemnat de poezie”- Alex Ştefănescu. Introducere în
următor”. (Timpul asasinilor, Cezar Miron Manega (Nichita în genunchi în opera lui Nichita Stănescu, București,
Ivănescu şi Stela Covaci, Ed. Libra, faţa poporului sârb), în ,, Jurnalul Editura Minerva, 1986.
Bucureşti, 1997, p.196-197). naţional”,31 mart., 2008. 22 Stefania Mincu, în 1991

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 49

 A fost iubit pentru Sensul A fost iubit în această arie 1983), au însemnat şi
iubirii (1960 şi O viziune a de geografică literară în care despărţirea de Serbia prin
sentimentelor, Dreptul la Timp, schimbarea de paradigmă despărţirea de lume. Plecarea
pentru cele 11 Elegii şi poetică o produsese tot un definitivă şi-a intuit-o genial,
Necuvintele sale, pentru Alfa şi român, Vasko Popa25 (şi Miodrag când i-a adresat lui Ion Marin
omega conceptului său poetic, Pavlovici, ambii susţinuţi de Almăjan, la despărţire, în
sau Oul şi sfera, pentru Epica Zoran Mişici) ce alesese însă să Belgrad, cuvintele: ,,Ioane, să mă
magna, Operele imperfecte, scrie în limba sârbă, în care un cauţi în Bucureşti. Dacă nu mă
Starea poeziei (selecție de alt roman, sârbo-valahul Adam găseşti, să ştii că am plecat în
autor) şi Nodurile şi semnele Poslojic, avea să afirme ulterior veşnicie”28. Peste două luni
sale, pentru toate cele 23 de un alt original discurs poetic şi plecase într-adevăr, ultimele
volume de versuri, adunate cu avea să se lege de Nichita printr- ,,respirări” „Respir, doctore,
grijă de cel mai bun critic al său, o prietenie nemuritoare. În respir!” fiind sărutul din urmă
Eugen Simion, în prestigioasa cinstea lui, Adam Puslojic şi dat prietenilor.
colecţie de „Opere funda- mişcarea clocotristă au orga-
mentale” a Academiei Române - nizat un spectacolul magnific, la A fost iubit de scriitorii
Opere, vol.1-3, 2002 (antume şi Belgrad, în Piaţa Savia 26 , la români de la ,,Libertatea”
postume) - , pentru excepţionala câteva luni după primirea (Panciova), minu-naţii scritori
sa eseistică (Cartea de recitire; Marelui Premiu de la Struga (la români minoritari, influenţa
Antimetafizica). care a participat şi Marin operei lui (şi a lui Marin
Mincu), care a fost ceva Sorescu) fiind covârşitoare
A fost iubit nu numai în ţară, nemaiîntâlnit până atunci, ,,un asupra acestora (Slavco Almăjan,
ci şi în afara graniţelor ei, unde a fel de revoluţie culturală”(cum Ioan Flora, Petru Cârdu). De la
oferit, ca şi în interiorul acesteia, afirmă iniţiatorul acestui prima poezie (Îndoirea luminii/
o nouă paradigmă poetică. eveniment, având în vedere şi prima parte) publicată în revista
masiva participare de 30.000 de ,,Lumina” (nr. 3-4) în 1965 (în
A fost iubit în Serbia (fosta oameni), un dar pentru poetul contextul decernării Premiului
Iugoslavie), de românii literaţi care-i cucerise prin originalul lui mic la Struga) şi până la vizita
din jurul C.P.E. Libertatea de la discurs liric cât şi prin felul de-a din toamna anului 1982
Panciova sau de la Belgrad, dar fi. ,,Pentru noi, în Serbia, el a fost (ocazionată de participarea la
cu deosebire de scriitorii sârbi poetul total, poetul absolut... Întîlnirilor din Octombrie de la
ori macedoneni. De la premiul Atunci a primit şi cheia de aur a Belgrad) la Casa de Presă si
mic luat la Serile de Poezie de la oraşului Belgrad, care nu era Editura „Libertatea” (unde a fost
Struga în 1965, la Marele Premiu dăruită decât preşedinţilor şi întîmpinat A. Gavrilov, directorul
Internaţional ,,Cununa de Aur" regilor.”27 – rememorează Adam acesteia, prin cuvintele „A venit
23din 1982 şi până la Festivalul Puslojic acel moment istoric. Eminescu la «Libertatea»!),
International de Poezie de la Penultimă călătorie în Serbia - ca trecuseră ani în care Nichita
Belgrad (renumitele ,,Întîlniri invitat la Festivalul de la Struga devenise pentru scriitorii
din Octombrie” din octombrie (pentru a inaugura editia din români de aici un model poetic,
1983, la care a fost invitat şi Ion 1983, desfăsurat în perioada 25- un uriaş ce construise feno-
Marin Almăjan)24, s-au scurs ani 29 august şi a aduce un omagiu menala punte a şirului de poeţi
lungi în care Nichita a creat cele noului laureat, poetul indian S.H. sârbi şi români care păreau să
mai durabile punţi de prietenie Vatsayan Agyey), cât şi al unor sfideze vremurile, fluturând
cunoscute vreodată între cele alte serate literare din ideea libertăţii gândirii, a
două spaţii literare. Pentru Macedonia şi Serbia – şi ultima, literaturii fără graniţe. Ultima
aceştia sosirea lui Nichita cu ca invitat la Festivalul de Poezie întâlnire cu acest spaţiu de
,,ceata” lui de poeţi-haiduci era de la Blegrad (din octombrie românitate, spaţiu minoritar,
un fenomen, deşi spaţiul este legată tot de ultima
iugoslav era mult mai deschis 25 Vasile Popa din Vârşeţ întâlnire cu Serbia (eveniment
spre occident, respira altfel aerul 26 lângă hotelul cu acelaşi nume din descris în detaliu de Simeon
acestuia. central capitalei, unde Nichita era cazat Lăzăreanu29). Sosirea la Vârşet
de obicei.
27,,S-a întâmplat aşa: primarul îl aştepta (sâmbătă, 20 august) 1983 şi
pe Nichita, solemn ca un steag naţional, găzduirea de Simeon Lăzăreanu
înconjurat de presă şi de televiziuni. În (20-22 august), plecarea la
23Cu râvnitul Premiu fuseseră încoronaţi timp ce se îndrepta spre el, Nichita a
mari poeţi ai lumii, ca Pablo Neruda, făcut un gest sublim: brusc s-a lăsat în
Eugenio Montale, Seamus Heaney şi alţii. genunchi şi aşa a continuat să meargă.
24Vezi: Ioan Flora.Posteritatea lirică a lui Primarul, impresionat, s-a pus şi el în 28 Cf. Ion Marin Almăjan, 2 aug., 2010
Nichita Stănescu, în „Caiete critice”, nr. genunchi şi s-a apropiat, mergând la fel, 29 Simeon Lăzăreanu. Ultima călătorie a
3-4 (88-89)/1995, la rubrica ,, Dosar”, p. spre Nichita..În genunchi s-au îmbrăţişat lui Nichita Stănescu în Iugoslavia,
39-49 şi s-au sărutat..”- Adam Puslojic, op.cit. ,,Libertatea” nr. 15 (3168), 19 apr. 2003.

50 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

Panciova30, unde fusese invitat Panciova, Libertatea, Colectia rută posibilă în acele vremuri,
pentru o serată literară (ce nu a revistei „Lumina”, 1983), în care via Moscova. Basarabia este
mai avut loc) şi s-a întâlnit cu a influenţat opere poetice (Adam descoperită de poet (descen-
Adam Puslojić (23 august) care Puslojić, Srba Ignjatović, Ioan dent, dinspre mamă, al unui
l-a condus la Belgrad, şi apoi Flora, Slavco Almăjan, Petru general ,,alb” din armata lui
revenirea (după Festivalul de la Cârdu s.a.), a determinat întoar- Denikin), cu uimire şi îmbu-
Struga) la Comuna Literară din cerea feţei lor spre literatura curare sufletească, în singura
Vârşeţ (însoţit de proaspătul română, spre innoitorul discurs călătorie (oprire) făcută aici, la
laureat, S.H. Vatsayan Agyey), la poetic al generaţiei lui. Un spaţiu Chişinău, în toamna anului 1976,
o ultimă serată literară, sunt literar în care a lăsat urme şi la scurtă vreme după ce primise
salutul său de adio nerostit amintiri de neşters, în care la Viena Premiul Herder, în
adresat prietenilor de aici care l- imaginea lui este o legendă, o cotextul participării (împreună
au preţuit infinit. ,,În definitiv, legendă despre prietenie şi cu Mircea Tomuș, botezat cu
poetul nu are biografie. Biografia vieţuire în sferele cele mai înalte jovialitate ,,Generalul”) la Mos-
poetului e opera lui “(Anti- ale muzicii lui Orfeu, despre un cova, la „Decada literaturii
metafizica)- părea a spune arhitect de cultură şi un poet sovietice în Moldova”. ,,A fost,
depărtându-se spre intrarea în vizionar, un mare poet al consemnează Victor Dumbră-
eternitate. spaţiului sud-est european, veanu36, ,,evenimentul-trăsnet al
despre un poet ce-a întrezărit, Decadei”. Momentul sosirii în
A fost iubit în acest spaţiu prin acel predestinat poem Ah, gară a făcut istorie, reprezen-
literar, din care a tradus (singur, Serbia (încheiat cu versurile tând, aşa cum s-a spus, o
ori împreună cu Ioan Flora, din „Ah, Serbia, tu nu mai eşti”), adevărată ,,descălecare poetică”,
opera lui Adam31, Vasko Popa32) dimensiunea tragismului istoriei replica sa de atunci rămânând
şi în care a fost tradus cu ulterioare a acestei naţii. O celebră : ,,Am făcut cel mai lung
dărnicie (Adam Puslojic: Nereci, legendă ce vorbeşte despre o drum din viaţa mea: Am venit de
Krusevac, 1971; Dozivanie poetică ce a transgresat acasă acasă.” Era cunoscut deja
imena, Timişoara, 1973)33, în graniţele, despre un poet ce a aici: Grigore Vieru îl întâlnise în
care a scris şi publicat volumul dărâmat graniţele, despre un prima vizită făcută în România,
Belgradul în cinci prieteni concept poetic ce a influenţat în 1973 (când a poposit la
(ediţie bilingvă de poezii inedite, graniţele (,,Poezia nu are redacţia revistei ,,Secolul XX") şi
1971, Belgrad, traducere de caracter noţional, deşi foloseşte se va lega de el printr-o prietenie
Adam Puslojic)34, în care i-a noţiunea ca şi cărămidă în de suflet, crezul stănescian (,,a
apărut ultima carte de versuri construcţie. Sensul ei final este un vorbi despre limba română este
originale (Oase plângând, sens emoţional, metaforic şi ca o duminică”) regăsindu-se în
vizionar.”), despre o lume a toată creaţia vieriană. Cele
30 A fost cazat la hotelul „Sloboda”, cf.
poeziei paralelă cu cea a realului, câteva exemplare din Elegii
aceloraşi mărturii ale lui Simeon în care el şi confraţii lui, (,,moment sfînt” al scrisului său,
Lăzăreanu. ,,haiducii”, te invitau să pătrunzi, cum însuşi mărturiseşte, ale
31 Apă de băut, traducere de Nichita
să te înalţi, să rezişti. : Da, celui ,,obosit de viată”), circulau,
Stănescu şi Ioan Flora, postfaţă de
Mircea Tomuş, Bucureşti, 1986; postum:
,,Nichita a ieşit pentru prima ferfenițite, de la un scriitor la
Gradul zero al poeziei - Nulti stepen dată în lume prin Ruşeţ, Pancevo altul.37 Mihai Cimpoi îi ia acum
poezije, ediţie bilingvă, traducere de şi Belgrad, tradus în limba primul (şi singurul) interviu38
Nichita Stănescu şi Ioan Flora, postfaţă sârbă”, cum susţine Adam, dar a din acest spaţiu basarabean, în
de Mircea Tomuş, Timişoara, 1998;
32 Versuri, Bucureşti, Editura Albatros, şi ieşit din lume (cea care replicile/ mărturisirile lui
colecţia ,,Cele mai fumoase poezii”, 1966. existenţială, de data aceasta) tot devin maxime, afirmând-şi încă
În Prefaţă scrie:,,Ceea ce e uimitor în prin aceste dragi locuri, şi prin o dată preţuirea pentru limba în
opera poetică a lui Vasko Popa este celelalte, pe care le-a amprentat care s-a născut şi pentru poetul
universul ei tensional, surprinderea
sentimentului în momentul lui de
puternic prin personalitatea sa care a renăscut-o, dar şi lansând
implozie.” uriaşă. curajos, nebunesc, ideea unităţii
33 Alte traduceri realizate şi publicate de de neam şi limbă, de teritoriu
Adam Puslojic după 1983: Jedino moj A fost iubit, poate chiar mai (,,Am venit de acasă acasă.
zivot, Belgrad, 1984, Pesme odabrane i
neobjavljene, Belgrad, 1995 (în
mult, deşi nu au putut-o arăta Dealurile si văile sunt şi aici
colaborare), U vazduhu ove kuce, Belgrad, atunci, de scriitorii din Basa-
1995, Belgradul în cinci prieteni - rabia35 (şi nordul Bucovinei),
Beograd u pet prijatelja, ediţie bilingvă, unde a putut ajuge prin singura 36 Articol înserat şi în revista„Basarabia”,
Timişoara, 1997, Tuzna Ijubavna pesma, nr. 1-2/2002.
Krusevac, 1997, Cetiri ptice prevrnute u 37Cf. Mihail Ion Ciubotaru.

letu, 2003. 38 Convorbire consemnată de Mihai

34Cei cinci prieteni fiind: Anghel 35Vezi: Adrian Dinu Rachieru. Nichita în Cimpoi, la Chisinău, în 25 septembrie
Dumbrăveanu, Petre Stoica şi Srba Basarabia, în vol. Nichita Stănescu-un 1976; publicată în ,,Manuscriptum”, nr.
Ignjatovic, Puslojic şi Nichita, evident. idol fals?, Iaşi, Princeps edit, 2006. 1-4 / 1992, Bucuresti.

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 51

eminesciene, ca pretutindeni în Vieru, Damian, la mai tinerii patriotul Andrei Vartic42
România. Mihail Eminescu este, poeți”), el însuşi declarându-se dezgheţul început după acest
în toate, mai-marele poeziei ,,basarabean”, adică solidar cu moment în care Nichita a
românești.”), reafirmându-şi destinul lor nedrept. Despre retrezit conştiinţa unităţii de
conceptul poetic (,,Poezia nu este acest eveniment (rămas în multe neam şi limbă şi a declanşat ,,noi
expresia existentei, ci existenta anecdote)39 s-a scris mult, s-au energii lirice printre poetii
însăși. Eu am avut întotdeauna o depănat amintiri (Victor basarabeni”43. ,,Nichita - remarca
idee mai înaltă despre poezie, Teleucă, Grigore Vieru, Valeriu Eugen Simion - a impus un stil,
considerînd că nu tine de Matei, Nicolae Dabija40, Ion un limbaj, un model liric. El a
„cuvinte”, care sînt doar un Hadârcă, Leo Butnaru etc), vestit începutul postmodernității
„vehicul” întîmplător, ea este ceva imaginea lui de semizeu coborât românesti. Iar în Basarabia a dat
de ordin metalingvistic, de în vremurile de răstrişte în care tonul intelectualizării poeziei
ordinul materiei care se trăiau scriitorii români din (prin V. Teleucă, V. Matei, I.
infiltrează în constiintă sub Basarabia rămânând neştirbită Hadîrcă)”. A fost si este iubit în
formă de umbre. În versul de timp. Un altădată al vizitei Basarabia, unde există un
eminescian „Nu credeam să-nvăț sale în Basarabia nu a mai fost adevărat cult pentru el, ca
a muri vreodată” aceste umbre se (intuit atunci, replica dată lui pentru Eminescu şi, mai recent,
adună ca într-un singur cuvînt Victor Teleucă, la vizitarea pentru Vieru. Bustul lui de pe
sublim, care nici nu este cuvînt, ci monumentului lui Ştefan cel Aleea clasicilor44, reuniunile de
o intuitie-limită a constiintei lui Mare, fiind premo-nitorie: ,,Nu la Casa Limbii române ce-i
„a trăi” si „a muri”. Este strigătul există altă dată..”)41 Împactul poartă numele, titulatura unor
abisal al poetului care descoperă literar asupra scriitorimii licee, editările şi reeditările
cauza fundamentală a artei, basarabene a fost uriaş. Aici, mai operei lui fiind doar câteva din
vointa de a fi”), concepţia despre mult decât în Serbia, a reînnodat însemnele de după 1990 ale
condiţia poetului şi a poeziei fire, a deschis drumul către o unei posterităţi basarabene
(,,Sensibilitatea modernă țîșnește nouă poezie, departe de modul neuitătoare şi păstrătoare a
dintr-o constientizare acută a de a se scrie de până atunci, a memoriei sale.
părtii în cadrul întregului, si a orientat-o spre neomodernismul
discuta despre poezie este cu din lirica română şaizecistă, N-a fost iubit de foarte
mult mai greu decît a scrie pordrapelul noii direcţii fiind puţini dintre contemporani45,
poezie, fiindcă nu eu o scriu de Grigore Vieru. ,,Asa cum în plan dar aceştia, puţini, care nu s-au
fapt, ci ea mă scrie, ea mă social a avut loc după moartea manifestat ostil, ori nu şi-au
foloseste, ea singură, nu eu pe ea. lui Stalin o nichita-hruscio- manifestat vizibil ostilitatea, au
Cuvintele sînt ca niste umbre ale vizare, în plan literar a avut loc născut pui, mulţi, foarte vocali şi
materiei care se astern peste o nichitastănescizare. În destructivi, după 1990. De ce nu
spirit.”) şi credinţa că poezia Basarabia s-a declansat un convine acestora Nichita
română modernă, marea poezie, proces de revenire la poezia Stănescu, ca şi Mihai Eminescu
începe de la Eminescu (,,De la autentică” - confirmă Mihai (George Călinescu, Mihail
Odă (în metru antic), bătrîne.”), Cimpoi mutaţiile ce au avut loc Sadoveanu ş.a., ş.a.), azi? Tocmai
aşa cum cea neomodernă avea să în poezia basarabeană de după pentru că este un poet naţional,
înceapă cu lirica sa. A fost această istorică vizită. ,,În acea în descendenţa lui Eminescu,
fenomenal: cineva le vorbea clipă s-a spart Siberia de gheaţă pentru că nu şi-a defăimt ţara -
confraţilor basarabeni, care-şi ce sta deasupra României şi ţara fiind eternă, numai
publicau opera în alfabet chirilic România a început să redevină conducătorii ei, vremelnici -,
şi sub presiunea cenzurii Ţara.”- nota revoluţionarul şi limba, neamul.46 I s-a reproşat că
sovietice, fără teamă despre
limba română, despre identi- 39 La o întâlnire (cazat fiind la hotelul 42Andrei Vartic. Despre Nichita Stănescu
tatea lor ameninţată. Descope- ,,Codru”) cu scriitori şi oficiali şi România fără Nichita Stănescu,
rirea acestui colţ de ţară (comunişti, de atunci), ce a avut loc la ,,Timpul de dimineaţă”, 1 aprilie 2008.
înstrăinat, urgisit, l-a impresio- Casa de cultură, Nichita ar fi spus 43 Ana Bantoş, op.cit..

nat fantastic, ca şi căldura, celebra frază: „Mulţumesc tovarăşului 44 Se datorează, ca multe alte busturi

Stalin, pentru că datorită dânsului mama realizate şi amplasate cu mari dificultăţi

fraţietatea, frumuseţea sufle- a trebuit să plece în România, la Ploieşti, aici, academicianului Mihai Cimpoi.
tească a scriitorilor basarabeni, unde s-a întâlnit cu tata, şi m-am născut 45 ,,Ca om lucid şi drept, Nichita spunea

armonia şi puritatea din scrierile eu, poet român, liber”. că îşi iubeşte dusmanii, iar prietenii lui
40N. Dabija aminteşte de călătoria la fac parte din el.”- Nichita încă mai scrie,
lor (,,Da, poeții basarabeni sînt
Cimislia si Hâncesti interviu acordat de Adam Pulojic,
mai aproape de natură, de 41 Cf. Ana Bantoş. Niciodată nu am trădat consemnat de Ana Maria Vulpescu, în
primordii. Ei transfigurează limba română, în ,,Limba română”, nr.4- ,,Jurnalul naţional”, 1 iul., 2009.
natura gîndirii în natura naturii. 6, 2006; Deschidere spre universalism. 46 Eugen Simion : ,, toate aceste

Am observat lucrul acesta la Literatura română din Basarabia contestaţii care vin mai ales de la poeţii
postbelică. generaţiei optzeci nu fac decât să ne

52 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

a făcut concesii47, într-un iureş al însă, înălţat de cei ce au văzut în sau Nordul Bucovinei, ce răs-
demolărilor ce au vizat vârfurile el un simbol, un model, dătător colitor de conştiinţe identitare a
literaturii române. Dar se uită ce de speranţă. fost pentru acestea, ce dinami-
perioadă de deschideri şi de Neoramantic şi neomodern, zator al creaţiei lor literare
speranţe parcurgea România în solitar şi înconjurat de prieteni, înspre înnoirea discursului şi ce
1968 (anul invaziei Ceho- grav, senin, imprevizibil şi canalizator spre albia literaturii
slovaciei care a făcut din tragic, poet al intemporalului şi române-mamă! Un adevărat
Ceauşescu erou) când apărea Un al cosmosului mare, al absolu- fenomen: fenomenul Nichita.
pământ numit România, se uită tului, poet al arhetipurilor
că nu a scris niciun poem dedicat regândite şi al Sinelui reflectat în
marelui conducător, spre exem- Cuvânt, al intregului şi al frag-
plu, micile aşa-zise concesii mentului, transparent, orfeic,
datorându-se firii sale de risipi- ermetic, ori paradoxal, reflexiv şi
toare generozitate şi distanţării,
ieşirii din real, şi intrării într-o
altă lume, a spiritelor înalte,
vizionar, poet al tensiunii
verbului şi al nevoii de revelare
a esenţei, al imperativelor
Pentru
respectului pe care îl impusese
chiar mai marilor zilei de atunci.
Tuturor le adresase demult ruga
estetice (,,Schimăte în cuvinte..”-
Daimonul meu către mine),
poet al oracolului consoanelor,
Gabriela
sa testamentară: ,,Să deplângi/ vocalelor, cuvintelor şi necuvin-
absenţa mea de la suprafaţa telor-termen inventat de dânsul
lucrurilor..”(Testament). -, Nichita Stănescu nu se bucură Trecea foarte repede răul, deşi
A fost greu chiar şi pentru încă de locul cuvenit în literatura
Ștefan Augustin Doinaș să recu- universală, nu a atins cota de numai el era de faţă tot timpul!.
noască, dar a făcut-o cinstit, notorietate a lui Vasko Popa, Fiind de faţă el trecea
atunci când a afirmat că „Nichita spre exemplu, iar pentru asta cu faţă cu tot, astfel
Stănescu este cel mai important posteritatea (cea lucrătoare şi ne sărutam cu gâturile retezate.
poet român de după cel de-al nu demolatoare) îi rămâne
doilea război mondial.”, aşa cum, datoare. După o perioadă de Cuvintele tale şi cuvintele mele
tot determinat de adevăr, tăcere s-au reluat traducerile49 erau lipite, pentru că
Nicolae Manolescu48 a apreciat din opera sa poetică, dar studiile locul în care se năşteau
că ,,cel mai original poet din critice, evenimentele dedicate lui
era unul şi acelaşi pentru amândoi.
generatia 60 este Nichita în exterior lipsesc sau sunt
Stănescu”. ,,Deşi a debutat în foarte palide încă. ,,Sunt original Zeu cu două trupuri şi fără cap,
calitate de poet abia la 27 de ani, ca un barbar"- strigă, şi de astfel alergam tropăind
Nichita Stănescu a reuşit prin Dincolo, Poetul. Păi dacă e din patru picioare,
intermediul versurilor sale să original, e unic. Un foarte
cucerească lumea poziei”- important poet român şi euro-
cu patru mâini rezemându-ne
stabileşte cu precizie criticul pean propus la Premiul Nobel de ziduri.
literar al generaţiei şaizeciste şi (1980), care, deşi a pierdut mult Trecea foarte repede răul, deşi
cel mai apropiat critic al său, din admiratorii operei lui, cum a numai el exista.
Eugen Simion. pierdut teren poezia însăşi,
Odată cu Nichita Stănescu şi statutul poetului în general, Existâmd el trecea cu existenţă
generaţia lui de înaripaţi rămâne unul dintre cei mai iubiţi cu tot.
scriitori, poetul a ieşit din cetate lirici contemporani, situat în Astfel rămâneam singuri
în piaţa publică, pe un piedestal, descendenţa directă a lui
înfriguraţi,
Eminescu şi Blaga. Parafra-
zându-l (,,Ce patrie minunată dormitând în aceeaşi rotulă.
întărească într-un fel şi reacţia noastră a
criticilor, dar să şi întărească puţin este această limbă!”), putem La mijloc fără culoare,
poezia lui. În primul rând, critica literară spune ,,Ce patrie minunată şi la margine fără sunet.
are datorii. Nu s-a scris încă o carte nemuritoare este această
fundamentală…”
poezicească limbă/ operă
Ghici ce e!
47 Un pământ numit România pentru

mine este o introducere în vestita carte a stănesciană” şi ce factor de

lui Vasko Popa, Ţara verticală. Numai aşa coeziune a reprezentat pentru
Nichita a putut lansa propoziţia întregul literaturii române, din
proverbială: ,,Patria vieţii mele e limba
română".
Ţară, din Serbia, din Basarabia 1
Contact international 1992, vol. 2 (19-24): 17
48 Nicolae Manolescu - Doi poeti pereche:

N. Stanescu si Marin Sorescu, în vol.

Despre poezie, , Bucuresti, Editura Cartea 49Asupra acestui subiect ne vom apleca
Romaneasca, 1987, p. 232-233 într-un articol ulterior.

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 53

Geo VASILE

Intelletto
d’amor, visione
delle non-parole
L
a madre del futuro poeta, Tatiana, fu una della poesia – prosa e versi 1975 -1983).
sovietica originaria di Voronež, figlia di un Innovatore riconosciuto della poesia romena che
generale e al tempo stesso un notevole stava attraversando un periodo d’involuzione
fisico. Nichita studiò letteratura e lingua romena estetica dovuta ai dogmi ideologici imposti dal
all’Università di Bucarest. Si laureò nel 1957. Fu realismo socialista (retorica e propaganda tipo
sposato tre volte tra gli anni cinquanta e ottanta. prolettkult), Nichita Stanescu è creatore di
Debuttò come poeta nel 1960 con la raccolta universi immaginari dove l’astratto convive con il
Sensul iubirii (Il senso dell’amore), che segnò il concreto sensibile, il sentimento con la visione, in
recupero delle facoltà creative di un io affrancato, una simbiosi linguistica, feconda e coinvolgente;
libero di immaginare senza impedimento alcuno sintesi stilistica ed estetica che offre la sua
tramite il linguaggio, di approfittare del suo dono prospettiva unica, inedita e insolita del mondo.
di poeta per rinnovare il mondo, malgrado un Solo scarcerando le parole dal loro significato
regime ideologico al quale non erano graditi convenzionale per proporre alla storia della
troppo la libertà e i diritti individuali. Il volume poesia romena moderna le non-parole, si può
d’esordio fu seguito da parecchi volumi tra i quali accedere alla realtà simultanea, occulta. Il
ricordiamo O viziune a sentimentelor (Una visione linguaggio poetico di Nichita Stanescu abbandona
dei sentimenti), Dreptul la timp (Il diritto al talvolta gli schemi della grammatica tradizionale,
tempo), 11 Elegii Ultima cină (11 Elegie, Il allo scopo di allargare l’ambito delle proprie
cenacolo), Roşu vertical (Rosso verticale), Oul şi ricerche espressive, così da farci assistere a un
sfera (L’uovo e la sfera), Laus Ptolemaei (libro che vero e proprio trasformismo linguistico che
richiama le due modalità dantesche di concepire costituisce il fascino testuale, visionario e al tempo
l’esistenza e di avvicinarsi a Dio: la vita attiva e la stesso ludico delle sue poesie. Immagini, simboli,
vita contemplativa), Necuvintele (Le non - parole) miti, concetti matematico-fisici – assurti ad
În dulcele stil clasic (Nel dolce stil classico), archetipi della psiche - vengono rielaborati e
Măreţia frigului (La grandezza del freddo), Epica convogliati nelle strutture liriche affinché l’Io
magna, Operele imperfecte (Opere imperfette). Il poetico pervenga a una vera e propria
suo ultimo libro, Noduri şi semne (Nodi e segni) sostituzione e trasformazione della propria
dedicato al padre è del 1982, un anno prima della esistenza nella parola « organo collettivo
propria morte in un ospedale di Bucarest, dell’umanità» e possibiltà di eterna redenzione.
stroncato da una cirrosi. Ci imbattiamo in frequenti passaggi da una
Ha vinto molti premi nazionali e classe morfologica a un’altra, in stupende
internazionali tra i quali ricordiamo “Serile de la invenzioni lessicali, nell’uso frequente di gerundi
Struga” (le Sere di Struga), “Herder Prize”. È stato oppure di pronomi alla terza persona maschile,
candidato al Nobel. Fu nominato socio post- una sorta di ritornello per poter captare echi e
mortem dell’Accademia Romena. Edizioni immagini di quella ambita realtà parallela che
postume della sua opera appaiono nel 1985, sfugge a noi, comuni mortali. Spesse volte la
Ordinea cuvintelor vol. I-II (L’ordine delle parole, geometria poetica stanesciana non ci pare
voll.I-II), 1988, Poezii (Poesie), nel 1990, Fisiologia estranea ai punti, alle linee e ai cerchi di
poeziei – proză şi versuri 1975-1983 (Fisiologia Kandinsky. L’astrazione coesiste con il concreto e

54 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

si ciba di esso, l’intelletto d’amor con la visione in alludendo alla missione di Giuda. Le tematiche
una coordinazione linguistica destinata a del tempo, della luce, dell’assenza e della parola
scombussolare e a commuovere allo stesso tempo costituiscono le linee di forza che animano
tramite quella prospettiva rovesciata del mondo: l’icastica dei labirinti mentali del promotore di
“Io altro non sono che/ una macchia di sangue/ una seconda rivoluzione, dopo quella fatta da
che parla”. Mihai Eminescu, del linguaggio poetico romeno.
Le 11 elegie, con il loro secondo titolo “Il Il lettore viene invocato a entrarci per
Cenacolo” ci fanno pensare alla simbiosi cristiana prendere parte all’epica avventura della ricerca di
e soprattutto al sacramento dell’eucaristia. Per il un linguaggio poetico che si propone di «
nostro poeta, che pagò la sua parabola lirica con inventare un fiore/ cui noi siamo/ il profumo».
la propria vita, la poesia è il luogo di celebrazione Con la sua poesia sintonizzata a quella europea, il
del mistero e della trasfigurazione per il tramite divario venutosi a creare fra Oriente e Occidente
del vino e del pane, della parola che immortala la può trovare un ideale ravvicinamento grazie alla
presenza reale del poeta e rinnova il sacrificio di capacità della sua opera di negare l’individuo alla
colui che si è sacrificato sulla croce del simbolo. materialità della contingenza, per trasferirlo in
Le elegie sono infatti 12 e ciascuna di esse sfere più alte, di una memorabile bellezza
rappresenta un apostolo, la dodicesima essendo spirituale e talvolta addirittura metafisica.
un anti-elegia, come la chiama il poeta stesso,

Autoritratto
Io altro non sono che
una macchia di sangue
che parla.
Peana

Poesia
I sentimenti non devono essere capiti, -
devono essere vissuti.
I porci non devono essere capiti, -
devono essere mangiati.
La poesia è l’occhio che piange. I fiori non devono essere capiti, -
È la spalla che piange, devono essere odorati.
l’occhio della spalla che piange. L’uccello non dev’essere capito, -
È la mano che piange, lasciatelo solo;
l’occhio della mano che piange. Non gli fate del vostro cuore un ramo,
È il piede che piange, Non bevete con il vostro respiro la sua
L’occhio del calcagno che piange. aria,
O voi amici, L’aria al di sotto dell’ala...
la poesia non è lacrima Non dobbiamo soprattutto capire, -
è il pianto stesso, dobbiamo soprattutto essere;
è il pianto di un occhio non ma soprattutto dobbiamo essere stati
immaginario, in verità soprattutto essere stati.
la lacrima dell’occhio
di colui che dev’essere bello,
la lacrima di colui che dev’essere beato

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 55

Trasfigurazione
Ho scambiato la nascita con la morte.
Per altro sono rimasto povero in canna.
Mi colpì con l’ala un angelo
e sono diventato re,
su un trono che sta crollando.
Non so cosa sia cinque,
non so cosa sia quattro
infatti non so nulla,
ma confesso che la corona mi stringe,
amici, come un orizzonte sono le mie
tempie,
la corona per me astro o pallottola,
dritta in fronte.

Ausweis Ars poetica

Faccio vedere il sangue timbrato
Mi lasciano passare. O, musica, tu vibrazione
Faccio vedere l’osso scolpito. la più rara
Esito un secondo, ma mi lasciano perché non sbalzeremo
passare. mai sopra le nostre orecchie.

Faccio vedere la pietosa lingua parlata. O, voi, odori, meravigliosi

I dizionari sono pronti, cosicché mi perché il cuore naviga
lasciano passare. talvolta verso l’infanzia
attraversando il vostro tunnel
Perché vuoi passare, mi chiese la morte. O voi colori, simulazione
Sono libero, le risposi, della luce.
onde non ho voglia di risponderti.
Lei rimase un istante sconvolta, O, voi, parole, parole
che sciorino sempre
poi, mi lasciò passare. dietro di me, come una locomotiva
la sua anima nera...
Ho su di me tutti i tmbri.
Se volete proprio saperlo Ogni corno può trafiggervi
In ciò che mi riguarda sono a posto,
a me mi lasciano passare.

56 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

 Saltano i gusci neri, oho!
Mi trovo più grande e non volato,

L’elegia attaccato a quel dove

con una volta tutt’intorno aggiunto.

dell’uovo, la
Sgrano occhi con sguardi irreali
a destra, a sinistra, in alto e in basso,
partorienti teorie di re-animali,

nona che sanno come si muore in bellezza.

Porgo anche una piuma ossea,
iridescente
tocca il nero incavo.
Saltano i gusci neri d’un tratto
Mi lascio riscaldare in un uovo nero ed eccomi, di nuovo, tenero,
dall’attesa del volo che vive in me; chiuso in un uovo molto più grande,
l’uno sta insieme all’altro, non staccati, covato da un’idea ancora più grande,
il sé insieme al sé. metà tuorlo, metà uccello,
Il sentimento di un’ala mi attraversa la in un gioco di passi furtivi.
schiena,
la sensazione di occhio si cerca un’orbita. Uovo grande! Parola sbraitata
Oh, tu buio pesto, in una perpetua crescita strappata
tu, nauseata nascita irrigidita. stalattite senza soffitto
Su di me si è adagiata un’idea sedotta.
e mi cova materna. Uova concentriche, nere, rotte
Ora, tutto ciò che c’è è a turno, uno dopo l’altro.
rotondo calore deciso. Uccellino rigettato dal volo,
Salta da me una sorta di becco percorrendo uovo dopo uovo,
da tutte le parti e simultaneamente. dal centro della terra fino ad Alcor,
Rifiuta di essere un obelisco in una ritmica, dilatata eco.
la spina dorsale intima, curvata. “Il sé” tenta d’uscire dal “sé”,
Rompo il guscio della mia pelle, l’occhio dall’occhio, e sempre
bruciato, se stesso su se stesso s’adagia
attaccato direttamente all’anima, come una nera nevicata, greve.
perché rimanga irremovibile Da un uovo ad un altro più grande
il mio primo tentativo d’andare. all’infinito nasci, non volata
ala. Solo dal sonno
può svegliarsi ciascuno,-
dal guscio della vita nessuno,
mai.

Traducere în italiană de Geo VASILE

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 57

 Nichita STĂNESCU
Oración
Perdóname y ayúdame
lava mis ojos
y volteame con cara arriba
hacia el Oriente invisible de las

Autoretrato cosas.

Perdóname y ayúdame
y limpia mi corazón
Yo no soy más que y vierteme el vapor del alma,
una mancha de sangre entre tus dedos.
que habla.
Perdóname y ayúdame
y levanta en mi
el nuevo cuerpo que me acongoja

Preguntas y aplasta este viejo cuerpo.

Perdóname y ayúdame
¿Vivimos en un presente puro? y levanta en mi
¿Vivir significa tiempo? el ángel negro
¿El tiempo es todo lo que no que me ha endurecido el carácter.
entendemos?
¿El tiempo es todo lo que no somos
nosotros?
¿Existe el tiempo allí donde no hay nada
más ?
Poesía
¿El tiempo es sin ser?
¿El tiempo es el Dios mismo? La poesía son ojos que lloran.
¿El corazón late en el tiempo? Ella es el soporte que llora,
¿Los sonidos, los olores, Los ojos del soporte que lloran.
el tacto, el gusto, la vista Ella es la mano que llora,
Son rostros del tiempo? Los ojos de las manos que lloran.
¿El tiempo está ligado a las cosas? Ella es la cabra que llora,
¿El tiempo está ligado a las palabras? Los ojos del talón que lloran.
¿Los pensamientos son tiempo? Ay vosotros, amigos,
¿El tiempo es Dios mismo? La poesía no es una lágrima
¿Ser, significa tiempo? Ella es el llanto mismo,
¿Tener, significa tiempo? El llanto de los ojos no inventados,
Los relojes son nuestras iglesias La lágrima de los ojos
de pulsera o de bolsillo, De aquel que tiene que ser guapo,
de pared... La lágrima de aquel que debe ser feliz
Oramos tomando conciencia
de su tic tac inscrito en sus esferas...

Traducere în castiliană de Mario CASTRO NAVARRETE

Din vol, editura Contact international 2000

58 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

Liliana SCĂRLĂTESCU

„Poetul-de-
mâncare” sau
Despre Marea
Foame a intertextului
„Totul nu este decât o nesfârşită cină…”

D
estinului meu îi e foame, / destinul meu vicios, care apără, dar şi îngrădeşte („De frică toţi
se hrăneşte cu alte destine. / El se aveam un orizont, / de frig ne făceam cu toţii
hrăneşte ca să fie hrană la rându-i, / ca cercuri, / toţi ne mâncam pe toţi, / rânjind cu
să fie hrană altui destin / cu mult mai mare” coarne şi cu colţi…”, De o vină pe care noi nu o
(Axios, Axios! III. Expunere) – o definiţie ştim). În comprehensivul său studiu, Nichita
stănesciană a intertextului (nu numai literar, ci şi Stănescu. Orizontul imaginar, Corin Braga,
existenţial), privit ca un mecanism cinic, în care, analizând simbolistica lupului, animal vorace prin
pentru a scrie, poetul, chinuit de o foame „de mai excelenţă, îi deplânge soarta: „Sortit să nu se
sus de infinit”, trebuie să ingereze textele altora, sature niciodată, lupul ispăşeşte o pedeapsă
lăsându-şi opera, la rândul ei, să fie înghiţită şi tantalică, aceea a aspiraţiei metafizice insaţiabile.
digerată (ori nu) de cea a altor scriitori. Am putea Foamea lupului are dimensiuni şi implicaţii
spune, parafrazând o butadă atât de cunoscută, că, cosmice. Ea stă la baza schemei înglobării, ce va
în viziunea lui Nichita Stănescu, cunoaşterea trece structura universul inteligibil stănescian.” 50
prin stomac. Obiectele realului, în-trupate, într-un
La această licofagie51 se adaugă şi o tendinţă
elan jubilatoriu, solipsist, de privire („Mi-am întins
de autofagie, ilustrată de imaginea şarpelui
privirea şi ea a întâlnit un copac, / şi el a fost!”,
Uroboros, cel care îşi muşcă propria coadă („…M-
Enghidu; „Fiecare privire zvârlită-nainte, /
am întors precum un şarpe / În de mine, în de
loveşte un umăr de copac născut odată cu ea”,
mine / Coarne două, ochii şapte / I-am mâncat din
Cântarea României), ajung, într-o fază ulterioară
flămânzime; / Nici cu mine, nici cu tine / Singur
acestei creaţii demiurgice, să fie efectiv înghiţite,
stau şi mă halesc: / Poftă bună, drag amâne.”, M-
materie primă indispensabilă scrierii poeziei. În
am uitat…), dar şi de obsesia unei karme
această din urmă etapă, poetul (reprezentat, acum,
implacabile, în care poetul e supus arderii de tot,
de acel om-fantă rebel şi subversiv) e prins într-un
sacrificându-şi propriul eu pentru mersul înainte al
fel de competiţie de înghiţire „care pe care”, în care
speciei (perpetuarea ei grafică, literară, şi nu
adversar îi este realul, „se umple / cu imaginile
neapărat fizică).
diforme / atârnând lăţoase de marginile /
existenţei, / sau, pur şi simplu, / el adulmecă
existenţa / şi ia naştere lăsându-se / devorat de
ea.” (Omul-fantă). Imaginea este cea a lupului, 50 Corin Braga, Nichita Stănescu. Orizontul imaginar, Ed.
Imago, Sibiu, 1993, p. 110.
înghiţit de lup, înghiţit de lup, înghiţit de lup… (ori, 51 În cadrul căreia lupul e privit ca un punct de trecere, o fantă
schimbând perspectiva, a lupului care înghite un alt între realul ordinar (reprezentat, în lirica stănesciană, de
lup), din grafica stănesciană, simbol al cercului iepure) şi cel extra-ordinar (desemnat de „călăreţul căzut de pe
cal” cel respins de transcendent).

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 59

Preluând, parcă, concluzia la care ajunge Gaston îngurgitare reciprocă, în care „toţi se mănâncă
Bachelard în La formation de l’esprit pe toţi”, se ajunge, într-un final, la obşteasca
scientifique („realul este înainte de toate un împărtăşire din trupul şi sângele poetului-de-
aliment”52), Nichita Stănescu invită, în versurile mâncare, un Christ blazat, ajuns la o stare de
sale, cititorul la o „cină de taină” în care toate dincolo de suferinţă şi înţeleaptă acceptare:
înfăţişările realului, indiferent de regn, sunt „Vezi, îmi spuse el, / vine un moment în care
expuse spre mâncare, nu numai ca substanţă, ci durerea se schimbă în indiferenţă / şi nenorocul / în
şi ca sens (i.e. destin/poveste/text): „Ha, mâncăm obişnuinţă / Nu-ţi mai pasă cine ştie ce, - / şi un fel
destine / mereu alte destine, / destinul de lobodă, / de linişte / începe să te cuprindă / te surprinzi, îmi
destinul de taur, / destinul de porc. / Dinţii mei – spuse el, / privind prin brazi, prin cai, / prin ocean şi
prietenii cartofilor / depun mărturie despre gustul lor prin alte multe / ca prin sticlă / Al tău şi al fiecăruia,
/ şi numai spinarea limbii mele – / o, câtă vreme ar - / îmi spuse el, / nu se mai sprijină. / Fosta dragoste,
putea să vorbească, povestind / despre greutatea foamea, / strigătul, îmi spuse el, / par împărţite la o
vinului, despre limpezimea apei, / despre focul alb al cină generală…” (Cina generală). Poetul, dez-
laptelui” (Axios! Axios!). „Cireaşa de pe tort” la axat, nu mai „măsoară ca la toance, / în munţi,
acest festin este chiar poetul, în starea trecerea timpului” (Enghidu), nu mai înghite
sublimată, ideală, a fiinţei sale, cea de nenăscut : bulimic secundele, ca în perioada sa aurorală
„nenăscutul de mine / întins pe dulceaţa de bronz a („timpul trece / şi unicul suflet pe care-l am /
glonţului, / încoronat cu zarzavat, / gătit, / şi fiert, / mănâncă timp şi nu se mai satură”, Ah, dacă…), ci
şi de mâncare” (Vedere), ori în chinuitoarea se lasă de bună voie pradă gurii cu fildeşi a
postură de „gură a lui Dumnezeu” (aici, regele- timpului, „care mă muşcă, mă pierde…” (Încă o
psalmist, David): „El, era făcut să fie pradă, / pradă dată).
a cuvintelor alese, - / cu un şoim pe ultima silabă // Dar până ca poetul să fie supus
El, se bucura la simţul / că este hrană, / că este de holocaustului pe altarul Logosului, asistăm, într-o
mâncare… // De aceea el / stătea întins pe timp / ca primă etapă a creaţiei stănesciene, la o în-fiinţare
pe-o frigare / şi, cu cât ardea mai puternic / în afară, / în şi prin real (o întrupare tragică, christică, în care
cu-atât se cocea mai neasemuit / înăuntru // Se cel ce va fi mai târziu sacrificat nu are, după cum
ridicau din el / în sus, ca un fum de jertfă / cuvinte vom vedea în Elegii, nici un cuvânt de spus). În
de neînţeles / cum sunt acestea: // Doamne postura de „Christ al cuvintelor” (Gând), el va lua
Dumnezeule / coif al înţelepciunii / sabie a puterii...” cunoştinţă de înfăţişările realului, cum altfel decât
(El, adică eu). senzorial, asimilând organic lumea şi lăsându-se, la
Asemenea chermeze, dezmăţuri de forme, culori rândul său, asimilat de aceasta. Procesul e
şi arome, vizează nu numai un intertext literar asemănător unei învăţări automate, catihetice, a
(de genul versurilor unui Leonid Dimov ori adevărurilor despre lume, servite de către cei care
„le cunosc” deja (exemplul tipic este cel al
Emil Brumaru), ci şi un intertext plastic (pânzele
Prelecţiunii din Laus Ptolemaei). În această
pictorilor olandezi de secol XVI, precum Nunta
primă etapă are loc trezirea la real (şi, implicit,
ţărănească a lui Bruegel cel Bătrân ori Taraba cu adormirea pentru Adevărata Realitate, înfăţişările
carne a lui Pieter Aertsen). În versurile realului fiind, în A treia elegie, echivalate cu
stănesciene, însă, nu se doreşte o activare a „peisajele curgătoare ale somnului”), cu crearea
papilelor gustative sau a simţului olfactiv şi solipsistă a lumii („Mi-am întins privirea şi ea a
vizual al cititorului; trezit se vrea instinctul său întâlnit un copac, / şi el a fost! /…/ Joc de treceri,
de prădător. Aici, foamea nu poate fi mai iuţi, mai încete, / pentru ochiul meu odată cu
astâmpărată cu mâncăruri apetisante ci cu mine creându-i pe / arbori, pietrele şi râul, /
povestea acestor mâncăruri, spusă nu la modul deasupra mai încetului meu trup”, Enghidu), dar
gurmandului Pantagruel ori, păstrând şi a sinelui, ce capătă înfăţişare tocmai pentru că
proporţia, al unui Păstorel Teodoreanu, ci la cel este „amestecat cu obiectele până la sânge” (A
al unui receptor atins de ageuzie. treia elegie). Până la benevola ardere de tot a
Începând cu Laus Ptolemaei, „cina cea de poetului, ne este prezentat, cu lux de amănunte,
taină”, intimă şi selectă, capătă amploarea unei mecanismul Marii Foame, al îngurgitării
cine generale, festin telescopic, unde nu se mai telescopice a regnurilor, funcţionând de la mic la
mare, ca într-un joc cu matrioşte. Din „scurtul
respectă binecunoscuta „ordine” a hrănirii
raport electronic” întocmit de extraterestrul din
ierarhice a regnurilor (sărurile supte prin
Contemplarea lumii din afara ei, aflăm că „…
rădăcini, plantele păscute de animale, animalele
aici, în această zonă cosmică / sub pleoapa
hăcuite de om, omul măcinat de timp…); după o albastră, / toţi se mănâncă pe toţi. / Neîntrerupt,
toţi se mănâncă pe toţi. / Omul mănâncă pasărea,
/ pasărea mănâncă viermele, / viermele mănâncă
52 Gaston Bachelard, op. cit., VRIN, Paris, 1947, p. 163.

60 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

iarba, / iarba mănâncă resturile omului, /
resturile omului mănâncă piatra, piatra mănâncă
apa, / focul mănâncă aerul, aerul mănâncă
pământul. /…/ Zgomotul caracteristic / este acel
al fălcilor mestecând /…/ nu străbate până în
cosmos / decât un fin murmur / de fălci şi
mandibule, / de rădăcină şi de valuri /
cronţănind…”. „Experimentul” este întreţinut de
lumina divină (inspiraţia), care regenerează, la
infinit, hălcile sfâşiate de această maşinărie
aparent lipsită de sens: „de multă vreme hrana /
care-şi este sieşi hrană / care este pentru hrană,
hrană / şi care se potoleşte cu hrană / s-ar fi
sfârşit în acest punct albastru. / Vine însă din
afară lumină / vine însă din afară radiaţie oarbă.
/…/ care adaugă celui mâncat / şi îi repune la loc
/ partea mâncată”. Extraterestrul nostru,
bulversat, nu-şi poate da seama dacă Pământul
este supus unei „oarecare ordine” („Bunăoară
întotdeauna când cineva mănâncă / altcineva este
mâncat”) ori lăsat pradă haosului. Singura
concluzie la care poate ajunge este că „sub pleoapa
albastră” stăpână peste frumos (frunzele
copacilor), ideal (aripile păsărilor) şi cunoaştere
(creierul uman) este foamea: „… de la distanţă, /
nu se poate adjudeca / cine este stăpânul planetei,
/ care punct stăpâneşte punctul. // Putem deduce,
insă, că toate au un lucru comun / şi anume, burta,
stomacul”. Stomacul, organul supus unei adefagii
chinuitoare, funcţionează ca un axis mundi, în jurul
căruia se clădeşte şi care susţine realul: „În jurul A doua etapă a liricii stănesciene, în acest
stomacului, / unora le-au crescut frunze, / altora context (Marea Foame), este una euristică, a
le-au crescut aripi, / altora le-au crescut creier”, dialogului între conştiinţe, în care obiectele văzute
dar care şi impune o nivelare a „înfăţişărilor” ajung să fie numite şi, deci, în-trupate, chiar cu
acestuia: „De la distanţă, însă / nu există aproape preţul consumării, până la neantizare, a sinelui
nici o deosebire / între ce a crescut / în jurul unui care le numeşte: „Ca să fie ceva între noi, altcineva
stomac / şi ce a crescut în jurul altuia. // Toate – sau eu / însumi – am botezat ceea ce însumi eu
aceste burţi au aceeaşi foame / ca dovadă că se făcusem, / rănindu-mă, / mereu împuţinându-mă,
mănâncă unele pe altele, / ca dovadă că sunt”. „A mereu murind, / cu vorbe de buzele mele spuse.”
fi” este, în acest fel, echivalat cu „a mânca”/ „a fi (Enghidu). Însă, este realul meu identic cu al tău?:
mâncat” (şi invers). Singur cântecul, „numit, uneori, „Şi pentru durerea cea mare, albastru i-am zis, /
sufletul” (echivalent stănescian al „textului infinit” tot fără pricină, ori numai pentru că aşa mi-au /
barthesian), reuşeşte să atenueze hidoşenia acestui surâs buzele. / Te-ntreb, oare tu, dacă asemenea
regim terorist al burţii, transcendând nu numai ai spus, surâzând, / cărei alte dureri i-ai spus
foamea, ci şi moartea: „El întrerupe cu sinea sa / astfel?” (idem). Dialogurile stănesciene, pe care le
orice altă mişcare. // El face să nu mai fie / ceea vom comenta pe larg într-un capitol ulterior, depun
ce este / şi să apară în fiinţă / ceea ce încă nu s-a mărturie despre această încercare de înţelegere
născut. // El schimbă totul în vedere / înfometând (citeşte îngurgitare) a realului de către sinele „cu
lumina. // El leagănă moartea / până când răsar dinţi la pleoape” care ajunge el însuşi să fie devorat
din ea cuvinte / şi împodobeşte cu lacrimi / legile de real: „Eu mor cu fiecare lucru pe care îl ating, /
stelelor fixe.” Şi, deoarece „pe pământ tot ceea ce stelele rotitoare ale cerului, cu privirea; / fiecare
există / are nevoie din când în când să plângă”, umbră pe care o arunc peste nisip, / sufletul mai
punctul care stăpâneşte toate celelalte puncte pare puţin mi-l rămâne, gândul / mai lung mi-l întinde;
să fie cântăreţul, al cărui chip, imprimat pe ortul fiecare lucru / îl privesc cum aş privi moartea,
stănescian, împrumută trăsăturile magului Orfeu, rareori / uit aceasta” (idem). Asimilarea realului se
dar şi ale infatuatului Narcis şi ale oportunistului face nu numai prin muşcarea lui cu dinţii gurii, ci şi
Femios. Lui îi strigă omenirea: „Spune-ne cum ne cu cei ai pleoapelor, privirea („Ochiul meu are
mâncăm unii pe alţii, / […] şi fă-ne să plângem.” dinţi, el este o gură” – declară poetul în Înfiinţare)
fiind la fel de rapace şi nesătulă ca şi burta.

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 61

 În ultima etapă a acestui demers aglutinant, cu fildeşi, şi vorbitoare”. Această fiară
cea a frigului şi a gheţii, a albului purificator şi apocaliptică, hibrid hidos, care asimilează realul pe
mortifiant, asistăm la o răsturnare (şi o rezolvare măsură ce îl cotropeşte (… are gură-n călcâie. / Ea
„în coadă de peşte”, lăsată deschisă special pentru se hrăneşte mergând / pe muchia unde materia /
cititor) a judecăţilor acestui silogism al cunoaşterii. se schimbă în gând”), pustieşte totul în jur: pe unde
Iniţiată simbolic, cu fastuoasa punere în scenă din calcă, lasă „în urmă / nimic şi nimeni şi
Elegia a opta, hiperboreeana, şi culminând cu neîntâmplări”. Contactul cu poetul capătă
peisajele arctice din Noduri şi semne, acest ultim accentele unei partide de sex sado-masochist: „Mă
segment al rătăcirii poetului prin ţinuturile, calcă pe faţă; / ne amestecăm limbile într-un sărut
îngheţate acum, ale (ne)cuvintelor („… desculţ şi / frânt. Eu sunt mâncarea / unei fiinţe. // Sunt
gol şi-nfometat / prin frig, prin zăpadă, prin devorat…”, în urma căreia din trupul şi chiar din
totul”) e mărturia unei încercări disperate de cuvintele victimei nu mai rămâne nimic: „Ultimele
înţelegere a realităţii cotidiene, palpabile la / le aud sfărâmându-i-se-n dinţi / cuvintele mele,
discreţie, dar şi a Celeilalte Realităţi, pipăită doar / ca nişte oase ale foştilor părinţi”. Însă tocmai
cu vârful degetelor, în A treia elegie ori în seria acest nimic e veşnic – cuvintele „ronţăite” de
rătăcirilor Prin tunelul oranj. Evidenta paralelă această idee platoniciană nemuritoare, devin şi ele
cu celelalte mari călătorii literare (cea a lui nemuritoare, con-ţinute într-un astfel de recipient.
Ghilgameş, Ulise, Stephen Dedalus, cea a sufletului
celui mort din Cartea egipteană a morţilor ori
din bocetele noastre populare), nu este decât o altă „Înfăşurat într-un semn
mărturie a reverberaţiilor pe care textul celorlalţi îl Cu gura pe-o cifră”
are asupra textului stănescian.

P
e de altă parte, la o lectură mai atentă a
În acest din urmă ciclu al creaţiei stănesciene, textului stănescian, realizăm că această
frigul devine, alături de durere, cealaltă faţă a Mare Foame ne munceşte, în mod diferit,
ortului, oferit ca plată pentru trecerea dincolo nu unora trupul, altora spiritul. În
de apa neagră a Styxului, ci de tunelul oranj. Antimetafizica, poetul ţine să precizeze tabăra
Trecerea era posibilă cândva, mărturie stă o căreia îi aparţine: „«Pohta ce pohtesc», cum ar
„soresciană” din În dulcele stil clasic, intitulată spune Pătraşcu, zis şi Mihai Viteazul, nu-mi
chiar Ausweis. Aici, poetul, cu o atitudine de locuieşte burta, ci creierul. Nu de foame mi-e mie,
frondă, à la Ivan Turbincă, păcăleşte moartea, care, mie mi-e de dor. Dorul este foamea urcată la
după ce îi cercetează atent sângele (o percheziţie a creieri, foametea de «Nu e păcat / Ca să se lepede
trupului şi a operei, conform autodefiniţiei „Eu sunt / Clipa cea repede / Ce ni s-a dat?»” 53 Însă, până a
o pată de sânge care vorbeşte”), osul sculptat ajunge să aibă dor, poetul trebuie să-şi astâmpere
(instrumentarul artistic), limba vorbită (metafora foamea de real, oferindu-i, în acelaşi timp, ofrandă
lirică, ce nu poate fi descifrată, de către cenzura realului din propria-i carne.
comunistă decât cu dicţionarul!), „îi dă drumul”
poetului: „Scot sângele ştampilat la vedere. / Mi se Lăsându-ne înglobaţi claustrofobic într-o
dă drumul. / Scot osul sculptat la vedere. / Întârzii „fiinţă generală / întruchipată în fiare şi în plante”
o secundă, dar mi se dă drumul. // Scot (Însuşi), cu toţii suntem marcaţi de „crima foamei
îndurătoarea limbă vorbită, - la vedere. / de a mânca” (Aflare). Motivul pentru care ne lăsăm
Dicţionarele sunt pregătite, aşa că mi se dă pradă unei astfel de porniri atavice, este diferit,
drumul. // De ce vrei să treci, m-a întrebat pentru fiecare dintre noi: „… ne mâncăm unii pe
moartea. / Sunt liber, i-am răspuns, / aşa că nu am alţii / numai din foame / din adoraţie / din
chef să-ţi răspund. / Ea a stat un timp structură / din amor”. Însă, până la urmă, nu
descumpănită, / apoi, mi-a dat drumul. // Am pe motivul înregimentării noastre în această maşină
mine toate ştampilele. / Dacă vreţi să ştiţi / eu, de război cu aspectul unei burţi uriaşe contează, ci
unul, sunt în ordine, / mie mi se dă drumul.” faptul că fără această hrană suntem incapabili de
Poetul e liber să transgreseze cele două tărâmuri, creaţie. Deci, să ne resemnăm, împreună cu poetul,
după plac. Dar acest ausweis e valabil doar în amputându-ne pornirile etice, în favoarea celor
regim ludic (limbajul sorescian nu este ales, aici, în estetice: „N-are importanţă. / Noi suntem ceea ce
mod gratuit), pe tărâmul visului şi al poveştii. În suntem, / adică frumoşi. // Port în inima mea
realitate trecerea dincolo îi este, iarăşi şi iarăşi, sângele / mereu nemişcat. / Port în ochiul meu
refuzată poetului contaminat de pământesc, apt lacrima / mereu sărată. // Port îngerul în mijlocul
doar pentru a fi hrană rapacei Idei cu gură, cerului” (Ridicare de cuvinte).
terifiantă creatură barocă, demnă de bestiariile
medievale: „Ea se arăta ca un îngheţ / mişcător al
durerii. / Un sus spre sus încolăcit, / rupând în
tăcere dantura serii. // De după negru, deschide / 53Aurelian Titu Dumitrescu însoţit de Nichita Stănescu,
absenţe absorbitoare / tăiate în cruce, de-o gură / Antimetafizica, Ed. Cartea Românească, Buc., 1985, p. 341.

62 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

 sugarilor, care „cunosc” obiectele din jur
„gustându-le” mai întâi) primul exerciţiu ar fi cel al
înghiţirii, până la saturaţie şi greaţă a înfăţişărilor
acestuia: „Acum la urmă, terfeliţi, vărsăm / copacii
mistuiţi cu greu în substantive.” Priveliştile
realului sunt debordate fie prin intermediul
numelor lor: „Burţi de cuvinte se târăsc / pe
limbile umflate, maladive. // Vomită prin vocale
sensul strict, / mâncat la nimereală şi de foame, /
de trupele abstracte năvălind / ale vocalelor
romane”, fie printr-o receptare senzorială întoarsă:
„vomită ochii vechi vedenii / mâncate tot de-a
valma şi mirat. / Vomită nara mirodenii / pe care-
n timp le-a respirat. // Timpanul alb vomită
muzici / pe care sarea nu a nins, / şi pielea vechi
pipăituri vomită / care-n burice i s-au prins”
(Greaţa).
În această din urmă etapă a creaţiei
stănesciene, anunţată deja de unele Elegii, are loc
şi derivarea, din tema cunoaşterii ca foame, a
motivul poetului-de-mâncare, unul dintre cele mai
complexe şi mai proteice, în lirica şi eseistica
stănesciană. În această luptă de rezistenţă
împotriva unei asimilări anihilatoare poetul devine
pradă pentru cuvinte, pentru zeu, ori pentru lup,
lăsându-se mâncat, dar şi mâncând, la rândul său,
În viziunea lui Nichita Stănescu poezia,
natura şi divinul, chiar şi propriul eu. Suntem
frumosul reprezintă doar una dintre căile ce duc la
martorii unei viziuni escatologice, cu imagini
(auto)cunoaştere, proces realizat în trei paşi: o
realizate fin, în detaliu, în maniera unui Pieter
încercare de receptare a realului şi a sinelui prin
Bruegel, din Triumful morţii, ori a unui
intermediul simţurilor (asimilarea organică a
Hieronymus Bosch, din Iadul tripticului său,
obiectelor şi înfăţişărilor realului având ca rezultat
Grădina plăcerilor pământeşti: „Noi suntem
declanşarea întrebărilor) – v. Enghidu, A treia
felul foamei / şi starea sătulă. / Noi înmulţim
elegie, A şasea elegie, Pean, instituirea unei
foamea / şi scădem tot timpul / din crocodil în
relaţii dialogice între realul asimilator/de asimilat
broască / şi de la Alaska până la pasărea Ibis /
şi sinele creator/sacrificat (îngurgitarea noţiunilor
starea sătulă. // Fericirea noastră este greaţa. /…/
având ca rezultat aflarea răspunsurilor – v. Ce este
Suntem pentru că suntem. / Foamea este modul
viaţa? Când începe şi încotro se îndreaptă?,
nostru de a fi. / Noi suntem burţi pe patru
Care este puterea supremă ce animă universul
picioare, / noi suntem burţi cu 38 de ramuri. / A
şi creează viaţa?, Ce este omul? Care-i este
mânca, / despre aceasta este vorba. / A fi sătul, /
originea? Ce fel de destin are el?, Autoportret,
despre aceasta este existenţa. // Ne înmulţim, /
Adunarea prin îndepărtare, Oraţie de nuntă), şi,
tindem spre doi. // Vino în gura mea / haide tu!”.
în fine, o cunoaştere transcendentală, proprie celui
Realul este răsturnat, „Locul ceresc / e sub pământ
care s-a aflat, chiar dacă pentru scurt timp, în zona
/ iar pământescul / mănâncă de foame cerescul”
lui „Altceva, Altcineva, Altunde” (împărtăşirea
(Mit), foamea, şi nu iubirea dantescă, fiind cea care
divinului având ca rezultat anularea răspunsurilor
„mişcă sori şi stele”, cauză şi scop ivirii noastre în
anterioare şi ridicarea unei noi serii de întrebări) –
real: „Nu este; - vrea să se înmulţească. / Nu
v. seria călătoriilor Prin tunelul oranj, din Noduri
există; - vrea să fie doi. // Nu există, - mănâncă /
şi semne.
ceea ce nu există. // O, foame!”. Imaginile sunt atât
Obţinută la modul empiric în primele sale de şocante, iadul de pe pământ atât de crâncen,
volume (perioada jubilatorie, în care poetul nu încât teama de a fi asimilat acestui Mare Tot nu-şi
suferă „ceea ce nu se vede, / ceea ce nu se aude, nu mai află rostul: „…Nu-ţi fie frică! / Nu-ţi fie groază!
se gustă, / ceea ce nu se miroase, ceea ce nu / Nu-ţi fie spaimă şi urlet! / Decât acum când ţi-
încape / în încreierarea îngustă, scheletică a arăt ce este / înapoia timpului. / Iată: / substantiv
insului meu”, Elegia a zecea), cunoaşterea ajunge se mănâncă cu substantiv / verb mănâncă pe verb
să fie realizată, odată cu opţiunea la real, anunţată / nume mănâncă numele. / Iată cuvântul care
în Elegii, doar prin îngurgitare. În acest demers mănâncă cuvântul - / Nu turn al lui Babel
primitiv de cunoaştere a realului (la modul spărgând cuvântu-n cuvinte / ci mâncarea sinelui
de sine / haleul, haleala, crăpelniţa / înghiţirea
Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 63
sensului de către sens / a măduvei de către doborât de o senzaţie ciudată, de stupoare şi
măduvă / a seminţei de către sămânţă…” dezgust.
(Mâncarea sinelui de către sine, sau haleul, Totuşi, spre deosebire de greaţa sartriană,
haleala, crăpelniţa sau îndoparea nimicului cu aplicată unui real perceput la modul aberant, în
nimic). Am putea spune că Nichita Stănescu care obiectele par să se sustragă oricărei încadrări
reuşeşte să depăşească, în cadrul unor astfel de calitative (culoare, formă, substanţă), cuvintele
viziuni lirice, acea „anxietate a influenţei” descrisă separându-se schismatic de obiectele pe care le
de Harold Bloom, tocmai prin descrierea desemnează, greaţa stănesciană are o finalitate, cel
fenomenului (pe principiul că nu reuşeşti să scapi puţin în plan estetic. Înfăţişările realului,
de ceea ce ţi-e teamă decât experimentând, în cel îngurgitate până la saturaţie şi preaplin, ajung să
mai mic detaliu, acel lucru). fie vomitate… creator: „ prin pupila neagră, ca o
beregată / tăiată clar de un tăiş, / un sânge uleios

R
se-arată / cu dâra lumii în pieziş” (Greaţa), poetul
evenind la imaginea lumii cu susu-n jos,
refuzând să se mai complacă în poziţia unui
realizăm că nu numai realul e răsturnat,
„perpetuu copil”, incapabil să „muşte” din real,
ci şi divinul, în acest context ochiul
suficient sieşi: „O, dar de însuşi şi de nemâncare /
nemaifiind făcut să vadă lumina, ci să „înţeleagă
lăsat lucios, lăsat febril, / e-această necontinuare /
din foame”, privirea înlocuind Evanghelia luminii
de-a fi perpetuul copil // născut fără de gură, fără
cu o nouă Evanghelie, a burţii: „Nu cel din care
/ de dinţi la pleoape şi urechi, / făcând cu sine,
curge lumina / e zeu! / Ochiul, ochiul înţelegând
sinele întruna / de nemaidespărţit perechi”
din / foame; - / Burta, burta hrănindu-se cu iarba
(idem). Opţiunea poetului pentru creaţie e clară
luminii, - / ea, numai ea / poate fi sculptată de-a-
(revers şi, paradoxal, continuare a acelei opţiuni la
ncălare / pe o altă burtă, de piatră! …” (Ecvestră).
real, din Elegii): „Fericirea noastră este greaţa”
Cândva creat într-un elan solipsist solar, realul
(Logica la animale), deşi senzaţia de insaţietate
este acum înfiinţat schismatic, sub zodia colţilor:
faţă de carnea realului va fi, în permanenţă,
„… De jur-împrejurul gurii tale dinţoase / răutatea
receptată ca un supliciu nedrept. Poetul, iniţiat în
vederii împărţită / la doi ochi.” (Logica la
misterele orfice, va deveni sacrificatul prin
animale). Încarcerarea claustrofobică din Elegia
excelenţă, cel al cărui cap va fi aşezat pe liră, cum
oului, a noua revine, încă şi mai halucinantă:
capul lui Ioan Înaintemergătorul pe tava de argint.
„Unul în burta altuia. / Hrana de sus pentru partea
de jos / a părţii de sus. // Hrana de mijloc / pentru
burta cu dinţi de lapte / a ultimului născut.”
„Sunt mâncat. Simt.
Omenirea este supusă necondiţionat unei
Foamea şi-a făcut patul
permanente senzaţii de foame, şi destinată,
în existenţa mea.”
implacabil, greţii de real, preluată, se pare, de

R
poetul român din Greaţa, celebrul roman din
evenind la imaginea intertextului însăilat
1938 al lui Jean-Paul Sartre. Ca şi în acest text
din destine, asistăm, în Arta scrisului, la
canonic al existenţialismului, şi în textul
un curs predat de daimon (ce ar putea fi
stănescian aflăm aceeaşi atmosferă de angst,
subintitulat Scrisul sau Despre vânătoarea de
kafkiană, aceeaşi senzaţie de greaţă ajunsă la
destine şi astâmpărarea Foamei), din care
paroxism, provocată de tot ceea ce odată îţi făcea
învăţăm cum să schimbăm inima (nu doar sediul
plăcere. Boala din Elegia a zecea ori debordarea
sentimentelor, ci şi al amintirilor, depozitare ale
obiectelor şi a înfăţişărilor realului din Greaţa
destinului propriu dar şi ale destinelor celorlalţi,
sunt tocmai rezultatul acestei angoasate stări de
aflate din cărţile citite) în cuvinte (con-ţinute
silă, ce ajunge să frizeze nebunia. Asemenea lui
toate, in nuce, în litera A, „cea mai omenească şi
Antoine Roquetin, eroul romanului lui Sartre, eul
cea mai absurdă literă”, cea „borţoasă de toate
poetic stănescian încearcă să afle răspunsuri la
literele” – Pean). Scrierea nevăzutului în-scrie
întrebările sale asupra existenţei (să ne amintim
destinul poetului într-o altă curgere a timpului,
doar titlurile unor poezii din Necuvintele, de
mai înceată – mai de durată, deci –, fiind un act de
tipul Ce este omul? Care-i este originea? Ce fel
înfiinţare a transcendentului şi de cunoaştere şi
de destin are el?54), nereuşind decât să se lase
înţelegere a concretului: „El îmi spuse: / scrisul
este un mod de a încetini gândirea, / de a desena
54 În Nichita Stănescu. Orizontul imaginar (ed. cit., p. 24), primitiv / chipul fiinţelor fără chip, / degetele
Corin Braga menţionează că „Titlurile cu iz scolastic din pipăitului pur / cel care a fost mai de dinainte / de
Necuvintele,(…) nu sunt simple parafraze la o retorică crearea degetelor şi a lucrurilor. /…/ El îmi spuse:
medievală. Ele sunt construite după tiparul interogaţiilor
apofatice specifice tratatelor gnostice de la începutul erei scrisul e un mod de a încetini gândirea, / un mod
creştine. «Unde malum, et quae? Unde homo, et quomodo? Unde primitiv de a înţelege, de a opri / mişcările
Deus?» (De unde vine răul şi de ce? De unde vine omul şi cum? De gândului”. Până la fericita întrupare a
unde vine Dumnezeu?) erau întrebări maieutice prin care se sentimentelor în cuvinte s-au făcut nenumărate
proceda la izolarea nucleului divin din persoana umană.”

64 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

alte încercări de transpunere a destinelor să înregistreze Logosul divin (inima isusiacă, cea
omenirii în bronz, în fier, în piatră – toate, care „toate le înţelege şi toate le iartă” ): „…mi-e
fragmentare, toate, sortite eşecului. Apoi, omenirii foame, / de aceea l-am făcut pe A, divina capcană.
i-a venit gândul cel bun: „Au făcut un chip al tău // Eu i-am spus: / am pus capcane la începutul
din cuvinte, / te-au desenat inimă / şi ţi-au dat pădurii, / din A şi din A. / Acum stau la o oarecare
forma lui A”. De acum înainte, inima-literă va depărtare / şi aştept prinderea hranei mele.”
funcţiona ca o cursă de prins destine (paralela cu „Din A şi din A” sunt aşezate cărţile omenirii,
capcana Textului Infinit imaginată de Barthes este alcătuind o bibliotecă cu rafturi pline de cărţile
izbitoare): „El îmi spuse: / Scrisul se aseamănă altora, care te hrănesc, conţinând, uneori, şi
întocmai cu o capcană / de metal, / care prinde în propriile cărţi, care te nemuresc. O bibliotecă
ea o vulpe vie / şi mişcătoare / şi zbătându-se / şi asemănătoare celei imaginată de Tudor Arghezi:
pierită de frica morţii”. Foamea de nemurire „Trăind în strâmbătate şi hulă, omul a izbutit să se
(rezolvată prin scrierea textului propriu) poate fi răscumpere şi să se depăşească născocind graiul
astâmpărată doar cu hrana rarisimă a destinelor scris şi în sfârşit cartea… uite, mii de inimi şi minţi
celorlalţi (textele celorlalţi, asimilate şi reciclate), trăiesc lângă tine, în rafturile tale… Până la cărţi
captate cu ajutorul dispozitivului sensibil al rămânea mărturie cimitirul. L-a învins biblioteca.
acestei inimi-litere, singura în stare să transleze şi Ai scăpat de mormânt

Liviu PENDEFUNDA

Rondelul stingerii în gând

Lui Nichita Stănescu

Prea mult îngânduratul oraş al nemuririi

Pe şarpe’n ziua-a zecea, sub lebădă s’a stins;
Din fum acum e unda în plasma nezidirii
Din foc e iarăşi spirit şi trupu’i jar încins.

Ah, tu, îndepărtatul dor de aer plâns în nins,

Adună’mi vis pe când din apele doririi
Prea mult îngânduratul ostaş al nemuririi
Pe şarpe’n ziua-a zecea, sub lebădă s’a stins.

Astfel şi peste nor şi dincolo de vântul clopotirii

Să nu urmăm spirala ce l-a’mpins
În vidul din neant, în marele imperiu al gândirii
Chiar dacă eu prin tine mi’s
Prea mult îngânduratul ostaş al nemuririi.

Restaurant Berlin, București, 15 decembrie 1983

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 65

My Daemon unto Me
Here comes the fire, he told me, behold here comes the fire
and you shall see with your very eyes the rocks melting
and the mountain black goats chocking themselves
in the melt of the rocks.
As for the sea, you shall really see it
slurped by the river and this one
slurped by the torrents and these ones
slurped by the springs and these too
sipped by the thirst of a running being.
You shall see, said my Daemon unto me,
you shall see
the fish dry off
the whales rot
the jellyfish evaporate,
for I tell you now, here comes the fire, do you hear me?
“I hear you and what can I do about it,
even if I hear you what am I to do,
what can I do about it I?”
“Change yourself to words, said the Daemon,
hurry up, as long as you can.
Change your eye into a word
your nose and mouth
the mannish organ of begetting
your fleeing soles,
your graying hair
your too often bent spine,
change into words, hurry up, as long as there’s some time left.”
I said unto my Daemon: you don’t know that
the say burns,
the verb rots,
and the word
does not get itself a body but looses it.
I laid a sentiment upon a bronze tad and you know this
and it boiled because of the sun light.
I gave a name to a child
and the name broke due to the time and the sparrows.
“I know all of it, said the Daemon.
Change into words as I say.”

66 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

The Death of the Birds
Up above the apricot trees, the tiles, the chimneys
the sky is darkening with birds.

The angel stands with his wings apart, wide apart.

The feathers on his left go straight through a wall,
his right wing is propped against the tree bough
as if he shot at the stars
an archaic bullet of flying …
As he sits, chain
smoking,
the angel is ceaselessly
lifting his hand to his throat,
lifting his hand to his throat.

His smoldered aura

has slipped around his neck
as a noose.
“I am going to be hanged
by my own grace, by my own tobacco-
smoldered grace”
says the angel to himself.
“I am going to die and there will be no angels”,
thinks the angel, standing
with his wings apart, wide apart
standing
in a crouch between a house and a tree,
standing
there where the feel catches up with
him.

The sky is blackening with birds,

with flyful, flied birds.
They lose their eggs in flight, the white
wonderful eggs. The eggs, the eggs.

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 67

 It’s raining eggs, it’s raining
eggs from the bird-crammed clouds,
it’s raining eggs over the tin city
from the flyful, flied bird- crammed clouds, oh, it’s raining.

There is no thunder, no lightning.

It’s just pouring eggs.
All you can hear is
the eggshell cracking,
the egg white spilling,
the egg yolk dying.

…Stiff snail tentacle

left without
an inner self to withdraw into
rambling,
each and every contact abhorring.

The angel is chain

smoking.
It’s raining eggs, all you can hear is
the eggshell cracking,
the egg white spilling,
the egg yolk dying its self.

The bird- crammed cloud is building

up above the slim-buried city;
it’s pouring eggs
allover cart and horse,
allover car and drain.

The angel is ceaselessly lifting his hand to his throat,

the sticky cig going down his gorge.
It smells of abortion and unborn carcass –
of barbarous hour.

Rap! Crock! Dirty egg shells

plug pipes and drains.

It’s the angel’s wing what’s stuck against wall and tree.
With egg white, with egg yolk, it’s stuck against me.

68 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

Ar vrea să se-azvârle
pe zdrelituri şi să le clocească,
să refacă, să facă…
Să clocească deşurubatele gârle.

He’d like to plunk himself

on top of the shreds and hatch them all,
re-do and do…
Hatch the unscrewed streams.

The eggs smash against one another in the air.

It’s pouring. The nutty bird- crammed cloud
is building up, wing to wing.
It’s chock-fully raining.
Egg crushes against egg up in the air.
It’s raining egg white, it’s raining egg yolk.

The air gets stuck on egg white, on egg yolk,

on egg white, on egg yolk.
And it starts raining air
until it rains all the air,
pouring, until all the air is rained down.

The angel is ceaslessly

lifting his hand to his throat,
lifting his hand to his throat.

The air descends, flowing down the drains

along the angel’s shins,
it’s flowing down the drains
muddled up with the egg white
and all the egg yolk.

The angel tries to breathe in,

to breathe his self,
but his mouth is sealed
with egg white – now, with egg yolk – again,
and he is ceaselessly
lifting his hand to his throat,
lifting his hand to his throat…

Traducere în limba engleză de Liliana SCĂRLĂTESCU

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 69

Елегия Tретья

70 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 71
 Desene de Nichita Stănescu

72 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

 Traducere în limba rusă de
Miroslava METLEAEVA
(Extras din vol. 11 Elegii, Mesagerul, Chişinău 2003)

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 73

Liviu PENDEFUNDA

Înlănțuirile spiritului
P
oeţii sunt cei care aducând un suflu de Ieri, parcă ieri treceam prin minciună
libertate, curaj, nepăsare de standarde, oamenilor să vând dor pentru o clipă de iubire, să
au înţeles şi expli-cat sistemul de negociez vise pentru un petec de hârtie scrisă în
funcţionare a vieţii şi univer-sului, “cosmosul în limba unui adevăr întrezărit în mijlocul bibliotecii.
care se manifestă viaţa şi gândirea” cum scrie
Ştefan Lupaşcu. “Un poem viu şi nemăsluit (cum Ei bine, după ce am încheiat eseul, e tot mai
sunt ale lui Blaga) face, desigur, cât un sistem greu să realizez diferenţa dintre fructele ce se
filosofic” - scria N.Steihardt (în corespondenţa sa întrezăresc printre frunzele din pădure şi
adresată mie de la Rohia, de-a lungul anilor, viclenele văluri ale frunzelor. În acestea e mesajul
accentua de fiecare dată această orientare a scris ocultat de divin. Depinde mult de cine le
spiritului pe care cu greu reuşeam atunci sub găseşte, de cine le culege, de cine le gustă sau
comunişti să’l exprimăm). şi continua: “adevărul e chiar mănâncă şi, aici e aici..., de cine le alege, căci
că la temelia poesiei stă un talmeş-balmeş, un un fruct se cunoaşte şi după coaja şi frunzele
ghiveci, un soi de supă primordială în care intră copacului în care a crescut.
de-a valma şi imaginaţia şi orgoliul şi umilinţa şi
sentimentul şi cunoştinţa şi intuiţia şi metafizica Aşa şi stelele universului ne aleg la`nsufleţire
şi precizia şi orlogeria şi inteligenţa şi...şi...”.Deci după fructele copacilor ce ne-au zămislit. E un
aşa vedea el matricea Spiritului universal, iar truc. E un mit. Lucian Blaga afirma a despuia mitul
poesia e Cuvântul Lui prin care a creat lumea. de latura aceea, graşie căreia el rămâne de fappt la
periferia unei semnificaţii, înseamnă a nu'l trăi ca
Poate că şi noi, cei ce ne credem atât de puri mit, ci cel mult ca alegorie; ori alegoriile ne-au
în zborul nostru neântinat de mocirlele ce încă făcut întotdeauna impresia unor fiinţe care umblă
mai cuprind regiuni din Europa, poate că şi noi cu intestinele ăn afară.56 Aşa şi noi, ne-am adunat
mai păcătuim prin pene vopsite ce-am uitat să le la Ordinul lui Nichita să comitem un păcat, acela
rupem. Suntem totuşi păsări cărora n’au reuşit să de cunoaştere întru nemurirea muririi noastre.
le taie vârful aripilor. Pe unii ne-au resemnat cu
pete de vopsea sau consemnat în colivii de aur. A început iarna ?57
De ieri întregul univers se revarsă. Timid la
început, abia mângâind asfaltul şi topindu-se
Iarna sfârşitului de început discret, ninsoarea s’a transformat în invazie. Un
alb infern e cerul şi aerul irespirabil în puritatea
lui. Pe lângă becurile stradale simt picăturile albe
Am încheiat un eseu55 despre perenitate, scris strecurându-se sfioase, topindu-se şi pierzându’şi
despre adevăruri ale zilelor ce vor veni. Sunt culoarea în apă pe faţă, pe mâini. Apoi, întors,
convins că nimeni nu va crede în demonstraţia viscolul şi geamul au trosnit. Cu vremea m’am
bizară dar atât de clară, de logică, dureros de liniştit şi liniştea îmi pare improprie în răstimp de
exactă că ştiinţa ar putea într’ o zi să fie marea rafale de gheaţă.
păcăleală a omenirii. Nu’i nimeni pe străzi.
Noaptea m’am trezit orbit de lumină, lumina
Şi iată, ceea ce mi s’ar părea la timpul promis fulgerelor. Tunete prelungi amestecau ninsoarea
o certitudine, azi pare absurd. Dar ieri ? cu micile scântei ce rămâneau în faţa ferestrei
adormită sub zăpadă. Mă rog să se oprească nin-
Aici m’am oprit. Ieri venisem din mâine soarea; a ajuns peste genunchi şi troienele se
pentru câteva neînţelegeri şi mi’am plătit cu înalţă spulberate. Maşinile înzăpezite par mici
minciunile de azi nesăbuinţa, compromisurile, mormane. Nu’i urmă de om. Tu unde eşti ?
laşitatea de a reflecta adevărul. Mă strâng în haine. Afară nu mai văd decât
albul; teama şi taina fulgerelor de zăpadă sunt
semne pentru cele ce vin – tunete în plină iarnă.

55“...fără Filosofie nu vei putea atinge niciodată înălţimea şi 56 Lucian Blaga, Trilogia culturii, ed. Minerva, 1985
rigoarea Evlaviei şi a Religiei."(Hermes Trismegistul) 57 Biblioteca Profetului, editura Junimea 2006

74 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

De ieri întreg universul se revarsă cu semne şi
visele mă cuprind ca într’un zbor când rememorez Prin manuscrisele mele, prin manuscrisele
zilele trecute. Astfel, simt clipe de metamorfozare celor care se unesc în iubire... iată trecură anii.59
în informaţie mnemonică a incursiunii în timpul. Scotoceam mansarda. Acolo stătuse El, fratele
Spaţiul aproape nu mai există. Lui şi al meu. Acolo răvăşise îngerul iubirii sale.
Nu mult înainte de iarna anului 1983, când Sub patul păstrat ca o relicvă statică a mişcării
furtunile smulgeau din casele Bucureştilor întru divin dar cu aureole magnetice am zărit alte
fragmente ca o premoniţie a demolării lor, manuscrise. Mansarda nu mai există. Buldozerele
fulgerele luminau în loja etajelor secrete pe cei au construit linii de tramvai ce nu au dus nicăieri.
câţiva ce’i ascultam Ordinul. În clipa investirii Aici stau virtual triunghiuri din feţele piramidei în
mele întru iubirea lui, am citit un rondel. Au urmat care hălăduiesc cei asemenea mie.
şi altele. Zămislitorul operelor imperfecte ne antre-
nase atunci într’un concurs al spiritului liric
românesc. El însuşi compuse un rondel pe care,
lipsindu’i un vers (al noulea, apreciasem eu), l-am
completat şi publicat în ianuarie 1984. I l-am citit
Omagiu Maestrului
atunci, rondelul lui, în varianta mea şi a lui Virgil

C
George Stoenescu, amândoi discipoli ai lui ând învăţăcelul va fi gata, va apărea
M.N.Rusu, George Potra, Dan Tărchilă şi Mihail Maestrul. Iată un aforism devenit precept
Crama şi odată cu Nichita îl asculta din codrii al multor aspiranţi ai căilor spirituale. Şi
timpului şi Eminescu. ştiu că rolul maestrului ca profesor este un rol
În următorul ianuarie triunghiurile perfecte şi incontestabil pentru instrucţia specifică a
imperfecte au început a’şi uni vârfurile. Din iluminării cosmice. Termenul de Maestru are o
îndepărtatul Damasc, alt prieten îşi îndreptase istorie străveche care datează dinainte de
sufletul de spirit. Souleiman Awwad, al cărui tra- dinastiile egiptene, dacă nu a celor atlante,
ducător în româneşte fusesem de atâtea ori şi a trecând prin comunitatea eseniană, misticii Evului
cărei selecţie de versuri îşi aştepta publicarea, îmi
trimisese un ultim mesaj. Prin intermediul fiului Mi 'a cerut, aşa cum făcuse şi în cazul multor sciitori
său, studentul în medicină, discipolul pe care mi’l români contemporani, reprezentanţi de frunte ai liricii
încredinţase tatăl, Riad, aveam în mână unul din noastre, versuri pentru a le traduce în arabă şi a le cuprinde în
rarele manuscrise (scrise de mâna sa şi nu cel de-al patrulea volum de poesie românească pe care urma
să'l editeze în Siria.
dictate) ale lui Nichita. În cabinetul de consultaţii, O parte din ele apăruseră cu două zile înainte ca trupul
pe birou, deasupra paginii de ziar ce cuprindea un încercat al lui Nichita să ne părăsească. Ştiam că Souleiman îl
necrolog al marelui poet sirian şi ultimile sale tra- cunoscuse pe Nichita. Ştiam că şi recomandările acestuia
duceri (tocmai) din poemele mele, Riad mi-a pentru mine contribuiseră la interesul poetului sirian pentru
poesia mea şi dorinţa lui de a'mi traduce un volum de versuri
aşezat originalul poeziei inedite în limba franceză în arabă.
scrisă de poetul român, probabil în timpul vizitei Dar a trebuit să vină acea clipă, clipă după clipă, în care
din 1982 în România, cu o dedicaţie pentru marii prieteni, fraţi întru spirit, să plece. Fiecare dintre ei şi-a
confratele său sirian. Manuscrisul reprezintă un lăsat pentru mine cu litere de aur testamentul.
Această inimă, cu ritmul bătăilor sale lirice în undă unică,
gest caracteristic stărilor sale de gingăşie şi de s'a contopit traducând versurile mele. Cu o zi înainte ca ea să
graţie, prietenie care punea stăpânire pe poet şi se oprească brusc, Souleiman Awwad a intrat în redacţia
pe care nu numai cei apropiaţi o simţisem. La ziarului Al-Baath şi a predat redactorului literar un nou grupaj
sfârşitul acestuia urmează semnătura olografă a de versuri, dar nu întâmplător, semnate de mine. A fost să fiu
lângă el în ultima clipă. Ele au apărut, postum, într'o impre-
lui Nichita Stănescu în jurul căreia a conturat sionantă pagină-necrolog dedicată dispărutului.
silueta unui toc şcolar cu peniţă. Acel toc se Pentru mine acesta era al doilea mesaj. Mi l'a adus Riad.
întorcea acum aducând spiritul universului În cabinetul de consultaţii, pe birou, deasupra paginii amintite
într’un spital din Iaşi.58 mi'a aşezat originalul poesiei inedite în limba franceză scrisă
de Nichita pentru confratele său sirian, probabil în timpul
ultimei sale vizite în 1982 în România.
58 La numai câteva săptămâni de la mesajul adresat mie În memoria lui Souleiman şi a gestului său de propagare
de Nichita Stănescu, datat în afara timpului, din afara lui, mesaj peste hotare a poesiei româneşti, am înţeles s'o traduc şi s'o
ce era, atunci, premergător trecerii sale în eternitate, un altul prezint poporului român pe care el l-a îndrăgit. Graţie
îmi parvenea din îndepărtatul Damasc. Murise un alt mare criticului şi istoricului literar M. N. Rusu, pe care plănuisem,
prieten, poetul sirian Souleiman Awwad. Nichita şi cu mine să'i fim naşi la bisericuţa lui Bucur în acel
Vestea întrista deopotrivă pe cei ce l-au cunoscut octombrie 1983 (şi care din cauza piciorului m'a lăsat să'i fiu
personal cât şi pe cei ce'l citiseră şi'i înţeleseseră cugetul înalt lui Mircea singurul naş în faţa lui Dumnezeu), graţie acestui
şi umanitar, prietenia adresată spiritului, indiferent de minunat frate întru spirit, care cu dragoste frăţească a alinat
meleagul naşterii sale. ultimele momente ale trecerii prin lume a clasicului nostru
Pe Souleiman îl cunoscusem datorită fiului său, Riad, poet, acest manuscris şi legătura sufletească dintre Souleiman
student la medicina ieşeană, literat şi el, preocupat de Awwad şi noi au devenit publice încă de atunci (din Căruţa cu
adevărurile lui Aesculap şi Hipocrate şi căruia îmi făcea nebuni, ediţia 1993)
plăcere să'i dăruiesc în timpul orelor de curs din experienţa şi 59 Triunghiuri şi manuscrise, Contact international 1992, vol. 2

gândirea mea medicală în domeniul neurologiei. (19-24): 16

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 75

mediu, societăţile esoterice ale secolului
nouăsprezece până la organizaţiile timpurilor Din punctul nostru de vedere putem discerne
noastre. Un Maestru era considerat un făcător de patru niveluri distincte ale evoluţiei. Fiecare este
miracole, unul care readucea la viaţă morţii, un caracterizată printr-o conştiinţă şi o formă fizică
tămăduitor de bolnavi, unul care materializa corespunzătoare. Conştiinţa este raportată unor
obiecte şi apărea ca spirit discipolilor săi. E o procese metabolice neuronale şi sinaptice,
caracterizare caracteristică multor legende ale chimice şi electromagnetice generatoare de
diverselor popoare şi care dau credibilitate bioenergie care stochează şi crează pe suportul
acestuia. Un fapt neobişnuit, considerat magic nu sistemului nervos uman. Altfel spus calităţile
avea la acele timpuri o explicaţie raţională pentru electrochimice ale metalelor şi cristalelor pot fi
cei mulţi. O descărcare electrică de la o celulă privite ca o formă primitivă de conştiinţă pe scara
electrolitică ca cea a Arcăi era considerată ca fiind evoluţiei (regnul mineral). Explodând din sol
de origine divină. Secolul douăzeci a adus multe următorul nivel este constituit de plante (regnul
clarificări în înţelegerea lucrurilor. Ştiinţa vegetal). Parte în ţărână, parte tinzând către cer
modernă explică multe dintre calităţile plantele dezvăluie procese electrochimice care
asemănătoare dumnezeirii pe care le-au avut apar ca forme vegetative, primitive de conştiiţă. În
maestrii din vechime. Ceea ce ne îndreptăţeşte să acelaşi timp ele comunică unele cu altele, mai ales
înţelegem ceea ce suntem şi ceea ce reprezintă cînd sunt atacate şi în faţa pericolului. Regatul
Maestrul pentru învăţăcel sunt teoria evoluţiei şi lumii animale, constrânse să ţină legătura strâns
neuroştiinţele. cu pământul, chiar şi în cazul oarecum mai fericit
al păsărilor, prezintă o activitate nervoasă
crescută care hrăneşte trupul şi exaltă conştiinţa.
Un ultim nivel poate fi cel al omului dominant
prin creierul ce-l posedă în staţiune verticală pe
scara dezvoltării, conştient în plus prin percepţia
sinelui. Dar aceasta din urmă nu a separat oare
omul la rându-i de conştiinţa universală care a
permis întreaga creaţie, Dumnezeu ?

Evoluţia acestor trepte de iniţiere amintesc de

Grădinile Raiului. El a fost creat din ţărână,
acoperit de frunze şi apoi îmbrăcat cu piei de
animale. Iar după ce şi-a descoperit conştiinţa de
sine înfruptându-se din Pomul Cunoaşterii, a
părăsit Edenul pierzând cunoştinţele conştiinţei
cosmice din care făcea parte. Doar prin atingerea
unui nivel de cunoaştere suficient el ar putea să
revină în rai, dar acum doar printr-o cunoaştere
conştientă a dumnezeirii.

În conceptul modern de evoluţie, aceasta

reprezintă un proces prin care organismul se
adaptează unui mediu ostil. Înţelepciunea
convenţională arată că aceasta apare prin mutaţii
celulare, rezistente pentru a supravieţui
pericolelor ce apar. Ar mai fi posibil ca
organismele să-şi direcţioneze prin voinţă selecţia
evoluţiei lor. Şi omul trebuie să supravieţuiască
chiar dacă creierul său i-a acordat puterea de a
domina lumea fizică. Stressul este un un exemplu
tipic de alterare psihoneuroendocrină care
influenţează sistemul imun şi determină
vulnerabilitatea corpului la infecţii, alimentaţie şi
cancer. Bolnavii aleargă spre un imaginar paradis
inducând un refugiu artificial prin medicaţie şi
droguri.

Controlul anxietăţii îşi găseşte rădăcinile în

multe religii. Marii Maeştri ai acestora arată calea

76 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

pentru a atinge liniştea prin dezvoltarea şi nervos puţin curios celor ce-l înconjoară. Ştiinţa
controlul conştiinţei, pentru reintegrarea în viitorului va explica cum se pot integra maeştrii
Grădinile Raiului, în comuniune cu Dumnezeu şi Marii Frăţii Albe în societatea de care nu se
atingerea conştiinţei sinelui conform cu cerinţele diferenţiază, cum păstrează ei memoria trecutului
societăţii umane actuale. avatar şi al lumii, genetic sau perceptiv
bioenergetic, cum pot păstra personalitatea
Starea de conştienţă a fost popularizată în sufletului când survine demisia vehiculului
diverse moduri. Conştiinţa cosmică aduce o pământesc. Ştiinţa viitorului va trebui să
exaltare a sentimentului de unire cu întreaga răspundă care este explicaţia neurologică a
creaţie, linişte şi percepţia eternităţii. În acelaşi experienţelor de iluminare şi comuniune cu
timp o lumină strălucitoare năvăleşte lăuntric. Se Conştiinţa Cosmică şi care sunt transformările din
atinge astfel un nivel înalt de creativitate care sistemul nervos central capabile să susţină un
iluminează viaţa cotidiană şi o înrâureşte. Totuşi înalt nivel de conştiinţă, întărind credinţa că
chiar dacă viaţa noastră obişnuită este dominată ştiinţa va aduce asigurarea vieţii şi conştiinţei
de voinţă, dominantă a sinelui nu avem puterea să eterne pentru izbânda umanităţii.
controlăm bătăile inimii, deci sistemul nervos
vegetativ, sau numărul hematiilor sau al Cosmosul, ca loc de întrepătrundere noetică, e
leucocitelor. Nu avem puterea să acţionăm asupra al nostru, suntem ai lui. Să nu uităm că omul a fost
voinţei copacilor, insectelor etc în competiţia lor creat să duhovnicească şi să poetizeze acest neant
de a se opune altor entităţi în scop evolutiv. În deopotrivă al divinităţii şi al poesiei, poesia fiind a
general acţiunile lor sunt considerate doar noastră dupa Cuvântul Lui.. Spectacolul cosmic
instincte... Marea realizare pentru noi este prezent ca o liturghie la Maxim Mărturisitorul, la
atingerea, cunoaşterea din când în când a voinţei Hans Urs von Balthasar devine o înfiorare, o beţie
conştiinţei universale, mai exact a voinţei de iubire şi frumuseţe, de poesie la Ungaretti,
Domnului. Aceasta se păstrează pentru totdeauna Holderlin, Trackl, Blaga, în Mioriţa. Acest
în memoria acelui om, avînd siguranţa că ea, spectacol covârşitor ca o cascadă de Cuvânt
existentă, acolo undeva în reţeaua neuronală reuşeşte, pentru cei ce l-au cunoscut în toată
funcţionează protectiv pe viaţă. Mistic această măreţia sa, să dobândească valoarea
întâlnire cu iluminarea reprezintă ultima treaptă a atemporalităţii, iar din punct de vedere
căii iniţiatice, dar de fapt ea constituie începutul eshatologic, aceea a creaţiei şi a necreaţiei, căci a
unei alte scale a conştiinţei. Dificultăţile sunt şaptea zi e o recreaţie a Domnului pentru şansa
similare cu ale unui amfibian care încearcă să noastră de a’L înţelege, întâlni şi recrea.
meargă pe uscat. Cunoaşterea conştiinţei Momentul de linişte şi reculegere, de cuprindere a
universal creatoare şi a voinţei sale îi aduce cât din transcendent a răscolit fiindul nostru,
iluminatului încercarea de a realiza voluntar şi acesta e momentul de receptare a divinului, a
frecvent această uniune, nu ca un pustnic ci adânc noosului prin plasa de dendrite şi axoni a bietului
ancorat în această lume. Voinţa sa pendulează şi minunatului nostru creier. De aici dorul său de
între sine şi universal. Gradual simte cum propria- a’şi reîntâlni creatorul prin conştienţă, căci
i voinţă creează miracole îngrijită de cea creativă conştientul şi inconştientul o fac permanent în
a divinităţii, urmînd legile naturale, aparent cadrul arcelor şi arcanelor reflexe în relaţia
misterioase omului de rând. Aşa se dezvoltă directă cu Arhitectul Lumii. Astfel a fost Nichita
Maestrul care după un lung efort reuşrşte să Stănescu.
împingă propria-i conştiinţă pe un nivel cosmic şi
sub puterea voinţei universale participă efectiv la
procesele de creaţie. Această evoluţie îl face unic
pe om.
Cinele unei taine

U
Uniunea cu Dumnezeu aduce responsabilităţi rma să reconstitui un alt triunghi, când la
inco-mensurabile. Crescut în normele şi sub legile „Berlinul” din Sărindar, în Bucureştii
sociale, el este constrâns să respecte acum legea ultimului deceniu ceauşist Cavalerul cu
universală. El a trecut toate încercările. Acţiunile Cinci Funde îşi onora portul lavalierei sale
sale fiind în concor-danţă cu voinţa lui Dumnezeu, întâlnindu-se cu fraţii şi con-fraţii săi, cei mai
trupul rămâne însă supus naturii sale imperfecte. apropiaţi fiindu'i finul, Mircea Rusu şi Gheorghe
Îl putem recunoaşte, dar noi înşine trebuie să fim Tomozei, de cele mai multe ori, cum spunea
învăţăcei adevăraţi pentru a avea pregătirea recent într'o destăinuire Mircea, "pentru a vărsa
necesară să-l putem înţelege şi urma. Trupul său o lacrima Christi în amintirea prietenului nostru
ar trebui să fie mai robust, pregătit să înfrunte Nichita, abia plecat dintre noi". Răscoleam, eu ca
vicistitudinile lumii. Magister Templi are controlul medic, ceilalţi miruiţi ca preoţi ai lanţurilor
perfect asupra trupului său, asupra sistemului universale, cauzele care duseseră la îngrozitorul

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 77

moment căruia îi fusesem martori în luna
decembrie care abia îndrăznise să plece.
Adresându-se acestora, Nichita scria la l
Deci, în prima iarnă fără Nichita, aşezaţi la o decembrie 1982: Nici o diferenţă nu este / între
masă a restaurantului Berlin, am petrecut o inima mea şi inima ta/ nici o diferenţă nu este /
jumătate de zi, comentând ultimele săptămâni între ochiul meu şi ochiul tău // Nu-i aşa că la mine
alături de el, ultima zi şi mai ales am discutat e toamnă/ şi că la tine e primăvară/ nu-i aşa, nu-i
ultimile cuvinte ale lui Nichita aflat pe masa rece aşa, nu-i aşa?// Nici o diferenţă nu este/ între cel
de la radiologie, temerile sale şi spiritul de glumă, care moare/ şi cel care se naşte!// Ah, voi
nici o clipă gândind la Marea Trecere, cu toate că scumpilor,/ ocoliţi dacă puteţi durerea/ înlocuiţi-o,
în sufletul său ceva îi şoptise deja nemurirea. dacă puteţi/ cu mirarea// Vă zic: dacă puteţi/
Atunci veniserăm ca la un parastas al poesiei cu chiar cu mirarea!/ Mirarea. Nichita prevăzuse
"utopiile" noastre: Tom cu Tratatul despre fluturi, totul. Între tânăra generaţie şi el nu era şi nici nu
o carte de dimensiuni liliputane facsimilată şi avea să fie nici o diferenţă. Nici măcar mirarea –
creată de el însuşi, cu un desen de Nicolae Labiş şi filosofic vorbind şi vorbindă – căci noua lume care
o medalie de Nichita Stănescu, o ediţie "pirat" pe se zbate în chinurile facerii sub bagheta firavă a
care ne-a dăruit-o fiecăruia dintre noi cu autograf tinerei generaţii a României reprezintă „mirarea”
şi ediţia bibliofilă a primului volum din Falii, întregii planete, dar nu pentru miracolul vizibil, ci
prima carte iniţiatică semnată de mine cu pentru spiritul imuabil al unui orient etern, dăruit
reproducerea unui bust şi a blazonului de har al celor care se hrănesc cu pământul
pendefundian. Trei crai ai Ordinului poetic carpatic şi beau apele dunărene sub semnul
aminteau de curtea cu catalpă a lui Mateiu hepta-gonului.
Caragiale în vremea lui Peşte Vodă. La o altă masă
era Constantin Noica, cu care corespondam în Dar Nichita se uneşte în mirare nu numai cu
acea perioadă, iar întâlnirea cu el a fost generaţia contemporană, ci şi cu întreaga lume. La
trandafirul de pe coliva imaginară a tristei cine de distanţă cosmică de treizeci de ani primesc un alt
taină. Atunci mi-am notat pentru posteritate semn. Este scrisoarea lui M.N.Rusu către Adam
reflecţiile fiecăruia; puţini mai sunt azi aproape, Puslojić în care suntem toţi nouă, cei aleşi să caute
printre noi. cuvântul pierdut printre necuvintele Poetului. Ce
stranie senzaţie să citeşti ceea ce, poate, foarte
O astfel de cină urma în Belgradul celor cinci puţini s’au învrednicit să citească. Ce senzaţie să
prieteni, fiind atunci Adam Puslojić, Sřba asculţi glasul unui zeu între litere aşternute cursiv
Ignjatović, Ioan Flora, Radislav Trkulja şi eu. în diferitele manuscrise de demult. Parcă încerci
Triunghiul se transforma în pentagramă. (involuntar, penibil şi înălţător totodată !) să
Străduţele boeme ale capitalei Serbiei, serile reproduci mental timbrul, intonaţia, să
culturale de la Kragujevac şi Novi Sad reitera o scormoneşti sensurile în timp ce tu, cititorule,
nouă dimensiune, cea care întărea minunata lume devii o altă fiinţă.
pe care o păstram cu toţii în spirit, o entitate
conceptuală care ne-a condus rând pe rând la a În succesiunea acestor gânduri revista Contact
deveni apostoli ai noului nichitastănescian international a dat tiparului manuscrise
moştenit de lirica lumii. încredinţate eicosaedrului de-a lungul anilor
multe dintre poemele sale inedite, încărcate de nu
Nichita a murit într-un decembrie friguros. mai puţină premoniţie stănesciană, aceea care
Sub oblăduirea Sfântului Ioan născut într-un conferă perenitate şi măreţie operei sale poetice.
decembrie fierbinte imaginile cristice adulau La acestea, Nichita adaugă şi principiul veşnicei
readucerea în întregime a naturii. Nichita s-a Renaşteri.
născut într’un Martie uitat. Evenimentele dintr’un
alt decembrie au adus o primăvară, propria sa
primăvară, iar copiii acelor ani i-am privit
întotdeauna – mulţi dintre ei – ca fiind copiii lui
Nichita. Ei nu l-au uitat în zilele de 22 şi 23
decembrie; i-au pus versurile pe pancarte, i-au
scris numele pe ziduri. Nu ştiu dacă tinerii care au
făcut acest lucru cunoşteau manifestul său „către
tânăra generaţie”, dar mie mi se pare tulburător
faptul că acest manifest apărut atunci pentru
studenţi este pre-vizionar.
1 Contact international 1992, vol. 2 (19-24): 17

78 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

Cleopatra LORINȚIU

Visul din 31
martie

E
xistă atâtea feluri de a ne aminti poeţii, iar pe Nichita mai cu seamă şi-l amintesc
atâţia. Prima reamintire este de- sigur apropierea de operă, eseul, fireşte. Mai
apoi, simpla murmurare sau recitire a versurilor şi scrierilor sale. Apoi, această
„anecdotică” în care alunecăm cu toţii, mai cu seamă fiind vorba despre un personaj fără
pereche, un histrion ge- nial, un om-spectacol – personalitate excepțională, pe care toţi îl
urmăreau cu sentimentul că se află în prezenţa geniu- lui, că li se întâmplă să fie părtași
la o întâmplare de viaţă fără egal. Eu, cel puţin, am avut în prezenţa lui Nichita Stănescu
acest sentiment al unicităţii clipei. Fie şi în clipele care ar fi putut fi cele mai banale. De
pildă... Era un sfârşit de februarie, gri şi mohorât în toate. Aşteptam chiar în faţa Uniunii
Scriitorilor, pe Calea Victoriei, lângă grilajul de fier. E antipatic să aștepţi mai ales când e
urât afară şi n-ai de ce să te sprijini. Te uiţi la trecători, te uiţi la cer, te întorci în dreapta,
te întorci în stânga. Nichita iese cu Dora agăţată de braţul lui drept. Se uită la mine cu
tâlc, oarecum ghiduş şi suspinând, zice: „melancolic cornul sună…” Spiritul Eminescului
peste noi toți.

Nu ştiu de ce exact amintirea asta îmi răsare acum, când răsfoiesc manuscrise pe
care el şi-a aşternut slova, când mă uit la poze de-ale lor, până şi desene – unele din ele
sunt făcute cu pix cu pastă albastră! – şi prefigurează cine ştie ce decor fantezist
pentru cine ştie ce îndrăzneaţă între- prindere a viitorului, decoruri imposibile pentru
spectacole inexistente. Le am pentru că Tom, prinţul Tom, în haina lui de velur negru, cu
pleoapele lui umbroase clipind complice şi cu vorba lui adeseori iute ca ardeiul roşu, le-
a adunat şi le-a ţinut ca pe nişte odoare sfinte. Iară prinţul nu le-a putut folosi pe toate,
chiar pe toate, în Albumul memorial Nichita Stănescu, pe care l-a alcătuit la un an de la
moartea priete- nului său. Ce lucrare îndurerată a fost acest Album, în care ei se întâlnesc
atât de dureros şi de altfel. Altfel faţă de splen- dida Carte de citire, carte de iubire, o
alcătuire ludică şi fără egal, o carte pe care şi-au aşezat numele alături.

Și acum, iată descifrarea rostului unei scrisori trimise de Nichita lui Tom:

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 79

 Tom iubite și drag prieten,
N-am vrut niciodată să cadă între noi un zid al tăcerii. El a căzut datorită murdăriei
lumii în care ne-am născut. Iartă-mă, Tom. Niciodată n-am vrut să te jicnesc, nobile
prietene. Acel acci- dent grav, al poeziilor publicate de două ori, care adaugă încă o dată,
prietene, atâta amărăciune în sufletul tău, și și în sufletul meu, mi-a dat inimii mele măsura
neputinței în fața trivialității unor falși colegi. Mi-e dor de tine, de inefabilul tău, de felul
rar,
unic, al făpturii tale sensibile. Nu puteam să te privesc în ochi atunci când o falsă vină de
care tu nu mă puteai disculpa s-a ivit între noi doi. Am zis în mine să nu ne vedem un timp, o
vreme. Ea a trecut și nimic nu s-a șters. N-am fost în stare să te apăr, deși numai pe tine te
înțeleg din lumea asta.
Din dor, îți cer iertare.
Al tău, Nichita.
Aprilie, 1970

Precum se vede, se petrecuse un incident legat de publicarea de două ori a unui grupaj
de versuri semnate Nichita Stănescu. Gheorghe Tomozei era atunci redactor șef la revista
Argeș, pe care o adusese în puțină vreme la un nivel de revistă de referință națională.
Incidentul, petrecut practic într-o lume a literaților, e pictat de Nichita cu ter- meni de
îndurerare maximală!
Cât autoreproș, ce îndurerare...

Acum, la 50 de ani de la eveniment, dacă am proiecta „drama” apariției de două ori a

unui grupaj de versuri peste moralitatea și uzanțele zilei de azi, oare cum ar fi? Pur și
simplu mă întreb cum judecă un tânăr autor de astăzi o ase- menea situație... Sau cum
înțelege un om de azi frământările dinaintea unui duel din secolul XVII...
Scrisoarea e scrisă cu pix albastru pe o foaie de dic- tando, pe o singură pagină, semn
că remușcările și părerile de rău se termină cumva în josul paginii exact deasupra da-
tării aproximative (1970). Așadar asta era slova lui Nichita din vara topită a acelui an...
Era după apariția memorabilei cărți O viziune a sentimentelor (1964, Editura pentru
litera- tură).
(Paranteză. Printr-un joc al întâmplării, căci viața e ciudată și potrivirile sunt easupra
înțelegerii noastre, intru acum, în 2022, în posesia a două plachete subțiri: Poezii de
Nichita Stănescu, purtând caligrafia dedicației lui către Al. Mirodan
– Lui Al. Mirodan, vechi prieten mai mare, această înfățișare mai nouă a lui Nichita
împreună cu cele mai trainice sentimente. 1954
– și – Lui Miro, cu iubire pentru ochii lui mari, care surâd atât de rar! Nichita, 1961.)

Nichita din anii '60-'70, altfel decât Nichita din anii '80, cel pe care l-am întâlnit eu.
În acel Album (o adevărată bijuterie de bibliografie) Tom şi-a pus toată iubirea, tot
talentul şi toată durerea. Lui Nichita îi plăcea să deseneze pe felurite hârtiuțe care îi ajun-
geau sub mână, schițe, proiecte de decoruri, de machete de cărți. Tom le aduna cu
religiozitate de-acolo unde Nichita le abandonase…
Aş cita dintr-un text scris de Tom, aniversarea din 31 Mart' '83, deci la aniversarea
zilei lui Nichita, chiar în anul morţii sale.
Aşa te văd acum, în cerdacul conacului din Piaţa Amzei (era să zic Mirceşti) privind
ninsoarea galeşă în care se închide eroul unei proze de-a ta, copacul Gică şi, privind turlele
de tablă ale Bucureştilor (era să zic ale Iaşului) acoperind palate geometrice (era să zic

80 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

bojdeuci), aşa te văd, gândind şi… dictînd. Fiindcă de 20 de ani îţi dictezi versurile scrise în
prealabil în meninge cu cali- grafia ta fumegând cristale, dictatorule ce eşti, şi tiranule,
inco- mod Commodus. Nerone… alb, Caligula cu înclăţări de şindrilă.

Din generozitatea Respirărilor sale s-a creat o mare dragoste de literatură. N-o să
idealizăm defel o atmosferă, un timp. Şi pe vremea lui Nichita exista cenzură. Delaţiune.
Minciună ipocrită. Trădare. Răutate. Prostie. Şi pe vremea lui Nichita unii jurau ipocrit.
Şi pe vremea prieteniei lor, viaţa literară era un câmp de bătălie. Exersam supravieţui-
rea. Numai că tot ce a fost Nichita a rămas în cărţi. Şi tot ce a fost Tom a rămas în cărţi.
Timpul acesta fragmentat de ne- putinţă, timpul luptelor fratricide, al încrâncenării
pentru funcţii şi putere şi iluzorii piedestale n-are nici o legătură cu nemurirea. Istoveşte
nu numai scriitorul, ci şi cititorul de- venit doar un biet degustător de politichie
searbădă…

Când dictatura devenise un carusel nebun al persecu- ţiei şi umilirii, respiram prin
literatură. Îmi amintesc doar ultima „telegramă” din şirul celor 13, publicate în volumul
Respirări (Editura Sport-Turism, 1982) de Nichita (cel etiche- tat azi de-un confrate,
ironic, fireşte, drept „reprezentativ” pentru comunism). Iată ce scria reprezentativul:
Telegrama. Încetaţi cu numărarea morţilor. Comunicaţi imediat cifrele, ce şi cum. Nu vă
lăsaţi. În curând o să trimitem aer. Faceţi economie la respiraţie. Ţineţi păsările cerului la
subţioara voastră până când vă venim în ajutor.
Nichita îi vârâse de fapt în buzunar, îi înfrânsese mult dinaintea Revoluţiei. Un
marţian uluitor rătăcit printre noi.
***
Mi-am întruchipat, în singurătate, propria mea formă de evocare. A lui Nichita. A lui
Tom. A prieteniei lor. Nichita, stins pe 13 decembrie. Tom avea să moară într-o zi de 31,
acelaşi treisprezece inversat, dar 31 martie, straniu, ziua de naştere a lui Nichita. Soarta
jucându-se astfel, într-un anume fel, cu cifrele vieţii şi morţii şi făcându-se să ne gândim
un strop la nemurire.

Şi ca să mă credeţi că ei sunt acum pe-o margine de stea uitându-se mustrător

către noi, o să vă rog să citiţi acest poem premonitoriu scris de Tom, în care până şi
moartea se vede că şi-au trecut-o unul altuia, precum o cană cu vin:

Visul din 31 martie

Venise la mine smerita, Pulpeşa, dagherotipa,
Muierea, curva, fata, Neîntâmplata şi eterata. Cu
doar puţine vocabule Ea, cu buzele,
Tipărea
Peste pielea mea
Incunabule. Era fără-ndoială femeia
Mânată spre mine de unul, Nichita
De la Nicheea…

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 81

 90 de ani de la nașterea lui
Nichita Stănescu
„Poetul nu are biografie:
biografia lui este, de fapt, propria lui operă,
mai bună sau mai rea,
mai măreață sau mai puțin măreață”.

N ăscut pe 31 martie
1933, Nichita Stănescu
a fost un poet, eseist,
scriitor român și membru post-
1983, la Spitalul Fundeni din
București. Tatăl său s-a născut
pe 19 aprilie 1908, provenind
dintr-o familie de țărani
apoi la Ploiești. Pe data de 6
decembrie 1931 viitorii părinți
ai poetului se vor căsători la
Ploiești, iar primul lor copil va
mortem al Academiei Române. prahoveni veniți la oraș, în purta numele celor doi bunici,
A fost un poet care prin Ploiești, la începutul anilor 1800 Nichita Hristea Stănescu.
teoriile, jocurile, abilitățile și care mai apoi au devenit
stările sale a oferit poeziei meșteșugari și comercianți n perioada 1944 – 1952
românești o altă înfățișare,
scrie Mădălina Grigore pe 30
martie 2022, relatând despre
ploieșteni și au dus mai departe
munca bunicului artistului,
Hristea Stănescu, care se ocupa
Î poetul a urmat Liceul „Sf.
Petru şi Pavel”, transformat
ulterior în „Mihai Viteazul”, din
biografia poetului, din care cu producerea și comercializarea Ploieşti, pentru ca în perioada
redăm câteva date cunoscute producerii unor țesături grele de 1952 – 1957, să urmeze
despre viața celui care a tipul abalei. Mama poetului, cursurile Facultăţii de Filologie a
schimbat imaginea poeziei Tatiana Cereaciuchin, s-a născut Universităţii din Bucureşti. În
românești și care nu sunt nici ele în ziua de 16 februarie 1910, 1952, chiar în primul său an de
îndeajuns pentru memoria la Voronej. Bunicul matern al facultate, se căsătorește cu cea
generațiilor care vor veni. poetului era fizicianul și de-a doua sa dragoste din
Nichita Hristea Stănescu s-a generalul Nikita Cereaciuchin adolescenţă,Magdalena Petrescu,
născut la 31 martie 1933, în care la revoluția din Octombrie l- dar cei doi se vor despărţi după
Ploiești, județul Prahova și s-a a făcut să se mute cu soția și cele un an.
stins din viață pe 13 decembrie două fiice la Constanța și mai

Nichita Stănescu și Magdalena Petrescu.

82 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

Î n 1962 s-a căsătorit cu poeta şi eseista Doina Ciurea, din dragostea căreia poetul se va inspira pentru
tema volumului „O viziune a sentimentelor”.

Nichita Stănescu și Doina Ciurea

U
lterior, îi va declara dragostea poetei și autoarei Gabriela Melinescu, alături de care se vor
inspira reciproc în scrierea și construirea universurilor abstracte. Din cauza faptului că poetul
era nevoit să meargă prin tribunale, chemat fiind de Doina Ciurea, Gabriela renunță la relație și
alege să plece în Suedia la Stockholm, unde se căsătorește cu un editor. De nenumărate ori, poetul a fost
chemat la Stockholm de către Gabriela, dar a refuzat invitațiile motivând gelozia absurdă.

Nichita Stănescu și Gabriela Melinescu: „Ce a existat însă între mine și Gabriela s-a dovedit a fi unic”

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 83

 n 1982 se căsătoreşte cu Todoriţa (Dora) Tărâţă din Pașcani și chiar o înfiază pe sora mai mică a

Î cesteia. Când a cunoscut-o avea 45 de ani, iar primele lui cuvinte au fost „ești a mea”. Aceasta a
rămas alături de el până în ultima clipă de viață, iar după a plecat și s-a stabilit la Paris, de unde a
acrdat dreptul de autor pentru materiale utilizate de Editura Contact international. A dăruit chiar și o
păpușă primei fiice a lui Liviu Pendefunda, pe care a cumpărat-o din Piața Romană ca o amintire de la
Nichita, după o pomenire a acestuia între prieteni.

Nichita Stănescu și Dora.

N ichita Stănescu a fost

pentru o perioadă
scurtă de
corector şi apoi redactor la
timp
curiști sub acoperire). Pe 4
martie 1977, în timpul cutremu-
rului, Nichita Stănescu încearcă,
în zadar, să îl salveze pe
călătorii în Iugoslavia să întâl-
nească renumiții săi prieteni, are
o criză care necesită intervenția
medicilor. Pe 12 decembrie
secţia de poezie a Gazetei prietenul său Nicolae Ştefănescu, noaptea suferă însă o criză de
literare. La scurtă vreme este dar din păcate este lovit de un ficat și este transportat de
numit redactor-șef adjunct al zid care s-a prăbuşit după urgență la Fundeni, unde este
revistei „Luceafărul”, împreună cutremur. În urma şocului suferă ținut ore întregi, în frig, la
cu Adrian Păunescu. În 1970 o hemipareză stângă care va lăsa radiologie, pe platforma metalică
devine redactor-şef adjunct la fruste sechele. În august 1981 până când să i se acorde un
„România literară”, revistă are prima criză hepatică și se tratament; pe 13 decembrie se
coordonată de Nicolae Breban. internează la spitalul Fundeni, stinge din viață. Ultimele cuvinte
Un an mai târziu obține pentru iar după externare va ascunde ale poetului au fost: „Respir,
ultima dată în cariera sa de de apropiați semnele probleme- doctore, respir” Cu siguranță
scriitor Premiul Uniunii lor sale de sănătate, în timp ce datorită organismului tarat și o
Scriitorilor şi i se atribuie medicii rămân uimiți de rezis- infecție pulmonară nu a mai
Premiul internaţional Johann tența poetului în fața bolii. În putut fi salvat, după cum
Gottfried von Herder. Este 1982 primește Premiul și apreciau într-o convorbire:
numit publicist comentator la Cununa de Aur la Struga, Gheorghe Tomozei. Liviu
„România literară” și se mută în exclusiv acordată poeților lumii. Pendefunda și M.N.Rusu, vechi
ultima sa locuință situată în Când a împlinit vârsta de 50 de prieteni ai poetului după
Piața Amzei, numărul 9, unde va ani, pe 31 martie, marele poet înmormântarea de pe 15
realiza un adevărat cenaclu în are parte de o sărbătorire decembrie, la cimitirul Bellu din
care mai tinerii poeți ai vremii se națională, fiind condus în medii Capitală,
întruneau alături de maestru heterogene în care adeseori se
(întotdeauna secondat de se- simțea stânjenit. În cadrul unei Octavian LAURENȚIU

84 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 85
Adina RENȚEA

Khaled Matar

M y name is Khaled Matar. I was born on

October 5, 2001 in Romania, in Iasi. I
liked to paint and draw since I was little,
so, in the 9th grade, I moved to the graphics
in the fields of comparative mythology and
comparative religion, the one who wrote "The
Hero with a Thousand Faces". in which he talks
about the monomyth (the similar structure that
section of the Octav Băncilă art high school in Iasi, we find in different stories). That book inspired
and I started to consider following art as a career. me enormously. My project is called Call to
In high school, the teachers focused more on Adventure, this being the first important stage in
modern art, but I resonated more with realistic the monomyth, the one when the Hero receives a
figurative art. I have always felt something special "magical" sign to start his adventure. I believe that
for the works of the old masters. I began to learn in all people's lives stages of the Hero's journey
as much as possible on my own and discovered can be found, and the message behind everything
various books written by 19th century masters they do is an exhortation to face fate bravely."
(eg, "The Practice of Oil Painting and Drawing" by Khaled Matar is fully committed to his project
Solomon J. Solomon - British painter, founding of recovering classical values. With self-sacrifice
member of New English Art Club and Fellow of the and devotion, the artist follows, with every stroke
Royal Academy), who guided me in my attempts of charcoal, pencil or brush, the course of his
to draw/paint realistically. illustrious predecessors, and his leap in time is
Also during high school, I discovered Joseph like the transcendence of the mythical hero he has
Campbell, researcher of myths and religions, chosen as a model. The figurative realist manner
American writer and orator, known for his works comes as a visceral counterweight to the

86 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

digitization, abstraction and alienation of the the semantic contradiction of static nature
increasingly virtual world in which we immerse describing human flight (Symbols of Icarus).
ourselves. The humility with which he expresses
himself in his works, the delicate, meticulously
applied touches, the references to the art of the
painting masters of the 19th century or to highly
successful cinematographic themes, give each
painting the fresh breath of an artist who is
looking for his way.
Declared passionate about mythologies, be
they millennial (Icarus) or products of the
contemporary spirit and imagination (Frodo,
Harry Potter), Khaled Matar defines spaces
between pictorial reality, millimetric quotes from
Titian, Vermeer or Chardin and the monomyth he
proposed to go through it.

The atmosphere that the artist proposes

defines his self, the light, omnipresent, strongly
contrasts with the shadows and enlivens the
painting, life being the stake of his discourse.
Follower of realism in painting, Khaled Matar uses
specific artistic means to bring us closer to his
feelings and aspirations, in simple, clear
compositions, but loaded with deep allegations
and symbols. How the artist will evolve on such a
difficult path of discovering the inner hero, he
himself will answer us, through his future
creations.
Thus, the Call to Adventure exhibition turns
into a call and declaration at the same time, in an
The monomyth is the cyclical journey made by emotional return to the roots, be they
the standard mythic hero. His concept is that of mythological or artistic, with the eye aiming to
the hero, who ventures beyond the ordinary world know the most mysterious corners of man, hero or
into a world of wonder, where fabulous forces god, simple living, mortal or creator , in battle with
reside and where he, the hero, wins the battle to immortality. Revelation, atonement, superhuman,
return with even greater power to do good. his humility become parts of his artistic vocabulary
peers. It is the very conception of life and art of transposed on canvas.
Khaled Matar. The aesthetic suppleness and visual force of
The exhibition Call to Adventure represents his works, the complexity of the artistic message,
the illustration of the artist's first steps on the way the pictorial discourse akin to his conceptions of
to discovering the inner hero and confirming his life and art define to the highest degree the works
artistic ideals. of Khaled Matar from the first exhibition of the
From the apprentice, searching for meanings fall, at the Rotenberg-Uzunov Gallery!
and ways of expression, to the creator who The exhibition was organized by the
envisions himself becoming, Matar draws, paints Rotenberg - Uzunov Gallery, one of the most
following the directions of the famous Bargue or important contemporary art galleries in
Solomon, but expresses his own emotions, Bucharest, and the Cultural Association for the
offering us timeless sequences from the same Support of Fine Arts.
infinite unfolding of humanity, snapshots of
portraits beyond photography (Luna, Madking) or ●

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 87

88 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023
Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 89
90 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023
Daniel CORBU

Iartă-mă, Patrie!
Te-am văzut pe internet Patria mea
mică şi urgisită
şi pe tine, Doamne al patriei mele!
Şi-atunci am înţeles că tot ce porneşte
din sine se întoarce la sine.
Oglinzilor nu le-am fost niciodată de-ajuns.
Iartă-mă Patrie!
uneori m-am gândit prea mult la mine
uneori te-am uitat.
Iartă-mă, Patrie!
MÂINE AŞ PUTEA SĂ DISPAR AŞA CUM STAU
CU ACESTE CĂTUŞE DE AER LA MÂINI.
Mâini de care mi-i frică
pentru că pot deveni prea posesive
mi-i frică de privirile mele
că pot deveni prea lacome
şi mai ales mi-e frică de şira spinării
că ar putea să se îndoaie în faţa troglodiţilor
şi să se spună că eu am vrut asta.
Iartă-mă, Patrie! Locuindu-te
am potrivit cuvintele limbii tale în versuri amare
le-am ocrotit şi le-am sărutat umbra
ca unor fericite monade.
M-am sprijinit pe realitatea mea de om
oarecare într-un timp oarecare
pe coloanele tale de pământ
pământ înrourat, brutal şi definitiv.
TOTDEAUNA DE PARTEA PĂRŢII
CARE VISEAZĂ
am iubit şi-am scris iubirea
amestecat cu mătasea celor o mie de ceruri.
Până când am aflat că tot ce porneşte din sine
se întoarce la sine
până când am aflat că fericirea există.
Până când ÎN UMBRA CETĂŢILOR NOASTRE
UN BĂRBAT CU NUMELE MEU
A ÎNTEMEIAT O SINGURĂTATE.

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 91

Constantin ARCU

O vizită la spital
XVII.

D
oamna Rahila aruncă o privire fugară engleza și nu știu ce. Poate-o ochit vreo asistentă,
prin fereastră, dincolo de care se s-arunce niște bani pe fereastră, că farfuzele alea
prelingea o lumină roșiatică, interfață nu mai pot de dragul boșorogilor, ce să-ți spun!”
prin care săgetau uneori păsări, proiectîndu-se
Apoi din nou se întrebă unde putuse dosi el
cîteva clipe pe fundalul senin al cerului. Era într-o
banii, numai că-i lăsase la Genucu. În casă nu erau,
rochie vișinie, înflorată, strînsă lejer la mijloc într-
pentru că scociorîse fiecare colțișor, ciocănise toți
un cordon. Se întoarse în fața dulapului de haine și
pereții și parchetul. Nimic. Știa că Geo se ferește
se examină în oglindă, cu o cută de nemulțumire
de bănci, iar alt om de încredere nu avea. Mormăi,
pe frunte. Rochia nouă i se balona la mijloc,
cuprinsă de un entuziasm brusc: „Acuma, bine că
neajuns pe care croitoreasa, o cață zeflemistă la
și-a revenit, că dacă dădea în primire, pas de mai
serviciile căreia doamna era hotărîtă să renunțe,
scoate un ban de la Genucu, că șmecheru’ ăla nu
nu reușise să-l înlăture, în ciuda insistențelor ei. Și
era fraier să recunoască.” Și totuși, erau slabe
nici nu se potrivea cu o vizită la spital, cu toate
speranțe ca Geo să-i dezvăluie urma banilor. „Pînă
florile alea, găsi pe loc un alt argument.
cînd nu-i pe patu’ de moarte, nu-mi spune,
Își scoase rochia și, continuînd să țină sub degeaba mă zbucium.” Și nici atunci nu putea fi
observație imaginea din oglindă, se îmbrăcă cu sigură, cît de strîns era omul la pungă.
fustă și taior de culoare bleumarin, compleu care
Aruncă din nou o privire în oglinda
suprima ambele cusururi. Culoarea cernită a
încastrată în dulap, se mișcă încoace și încolo,
costumului sugera durerea din sufletul ei și, la fel
părînd mulțumită de efectul dichisirii matinale.
de important, reușea să-i camufleze
Măcar acum știa adresa spitalului, își spuse,
proeminențele bustului strîns în corset. Începu să-
amintindu-și că prima dată umblase pe niște
și cerceteze petele maronii de pe față, care păreau
străduțe încîlcite de era să se rătăcească. Și numai
să se resoarbă în urma masajelor de fiecare seară
ce-a ajuns acolo, că un țăcănit cu păr vîlvoi i-a spus
cu alifia magică pe care o descoperise recent în
că Geo e la reanimare și nu poate fi vizitat. Îți dai
farmacie. Destul de mulțumită, se deplasă în baie
seama că se înfuriase de-a binelea, cum să dea în
și se machie îndelung cu farduri pe care le
primire, lăsînd atîtea treburi vraiște? Și-a amintit
extrăgea dintr-un dulap plin cu truse, borcănele și
că fusese sunată chiar de doamna directoare și
sticluțe.
asta a fost cheia care i-a permis accesul la patul
Se întoarse în sufragerie și Mister Judge bolnavului aflat în perfuzii. Numai că n-a folosit la
apăru dintr-un alt univers, cum îi stătea în obicei, nimic. L-a tot pisat cu întrebări despre banii puși
începînd să se frece de piciorul ei și să miaune. deoparte și dacă avea o țidulă la mînă de la
Rahila se aplecă și luă de lîngă fotoliu dicționarul Genucu, însă Geo aiura interesîndu-se de Skodița
de engleză, uitat pe covor din ziua în care a lui, de parcă avea de gînd să facă o plimbare, ce să-
dispărut Geo. Cărțoiul ar fi rămas mult și bine ți spun!
acolo, dacă omul nu i-ar fi cerut prin telefon să i-l
Se frămînta astfel de cîtva timp, din
aducă la spital. „A-nviat dihania”, își spusese,
noaptea cînd Geo n-a ajuns acasă pînă la ora două,
surprinsă că acela își revenise atît de repede. „Și
deși crîșma din piață era închisă la ora aceea și el
vrea să se dea mare pe-acolo, că studiază el
putea fi numai cu o muiere care umbla să-i pape

92 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

banii. Atunci a fost cînd l-a sunat pe mobil și tinereții. Salata conținea varză, morcovi și ceapă,
afurisitul n-a răspuns, iar ea s-a gîndit că-i în patul oțet și ulei de măsline, avocado și încă un
unei chelnerițe pe care o bănuia de mult timp, un ingredient pe care-l uitase. Își scrisese rețeta într-
schelet de femeie fără căpătîi, o depravată din aia un carnețel, deci nu era nimic pierdut.
care sucește mințile bărbaților, ce să mai vorbim,
Găsise și un exercițiu fizic minune, aparent
deși nu reușea să-și închipuie ce putea face el
simplu, dar care s-a dovedit imposibil de executat.
acolo.
Trebuie să stai într-un picior, cu ochii închiși, un
A două zi dimineață a început cercetările minut pe zi! Chestia asta a fost descoperită de un
pe cont propriu, aflînd în prima fază că Geo fusese medic japonez și este un adevărat panaceu,
prin piață și pe terasa La ultimul bănuț, dar că deoarece amînă pînă la loc comanda bătrînețea și
salvarea venise după un vagabond, Rusnacu, cum vindecă sau previne hipertensiunea, diabetul,
îi spuneau toți. Lipoveanul cu barbă, de la care Geo circulația periferică deficitară, senilitatea,
cumpăra de obicei legume, o îndrumă spre afecțiunile coloanei vertebrale ș.a.m.d., pe scurt,
chelnerul de pe terasă. Domnul Remus își trecu o numeroase boli grave. Acest exercițiu avea un
mînă peste părul sur și-i spuse că salvarea îl luase singur și insurmontabil neajuns, anume că nu
întîi pe Volosciuc, pentru că făcuse Covid, putea fi nicidecum făcut. Rahila a încercat de mai
nesimțitul, apoi, la scurt timp, domnul advocat a multe ori, însă n-a reușit să stea într-un singur
avut o altercație cu niște țigani, pe scările din fața picior nici cît a numărat pînă la zece, deși ținea
pieței, despre care el a auzit abia cînd a apărut ambii ochi deschiși. Dacă închidea ochii, simțea că
cealaltă salvare. Își încreți fața vineție, asigurînd-o amețește pe loc și dădea să cadă lată pe parchet,
în șoaptă că Bidirel și băieții știu ce s-a petrecut cum să mai stea într-un picior?
acolo.
Lipoveanul se interesă de sănătatea domnului
Spre amiază, a apărut pe terasă și Bidirel, avocat, iar Rahila își aminti că problema era numai
iar Rahila nu pricepu cum stăteau la aceeași masă pe jumătate rezolvată. Nu-i rămăsese decît să ia pe
cu el Mișu și băieții, ceva mai spălăței, totuși. rînd spitalele și să sune la recepție, interesîndu-se
Bidirel era prost dispus și n-avea chef de vorbă, dacă ieri seară a fost internat domnul Minea Geo.
însă Mișu știa cam totul despre incident. Pe scurt, Nu avea altă cale. Luă punga cu legume și plecă
nu fusese practic nici o încăierare, s-au certat spre casă. În timp ce arunca o privire peste
numai, iar Geo, mînios, s-a repezit spre Bidirel și l- avizierul din hol, apăru domnul Petrică, plîngîndu-
a apucat de cămașă, apoi și-a pierdut conștiința și se că nu toți locatarii respectă normele sanitare
a leșinat, fără să-i atingă careva un fir de păr. Din impuse prin ordonanța de urgență și, fără doar și
cîte auzise el, a fost de față la incident domnul poate, cît de curînd, vor avea un focar epidemic pe
Tincu polițistul, martor mai bun nu-ți trebuie. scară. Altminteri, domnul Petrică formula aceeași
nemulțumire față de toți cei care intrau în scara
Nevasta lui Tincu era în farmacie și,
blocului, determinîndu-i să-și pulverizeze pe mîini
amabilă ca întotdeauna, și-a sunat soțul. Polițistul
dezinfectant din recipientul de pe măsuță. Cu
fusese liber în acea zi și asistase întîmplător la
gîndurile împrăștiate, Rahila îi dădu dreptate și
incident. Ce putea spune? Fusese o ceartă în fața
porni pe scări.
pieței, însă el n-a văzut ca Bidirel sau nepotul lui
să-l fi lovit pe domnul avocat. N-a fost pe fază, În apropierea ușii, simți în geantă vibrațiile
pentru că s-a strecurat cu greu prin înghesuiala de telefonului și se opri, răsuflînd din greu. Pe
oameni, însă a prins momentul cînd domnul se ecranul mobilului era afișat numele Geo. În sfîrșit,
prăvălea pe scări, pe lîngă umărul lui Bidirel. dădea un semn, oftă ușurată.
Numai doctorul legist era în măsură să dea un
- Unde ești, omule? Dispari ca magaru-n ceață
răspuns clar, preciză Tincu, reușind să-și înghită în
și...
ultimul moment cuvintele funeste după autopsie,
cum îi venise inițial pe limbă. Bănuia că domnul - Madam de Rahi?
avocat se află într-un spital din apropiere, deși, de
- Poftim?! Rahila se zăpăci, auzind în telefon o
cînd cu pandemia, multe spitale erau ticsite cu
voce joasă, plăcută, care nu părea să fie vocea lui
bolnavi de Covid și nu puteai fi sigur niciodată
Geo. Prin minte i se derulau cu repeziciune
unde găsești un loc liber.
imagini felurite, stăruind ideea că suna o cucoană.
Rahila se întoarse în piață și cumpără de Și ce era aia, madam de nu știu ce? Doar nu era
la domnul Condurevici o varză roșie și cîțiva bătaia lor de joc! Repetă, cu ușoară agresivitate:
morcovi. Găsise undeva o rețetă cu o salată Poftim?!
minune care prelungește viața și abia aștepta s-o
- Iertați-mă pentru deranj, doamnă! Așa am
prepare. Intenționa să mănînce salată la fiecare
găsit pe telefon: Madam de Rahi. Sînt directoarea
masă, convinsă că, printr-o alimentație sănătoasă,
Centrului gerontologic și avem un pacient în stare
stimulăm regenerarea organismului și menținerea

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 93

gravă. Domnul Minea Geo. Și tot sun la numerele cine, de exemplu, de ce să nu se gîndească la
salvate pe mobil, poate dau de cineva apropiat... nenorocirea asta? Trebuia să pună răul înainte, să
nu se trezească pe urmă cu vreo surpriză de să-și
Reușise cu greu să dea de Centrul de
pună mîinile în cap.
gerontologie, o hardughie vastă, întrebîndu-se de
ce fusese Geo internat acolo. Însă n-a reușit să-l ia Îl sună pe Marian pe mobil și acela răspunse
la întrebări, degeaba s-a căznit. El era în comă sau de îndată.
n-a vrut să discute, prefăcîndu-se că aiurează, nu
- Ce faci, Mărean? Cum te simți?
putea fi sigură, cît de neprevăzător se comporta în
ultimul timp. Devenise suspicios din cale afară, de Rahila se interesa de fiecare dată de
parcă toată lumea era cu ochii pe banii lui. sănătatea băiatului, pentru că uneori se lăsa dus
de anturaj și mai trăgea cîte un pahar. În rest, era
Apoi a fost invitată în biroul unei doctorițe,
un băiat minunat, nu găseai mulți ca el. Îi făcuse o
doamna Athzeimer sau așa ceva. Doamna i s-a
vizită de îndată ce aflase că Geo fusese internat;
părut la început drăguță, asigurînd-o că specialiști
acum putea s-o viziteze oricînd, fără comentariile
de înaltă clasă se ocupau de sănătatea soțului ei.
și glumele lui nesărate. Venise cu Skoda și mașina
Erau zi și noapte în slujba bolnavului, pentru asta
nu părea accidentată, degeaba tunase și fulgerase
munceau toți pînă la epuizare. Se afla într-o
Geo. Acum putea măcar să exerseze șofatul, că nu
unitatea spitalicească de elită, o asigurase doamna
era fraier s-o lasă să ruginească în parcare.
doctor, comparabilă cu spitalele de afară. Își
permiteau să-și selecteze clienții, nu era de nasul Marian o asigură că era ok, doar că-l durea
sărăcanilor din provincie. Apoi, adăugase: „E ușor capul. Nimic grav, nu trebuia să-și facă griji.
scump, dar face. Dar cine se uită la bani, cînd e Apoi Rahila îi ceru s-o asculte pînă la capăt și să nu
vorba de sănătate?” se enerveze. El era carevasăzică internat într-un
centru de gerontologie, auzi, unde a nimerit, dar
Starea de spirit a Rahilei se schimbase brusc și
spitalele erau pline, că nu mai găseai loc să bagi un
cu greu își ținuse furia în frîu. Obiectă cu sfială, de
ac măcar. Iar azi avea să meargă în vizită, să-i ducă
parcă s-ar fi temut să nu fie confundată cu o
unele lucruri, adăugă, ascultîndu-și rotițele care-i
femeie de la țară, că nici orășenii n-o duc strălucit,
ticăiau parcă prin cap. Și pe loc se hotărî să-i
cînd toate se scumpesc de la o zi la alta. Apoi
dezvăluie ideea ce-i dăduse prin minte, numai să
căpătă curaj, continuînd pe un ton nefiresc de
nu se înfurie, la urma urmei putea să piardă cîteva
reproș, că ea avea o pensie de nimic, iar domnul
minute, cît să treacă și el pe acolo. Se gîndise la
dădea bani cu țîrîita în casă, ce-i scăpa printre
toate. Marian să vină cu mașina și să-i facă o poză
degete, poate c-avea și-o amantă, ce putea ști ea?
în parcare și să i-o trimită pe WhatsApp, să-l
Apoi, îndrăzni să se întrebe cu voce tare de ce au
liniștească, uite, Skodița e la locul ei, să nu facă
plătit CAS toată viața, dacă acum trebuiau să
vreo prostie, un testament pentru cine știe cine,
suporte costul tratamentului.
Doamne ferește!
Doamna îi reaminti că acolo era o unitate
După multă stăruință, reuși să-l înduplece, iar
particulară, n-avea legătură cu CAS-ul plătit de
Marian, mahmur și indispus, apăru aproape de
oameni. Dar să nu se streseze, nota de plată se face
amiază. Parcă mașina lîngă bloc și-i făcu două
la sfîrșit, deocamdată soțul ei era ținut sub atentă
poze, pe care le-a trimis lui Geo de pe telefonul lui.
observație și beneficia de cel mai bun tratament.
Îi expedie și un mesaj, asigurîndu-l că mașina e în
Avusese un AVC, iar cu accidentul vascular
ordine. Nu acceptă totuși să i se adreseze cu
cerebral nu era de glumit. Finalul întrevederii o
particula „tăticule”, cum sugerase Rahila. „Nu de
indispuse și cîteva zile nu se mai interesă de
alta, da’ să nu facă și infarct”, o temperă Marian.
sănătatea nesimțitului, de parcă se ferea să nu-i
Dădu gata omleta pe care i-o pregătise maică-sa,
ceară careva să achite vreo notă de plată.
apoi deschise televizorul.
Acum așeză dicționarul de engleză pe masă,
Femeia puse într-o plasă cîteva mere, un
întrebîndu-se ce putea să-i ducă. Măcar de ochii
borcan cu iaurt și două banane, alături de
lumii, nu se cuvenea să meargă cu mîna goală la
dicționarul englez. Așeză plasa pe suportul
bolnav. Dar ce era recomandat pentru un suferind
cuierului din hol, cînd auzi înălțîndu-se reprize
cu AVC? Și dintr-o dată îi trecu prin minte o idee
scurte de sforăit. „Lasă-l, cred că-i obosit și el”, își
genială. Era nevoie să facă ceva, să acționeze pînă
spuse. „Avem timp, orele de vizită sînt după-
n-ar fi fost prea tîrziu. Se putea întîmpla o
amiază.” Simți inima înmuindu-i-se de duioșie,
nenorocire în orice moment, numai bunul
privind spre trupul solid, cu un cap mai înalt decît
Dumnezeu știe zilele omului, așa că nu putea sta
ea, cu plete blonde și barbă, un viking autentic,
cu mîinile în sîn. La telefon îi păruse că se afla într-
dacă-l priveai, făcînd abstracție de fotoliul în care
o bună dispoziție suspectă. Ce putea să-i treacă
stătea prăvălit. Îl crescuse dintr-un boț vînăt,
prin cap? Să facă un testament pentru cine știe
amintindu-și că n-a lipsit mult să-l lepede din

94 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

cauza primului soț, un plutonier care-i stîlcea mata, dar am să-ți spun eu odată și-odată ce-i
moaca uneori. poate capul ăla...
Marian era în pantaloni trei sferturi bej, bluză - Lasă și tu, îl temperă femeia. Să-l luăm cu
cu dungi vișinii, iar la încheietura mâinii avea o binișoru’, mă tem să nu facă vreo prostie, de să ne
mască obișnuită. Rahila se miră, știind că fiul ei smulgem părul din cap.
făcea bășcălie pe seama măsurilor și restricțiilor
- Ce prostie?
din timpul pandemiei. Fața lui înroșită,
strîmbîndu-se ori de cîte ori schimba tonalitatea - Na, un testament. Cine știe ce-i poate trece
sforăitului, îi dădea aerul unei păpuși uriașe, prin cap. Și cîte drăcovenii avocățești poate face,
stricate, amintindu-i de celălalt. Pentru că și că nu le mai descîlcește niș’ o mie de oameni cu
Marian o luase pe urmele derbedeului de mintea la cap. Cred că are iel și niște bani puși
plutonier, un curvar și- un bețiv, de nu l-ar mai deoparte, la Genucu. Și-ți dai seama, dacă se-
odihni sfîntul! Numai că rătăcirile fiului i se ntîmplă ceva, Genucu nu recunoaște nimica, că nu-
păreau lipsite de gravitate, însemnau fața i fraier. Și nu cred c-o făcut vreo hîrtie de mînă
luminoasă a păcatului, suferințele dulci ale macar, că de notar se ferește iel.
tinereții ei, așteptările și chinurile ei, pînă cînd un
- Și n-ai putut să-i sucești mințile să-ți facă
telefon în miezul nopții i-a adus vestea
matale testament?
accidentului de mașină, înștiințarea sinistră, dar
pe care, în mod ciudat, parcă o așteptase. Întrebarea conținea un reproș ascuns, deși n-
avea îndoială că maică-sa depunea străduințe
Nu se îndură să-l trezească și-și făcu de lucru
pentru asta. Numai că moșneagul era afurisit și
prin bucătărie. Se întoarse în camera de zi mai
cărpănos, n-o puteai scoate la capăt cu el.
tîrziu, iar Marian deschise ochii. Își șterse firul de
salivă prelins în colțul gurii și zîmbi, întinzîndu-și Mergeau spre spital și Rahila rîse în sinea sa,
mădularele. gîndindu-se că Geo era mulțumit știindu-și Skodița
în siguranță. Simțea o plăcere proaspătă, ca atunci
- Umbli cu mască acuma? Văd că ai una la
cînd îi ieșea vreo poznă în timpul copilăriei. Ceva
mînă, spuse Rahila.
mai jos de Centrul gerontologic, făcu semn să
- Mi-o intrat frica-n oase, mămică, zise Marian, oprească și Marian parcă vehiculul pe partea
continuînd să zîmbească. Avea ochii înroșiți, dreaptă a străzii. Au coborît și au măsurat din
cîrpiți de somn. Am aflat că-i de rău, dac-ajungi la priviri terenul, asigurîndu-se că mașina nu putea fi
ATI. A pățit-o Rusnacu, un tip cam dus cu pluta el, zărită din clădire. Poarta din fier forjat era
nu cred să-l știi... Era pornit împotriva vaccinării și întredeschisă și li s-a permis accesul în curte, după
a lui Bill Gates, însă l-a prins covidu’ și-a dat de ce domnul Aldea, zbîrlit și iritat, le-a cerut să-și
naiba. Vreo două săptămîni s-a chinuit în spital, i- pună măștile și a copiat într-un registru datele de
au băgat oxigen cu furtunul că nu mai putea să pe cărțile lor de identitate.
respire și-i ieșeau ochii din cap. Cică trăgea aer
Geo era în pat, îmbrăcat în pijamale din finet
degeaba, ca peștele ăla pe uscat, chinuri mai mari
decolorate, de spital, iar Rahila se bătu cu palma
n-a tras de cînd îi el. E de groază, nu minte
peste frunte: „Doamne, ce uitucă sînt!” De cum îi
Rusnacu, așa că mai bine mă feresc.
simți prezența în rezervă, bolnavul se ridică în
- Ce să-i faci? N-avem încotro, încuviință capul oaselor și schiță un zîmbet obosit. Fața îi era
femeia. Noi ne-am vaccinat, că mă tem cu bolile slăbită, gălbejită. Încercă să se ridice în capul
astea, comorbidități, cum le spun ei. oaselor și Rahila se grăbi să-l sprijine. Se trase
aproape și Marian și-l apucă de braț, însă fața
- Și el ce are? Marian își scutură pletele blonde
bolnavului se crispă și tînărul pletos îi lăsă mîna.
și se săltă din fotoliu. Ai aflat?
N-avea rost să forțeze lucrurile.
- O făcut un AVC, spuse Rahila. Nu știu ce-o
Ajutat de nevastă-sa, Geo așeză dicționarul
avut de împărțit cu niște derbedei și i-o venit rău.
englez lîngă pernă, apoi începu să decojească o
Da’-i mai bine acum, m-a sunat ieri pe mobil.
banană. Fusese în perfuzie, pe stativ era o pungă
- De l-ar mai ține acolo, zise Marian, zîmbind goală. Rahila spuse că arăta bine, față de agonia în
cu perfidie. care se afla la prima ei vizită. Erau șanse să-l
externeze de-acum, ce spuneau doctorii? Ar trebui
- Eu zic așa, spuse Rahila, fără să ia seama la
probabil să-i dea doctoriței o atenție, își continuă
viclenia din vorbele lui. Mergem amîndoi la spital,
apropoul, însă rămăsese fără bani în casă. Și pînă
să nu fie vorbă. Că te-o mai ajutat și iel, nu poți să
la pensie mai erau două săptămîni și toate se
spui nu.
scumpeau de la o zi la alta, parcă înnebunise
- M-a ajutat numai de gura ta, obiectă tînărul. lumea. Numai că bolnavul nu reacționă în nici un
Că nu mi-ar fi dat un leu, dacă era după el. Nu-l știi fel și femeia își spuse că-și răcea gura de pomană.

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 95

 Conform scenariului pe care-l conveniseră pe jecmănească pe el de parale. Nu sînt legi și pentru
drum, Marian își ceru scuze pentru teribila ei?
încurcătură cu mașina, deși el încercase să facă
Nevastă-sa încercă să-l tempereze: „Stai
bine de la un capăt la altul. Dar așa-i cînd își bagă
liniștit, acum! Nu-i bine să te enervezi, și-așa te țin
dracu’ coada, găsi acela țapul ispășitor. Bine măcar
ăștia în perfuzii!” Apoi, simțindu-se pe teren mai
că acum se află la locui ei în parcare, n-avea de ce
sigur, îl asigură că n-avea el să sărăcească de
să-și facă griji. „Totul e sub control”, îl asigură
cîteva milioane, numai să-și rezolve problema
Marian, punîndu-i mîna pe brațul descărnat de pe
sănătății. Își dădu seama de eroare și se corectă de
pătură. Îl privi în ochi și spuse: „Însănătoșire
îndată: „Doamne, ce vorbesc și eu! De cîteva sute
grabnică! Te-așteaptă lumea afară, unii sînt
de lei, nu de milioane. Am rămas pe stilul vechi cu
nerăbdători să te-ntîlnească!” Apoi se aplecă și-i
banii.”
șopti la ureche: „Crina te-așteaptă cu drag și-ți
trimite salutări!” Atunci a intrat doctorița Athzeimer, urmată de
o asistentă, iar Rahila își aminti de discuția lor, în
Marian ieși triumfal din rezervă, urmărit de
legătură cu taxele de internare. Nu era momentul
privirile îngrozite ale bătrînului. Acesta înțelese că
să reia conversația în prezența lui Geo și-o întrebă
totul era dat în vileag și nu exista cale de salvare.
dacă învățarea limbii engleze nu-l obosea prea
Onoarea lui era terfelită, tot orașul se distra pe
tare pe bolnav. Doamna Athzeimer luă cărțoiul și-l
seama lui. Poate că acțiunea pentru plata pensiei
răsfoi, întrebînd nedumerită dacă începuse studiul
de întreținere fusese depusă la judecătorie și o
englezei de la acel nivel. Își săltă masca, adăugînd:
copie se afla deja în cutia sa poștală. Urmărind în
„E un dicționar pentru avansați, not for beginners.”
continuare filmul, o văzu pe nevastă-sa citind pîra
Geo rămase cu expresia englezească în timpane și
despre copilul său, pardon, despre pensia de
se simți cuprins de o stare dezagreabilă. Încercă să
întreținere ce i se solicita pentru un plod care nu
înțeleagă ce a spus doctorița, oricum, ceva simplu,
era al lui, însă pe care fusese înghesuit să-l
numai că nu-i dădea de capăt. I-ar fi plăcut să-i
recunoască la notar, sub amenințarea unui scandal
răspundă prompt în aceeași limbă, ar fi dat bani
public.
grei să fi fost în stare s-o surprindă cu o replică
Rahila păru să nu-i observe zbuciumul și-i inteligentă în engleză.
spuse că intenționa să vină iar a doua zi, pentru a-i
- Cum ne simțim azi?
aduce pijamale de-acasă și tot ce credea el că mai
trebuie. Geo se miră cît de convingător juca teatru Doctorița mignonă, într-un halat alb, apretat,
femeia și încercă să intre în mintea ei. Ce urmărea, zîmbi profesional, iar Geo se simți cucerit de
la urma urmei? De ce nu făcea scandal și nu se farmecul și blîndețea ei. Bîigui ceva, cu toate că
arăta ofensată? Se gîndi să-i spună de-a fir-a-păr doamna nu păru interesată de răspuns. El o
cum s-au petrecut lucrurile și să-și ceară iertare. urmări cum pune dicționarul pe dulăpiorul de
Ar fi fost imposibil să nu priceapă că a fost un lîngă pat, apoi schimbă cîteva cuvinte cu asistenta
moment de rătăcire, femeile înțeleg mai bine care nota într-un catastif.
chestiile astea. Exista totuși un obstacol,
- Nu engleza-i problema, spuse doctorița. Am
presimțind că, dacă ar fi început momentul
fost informată că ieșim din cînd în cînd la fumat,
adevărului între ei, i-ar fi fost dificil să-și dea
așa-i domnu’ Minea? Spuneți, că-i și doamna de
seama unde trebuia să se oprească. Putea să
față, adăugă, iar Geo se simți pe loc decepționat.
rămînă gol-goluț pînă la urmă, în vreme ce ea n-ar
Dacă mai încălcați regulile, vom fi nevoiți să vă
fi dat nimic din casă, cum se spune.
externăm și n-ar fi bine deloc. În primul rînd, ați
Se uită la fața Rahilei, calmă și ușor vicleană, suporta toate cheltuielile de spitalizare, că nici o
cum o știa de ani buni, spunîndu-și că femeia nu casă de asigurări de sănătate...
era atît de prefăcută, încît să nu se dea de gol în
În acel moment, din hol se înălță un val de
fața unei drame de familie. Și-o putea închipui
rumoare și cadrele medicale se precipitară spre
ușor jucînd un rol tragic de femeie înșelată, gata
ușă, lăsîndu-i pe cei doi soți dezorientați.
de răzbunare cruntă. Atunci îi trecu prin minte că
femeia știa mult mai puțin și era cazul să amîne - Mi-o spus data trecută că nota o să te cam
spovedania, indiferent de riscuri. O asigură că usture la buzunar, reluă Rahila ideea doctoriței. I-
pijamalele erau în regulă, nu trebuia să aducă un spital particular, cică. Adică iau și de la pacienți,
altele de-acasă. Din păcate, o informă el, avea și de la stat, fără preferință.
numai vreo zece lei, cît i-au găsit prin buzunar cei
- ’a ’a lor, spuse Geo. Și-atunci, de ce ’i-au oprit
de pe salvare, ce să-i dea doctoriței? Și pentru ce
atîția ’ani ’entru sănătate? Unde se duc ’anii pe
trebuiau îmbuibați doctorii? Ca ce chestie? Toți s-
care ni-i rețin ăștia lună de lună, vrei să-’i s’ui?
au învățat să stea cu mîna întinsă și să-l

96 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

 - Tot așa am întrebat-o și eu, da’ toți ridică din fereastră. Mai tîrziu, se întoarse, asigurîndu-l că
umeri. Da’ tu de ce te bîlbîi așa? motanul era bine mersi și-l așteaptă acasă. Geo își
strîmbă gura într-un zîmbet, cerînd să-i trimită o
- Nu ș’iu, spuse Geo, dînd din mînă. Pro ’a ’il de
poză cu Mister Judge prin WhatsApp.
la ’oala asta...
- Demult mă țin să te-ntreb ceva, spuse
Rahila, așezîndu-se pe pat. Simțea că discuția îi
apropiase suficient, încît să încerce. Știu că ai niște
bani puși deoparte, adăugă, simțind cum își pierde
încrederea. George BACOVIA
- Ce ’ani?! Nu în’eleg ce spui...
(1881 - 1957)
- Las’ că n-oi fi proasta satului, își reluă
asaltul femeia. Cu Genucu, am mirosit eu. Da’
sîntem și noi la o vîrstă și tre’ s-avem încredere
unu’ în altul, că nu știm ce ni se poate întîmpla. Și
Cuptor
crezi că Genucu ar recunoaște, dacă nu-i o hîrtie
scrisă? Și-așa nu cred că mai scoți ceva de la el, Sunt câţiva morţi în oraş, iubito,
șmecher cum îl știu. chiar pentru asta am venit să-ţi spun;
- Nu-ți ’ate ca’ul de ’anii ’isericii, răspunse pe catafalc, de căldură-n oraş,
Geo. încet, cadavrele se descompun.
A fost o vreme cînd simțise că se scufundă și- Cei vii se mişcă şi ei descompuşi,
și amintise de bănuții săi, însă acum era tare pe cu lutul de căldură asudat;
poziție. Exista un risc în toate cazurile, luase în e miros de cadavre, iubito.
calcul fiecare variantă. Banii nu se aflau într-o mai Şi azi, chiar sânul tău e mai lăsat.
mare siguranță în saltea, sub fundul Rahilei, decît Toarnă pe covoare parfume tari,
în mîna lui Genucu. Ăsta știa măcar cum să-nvîrtă
adu roze pe tine să le pun;
leuții și să-i pună să muncească pentru ei. Îi
investise, nu avea cum să-i restituie pe moment. sunt câţiva morţi în oraş, iubito,
Înființase o firmă de construcții și era prins cu o și-ncet, cadavrele se descompun…
lucrare la Poieni, un stabiliment pentru bătrîni,
ceva serios. Promisese să treacă pe-acolo, numai
un bob zăbavă, pînă pune în mișcare lucrurile pe
șantier și-și poate trage și el sufletul. Geo se
gîndise de multe ori la discuția lor, regretînd că nu
înregistrase totul, așa, pentru liniștea lui
Calura
sufletească.
C’è in città, amore, qualche morto,
Un miros greu pătrunse din hol și Geo îi ceru
să închidă ușa. Rahila se ridică de pe marginea
sono venuto a dirti appunto per ciò;
patului și împinse ușa rezervei, strîmbîndu-se. sul catafalco, in città per il caldo,
le salme, pian piano, si sciolgono.
- Ce miroase așa urît?
I vivi anch’essi muovono dissolti,
- Îi scoate a’ă din ’urtă la unu’ cu ciroză, spuse col lor loto per il caldo sudato;
Geo, oprindu-și un suspin de satisfacție, că nu este c’è puzzo di salma, amore,
el într-o situație atît de gravă. Da’ tu-l știi pe Nae,
tipul ăla care se dădea citit el și le știa pe toate.
e oggi pure il tuo seno è più abbassato.
Adăugă apoi, făcînd semn cu degetul mare: Îi ga’a Versa sui tappeti balsami forti,
și ăsta, ce să mai vor’im. portami rose di cui rivestirti;
c’è in citta, amore, qualche morto,
Femeia îi privi cu atenție fața asimetrică și
partea dreaptă a buzei, puțin lăsată, fără să spună e pian piano le salme si sciolgono…
ceva. Bănui că are paralizie facială și-și propuse s- Accadde oggi
o întrebe mai tîrziu pe doctoriță. O cuprinse
tristețea și-i veni să plîngă, apoi își aminti de Traducere de Geo VASILE
motan. Ar fi putut să-l ascundă într-o geantă,
numai cît să-l mîngîie și el, deși nu era permis cu
animale acolo. Îi venea să plîngă dintr-un motiv
nelămurit, își mută privirile și merse lîngă

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 97

Valeriu STANCU

ocheanul zării
Prin frunzișuri, toamna a săpat cavernă
Amforă de valuri arde în lăstuni
Aripa-și coboară zborurile-n bernă
Și-n potir de brume, Noapte,-ai să ne-aduni

Fă din giulgiul toamnei norilor veșminte

Ruguri de-ntuneric să aprinzi în noi;
Dacă-n doi tăcerea plînsului ne minte
Dă-ne-nsingurarea, Noapte, înapoi!

Lacrimă-i lumina în ocheanul zării

Săbii de-ntuneric ruginesc în teci...
Ne-or rămîne ochii zălogiți ocării
Cînd prin vadul umbrei, Noapte,-ai să ne treci!

umbră te izvod (variantă a poemului anterior)

Orologiul ploii îşi ascultă plînsul

Arme vechi de aur dorm în panoplii
Numai vremea parcă izvorăşte-ntr-însul
Şi la vadul umbrei cred că n-ai să vii

Orologiul ploii vîrstele măsoară

Turnuri înzburate, minutare seci
Armele de aur ne vor fi ocară
Cînd prin vadul umbrei, Doamne,-ai să ne treci

Orologiul ploii raza o s-o-ngheţe

Curmeziş pe ape de lumină pod
Stinsele păcate, scuturi de nobleţe
Şi în vadul umbrei, umbră te izvod

98 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

Adrian GRAUENFELS

Cuvânt înainte
și după
Și băiatul acela s-a jucat
cu părul
mamei negru, înrămat în mozaic
cu tente de umbră arsă
fiica din brațe plecase deja în lume

au găsit băiatul la timp pentru a-l salva.

cineva îi va spune adevărul îngrozitor despre
tot ce s-a pierdut. vânătăile de pe spatele lor.
umerii, talia, cum două femei, mama, sora...
L-au cărat. I-au dat apă. În acea zi, el a fost adus în brațe
va afla tot ce trebuie să știe despre familie și lipsa ei.

despre carne, zid, pumn, dinte...

Narcis înainte de a fi
frumos, la malul apei
Își ferește privirea: nări și buze, un trup
de apă împletită cu el însuși: până la os
ca un hering, negrul sufletului gonește printre oase
albul penajului de jneapăn disonant trupului său gol,

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 99

 vântul (în sus) se joacă cu rochia unei femei.
Unui vultur îi cresc penele peste cuib,
împingând, ca și cum ar fi vrut să plutească ușor
peste el însuși, predispus să-și părăsească trupul

pe care l-ai îmbrățișa. Nu, nu există frumusețe aici!

Lac de murmur gros și claxon,
iar mai aproape: apa, pești inutili și vântul care urlă în gol,
un țânțar înfipt în brațele bărbatului. uite aici ...

Accidentul meu cardiolitic

Brusc mi-am simțit inima, se muta în alta casă
zicând adio bardule ai trăit destul
am oftat și am chemat salvarea
sunt un soldat le-am zis, aduceți targa
și ei au venit cu halate albe pline de reclame plătite
pentru proteze și scaune cu rotile, ultimul model
mi-au amputat un deget, e nevoie la laborator pentru analize
statistice zicea o blondă bine decoltată
și ei continuau să vină (mereu în grupuri de șapte)
conduși de lideri dibaci care mă demontau în părțile componente
conectate la monitoare LCD, ecograme, cefalometre,
pungi antistatice, și tuburi eoliene pentru un aer stătut
plătit de mine cu cardul.

Ce păcat că procedura era în sanscrită,

iar aripile din penele lui Icar făcute undeva
în Cappadocia lângă Dardanele.
Aveam deja șuruburi, coapse de fier, curele de transmisie
și steagul lui David bine înfipt în spate.

Am decolat cu un zgomot de fiare vechi

lăsând-le ficatul și inima bolnavă,
o plată insuficientă
până la amenda care urma să vină...

100 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

 Sudhakar GAIDHANI

At the gates
of Death La porțile Morții
Procedați astfel,
de aici.
Proceed thus, traversând vârfurile înzăpezite
from here. înfrunta roșu fierbinte
crossing the peaks snow capped SOARE.
face the red hot Atenție la el Oh! soare revoluționar
SUN. Dezghețați și topiți zăpada
Caution him “Oh! revolutionary sun căci în pântecele Timpului
Thaw and melt the snow ia formă o viață necunoscută,
for in the womb of Time asemănătoare omului, dar nu încă
an unknown life’s taking form, Un bărbat.
manlike but not yet Nu opriți, dar mergeți înainte
“A man.” unde curge pârâul
Stop not, but go ahead si totusi
where the stream flows nisipul sub tălpi
and yet nu alunecă.
Dacă, numai, dacă
sand under the soles
Moartea nu sperie, atunci singur
slips not.
Merg. Mers pe jos
If, only, if
în spațiile infinite.
Death scares not, then alone
Trageți dar ușor de ușile
walk. Walk Care se deschid în tărâmul
into the spaces infinite. Morții!
Pull but slightly the doors Dar nu le zăvorî
opening into the realm of Căci ele trebuie să se deschidă și să
Death! primească
But bolt them not Pe cei care bat
For they must open and admit la porţile Morţii
those who knock
at the gates of Death

traducere de Liviu PENDEFUNDA

din volumul In Trance in the Tomb

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 101

Ngoc LE NINH

Le Ngoc Ninh este doctor în științe miniere, pseudonimul său

este Ngoc Le Ninh, născut pe 24 octombrie 1969. S-a născut în
satul Hai Nhan, Nghi Son, oraș, provincia Thanh Hoa, Vietnam.
Locuiește în Capitala Ha Noi și lucrează la Departamentul
General de Mediu, VIETNAM MONRE. Este membru al asociației
scriitorilor din Ha Noi și, de asemenea, membru al IWA –
BOGDANI. Poeziile sale au fost publicate în Vietnam, SUA, Belgia,
Spania, India. A primit un premiu de poezie 2019 de la IWA-
BOGDANI pentru poeziile sale și alte premii.
Prezentare și traducere de Liviu PENDEFUNDA

Ploi în forma
de sinusul în ochi
Hei draga mea! Numai eu stiu!
Când eram despărțiți, în ochii tăi era un cer ploios și rece de amintiri
Ploile au suferit vânt și furtună de o viață sărată și acre
Ploile în formă de sinus mi-au biciuit viața cu un frig ascuțit.

Și știu ! Inima mea cânta mereu În timp ce mă sufocam lângă tine

Pentru că ochii tăi erau un lac albastru limpede
Scufundându-mi barca iubirii, îndepărtându-mi delicat.

nu stii! Și nu poți ști! Ochii tăi de vară mi-au fript inima fierbinte!
Oh! Ochii iubirii au evaporat dragostea în mii de nori de dragoste
Așteptând o zi devin picături grele afectuoase
Din nou se transformă în ploi în formă de sinus,
biciuindu-mi viața cu un frig ascuțit
Și în acel moment inima mea cântă din nou
Că te iubesc atât de mult! Doar asta e tot!

102 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

Pe domeniul aspiraților
Nu știu dacă mai târziu vom fi încă apropiați
Dragii mei prieteni! Acum, brusc, ne vom despărți
Cui îi place să stea prin preajmă? Cine e trist?
Cine varsă lacrimi? Mâinile în mâini spunând la revedere

Viața de student, la revedere!

Hârtiile albe parfumate cu sufletul visător
Un timp de pasiune pe câmpul aspirațiilor
Cărți și caiete care visează în secret la pixul care scrie la prima dragoste.

Departe de profesori, nostalgie nuanțată în multe culori.

Așa de recunoscător pentru părinții care cresc copiii crescând
Cu verdeață tinerească în sezonul suculent al fructelor coapte
Aduceți la viață parfumul și dulceața, prieteni!

Și după aceea, suntem despărțiți unul de celălalt

Oh! Mi-e dor de soarele plin de viață care cade în curtea școlii
Locuri familiare unde mulți dintre noi stăm și visăm
Arcul cerului s-a înclinat pentru o vreme spre ochii amintirii.

S-a terminat, nu mai sunet de tobe și cântece, prieteni

O mulțime de amintiri care dorm adânc în minte
Oh, cât de dor mi-e de primele zile de la curs
Mai multe rânduri scrise de memorie au rămas în zilele de mâine

Există multe obstacole în calea vieții

Aduceți tinerii să-și construiască o viață cu mai multe flori înflorite
Cu pagini noi de carte, cronologia se deschide din nou
Nu vă gândiți la nimic mai mult, prieteni!

Zboară, zboară și zboară în toate cele patru direcții

Construirea unei țări puternice și bogate lângă marele ocean
O țară renumită cu câmpul verde al aspirațiilor
Inimile noastre ard pentru totdeauna ca în adolescenâă.

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 103

 Gheorghe NEAGU

Generalul şi bicla
C
ând a aflat, după un secol de lâncezeală, că – Alo, domnule căpitan Miclescu, din
urma să aibă vizitatori, s-a bucurat. A ieşit dispoziţia domnului general Eremia Grigorescu, vă
din cavou şi-a lustruit cizmele şi s-a uitat comunic următoarele:
la bicicleta pe care o capturase de la Johannes von 1. Pregătiţi traseul care duce până la Mărăşti.
Eben. Ruşii se bolunjiseră cu totul. Voiau revoluţie. 2. Anunţaţi-l pe domnul general Alexandru
Nu mai ascultau de ofiţeri. Averescu să fie gata să-i primească pe bicicliştii de
– Măi generale! îi zise căpitanul Ignat cu o astăzi.
nedisimulată răceală. Parcă ne spuneai că „Pe aici 3. Participanţii vor face un popas şi la
nu se trece”, rosti el influenţat de zurba rusească. mormântul Ecaterinei Teodoroiu. Poate se mai
– Domnule căpitan, îţi interzic să fii obraznic rujează şi ea cu această ocazie, că prea arată ca o
şi să răstălmăceşti spunerea mea de acum o sută măicuţă smerită în tot felul de filme.
de ani! Acum vor trece strănepoţii noştri pe 4. Rog să daţi dispoziţie ca autorităţile
bicicletă! preciză generalul Eremia Grigorescu, contemporane să fie prezente cu pâine şi sare, iar
aşezat pe marginea sarcofagului din care abia popii să-şi facă datoria.
ieşise. – Bine că nu veniţi cu nişte rockeri satanişti!
Praful fin se împrăştiase de jur împrejurul se auzi de la celălalt capăt al telefonului vocea
său ca o aură de sfânt. Căpitanul Ignat îşi reprimă căpitanului Miclescu.
pornirea de care se molipsise în tranşeele aliaţilor – Domnul general vă mai roagă să vă faceţi
ruşi. rost de-o bicicletă pentru a-i însoţi pe
– Domnule căpitan, sunt convins că acum, organizatori pe tot traseul.
după ce-au trecut o sută de ani de când l-am bătut – Domnule Ignat, am un pluton de biciclişti
pe Curt von Morgen cu toată artileria lui cu tot, îmi îngropaţi aici lângă mine cu mitralierele din
pot permite să trec şi pe la Măriuca! Iar faptul că dotare, ce-l pot mobiliza să-i însoţească pe tinerii
vin o samă de tineri pe bicicletă ca să ne viziteze, biciclişti mioritici.
mă face să mă simt responsabil în calitate de – Nu ştiu ce să spun, zise Ignat descumpănit
gazdă. Te rog să vorbeşti şi cu Alexandru pentru de amploarea propunerii. O să-l întreb pe domnul
că am de gând să-i duc şi pe la el, pe la Mărăşti! general! continuă căpitanul Ignat închizând
– Vă referiţi la generalul Alexandru Averescu? telefonul
– Păi, la cine altul domnule căpitan? Rămas singur, generalul Eremia Grigorescu îşi
Ignat făcu stânga împrejur şi ieşi din privi cu admirație carâmbul cizmelor lustruite.
Mausoleu. Se îndreptă spre muzeul din apropiere. Până şi tureatca lucea oglindă. Îşi mai plimbă
Încă de la intrare zări într-o vitrină de sticlă odată buricul degetelor peste teaca oţelită a săbiei,
telefonul de campanie. Nu era timp de tăgadă. ieşind în faţa mausoleului. Se urcă pe bicicletă şi
Sparse vitrina, luă telefonul şi începu să învârtă la pedală puţin prin faţa treptelor ce străjuiau
manivelă. intrarea. „A dracului industrie germană!”, îşi zise el
admirând felul în care bicicleta de captură – Bicla
cum îi spunea el – se comporta bine sub trupul

104 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

lui. „I-a uns bine lanţul, ordonanţa”, îşi zise scrisul lui şi al celorlalţi era mai valoros când lupta
generalul mustăcind. Îl stânjenea puţin sabia cu peniţa, decât cu baioneta pe front.
atunci când ridica piciorul stâng de pe pedală. Pe Tăcerea se lăsă grea şi apăsătoare asupra
poarta împrejmuirii imense ce străjuia curtea participanţilor. Şedeau mişcându-se de pe un
interioară a mausoleului, pătrunseră bicicliştii. picior pe altul, stingheri şi mofluzi. „Ce bine era pe
Unii erau trecuţi de prima tinereţe, alţii încă mai bicicletă”, gândeau ei sub soarele arzător.
aveau caş la gură. Din muzeu căpitanul Ignat veni – Domnule muzeograf sunt ceva pokemoni
să raporteze. Alerga. prin zonă? întrebă cu haz şi tupeu cel ce părea a fi
– Domnule general, ordinul a fost îndeplinit. organizatorul lor, stârnind hohote de râs.
M-a răspuns căpitanul Miclescu, care s-a angajat Muzeograful înghiţi în sec. Se prefăcu a nu
să-l anunţe pe domnul general Averescu şi pe auzi întrebarea. Dacă le-ar fi răspuns aşa cum
Ecaterina. În plus ne mai oferă şi un pluton de meritau, s-ar fi trezit cu cine ştie ce sancţiuni.
biciclişti cu mitraliere să-i însoţească pe ăştia care Organizatorul îi era şef, ce naiba. Ar fi vrut să le
vin. Ştiţi că mitraliorii din compania mea s-au dea exemplu de poeţi militari de dinainte de
jertfit cu toţii. război, de Cârlova, de Coşbuc şi mulţi alţii, care au
– Bine, bine, să-i întâmpinăm pe urmaşi făcut cinste neamului românesc cu îndemnurile
urmaşilor noştri ce vin acum călare pe bicicletă! lor puse-n vers, spre a stârni în piepturile ostaşilor
zise el, scoţându-şi pieptul înainte plin cu decoraţii români vitejia şi eroismul necesare zdrobirii
strălucitoare. duşmanului. Nu mai îndrăzni să le vorbească nici
Bicicliştii au trecut pe lângă ei, fără să-i despre Liviu Rebreanu de teamă să nu-i jignească
zărească. Ajunşi în faţa sarcofagului s-au mirat de şi mai mult. Îi lăsă să se holbeze la vitrinele pline
faptul că au găsit capacul mişcat de la locul lui. cu decoraţii, la mitralierele şi puştile aşezate pe
Apoi după ce s-au distrat citind numele ciudate duşumeaua muzeului…
inscripţionate pe plăcile de marmură, s-au – Dar vitrina asta de ce-i spartă căzu ca un
îndreptat hăhăind, spre muzeu. Muzeograful îi trăsnet întrebarea unuia dintre biciclişti.
aştepta plin de nerăbdare. Tremura de emoţie. Se Luat prin surprindere, muzeograful mormăi
pregătise îndelung să dea piept cu aceşti vizitatori ceva ce semăna cu un fel de scuză nedesluşită. Cel
de soi. care pusese întrebarea nu înţelese prea bine de ce
– Domnilor, am aflat că aţi venit să ne cinstiţi era vitrina spartă.
eroii după o sută de ani! Sunt convins că Au trecut peste momentul de stânjeneală şi s-
dumneavoastră aţi auzit de jertfa intelectualilor au îndreptat spre bicicletele lăsate la ieşire. S-au
români în Primul Război Mondial cum ar fi urcat nerăbdători în şaua bicicletei şi au ieşit pe
Dumitru Panaitescu care şi-a pierdut braţul pe aceeaşi poartă pe care intraseră cu câteva clipe
dealul de la Muratan! mai înainte, fără să le pese de general. Din înaltul
– Care Panaitescu domnule? întrebă mirat un treptelor mausoleului, generalul Eremia
tânăr biciclist. Grigorescu îi privi cu amărăciune. Cizmele
– I se mai spunea şi Perpessicius şi a scris văcsuite lună, încă îi mai străluceau în lumina
volumul Scut şi targă, pe lângă o sumedenie de soarelui. Sabia la fel. Enervat de nepăsarea
poezii! bicicliştilor, generalul aruncă bicicleta şi se
– N-am auzit! răspunse acelaşi glas cu un ton întoarse spre căpitanul Ignat, care încremenise în
vinovat! poziţia de drepţi, cu sabia ţinută pentru în dreptul
– Dar de George Topârceanu care a stat tot frunţii pentru primirea oaspeţilor cu onor.
timpul războiului prizonier după ce-a fost luat la – Eşti liber! rosti generalul.
Turtucaia? Căpitanul coborî sabia şi o băgă în teacă.
– De acesta am auzit! Era un poet dulce, dar de – Să trăiţi domnule general! zise el făcând
Turtucaia n-am auzit, se auzi glasul unei fete ce stânga împrejur, depărtându-se. Generalul îşi duse
descălecase cu greu de pe bicicletă. Îşi freca fesele mâna la mustaţă, răsucindu-i colţul, aşa cum
amorţite. Un hăndrălău cu o cască albastră pe cap obişnuia în momente de stânjeneală, şi se retrase
o ciupi vârtos. Ea nu reacţionă. înăuntrul Mausoleului spre sarcofag. Regretă că-l
– Haideţi domnilor participanţi, n-aţi auzit mai anunţase pe Alexandru Averescu despre
nici de Goga care tot la Turtucaia şi-a găsit pe eveniment. Bicicliştii ăştia nu ştiau ce-i acela
fratele Eugen grav rănit. Uite, aici avem un respect cu adevărat. Călcau în picioare nobleţea
exemplar din Gazeta Ostaşului, unde semnau unei jertfe militare care ar fi meritat mai mult
Iorga, Sadoveanu, Ghibu. De ce vă spun asta? îşi decât o simplă pedalare pe cauciucurile roţilor ce
continua ghidul conversaţia. Pentru că o să daţi de aveau să treacă într-o secundă, peste memoria
mormântul generalului Prezan, care a dat ordin ca înaintaşilor neamului românesc.
soldatul Goga să nu mai fie dus pe front pentru că

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 105

Vlad SCUTELNICU

în clepsidra
aceasta
urci în fiecare clipă câte o treaptă
cum iedera se aruncă spre cer
îmbrățișând ziduri ori granițe negândite
urci fiece treaptă
pe nisipul clepsidrei ascunsă
în inima ta acolo unde doar gândul tău
poate ajunge și descuia

urci, fiecare pas e tot mai greu

mai obositor
fiecare fir de nisip e o tonă
pe umerii tăi de sisif
iubitor
de viață,
de vis,
de cântec,
de zbor
de dimineți ori de nopți
de zile, de ani

te oprești
să respiri
treapta-ți așteaptă pasul
privești fermecat peste lume
tragi adânc aer în plămâni
ca la un start așteptat
aerul te pătrunde ca un cartuș

ridici piciorul spre următoarea treaptă

și țipi triumfător cu glontele-n piept:

! în clepsidra aceasta nisipul urcă

106 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

 ***
ești un tip banal
nu ai forța de a descoperi ceva
pentru umanitate, nici nu ți-ai propus asta

dacă vei privi în oglinda lui einstein

nu spera să vezi acul lui euclid
poate doar pe newton stând sub măr
acuzându-l pe ptolemeu de crimă

biblioteca din alexandria a ars

de trei ori până acum

ceasul din perete a luat-o razna

trec orele ca minute
minutele se schimbă-n secunde
timpul nu mai e timp
e doar un semn

doar cioran de pe culmile disperării

caută răspunsuri sau oferă recomandări
la universala dilemă a sinuciderii

peste toate acestea

o noapte senină, calmă
glasuri cuminți de câini aproape adormiți
pe ici, pe colo
un tremolo de cocoș la al doilea cântat
și liniștea
liniștea din sufletul tău
fără lacrimi, doar sfinți

! hai să vindem frig

scoți de la frigider paharul cu vin, pus acolo de ceva vreme, să-ți
astâmpere setea după ciulamaua de ciuperci cu piept de curcan.
scoți de la rece paharul cu vin, alb și dulceag, prin care
ai putea vedea lumea clară și adevărată

nicio schimbare, apropo de ieri, apropo de mâine

tot pandemie,
tot războaie,
tot recesiune, încălzire globală

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 107

dansezi, dansezi frenetic, dezinvolt, amețitor, dansezi fără oprire, îți privești
trupul într-o oglindă care te minte, fără drept de recurs
nu vrei, nici nu poți, nici nu gândești că ar putea fi altfel

chiar de ai fi dat cu banul nu ar fi ieșit așa de perfect. ai nimerit într-un secol în

care credința ar trebui să aprindă conștiințele, un secol în care focul purificator
să strângă de gât capriciile

și totuși iarba mai are încă puterea de a înverzi și pe strada ta și la tropicul racului
deși albinele zboară obosite, fără busolă, ocolind florile, deși câinii latră războinic
spre pustiul din ochi,nas, gură, urechi, din suflete

prinzi între degete paharul cu vin roze de sulița și duci spre buze cantitatea aceea
infimă pe care o dorești cu nesațiu.
o duci ritualic la buze, tresari deodată, te trezești și decretezi pentru tine, oficializezi
pentru toată lumea:
! hai să vindem frig

108 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

Eugen ONISCU

Inima străinului
1
Nuvelă-foileton

n vara anului 2019 Eusebiu Bădescu plecă în

Î concediu din Berlin spre orașul său natal din

România. Nu mai fusese de zece ani acasă, și
în tot acest timp călătorise mult și întâlnise fel și
fel de oameni, se confruntase cu situații grele
uneori, ba mai mult de atât fusese căsătorit și
nevasta sa îl lăsase. Toate acele circumstanțe ale
vieții sale de emigrant îl transformaseră într-un După care îl îmbrățișă și-l sărută pe ambii
om călit în vâltoarea vieții. Ar fi putut să vină mai obraji. Apoi tatăl său îi atinse cu mâinile sale
des acasă în concediu, dar nu dorise pentru că la zbârcite de bătrânețe, părul, obrajii și îl privi
douăzeci și nouă de ani suferise o mare decepție în îndelung. El la rândul său îl privi pe bătrân și
iubire și dorise să plece fără a se mai uita în urmă. rămase uimit de părul alb, fruntea încrețită de
În acel an murise mama sa și profund îndurerat își riduri, ochii înlăcrimați și fața brăzdată de riduri.
dădu demisia de la poștă unde lucra ca funcționar Îmbătrânise mult tatăl său la cei șaptezeci și cinci
și emigră în speranța că va uita totul. de ani pe care îi avea.

Sosi în orașul său natal de lângă Dunăre. Plin – Cum ți-a fost măi băiatule printre străini? Of,
de amintiri și toate acele răni ale inimii sale pe că mult mai amărât, în fiecare an ai avut câte un
care le credea cicatrizate simți cum se deschid din concediu și nu ai dorit să vii niciodată acasă. Se
nou. Îi reveni cu putere în minte acel episod pare că acea decepție cu Adina te-a afectat mult,
dramatic când fiind tânăr și naiv, crezuse cu toată dar mai bine să nu mai vorbim despre asta. Lucrul
puterea ființei sale în inocența iubirii. Și apoi cel mai minunat este că ești aici și că eu pot să te
revăzu cu ochii minții cum prietenul său cel mai văd să te ating, lasă-mă să mă mai uit odată la
bun cu care pe atunci își împărtășea toate tine…
secretele, îl trădase și îi luase logodnica. Emigrase Și tatăl său pe care îl chema Alexandru îl mai
pe când avea douăzeci și nouă de ani cu inima privi odată îndeaproape admirându-i părul negru,
frântă de moartea mamei sale și de faptul că își ochii săi căprui în care strălucea bucuria revederii
pierduse logodnica. Și se întorcea după zece ani ca și fața sa pe care se discernea acea expresie a
unul ce văzuse și trăise multe situații neprevăzute omului călit în vâltoarea vieții de emigrant.
pe care viața de emigrant i le așezase în calea sa.
– Încă ești bine dar te-ai maturizat mult, ai
În momentul când pătrunse în curtea casei trecut prin bucurii și tristeți singur acolo printre
părintești unde era tatăl său și un frate de-al său străini, îmi pare rău că nu am fost acolo ca să te
ce avea familie, i se păru că toate erau sfătuiesc, să te încurajez când era nevoie. Ai
neschimbate așa cum le lăsase atunci când preferat să suferi singur, să lupți cu viața așa cum
plecase. Curtea lor, grădina cu flori din fața casei tu ai crezut de cuviință. Iar la telefon de câte ori
lor pe care mama sa o îngrijea mereu pe când vorbeam cu tine nu îmi dădeai prea multe
trăia, casa copilăriei lui așa cum o avea în minte informații despre cum o duci acolo, despre cele
clădită cu gust cu camere mari confortabile ce îi mai intime sentimente ale tale. Întotdeauna ai fost
amintea de bucuria nevinovată a copilăriei. Totul diferit de frații tăi pentru că nu ai fost așa deschis
părea că îl așteaptă și că îi urează bun venit acasă. ca ei, tu mereu te închide-ai în tine și nimeni nu
Primul care îl întâmpină fu tatăl său ce în zece ani putea să știe ce este în lumea ta interioară, ce
îmbătrânise mult. Iar atunci când îl văzu începu să gânduri îți roiesc în minte și ce anume te
lăcrimeze și spuse: frământă. Mama ta spunea… Eusebiu este mult
– Eusebiu măi băiatule ce mult te-ai mai sensibil decât ceilalți, să-l tratăm cu mai multă
schimbat… delicatețe. Și avea săraca dreptate erai favoritul ei.

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 109

Poate că nu ar fi trebuit să amintesc despre ea, dar schimbată de cum o știa înaltă, blondă, cu ochii
nu pot pentru că tu semeni la chip foarte mult cu albaștri, radiind acea frumusețe feminină ce îl
mama ta, încât îmi aduci aminte de ea și de viața ținuse subjugat mult timp și îi rănise adânc inima.
noastră de odinioară. Of, cât de diferit îți plănuiam Privirile lor pentru câteva clipe se întâlniră și văzu
noi viața ta și cum mai credeam că am să mă joc cu în ochii ei uimire, părea foarte surprinsă de
copii tăi și vei rămâne aici cu noi și iată că revederea sa și puțin vinovată. Putu citi totul în
realitatea este cu mult mai dură. Dar să ne ochii ei doar în câteva clipe cât dură revederea lor.
mulțumim că ești sănătos și că te-ai întors chiar De asemenea putu să discearnă și faptul că era
dacă numai în concediu, deși se pare că Alin ți-a fericită și că lucrurile îi mergeau bine în viață.
pregătit o surpriză și poate că vei accepta și îmi Acea revedere îl întristă nespus de mult. Trecură
vei face o bucurie nespus de mare. unul pe lângă altul fără aș spune ceva. Își simți
inima îndurerată dar se gândi că trebuia să se
– Mă bucur și eu să te revăd…
comporte ca un om matur și ca de obicei să-și
Apoi se întâlni cu Alin fratele lui care era cu ascundă cele mai profunde sentimente ale lui.
doi ani mai mic ca el și cu Cristina soția acestuia și Trebuia să-și îngroape acea durere ce țâșnise la
cu cei doi copii ai lor care îl priveau ca pe un străin suprafață din adâncul inimii sale.
neînțelegând ce caută acel om în casa lor. O auzi
În următoarele zile hotărî să-i facă o vizită
pe Sorina fata mai mică a fratelui său întrebând:
unui unchi de-al său, fratele mamei sale pe nume
– Tată omul acesta este fratele tău? Costea, și soției acestuia, Mădălina, mătușa lui. Nu
se simțise niciodată bine în preajma acelui unchi
– Da, și este unchiul tău pe care trebuie să-l
al său datorită faptului că era un om cu un trecut
respecți.
dubios și avea cu totul alte valori decât tatăl său,
Văzu uimirea de pe chipul fetiței de opt ani și nu îl îndemna să umble niciodată pe căile cinstei,
surâse. Toată acea revedere îl zgudui emoțional pe ba din contră mereu îi spunea că pe orice cale
Eusebiu. Alin îi propuse să vină să lucreze cu el în trebuie să facă avere. De aceea mergea la acea
șantierul naval și să lase viața de emigrant. Iar vizită cu inima strânsă conștient fiind că va trebui
Cristina ce lucra ca educatoare la o grădiniță, îi ca jumătate de ceas sau mai mult să suporte din
spuse că în următoarele zile avea să-i facă politețe aberațiile unchiului său. Costea locuia
cunoștință cu o prietenă de-a ei care era singură. într-o vilă destul de luxoasă și îl primi foarte
Eusebiu ca să nu-i supere le spuse că se va gândi la bucuros împreună cu mătușa sa.
oferta lui Alin ce lucra ca inginer în șantierul naval
– O iată-te bărbat în toată puterea cuvântului,
și care ajutase mulți prieteni și cunoscuți cu un loc
deși am spus că tu nu trebuia să emigrezi pentru
de muncă în șantierul naval. Și de aceea îi putea
că aveai un mare viitor ca funcționar la poștă,
oferi și lui Eusebiu un loc bun de muncă.
chiar dacă Adina te-a decepționat și lucrați
A doua zi Eusebiu ieși spre seară să se plimbe amândoi la poștă. Îți cereai transferul la un alt
pe faleza orașului. Era stăpânit de un sentiment oficiu poștal și îți găseai o altă fată…
straniu, deși își îndrăgea locurile natale și simțea
– Haide lasă-l nu îl mai amărî acum cu
că România era patria lui se simțea străin acolo.
lucrurile trecute, îl întrerupse Mădălina pe Costea.
Mentalitatea oamenilor, tot mecanismul vieții,
toate i se păreau atât de diferite de tot ce văzuse și – Bine nu voi mai răscoli trecutul dar spune-
trăise în occident. Până și faleza pe care de atâtea mi ce faci acolo la Berlin?
ori ieșise ca copil, adolescent, tânăr, i se părea atât
– Lucrez la o fabrică de dulciuri, sunt
de demodată, pentru că văzuse în Spania faleze
mulțumit de cum îmi merg lucrurile acolo.
mult mai bine amenajate și de aceea totul i se
părea c-a rămas în urmă. Iar el se simțea ca un – Asta e bine pentru că la noi lucrurile merg
străin acolo între ai lui și apoi văzuse atât de mulți din ce în ce mai rău și salariile sunt mici, zise
români ce emigrau spre o viață mai bună încât se Mădălina.
credea parte din acel dramatic exod. Realitatea
– Deci doar un simplu salariat, asta e bine
tristă era că se obișnuise să trăiască departe în
pentru început. Dar nu poți rămâne așa trebuie să
occident.
îți deschizi o afacere, poate de exemplu o agenție
În timp ce se întorcea spre casă, se întâmplă prin care să duci oameni la muncă în Germania,
un lucru la care se gândise mult de tot în timpul vreau să zic ceva prin care să curgă bani și să duci
vieții sale de emigrant și anume, cum va reacționa o viață ușoară. De ce să te chinui trudind ca un rob
când o va revedea pe Adina. Și într-adevăr chiar în toată viața? Încearcă să pui mâna pe ceva mai
fața lui în timp ce străbătea unul din marile bănos în viață nu te mulțumi cu puțin, chiar vrei să
bulevarde ale orașului, era Adina însoțită de fata ei fii doar un simplu truditor cu brațele? Aspiră la
ce avea în jur de nouă ani. Adina era foarte puțin mai mult învață să țintești mai sus, sau dacă ai

110 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

ceva capital poți deschide o afacere aici la noi, eu dramatic și se înfuria pentru că nu înțelegea cum
cu legăturile mele te pot ajuta și așa viața ta se putuseră Adina și Cosmin să îl trădeze.
poate schimba pentru tine în mod radical. Nu
Odată pe când era într-un cerc de emigranți
căuta atât de mult corectitudinea și cinstea, ci
români în Spania, discuția ajunse la subiectul
calea de a face bani pentru că asta este esența
trădării în iubire și un om ce părea foarte
vieții. Doar cei bogați decid și stăpânesc totul, pe
experimentat spuse: ,,La capitolul acesta prietenii
când la cei săraci până și înțelepciunea lor este
cei mai buni se despart, iar sentimentele cele mai
disprețuită, dacă vrei să fii cu adevărat puternic în
nobile de prietenie uneori sunt călcate în picioare
ziua de astăzi trebuie să ai bani, altfel vei rămâne
pentru că fiecare dorește să își atingă scopul.
un sărac nenorocit pe care nu îl va băga nimeni în
Natura umană este înfiorătoare când se ajunge la
seamă…
acest capitol și cei mai buni prieteni pot deveni
În timp ce Costea își urma pledoaria, Eusebiu mari dușmani. Iar femeia care credeai că este a ta
îi privea fața și vedea aceleași trăsături deși te poate trăda foarte ușor. În acest punct mulți au
adâncite în bătrânețe de istețime și viclenie, ba fost loviți dur de tot și înșelați în așteptările lor
mai rău chipul lui Costea avea imprimat ca o cele mai dragi. Tinerii ar trebui educați cum să
pecete perversitatea morală după care își ghidase reacționeze când primesc în viață astfel de
întreaga viață. Iar faptul că la bătrânețe perora lovituri.” Vorbele acelui om îl răscoliră mult și îl
aceași filozofie de viață lui Eusebiu i se părea determinară să se întrebe: ,,Oare avem ceva atât
normal. Iar fi părut straniu dacă Costea ar fi vorbit de misterios și de rău în natura noastră încât nici
despre noblețe de caracter, atunci ar fi rămas măcar noi înșine nu suntem conștienți decât
surprins. Plecă de acolo cu sufletul amărât pentru atunci când se ivesc anumite momente ce ne
că nu putuse niciodată să se implice în activități provoacă să reacționăm într-un anume mod ce
prin care să exploateze oamenii numai de dragul uneori ne surprinde și pe noi? Asta înseamnă că
banilor. deținem o natură degenerată grozav și avem
nevoie de regenerare morală! Dar de unde poate
În toți acei zece ani nu reușise să strângă
veni o asemenea schimbare în natura noastră?”
decât trei mii de euro pe care îi avea pe card. Cum
ar fi putut să le spună că avea doar trei mii de Erau întrebări pe care și le punea căutând un
euro! În anii cât fusese însurat cheltuise mult din răspuns. Avea impresia de câte ori lua contact cu
cauza faptului că întreținuse o fetiță pe care fosta oamenii că trebuia să fie foarte atent și să nu își
sa soție o avea dintr-o altă căsătorie. Apoi după deschidă prea mult inima pentru că îl puteau lovi
divorț se mutase din Spania în Germania unde necruțător. De aceea devenise foarte prevăzător
începuse totul din nou și toată acea mutare pentru că și soția sa îl trădase, deși se purtase bine
implică costuri. Iar în Berlin salariile nu erau chiar cu ea îl părăsise brusc și plecase în Italia. Nu știa
așa de mari cum oamenii credeau, pentru că dacă ea avea acolo pe cineva de fapt nici măcar nu
Berlinul era un oraș al emigranților socotit cel mai îl mai interesa, pur și simplu acel divorț îi adusese
sărac din Germania. Însă în ciuda acelor alte răni la cele pe care le avea. Era un lucru
circumstanțe nevaforabile nu voise să se mute din straniu pe care nu îl înțelegea într-u totul și
Berlin în partea de vest a Germaniei care era mai anume, de câte ori se apropia de o ființă
bogată, pentru că îl fascina Berlinul orașul plin de omenească cu cele mai bune intenții un timp toată
farmecul atâtor oaze naturale formate din râuri, acea relație părea minunată și el dădea tot ce avea
păduri, parcuri naturale cu adevărat minunate. mai bun în ființa sa ca totul să iasă cât mai bine
Mai mult de atât, în marele oraș putea să stea însă după un timp primea lovituri necruțătoare
singur cu durerea sa interioară, iar când dorea să care îi lăsau răni adânci ce cu greu se cicatrizau.
se desconecteze de tot vacarmul vieții, atunci ieșea
Așa că atunci când Cristina îi propuse să-i facă
în una din minunatele oaze naturale unde simțea
cunoștință cu prietena ei, se gândi că era posibil ca
cum se reface.
totul să înceapă bine și apoi să primească alte
Toată acea lume multiculturală a Berlinului îl lovituri dure. Însă nu dorea să o supere pe
atrăgea, îi plăceau acei emigranți veniți din cumnata sa și îi spuse că era de acord. La sfârșitul
aproape toate colțurile lumii cu dorința de a reuși, acelei săptămâni urma ca Elena, așa o chema pe
de aș făuri un viitor în marea metropolă acea femeie să vină la ei acasă pentru a cina
europeană. Își făcuse și în Berlin câțiva prieteni, împreună. Toată acea așteptare îl umplea de
ba chiar și la muncă se înțelegea bine cu unii neliniște pentru că în adâncul ființei sale în ciuda
colegi dar nu mai dorea să se mai împrietenească rănilor sale interioare încă nutrea ideea că ar fi
cu nimeni atât de tare pentru aș dezvălui cele mai bine să se însoare din nou dacă ar găsi o femeie
intime secrete ale sale, după cum făcuse odată în potrivită pentru el. Așa că aștepta plin de emoție
naivitatea tinereții cu Cosmin care îl trădase și îi acea duminică în care Elena avea să fie invitata lor.
luase logodnica. Își amintea uneori tot acel episod
Va urma…

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 111

Silvia CINCA

Dacă am avea...
Dacă am avea conștiință
Ingerii ar zbura cu pene colorate
Oamenii ar atinge sublimul
Si chipul lor ar fi desăvârșirea

Dacă ne-ar însoți conștiința

Am măsura pământul cu frumusețea
Cântecul ar înlocui vorba
Si ochii ar sclipi în dialog

Dacă gândul, ar filtra vorbele prin conștiință

S-ar minuna florile de chipuri de lumină
O lacrimă de înger ar spune mulțumirea
Că omul poate fi la fel cu el.

Dacă surâsul Inaltului Divin

Ar tresări la gându-abandonat
S-ar șterge lacrimile de durere
Ar răsări diamantele din copacul iertării.

Dar... Ingerii s-au depărtat de noi

Divinitatea s-a retras în adâncul singurătății
Privind cum ne urâm unii pe alții
Luând în derâdere, depozitul de bine

Si fără conștiință, dispreț și neputință

Deslănțuiri în jurul puținilor rămași
Strigăte și râs bezmetic, linșări și dureri
Fiare strivind cu labe murdare.

112 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

Liliana POPA

Pescarușul
uitat
Sageti albe ce cad in mare
Se lasa purtate de vint si de soare adagio în
balet clasic
Pescarusul apatic, insingurat
Desprins e de toate
In secolul invlolburat
Pare departe si totusi aproape
Pe cine asteapta printre stinci, timpul s-a înscris într-un cerc
printre soapte sau într-o tiara
pe care și-o scoate uneori
să mângâie safirele amintirilor

Ceasul
cînd aude stropii rătăciți
de vântul neregăsit
în sufletul de poet fără anotimpuri,

aruncat pe sub cetina norilor

dezamăgiți și desculți.
doarme puțin

fereastră după model bizantin

sau florentin
abia trezit,
își zornăie diamantele coroanei.
am dat timpul mai departe de ce nu crezi ființă de alabastru
cu o oră în rostirea mea neblândă
să nu știu că știi timpul e soare senin
ce știai că știu, și aprigă furtună
basmul imoral ce-ncunună al nostru zenit
ușa de cristal noi toți sântem anonimi
neterminatul bal nu vezi frunza plăpândă
ceasul aruncat pe fereastră căzând pe caldarâm,
îmi mai ticăie în piept nu vezi cum ne frângem privirile în
chiriaș pentru un timp. finit
cînd clipa de viață e un infinit ?

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 113

 doamnă a nostalgiilor
privesc în ochii tăi o lacrimă
rezemată în ziua albă
de ce nu pui un zâmbet și mă întîlnesc cu mine
în palma pentru sărut lîngă farul singuratic
de ce nu închizi amarul diminețile vin neliniștite
într-o cupă de iubiri ca păsările în furtună
să urc prin depărtările timpului și eu le mîngîi aripile
treptele de vis se face seară
argintate, sticloase și trebuie să ajung la far
încrustate cu arpegii altfel
ce nu se mai sfârșesc îmi voi uita iar visele
o să mă găsești
în căușul palmei
alb, translucid.
la porțile timpului

Casa din
paznicul încremenit
își zornăie cătușele.

gând
Un joc de anul trecut,
îți amintești ?

ESCAPISM
schiez mereu
pe zăpada copilăriei
uneori mă întorc acasă
(uneori uit să dorm) în casa din gând
mai trec pe strada mea
cu ochii închiși.
nu mai îndrăznesc să-i deschid
Flora o aduce pe Venus la țărm pe de-a întregul....
într-o scoică nu te mai aud decât noaptea.
și scoica începe să cînte aseară, la capătul străzii îngândurate
în secolul care a uitat să respire am zărit-o pe bunica închinându-se,
și peștii să tacă uitase numărul casei noastre....
într-o zi cenușie de noiembrie târziu și-a amintit
un nor albastru un zâmbet cald s-a oglindit
trimite o rază în seninul din fereastră.
printre degetele lui străvezii o sa-ți trimit scrisori,
și raza mi se strecoară printre degete gânduri de pe stradă...
îmi pătrunde în piele
ca găndul ce alungă norii
uneori uit să dorm
în farul meu cu o singură lumină
în răstimpuri ascult neliniștea
uneori uit să dorm

114 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

Răspuns către moartea
Ioanes lebedei nu a
(POP) existat
Aceeași, cum mă știi...
Cu capul aplecat spre umărul stîng moartea lebedei nu a existat
Acolo unde se așează pasărea fericirii a existat doar un compozitor și
transfigurările sale
Scotocesc prin muzeele lumii un violoncel și un arcuș
Îi atenționez pe bucureșteni când iar" li dar mai ales un artist
se pregătește ceva" un artist
Caut detalii, care tot umblă prin lume
Scapăr gânduri pe poteci noaptea se oprește pe o stîncă
în calea celor șapte vînturi
Mâine o să dansez cu ielele-n poiană cîntecul lui curge pe sub arcade
Rostesc psalmi pe acoperișul lumii curge ca o trecere
Mă joc cu șerpii ca o poveste nerostită
Opresc clipele când respir iar dimineața
Și timpul la asfințit Cînd Dumnezeu se trezește din somn
Îl ascultă
Apolinic și dionisiac. eu îl sărut
pășesc prin lume, și mai plutesc o vreme
uneori mai pierd cate o bătălie...

Dar știu că cerul mă iubește

heruvimii și serfaimii
se așează lîngă mine.

Da, așa cum mă știi

Ușor alecată asupra întrebărilor lumii
De aceea strâmbă
Cu umărul stâng înălțat

Acolo mi se adună la asfințit

Lumina din ochii de copil
Și-ascult bătăile clipei...

Îngenunchez apoi
cu sufletul
Lângă mormântul de la Rășnov
Și mă rog: ne iartă Doamne
ne iartă....

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 115

Coca POPESCU

Rătăcită în umbră
Fructe de umbră
sunt peste tot în jurul meu.
Paşii se încurcă în trecut.
Vreau să mă scald în lumină,
vreau să iubesc şi să uit.
Luceafărul străluceşte în noapte,
eşti la fel ca el, uneori,
îmi dai speranţe prin cuvinte şi şoapte,
eşti mai aproape de mine decât de nori.
M-ai găsit rătăcită în umbră
zâmbetul tău m-a luminat până în zori,
eşti darnic,
dragostea ta mă îmbracă în sunete,
pentru mine, eşti începutul unei noi primăveri

La braţul tău mă simt o stea

Poveşti de viaţă s-au scris mereu
şi noi, suntem parte dintr-o poveste,
la braţul tău mă simt o stea
în seara asta ploaia ne uneşte.
Pierduţi în timp şi rătăcind prin amintiri,
secundele trec fără să ne întrebe.
Privindu-mi ochii îmi simţi bucuria.
Îţi sunt alături şi zâmbesc.
Găseşte tinereţea cuibărită în suflet
şi strânge-mi mâna în palma ta.
Deschide uşa fericirii fără teamă,
sunt steaua rătăcită,
prin stropii reci de ploaie te voi urma.

116 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

Oraşul de vis
Te iubesc, sufăr, mă bucur şi plâng.
O stare pe care nu mi-o pot explica
Lumea e goală în lipsa ta.

Destinul
Un candelabru cu cinci lumânări.
O inimă risipită în culori
ascultând cântecul unei viori.

hotărăşte
Pe masă, un ceas obosit,
o pană de scris şi multe secrete.
Încerc amintiri să aştern pe o coală
dar zgârii, nu scriu, imaginea se
destramă. Sunt zile când viaţa pulsează mai lent
Un foşnet ca un scâncet de copil şi nopţi în care, printre vise, te pierd.
mă trezeşte din visul meu străin. Nu vreau să grăbesc niciun pas
Mă revăd pe podul lui Karol, din tot ce avem, sau, din ce ne-a rămas.
în oraşul de vis Destinul hotărăşte
unde dragostea dansează cate zile însorite sau încărcate cu ploi
valsul iubirii fără sfârşit. vom purta în bagajul vieţii în doi.
Scriu şi mă pierd în visare Câte nopţi fermecate, câte secunde, câte
pe masă încet, încet se stinge pe rând, păcate,
din sfeşnic, cate o lumânare. vom desprinde de lume ca fiind ale noastre.
Cerneala se usucă pe pană. Cuvintele se răsucesc în candela iubirii
Pe coala albă sunt doar umbre. când inimile noastre bat la fel,
Las visul să plutească ân noapte fără să-i iar cu privirea de luceafăr
dau un nume. te voi ascunde în suflet,
Mă ridic de la masa rotundă, de teamă să nu te pierd.
cea care îmi ştie secretul, dar uită.

Maturitate
Cine sunt, de ce plâng ?
Seară de seară, când scriu
şi repet aceeaşi melodie de dragoste în
gând...
Am şters cu buretele şoaptele

În lipsa ta
Ţi-am şters şi chipul din amintiri,
Pe perete în camera de zi a rămas
Doar un tabloul cenuşiu.
Acum este gol, la fel ca şi sufletul meu,
Dacă nu te-aş iubi, Sentimentele m-au depăşit în timp
viaţa mea ar fi un blestem. Sunt pregătită să uit.
Cu tine vorbesc visând zi de zi, Departe la polul nord, acolo mă aşteaptă
te cert, te alung şi te chem. Uitarea înghețată ca marea.
Soarele nu ar dogorî, Cu brațe de foc mă cuprindeai.
razele lui ar îngheţa în univers, Ne-am grăbit, dorința a fost vinovată
luna s-ar rătăci printre stele, Ne-am jurat credință şi dragoste adevărată
lumina ei blândă nu mi-ar mai mângaia Vulcan de neoprit era doar inima
chipul chinuit intre perne. Când în ochi ne-am privit.
Ce-ar însemna viaţa mea fără tine ? A fost o seară, două însemnau veşnicie,
O pedeapsă, ştii bine, Ai vrut să guşti nectarul clipei
în care tu îmi lipseşti de ani, luni şi zile... Din cupa bucuriei.
Nici cerul nu mai are culoarea albastră, Am şters cu buretele tot.
florile bucuriei s-au ofilit la fereastră, Am să pictez floare de colț şi inimă de jad
te caut cu gândul, întorc lumea pe dos. În locul vechiului tablou cenuşiu.
Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 117
Melania Rusu CARAGIOIU

Frunze de arţar
Imi place să merg,
Să merg răscolind frunzele cu vârful piciorului …
Frunzele să-mi cânte mie şi cerului,
Încetişor,
Încă odată, melodios şi încă odată…

Nu ştiu cum se desprind frunzele…

Ele mă văd şi se avântă în calea mea.
Le cheamă toamna din pletele mele,
Umerii mei largi, sub atâtea poveri…

Privesc în sus,
Frunzele îmi zîmbesc, au buzele roşii
şi obrajii poleiţi, iluminaţi de ochii uşor adormiţi.

Iarăşi cântă ! Sau, nu.

Plâng plecarea ultimelor păsări.

Vântul flutură prelung steagul zdrenţuit al toamnei…

Zgâlţâie înciudat ramurile …
Când nu reuşeşte, fluieră amarnic…

Merg, merg mereu, însetată, bând din cornul toamnei.

Aş voi ca drumul să nu se termine,
Nicicând şi niciunde …
Să fiu mereu însetată,
Să zbor peste zări ca o samară de arţar,
Să întîlnesc ultimul vis al frunzelor subţiri şi crestate.

Montréal , toamna 2006

118 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

Efemeră de toamnă
în Montréal
Au mai rămas doar ultimele frunze,
Întruchipând:
Căţiva palmieri.
Trei balerine,
Litere care-mi vorbesc mie,
Un căţel cu laba la ureche, şi
Piepteni, foarte mulţi piepteni.

Privirea mă fură şi iar îmi apar:

Tridentul (din ramuri, al) lui Poseidon,
O furcă de făcut căpiţe de fân,
Păsări cu aripile deschise,
O Babă Cloanţâ, cu ciuf pe cap,
Miniaturi de pomi, (cum deseneazà copiii),
Steaguri şi eşarfe colorate,
Câteva şiruri de cocotieri, de aceeaşi înălţime, şi
O rîndunică singuratecă.

Se întunecă;
Privirea-mi obosită mai discerne:
O vulpe cu un corb pe spinare,
Albine mici, albine mari,
Virgule,
Bondari;

Şi dincolo de ele: cerul de octombrie,

O zi de vânt,
O zi de ploaie,
O zi de soare blând şi nostalgic.

Copiii culeg frunzele de aur, purpură şi aramă,

Adulţii înnoată prin frunzele răscolite,
Păsările-frunză pleacă luându-şi puii cu ele…

Încep să îmi simt umerii.

Şi casele rămase fără cojoc, încep să se îmbrace…

Montréal, 21 octombrie 1999

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 119

Ștefania OPROESCU

Ultimii sfinţi
B ătrânul stătea agăţat cu mâinile de
scândurile negre şi rare ale gardului pe
care abia-l depăşea cu o înălţime de cap.
Nodurile degetelor ce ridicau din loc în loc pielea
gardului ridicându-i trupul firav într-o zvâcnire
scurtă. Ochii iscodiră drumul ascuns de coroanele
verzi ale copacilor. Preţ de câteva clipe, păru
bărbatul falnic de odinioară privind paşii femeii
uscată, străbătută de şerpii vineţii ai venelor tinere care-i căuta calea prin ascunzişurile
păreau continuarea lemnului devastat de timp, răcoroase ale umbrarelor. Căzu apoi cu picioarele
rădăcini răstignite în aerul verde al muntelui. pe pământ, doar mâinile nu-şi conteniră
răstignirea pe mângâierea blândă a lemnului.
Ţinea capul uşor aplecat spre dreapta cu
urechea îndreptată spre vale căutând să prindă O ceaţă verzuie lăptoasă porni a se ridica
orice zgomot diferit de foşnetul frunzelor, ţistuitul din vale, ca un val uriaş cu mai multe trepte
lăcustelor sau bâzâitul tăunilor ademeniţi de asemeni fântânilor arteziene, pe care bătrânul nu
mirosul vitelor în miezul tăriei de zi a verii. le văzuse niciodată, dar le vedea acum
minunându-se de forţa aceea necunoscută care
Ridica bărbia din când în când înălţându-se
urca spre înălţimi fuiorului de fum gata să-l
pe vârfuri ca un copil iscodind misterele dincolo
cuprindă ca un râu ridicat în văzduh şi care venea
de bariera grădinii în al cărei rai avea voie să
spre el necontenit, transparenţă gata să-l învăluie
umble nestingherit. Anii îl surpaseră până la
şi din faţa căruia n-avea unde să se retragă.
dimensiunile copilăriei, doar capul mic aproape
Curând, ceaţa verzuie lăptoasă îl cuprinse în
cât pumnul, cu pielea zbârcită, părul alb şi rar
miezul ei, gândea că-i va fi greu, că se va sufoca,
pieptănat cu grebla degetelor şi mâinile tăbăcite îl
dar nu, respiraţia îi devenea din ce în ce mai
deosebeau de copilul care fusese cândva.
uşoară, nu mai simţea nici tusea aceea hârâită
Motorul maşinii care urca drumul care-i sfâşia pieptul la răstimpuri, în jurul lui alte
desfundat trăgea greu, zgomotul răsfrângându-se respiraţii uşoare, ca aburul, îl ademeneau, mersul
de trunchiurile copacilor, de râpa terenului ce îi era uşor ca o plutire spre înălţimile ceţii. Apoi,
alunecase în trepte cu fiecare ploaie, adâncind aflat undeva, sus, pe pragul unei înălțimi, auzii
distanţa dintre casele puţine, răsfirate într-o îndemnul rarefiat, a al unei fâlfâiri de aripă care-l
încremenire iluzorie. De două ori pe săptămână îndemna să se lase în voia plutirii. Se temea la
miercurea şi duminica, maşina cu pâine urca pe început, cum să plutească trupul lui care nu se
golgota ultimelor aşteptări, nu aducea numai desprinse niciodată de pământ, se temea că are să
pâine, aducea o altă lume în sticle cu arome cadă şi să se zdrobească de singurul loc sigur pe
artificiale, pe care gustul bătrânului nu apucase a care-l cunoştea. Îndemnul se multiplica în valurile
le deprinde. Mai aducea însă şi cuie, şi lame de de ceaţă, se simţi aproape luat pe sus de voinţa
coasă şi sticle de lampă, era un fel de luntre vocilor şi, fără să simtă, păşi în aer după care o
naufragiată între două lumi perisabile, căutând bucurie necunoscută îl cuprinse. Era una cu ceaţa
salvarea între valul câştigului şi cel al milei care-şi continua mersul purtându-l în plutire până
creştine. când n-a mai simţit când şi unde se află.
La auzul motorului, mâinile bătrânului
tresăriseră şi se strânseră mai tare pe scândurile

120 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

 *** plastic de doi litri, în care se legăna un lichid oranj
cu aromă de portocale.
Bătrâna urca anevoie prin fâneaţă, după ce O ţinea cu grijă, aşa cum ar fi ţinut un copil,
cumpărase pâine de la maşina care venea odihnindu-l cu capul pe patul de pâine şi-o legăna
miercurea şi duminica, afară de zilele ploioase cu mersul ei şchiopătat, cum ar fi alintat o bucurie
când nu putea urca pe drumul desfundat. Adusă pe care cu toată neputinţa se încăpăţâna s-o ducă
de spate, sprijinindu-se cu braţul drept într-un băţ acasă, acolo unde bucuriile erau din ce în ce mai
care-i ajuta mersul şchiopătat, aproape basculând rare. Bătrâna urca anevoie prin fâneaţă iar când
în jurul şoldului înţepenit de multă vreme, mergea privirea ei slăbită prinse conturul gardului rărit de
spre casă ca spre mănăstire, jinduind la răcoarea vreme se întrebă, ca într-o doară, unde era
şi odihna casei alături de bărbatul care-o aştepta bărbatul care-ar fi aşteptat-o uitându-se printre
să frângă pâinea în porţii mici, numărate pe zile. scânduri, s-o vadă cum aduce pâinea dorită, dar nu
Pâinea proaspătă o ţinea între braţul stâng şi piept se îngrijoră prea tare.
iar sub ea, cu antebraţul sprijinea o sticlă de

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 121

Tudor ARGHEZI

Psalmistul
Ce-mi mai lipsește mie sa știu ca nu ma mint?
Sa cred ce spune cartea cu scoarțe de argint?
Amestecat cu ceata și tăvălit în stele,
Sa cred ca viata trece și dincolo de ele?
Sa mi se para clipa de azi nemărginită.
Ostrov pierdut, cu luntrea legata de-o răchita
Încovoiată-n soare și adormita-n unda?
Să cred că nu se-neacă și-n veci nu se scufunda,
Și ca din țărm, plutita pe-o dâra de lumina,
Ar duce pin' la tine. -ntr-o insula vecină?
Ca un sobor de îngeri m-ar aștepta, din lume,
Sa-mi ia din luntre vâsla și-n stuf sa mi-o îndrume?
Eu, ridicat în luntrea tăcerii, în picioare.
Smerit, plecat din umeri și piept, la cingătoare
Cu cheile de-acasă, cu cheia de la poartă.
Ți le voi da în grijă, mâhnit, cu mâna moartă.
Tu poate-ai să te tulburi de cei rămași. Atunci
Trimite-le arhangheli cu aripile lungi.
Ivirea lor pe prispa, și șoapta lor adâncă
Să-i facă să tresară, uitând să mai ma plângă.
Copiii, duși pe gânduri tăcute, nu-nțeleg
Cum piere de odată un veac de om, întreg.
Aibi grije mai cu seama, strămoșule, de fată.
Mi-e frica ce se face, pe lume, fară tată.
Simțirea-i prea gingașe și frageda, de floare,
Ma urmărește-n taină și noaptea, și mă doare.

Tu nu știi, cred, ce viața trăim în neamul meu.

îndrăgostiți în toate si-mbrătișați mereu.

Pe maica lor frumoasa, copila și cuminte,

Sunt șapte vârste pline de-atunci, mai ții tu minte?

122 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

Am luat-o-n câmp de mână și i-am șoptit ceva:
- «Copila, nenuntita, n-ai vrea sa fii a mea?»
Ea mi-a răspuns, în trestii, dind ziua într-apus:
- «Dacă ma iei cu tine» Am luat-o și ne-am dus
Ce va simți fecioara de-atunci, de-odinioară,
Ca voia ta, aceeaș, unește și omoară?

Ma ispitești cu visuri, miresme și mărgele,

Dar zdruncini temelia încredințării mele.
Eu, totuș, sluga veche a Domnului rămân,
Că nu pot pribegie să-ndur fără stăpân,
Si zic, la urma urmei, ca domnilor bogați
Le stă să nu le pese de robi și de argați.
De-o viata, nepăsarea ți-o rabd robind aici,
Înghemuit în suflet și-n spini, ca un arici.

Îngerii tăi sa vadă de staul, cum se cere,

Să cate să nu scadă nici apa din ciubere.
Sa mai vegheze pomii livezii pin' s-or coace.
Și să păzească drumul de pe la tine-ncoace.

Și, poate, mi-ar aduce, din când în când, și-o știre

De la ai mei, de-acasă, la tine-n mânăstire...

Îți dau și-o însemnare de capre si de câni.

Unii fătați de-o vara, și alții mai bătrâni.
M-așteaptă-n poarta mică, din fund. Cu înțelepte
Povețe, fă-i să plece, să nu mă mai aștepte.

Că, Doamne, vezi, și cele numite dobitoace

Sunt suflete, silite de trup sa se dezbrace.
Mângâie-i cu îndemnuri blajine, ca, vezi bine.
Ei îmi știau și pasul, și ascultau de mine.
Când îi trezea năluca de prin ograda noastră.
Veneau, pe întuneric, la mine, la fereastra,

Îti las În grije bună pe iedul, mai ales.

Cel sprâncenat și-n frunte cu scârlionțul des.

Și dacă mi-ai da voie, ți-as face și-altă rugă:

Să-l lași să te apuce de deget, să ți-l sugă
Când îi frământ aluatul de lapte cu tărâțe
Ia mâinile,-n copaie, drept ugere cu țâțe.

Mai am și-un cățelandru, pui fraged și dulău.

Să-l lași să-ți ia papucii și fă-l cățelul tău.
Mai e și zvăpaiatul pisoi, după cățel,
Da-i ciucurele bărbii și joaca-te cu el.

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 123

 Îmi mai lipsește, poate,-o fărâma de scânteie
Să mai mi-aprindă viața-n vârtej de curcubeie.
Să nu mă mai știu vitreg în marea ta vecie.

Strein și singuratec, pe stânci, când va sa vie

Sorocul, când și zarea și timpul se-ntrerup.
Bătut de viscol negru, ca fiara frânta-n trup,
Înspăimântat în haos să-l văd cum se destramă,
Cusut cu fir și umbre și flori, ca o năframă.
M-adun într-o nădejde; de-abia că se-nfiripă,
Și clipa-mi și ucide nădejdile de-o clipa.

Mi-ai dat pe negrăite, de ce, nu știu. un har

Pe jumătate dulce, însă mai mult amar,
Caci drojdia din fundul potirului ales
Da cuminecăturii otrava cel mai des.
Si vinul de deasupra, de aur, când mi-e sete,
N-ajunge niciodată cu nimbul să mă-mbete.
A-toate-frământarea răgazuri nu-mi mai lasă,
Din stea în stea mă duce orb, ca din casă-n casă.

Cerșesc la uși odihna, pe unde și neunde,

Și, la bătaia nopții, nici-una nu răspunde.
Pe ulițele-albastre, din cerurile tale,
Sunt mii și mii de sate și târguri, toate goale,
Cătunele deșarte-n cerdac au, fiecare,
O candela-n opaiț și-un muc de lumânare.

Isus mi se-arătase la luna, prin livede.

Parc-ar fi spus în șoaptă: „Nu cerceta, ci crede”.
Sa fi fost el, sau zvonul stârnit de prin Scripturi.
Rătăcitor prin noapte, prin vii, prin arături,
Ca broaștele țestoase, sobolii și zefirii?
Prins între-nchipuire și unda nălucirii
Nu mă-ncumet răspunsuri să caut, și m-ascund
De ochiul cu scânteie de cremene, rotund.
Dar sufletul se roagă-n genunchi pe piatra goala:
„Mai scapă-mă, Părinte, mcar de indoiala».

Te-am dus de-a lungul vremii, în mine, ca un semn.

Și, făr-a te cunoaște, mi-ai fost imbold și-ndemn.
Mi-ai pus neșters și mirul sfințirilor pe frunte,
Și toate ale tale, menite sa mă-nfrunte,
Au fost ca niște slove cuprinse-n umbra mare
De veșnicii rostite în câte-o scăpărare,
Izvoarele și stânca, pădurea, umbra, vântul.
Al tău e și cuvântul închis, ca și pământul.
Si in furtuni si viscol, ca și-n tăcerea sfântă,
Se-aude vocea lumii ce blestemă și cântă.

124 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

Dar semnele, doar semne, răzlețe și-adunate
Nu mai mi-ajung, părute și nici adevărate.
Vreau tâlcul plin să-l capăt și rostul lor întreg
Să-l pipăi dintrodată, să pot să-l și dezleg.
Nu lacăte-ncuiate, zăvoare și crâmpeie
Cu mii de chei știrbite, și fără nicio cheie.
Să număr codrii-n piscuri și nuferii din baltă.
Mi-a ostenit răbdarea din stepa ceastălaltă,
Că nici numărătoarea n-o mai pricep, în șir,
Intre statui și candeli și sfincși de cimitir.

Luceafărul spusese: „Răsar, în loc să scapăt,

Și-mi deapăn zilnic firul, luat zilnic de la capăt”.
Mă-mbraci în strălucite odăjdii și vestminte
Și mă-ncununi cu lauri. La ce folos, Părinte?

Cine mi-a spus ca omul e înălțat și mare

Pentru ca știe singur dintre fapturi ca moare?
Că-i trestie plăpânda, cu trestia de-o fire,
Hirotonit, el singur, cu harul de gândire?
Ce nu afla maimuța, din spusa nimănui.
Ar fi o-ndreptățire și o noblețe-a lui.
Fantoma trecătoare, el ar fi fost sa fie
Dumnezeiasca lumii sublima mărturie.

Atâta avuție ascunzi, și-ntre comori

O socotești deșarta pentru ca știi ca mori?

S-a prăbușit vecia. Pe marginile gropii,

În bâlciul de morminte, rămân să plângă plopii...

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 125

Cătălin RĂDULESCU

Oprimatul
- Îmhmîîî...

I nterjecţia părea adresată nimănui. Poate

colegului de încăpere. Care tresări la
rându-i din picoteala de care fusese
cuprins. Acela nu fusese îmbrăţişat integral de
Morfeu. La rându-i, colegul care exhibase
mâinilor după terminarea programului, ritual pe
care îl executa împreună cu colegul său la ora
patru după amiaza, înainte de a pleca spre case.
Muncă, muncă, dar cu îngrijire şi prevenţie
adecvată.
interjecţia tresări, căutând prin încăpere cu ochi - Mai bine ung balamalele mâine. Acum cred
tulburi cam cui putuse să-i adreseze acel cuvânt că aş deranja pe cineva de la masă..., făcu celălalt o
ce semnifica aprobarea. Nu găsi destinatarul. Nici glumă fină, cu rol de calmare a eventualelor
nu existase în viaţa reală, ci doar în cea onirică: tensiuni din încăpere.
vorbise în somn. Şi, după ce îşi redresă poziţia de - Îmhmîîî... şi eu cred c-aşa ar fi mai bine... Nu
pe scaun astfel încât să nu dea cu capul de de alta, dar două porţii de scârţâituri au ajuns pe
planşetă, fu la un pas să adoarmă din nou. ziua de azi... trebuia sesizată problema mai de
- Ce vreme este afară!... demult...
Aruncă la rându-i o privire pe pervazul malac Oftă resemnat, schimbându-şi uşor poziţia.
al ferestrei uriaşe, ca de catedrală. Fără a întoarce - Nimic nu fac ăştia de la administraţie... nici
prea mult grumazul, spre a nu fi prea mare ei nu ştiu pe ce îşi iau lefurile...
osteneala. Nişte guguştiuci îşi făceau ca de obicei Privirea îi căzu pe paharul cu creioane bine
veacul, ciugulind firmituri imaginare, profilându- ascuţite. Operaţiunea de ascuţire se desfăşurase
se pe imaginea zilei mohorâte, în care în între ora opt şi nouă dimineaţa, fără grabă, cu
răstimpuri plouase mai mult sau mai puţin minuţiozitate, ca să iasă lucru bun. Iniţial, folosise
torenţial, din nişte nori ce se îngrămădeau în acest scop nelipsitul briceguţ, pe care îl avusese
duşmănos dinspre zona parcului. şi în timpul efecturii stagiului militar, cu douăzeci
- Iar n-ai dat de mâncare porumbeilor!..., de ani în urmă. Pe urmă, realizând că la ultima
constată moale, cu glas scăzut şi scârţăit. aprovizionare cu rechizite fusese dotat şi cu o
Sărmanele păsărele!... acuţitoare de ultimă generaţie, care aducea cu un
Colegul de picoteală înţelese imediat aluzia şi, minuscul safe cu manivelă, refăcuse manevra,
din resturile dejunului de ieri, scoase un codru de rupând vârfurile obţinute cu briceguţul, care, de
pâine ce apucase vag să se înverzească. Scârţâitul altfel, erau impecabile. Două dintre creioane
ferestrei prelung şi strident ca o durere de măsea fuseseră scoase din uz din pricina scurtimii
goni înaripatele. Acelaşi scârţâit însoţi fereastra şi dobândite, întrucât ascuţitoarea dăduse rateuri de
la închidere. După care păsările reveniră ca de mai multe ori. Odiseea matinală luase în cele din
obicei, cu ciugulituri care aveau acum corespon- urmă sfârşit, şapte creioane de diverse culori H şi
denţă cu realitatea. HB, sfârșind prin a poposi în păhăruţ. La dreapta,
- Balamalele ferestrei ar trebui unse. Scârţâie pe stativ, sălăşuiau Rotringurile de diverse
atât de enervant... dimensiuni şi culori care, împreună cu echerele,
Celălalt se pregăti să deschidă fişetul spre a compasul și raportorul aflate pe pupitrul de lucru,
scoate cutia de cremă Noreea, cu care ar fi putut întregeau imaginea de ansamblu a unui desenator
rezolva rapid problema. Crema servea la îngrijirea tehnic profesionist, cu şcoala aferentă de profil

126 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

terminată. Privirea îi poposi în cele din urmă şi pe generalizată de tot şi de toate, îl cuprinsese de la
carafa care şedea paşnic dar aproape goală pe ta- un timp. Şi iată, o zi mohorâtă ca aceasta putea
vă, înconjurată de pahare precum o cloşcă de pui. avea asupra sa efectul pe care îl avea. – Nu cumva
- N-ar fi bine să avem ceva apă de băut şi în toate acestea erau semnele unei depresii?... Nu
birou?..., sesiză cu aceeaşi voce tărăgănată şi era, oare, mai bine să se adreseze din timp unui
scârţâită. – Dacă ni se face sete?... Uite, mie, de specialist în domeniu?... Poate că ipoteza era
exemplu, acum îmi este sete... demnă de luat în seamă. Mai cu o auto-analiză,
După ce îşi făcu o scurtă autocritică în gând, mai cu o ipoteză, prânzul se sfârşi. Înapoi, în drum
celălalt apucă alene carafa de toartă şi ieşi, spre locul de muncă, abia îşi stăpâni o eructaţie
închizând uşa fără zgomot. răsunătoare care ar fi stat chezaş ciorbiţei de
Privi o clipă la lumina deranjantă a neoanelor perişoare, urmată de o porţie delicioasă de
de plafon şi, după ce cugetă câteva clipe, se ridică chifteluţe marinate, agrementată cu o minunată
alene şi le stinse. Era mai plăcut aşa, în clar- salată de varză. Poate pentru acel râgâit abia
obscurul oferit de lumina zilei mohorâte. Se gândi reprimat să fi fost responsabil paharul cu apă
o clipă să aprindă lampa de birou ataşată de minerală consumat la final?... Poate, cine ştie...
planşetă spre a-şi aminti de sărbătorile de Crăciun Reajuns în încăpere, se aşeză înapoi pe scaun spre
din copilărie, de dinaintea lichidării regimului a face siesta.
burghezo-moşieresc, dar renunţă. Era vorba de un Aceasta nu s-ar fi prelungit atât dacă Morfeu
nou efort şi, în plus, acea sărbătoare dacă nu nu şi-ar fi vârât din nou coada. Când se trezi, îşi
fusese explicit interzisă, cel puţin devenise o consultă alene ceasul de mână: era paisprezece
cripto-realitate: Moş Crăciun devenise Moş Gerilă, patruzeci şi cinci. Uşa prinse să se deschidă încet,
iar Pomul de Crăciun – pomul de iarnă. Ceea ce nu cu mii de precauţiuni. În prag îşi făcuse apariţia
îl împiedică să fie cuprins de o vagă nostalgie. şeful, cu un dosar subţirel.
- Ce foame mi s-a făcut!..., revenise celălalt - Merge, merge?..., interogă moale acesta,
vesel şi cu carafa plină, schiţând câteva gesturi făcând abstracţie de clar-obscurul din încăpere.
circulare pe pântec. – Iar miroase dinspre bufet a - Îm... Cu vremea de afară...
chifteluţe marinate cu garnitură de orez!... - Aici trebuie să refacem o lucrare a altui
- Îmhmîîî... asta a fost şi răsalaltăieri... institut, intră şeful în subiect direct, dar fără
- Mai ţii minte?... grabă. – Cei de acolo au greşit în proiect şi cotele,
- Păi dacă îmi notez, scoase alene o coală de şi filierele, şi alte aspecte din documentaţie.
hârtie din sertar. – Uite, luni varză cu carne, marţi Fabrica ni s-a adresat nouă, spre a drege noi coada
– ardei umpluţi, miercuri – chifteluţe marinate cu la ibric. Suntem recunoscuţi pentru competenţă şi
garnitură de orez, joi – friptură în sos de usturoi operativitate. Ei, vă las, să nu vă ţin prea mult din
cu piure... - Toarnă-mi, te rog, un pahar cu apă!... lucru, încheie şeful conciliant, precum un actor
Celălalt se execută, încântat ce coleg riguros are. grăbit ce se retrage în culise, după ce şi-a zis
- Mersi..., zise fără grabă, dându-i celuilalt replica. Închise, la fel, cu multe precauţii uşa în
paharul gol, care nu se mişcase. – Mai îmi dai urma lui.
unul?... Teribil mi-e de sete!... - Şi mâine lucrăm, remarcă celălalt ca în
Pe al doilea îl bău ceva mai lent: era după treacăt.
primul. - Da?... Ca să vezi... şi duminică... hm...,
Celălalt reveni la planşeta lui. conchise blând.
- Dar ce, e pană de curent?..., remarcă de abia Timpul se scurgea în continuare ca-ntr-o
atunci noutatea. clepsidră, jumătate reprezentând-o imaginea
- Nu, eu am stins lumina. vremii mohorâte ce se profila dincolo de fereastra
- De ce?... de etaj şapte – şi râsetele zglobii de pe coridor ale
- E mai romantic. Cât e ceasul?, întrebă, celor ce mergeau la o pauză de tutun.
neuzând de propriu-i ceas de mână. - Parcă aş lua şi eu o pauză de ţigară... dar
- Douăsprezece şi treizeci. lasă, se răzgândi, dând resemnat din mână.
- Ba şi treizeci şi două: ai ceasul cu două - Păi e patru fără zece, zise celălalt în timp ce-
minute înapoi. – În douăzeci şi opt de minute, şi ungea palmele cu cremă. – Nu te pregăteşti de
mergem la masă. Cred că au şi salată de varză ca plecare?...
garnitură. Am văzut eu dimineaţă cum o tocau, - Da?..., îşi consultă alene ceasul. Eu parcă aş
când am fost să-mi iau ţigări. Dar mai durează, mai rămâne un pic...
până o oţetesc, până se frăgezeşte...
●
●
Primele umbre ale înserării se agăţaseră de
La masă mâncă puţin şi cam în silă. Nu avea geam: era ora 19:30. Zvâcni din scaun. Nimeni nu-
chef de nimic. De la o vreme încoace. O lehamite i tulburase somnul. Nici chiar femeile de serviciu

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 127

care dereticaseră prin încăpere. Acestea i termometrul! Eu am pregătit ventuzele!, mai
acţionaseră discret, ca spre a nu disturba odihna zise, intrând în încăpere cu tava pe care
unui om răpus de oboseală. În final, închiseseră recipientele erau gata unse cu spirt, iar
uşa fără zgomot. lumânarea de lângă aştepta să servească la
În câteva clipe, fu gata de plecare. Renunţă la punerea lor în funcţiune.
ritualul îngrijirii palmelor prin ungerea cu cremă. - Iar?!... Nu, asta nu!..., întinse dânsul dis-
Pe esplanada clădirii bătea un vânt răcoros, ca perat braţele, cu o energie ce nu-i stătea în
de jumătate de aprilie. Aruncă o privire în spatele fire.
său edificiului a cărui arhitectură amintea de un - De ce nu?... Şi data trecută ţi-au făcut
melanj între facultatea Lomonosov şi clădirea bine!... Ia pune-i termometrul!... – dădu
KGB-ului şi, cu paşi repezi, reuşi să prindă dispoziţie fiicei, care deja îl introdusese la
autobuzul care tocmai intra în staţie. subsuoara dreapta.
- Ia aici o supă cu găluşti caldă!, reveni
● soacra cu o farfurie aburindă, aşezându-se pe
vine lângă suferind, spre a continua
Când ajunse la uşa casei, era ora 20:40: se manevrele de resuscitare.
făcuse seară în toată regula. Scările blocului Acesta înghiţi mai mult forţat şi gemând
reprezentaseră o mică probă de rezistenţă: până lichidul cald şi cam fără gust, cabrându-se cu
la etajul nouă, trebui să urce per-pedes, ascensorul totul după ingurgitarea celei de a doua găluşti.
fiind într-o pauză de REVIZIE. - 35 cu 9!..., anunţă prompt soţia verdictul
Cu gest de om sfârşit, puse soneria stridentă cilindrului de sticlă cu mercur, privind în
în funcţiune. Aproape instantaneu, uşa se continuare critic geamul ustensilei.
deschise. Era soacra. - Mă duc la madam Georgescu să împru-
- Mai aveam puţin şi dădeam telefon la mut termometrul lor! Poate al nostru e defect!
Miliţie!, exclamă dânsa cu glas de soprană, care Termometrul familiei Georgescu indică 35
făcu ca scara să aibă un amplu ecou. – De ce nu s-a cu 8.
răspuns la telefon? - Dă-i o aspirină!, hotărî energic soacra,
- Este defect... o problemă din centrala înşfăcând tava cu ventuze spre a o introduce
ansamblului..., zise cu glas epuizat, intrând în înapoi în bufet. A ajuns la un platou cu
apartament, pregătindu-se parcă să se îndrepte tempertura, așa se explică. – Avem ampicilină
spre o destinaţie nu prea clară în interiorul în casă?... – Şi să-i pui mască pe nas şi gură, ca
acestuia. să nu mai ia şi alţi microbi!, încheie dânsa,
- E, poftim! E frânt! Cât pot să-i ţină la muncă, ajungând în faţa bufetului din sufragerie.
pe o leafă de nimic!, exclamă femeia. – Ticăloşii, - Nuu..., apucă să mai îngaime pacientul,
ticăloşii!... – Sandy, tu îl vezi?, mai zise soacra înainte să încaseze pastila amară pe limbă, iar
către fiică-sa, ce tocmai apăruse din baie cu o paharul cu apă să-i fie lipit de buze.
pădure de bigudiuri pe tigvă. – Arzi ca un - Tu o să te culci, noi, mai încolo, ieşim
cărbune!... Sandy, repede cu el în pat!... puţin la biserică, la Înviere, zise tandru
- Mă duc să îi pregătesc baia fierbinte!, se nevasta, în timp ce-i prindea bretelele
precipită. – Nu este apă caldă!, se auzi după câteva instrumentului de tortură după urechi. – Tu o
clipe cu ecou de acolo. să fii cuminte şi o să faci nani, da? Mâine
- Las-o, pregăteşte-i pijamaua!, eu până lucrezi?
atunci îi fac o frecţie cu spirt şi pregătesc - Da, răspunse el înfundat prin pânza
ventuzele. – Unde este termometrul? porcăriei.
- L-am găsit, este în vitrina şifonierului! Soţia nu mai zise nimic, stinse lumina şi
- Jos cămaşa!, începu soacra să-l dezbrace cu închise uşa dormitorului. Îl cuprinsese o
forţa. toropeală plăcută care îl făcu să piardă noţiunea
Îi aplică un ocean de alcool sanitar pe timpului. Zumzetul din sufragerie se auzea în
spinare, care la început îl înfioră prin răceala lui. răstimpuri la un nivel egal.
După care masajul făcu ca totul să pară agreabil. - Ei, lasă-mă!, se auzi un pliciuit răsunător de
Cele două femei îl înşfăcară fiecare de câte palme bătute. - Şi mâine lucrează!?... Nici măcar în
o subsuoară, direcţionându-l spre dormitor. Duminica Paştelui nu-i lasă în pace!, se auzi
Începură să-l introducă în pijama precum într- deodată glasul revoltat de mi al unei soprane ce
o cămașă de forță, mama-soacră părăsind atacă paroxistic aria finală. – Săndico, tu mă ştii,
încăperea doar când deveni previzibil că în eu am foarte mult caracter, sunt un om harnic şi
curând aveau să apară în real imagini modest, dar şi când mă calcă cineva pe bătătură,
interzise. pot să fac un scandal de să nu se vadă om cu om!,
- Gata?, se auzi de la uşa dormitorului. îşi înştiinţă dânsa fiica, despre nişte certitudini de
Intru, intră dânsa fără alt avertisment. – Pune- care luase act tot palierul.

128 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

 O vreme, zumzetul se reauzi la acelaşi nivel - Hai să mergem, mai avem o jumătate de oră!
monoton. Totul se încheie cu un bocet pre- Să prindem loc în faţă, lângă preot, când o să dea
modernist: Lumina!..., se auzi şi glasul smârcâit al orfanei.
- Sărmanul meu soţ, se auzi din unghiul de După alte interjecţii şi onomatopee, se auzi
sufragerie ce se îngemăna cu dormitorul conjugal, lămurit declicul comutatoarelor şi răsucitul cheii
pe al cărui perete era fixată într-o ramă fotografia în broască. Se aşternuse liniştea deplină.
fostului cap de familie – tu nu ai să mergi în seara De abia atunci, îşi scoase cu totul porcăria de
asta cu noi la Înviere!... Aşa faci de zece ani!, pe faţă după ce, mai devreme îşi descoperise ilicit
încheie văduva elegiac – ce mult te-am iubit, cât nasul, rămânând în nări cu un miros persistent de
am avut grijă de tine – şi uite ce ai făcut!, aprinse petrol de lampă. Şi, cu un oftat adânc, adormi.
dânsa în cele din urmă candela de sub portret.

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 129

Dan Petru CRISTEA

M-am întins peste ecranul

laptopului
îîî... ce s-a întâmplat? Nimic, doar că de la Mira. Ne-am apucat amândoi de

Î mi s-a făcut deodată dor de tine,

adică nu chiar deodată, de când ți-
ai lăsat brațele în jos după ce mă
treabă. I-am explicat Danielei cum se
deschidea programul și cum i se dădea
input-ul, care aici consta în colecția de
sărutaseși în Piazalle Roma, ba nu!, de pagini în care el căuta potriviri,
când te știu... de atunci mi-e dor împerecheri, aceeași mână cu cea a
încontinuu, hai, iertare, te las să Spătarului, pentru că toate imaginile de
dormi! Aha, bravo! mersi! acuma că m-ai pagini din intrare erau confruntate cu
trezit la 3 noaptea!... La Veneția nu fiecare dintre paginile pe care le știam
dormeai încă la ora asta. Nu dormeam deja ca fiind manuscrise milesciene.
că nu mă lăsai tu, dar la Florența noaptea Rularea efectivă se făcea pe serverul din
se doarme, mai ales când nu ești lângă Iași, doar lansarea în execuție o făceam
mine, hei! acum că m-ai trezit învelește- de pe un laptop, sau chiar de pe un
mă, mi s-a făcut frig, aici s-a răcit pentru telefon mobil. După o zi de exercițiu,
că a plouat. Te învelesc... cu mine, pe unde Daniela manipula programul la fel de bine
ți-e frigul mai ditamai? pe la șolduri? pe la ca mine, lucrând pe laptopul ei. Ca
șale? e mai bine acum? sunt lipit de tine. urmare, am lăsat-o pe ea la cârma
Mai bine, da’ și mai bine mi-ar fi dacă ai programului și eu m-am apucat să-i
veni. Mâine – dacă găsesc un zbor, am un îmbunătățesc un pic interfața, pentru ca
cadou pentru tine. Chiar?! vii? Vin, dar indicarea intrării să se poată face
acum încearcă să dormi, te sun când mă mai comod, prin drag-and-drop de
urc în avion, te sărut... deasupra inimii, link-uri de pagini web sau direct de
noapte bună! imagini de pagină, operarea lui din
mouse fiind net mai ușoară decât cea de
Seara eram în Florența. În testele de la la linia de comandă.
Iași, 18 din cele 20 de pagini de
manuscris milescian din cartea Zamfirei Niciunul din noi nu era foarte optimist
Mihail fuseseră împerecheate corect cu ca foiala prin acea arhivă semnalată nouă
diverse manuscrise ale Spătarului găsite de Jole să ne aducă vreun rezultat. Până
de mine pe site-ul BAR, unul, în alfabet la urmă, manuscrise milesciene nu se
chirilic fusese potrivit cu un text al unui găsesc chiar pe toate drumurile, ar fi fost
scriitor rus, iar unul, în grecește, cu un exagerat de mare norocul să dăm de
autor grec. Asta însemna o acuratețe ele în prima arhivă. Programul lucra
de vreo 90%, deci puteam încerca să singur până epuiza colecția dată lui ca
facem ceva cu acest program, cel puțin pe intrare. Îi pusesem o alarmă care suna
documentele găsite de Jole în biblioteca tare și trimitea și un semnal în ambele
130 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023
noastre telefoane când găsea o potrivire. manuscrise din secolul XVII. M-a apucat
Eram într-un restaurant de pe Via disperarea, pentru că mi-am dat seama
della Scalla când am primit simultan dintr-odată că e fără noimă să căutăm
primul semnal de acest gen. Ne-am uitat acul în carul de fân taman în Italia. De
unul la altul și ne-am deschis amândoi ce în Italia și nu aiurea? Doar pentru că
telefoanele. Mesajul era clar, programul aici ne aflăm acum, când am început
găsise o potrivire, o pagină pe care o această cercetare?! Dar Spătarul s-a
atribuia Spătarului. Ne-am uitat la acea plimbat prin Europa, din Turcia până în
imagine... Ah, dezamăgire, până și eu Franța, a locuit mai bine de jumătate de
eram capabil să recunosc un text în viață în Rusia și a fost până în inima
italiană! Era imposibil ca acea pagină să-i Chinei. Puteau rămâne după el
aparțină, pentru că niciun istoric nu manuscrise în oricare din locurile astea.
confirma ca Spătarul să fi cunoscut Plus că timpul le amestecă, pentru că
italiana lui Dante. Mă informează Daniela puteau fi concepute într-un loc, găsite
că nici bănuiala unor biografi că, după acolo de cineva și apoi aduse sau vândute
școala urmată la Constantinopol, ar fi în cu totul altul. Singura speranță o
studiat la Padova nu se adeverea. vedeam în faptul că documentele pe
Documentul era o chitanță încare un care le căutam noi erau de o natură
anume Marcello Donnarumma confirma cu totul specială, ele nu se puteau afla în
că primise în mână de la un anume muzee sau în biblioteci, pentru că acolo ar
Stefano Moroder suma de 40 de fiorini fi fost inventariate și s-ar fi știut că
de aur pentru o pereche de cai, pe care îi aparțin Spătarului. Ce căutam noi erau
vânduse acestuia. Declarația era întărită și documente pierdute ori scrise pe cealaltă
de semnătura unui martor care asistase la parte și de care nimeni nu știa să-i fi
tranzacție și datată... 1693. La vremea aparținut. Când pleci într-o căutare, nimic
aceea Spătarul era la Moscova. Mi-am nu poate fi mai rău de atât...
terminat cina cam pleoștit, aceasta era
evident una din acele false positives, la M-am întins peste ecranul laptopului
care mă așteptam, pentru că nu am și i-am atins cu buzele gâtul alb, iar ea,
putut nicicum aduce precizia mai întâi nu s-a mirat și doar mai apoi
programului mai sus de 93%. Ceea ce mi le-a luat de acolo și mi le-a așezat
însemna că era firesc ca, din 100 de peste ale ei, ecranele rămânând mult timp
semnalări, 7 să fie eronate. Ei bine, prima luminate până să se stingă singure...
pe care ne-o servea era una din acestea...
Ghinion! Daniela în schimb era Ne întâlneam la prânz, descărcam sacii
entuziasmată, fantastic! uite ce bine cu noutăți, mâncam ceva prin vreo
seamănă scrisul ăsta cu cel al Spătarului! trattoria și ne apucam iar de treabă.
Eu nu eram chiar așa de convins, de cât După patru zile aveam două reușite
de mult mă uitasem în cele 20 de remarcabile. Daniela găsise nu numai
pagini despre care știam cu siguranță că casa Balducci, dar și o fundație care îi
sunt ale lui îi învățasem scrisul. Acesta mi păstra memoria, o vizitase, primise
se părea că seamănă oarecum, dar nu în consimțământul să consulte arhiva și
măsură mai mare decât cea în care toate începuse să caute în ea acel pachet de
scrisurile de mână înclinate spre scrisori menționat în bilet, iar eu aveam
dreapta seamănă între ele... După aceea un crawler care umbla singur pe web în
nu s-a mai întâmplat nimic. Programul a căutarea paginilor scrise de Spătar. Seara
epuizat arhiva în noaptea aceea fără i-am sunat pe Jole și Andrea și i-am pus în
vreo altă semnalare. De acuma urma o temă. A doua zi era sâmbătă, casa-
vânătoare a arhivelor care adăposteau fundație Balducci era închisă și la fel

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 131

urma să fie și în ziua următoare, în cap de pagină, „Dragul meu fiu”... Daniela
schimb programul meu căuta fără a sărit de gâtul meu și a început să țopăie
odihnă. Înainte de prânz ne-au sunat ca o apucată, lumea se uita la noi
Jole și Andrea, în hoinăreala lor de amuzată, a urmat apoi Jole care m-a
weekend veniseră în Florența să ne vadă, luat în brațe, Andrea mi-a strâns mâna și
atrași de noutățile noastre. Daniela i-a m-a îmbrățișat, niciunuia din noi nu ne
chemat imediat la... noi, am urcat toți pe venea a crede că reușisem. Jole zice,
terasă pentru un pahar de Martini și ca să Daniela, tradu-ne ce scrie acolo, nu!, zic
admirăm Florența de sus. Și-au făcut prin eu, mai întâi comandăm vinul și
telefon o rezervare pentru noapte la un mâncarea. Eu am luat paste cu tartuffo,
hotel în oraș, am luat o gustare frugală Daniela – creveți, Jole – un pește la grătar
din frigiderul Danielei, în ideea că vom și Andrea – vongole în sos de usturoi.
ieși la un restaurant seara, la care am Vinul trebuia să fie alb și l-am lăsat pe
făcut și o rezervare, și am plecat să Andrea să-l aleagă și el a găsit un
vedem orașul. Eu abia îl descopeream Vernaccia di San Gimignano.
acum, pentru că până atunci lucrasem tot
timpul. Nu voiam să intru în muzee Acum puteam să vedem
pentru că urma să fac asta pe îndelete în documentele. Daniela a fost cea care a
zilele următoare, când mă pregătisem de reușit să pună cele patru pagini în
o lungă așteptare până ce căutarea ordine, trei dintre ele păreau a se
alandala pe web ar fi dat oarece roade... continua, între a treia și a patra părea
Am mers în piața Domului, apoi am luat-o însă că ceva lipsește. Și zise Daniela
spre chei, am parcurs malul râului Arno uitându-se atentă în telefon... am să încerc
până la Ponte Vecchio în lungul Galeriei să leg paginile cum m-oi pricepe mai bine,
Vasari, am trecut peste pod și ne-am dus precum și să le interpretez un pic pentru
spre Palazzo Pitti și, de acolo, mai a fi mai în spiritul limbajului din zilele
departe, făcând un cerc complet, cu noastre, fără a mă preocupa să
întoarcere la poalele statuii lui David. reproduc ad-litteram cuvintele lui, și vă
Intram în restaurant când... ne-a sunat la rog să mă iertați dacă unele sensuri le
amândoi alarma, programul meu găsise voi interpreta greșit ori chiar vor scăpa
o împerechere. N-am apucat să ajungem complet înțelegerii mele. Și atunci poate
la masa la care ne conducea chelnerul că că m-ar ajuta Jole, și Jole dă din cap că așa
alarma sună din nou... apoi încă o dată și va face.
iar și iară! Patru semnale însemnau
patru pagini care se potriveau. De data — Numai să mă pricep, zise ea
asta nu se putea să fie alarme false! Sau, modestă, pentru că Daniela e cu siguranță
măcar, nu toate! Pentru că fuseseră găsite mai bună la latină decât mine.
atât de repede una după alta însemna că
se aflau toate în aceeași arhivă. M-am Dragul meu fiu,
gândit imediat însă că dacă un scris care Am să-ți povestesc în scrisoarea de
nu era al Spătarului semăna oarecum cu față despre acea zi din viața mea în care a
cel pe care îl căutam, era foarte probabil început totul. Nu știu însă dacă în acea zi
ca în același loc să se afle mai multe s-a schimbat ceva în mine ori numai
pagini ale acelui autor și deci toate atunci am descoperit eu ceva care era
alarmele să fie false. Ne-am uitat toți așa dintotdeauna.
înfrigurați în cele două telefoane la cele Se face că te trezești dimineața și vezi
patru pagini... Erau scrise în latină! Asta că lumea din jurul tău nu mai e cum era
era bine, o limbă pe care Spătarul o știa la ieri. E altfel, dar nu știi de ce. S-a întâmplat
perfecție. Iar pe una din ele scria, sus în ceva peste noapte. Nu atât obiectele ori

132 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

oamenii sunt altfel, cât felul în care se odată hainele ajunse pe mine, nu sunt nici
mișcă lucrurile unele față de altele nu mai mai lungi nici mai scurte decât în oricare
e la fel. Sunt în camera mea, mă uit altă dimineață.
împrejur și încerc să mă dumiresc în ce fel
aceasta nu mai e cum era aseară. Îmi — E incredibil!, face Andrea, Jole se
depărtez mâna dreaptă de corp și ea fuge foiește în scaun, Daniela e concentrată,
de lângă mine mai repede decât până ochii ei sunt mari și o pată mare de
acum și se oprește la o distanță mai mare, roșeață i se întinde pe obraji, deși nu e
deși dacă o apropii din nou nu o văd mai nimic indecent în ce citește.
lungă ca înainte. Apoi mă ridic din pat și
constat că pașii mei calcă un pic altfel. E ca Dar cea mai evidentă... corupție? nu
și cum pentru a ajunge la distanța pasului distorsionare ar trebui să fie... se petrece
meu fiecare picior parcurge un spațiu pe drum, în timp ce încerc să ajung la
mai lung decât îl știam. Și nu neapărat palat. Deformarea spațiului devine acum
în linie dreaptă. evidentă în trecerea lui pe lângă mine.
Lumea se curbează în apropierea mea așa
Ne uităm unul la altul... Ce ar putea să cum se curbează raza de lumină când trece
fie asta? Toți ne așteptam la cu totul alt printr-o sticlă cu apă, care o întinde în
gen de destăinuiri, și aici e un studiu imediata mea apropriere și o înghesuie la
psihologic? Apoi Daniela continuă... distanță de mine. Strada, caii, trăsurile
și oamenii aleargă în sens invers mai
Fac apoi cele câteva lucruri pe care le repede decât aleargă trăsura mea pe Podul
fac de obicei dimineața, spălatul, Verde la vale.
îmbrăcatul, rugăciunea. Dar obiectele se
comportă oarecum diferit în relația lor cu Și când Daniela a pronunțat Podul
mine. De exemplu, bețișorul cu care îmi Verde, atunci am știut cu siguranță că
curăț dinții se plimbă dintr-o parte în alta scrisoarea aceea e a Spătarului și am
a unei guri care e mai largă decât cea cu strigat, uraaa! ecce homo! Așa se numea
care eram obișnuit. Frecându-se de dinți, Copoul înainte! Doar că eu credeam că
el parcurge un drum mai lung decât numele ăsta e din veacul al XVIII-lea,
ieri dimineață. Mă uit în oglindă, dar nimic iar nu cu un secol mai devreme. Se pare
nu pare modificat la fața mea. Descopăr că vom corecta istoria!...
apoi că în atingerea cu corpul meu, apa
cade altfel. E mai fluidă, mă șfichiuiește cu Mă înspăimânt și-i strig surugiului să
o viteză mai mare și asta fără a curge oprească fiindcă intră în trăsura din față,
altfel din carafa cu care-mi toarnă el se întoarce mirat la mine, și când oprește
slujitorul. Urmăresc drumul unei singure suntem departe de obstacol și oprirea nu
picături care cade de pe umăr, peste era motivată de vreo primejdie ori de
coaste, în josul șoldului și apoi în vreun folos.
lungimea piciorului și e clar că
aceasta se rostogolește mai iute, izbindu- Vine chelnerul cu sticla de vin, îi scoate
se de fiecare fir de păr pe care îl întâlnește, dopul și îl pune pe masă lângă Andrea,
pentru ca în momentul în care ajunge pe acesta nu-l vede, e concentrat pe ce spune
podeaua băii, unindu-se cu altele și Daniela, chelnerul îi toarnă, după
formând iarăși un șuvoi, să revină la viteza protocol, acestuia mai întâi, pe fund de
dintotdeauna. Când mă îmbrac, brațele și pahar și așteaptă, Andrea acum îl bagă în
apoi picioarele intră altfel în mânicile seamă, duce la nas paharul și apoi pe
cămeșii și cracii pantalonilor. Ele alunecă limbă ce e în el, face un semn din gură că
mai mult în lungul acestor trasee, deși e satisfăcut și dă din cap aprobator către

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 133

chelner, care ne toarnă acum tuturor uită la ea și... Da! se potrivește, acum
în pahare, Daniela așteaptă să termine textul pare complet!, foarte bizar, zic eu,
acest dichis pentru a relua lectura, eu îmi de ce a venit așa de greu?, mă uit în
ridic paharul meu și atunci ciocnim, eu server și văd că e din altă arhivă, ăsta zic
uitându-mă în ochii Danielei, apoi către și eu noroc! cine știe ce traseu or fi avut
ceilalți și zic, per lo Spaffari!, și toți repetă aceste hârtii, Daniela, ar trebui să ne
după mine, amuzați. uităm un pic pe arhivele astea să vedem
de unde sunt și să ne facem o idee
Apoi spațiul s-a liniștit și lumea a cum au ajuns manuscrisele astea scrise
reintrat în normal. Ori poate eu mă pe o singură față acolo, acum văd doar
obișnuisem cu deformarea și simțurile că ele se află în... Suedia!, iar exclamația
mele învățaseră manevra de apărare mea era de uimire și nedumerire. Andrea
care mă ajuta să fiu în contact cu lumea în ridică paharul și mi-l dedică mie de data
termeni firești. Îmi amintesc că atunci asta, viva l’uomo informatico! Suedia?,
eram convins că ciudățenia fusese un Daniela rămâne gânditoare, știu doar un
fenomen al naturii și, ca urmare, ar fi episod care îl leagă pe Spătar de Suedia,
trebuit observat de toată lumea și, poate de Stockholm de fapt, și îl știți și voi
doar pentru că ea era atât de absurdă, pentru că vi l-am povestit când v-am citit
oamenii nu au avut curajul să vorbească scrisoarea pe care am găsit-o în carte.
unul cu altul, ca să nu fie luați de Daniela nu s-a atins încă de creveții ei,
nebuni. Mă gândeam că fiecare trebuie să dar își înmoaie buzele în vin și ochii îi
se fi gândit că ce s-a întâmplat atunci trădează gândul, care nu e aici. Vedeți, e a
era mai degrabă o amețeală a propriilor doua oară când ajungem la Arnauld de
simțuri decât un fenomen real. Mi-am Pomponne, o să ne gândim la asta, zic
făcut curaj și l-am întrebat pe Costache, eu, dar acum mâncați că sunt curios ce
omul meu de încredere, ce crede el despre mai zice scrisoarea.
această manifestare. Deși nedus la școală,
Costache are mai multă minte decât mulți Și după ce am terminat, Daniela
din boierii care foiesc în jurul meu. continuă.
Costache s-a uitat mai întâi lung la
mine și, apoi, cu blândețea și bunul lui Meditând asupra ei am băgat de seamă
simț de om simplu, a îndrăznit să-mi zică, însă o altă anomalie, de altă natură. Am
conașule, cuvântul e de la mine, nu există descoperit că timpul se deforma în...
în scrisoare, aici zice dux, dar astfel preajma?... cuvântul e propinquitas, dar
trebuie să i se fi adresat acest Costache parcă aș traduce cu un termen modern
stăpânului lui, iar Spătarul n-a știut cum – proximitatea... prezentului.
să-l traducă în latină... nu vă fie cu
supărare, eu cred că v-a prins o răceală Evenimentele de care eram eu legat
urâtă, pentru că prea ați umblat cu capul începuseră să treacă pe lângă mine iute,
gol prin frig, dar vă oblojesc eu de scăpați pentru a se înghesui apoi în trecut. În
de ea cât ai zice pește... Am tras concluzia trecerea prin prezent, timpul meu își
că el habar n-are despre ce vorbesc și că schimba ritmul, se accelera, astfel încât
numai mie mi se întâmplă totul. cele mai dorite lucruri, cum era fericirea
de a crea, de exemplu, nu le mai puteam
Chelnerul ne aduce farfuriile și, zic eu, atinge decât o clipă, ele fiind mereu în
vă propun să luăm o pauză să mâncăm, că mare grabă să dispară. Doar când se
altfel se răcește mâncarea și nu mai e îndepărtau suficient de mine, adică atunci
bună. Și în momentul acela... sună iar când erau deja amintiri, lucrurile se
alarma, a mai venit o pagină! Daniela se relaxau, se linișteau, și le puteam

134 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

contempla, dându-le în minte înapoi ca Privind înapoi la viața mea, cred că trei
într-un album cu portrete care e răsfoit de întâmplări mi-au influențat-o cel mai mult,
la sfârșit spre început. Datorită acestui în afară de părinții care m-au făcut ceea
defect, simțurile mele, în timp, s-au ascuțit ce sunt și profesorii din școala la care m-
pentru a reține, chiar și în străfulgerările au trimis și care mi-au lăsat, toți, câte ceva
trecerilor meteorice, cât mai mult din din ce știau. A fost vrerea Domnului să se
mirosurile, atingerile, sentimentele, întâmple unele lucruri și să întâlnesc
culorile și zâmbetele care se întâmplau să anumiți oameni. Una din ele a fost
fie în apropierea trecerii mele prin viață, în anomalia de care-ți povesteam, care m-a
exact aceleași momente cu mine. atins când aveam 18 ani, cam câți ai tu
acum adică, și care, de atunci, m-a făcut să
Daniela s-a oprit o clipă să-și tragă fiu mereu atent la fiecare gest din jurul
respirația, o vedeam că e emoționată ca meu și la fiecare clipă pe care o trăiam, ca
în preajma unei mari revelații. și cum ceva în mine mă obliga să găsesc un
sens adânc ori să descifrez o plăcere în
Această nenorocită de boală de care orice lucru la care eram părtaș, pentru
sufăr m-a învățat să trăiesc prezentul, care că, altfel, ea dispărea odată pentru
pentru mine nu e mai lung decât o clipă, totdeauna.
extrem de intens. Fiecare detaliu al clipei
prezente îmi atinge o coardă și ceva în Apoi a fost femeia care mi-a
mine reacționează pe măsură. De povestit viitorul ca și cum l-ar fi văzut în
exemplu, acum îți scriu cu o pană pe trecut. Și pe care n-am crezut-o când mi-a
care o înmoi din când în când în spus că mă vor scurta de nas. Dar un om te
călimara cu cerneală, dar în același timp poate înrâuri și înapoi, ajutându-te să-ți
sunt conștient de plăcerea pe care o simt înțelegi propria viață. Mi-a povestit ce o să
atunci când mâna mea atinge pana și, prin mi se întâmple, însă într-o vreme când
ea, simte hârtia de dedesubt. Pe de o parte, eram prea necopt ca să-i dau crezare sau
voința mea dictează mâinii ce să scrie, iar ca să leg lucrurile corect între ele. Abia
ea comandă degetelor, care strâng și mai târziu am înțeles rostul prezicerii ei.
apasă diferit pana la fiecare înfloritură de Dar chiar dacă i-aș fi dat importanță, ce
literă lăsată pe hârtie. Pe de alta însă, urma să se întâmple, se întâmpla oricum,
atingerea se întoarce din litera desenată nu cred că aș fi putut schimba ceva....
de pană pe hârtie înapoi în vârful Dumnezeu să te ocrotească,
degetelor și de acolo – în încheietura Nicolae – tatăl tău
mâinii, încât ceea ce ajunge la mine este o
picătură de plăcere care trece în viteză Daniela încheie lectura, o văd
prin mine și apoi dispare. Încât miile de epuizată căci nu e capabilă să mai spună
litere care înnegresc paginile astea se ceva, doar Andrea zice,
adună în trecut în amintirea acestei mari
plăceri pe care o resimt când îți scriu. Ai — Propun să numim această... maladie
reținut, îți vorbesc despre o plăcere fizică, a Spătarului sindromul deformant de
care o dublează pe aceea mult mai accelerare a prezentului... sau poate, mai
mare a comunicării cu tine. bine, de intensificare a prezentului...

♣
Niciunul dintre noi nu spune nimic,
dar cuvintele
Spătarului percutează în fiecare.

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 135

136 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023
Climax ideatic
Silvana Andrada Tcancenco Și totuși zgomotele, bătăile cotropită, invadată de freamătul
este poeta ce singură și-a altor inimi transcend și ajung să pădurii, al universului, fără a
construit climaxul ideatic prin urce treptele tăcerii scrisă pe face analize, clasificări arhitec-
propria reflecție și printr-o hîrtie. turale, tipologice, conceptuale.
sinteză a tăcerilor, a ascultărilor, Crede în iubire, în frumusețe, în
Și totuși antonimiile sînt
a nedeslușirilor, a adierilor, a nemurirea lor, în adevăr, în
universul viziunii sale poetice.
ecourilor ce se întorc uneori în supremația binelui.
Anticlimaxul, cel dezamăgitor,
cuvinte, prin metafore dar mai
cel care rupe tăcerea cu Retorica nu e doar arta de a
ales prin revelații. Unele poeme
străgăte, zgomote, clopote și vorbi frumos ci și de a convinge
prin detaliile figurative, prin
tăceri, altfel de tăceri, o face să prin argumentație dar mai ales
dialogul dintre strigăt și tăcere
se întoarcă în turnul săud e prin măiestrie. Silvana Andrada
sau prin termenii antonimici pot
fildeș, în pădurea sau castelul Tccenco are o inteligență sagace,
clasifica viziunea sa poetică ca
Silvanei. gîndește repede, chiar în timp ce
îndreptîndu-se spre o estetică a
creează privind din mai multe
tăcerii. Silvana are o frenezie în fața
unghiuri, are inteligență artis-
frumuseților lumii,uneori se
La Blaga există o estetică a tică, candoare, înțelegere dar
transcrie, iar dacă într-o zi ar
tăcerii prin conceptul său bla- mai ales iubire, iubire pentru
începe să picteze și-ar realiza
gian al antinomiilor transfigu- oameni, pentru tot ce o
portretul cu tușe sigure, clare,
rate într-un cadru expresionist, înconjoară....
translucide.
între strigăt și tăcere.
O temă recurentă este cea a
Senzația mea, devenită
Asemănări ce există prin iubirii, iubirea care trece prin
convingere pe măsură ce i-am
contrast, în oglindă, cu expre- timp și spațu, dincolo de
citit poemele, este că poeta al
sionismul lui George Bacovia. nemărginiri, de neuitări, de
cărui nume pădurea însăși i l-a
moarte:
împrumutat este și se lasă

"E universul meu zdrobit de universuri,

Precum o rimă calmă e prinsă între versuri,
Cu șansa ei infimă de-a se elibera,
De-a picura în suflet apoi a vindeca.
Pe gândul meu de tină mai suprapun o clipă,
Pană cu pană stărui spre-a-mi construi aripă,
Să-nlocuiesc căderea cu un albastru zbor,
Să mă înalț la ceruri, deplin, fără să mor
Căci am murit atâta în timpuri suprapuse,
De-atâtea ori, murit-am fără de chin, Iisuse"
Freamătă pădurea, căpițele o păsăre măiastră ce vede totul
de fîn par învelite în foiță de aur, de sus și mai coboară uneori
Silvana Andrada Tcacenco printre oameni, printre copaci,:
creează imagini plastice nu cu
penelul, cu gîndul și pana sa, ca

"Încremenită în timp,
Douăzeci de ani în urma viitorului"
Nu știu dacă Silvana pentru că se simte poetul În vortexul realului dar și al
Andrada Tcancenco are un căutător al sensurilor existen- visului în care se rotește pare
sumum de întrebări la care își țiale, ascunse sau misterioase, cea care știe că visul nu moare și
tot răspunde, dar poemele ei dar și al neprevăzutului. că această convingere vine
curg, unele cu lumină eseistică, dintr-o credință de demult pe

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 137

care a aflat-o cu luciditate, într-o regimul meditativ pe care se înconjurată de oameni sau de
conciliere a senzorialității cu repliază, redefinindu-se ca ființă himere:

"La început a fost cuvântul,

Un singur verb, probabil ca povață,
Ce dăruit s-a risipit în cântul
Rostirii lui Adam, în prima-i, muritoare, zi de viață,
Și trebuie să i-l fi spus și Evei,
În noaptea dăruirii, sub o stea,
Când îi șoptea din tainele iubirii,
Acel unic cuvânt pe care el îl cunoștea"

Silvana Andrada Tcancenco Poemele curg, unele cu neprevăzut ce ne însoțește la

are o frenezie în fața frumuse- lumină eseistică, se simte poetul fiecare pas....
ților lumii, de la senzualitate și căutător al sesnurilor existen- Liliana POPA
candoare la interogații și reflexii țiale, ascunse sau misterioase,
10 august 2022
parcurge distanțe într-o trăire dar și al neprevăzutului,
empatică, profundă a lumii.

George PETROVAI

Nonconformistul
Charles
Baudelaire,
„punct de plecare
pentru poezia
modernă”
N
ăscut pe 9 aprilie la Paris (tatăl lui, celelalte țări conturându-se doar unel manifestări
Joseph-François Baudelaire se născuse izolate” – Ovidiu Drîmba) - și care, ne încredințează
în 1759, iar mama sa, Caroline același O. Drîmba în Literatura universală pentru
Archenbaut-Dafayis sau Dafays, se născuse în anii III-IV uman (Editura Didactică și Pedagogică,
1793, ne spune Mircea Braga în Tabel cronologic la București, 1976), nu numai că „apare ca un curent
cartea Florile răului, ediție alcătuită de Geo general de artă” (literatură, arte plastice, muzică),
Dumitrescu, cu o Introducere semnată de Vladimir ce – în unele țări – se extinde „în domeniul
Streinu, Editura Minerva, BPT, București, 1978), filosofiei, al esteticii și al istorie”, dar cunoaște o
Charles Baudelaire, viitorul mare rebel, estetician, multitudine de forme/romantisme – „câte țări în
critic, traducător, publicist și poet (autorul unei care a apărut sau câți scriitori care l-au cultivat”.
drame lirice „nemaiîncercată de nici un poet Ceea ce, desigur, nu exclude posibilitatea
anterior” – V. Streinu), măcar prin data nașterii stabilirii unor trăsături generale ale acestui mare
face parte din romantism, curentul complex și curent: respingerea regulilor clasice (în teatru, de
generos, care – spre deosebire de clasicismul pildă, regula celor trei unități – de timp, de loc și de
eminamente francez din secolul al XVII-lea („în acțiune), exaltarea sensibilității, visul și visarea,

138 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

melancolia și însingurarea, principalele surse de jumătăți de trup în ultimul an de viață, afazia și –
inspirație sunt istoria și Evul mediu, respectiv pe 31 august 1867 – moartea; părinții urmăresc să-
țările sudice sau orientale (de unde romanticii vor l îndepărteze de mediul primejdios în care viitorul
reține componenta exotică), importanța acordată poet se complăcea, așa că-n iunie 1841 îl îmbarcă
frumuseților naturii și culorii locale, atenția de pe un pachebot cu destinația Calcuta, dar – spre
care se bucură infinitul temporal și spațial, indignarea generalului Aupick – el revine la Paris,
interesul tuturor romanticilor pentru poezia unde, fiind deja major, își revendică moștenirea
populară și tradițiile naționale, impresionanta lăsată de tatăl său, apoi se stabilește pe insula
lărgire a vocabularului poetic „prin acordarea unor Saint-Louis, îi cunoaște pe Théophile Gautier,
valori stilistice cuvintelor arhaice, regionale și Saint-Beuve, Victor Hugo și pe mulatra Jeanne
populare” (O. Drîmba), creionarea și impunerea Duval, figurantă la teatrul Porte-Saint-Antoine, de
unor tipuri umane colosale (geniul, titanul, care se va atașa până la sfârșitul vieții; face
demonul, profetul), necontenita aspirație spre cheltuieli atât de nebunești, încât în anul 1844
opere grandioase și – în opoziție – spre cultul „mama poetului deschide acțiune în justiție pentru
fragmentariului... constituirea tutelei, ba chiar – după desemnarea
După cum spuneam mai sus, legăturile lui Jeannei Duval ca moștenitoare – are pe 30 iulie
Baudelaire s-ar părea că se reduc doar la nașterea 1845 o tentativă de sinucidere, fiind îngrijit de
sa în perioada de vârf a curentului apusean mama sa la reședința generalului Aupick, însă,
(german, englez, francez, american, austriac, italia, îndată după însănătoșire, noi neînțelegeri cu
chiar polonez) și al celui rusesc (la noi a dobândit părinții îl determină să se stabilească la hotelul
maxima sa strălucire prin creația lui M. Eminescu Dunkerque; participă la revoluția din 1848 și
din a doua jumătatea a secolului 19), asta dacă se traduce în limba franceză întreaga operă a lui
dau uitării studiile închinate de el unor pictori Edgar Allan Poe; în anul 1857 se tipăresc 1300 de
(Delacroix, Guys), muzicieni (Wagner) și scriitori exemplare din Les Fleurs du mal, pentru ca două
(V. Hugo, Gauthier, G. Flaubert), unii dintre aceștia luni mai târziu, „substitutul procurorului imperial,
(Eugène Delacroix, Richard Wagner, Victor Hugo) Ernest Pinard, să obțină condamnarea lui
fiind corifeii romantismului în artele practicate, Baudelaire la 300 franci amendă pentru atentat la
studii prin care „depășise estetica romantismului, morala publică și la bunele moravuri”, hotărâre
ca și aplicațiile lui eseistice” (V. Streinu), întrucât anulată de-abia în anul 1949), cu o asemenea
conțin „o adevărată doctrină estetică, filosofică și faimă, deci, nu-i de mirare că doar oamenii de
mistică”, prin punerea în circulație de „noi litere din generația sa (Hugo, Flaubert, Gauthier,
concepte ale gândirii estetice”, cum nimeni nu mai Leconte de Lisle, extrem de prudentul Sainte-
încercase până la el. Beuve), precum și cei din generația mai tânără
Aceste studii „spontane sau ocazionale, ale lui (Stéphane Mallarmé, Paul Verlaine, englezul
Baudelaire despre frumoasele arte, despre Algernon Charles Swinburne) erau conștienți de
literatură și muzică” sunt considerate de Y.-G. Le noutatea poeziei și a ideilor baudelairiene
Dantec, editorul din 1954, „creații tot atât de (Swinburne, de exemplu, încă din 1862 s-a declarat
geniale ca Les Fleures du mal și Le Spleen de Paris”! discipolul marelui bard francez, astfel – ne
De altminteri, ne face cunoscut Vladimir Streinu înștiințează V. Streinu – el reprezentând „prima
în a doua parte a Introducerii (Baudelaire în radiație extrafranceză a geniului baudelairian”),
literatura română), „literatura noastră cunoaște iluștrii săi contemporani chiar căutând să-l sprijine
mai întâi, spre deosebire de alte literaturi, pe în tragica-i aventură de neînfricat luptător cu
criticul de poezie, pe traducător și apoi pe poet”, lumea superficială, egoistă, prefăcută și vulgară în
fapt pentru care se poate spune că marele poet care trebuia să trăiască.
francez pătrunde în literatura noastră „destul de
timpuriu și deopotrivă destul de întârziat”. ***
Având la el în țară doar faima de „personaj În atari condiții, este în firea lucrurilor că Titu
malefic și aventuros” (rămâne orfan de tată la șase Maiorescu l-a cunost numai pe Baudelaire-
ani, în 1828 mama lui se căsătorește cu locotenent- traducătorul lui E.A. Poe, eseistul Jean Prevost
colonelul Jacques Aupick, lucru pe care i l-a făcând delicioasa afirmație că americanul „l-a
reproșat mai târziu în orgolioasa frază „Când ai un plagiat...cu anticipație” pe francez...
fiu ca mine, nu te recăsătorești”, în aprilie 1839 Dar T. Maiorescu, primul român care în 1867
este eliminat de la Colegiul Louis-le-Grand „pentru „consemnează public” una dintre lucrările lui
insubordonare”, după eliminare trăiește izolat de Baudelaire, este atât de fermecat de Histoires
părinți, apoi se hotărăște pentru cariera literară și extraordinaires, numele sub care, printr-o trudă de
stabilește legături cu nume sonore ale literaturii peste 15 ani, francezul adunase toată opera
franceze, precum Gérard de Nerval și Balzac, dar și tradusă a americanului, încât în caietul de
cu prostituata Sarah la Louchette, de la care va Însemnări zilnice va nota că Poe și Schopenhauer
contracta boala ce-i va provoca paralizia unei sunt preferații lui. Citind totodată prefața cărții,

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 139

unde traducătorul susținea că marele poet veneratului maestru și prieten”) și a autorului, care
american „formulase cu 20 ani mai devreme semnează doar cu inițialele C.B. („cu sentimentul
propriile-i gânduri” (V. Streinu) și „preluând el celei mai profunde smerenii îi dedic aceste flori
însuși din Baudelaire câteva idei estetice ale lui bolnave”), se deschide cu poemul Prefață
Poe, ca să-și susțină afirmarea lor în O cercetare („Greșelile, păcatul, zgârcenia, prostia/ Ne-aruncă-
critică asupra poeziei române în 1867 (partea a n suflet zbucium și-n trupuri frământări/ Și noi
doua, Condiția ideală a poeziei)”, admirația lui față nutrim cu grijă blajine remușcări/ Așa cum
de cei doi supraînzestrați merge până la a-i cerșetorii își cresc păducheria”) și se încheie cu
îndemna pe Eminescu și Caragiale să traducă din remarcabilul Epigraf pentru o carte osândită („Tu,
E.A. Poe câte o povestire sau două, „dar după textul cititor, tăcut, bucolic,/Naiv și sobru om de munci,/
francez”! Astfel traduce Eminescu povestirea Această carte s-o arunci,/ Cu tot desfrâu-i
Morella, iar Caragiale traduce Masca morții roșii și melancolic”, respectiv: „Dar dacă vrednic
Butelia de Amontillado... scormonești/ Cu ochiu-n râpi adânci, de freamăt,/
Seria traducerilor din poezia baudelairiană, ne Citește, și-ai să mă iubești;”).
informează în continuare V. Streinu, va fi deschisă Vladimir Streinu ne face cunoscut că autorul
tot de un junimist: Vasile Pogor publică în acestei tulburătoare cărți „se visa emul al lui Byron
Convorbiri literare (nr. 3 din 1870) poeziile Țiganii și Hugo, fără să știe, deși conștient de geniul
călători și Don Juan din infern. Apoi traducerile se propriu și de ratificarea viitorului, că urmările
opresc și de-abia după cinci ani „un neidentificat operei sale vor depăși în timp, dacă nu și în spațiu,
P.E. semnează timid Tristețea lunii în efemera influența atât unui a cât și a celuilalt”, iar Ovidiu
Revista Junimii (nr. 1 din 1875)”, chit că doi mari Drîmba ne înștiințează că, deși „nu poate fi
poeți români, Tudor Arghezi și George Bacovia, „au încadrat într-un curent anumit”, Baudelaire trebuie
preluat în tinerețe unele motive lirice caracteristic să fie considerat „un principal punct de plecare al
baudelairiene, pentru ca la maturitate să se declare poeziei moderne” (sonetul Corespunderi, de pildă,
personalități originale” (V. Streinu). anunță principiile simbolismului, curent literar
Traducerile din prezentul volum (de altminteri, apărut în Franța în jurul anului 1880, „ca o
singura carte de poezii scrisă de Baudelaire) reacțiune împotriva poeziei prea retorice a
aparțin lui Alexandru Philippide (cele mai multe și, romanticilor, precum și împotriva impersonalității
în autorizata opinie a lui Streinu, cele mai izbutite, reci a poeților parnasieni: „Natura e un templu ai
căci „eminentul traducător” a surprins și reținut cărui stâlpi trăiesc/ Și scot adesea tulburi cuvinte
„specificitatea lirică a originalului”), lui Tudor ca-ntr-o ceață;/ Prin codri de simboluri petrece
Arghezi (a tradus un număr restrâns de poezii, omu-n viață/ Și toate-l cercetează c-un ochi
unde nu ezitase „să înlocuiască metafora prietenesc”) și că „rareori s-a întâmplat în toată
originalului cu metafore personale, admirabile literatura universală ca un volum de poezii
bineînțeles, dar alternante față de textul francez, (singurul pe care l-a scris Baudelaire) să aducă o
cum e cazul cu Albatrosul prizonier, ale cărui aripi sinceritate atât de totală a unui poet”. Da, o carte
târâșe ca vâslele pe laturile corăbiei erau cu adevărat unică, pe care autorul o numește
preschimbate în mâini ciunge), lui Ion Pillat (el „sălbatică” și o definește în caracteristica-i manieră
„reflectase la antinomia structurală a marelui poet” a cuvintelor tari și aparent contradictorii (mă rog,
și „stăruise asupra dublei înfățișări a lirismului din cam așa cum va spune, câteva decenii mai târziu,
Les Fleures du mal, asupra oscilărilor între Lucifer Emil Cioran în Schimbarea la față a României:
și Dumnezeu – în ordine teologală, între mulatresa „Iubesc istoria României cu o ură grea”!): „În
Jeanne Duval și Doamna Sabatier – în ordine această carte sălbatică mi-am pus toată inima,
erotică”), apoi lui Lazăr Iliescu, Șerban Bascovici, toată duioșia iubirii, toată religia mea și toată ura”.
Ion Barbu, Alexandru Hodoș, Ion Caraion, Virgil Prin excelență poet al mizeriei morale
Teodorescu, Lucian Rădan, Vladimir Colin, (extraordinarul simbol al poetului, neînțeles de
Perpessicius, Mihai Beniuc, Nina Cassian, Veronica vulg, din celebrul sonet Albatrosul: „Poetul e
Porumbacu și mulți alții. asemeni cu prințul vastei zări/ Ce-și râde de
Volumul cuprinde 156 de poezii, adică fondul săgeată și prin furtuni aleargă;/ Jos pe pământ și
operei baudelairiene de care amintește Geo printre batjocuri și ocări/ Aripile-i imense nu-i lasă
Dumitrescu („cifrat în jurul a 150-160 de piese”), loc să meargă”) și al mizeriei materiale („Prin vechi
grupate în următoarele capitole sau, mai degrabă, foburguri unde, pitit după obloane,/ Desfrâul se
cicluri: Spleen și ideal (cuprinde 89 de piese), desfată în tainice cotloane” – poemul Soarele din
Imagini pariziene (18), Vinul (5), Florile răului (9), Imagini pariziene, apoi cutremurătoarele imagini
Răzvrătire (3), Moartea (6), Piese osândite (6) și ale neputinței din Cei șapte bătrâni, respectiv al
Poeme adăugate (20). bătrânei ce caută „resturi de mâncare/ La orice
Cartea are o dublă dedicație: a lui Théophile cafenea/ De mahala” din poemul Unei cerșetoare cu
Gautier („Poetului desăvârșit, neîntrecutului păr roș), Baudelaire este totodată poetul spleen-
magician al literelor franceze, scumpului și ului (termen englezesc pentru indecelabilul

140 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

amestec dintre scepticism, plictiseală și dezgust), vis cioplit în stâncă/ Și sânii de care atâția se
„sentimentul” trântorilor și îmbuibaților, pe care-l striviră/ Poeților o mută iubire le inspiră,/
desfide în toate cele patru Spleen-uri din ciclul Materiei asemeni, eternă și adâncă”), a văzut
Spleen și ideal: „Februarie, de-a pururi ciudos pe- Femeia ca „o statuie cu har miraculos” (Masca),
ntreaga fire,/ Din urna-i plină toarnă un frig căreia dorește să-i sugă „otrava binecuvântată,/
întunecos/ Localnicilor firavi din negre cimitire/ Și Adormitoare-a vechilor torturi,/ Din vârfu-acestor
moartea rece peste foburgul neguros” (primul sâni rotunzi și duri/ În care n-a fost suflet
Spleen); „Nimic nu-ntrece-amarul acelor zile niciodată” (Uitarea), ba chiar s-o supună la
șchioape/ Când, sub ninsoarea vremii ce stă să ne veritabile torturi fizice din categoria celor
îngroape,/ Urâtul, rod al tristei, nepăsătoarei firi,/ masochiste: „Să-ți pedepsesc frumosul trup,/ Să-ți
Ia-nfățișarea unei cumplite nemuriri” (al doilea, cu sânger carnea-nspăimântată,/ Nevinovatul sân de
prelungiri în lirica bacoviană); „Sunt ca un prinț fată,/ Și-o rană-n coapsa ta să rup” (Celei prea-
pe-o țară de negură stăpân,/ Bogat dar trândav, vesele). În felul acesta, pe urmele marilor creatori
tânăr și totuși prea bătrân” (al treilea); „-Și lungi și din literatura universală (Dante, Shakespeare,
nesfârșite convoaie mortuare/ Încet și fără muzici Villon, Hugo etc.), Baudelaire a dat un viguros
prin suflet trec mereu;/ Speranța-nvinsă plânge; și, impuls poetic întru lărgirea sferei esteticului, prin
rea, dominatoare,/ Înfige Spaima negrul ei steag în ridicarea răului și urâtului la rang de mare artă.
craniul meu” (al patrulea Spleen). Adică ceea ce și-n pictură avusese deja loc prin
Dar Baudelaire a cântat, de asemenea, pictura Hieronymus Bosch, iar Tudor Arghezi va
universală (șapte din cele 11 strofe ale poemului transforma această aspirație a maestrului în
Farurile, încep cu numele unora dintre cei cei mai manifest literar-artistic: „Din bube, mucegaiuri și
mari pictori ai tuturor timpurilor: Rubens, da Vinci, noroi,/ Iscat-am frumuseți și prețuri noi”...
Rembrandt, Michel-Angel,Watteau, Goya, Nu doar atâta, căci în poemul Imn frumuseții,
Delacroix), a ilustrat în Nenorocul șansa Baudelaire descoperă noi potențe ale Frumuseții,
înveșnicirii omului de cultură prin necruțătorul prin asocierea acesteia cu Groaza (ce nu-i cel mai
raport/conflict dintre „Timpul scurt” și „Arta slut „juvaier” al ei) și cu Omorul („breloc de preț”,
lungă”, a descifrat „taina eternă” ce se ascunde în ce saltă cu-ncântare pe mândrul pântec al
„omul liber” și „vasta mare”, „Vrăjmași cumpliți în acesteia).
luptă, o, frați neîmpăcați” (Om și mare), a elogiat Sighetu Marmației
necuprinsa și generoasa Frumusețe naturală în 22-23 nov. 2022
poemul Frumusețe („Frumoasă sunt cum este un

Dușița RISTIN

Originalitate și tradiție
poetică în opera literară a
Elenei Liliana Popescu
C
ele peste 25 de cărți de traduceri din vorbite și de numeroasele comunități etnice de la
creația poetei Elena Liliana Popescu au noi din țară.
reușit să facă să răsune, de-a lungul anilor, Descoperim la lectura acestei cărți
ecoul mesajului poetic universal al acestei poezii, posibilitățile creatoare oferite de traducerea
care în acest mod face posibilă răspândirea poetică, o activitate ce necesită, după cum bine se
literaturii și culturii române în vaste spații și știe, o mai mare rigurozitate filologică și un efort
pentru un public cât mai numeros. Așa cum este suplimentar pentru redarea corespunzătoare a
cazul și cu volumul „De Ce?”, care se prezintă acum calităților literare ale textului poetic original.
sub ochii cititorilor, și în care 15 poezii ale autoarei Modalitate de comunicare și de transmitere a
pot fi citite în 24 de limbi, o bună parte din acestea cuvântului frumos spus în poezie, prin care se
Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 141
accentuează interferențele și îmbogățirea „Mi-ai spus/ că Poezia/ este Mirare/ ce cuprinde în
reciprocă a mai multor literaturi și culturi, cărțile ea/ disperarea/ de a nu şti/ dezlega Misterul.//
cu traduceri multilingve din poezia Elenei Liliana Dar nu mi-ai spus/ că Poezia/ te cheamă/ Acolo/
Popescu sunt un exemplu desăvârșit al străduinței unde găseşti/ Întrebarea–Răspuns.” (Nu mi-ai
intelectualului, doctor în Matematici și profesor al spus).
Facultății de Matematică și Informatică al Poezia Elenei Liliana Popescu are de multe ori
Universității din București, care caută, în materie la bază o reprezentare vizuală care permite
de limbaj, frumusețea și puritatea stilului poetic. cititorului să-și pună la rândul său întrebări despre
Demersul celor 19 traducători din această carte se el însuși, să se resitueze și să găsească argumente
întemeiază pe convingerea unanimă că aceste în favoarea corelării lumii experienței sensibile cu
poezii exprimă o moștenire culturală comună cealaltă lume conceptuală, care caracterizează cu
foarte prețioasă în ansamblul poeziei românești și precădere cunoașterea matematică: „Dacă ce văd
universale, totodată. în jurul meu/ nu-i viaţă,/ Atunci adevărata viaţă/
Diversitatea comunităților lingvistice cărora le unde-i oare?/ Se întreba un ţurţure timid de
sunt adresate aceste traduceri din această carte gheaţă/ care visa-ntr-o lume/ pieritoare...” (Un
demonstrează interesul deosebit și pertinența visător). Absența unui izomorfism între structurile
multiplelor versiuni care facilitează și obligă, în din matematică și structurile din realitate este
același timp, la concilierea dimensiunii universale suplinită în poezia Elenei Liliana Popescu de
cu inaccesibilitatea textului original, pentru recursul sistematic la finalitatea morală a
cititorii necunoscători ai limbii române. Menirea procesului de transfer lingvistic prin traducere și
acestor traduceri atunci când sunt alăturate de răspândire sub această formă a luminii gândului
originalului în limba română este mai curând aceea ales din versurile poezii sale.
de a însoți acest text și mai puțin de a se substitui Întregul edificiu al ideilor morale, filosofice,
acestuia. Mesajul poeziei Elenei Liliana Popescu științifice din poezia Elenei Liliana Popescu
din aceste traduceri are o valoare metaforică am dobândește autoritate și datorită acestor traduceri,
putea spune și constă într-un îndemn la o activitate formidabile contribuții la formarea și restituirea cu
ce se impune a fi realizată aici și acum, pe durată exactitate și fidelitate a sensului original, în stare
scurtă a vieții noastre, numeroasele reflecții din să asigure înțelegerea deplină a mesajului poetic
prim planul textului poetic simbolizând căutarea de către cititori. În același timp, aceste traduceri nu
permanentă a adevărului, iubirii și a frumuseții, au doar un rol secundar în economia acestei cărți,
precum și încleștarea dintre viață și moarte, din acestea fac posibile schimburile și contactele între
sufletul și mintea omului: „Dar ştim noi oare/ care sensibilități diferite și aduc astfel în fața cititorilor
sunt morţii/ şi care sunt viii?// Un Poet mai mult/ reprezentările vehiculate în texte, participând la
Dincolo.../ Un Poet mai puţin/ Aici.// La plecarea/ difuzarea activă a noilor imagini. Prin urmare,
în regatul tăcut/ Poetul ne lasă/ un cânt de Iubire / traducerile permit redistribuirea poeziei Elenei
necunoscut.” (Cânt de Iubire). Liliana Popescu în contexte socioculturale
Traducerea acestor versuri explorează bogăția multiple, acordându-i posibilitatea de a se afirma
textului original dintr-o dublă perspectivă, literară ca model literar deosebit de valoros pentru
și documentară, dacă ne gândim la valoarea literatura română contemporană, prin viziunea
acestuia ca sursă inepuizabilă pentru noi estetică și exprimarea poetică specifice acestei
interpretări ale mesajului și semnificațiilor poezii. Așa cum studiul limbajul matematic se
profunde ale acestei poezii. Vasta răspândire a sprijină pe principiul aristotelian al identității și al
valorilor poeziei românești prin mijlocirea non-contradicției, traducerile din poezia Elenei
traducerilor face ca aceasta să aibă ecou și în afara Liliana Popescu întind punți de legătură între
cercului de cititori inițiați, dar adeseori să fie astfel propria sa cunoaștere și lumea înconjurătoare.
remarcată și celebrată în periodicele culturale, prin Plăcerea lecturii poeziilor Elenei Liliana
însemnări și recenzii. Receptarea, traducerea și Popescu în original și în traducere este dată și de
erudiția nu se resping în acest caz, unul dintre maniera în care discursul său poetic în aceste
termeni îi cheamă pe ceilalți doi, ceea ce tinde să circumstanțe influențează luciditatea și înțelegerea
mărească și influența traducătorilor ca interpreți ai cititorului și exprimă adeseori o atracție pentru
textului poetic pe care îl au în lucru. După cum „celălalt diferit” în timp și spațiu, de altă natură
avea să arate profesorul Solomon Marcus într-una lingvistică, literară sau culturală. Este vorba aici,
din exegezele sale asupra poeziei Elena Liliana așa cum am văzut, de un proces de diferențiere și
Popescu, una din preocupările centrale ale de relaționare, în același timp, a literaturii române,
cunoașterii matematice se referă la grija de „a unde traducerea are o poziție-cheie în circulația
formula probleme adecvate ca interes și de a căuta ideilor, imaginilor poetice și care reușește să
și prezenta soluții”. În poezia Elenei Liliana satisfacă magistral și exigențele literare și
Popescu, „întrebarea coexistă cu răspunsul și apoi lingvistice ale culturilor cărora le este adresată.
întrebarea se convertește în propriul ei răspuns”:

142 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

 Why the need to learn
Elena Liliana POPESCU what, only when it is forgotten,
would help you know?

De ce? Why must you hope

for what, only by not wanting,
you could attain?
De ce atâtea cuvinte
pentru a căuta
Why this torment?
ceea ce ele ascund?
Perhaps, only to find peace
with myself...
De ce atâta introducere
pentru a afla
English version: Adrian George
ceea ce este necesar?
SAHLEAN
De ce atât balast
pentru a descoperi
ceea ce el acoperă?

De ce trebuie să cunoşti
ceea ce doar uitând
Pourquoi ?
te-ar ajuta să ştii?
Pourquoi tant de paroles
De ce trebuie să speri pour chercher
ceea ce doar nedorind ce qu’elles cachent ?
ai putea să obţii?
Pourquoi une telle introduction
De ce această revoltă? pour apprendre
Poate, doar, pentru ce qui est nécessaire ?
a mă-mpăca cu mine însumi...
Pourquoi tant de ballast
pour découvrir
ce qu’il couvre ?

Why?
Pourquoi doit-on connaître
ce qui, seulement par l’oubli,
aiderait à savoir ?

Why so many words Pour quoi doit-on espérer

to seek ce qui, seulement quand on ne le
what they hide? désire pas,
peut être obtenu ?
Why so much preparation
to learn Pourquoi cette révolte ?
what is necessary? Peut-être, seulement, pour
me réconcilier avec moi-même...
Why so much excess
to discover Version française : Estelle VARIOT
what is covered?

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 143

Irina Lucia MIHALCA

O parte din mine

Noapte de noapte mă cauţi, traversezi păduri pastelate,
rătăceşti prin oraşe pustiite de timp
şi cărări de umbre - tu de tu, iar eu de tine- ,
încă îmi strigi numele şi suferi.
Noapte de noapte plouă în visul comun,
cu bune intenţii, cu gânduri catifelate sau aspre, fierbinţi, ca nisipul
deşertului,
cu gânduri de răni deschise,
cu pierderi de realităţi,
cu amintirile vii şi crude ale vieţii.
Orbit de claritate, bolnav de mirare,
orgoliile cad ostenite
odată cu notele muzicii
ce plutesc sinuoase-n urechi,
trecând prin fisurile
semnelor de iubire şi spaţiile frânte
ale unei poveşti de dragoste dulce-amăruie.
Deşi sângele tău pulsa, deşi visul visa, tot nu veneam,
oglinda a oftat şi-a deschis un pământ morţilor,
vârtejul de frunze a acoperit inimile bântuite,
pasărea neagră de pe umărul tău
nu m-ar fi recunoscut, nici profeţii pustiului,
nici adormiţii textelor sacre,
nici chiar gândurile tale îndrăzneţe,
privindu-mi mâinile.
Cu fiecare cuvânt au început să respire
flacăra şi pasiunea,
ecoul lor bătea ca o tobă în inima mea:
144 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023
 - Hai, iubito, să lipsim din viaţa asta,
să-ţi spun o poveste frumoasă
despre morţile vieţilor noastre
şi despre viaţa din fiecare vis!
Deşi vezi, nu crezi... adormi câteva minute,
suficient să-ţi visezi clipele trecute,
stolurile îngheţate se depărtează,
frunzele copacilor albi îmi plâng zâmbetul,
scrutezi cerul, aştepţi un semn,
liniile vieţii ni s-au retras din palme,
ochii tăi privesc spre alte mâini,
mâinile tale ating alţi ochi...
O briză caldă, blândă, ne-nvăluie, cucerindu-ne,
ne cunoaştem de la începutul lumii,
diamant de Lumină,
o parte din mine
a intrat în copacul unde
numele noastre
au fost sculptate, adânc încorporate.

Mircea ŞTEFAN
Dacă, undeva, cineva, editează o revistă de cultură, atât de necesară acum, locul cel mai nimerit
este oraşul lui Eminescu şi ar trebui să poarte un nume. Contact international este acesta iar cel care o
conduce este predestinat unui destin nepereche.Când, de la o mare depărtare, citesc, cu mijloacele de
azi, conţinutul acestei reviste, mă simt mai aproape de fraţii mei cei care vorbesc şi gândesc în aceasta
minunată limbă română.

În linişte ochiul fântânii e acoperit de o tăcere

pietrificată
mici valuri mişcă imaginea
păsuind destinul
pe mine mă locuieşte cuvântul iar ultimele pâlcuri de pădure au dispărut
ca pe un prun uscat la margine de sat ca un foc de lacrimi

în cimitir (de ce nu mai trăieşti tată

crucile au putrezit demult să punem pulbere de glonţ în foc
să ne ascundem dincolo de liziera pădurii
s-a dat la arat întregul deal într-o lumină a liniştii de mail)
aşa spânzurat de un petic de cer
Cleveland

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 145

Adriana WEIMER

Pasăre de
lumină
Pasăre de lumină,
în vârful

Tunel în
aripii tale
e pana
care scrie

timp
cu Lumină
zborul meu
necuprins
către cer.
Din inima muntelui,
din inima pietrei,

Noaptea
din inima umbrei

– energia,

Pleiadelor
vibrația unui alt veac –

tunel în timp,
un alt timp
E noaptea Pleiadelor, apus
a stelelor în memoria istoriei.
cu Lună plină

Drumul-răsărit
în Vărsător

și stelele
cad în lumină
pe cerul senin Drum spre apus
al nopții de august îmi croiește viața
cu fiecare clipă
și cuvintele ce vine, ce trece,
ard în Lumină ce vine, mă petrece...
pe cerul înstelat
al sufletului îmi păstrează
fiecare amintire vie
până spre în memoria
dimineața de-Apoi. nemuririi clipei
ce va veni
pe drumul-răsărit.

146 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

 Umbra
Vitralii de timpului
lumină Mi-a rămas mică
umbra acestui timp!
Vitralii de umină
scriu ochii mei Zile și nopți
spre Cer îmi strâng timpul
la jumătate
– colorate de măsură.
cioburi de vise,
de viață, Orele
prinse în strigă una la alta,
rama timpului, nu mai pot
Doamne! să se supună
măștilor,
restricțiilor,

Mă întorc în
răutăților
de tot felul...

timp
Și eu ce să fac,
sub umbra cărui
timp
să-mi adun
Mă întorc în timp clipele rănite
și clepsidra de timp?
de suflet
se întoarce și ea

și curg

Până la
clipele-dor,
clipele-cântec,
clipele-lumină,

Tăcere
clipele-vis

și în curgere lor
clipele-zbor
redevin păsări. Viața noastră toată
arde între două
Mă întorc în timp lumânări
și timpul
se întoarce – cea a Botezului
în mine și cea de la căpătâiul
cu fiecare clipă. Trecerii-n Veșnicie –.

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 147

 Între două fire
de lumânare
ne ard
clipele și anii,
grijile și seninul,

Timp al
cu lacrimi
de ceară și dor.

Luminii
Luminăm
între două lumi,
ardem
între două lumini,
S-au deschis porțile
până la Tăcere. Timpului nou,
Timp al Luminii.

Inima mea
E timpul cosmic
al schimbării
în bine,
al Iubirii,
Am obosit al Luminii divine
de-atâta răutate
și zbucium... – coduri
de lumină-diamant –.
Inima mea
mă întreabă Ființă de lumină
când se vor sfârși e sufletul meu
umbrele în conștiința cosmică,
acestui întuneric,
e templul Iubirii,
să poată bate-n Lumină divină.
Lumină.

Pasăre de
lumină Iubire pură
Nepoțelului nostru, 2021

Pasăre-destin, Strop de iubire pură

în vârful aripii tale ai venit
e pana în inima noastră,
care scrie cu lumină minune a vieții
zborul meu necuprins în dar!
către cer.

148 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

Daniel REVACH

Opinii despre Devdoot

P
oemul epic al lui Sudhakar Gaidhani este o capodoperă, o operă de artă globalistă pe care
întreaga umanitate se poate aduna în jur.
Lumea avea mare nevoie de renașterea formei epice. De la Iliada și Odiseea lui Homer la
Eneida lui Vigril, Divina Comedie a lui Dante și Faust al lui Goethe, poezia epică a schimbat lumea, apoi a
inactiv. În capodopera sa, Devdoot the Angel, Sudhakar Gaidhani și-a asumat să trezească din nou acest
gen nobil într-o erupție de imagini sublime, de spirit neclintit și de o spiritualitate profundă care oferă o
narațiune potrivită condiției umane din secolul al XXI-lea.
Epopeea poetului indian cuprinde 5 cânte pentru un total de 555 de pagini și este scrisă în limba
marathi. Ea spune povestea Îngerului Devdoot în timp ce el se angajează cu omul și natura, cu pământul și
cu divinul, plângând tot ce este greșit, lăudând tot ceea ce este bun și prezentând planurile pentru
triumful acestui bine.
Este o epopee globală potrivită pentru vremurile globale, în care îngerii noștri se întâlnesc față în față
cu demonii noștri într-un efort neobosit de a înțelege, plânge și depăși inerția istoriei umanității și
provocările noastre moderne. Poezia se ferește de nimic. Ea atinge rasismul, așa cum se poate vedea în
rândurile:
„Doamne, dacă oamenii s-ar fi programat, / Ca cameleonii, / Să-și schimbe culorile, / N-ar fi nicio ceartă
/ Între frații albi și negri.
Sau distrugerea naturii:
„(Omul) îngroapă miezul mamei pământ ca un șobolan uriaș.”
Sau război:
„Pământul a fost o victimă nevinovată a ravagiilor făcute asupra Hiroshima (și) Nagasaki”.
Această epopee modernă se luptă cu religia și naționalismul, sexismul și rasismul, filozofia și știința,
schimbările climatice și distrugerea planetei, războiul și sărăcia, rasismul și nedreptatea, întrebările
existențiale și investigațiile spirituale. Ea culege frumusețea și înțelepciunea tradițiilor religioase,
filozofice și literare, în timp ce se desprinde fără scuze de ele ori de câte ori este necesară o corectare a
cursului. Cu toate acestea, ea găsește adesea frumusețea și înțelepciunea tocmai în cusătura neglijată
dintre tradiții, împacând o umanitate fracturată.
Cufundat adânc în tradițiile și mitologia hindusă, epopeea lui Gaidhani îmbină totuși multe alte
tradiții, cum ar fi cele budiste, musulmane și iudeo-creștine. Îngerul asemănător unei păsări Devdoot este
un prieten și aliat al lui Isus Hristos și al lui Buddha:
„Până astăzi prețuiesc în aripile mele ochii lui Hristos și zâmbetul lui Buddha / De aceea această mare
m-a făcut captivă.”
Devdoot susține atitudinea lor în timp ce plutește prin peisajul hindus populat de zeii Shiva, Lord
Vithu și Narada călător, de sfântul taur Nandi și de sfinții pelerini numiți Talkaris. În același timp,
călătoriile Îngerului îl duc la Ierusalim în momentul răstignirii lui Hristos, la Mecca unde s-ar putea ruga
lui Allah și la cele șapte etaje ale Raiului. Călătoria lui îl poartă prin imaginație și subconștient, pe scurt –
în fiecare timp, spațiu și dimensiune a condiției umane.
Piesa de bază a acestei călătorii țâșnitoare este priceperea poetică a lui Gaidhani. Scrisul său
magistral - plin de pietre prețioase de imagini, metaforă și ritm - ține totul împreună și ghidează atenția și
starea de spirit a cititorului. Sau pentru a folosi cuvintele Îngerului Devdoot:
„Lumea își continuă călătoria / clipă de clipă și pas cu pas / ca fluxul de cerneală care curge / cuvânt cu
cuvânt."
Epopeea lui Gaidhani este un schimbător de jocuri, atât pentru literatura modernă, cât și pentru
societatea modernă.
Oxford Oxfordshire

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 149

Zboruri
secrete
o rubrică de Cleopatra LORINȚIU

Emoții peste
amintirea lui
Nichita
Stănescu
I ată o carte care ar putea să pară
sentimentală sau oricum construită
deliberat în marginea unui sentiment și
care este de fapt una profund livrescă.*
Un alt poet de o amplitudine lirică asemănătoare
aș îndrăzni să spun, tot creator de lume proprie,
profund original și la nivelul construcției, al
temelor și la cel al limbii folosite, cum este de pildă
Marin Sorescu, nu a avut nici pe departe...parte de
Omagiul poetului Răzvan Ducan este îndreptat
atâta adulație și recunoaștere publică din motive
către Nichita Stănescu, creator de lume poetică,
care țin de conjunctură.
geniul căruia i s-au închinat vreo câteva generații
și de sub a cărui umbră nu s-au mai putut afirma Era nevoie de Nichia Stănescu și de coagularea
orgolios, o samă de autori. energiilor într-un anume sens și asta a fost posibil
mai cu seamă prin simțul genial al spectacolului de
În vorbe inspirate și emoții comunicate cu
care a dat dovadă poetul.
destulă răbdare, Răzvan Ducan ”deconspiră” într-un
fel resorturile acestui mit. Dar nu despre nimbul pe care Nichita cu
farmecul lui unic și-l crease încă din timpul vieții e
Pentru că Nichita Stănescu este un mit.

150 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

vorba aici ci despre felul în care se apleacă un poet Din această perspectivă a lucrurilor, Răzvan
din Târgu Mureș, orgolios și foarte iubitor de Ducan e mai ușor de priceput: el se plasează într-o
literatură, în fața acestei dependențe lirice. linie poetică, o descendență minunată aș zice,
privilegiată de zei, de la Geniu la el însuși, și la o
”Știi, Nichita, la toate cuburile pe care le-am întâlnit,
adică ce poate fi mai încrezător, ce te poate asigura
le-am distrus colțurile, pentru a nu fi perfecte./ Și
mai limpede că ești o verigă în marele lanț?
asta în numele tău./ Așa am distrus toate zarurile de
la jocul de table. /Așa am distrus cuburile /pe fețele Poemele se înșiră, ele însele, ca niște derivate la
cărora se proiectau epurele pieselor tehnice./ Așa ecuația poetică inițială făptuită de Nchita Stănescu
am distrus toate cuburile de gheață pentru whisky. :”Știi, Nichita, când ai aflat că a murit Enghidu,
/Așa am distrus orice cub care ridica un număr. (...) prietenul cu care în saivanele Upanișadelor vânai lei,
i-ai ridicat un monument din cel mai neașteptat
material, menit să închidă o tristețe.”
Dialogul, confesiunea, realul se raportează pentru
poet la discuția cu Nichita, cam așa cum ai vorbi cu
părinții cei morți, cum i-ai invoca cerându-le sfatul Uneori relatarea poetică ieșită din oul de reportaj
la greu sau confesându-te: devine un fel de updatare (urât barbarism,îmi cer
scuze, dar zău că nu îmi convine nici ”aducere la
”Știi, Nichita, în apropiere este acuma război.
zi”...) cum este acest tulburător poem despre
/Zboară rachete, cad bombe, șuieră gloanțe./ Mor
Copacul Gică, personaj în lumea cotidiană alui
oameni, Nichita. /Mor o singură dată, iar apoi mor
Nichita :
prin reluare în buletinele de știri de la tot pasul./
Grozăvia grozăviilor și eu, care n-am făcut armata,
/visez la „Pușca” ta și mă solidarizez cu felul tău de a
” Știi, Nichita,/ a murit și Gică. De fierăstrău./ L-au
o mânui pentru a-ți apăra „dreptul la timp”./ Știi,
tranșat apoi/ ca pe un porc/ și l-au ars pe rug,/ ca
Nichita, focul acela imperativ de la sfârșit,/ acela ca
pe Giodano Bruno. /Totul ca să se lepede de tine/ și
o comandă militară /și nu de substantiv comun, /nu
de Piața Amzei, ca de Satană./ Te lepezi de Nichita
a ucis niciodată pe nimeni, și nici nu va ucide./ Asta-
Stănescu/ și de Piața Amzei? Nu mă lepăd!/ Te
i pușca ce-am poftit-o! ”
lepezi de Nichita Stănescu și de Piața Amzei?/ Nu
mă lepăd! /Te lepezi de Nichita Stănescu și de Piața
Amzei? /Nu mă lepăd!/ A murit ca un martir,/
Interesant e și felul în care se raportează autorul
foșnindu-și ca pe un steag/ o demnă credință de
la situațiile dilematice din povestea mai recentă a
frunze,/ pe care de atâtea ori s-a odihnit privirea
reeveluărilor și ierahiilor din cultura română,
ta./ A fost un prieten care știa să asculte./ Dacă ar fi
zguduită serios de contestații și teribilisme.
trăit, /cu un ac de pick up pus pe cercurile din
”Știi, Nichita, câte mulțumiri sunt în așteptare pe trunchi, /cu tehnica viitorului,/ s-ar fi aflat toate
țeava spuselor și nespuselor, pentru viitorul poeziei destăinuirile tale, care nu puteau fi făcute oamenilor,
românești, arătat de tine cu mâna? Câtă decât unui copac. De aceea se cuvine veșnică și
recunoștință s-a strâns pentru profeția de neștearsă amintire plopului Gică. R.I.P. 11 aprilie
reîntoarcere la Eminescu? Cred că însuși Eminescu, 2022”.
cel din viitor, îți mulțumește de acest nou Bene
Merenti, pe care cu sfiiciunea știută nu-l poate
primi, nici măcar de la tine. ” Trebuie să recunoaștem, poetul are forță, știe
mânui verbul cu fantezie și curaj, scriitura e sigură
pe ea, asumată, la fel și atitudinea hai să zic
Totuși, făcând aluzie la un text al lui Nichita omenească, cea culturală și responsabilă. Răzvan
Stănescu în care acesta povestește cum l-a văzut pe Ducan a devenit o conștiință a timpului său capabil
Arghezi, autorul cărții de față își asigură, optimist, să rezoneze cu alt timp.Iar rezonanța aceasta se va
orgolios, sigur de sine însuși, locul privilegiat în duce către viitor.
descendența literaturii de prim rang.Ceea ce este o
Îl admir pe Răzvan Ducan pentru energia jetului
adulare, ca într-un palimpsest savant, ascunde și o
liric,pentru abundanța mesajelor și pentru că e
mare iubire de sine.
bătăios, îl suspectez de o oareșcare nerăbdare în a-
”Așa cum l-am văzut pe Eminescu/ prin ochii și face publice textele.Nu e numai cazul lui.E a
prietenului meu,/ care s-a uitat în ochii tăi,/ care la acestui timp liric românesc foarte dezinvolt în care
rândul lor s-au uitat în ochii lui Arghezi/, ai cărui se pare că poeții actuali își iau un fel de revanșă
ochi de copil /l-au văzut pe Emin, 19 pe Calea tăcută asupra celor care în anii 70-80 erau obligați
Victoriei. Vezi cum se dau veșniciile din mână în să aștepte luni, ani, uneori chiar decenii până să-și
mână ca o torță olimpică, cum se perpetuează vadă versurile publicate într-o revistă sau, cazul
emoția rostului să fi fost? ” absolut minunat, într-un volum.

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 151

 Poeții de astăzi sunt rapizi precum metroul, azi l-a acordat . Altfel ei nu ar fi foist corifeii, marii
scriu și în cel mai scurt timp, comunică, este noua poeți, adulații pentru care peste ani poeți precum
lege a poeților români. Nu am idee cum e cu poeții Razvan Ducan să își așeze inima pe tavă.
din alte zone geografice, limbi, de pe alte
meridiane.
Doinaș a pus punctul pe i, și cred că asta nu i-a
Aici poate intervine oarece nepotrivire între
adus multă simpatie. Dar el era undeva plasat în
modurile de a privi, nu neapărat scrisul, ci ieșirea
acel an al interviului meu(1999) pe o culme nu
în lume.
prea departe de Câmpiile Elizee și își permitea să
Pentru că mai înainte ieșirea poeziei în lume era fie corect în fața lui, a confraților și poate a
cumva oficiată. Ca ieșirea la scenă a unei dive posterității:Iată”toți eram scriitori tineri, ne-am dat
geniale, a unei figuri sacrosante, a unui mare seama foarte curând că trebuie să facem niște
prelat. concesii ca să ne realizăm. Ajunsesem la concluzia
că ori facem lucrul acesta, ori facem fiecare lucrul de
Ritmul vieții și democratizarea absolută din
la care am venit, iar la țară, și facem pe dascălii de
arena literară a adus cu sine și bun și rău: un fluviu
țară. Dar boala noastră era literatura. Și atunci am
de nestăpânit de creație, pe de o parte, o răsturnare
făcut compromisurile pe care le-au făcut o mulțime
a piramidei judecăților critice.
de oameni, nu mă laud cu ele, dar nu mă pot justifica
Urmările acestei situații le vom putea vedea altfel decât că nu voiam să dispar pur și simplu din
numai în timp: cum se vor cerne valorile, ce va literatură. Și atunci am scris și lucruri care se
rămâne și dacă dincolo de critica literară cereau a fi scrise pe vremea aceea, poeziile
conjuncturală ( prea adeseori ecoul unor amiciții și progresiste. Primele mele trei volume de versuri sunt
trocuri literare ) unii critici își vor consolida împănate cu asemenea texte pe care nu le-am pus
renumele de obiectivi, corecți, și mai ales de după aceea în nicio antologie din câte mi-au apărut.
adevărați iubitori de literatură. De abia după al treilea volum de versuri publicat nu
am mai tipărit decât lucrurile care îmi conveneau
mie.”
În rest, viața literară va continua să opereze cu
Cleopatra Lorințiu: "O singură zi.Dar de ce tocmai
dubla măsură. Căci așa a fost și așa va rămâne. În
ea?" despre Ștefan Augustin Doinas ”( din Revista
cazul lui Nichita Stănescu e foarte bine că așa a fost
Secolul 21 numărul 7-12 din 2014)
Ceea ce a demolat statuia unor poeți, numele lor și
Totuși, eu am o singură întrebare și nu poetul
chiar întreaga lor creație, lui Nichita i s-a trecut cu
Răzvan Ducan mă va putea lămuri: de ce noi atunci
vederea pentru că el era geniul.O poezie precum
când vorbim despre literatura noastră nu suntem
cea care deschide volumul Sensul iubirii , nu l-a
în stare să privim tot adevărul în față, adică să
influențat pe Răzvan Ducan și nu i-a declanșat stări
gândim, să iubim și să analizăm cu mintea deschisă
de emoție .”Cu timpu-acesta bolții îi supun/rubine și
și acceptând ideea că omul este sub vremi?
smaralde,ametiste/și cărămida trupului mi-o pun/la
ridicarea lumii Comuniste.”( pagina 9, Sensul Cartea lui Răzvan Ducan aflată sub semnul
iubirii,versuri,Nichita Stănescu 1960,ESPLA) respectului, iubirii pentru Nichita Stănescu este o
pledoarie frumoasă pentru sinceritate, pentru
recunoașterea predecesorilor și pentru încredere în
Asta era lumea în care se trăia și altfel poetul nu ar sine însuși sub puterile vindecătoare ale poeziei.
fi reușit niciodată să fie publicat, poate, li se spune
compromisuri și le-au făcut scriitorii pentru că
altfel nu ar fi ieșit la suprafață. Oexplică de pildă *RĂZVAN DUCAN - TRIMBULIND CU NICHITA, editura Vatra
Ștefan Augustin Doinaș într-un interviu pe care mi Veche ,2022, cu un cuvânt înainte de Nicolae Băciuț.

152 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

Tudor NEDELCEA

Al. Grama și
Macedonski –
detractorii lui
Eminescu?
D
icționarele limbii canonicul blăjan Alexandru Și, totuși, cine-i acest
române definesc Grama, care „a fondat” o galaxie întemeietor de o galaxie
detractorul ca defăi- „plină de întuneric”, ca să întunecată? „Cine și ce sunt,
mător, ponegritor, calomniator, folosim sintagma exactă a lui atunci, acești îngeri negri, ale
bârfitor, adică acea persoană D.R. Popescu, Eminescu căror aripi aruncă insignifiante
care diminuează calitățile altei devenind în concepția acestui pete de umbră asupra
persoane până la anulare, canonic „un fel de primejdie personalității și operei lui
desființare. Limba și cultura pentru toți românii, o pacoste, un Eminescu?”, se întreabă și
română înregistrează și astfel de jug”63. Alexandru Dobrescu65.
persoane, îndreptățindu-l pe
acad. D.R.Popescu să constate că Într-un aprofundat studiu, Al. Grama s-a născut pe 8
„n-ar fi lipsit de interes să avem Dumitru Radu Popescu – Istoria iunie 1850 (cu șapte zile
măcar o scurtă istorie care să absurdoidă, Theodor Codreanu înaintea lui Eminescu) la Blaj,
poarte titlul aproximativ: (proaspăt membru al Academiei unde-și începe studiile primare
«Contestația în literatura de Științe din Chișinău) readuce și Seminarul Teologic, la Viena
română»”, întrucât „de cazuri în discuție eseul autorului Leului studiază filosofia (1871-1872),
celebre, slavă Domnului, nu albastru „Galaxia Grama”, care a în același timp și în același oraș
ducem lipsă”, astfel încât „n-a făcut carieră în cultura română, cu Eminescu, apoi teologia. În
fost aproape niciun clasic român înșirând inepții contestatarilor 1877 obține doctoratul în
care să nu fi fost tras de mustrăți eminescieni, de la Al. Grama teologie și este numit profesor
de tot felul de terchea- până la „dilematicii”, care de drept canonic și de istorie
berchea”60. semnează în revista „Dilema” bisericească la Seminarul
(nr. 265/1998), identificați în teologic din Blaj. Moare relativ
Nu s-a făcut (încă) o istorie „corul morilor de vânt”, ca să tânăr, în 1986, la numai 46 de
a calomniatorilor, dar „românul cităm titlul cărții lui D.R. ani, fiind cunoscut ca erudit
absolut” (Petre Țuțea) a Popescu, apărută la Focșani, în teolog și autor de cărți teologice
beneficiat de această listă. Între 2015. Publicistica acestuia nu-i (Istoria Bisericii Române Unite
alții, Alexandru Dobrescu61 s-a mai prejos decât proza sau cu Roma, 1884, Instituțiile
ocupat de detractorii lui dramaturgia sa, confirmând calvinești în biserica românească
Eminescu, iar recent Constantin „constanță gândirii arhetipale a din Ardeal, 1895, etc.)66.
Cubleșan de cei care l-au lui D.R. Popescu în spațiul public Inexplicabilă este atitudinea sa
defăimat62. Cap de listă este românesc, constanță axată pe profund negativistă față de
apărarea valorilor naționale și Eminescu și creația sa; Ion
60 Dumitru Radu Popescu, Galaxia Grama, universale, deopotrivă”64.
București, Cartea românească, 1984, p.
22. 65Al. Dobrescu, op. cit., p. 7.
61 Alexandru Dobrescu, Detractorii lui 63 D.R. Popescu, op. cit., p. 34. 66Vezi pe larg, Alexandru Grama, Mihail
Eminescu, Iași, Edit. Junimea, 2002. 64 Thedor Codreanu, Dumitru Radu Eminescu. Studiu critic, Ediție îngrijită de
62 Constantin Cubleșan, Defăimarea lui Popescu – Istoria absurdoidă, Iași, Ioan Chindriș și Niculina Iacob, Cluj-
Eminescu, Iași, Edit. Junimea, 2022. TipoMoldova, 2020, p. 211. Napoca, Napoca Star, 2014.

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 153

Buzași emite ipoteza că Grama l- jugul lui Eminescu n-a fost nici câte valuri, chiar poluante, s-ar
ar fi cunoscut pe autorul unul” etc., etc. abate asupra sa. Valoarea
Luceafărului în 1866, cu ocazia rămâne valoare.
trecerii acestuia prin Blaj și „a Rămâi fără comentarii în
fost mușcat de viermele invidiei”, urma citirii „studiului critic”; Dar Macedonski? Detractar
iar apariția studiului critic „a Eminescu vinovat de toate relele al lui Eminescu. În cazul său,
avut efectul unei descărcări de pământului? Dar, făcând un arc realitatea este cu totul alta. El
pistol într-o sală de concert”67. în timp până în zilele noastre, este un mare scriitor european,
citim din ați grama, care care „a tăiat” elanul
Cartea lui Al. Grama, Mihail constată că Eminescu este „nul”, eminescolatrilor. El n-a dus o
Eminescu. Studiu critic, a fost este „cadavrul din debara”, este polemică – în sensul clasic al
publicat întâi în ziarul „Unirea” protolegionar, poezia „Doina” cuvântului – cu autorul Doinei,
din 1891, apoi în colecția fiind jenantă pentru URSS etc. cum încă se mai comentează. N-
Biblioteca „Unirei”, în Tipografia a fost, așadar, o polemică între
Seminarului Arhidiecezan, în Revenind la Al. Grama, ei, ci mai degrabă, între
același an, 1981, la doi ani de la cităm pe cei doi editori ai Macedonski și Junimea. Dar, nu
moartea lui Eminescu. Nu există „studiului critic”, I. Chindriș și mai multe ori ei au fost pe
nicio explicație pertinentă și Niculina Iacob: „Rămân un aceeași parte a baricadei.
obiectivă a acestui „studiu mister încă resorturile punctuale Macedonski îl atacă pe V.
critic”. Autorii ediției citate, Ioan care l-au îndemnat pe Grama, Alecsandri pentru că a primit
Chindriș și Niculina Iacob se specialist în istoria instituțiilor Premiul Academiei Române:
apropie de adevăr: „defăimarea bisericești, să se amestece în „Frumos îi stă oare dumnealui,
de la Blaj nu este opera unor dialogul care a marcat începutul care este om bătrân și bogat,
convingeri, ci a unor menta- notorietății eterne a lui Mihai dumnealui care este membru al
lități”68; pentru scriitorii Eminescu. Se pune – sau se poate Academiei, să șteargă anul trecut
universali, Al. Grama se pune o întrebare tulburătoare: să 10.000 franci, premiindu-se
dovedește un critic autentic, dar existe în acest gest o încărcătură singur? Unde dracu s-a mai văzut
pentru Eminescu nu are niciun ostilă, rămasă în mediul savant Academie care să se premieze
cuvânt de apreciere: e un „geniu al Blajului din vremea călătoriei singură?”70. De aceeași opinie
fals”, „o nulitate literarie”, poetului de 16 ani pe meleagurile este și Eminescu: „E un rău și
„erotismul lui Eminescu însă nu ardelene? [...] Cert este faptul că periculos precedent ce se
numai că e negru de pesimismul Grama s-a alăturat condierilor crează acuma, acela al împărțirii
lui Schopenhauer, ci este, pe ostili lui Eminescu, între care între colegi, care ar preface
lângă aceea, și preste măsură Macedonski ocupă locul de Academia într-un fel de institut
vulgar, pentru că e carnal și frunte, lovind în poetul abia de industrie literară”71.
sălbatic”; „Și Eminescu, în toată mort, cu această carte
viața lui, nu s-a însuflețit neinspirată. Istoricii literari au Eminescu era prezent la
nicicând, nice barem de luptele dovedit că, la data apariției ședința „Junimei” din 5/17
pentru libertate a românilor din cărții, cultul lui Eminescu martie 1882, când Macedonski a
Austro-Ungara, frați de un sânge cucerise tinerimea blăjeană, ceea citit Noaptea de noiembrie, laudă
și de o limbă cu el”; „și-a propus ce nu convenea ultramontanilor preocupările științifice ale lui
să plagieze poezia poporală”; „nu «scolastici» patronați de Macedonski: „cu aceasta s-a
s-a jenat deloc a plagia din mitropolitul Ioan Vancea”69. început misiunile științifice și
poezia poporală română”; literare, continuate de d-alde
„dezastrele ce le-a cauzat Istoria, viața ne oferă mereu Fundescu, Macedonski, Pătărlă-
Eminescu și le va cauza încă în lecții, pe care tot mereu le uităm. geanul ș.a.”72, îl apără de
tinerimea română sunt multe”; Caion (C.I. Ionescu), Sorin Toma, atacurile nedrepte ale lui Al.
„poeziile lui le-am putea de pildă, l-au calomniat ordinar Candiano-Popescu din Adunarea
asămăna cu o bibliotecă în care pe I.L. Caragiale, respectiv pe Deputaților din 27 ianuarie
toate cărțile sunt așezate întors Tudor Arghezi. Cine-au rămas în 1879 privindu-l pe „trădătorul”
și cu capul la vale”; „purtat-a istorie: acești detractori sau general Dimitrie Macedonski:
bietul român, în urma tristelor autorii care au făcut obiectul urii „Generalul Macedonski n-a luat
împrejurări ale timpului, destule lor. Al. Grama a rămas în istorie parte la 11 februarie, n-a scos
jigniri [...]. Așa rușinos însă ca doar prin studiul oribil asupra «democrația» din Ploiești, n-a
Poetului; Eminescu a fost capul mișcării de la 8 august
demonstrat că stânca de e
stâncă rămâne în picioare ori
67 Ion Buzași, Eminescu și Blajul, Edit. 70„Literatorul”, III, nr. 7, 1882.
Iriona, București, 1994. 71„Timpul”, III, nr. 204, 17 sept. 1878, p. 3.
68 Al. Grama, op. cit., p. 42. 69 Al. Grama, op. cit., p. 36-37. 72 „Timpul”, VII, nr. 162, 28 iul. 1882, p. 1.

154 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

1870” (când s-a proclamat în iulie 188377. Cel care participa la conclavul marilor
„Republica de la Ploiești”)73. identifică pe X cu Eminescu este literaturi ale lumii cu asemenea
ziaristul Grigore Ventura de la personalități literare. Aceasta
Pentru Macedonski, poezia „L'Indépendance roumaine”, este, de fapt, scopul și obiectivul
lui Eminescu deși „în general nu fost colaborator al „Literato- central al Festivalului
mă farmecă”74, el încearcă să rului” („nebunul și ticălosul Internațional „Al. Macedonski”,
devină obiectiv, nedorind „o indiscret”, cum îl numește Titu început la Pometești-Dolj și
tinerime care să mă laude și cu Maiorescu). Macedonski suferă Craiova, în 2019 și al Caietelor
atât de puțin nu voi o tinerime moral și fizic, trimite cu macedonskiene, ajunse la
care să înjure pe Eminescu”75, întârziere multor redacții o volumul 4, inițiate și coordonate
făcând o remarcă interesantă: dezmintere (rămasă nepubli- de scriitorul Ion Munteanu.
„Din punct de vedere literar, dacă cată), este conștient de
cineva nu este astăzi în România manipularea epigramei („În
macedonskist sau emineschist, nu socoteala acestei epigrame nu s-
atrage ușor atențiunea asupră- a speculat numai nimicnicia mea
i”76. și numai înălțarea lui Eminescu.
Mulțumită ei s-au ridicat
Sunt puncte comune din microbii literani de astăzi”78. Cu
concepția și scrierile acestor doi câteva luni înainte de moarte,
mari scriitori clasici români, pe Macedonski se spovăduiește:
care trebuie să le scoatem în „Niciodată nu am adresat o
evidență, spre a le lumina epigramă lui Eminescu. Cea cu
creația și nu micile lor frecușuri, pricina e scrisă cu doi ani înainte
inerente în toată istoria de nenorocirea care l-a izbit”79.
literaturii române și universale. Mai mult, ca posteritatea să nu-l
Eminescu, gazetarul intransi- condamne pentru această epi-
gent și preocupat de drepturile gramă, el o rescrie, postdatând-o
românilor, dar și cele ale „10 august 1889”80.
minorităților, s-a confruntat cu
imprudența și bizareria lui Curios este faptul că P.S. La Centrul Cultural
Macedonski, cu orgoliul său Eminescu n-a reacționat privind „Eugen Simion” de la
oarecum îndreptățit: până în identitatea acelui X din Dumbrăveni (Suceava), în
1889, Macedonski publicase epigramă. prezența academicienilor Eugen
Prima vorbă, 1872, Ithalo, 1878, Simion, Mihai Cimpoi, Liviu
Poezii, 1882, Dramă banală, Al Grama a fost un detractor Pendefunda, Maia Simionescu,
1886, pe când poeziile lui în sensul propriu al cuvântului. Wilhelm Dancă și a altor
Eminescu apar în decembrie Al. Macedonski nu poate fi inclus personalități, acad. Theodor
1883, grație lui Titu Maiorescu. în această categorie malefică, Codreanu a prezentat un proiect
A fost, așadar, o confruntare deși laudă diatriba canonicului de țară pe ideile lui Eminescu,
între un gazetar și un funcționar blăjean: „Disperasem într-adevăr surprinzător de actual și care ar
public și nu una între doi mari de bunul simț românesc. Dar trebui cunoscut decidenților
poeți. scrierea d-voastră dovedește că politici de azi și implementat. S-
adevărul, curând sau mai târziu, au tocmai că-i actual, chiar
Cea care a învrăjbit / iese la lumină”81. Eminescu și periculos de actual, proiectul nu
învrăjbește încă relațiile între Macedonski sunt două structuri va fi luat în considerație. E
cei doi este „celebra” epigramă, literare diferite, două fațete ale adevărat ce scria Eminescu?!:
„Un X pretins poet – acum”, spiritului uman, care se „Un rău au partidele noastre: că
publicată, nesemnată, în presă completează și de care literatura se identifică fiecare din ele cu
română are o acută nevoie de a națiunea” sau „Două serii de idei
sunt chemate a agita adânc
opinia publică din țară: 1)
73 [Răspunsuri], în Eminescu, Opere, XIII, 77 Dicționarul General al Literaturii organizarea muncii agricole; 2)
p. 424. Române, ediția a II-a revizuită, adăugită și crearea și apărarea muncii
74 Al. Macedonski, Societatea Scriitorilor adusă la zi, M/O, București, 2019, p. 10.
Români, în „Țara Românească”, I, nr. 5, 78 „Literatorul”, nr. 7, 15 dec. 1892, p. 3. industriale, chemate a asigura
iulie 1916. 79 Apud Adrian Marino, Viața lui Al. existența națională a statului
75 Al. Macedonski, Vremile literare de azi, Macedonski, București, EPL, 1966, p. 497. nostru în contra primejdiilor
în „Universul literar”, XXXII, nr. 28, 10 iul. 80 Vezi Tudor Nedelcea, Eminescu,
politice ce pot veni din nord-estul
1916. București, Edit. Academiei Române, 2020,
76 Principele Rogala [Al. Macedonski], p. 240-251; Caiete macedonsckiene, I, Europei, a cotropirii economice
Schiță asupra literaturii române, în București, 2019, p. 13-24. ce poate veni din Apus”.
„Literatorul”, 8 ian. 1893. 81 Apud Ion Buzași, op.cit., p. 81.

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 155

Melania RUSU CARAGIOIU

Prea puțin
despre cartea
românească
veche de
începuturi
Din serialul ,,Limba noastră cea română”
Motto: ,, Carte frumoasă cinste cui te-a scris”.

N
u putem rămâne indiferenți la ideea 1500-1780( un fel de dată limită marcată de
dispariției cărții și nu suntem în largul apariția Școlii ardelene).
nostru nici dacă ea va putea exista doar Facem deci distincție între manuscris, chiar
în imagini pe internet sau pe alte mijloace de dacă el este legat ca o carte și cartea propriu zisă
reproducere vizuală. Pe lângă acest omagiu adus tipărită.
în general autorului și cărții sale, am putea Atunci cartea tipărită era considerată și
adăuga și: ,, Carte utilă plecăciune cui te-a divinizată ca un act suprem de artă, de cultură,
alcătuit”. MRC mult mai greu și mai costisitor de obținut decât
Catalogarea cărților, mă feresc de a spune un manuscris. Era considerată ca o comoară mai
clasificare, ceea ce se referă la cu totul alt aspect, vivace de idei și simțăminte, ca un apanaj domnesc
catalogarea are un punct de pornire foarte diferit valoros, care oferea prestanță și garanție de
științific sau profan, care depinde fie de legile intrucțiune posesorului său.
biblioteconomiei, fie de percepția și interesul Inventatorul tiparului, germanul Johannes
fiecărui individ sau comunități. Mă voi opri doar la Gutemberg deschide epoca înfloritoare a
capitolul lingvistic- literatură. tipăriturilor la Veneția. El tipărește în anul 1455
Privită din acest punct de vedere lumea Biblia cu 42 de rânduri, apoi o Biblie cu 36 de
universală a cărților cuprinde toate domeniile de rânduri, permițându-și câte două exemplare din
activitate, beletristica și cartea pentru copii, având fiecare.
fiecare din aceste mari grupuri, propria sa istorie. Se descopăr mereu informații. Astfel se spune
Dacă lumea manuscriselor pare enigmatică și ca Gutenberg a tipărit, chiar înainte, fără a folosi
mai greu accesibilă, cea a cărților tipărite incumbă litere mobile, primul său text la Strasburg, un
luxul unei tehnici greu de atins în plin ev mediu fragment din Cartea Sibilelor. Acel tipar nu era un
sau renaștere tipar propriu zis și nu semăna cu acela inspirat
după o tehnologie engleză.
În fața tuturor realizărilor care au văzut Vestea acestui succes străbate foarte repede
lumina tiparului stă acea singulară carte, cartea lumea europeană și meșteri iscusiți din Olanda,
veche, dorită , visată, legănată, purtată uneori și pe Franța, Germania, din alte părți ale Italiei, din
perne, incunabulul până la 1500 și cartea veche, teritoriile românești și din nenumărate centre

156 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

bogate culturale europene se arată interesați de a După Liturghierul slavonesc, Târgoviște,
prinde acel meșteșug. 1508, s-a început în anii de domnie a lui Mihnea
În acel timp îl găsim pe diaconul sârb Voievod tipărirea Ochtoicului, Târgoviște,, între
Macarie, din Cetenjie- Muntenegru, tipograf la 1508-1510, săvârșit abia sub Vlăduț Voievod, în
Veneția. Acolo el învață arta tiparului și tipărește 1510-1512.
în limba slavonă incunabulele : Ochtoih,1493-
1494; Molitvelnic 1493-1495 și Psaltirea, 1495. Râvna pentru tipărire a continuat, astfel că
Pe cât posibil am să urmăresc firul sub Neagoe Basarab, în 1512- apare
tipăriturilor apărute în cadrul provinciilor Tetraevanghelierul, slavonesc la Târgoviște, într-o
românești, chiar dacă unele date se interferează în ediție de lux, pe pergament. Dar și acestă carte
funcìe de așa zisa recopiere a cărților sau precum și Liturghierul slavonesc, Târgoviște 1508,
migrarea meșterilor tipografi. și Ochtoicul slavonesc-Târgoviște,1510, toate erau
Întrucât întregul catalog de carte veche tipărite exclusiv în limba slavonă, după cum le
românească este bogat, voi expune în acest referat arată și titlul..
doar date despre întâiele tipărituri și date succinte
despre contextul social în care ele au apărut. După 1512 Macarie devine Mitropolit al
Ungrovlahiei cu sediul la Târgoviște, incetând de a
În Țările Române se mai ocupa de tipărituri.
Sub Matei Basarab, Macarie revine la
Tipograful Macarie despre care am amintit, Mănăstirea Dealul.
acesta aflat într-un anumit context social, cultural,
conflictual pentru el, după niște neînțelegeri, în Inaintându-se în timp, pe la începutul
1507 fuge la Mănăstirea Dealul , de lângă Câmpu- secolului al XVII-lea, paleta de tipărire se
Lung,Târgoviște. diversifică, nemaifiind limitată doar la scrierile
Aci sub Domnia lui Radu cel Mare și Mihnea religioase. Un ajutor la această diversificare este
Voevod care s-a intitulat- Domn al Țării acordat de Petru Movilă devenit Mitropolit al
Ungrovlahiei și a Părților de la Dunăre, și Kievului și de mare influiență asupra tiparului
continuând sub Vlăduț Voievod și Neagoe religios al vremii. El se stinge după 1640.
Basarab, până în anul 1520 văd lumina tiparului la
noi Liturghierul- Târgoviște, numit al lui Radu cel Dintre sacrierile laice apărute ¸între 1580-
Mare în 1508, Ochtoicul, Târgoviște, 1510 și 1620 amintim legendele apocrife, din Codicele
Tetraevanghelierul, Târgoviște, 1512, toate Sturza copiat in Ardeal în satul Mahaci. Aceste
tipărite în limba slavonă. scrieri apocrife cuprind scrieri hagiografice
referitoare la viețile sfinților și scrieri apocaliptice
În anul de la Facerea lumii 7016 minus 5508, despre rai și iad..
deci în anul după Hristos 1508 se înființează
prima tipografie românească, primul teasc. Se Altă carte mult căutată era Alexandria, viața
tipărește acum în 1508, la noi, întâia carte un lui Alexandru Machedon, tradusă în secolul al XVI-
Liturghier la Târgoviște numit slavonesc, după lea din limba greacă în limba română.
limba slavonă în care a fost tipărit.
Amintesc și Floarea darurilor sau Albinuța,
De reținut deci : Macarie tipărește prima carte apărută în secolul al XVII-lea, precum si Zodiac,
in 1508, La Mănăstirea Dealul, Târgoviște, Trepednic, Gromovnic, lucrări de prevestiri sau
Liturghierul numit al lui Radu cel Mare, în limba astrologie,
slavonă.
Mulți români au fost cei care au lucrat la
Acum îl găsim pe Macarie intr-un statut tipărirea incunabulelor în străinătate, unii dintre
superior, devenit monah și preot. ei întorcându-se în țara de origine.
Este cazul să spunem că deși limita de Îl amintim aci pe Toma Transilvăneanul,
apariție a celor mai valoroase cărți – incunabulele printre tipografii care au învățat tehnica tiparului
- se limitează la anul de apariție 1500 în spațiul tot în străinătate, la Mantua și la Modena, lucrând
european, la noi, datorită valorii, muncii migăloase acolo la incunabule și apoi îl găsim tipărind la
și trenante și dificultății obtinerii acestor cărți, Sibiu.
timpul de realizare al lor fixează, ulterior, ca
limită a incunabulelor o dată, mai extinsă, până Bernard din Dacia a lucrat la Neapoli. Andrei
spre 1508-1510. Deci Liturghierul slavonesc Corbul din Brașov și Martin Bârsăneanul din
apărut la noi la Mănăstirea Dealul, Târgoviște, în Codlea au lucrat un incunabul din Briunn tipărit la
1508 este apreciat ca valoare de incunabul, deși Veneția în 1484
este carte românească veche..

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 157

 Ulterior și pe teritoriul românesc tiparul s-a Vâd apoi lumina tiparului, din râvna multor
înmulțit, dar originalul rămâne tot la Mănăstirea lucrători sub supravegherea maeștrilor tipografi :
Dealul.
În 1559 se tipărește în limba română
Unul dintre cei mai prolifici tipografi este Catechismul sau ,,Întrebare creștinească” la
Diaconul Coresi, diacon ortodox, traducător și Brașov.
meșter tipograf la Târgoviște. El a învățat În 1561, Evangheliar românesc, Brașov .
meșteșugul de la Dimitrie Liubavici. În 1563, Lucrul apostolic, sau Apostol
Dimitrie Liubavici a lucrat în Țările Române și românesc, Brașov.
în 1545 tipărește Molitvenic la Târgovițte. În 1564, Cazania sau Tâlcul evangheliilor, la
Coresi a lucrat și în Țara Românească și în Brașov.
Transilvania Molitfelnic românesc, 1564, Brașov.
. În 1570, Liturghier românesc, Brașov.
Cartea rămânească veche în În 1576, Psaltire slavonească, Brașov.
În 1577, Psaltirea româno-slavonă, Brașov.
Transilvania Intre 1570-1580, Pravila, Brașov, 1570.
În 1581 Evanghelia cu tâlc, sau Evanghelia cu
Mitropolia Ungrovlahiei, puternică în Țările învățătură, apărută la Brașov.
Române, nu permitea aparița cărților în limba
română, fapt care l-a determinat pe Coresi să Reținem deci că prima carte tipărită în limba
aleagă, să meargă spre a lucra la Brașov. Acolo el română a fost realizată de Coresi la Brașov.
tipărește mult, cu ajutorul primarului- judelui ,,Întrebare creștineasc sau Catechismul” în anul
Brașovului, Hans Benkner, care deschisese și o 1559.
fabrică de hârtie.
În 1582 Șerban, fiul lui Coresi tipărește Palia
De data aceasta se tipărete și în slavonă și în de la Orăștie, o carte compusă din două capitole
română. Cărțile lui Coresi, în total 35 de titluri, au din Biblie : Creațiunea- Biblia și Ishodul-Ieșirea
circulat foarte mult, ele fiind considerate ca trduse după textul latin.
punând bazele limbii române.

Prima carte tipărită de Coresi în slavonă este

Cronologic, revenind la Țările
Ochtoicul mic, la Brașov, în 1557, iar prima în Românești,
limba română este ,,Întrebare creștinească” sau
Catechismul , la Brașov în 1560, sau 1559. Intre 1596 -1657 Udriște Năsturel, cumnatul
Domnitorului Matei Basarab are meritul de a fi
În Transilvania sunt multe nucleie tipografice. îndrumat traducerea din limba rusă în limba
Ele luând exemplul lui Coresi (fugit la Brașov) romănă a Cazaniei tipărită la Govora în 1642 de
încep să tiărească în limba română. Dar chiar către Ieromonahul Silvestru, carte retipărită la
înainte de această dată, în 1544 Filip Moldoveanul Mănăstirea Dealul în 1644.
tipărește la Sibiu Catehismul lutheran.
Tot Udriște Năsturel a tradus din latină în
În 1582, Șerban, fiul lui Coresi tipărește la slavonă rusă opera ,,De Imitatione Christi”, în
Orăștie, Palia de la Orăștie, o carte compusă din traducere- Despre urmarea lui Hristos, opera lui
două părți, capitole extrase din Biblie : Prima pate Thomas de Kempis
numită Creațiunea-Biblia, a doua parte numită În 1644 îl găsim egumen la Mănăstirea Dealul
Ishodul-Ieșirea. pe Varlaam Arapul. Atunci în 1644 s-a tipărit
Evanghelia învățătoare sau Cazania, carte în limba
În 1646 apare la Bălgrad, Alba-Iulia, Noul română, dar cu litere slavonești și nu latine.
Testament.
Urmează în 1646 Liturghier. Iar în 1647
Dimitrie Liubavici este și el un tipograf care Urmarea lui Hristos, ambele în slavonește.
servște cultura românească, lucrând și în Țările In 1652 se tipărește la Târgoviște Îndreptarea
Românești și în Transilvania, dar și pentru legii.
Moldova. Astfel, începând cu anul 1545 Dimitrie
Liubavici tipărește un Molitfelnic slavonesc la În 1688 Biblia de la București a lui Șerban
Târgoviște, un Evangheliar, un Apostol slavonesc Cantacuzino, tradusă de frații Radu și Șerban
tipărit pentru Moldova la Târgoviște în 1547, un Greceanu, ajutați fiind de stolnicul Cantacuzino.
Triod-Penticostar slavonesc, la Târgoviște în 1550.

158 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

Cartea românească veche în
Pe cărți se găseau inscripții, ornamente
Moldova obținute prin presare la cald, uneori incrustații și
pietre prețioase și semiprețioase, efigii. Unele cărți
Nici în Moldova nu a fost neglijată tipărirea erau legate chiar cu un lanț de siguranță, sau erau
cărților, in vremea aceea foarte rare, foarte ținute în locuri de mare securitate.
costisitoare. .
În secolul al XVI-lea în Moldova sunt Paginile erau încadrate în chenare frumos
semnalate ulterior doar manuscrisele : Codicele ornate. Majusculele erau scoase în evidență prin
voronețean, descoperit doar în 1871 în podul înflorituri sau elemente zoomorfe, Deobicei
Mănăstirii Voroneț, Psaltirea voronețeană, găsită ornamentația era color.
în aceleași condiții și cumpărată de Dimitrie
Sturza și predată Academiei Române, și Psaltirea Odată cu înmulțirea cărților ele deveneau mai
Hurmuzachi. accesibile, prezentarea lor fiind din ce în ce mai
modestă.
Incepând cu secolul al XVII-lea apar tipărituri
românești în epoca lui Vasile Lupu. Este o listă foarte lungă, a cărții românești vechi,
care merită a fi continuată, o listă a strădaniei
În 1643 se tipărește la Iași Cazania(lui tipăririi cărților vechi românești și totodată a
Varlaam) sau Carte românească de învățătură la neasemuitelor comori adunate de înaintașii noștri,
Dumenecele de preste an și la praznicele voievozi, oameni de cultură și maeștri tpografi cu
împărătești, folosindu-se izvoarele din Cazania lui toții contribuind și din sudoarea poporului, la
Coresi,1581. acest tezaur de cultură românească, universal
recunoscută, născută în ciuda tuturor restriștilor
În 1646 la Iași este tipărită Pravila lui Vasile îndurate de neamul nostru prin secole.
Lupu cu titlul : ,,Carte românească de învățătură
de la pravilele împărătești”. Acel mare catalog, acea mare listă despre care am
Tot în 1646 Mitropolitul Varlaam, pe numele amintit a făcut obiectul cercetărilor pe teritoriul
laic-Vasile Motoc, fost egumen la Mănăstirea Secul României, dintotdeauna, reușindu-se deabia cu
tipărește la Tipografia de la Trei Ierarhi, Cazania, puțini ani în urmă de a se închega aproape în
Cele șapte taine ale bisericii, Paraclisul-Iași,1646. intregime, însumând colecțiile de stat și
Născătoarei de Dumnezeu, Iași, 1646 și,,Carte particulare.
româneasă de învățătură la pravilele împărătești
și la alte giudețe”, Iași, 1646 Biblioteca Centrală de stat, Biblioteca universitară
București și Biblioteca Academiei Române, au
Mitropolitul Dosoftei în Moldova scoate de meritul centralizării datelor culese din
sub tipar prima sa carte, Psaltirea în versuri și teritoriu, lucrare la care au contribuit cei
apoi Acatistul Născătoarei de Dumnezeu, tipărită mărunți din teritoriu între care mă numesc și
la Uniev în 1673. Apoi văd lumina tiparului în eu un umil contribuabil.
1681 Molitvelnicul de-nțeles, în limba romănă;
Cartea de învățătură, apoi Dumnezeiasca Liturghie
în 1679 și o alta în 1683
__________________________________________________________
În 1683 Dosoftei tipărește Ochtoicul în limba
română.
Bibliografie,
Am încercat să redau cât mai cronologic șirul
apariției cărților, dar aceste date fiind legate și de Materiale de bibliotecă de la
locul de apariție și de numele tipografului, pare Academia Română- București.
puțin mai sinuos. Materiale de bibliotecă de la Biblioteca
Centrală de Stat- București,
Întâi de toate a avea o carte, în acele vremuri Materiale de bibliotecă de la Filiala
presupunea un act de cultură. Acea carte atât de Academiei Române- Timișoara
rară, atât de greu obținută nu putea fi lăsată fără o Informații de pe internet
frumusețe aparte. De aceea cartea era înzestrată Informatii din Fondul de carte al
cu o prețioasă legătură din piele prelucrată Bibliotecii Județene Timiș-Timișoara,
scump și fixată pe scoarțe-table de lemn. 1974- 1988
Scoarțele, copertele erau ornate și închise cu
caboșoane uneori de argint.

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 159

Cugetări
Beatrice Silvia SORESCU

Marian Barbu,
scriitorul total
M arian Barbu este un scriitor total,
având în vedere faptul că a abordat, de-
a lungul vieții, mai multe genuri și
specii literare. Prozator, critic și istoric literar,
înmormântare a scriitorului, precizând că despre
vestea morții acestuia a auzit de la un prieten bun,
Dumitru Velea. Vorbește de Zilele MacedonsKi,
2019, unde au participat personalități de seamă
eseist și nu în ultimul rând, poet, Marian Barbu a din întreaga țară, despre Blaga, Vianu, Alecsandri
înnobilat, prin scrierile sale, literatura română, etc.
înscriindu-se astfel în seria marilor scriitori ai Vorbește despre familie, copii, nepoți, despre
timpurilor noastre. A fost și un adevărat reper în America, despre lucruri cotidiene de acolo și de
lumea învățământului românesc, fiind profesor de acasă.
limba și literatura română la unul dintre cele mai Uneori admiră cerul cu măreția lui
prestigioase Colegii din Craiova, și anume Frați aducându-și astfel aminte de creațiile unor mari
Buzești, îndrumând multe generații de elevi, unii poeți, cum ar fi Eminescu , poezia ,,La steaua”.
fiind, astăzi, nume cunoscute în literatura română. Scrie despre lucruri simple, firești, dar pline de
Aceste ,,respirații epice”, așa cum le frumos, cum ar fi zborul acela scurt, fâșâitor, de
denumește însuși autorul cărții În Zigzag cu viața sticleți așezați pe câteva tufe de cimbru, în grădina
mea, sunt, de fapt, încă o dovadă vie că Marian americană a copiilor, pe care îi vede mult mai
Barbu este un îndrăgostit pe vecie de cuvânt. El i-a lacomi decât cei din Crișului, 10. De asemenea,
fost prieten o viață, a locuit în mijlocul lor, a scoate la iveală puiul de arțar, răzlețit de frații săi,
cuvintelor, pe care a știut să le încoroneze frumos. plantat în grădina de la Chicago. Trece cu ușurință
Volumul de față, de fapt al treilea, din În de la lucrurile simple, la unele serioase, dar ce este
Zigzag cu viața mea, este un volum de flash-uri, important este felul în care știe să detalieze,
scrise nu numai pentru a-și odihni memoria, cum folosește, deci, cu mare artă, tehnica detaliului, pe
singur mărturisește, ci pentru că Marian Barbu nu care îl presară cu atâta farmec, sub ochii
are astâmpăr, face ce face, promite că nu mai scrie, cititorului.
și ne surprinde din nou, cu câte o carte. Ea nu este Vorbește despre clima din America, de ploile
,,o carte mică, o cărticică de buzunar”, cum spunea năpraznice, de dorul de România și de neputința
Tudor Arghezi, ci una ce conține circa 640 de de a ajunge acasă cât mai repede. Nu este omisă
pagini. nici Ziua Națională a României, nici anumite figuri
Cartea este scrisă la Chicago, în America, în politice din țară.Trece apoi la Alegerile din USA,
perioada pandemiei, care l-a prins acolo și, pentru alegeri așteptate de întreaga lume a globului și
a-și găsi liniștea, la mii de kilometri de casă, s-a vorbește de însemnătatea acestora.
apucat să scrie despre tot și despre toate, aducând Izolat în America de Nord, sub custodia fiicei
sub privirile noastre, amintiri din anii de tinerețe, sale , Simona, admiră, în peregrinările sale
de studii, anii de facultate sau de doctorat, medicale, pădurile care înconjoară locuința,
amintind nume de colegi despre care se leagă câte natura fiind, de fapt, încă un element salvator al
ceva sau ne plimbă prin întreaga literatură ființei sale.
română sau universală. Aduce în memoria noastră Are și zile mai proaste, dar își dă seama
nume de scriitori, precum: Marin Sorescu, repede că destinderea vine tot de la Domnia-Sa,
prezentând amintiri legate de ziua de
160 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023
atunci când evadează din cotidian și intră pe Dumitru Micu avea perfectă dreptate când
poarta desferecată a istoriei literare. afirma că ,,Marian Barbu transformă tot ce știe, tot
Doamna Sa, așa cum o respectă, de o viață, pe ce trăiește, în litere, așa cum regele Midas
soție, și care i-a stat mereu alături în această preschimba în aur tot ce atingea. Scrisul este
peregrinare în lumea cuvintelor, a cărților, și i-a pentru Marian Barbu, mod de existență.
fost un real sprijin, este prezentă în flech-urile Îl văd pe Bogdan, fiul plecat atât de departe și
sale, dându-i, de data aceasta, și câte o veste care a venit tocmai pentru a fi azi alături de tatăl
proastă, și anume că englezii au închis toate său, o văd, cu ochii minții, pe Simona, fiica stabilită
granițele, interzicând astfel zborurile avioanelor la Chicago, și care se află în direct, ascultând prin
să mai intre în țară. telefon de la fratele său, evenimentul, și îmi vin în
Gândul, însă, iar i se întoarce în patria mamă, minte versurile lui Tudor Arghezi, din poezia
la platformele de piatră din munții de pe Valea Testament: ,, Nu-ți voi lăsa drept bunuri după
Cernei, la oamenii care încă le mai populează. moarte, Decât un nume adunat pe-o carte”. Sunt
Vorbește despre sculpturile masive lustruite foarte multe cărți scrise cu sufletul, pe care Marian
și polizate ale sculptorului american de origine Barbu le lasă drept moștenire, nu numai copiilor și
română, Marcel Guguianu, sau despre alte nepoților săi, ci și întregului popor român , ele
personalități din lumea artei, cum ar fi Gheorghe fiind o adevărată mărturie a existenței sale, fiind
Zamfir. istorii etapizate ale acestui popor.
Marian Barbu este de o exigență covârșitoare Așadar, Marian Barbu rămâne o
atunci când scrie, obișnuind să lectureze de trei, personalitate de seamă a culturii românești, un
patru, chiar cinci ori tot ce a scris și dacă ceva nu-i adevărat reper cultural, care a știut, cu demnitate ,
convine, aruncă la coș fără drept de apel. să înnobileze cuvântul și să-i dea sens.
Domnia-Sa nu rostește cuvinte, ci le scrie, le
formulează doar după ce are idei, apoi le îmbracă
frumos sub imperiul inspirației.

Tatiana Jilavu,
între cuvânt şi culoare
N
ăscută în Bucureşti, pe 31 martie, lucrări de pictură şi grafică, şi lansând cărţi, pe
1958, Tatiana Doina Jilavu a absolvit care le scrie cu sufletul. Pe 31 octombrie, 2022, la
Liceul de Arte ,, Marin Sorescu” din Biblioteca ,,Alexandru şi Aristia Aman” din
Craiova, loc în care şi-a petrecut şi copilăria. A Craiova, a avut loc lansarea volumului de eseuri
lucrat apoi ca pictor decorator până în anul 1992, ,,CĂLĂTOR CU DOR” şi a Cărţii album, intitulat
când a trebuit să plece din ţară, în spaţiul ,,AMINTIRI DIN PREZENT”, eveniment la care au
european, devenind unul dintre martorii participat critici de artă ce au apreciat creaţiile
schimbărilor constante ale omenirii. Domniei sale.
Datorită harului său şi dragostei nemărginite Pentru Tatiana Jilavu scrisul rămâne o
făţă de frumos, de sensibil, a reuşit în toţi aceşti incursiune în propriul EU, loc în care îşi găseşte pe
ani să se impună cu numeroase volume şi lucrări deplin liniştea şi unde se îmbină, divin, cuvântul,
pe care le-a publicat şi lansat. Debutează cu căruia îi pune aripi, cu pensula şi culorile. Vocaţia
volumul AM@R ( Arves, 2016), apoi continuă cu : sa artistică este una cu totul specială atâta timp
CALATOR CU D@R ( AIUS, 2017), MOZAIC 2n@ cât tot sufletul se înaripează şi se îmbăgăţeşte cu
(AIUS, 2018), EV@, CUMINTEA PĂMÂNTULUI fiecare clipă. Sentimentele şi le împrăştie frumos,
Scrisul Românesc , Fundaţia Editura, 2018), fie pe pânzele ce aşteaptă să fie umplute cu
DICTATURA FERICIRII ( Aius, 2019), imagini înălţătoare, fie pe paginile cărţilor sale.
CORON@MAR , Eseuri, ( Scrisul Românesc, Cartea de grafică , album, ,,CORON@GRAFIE”,
Fundația Editura 2020, CORON@GRAFIE, Carte cuprinde o poveste, o poveste de viaţă la scară
album, (Ed. AIUS, 2021) şi AMINTIRI DIN largă, din timpul celor doi ani de pandemie,
PREZENT, Carte album, (AIUS, 2022) perioadă care ne-a marcat cu adevărat pe toţi cei
Nu şi-a uitat însă obârşiile şi în fiecare an, care am trăit-o. Cu ajutorul creionului, al tuşului,
Tatiana Jilavu se întoarce pe meleagurile natale, Tatiana Jilavu se retrage într-o lume a sa, a
aici, la Craiova, expunându-şi, de fiecare dată, creaţiei, întruchipând figuri umane, care redau

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 161

stări din cele mai diverse: nelinişte, angoasă, căreia îi dă viaţă, cuvinte poetice, ce trezesc, la
întrebări, teamă, incertitudine, plictiseală etc, stări rându-le, emoţie profundă. ,, O lucrare artistică ce
pe care fiecare dintre noi le-am trăit cu mai mare nu a început printr-o emoţie nu este artă.”(Paul
sau mai mică intensitate în toată acea perioada a Cezanne) E un fel de pictură împletită cu poezie,
pandemiei. Mi s-a părut extrem de interesant să care, împreună, formează un tot: ,, cine împarte
evadezi într-o singurătate absolută, doar tu cu două singurătăţi într-un moment al vieţii, are
gândurile tale, încercând să ieşi din această undeva, în Cer, un loc al său”, spune autoarea.
obsesie cu ajutorul cuvântului şi al culorii, şi să Artista îndeamnă să ,, priveşti dincolo de
ieşi frumos, parcă, cumva, purificat, şi, fireşte , mai propriile limite”, fiindcă în felul acesta, ,, vei
bogat din punct de vedere spiritual. Domnia sa a descoperi o lume de posibilităţi care nici nu
pătruns într-o lume plină de lumină, de frumos, credeai că există”
cea a ARTEI, fiindcă ARTA ,,este, fără îndoială, Impresionant este şi volumul ,,CĂLĂTOR CU
unul dintre cele mai pure şi mai înalte elemente D@R”, care scoate în evidenţă sentimentul de
ale fericirii umane.” Pablo Picasso spunea că ,, Arta înstrăinare al fiinţei ce trăieşte departe de ţară,
spală din suflet praful vieţii de zi cu zi”. sentimentul de dor care stă mereu cuibărit în
Este prezent în acest album, Omul, în gândurile sale, dorul la rădăcini, la Craiova
singurătatea sa, în care a fost aruncat, ,, omul copilăriei, la tot ce a însemnat anii de şcoală, la
aruncat în lume”, dacă e să ne gândim la romanticele plimbări din Parcul Romanescu şi la
HEIDEGGER, cu gândurile, cu temerile sale, alte locuri şi chipuri ce îi invadează mereu fiinţa.
încercând să facă faţă vicisitudinilor vieţii, Lectura acestei cărţi este una captivantă şi
conectându-se mereu la mesajul artei. În această instructivă totodată, fiindcă exilul asumat de elita
singurătate , omul se află într-o permanentă intelectuală rămâne o problemă de suflet.
comuniune cu Divinitatea: ,, Caută Divinitatea din Aşadar, Tatiana Jilavu, o artistă în adevăratul
tine, păstrând gândurile şi dorinţele cele mai sens al cuvântului, un om plin de sensibilitate ,
intime, când simţi un gol intens “-spune autoarea, dăruire, de generozitate , fapt dovedit prin gestul
convinsă fiind că întotdeauna, prin credinţă, omul de a oferi participanţilor la acest eveniment, toate
se poate salva. O altă posibilitate de salvare este lucrările expuse, şi nu erau deloc puţine.
natura, măreţia ei fiind un salvator al sufletelor Înţelegem astfel că doamna Tatiana Jilavu face
sensibile, cum este şi cel al Tatianei Jilavu, trilurile totul din pasiune, din dragoste faţă de artă şi că
păsărilor, vântul, briza mării, lumina zilei domnesc iubeşte cu adevărat oamenii. Nu mai vorbim de
în sufletul autoarei, făcând din acel ,, timp greu”, modestia de care dă dăvadă de fiecare dată.
cel al pandemiei, unul plin de bucurie. Oamenii de artă nu sunt scăldaţi în lapte, ci în
Ceea ce este impresionant este faptul că sublim” ( Vasile Ghica)
Domnia sa ştie să picure lângă fiecare imagine,

162 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 163
 Mihaela CD

Gloanţe
oarbe
şi romanţe Îmbracă-mă
Suntem mai săraci
în puf de
Suntem mai săraci cu o clipă stele
Acel nimic care trece banal
Nu ştii, nu o simţi... o risipă Păşind prin noaptea de mătase
Nepreţuită şi-aruncată la canal Cu paşi uşori... şi-n mersul lin
Pe trupurile ce marea sărutase
N-o vezi, nu te doare, nu-ţi pasă Stropi dansează curgator şi fin
Izvorul clipelor îţi pare infinit
Să-mprăştii clipe, inima te lasă Străpuns e întunericul de raze
Tot pierzi, cheltuind necontenit Ce parcă dogoresc în ochii tăi
Să botezăm a dragostei oaze
Şi dăm clipe scumpe pe nimic Sfinţind-o cu ale iubirii văpăi
Ne agăţăm întârziat de canoane
Bieţi muritori îngroziţi care zic Din pulberea şoptirilor gingaşe
Cuvinte din vocale şi consoane Ne încropim un culcuş de amor
Şi-n gesturile noastre pătimaşe
Cu fiecare clipă care trece... Căutăm să aflăm leacuri de dor
Oamenii-s mai săraci puţin
Şi-odată sărăciţii o să plece Şi-n oglindirea lunii de argint
În lumea unde clipele se ţin. Străluciri se unduiesc rebele
Sărută-mă la pieptu-ţi în alint
Şi îmbracă-mă în puf de stele!

164 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

 Comoară, Te cheamă iar şi iar dureri deşarte

doar iubirea ta
Vor să te-mbete-n carusel ameţitor
Tu le-ncui bine zăvorâte într-o carte
Şi ştergi tristeţile din gândul simţitor.

Am închis usor pleoapele să salvez

Viaţa-n
Imaginea vie ce-mi dansa pe retină
Chipul drag ce mă făcea să radiez
In zile cu soare şi-n nopţi cu lună plină

Şi-am alergat să pot prinde din zbor

Sărutul lunii care iţi mângâia chipul leasing
Să-ţi sorb mireasma de parfum uşor
Când soarele te alinta cu asfinţitul Trăiesc o viaţă care nu-i a mea
Pare împrumutată la-ntâmplare
Şi-am atins fin... urma paşilor tăi Visez şi parcă să revăd aş vrea
Vrând să le simt greutatea strivirii Toţi anii dispăruţi cu-nfrigurare
Să-mi poarte gândurile peste văi
... Unde se ascund clipele iubirii... Desaga vieţii plină-i de momente
Trudite şi sorbite cu mult drag
Am încuiat în inimă dragi amintiri Ce-n inimă revarsă în torente
Pe care nimeni nu mi le poate fura Lacrimi ce umezesc al vieţii prag
Şi-acolo-n tainicele mele fericiri
Păstrez sfântă comoară, doar iubirea ta! Trăiesc şi-adulmec strop cu strop
Memorii ce revin fără chemare
Dar m-am oprit, am dat de-un hop

Caruselul
De clipe... pline de dureri amare

Şi-n rama amintirilor trunchiate

gândurilor
Mă lupt... cu clipele ce mă-nving
Visez la alte vremuri... demodate
Oftând trăirea vieţii-n leasing...

Te împresoară negre sentimente

Fărâme dintr-un timp demult trăit

Regrete
Emoţii şi-amorţiri curg în torente
Ce-n grabă ochii minţii le-au zărit

pe cântar
Virtuţile din timpurile pastelate
În grabă-ţi cer onorul cercetând
Lumile paralele de-s catifelate
În norii ceţii-nfuriate spumegând

Legând ochii cu năframa vremii Vibrează unduinde străluciri

Dorul suspină îngheţat în rătăciri În tonul toamnei pământene
Versuri pictate în romanţe arămii Se-ncolăcesc tandru-n priviri
Străpung inima ce plânge-n priviri Regrete şi-amintiri valsând alene

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 165

 Ne-au nins prin tâmple flori de măr
Înveşmântându-ne-n înţelepciune Să taci şi să asculţi timid
Trecut-au clipe vesele şi fără număr A zorilor tandră sărutare
În focuri pline de repeziciune Să te destrami apoi rigid
În raze ce se-opresc în mare
Topit-au ierni înfrigurate
Cu-al dragostei înflăcărat sărut Să taci prin neguri şi lumini
Şi-am răcorit cu clipe parfumate Să rabzi a lumii nebuloasă
Toride veri în timpul ce-a trecut Şi-n inimă s-aduni doar spini
Că nu mai poţi să mergi acasă
Şi ne-am înzeit visele rebele
Le-am transformat într-un real altar Să taci ai dreptul absolut
Pe cerul toamnelor ce-s grele Nimic nu-ţi schimbă starea
Azi punem doar regrete pe cântar Eşti un soldat nimic mai mult
Să taci şi să asculţi doar zarea.

Macul ucis
Subtil, tacit şi fără de-nţeles Visele,
vulturii
Un fir de mac păşeşte în uitare
Se zbate-n mâna care l-a cules
Şi-apoi adoarme-n veştedă visare

Se legăna de-o vreme-n vânt

Şi soarele îl mângâia-n sărut nopţii
Lâng-ai săi fraţi roşii de-avânt
Cântau pe câmpul păcii nedurut
Vulturii nopţii îmi rup cochilia
Dar viaţa cea frumoasă şi senină Departe, în raze văd câmpuri verzii
Avut-a timpul său de expirare Sunt râsete multe, zâmbeşte şi glia
Când mâna ce-a ucis se voia plină Păstrând timbrul fraged de glasuri
De frumuseţea făr’ de-asemănare zglobii

Însă atunci gingaşul fir de mac Copii adunaţi împărţindu-şi urale

Zbătându-se purpuriu de supărare Se joacă, aleargă şi se înghiontesc
Mâinii ce l-a rupt i-a făcut pe plac Imaginea-i veche şi-mi tremură-n cale
Şi i-a zâmbit dându-şi ultima suflare! Un chip bucălat pe care-l zăresc.

În arşiţa verii doar aur sclipeşte

Să taci
Din părul bogat ce-n bucle coboară
Fetiţa dansează, în strofe şopteşte
Şlagăre dragi de odinioară.

Să nu mai spui nimic! Şi mica artistă nu oboseşte

Să nu te-ntorci în vreme Pe scena cea verde spectacolul e-n toi
Căci pentru slove eşti prea mic Cu vocea plăpândă în noi ea trezeşte
Când amintirea-n suflet geme...
Vulturii nopţii ce-s adormiţi în noi.

166 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

Ionuț PANDE

Tatăl...
Tatăl meu a coborât de pe cruce,
se încălzește la flacăra lumânării,
apoi își aprinde pipa eternității.

Cuantică
-Vrei un fum? mă întreabă.
- Nu încă...
Îl privesc curios...
Nu are ochi, doar un abur
se rotește, tulburând neantul. Cine sunt eu?!
M-a întrebat despre salcâm și despre Timpul acesta decăzut,
luna Mai, bătrân, bolnav de absolut,
apoi s-a așezat peste un câmp cu maci, picioare arcuite sub poveri,
pe care m-a rugat să i-l aduc aproape. cu ochii poposiți prin meri,
Mi-a cerut și-un izvor din care cu glas de greier răgușit
a sorbit cu dor, cu dor, cu dor... și soarele în piept murgit.
iar când izvorul a secat, i-am adus altul.
Tatăl meu a băut toate izvoarele Cine sunt eu?!
și s-a așezat peste toate câmpurile Un spațiu-n minte nesfârșit,
și m-a întrebat despre toate lunile Mai... un univers neisprăvit,
Băiete, e un frig teribil aici! un cântec fin de neuroni,
Învelește-mi oasele cu un petic de carne! pe note de curenți sincroni,
Tatăl meu a oftat. din gravitații, un impuls,
S-a încălzit la flacăra lumânării, cu patimă, de stele smuls,
apoi și-a adunat oasele sub lemnul pământ întins peste rotunde,
putred. din ochi pornite,- albastre unde.

În trupul meu pătrunde un frig turbat Cine sunt eu?!

și carnea nu-l acoperă! Un nimeni pripășit în rost,
Ochii își risipesc fumul peste pași un semn că-n trup de lut am fost
nevăzuți și descompus în invective,
și pașii trec din univers în univers, printre abstracte adjective,
până mi se așază sub picioare. dar și fiorul de poem
când, din Adam, o Evă chem,
Tatăl meu, Tatăl tău, Tatăl Nostru... un infinit de aporíi,
un sunt, am fost și voi mai fi!

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 167

Borduri
Frunzele sunt clipe arse până la
vertebre.
Poezia stă îngrămădită intr-o grimasă.
Lutul își decojește miezul amar.
Oasele scurmă rămășițele luminii.
"Am despicat văzduhul în ape moarte, vii!" Omătul gros înțepenește osia timpului.
Realitatea a decăzut din drepturi.
La margine de hăuri, privirea stă deșartă,
Iar umbra lin plonjează în retezări de gând, Iată, Universul se-ntinde peste mine!
Mai scheaună un câine, o cucuvea mă
ceartă,
Un glas își arde smirna, iar timpul curge

La două mâini
blând.

Un tril aleargă spațiul, un vânt împinge

stângi
clipa,
Abisul se întinde obraznic și dulceag,
'N-arome de iluzii, destinu-și arde pipa,
Un fir atârnă viața, cuvântu-i un briceag.

Coboară în genune, peste un alb de lapte, Lumea e un pian cu milioane de clape

Un stol de 'naripate, cu zbor de curcubeu, la care cântă veșnicia.
Se-afundă-n cerc lumina, silabă intr-o carte, În războiul ăsta zilnic,
Deasupra-i cer cu stele, prăpastia sunt eu. mi-am pierdut mâna dreaptă.
Am cerut lumii o mână.
Acum cânt, la două mâini stângi,

Între alb și
pe note false, efemerul.
Doar pașii de copoi adulmecă infinitul.
Orașul meu nu are capăt, nici început,

negru
există...
Veșnicia aleargă pe clape, cu mână mea
dreaptă, o lume.
Eu cânt, la două mâini stângi, orașul
Primăvara, o pacoste peste copilărie. acesta,
Anii socotesc tainul sideral. fără început și fără sfârșit, ale cărui
În mugur, ramul e braț de nădejde. străzi
Curcubeul îmbracă dorințe. le-am pavat cu pași de copoi...
Pământul scutură, din pulberi, izvoare. până când, până când... până Apoi...
Un ochi bea Infernul, altul gustă Raiul.
Pașii îndărătnicesc gândul.

Miraj
Pe sânul stâng aleargă emoții desculțe.
Tălpile sărută roua cuvântului.
Aripile scriu poezia zborului.
Când norii cad peste soare,
se strânge în pumn furia metaforei.
Pasărea pieptului fredonează imnul În brațele deschise, îmbrățișări aripe,
libertății, Îngenunchiat vesmântul pe albul cuvios,
ecoul trage viitorul aproape. Cu tălpile aprinse de focul unei clipe,
Zâmbește-n ochi de tină, cu cerul un
Nu e toamnă mai rece ca ultima prinos.
cugetare.
168 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023
Aplauze răsună în sufletul de nea, Surâsul, sub rochiță, alunecări de trup,
Pe cap, o diademă închide-n cerc un În muzici de alinturi se-aprinde o
soare, candoare,
În sâni, o tresăltare, colan de peruzea, Trandafirii, obrajii în irizări irup.
Din grație de gleznă, desprinsă - o
mirare. Pe vârfuri, piruete se rotunjesc în unde,
Piciorul înainte, un ghiocel rebel,
Ridică-n ochi privirea, pământul se În armonii de brațe, o lebădă se-
descoajă, ascunde,
O lacrimă se stinge în verdele azur, Sub genele plecate surâde un rimel.
Cu reverență-nclină genunchiul încă-o
vrajă, Edenică faptură, cu îngerii-n siaje,
Un curcubeu răsare 'n-al zeilor augur. Înlănțuită clipă în za de absolut,
Se-nvoltă-n tine marea cu tainice miraje,
Cu mlădieri cuprinse în dantelări de O balerină-n suflet, o rătăcire-n lut!
zare,

Aripi de neant
Privirea cade, cade, pasăre rănită, se lovește de glod.
Aripile se zbat, o pace alb-cenușie.
Un gând de cer reînvie, fir de borangic în unduiri zefirice.
Pământul e aspru, dar sigur, iar somnul adânc, adânc...
Sub pleoape, cristalul scâncește, lipsesc
lumini de purpură, de roz, albastru-sidefiu.
Bezna tăcerii înghite umbra cuvântului întrupat de hazard.

Omul, haos de nedeslușiri, secundă eterizată care leagă

un univers de alt univers, de alt univers...

Și din nou timpul deschide un spațiu de albatros în zbor.

Privirea a renăscut, aripa ei taie sideral, până la ani lumină;

din ruine, pâlpâiri de relativ zidesc pagina vieții
în povești viitoare, până la tomuri de absurd,
când mâna creatoare cade obosită peste zenit
și ochiul viu alunecă sub pleoapa de hazard,
într-o repetabilă irepetabilitate.

Tendința spre absolut nu moare;

fiece buclă de nedeslușiri,
un pas spre neantizarea începutului.

Privirea cade, pasăre rănită...

Aripi eterice se zbat, poezie rănită a păcii...

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 169

Dileme
gemă. Și-mi răzvrătesc simțirea în
ochiul de cristal, implozie solară.

Absolutul e un Cer bântuit de stele.

Doar praful își întinde infinitul peste Rimă
împerecheată
gemetele surâsului.
La masa cu broderii de suflet, paharele
se ciocnesc, se golesc, se sparg...
Cuvintele se rostogolesc până la
picioarele pironite pe crucea În restaurant,
pământului. o atmosferă superfluă.
Mâinile își împletesc rugăciunile pe Cuvintele se împiedică
trupul firav al conștiinței. de damele căzute
Pașii își impregnează drumurile în din gura unor fraze
pulpa fragedă a discordiei. neelucidate.
Zborul e un mormânt deschis. Țigările ard
Nimeni nu moare, nimeni nu e viu... până la buzele coapte
Noaptea e o zi obosită. ale rostirilor pătimașe.
Dincolo, dilemele își ascut ecoul. Doar ochii, ochii scapără
Dar... dar cine mușcă întâiul?! silabe de lumini fosforescente,
iar silabele

Isterie
se încuibă în monologuri
aspirate lacom
în rotocoale de fum și mosc.

Ce isterie a dimineților devreme, Bărbații cu priviri diamantine

când somnul se-agață în gene adulmecă versul cu sânii la vedere,
cu ultimul sărut al nopții, iar surâd și cad în genunchiul metaforei
stelele își adună jarul sub cenușă, indecente,
când luna încă moțăie pe coclauri, sub hiperbola dosului înfipt în rochia
sub tremurul zorilor, iar minimală;
huhurezul se-ascunde sub pene, Amabilități de catrene rotunjite
ca izvorul în pământul fierbinte! pe chipul țuguiat al buzelor
Se-aude roua cum pășește peste în sărutări imaginare.
flamurile ierbii și greierele răgușit
cum își freacă picioarele amorțite. Și damele cad
Și m-aud născând minunii zilei, în apoplexia monostihului "Ah!",
din umbra bătrânei însomnări, cu iar domnii plusează,
inima repezită în urcușul pieptului, valsând în versuri fără noimă,
ca pasărea flămândă de zbor. cu degetul marcând
Mă cântă viața în capriciile lui începutul preludiului.
Paganini și aleargă prin mine Se consumă tăceri ancestrale
ca notele pe struna viorii. la mese răstignite
Ah, nebună fire, cum îmi umpli pe crucea poeziei
băierile inimii cu învolburarea cu rimă feminină,
dorului născut în câmp de miresme, patrunsă de masculinitatea
sub descântul despletitelor rusalii. celeilalte rime.
Și-mi crește ochiul bulboană, sorbind Asa se împerechează
în afundu-i gândul și zarea, în poezie
învârtejindu-le până la ipostaziere rima!
170 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023
Răzvan SOKOLOV

Împăratul
roșu
A fost odată-n lumea - asta
O - împărăție de poveste Când toți acasă s-or întoarce?
Cu oameni buni, ce fără veste, Mâncare ei din ce vor face?
Primit-au din senin năpasta. Că glonțul nu ține de foame!
Căci împăratul ei, aparte, Un vis dement al unui monstru
Numit de toți "roșu" în Cu sufletul pătat de sânge,
glumă, Din iad spre omenire curge
Simți un vis că îl sugrumă. Și-n veci peste poporul vostru!
Un crai nu foarte de departe.
Trezit în spume și furie
Le-a spus că e real atacul
Și-o scutura el bulumacul,
Epilog
Sa declanșeze o urgie.
Cu amăgiri pentru popor La ce bun să existe poezie
I-a dus o turmă întreagă-n luptă, Acum când totul pare în zadar?
Victoria e-a tuturor De unde să aducem stropi de armonie,
Din ea, cruzimea se înfruptă. De dragoste, aripi pentru Icar?.
Și iată cum, din oameni buni, Vorbele noastre astăzi nu se mai așază
Petrecăreți și buni la suflet, Firesc, ca notele în partituri,
Supușii toți, barbari și huni Cu patimă se învălmășesc, se
Au devenit. Și fără preget încrâncenează
Rostite parcă de străine guri.
Intrând în țara-învecinată Poetul azi prin versuri dacă spune
Fără credință și temei, Să ne iubim și să ne prețuim,
Au masacrat copii, femei Este hulit, un paria în lume
Pentru o vină inventată! Deși prin el noi supraviețuim.
Cum oare, zice lumea- întreagă, Să pleci, drum bun, naiv poet
Poporu - acelui împărat Tu ai o peșteră a ta, oricum,
Din "roșu ", azi însângeratNu-ți face griji: noi te-om uita
Se luptă fără să - înțeleagă? complet,
Cei oropsiți au drept să lupte, In lumea ce o părăsești acum.
Căci țara-și apără și neamul Doar dacă pana ta minuni va face
De hoardele crude, corupte, Și lumea o va răsturna într-o zi
Aduse – acolo cu arcanul. Încât din ea să curgă pace,
Cum vor trăi în ierni și toamne Vom crede iar în poezii…

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 171

Evenimentul
''Să iubim in orice
anotimp''
la Hanul Moldovenesc din
Canada

O
zi trecută fără a primi, dar mai cu Desigur fiecare anotimp are farmecul său oferind
seamă a dărui iubire este o pierdere mereu șansa de a iubi pur, cu inima și sufletul.
ireversibilă în scurta noastră călătorie Verdele crud exuberant al primăverii ne umple
prin această lume. Secunde,zile, ani și anotimpuri inimile de voie bună, impregnându-ne întreaga
ne stau la dispoziție să putem oferi iubirea sinceră ființă cu poftă de viață și iubire.
și nealterată celor dragi și nu numai. Parcurgem kilometri spre Hanul Moldovenesc
Am fost creeați din iubire și suntem iubiți captivați de explozia de verde smarald într-o gamă
necondiționat de Faurul Suprem,unica răsplată cu vastă de nuanțe absolut superbe ce se etala prin
care putem să-i mulțumim pentru cadoul celest ar parbrizul mașinii precum o pictură imensă, treziți
fi să trăim fiecare clipă prin porunca divină '' fiind de GPS-ul care ne anunța că am ajuns la
Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți " Prin iubirea destinație. Parcurgem aleea ce urcă spre Han
față de aproapele tău arătăm iubire pentru învăluit într-un nor de aburi, fiindcă ploaia s-a
Dumnezeu! Cât de profunde sunt cuvintele lui instalat confortabil după o săptămână superbă cu
Dostoievski: "Dragostea îi face pe oameni să se temperaturi ce depășeau 30 de grade iar asfaltul
simtă egali ". încins se desfăta în rafalele de ploaie. Stropi imenși
După o iarnă lungă și grea,primăvara a intrat de ploaie picurau de pe frunzele copacilor seculari
pe deplin în rolul său de a trezi natura la viață. aidoma unor lacrimi divine de fericire, foșnetul

172 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

suav al codrului parcă șoptind un "Bine ați revenit" în domeniul presei, în special ale celei vorbite, a
la Han. Zărim câteva mașini staționate discret la făcut o prezentare generală volumului de poezii,
marginea parcării lăsând loc pentru musafirii ce rostind şi câteva fragmente din recenzia domnului
urmau să sosească în curând, semn că pregătirile profesor Victor Manole, membru al Ligii Scriitorilor
erau în toi.Gazdele noastre familia Martin Moraru: Români,membru al Asociației Poeților Mondiali,
doamna Violeta și domnul Isidor doi oameni membru al World Poets Association, domnia sa
minunați,ne-au primit cu binecunoscuta ospita- având deosebita onoare de a recenza volumul
litate și căldura sufletească de care mereu dau Mihaelei CD.
dovadă.Previzibilul s-a confirmat,pregătirile erau în Volumul a fost încununat de succes prin
toi atât în bucătărie cât și în spațiul restaurantului. prezența splendidelor picturi oferite de maestrul
După-amiaza zilei de 15 mai 2022 a fost rezervată Mircea Rustiuc, pictor extrem de talentat care a mai
picturii, poeziei, lansărilor de carte și nu în ultimul colaborat în trecut cu Mihaela CD la realizarea unor
rând cântecului și bunei dispoziții într-un loc de vis volume de poezii.
alături de oameni minunați. Mult așteptatul La microfon a succedat doamna Ana Maria
eveniment cu denumirea:" Să iubim în orice Surugiu jurnalist cu mulți ani de experiență atât în
anotimp" titlul fiind sugerat de volumul de poezii România cât și în Canada.Domnia sa a dat citire
''Iubește-mă în fiecare anotimp'' al autoarei unui vast fragment din recenzia întitulată ''
MIHAELA CD, urma să gazduiască şi lansarea cărţii Desăvârșirea prin iubire''scrisă de doamna
în cadrul acestui eveniment artistic. Dar vă invit să profesor Aurelia Rînjea membru al World Poets
parcurgem împreună toate momentele desfășurării Association România şi din ''Cuvântul de inceput''
evenimentului. intitulat ''Tărâmul iubirii'' al distinsei scriitoare
Compus din două părți evenimentul cuprindea Aurelia Oancă, membru al filialei băimărene a
în prima parte o serie de activități cultural-artistice Asociaţiei Scriitorilor Români, membru al filialei
iar ce-a de-a doua parte fiind destinată în întregime Baia Mare a Ligii Scriitorilor Români, membru
cântecului,dansului și bunei dispoziții. al Clubului „Spinul” al epigramiştilor din Baia Mare
Prezentatoarea evenimentului distinsa doamnă Doamna Ileana Anghel Meșter, poetă și o foarte
Edviga Iordachi deja cunoscută pentru acest rol în talentată pictoriță realizând minunate icoane pe
cadrul evenimentelor găzduite de editura Globart sticlă, a recitat cu mult har și emoție în glas poezia
Universum și revista Poezii Pentru Sufletul Meu intitulată,'' Pe strada ta'' din volumul ''Iubește-
a rostit cuvântul de bun venit onoraților mă în fiecare anotimp'' al autoarei MIHAELA CD,
musafiri.Apoi rând pe rând s-au perindat în fața urmată de aprecieri personale cu referire la arta
microfonului personalități marcante ai comunității picturii, privind exponatele pictate in acrylic pe
românești din Montreal.Gazda noastră d-na Violeta pânză şi lemn ale artistei Mihaela CD.
Martin Moraru proprietară a Hanului Moldovenesc În calitate de editor al volumului de poezii de
cu emoție în glas, a făcut o prezentare generală dragoste''Iubește-mă în fiecare anotimp'' am
volumului Iubește-mă în fiecare anotimp și a avut onoarea să prezint celor prezenți amănunte
adresat invitaților cuvinte de mulțumiri iar pentru privind unele aspecte de editare și conținut,precum
încheiere amfitrioana noastră a rezervat momentul şi câteva fragmente din criticile literare scrise
unei surprize plăcute prin a enumera distinșii despre această minunată carte de poezii, având
sponsori ai evenimentului și minunatele cadouri totodată deosebita plăcere să ofer oaspeților şi o
oferite de aceștia invitaților. Voi reveni asupra surpriză inedită ce văzuse lumina tiparului foarte
acestui gest nobil și voi enumera acești oameni recent şi anume:cartea GENESIS, o remarcabilă
inimoși împreună cu numele companiilor pe care le colecție de 40 de interviuri realizate de
reprezintă. subsemnatul cu personalități marcante care lasă
După acest moment absolut emoționant d-na amprente scriitoricești incontestabile asupra
Edviga cu șarmul debordant și profesionalismul de literaturii române contemporane.
care dă mereu dovadă a recitat poezia ''Scânteia În aplauzele generoase al onoratului public am
din iubirea noastră'' a autoarei Mihaela CD iar invitat-o alături de mine pe Mihaela CD având
apoi a invitat la microfon în aplauzele publicului, deosebita plăcere de a-i oferi un splendid buchet de
personalități din comunitatea românească și am să- flori exprimându-mi astfel admirația și susținerea
i menționez în ordinea cronologică cu respectul privind întreaga ei activitate artistică.
cuvenit, pe fiecare în parte. Drept recunoștință Mihaela CD a recitat
Doamna Valeria Iancu a recitat cu emoție în glas impecabil și cu mult patos minunata poezie
poezia intitulată ''Iubește-mă în fiecare anotimp'', ''Adoră-mă și-atât''.Copleșită de emoții în
acest superb și vibrant titlu a fost dedicat întregului încheiere a adresat calde și cordiale mulțumiri
volum de poezii. tuturor celor prezenți în sală, fiind aplaudată
Domnul Adrian Ardelean realizatorul emisiunii îndelung și frenetic la scenă deschisă.
de radio ''Ora Românească'' și emisiunea de la A urmat sesiunea de poze, au fost oferite
radio Prodiaspora ''Ardelean Show''cu vechi statute autografe doritorilor pe cele două volume lansate,

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 173

s-au ciocnit pahare de șampanie și s-au rostit
felicitări și urări din suflet pentru suflet.
Varietatea preparatelor culinare deosebit de
apetisante și bogăția platourilor servite cu un
profesionalism desăvârșit de gazdele noastre au
fost pe deplin savurate,udate din belșug de
renumitele vinuri moldovenești cu arome rafinate,
un deliciu greu de refuzat papilelor gustative.
Responsabili cu buna dispoziție au fost
desemnați doi artiști minunați, doamna Olga Tudos
și domnul Andrei Ciorba, interpreți extrem de
talentați, dând dovadă de mult profesionalism, cu
un repertoriu vast, variat și atent adaptat. Vă
mărturisesc că a fost dificil să stai la masă, ringul de
dans abundând de dansatori pe superbele
șlagăre,slow-uri sau înfocatele hore într-o deplină
atmosferă de veselie și voie bună.
Adresăm de asemenea alese mulțumiri
generoșilor sponsori, în persoanele celor doi
oameni minunați iubitori de artă și frumos d-na
Cristina și d-nul Dumitru Tentiuc din partea EURO
PORTES compania domniilor lor producând uși de
înaltă calitate și desigur ELIXIR, centru de
înfrumusețare situat în Laval oferind tuturor
doamnelor și domnișoarelor aflate în sală câte o
sedință de înfrumusețare facială constând în
îngrijire de purificare și hidratare a tenului.
Cu profunde regrete că finalul evenimentului se
apropia cu pași repezi, cei doi interpreți au anunțat
ultima melodie, consolându-ne cu vorba din bătrâni
'' Ce e frumos trece repede'' însă, bucuroși pe
deplin de faptul că, frumoasa comunitate se poate
mândri cu oameni talentați și devotați, ce ne aduc o
incontestabilă cinste.
Iubitorii de artă pot să-și delecteze privirile
făcând o vizită la Hanul Moldovenesc deoarece
minunatele picturi care fac parte din expoziția
''Descoperă-mi sufletul'' a artistei MIHAELA CD
sunt în continuare expuse pe pereții Hanului
Moldovenesc iar cu ocazia aceasta puteți degusta
din delicioasele preparate culinare oferite într-o
bogată varietate la han.
La ceas târziu în noapte, abundând de satisfacția
ce se citea pe fețele noastre, ne-am îmbrățișat
călduros cu gazdele rostind un ''la revedere'' cât
mai curând ,apoi rulând pe aleea hanului am virat
pe șoseaua ce ducea spre Montreal. Pădurea era
adormită, doar o lună plină superbă, ce se sprijinea
de vârful brazilor precum un imens decor de
Crăciun veghea liniștea pădurii de cleștar. În
fasciculul farului, stropii mari de ploaie de pe
frunzișul copacilor, semănau cu un imens văl
diamantat ce la crăpatul zorilor va dezveli fața
miresei din pădurea adormită.

A consemnat,
Johnny CIATLOS-DEAK

174 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

 Visele
Danei Opriță
U neori visele ne par reale, alteori realitatea
ar dori să fie de fapt un vis. Ceea ce ne
joacă feste în aceste timpuri este faptul că
zborul între lumi diferite, ireal și uneori dorit, nu
este ceea ce pare a fi. Dana Opriță publică o nouă
carte E-book la Editura Saga sub patronajul
minunatului scriitor și publicist Adrian Grauenfels.
Este proză și nu versuri precum ne-a obișnuit
autoarea. Este literatură de cea mai înaltă factură.
Lizibilă și inteligibilă, așa cum își dorește orice
cititor, 9 Povestiri Fantastic de Reale și Altele
surprinde prin vivacitate, exprimare alertă și
descrieri, în mare parte din sufletul și spiritul
intelectual demonstrat.

Se bate miezul nopții! Cu zgomot de farfurii

sparte și de pahare golite pe îndelete. Am nevoie de
dragostea ta. Ești jocul meu favorit, printre
lanțurile înfășurate în jurul bărcilor părăsite și al
farurilor ce se zăresc, dincolo de colină, ca un apus
de soare. Undeva, departe de neliniștea de aici,
cineva își îneacă sufletul în valurile călduțe încă, la
ora asta tîrzie din noapte, își zdrelește genunchii,
cerînd o amînare, un regret, o uitare... Farurile se
apropie. Cine crede în uitare? Cine nu are amintiri
pe care le disprețuiește și le închide – atunci cînd se
poate – la cîteva mii de leghe sub mări (poate chiar
douăzeci), punîndu-le la colț, pe coji de nucă –
nicidecum verzi, ci tocmai bine uscate -, cine crede
că destinul e lipsit de memorie, cine mai speră că
trenul va sosi la timp și va opri în gara în care ne
așteaptă reușitele vieții, banii, fericirea, etc., cine
mai încearcă să construiască vise cu floricele și
avioane care ne duc la Paris, doar închizînd puțin
ochii, fără să te doară nimic, fără să obosești
alergînd după bilet, fără să te enervezi că îți lipsesc
cîțiva lei ca să-ți achiți drumul, dar tu ești demult în
Saint- Cloud, cu focul aprins (ba nu, aia e în Bois de
Boulogne și, oricum, nu este cazul).

Poeta nu se dezice, deși expozeul amintirilor,

poate închipuite, definește o prozatoare ce îmbină
propoziția de mică întindere, punctuală, definitorie
pentru o străfulgerare de gândire și leagănul
proustian al unei fraze pline de idei și sentimente
care îmbrățișează cititorul. Fragmentul ales e chiar
ceea ce se regăsește în întregul volum al
frământărilor autoarei. Iar visele apar ca
Radu Carnariu întâmplări de o claritate debusolantă, relevând
lucrurile simple și explicite, doar aparent

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 175

complicate, pe care paginile le îmbârligă și razelor emanate de sinele autoarei către propria
deznoadă ascunzând totodată ceea ce ar putea persoană. Ea mărturisește că în fața ferestrei,
lămuri despre realitate mintea și așa destul de întoarsă spre mine și spre ceea ce începeam să
încercată. redevin, recunoaște faptul că nimic nu e
întâmplător, că timpul curge fără a-l putea îndridui
Remarc cu încântare prozele „În aşteptarea lui
Godot, fiul", „Absintos",„Lacrima di Cristi", dar nu și că, în ciuda limpezilor momente de neliniște
numai. provocate de desele treceri între lumi paralele,
ochii sufletului păstrau, încă, mari cearcăne de
Trecerea între somn și veghe ar putea fi nesomn. Și cum nimeni nu poate fi pe deplin trist
percepută ca o realitate voluntară în contextul sau fericit, în lumea în care și copacii plâng,
închipuit sau ocult: Cine păcălea, pe cine?! Cine avea scriitoarea schimbă registrul în ultimile proze din
nevoie de real, mai mult decît cine?! Cine invocase volum revenind în fumul de pipă la plaje și ape care
materia, trupul, cine propovăduise atingerea și o copleșesc într-o stare de bine, întinsă pe spate, la
nașterea?! Nu interesa pe nimeni, de vreme ce era un soare, cu mîinile pe lîngă corp şi palmele ridicate
pariu cu o ecuație destul de simplă și cu o adresă spre cer și lăsându-și gândurile să năvălească în
foarte directă. Figurile de stil, dialogul interior cu spatele ochilor închiși de complace în mijlocul
personaje reale sau întruchipate din lumea reală lecturilor care i-au marcat existența.
crează un ritm benefic literaturii promovate de
Dana Opriță. Discursul unor proze ce redau Închei convins că am lecturat o carte care
amintiri, unele dorite, altele întruchipând viața merită citită pe îndelete și chiar, în lumea nebună
contemporaneității amestecată cu o călătorie limitată de factorul timp, recitită pentru a pătrunde
departe de întrebări inutile, departe de orice tainele sufletului și spiritului oferite cu
întrebări, vis sau realitatea lui prelungită într-o generozitate de Dana Opriță.
existență derizorie, apare pregnant în direcția unei
confesiuni nu numaidecât în fața celor care Liviu PENDEFUNDA
lecturează cât pentru sine. De fapt eu cred că
fiecare pagină reprezintă o repetare la infinit a

176 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

Adrian GRAUENFELS

John Donne
1572 – 1631
Un poet proto modern

S
criitorul englez John Donne secolul al XVIII-lea și în cea mai mare parte a
esteconsiderat în prezent ca fiind secolului al XIX-lea, a fost puțin citit și foarte
cel mai important poet metafizic al puțin apreciat. Abia la sfârșitul secolului al
timpului său. S-a născut în 1572 din părinți XIX-lea, poezia lui Donne a fost preluată cu
romano-catolici,pe vremea când practicarea entuziasm de un grup tot maimare de cititori
acestei religii era ilegală în Anglia. Opera sa și scriitori de avangardă. Proza sa a rămas în
se distinge prin intensitatea sa emoțională și mare parte neobservată până în 1919. În
sonoră și prin capacitatea de a sonda primele două decenii ale secolului al XX-lea,
paradoxurile credinței, ale iubirii umane și poezia lui Donne a fost reabilitată în mod
divine și ale posibilității de mântuire. Donne decisiv. Atracția sa extraordinarăpentru
folosește adesea concepte, sau metafore cititorii moderni aruncă o luminăasupra
extinse,pentru a lega între ele "idei mișcării moderniste, precum șiasupra
heterogene", după spusele lui Samuel răspunsului nostru intuitiv lapropriile
Johnson, generând astfelputernica noastre vremuri. Poate că Donne nu mai este
ambiguitate pentru care opera sa este figura de cult care a devenit în anii 1920 și
renumită. După o renaștere a popularității 1930, când T.S. Eliot și William Butler
sale la începutul secolului al XX-lea, poziția Yeats, printre alții, au descoperit în poezia sa
lui Donne ca mare poetenglez și ca unul fuziunea deosebită de intelect și pasiune și
dintre cei mai mari scriitori de proză engleză contemporaneitatea alertă la care aspirau în
este acum asigurată. propria lor artă. Nu este un poet pentru toate
Istoria reputației lui Donne este cea mai gusturile și pentru toate timpurile; totuși,
remarcabilă a oricărui scriitor important din pentru mulți cititori Donne rămâne așa cum
limba engleză; niciun alt corp de mare poezie Ben Jonson l-a judecat: "primul poet din lume
nu a căzut atât de mult timp în dizgrație. În n unele lucruri". Poemele sale continuă să
vremea lui Donne, poezia sa era foarte atragă atenția și să provoace experiența
apreciată în cercul restrâns al admiratorilor cititorilor care ajung la el din nou. Locul său
săi, care o citeau pe măsură ce circula în înalt în panteonul poeților englezi pare acum
manuscris. Timp de aproximativ 30 de ani sigur.
după moartea sa, edițiile succesive ale Poezia de dragoste a lui Donne a fost
versurilor sale au imprimat influența sa scrisă cu aproape 400 de ani în urmă; totuși,
puternică asupra poeților englezi. În timpul unuldintre motivele atracției sale este că
Restaurației, scrierile sale au trecut de modă ne vorbește la fel de direct și de urgent ca
și au rămas așa timp de câteva secole. În și cum am auzi o confidență prezentă. De

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 177

exemplu, un îndrăgostit care este pe cale să Tot ce trece prin preajmă-i.
se îmbarce pentru o călătorie lungă se
întoarce pentru a împărtăși o ultimă Donne caracterizează viața noastră
intimitate cu amanta sa:"Poftim, fă-mi o naturală în lume ca pe o stare de flux și de
fotografie" (Elegia V). Doi îndrăgostiți care moment, pe care totuși le putem întoarce în
au întors spatele unei lumi amenințătoare în avantajul nostru."Tensiunea poeziei provine
"The Good Morrow"sărbătoresc din atracția impulsurilor divergente din
descoperirea unei noi lumi unul în celălalt: argumentul însuși. În "A Valediction: Of my
Name in the Window", numele iubitului
Lasă că au plecat descoperitorii mării zgâriat pe fereastra amantei sale ar trebui să
spre lumi noi, servească drept talisman pentru a o păstra
hărțile să le arate altora, lumi peste lumi, castă; dar apoi, așa cum îi explică el, ar putea
Să posedăm o singură lume, fiecareare una, și fi în schimb un martor involuntar al
este singura lume infidelității ei:

Poezia locuiește într-o lume Când mâna ta nechibzuită

imprevizibilă și exaltantă, în care precauția și Aruncă pe fereastra asta, cu numele meu
inteligența rapidă sunt la mare preț. Cu cât tremurând,
sunt mai periculoase întâlnirile iubiților Ca să privești pe cineva, al cărui spirit sau
clandestini, cu atât mai mare este pofta lor de pământ,
plăceri, fie că încearcă să păcălească O nouă pilă pentru inima ta poate să se
lumea dezaprobatoare, fie că încearcă să înrădăcineze,
păcălească un soț gelos, fie că încearcă să Atunci gândește-te că acest nume e viu și că tu,
păcălească un tată prohibitiv și profund astfel
suspicios, ca în Elegia 4, "Parfumul": Cu el îmi jignești geniul.

Deși obișnuia să caute cu ochii sticloși, Poezia de dragoste a lui Donne exprimă
Ca și cum ar fi venit să ucidă un cocostârc, o varietate de experiențe amoroase care
Deși a jurat de multe ori,că se va îndepărta de suntadesea surprinzător de diferite una de
Frumusețea ta și de hrana iubirii noastre, alta, sau chiar contradictorii în implicațiile
Nu ar renunța la bunurile sale, dacă eu cu tine lor. În "Aniversarea", el nu este doar
Totuși, apropiați și tainici, ca sufletele inconsecvent atunci când trece de la
noastre,am fost. justificarea schimbărilor frecvente de
parteneri la celebrarea unui atașament
A exploata și a fi exploatat sunt luate ca reciproc care pur și simplu nu este supus
niște condiții ale naturii, pe care le timpului, alterării, apetitului sau atracției pur
împărtășim în mod egal cu fiarele junglei și și simplu a altor atracții lumești. Unele dintre
ale oceanului. În"Metempsihoză", o balenă și cele mai bune poeme de dragoste ale lui
un deținător de mare funcție se comportă Donne,cum ar fi "A Valediction: Interzicerea
exact în același mod: doliului", prescriu condiția unui atașament
reciproc pe care timpul și distanța nu îl
El nuvânează pește, ci ca un ofițer, pot diminua:
Stă în curtea lui, ca în propria lui plasă, și
acolo Dragostea plictisitoare a îndrăgostiților
Toți pretendenții de toate felurile se auto (Al căror suflet este simțul) nu poate admite
prind Absența, pentru că ea îndepărtează
Așa că pe spatele său stă această balenă Acele lucruri care o alimentează.
dorind, Dar noi, printr-o iubire, atât de rafinată,
Cu gâtlejul său ca o gură, suge totul Că noi înșine nu știm ce este,

178 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

Interzisă de minte, funerară despre PrințulHenry trebuie să fi
Ne pasă mai puțin, ochii, buzele și mâinile fost scrisă în 1612. Cântecele și Sonetele nu
sănu lipsească. au fost în mod evident concepute ca un
singur corp de versuri de dragoste și nu apar
Donne găsește câteva imagini izbitoare astfel în primele colecții de manuscrise. Este
pentru adefini această stare în care doi foarte posibil ca Donne să le fi compus la
oameni rămân în întregime una în timp ce intervale de timp și în situații diferite de-a
sunt separați. Sufletele lor nu sunt divizate, ci lungul a aproximativ 20 de ani din cariera sa
extinse de distanța dintre ei, "Ca aurul la poetică. Este posibil ca unele dintre ele să se
subțirimea aerului bătut"; sau se mișcă unul fi suprapus chiar cu cele mai cunoscute
ca răspuns unul față de celălalt, ca picioarele poeme religioase ale sale, care probabil au
unor busole gemene, al căror picior fix îl fost scrise în jurul anului1609, înainte de a
menține pe cel în mișcare ferm primi ordinele sfinte.
pe drumulsău: Poemele, atât de viu individualizate
invită la atenție asupra circumstanțelor care
Așa vei fi tu pentru mine, constrângerea le-au format. Cu toate acestea, nu avem nici
Ca celălalt picior să alerge oblic; un mandat pentru a citi poezia lui Donne ca
Fermitatea ta face cercul meu drept. pe o înregistrare exactă a vieții sale. Cariera
Și mă obligă să termin unde am început. și personalitatea lui Donne sunt, totuși,
interesante în sine și nu pot fi ținute complet
Un argument suplu se desfășoară separate de ideea generală a scrierilor sale,
cu grație lirică. Poemele pe care editorii le pentru care ne oferă un context viu. Donne s-
grupează împreună nu au fost neapărat a născut la Londra, între 24 ianuarie și 19
produse împreună, deoareceDonne nu a scris iunie1572, în lumea precară a catolicismului
pentru publicare. Mai puțin de opt poeme englezesc repudiat, ale cărui pericole familia
complete au fost publicate în timpul vieții sa le cunoștea bine Tatăl său, John Donne, era
sale și doar două dintre aceste publicații au un vânzător de fierărie. Mama sa, Elizabeth
fost autorizate de el. Poemele pe care le-a (Heywood) Donne, catolică de o viață, a fost
lansat au fost transmise în manuscris strănepoata martirului Sir Thomas More.
și transcrise de admiratorii săi individual sau Unchiul său Jasper Heywood a condus o
în adunări. Unele dintre aceste copii au misiune iezuită clandestină în Anglia și, când
supraviețuit. Când prima ediție tipărită a a fost prins,a fost întemnițat și apoi exilat;
poemelor sale a fost publicată în1633, la doi fratele mai mic al lui Donne, Henry, a murit
ani după moartea sa, aranjamentul de ciumă în 1593 în timp ce era deținut în
dezordonat al poemelor nu dă niciun indiciu închisoarea Newgate pentru că a găzduit un
cu privire la ordinea în care au fost compuse. preot seminarist. Cu toateacestea, la un
Multe ediții moderne ale poeziei impun moment dat, în tinerețea sa, Donne însuși s-a
diviziuni categorice care este puțin probabil convertit la anglicanism și nu a mai revenit
să corespundă ordinii de scriere, separând niciodată asupra acestei decizii raționale.
poezia de dragoste de satire și de poezia Tatăl lui Donne a murit în ianuarie 1576,
religioasă, scrisorile în versuri de epitalame când tânărul John avea doar patru ani, iar în
și de poeme funerare. Nu mai multde o mână șase luni Elizabeth Donne s-a căsătorit cu
de poezii ale lui Donne pot fi datate cu John Syminges, un medic cu studii la Oxford
certitudine. Elegiile și Satirele sunt probabil care avea un cabinet la Londra. În octombrie
scrise la începutul anilor 1590. 1584 Donne a intrat la Hart Hall, Oxford,
"Metempsihoza" este datată la 16 august unde a rămas aproximativ trei ani. Deși nu
1601. Cele două Aniversări comemorative există înregistrări ale prezenței sale la
pentru moartea lui Elizabeth Drury au fost Cambridge, este posibil să fi continuat să
scrise cu siguranță în1611 și 1612; iar Elegia studieze și acolo și este posibil să-l fi însoțit

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 179

pe unchiul său Jasper Heywood într-o au rămas fără rezultat, iar el a profitat de
călătorie laParis și Anvers în această ocazia de a-l însoți pe Sir Robert Drury într-o
perioadă. Se știe că a intrat la Lincoln's Inn în misiune diplomatică înFranța în 1612. Din
mai 1592, după cel puțin un an de studii acești ani frustrați au rezultat majoritatea
preliminare la Thavish Inn, și a fost student la scrisorilor în versuri, poemelor funerare,
drept englez timp de doi sau mai mulți ani. epitalamelor și sonetelor sfinte, precum și
După ce a navigat în calitate de gentleman tratatele în proză Bia Thanatos (1647),
aventurier în cadrul expedițiilor englezești Pseudo-Martyr, (1610) și Ignatius and his
către Cadiz și Azore în 1596 și 1597, a intrat Conclave (1611). În scrierile din anii de
în serviciul lui Sir Thomas Egerton,lordul mijloc ai lui Donne, scepticismul s-a întunecat
gardian al Angliei. În calitate de secretar într-o presimțire de ruină iminentă. Poeme
foarte apreciat al lui Egerton, și-a dezvoltat precum cele două "Aniversări memoriale"
uinteres deosebit pentru politica de stat și și "Către contesa de Salisbury" înregistrează
afacerile externe, interes pe care l-a păstrat un declin accelerat al naturii și condiției
toată viața. noastre într-un cosmos care se dezintegrează
Locul pe care l-a ocupat în casa lui el însuși. În "Prima aniversare ", poetul
Egerton l-a făcut să cunoască cercul casnic al declară: "Omenirea decade atât de repede,/
acestuia. Cumnatul lui Egerton era Sir George Suntem abia umbrele părinților noștri
More, reprezentant parlamentar pentru aruncate la amiază". Totuși, Donne nu
Surrey. More a venit la Londra pentru o sfătuiește aici disperarea. Dimpotrivă,
ședință de toamnă a Parlamentului în 1601, Aniversările oferă o cale sigură de ieșire din
aducând-o cu el pe fiica sa Ann, care avea dilema spirituală: "nu ai decât o singură cale,
atunci 17 ani. Este foarte posibil ca Ann să nu admiți / Infecția lumii, să nu fii nimic
More și Donne să se fi întâlnit și să se din ea" ("Prima aniversare"). Mai mult,
fi îndrăgostit în timpul unei vizite anterioare poemele propun că există o forță de
în casa Egerton; ei s-au căsătorit clandestin în contracarare care rezistă la graba frenetică a
decembrie 1601 într-o ceremonie organizată lumii spre propria-i ruină. O astfel de
cu ajutorul unui mic grup de prieteni ai lui amendare a corupției este adevăratul scop al
Donne. Au trecut câteva luni până când ființei noastre lumești:"treaba noastră este, să
Donne a îndrăznit să-i dea vestea tatălui fetei, rectificăm / Natura, la ceea ce a fost" ("To Sir
printr-o scrisoare, provocând un răspuns Edward Herbert, at Juliers"). Dar în starea
violent. Donne și prietenii săi ajutători au fost actuală a lumii și a noastră, sarcina devine
închiși pentru scurt timp, iar More a acționat eroică și cere o rezoluție singulară.
să obțină anularea căsătoriei, cerându-i lui Scrisorile în versuri și poemele funerare
Egerton să-și concedieze secretarul amoros. celebrează acele calități ale subiecților lor
Căsătoria a fost în cele din urmă menținută; care se opun decăderii generale spre haos:
More s-a împăcat cu fata și cu ginerele său, "Fii mai mult decât un om, sau ești mai puțin
dar Donne și-a pierdut slujba în 1602 și nu și- decât o furnică" ("The First Anniversary").
a găsit din nou un loc de muncă regulat până Aceste poezii din anii de mijloc ai lui Donne
când nu a primit ordinele sfinte, 12 ani mai sunt mai puțin citite decât restul operei sale
târziu. și au surprins cititorii ca fiind perverse,
Pe parcursul anilor de mijloc, el și soția obscure și ciudate. Poemele etalează
sa au crescut o familie din ce în ce mai nepăsarea creatoruluilor față de decor până
numeroasă cu ajutorul rudelor, prietenilor și la punctul de a-și șoca cititorii. În poemele
patronilor și din veniturile nesigure pe care sale funerare, Donne insist asupra
le putea obține din munci ocazionale. putreziciunii și a viermilor, aventurându-se
Încercările sale anevoioase de a obține un chiar și în satire când contemplă corupția
loc de muncă laic în gospodăria reginei în corporală: "Gândește-te la un prinț, care de la
Irlanda sau în cadrul Companiei din Virginia sine creează / Viermi care își devorează

180 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

insesizabil starea" ("A doua aniversare"). El Marchează în inima mea, sufletule, undelocuie
arată, prin analogia unui om decapitat, cum ști,
se face că lumea noastră moartă pare să aibă Imaginea lui Hristos răstignit, și spune
încă viață și mișcare ("A doua aniversare"); Dacă acest chip te poate înfricoșa.
compară sufletul din trupul nou-născutului
cu un"anahoret încrâncenat și încruntat" care Meditațiile divine fac din recunoașterea
stă fixat pe un stâlp, sau pe un de sine un mijloc necesar pentru har. Ele
mormânt / ... / culcat, șiscăldat în toate dramatizează dilema spirituală a creaturilor
orătăniile sale" ("A douaaniversare"); rătăcitoare care au nevoie de harul lui
dezvoltă cu detalii curioase concepția că Dumnezeu pentru a-l merita; căci trebuie să
oamenii virtuoși sunt ceasuri și cărăposatul cădem în păcat și să merităm moartea, chiar
John Harrington, al doilea lord de dacă răscumpărarea noastră este la
Exton, a fost un ceas public ("Obsequies îndemână; totuși, nu putem nici măcar să
to theLord Harrington"). O astfel de începem să ne pocăim fără har. Poemele îl
idiosincrazie tulburătoare este prea persis- deschid pe păcătos către Dumnezeu,
tentă pentru a fi pur și simplu gratuită sau implorând intervenția în forță a lui
senzațională. Ea subminează proprietățile Dumnezeu prin recunoașterea de bunăvoie
noastre convenționale în interesul unei de către păcătos a necesității unui atac
ordini radicale a adevărului. drastic asupra stării sale actuale de
------Reticența lui Donne de a deveni preot, împietrire, ca în Meditații divine 14:
așa cum afost îndemnat de mai multe ori să o
facă, nu argumentează o lipsă de credință. Bate-mi inima, Dumnezeule cu trei persoane;
Poemele religioase pe care le-a scris cu ani căci, tu
înainte de a primi ordinal sugerează Încă nu faci decât să bați, să respiri, să străluc
în mod dramatic că îndoielile sale se refereau ești și să cauți să repari;
la propria nevrednicie, la sentimentul său că Ca să mă ridic și să stau în picioare, să mă
nu ar putea merita harul luiDumnezeu, așa răstorn și să mă aplec
cum se vede în aceste versuri din Meditații Forța Ta, ca să rupi, să sufli, să arzi și să
divine 4: mă faci nou.

Totuși, harul, dacă te pocăiești, nu- ți Forța cererii măsoară extremitatea

poate lipsi; cumplită aluptei cu sine însuși și cu
Dar cine îți va da acest har pentru a începe? adversarul lui Dumnezeu. Donne Îl imploră
O, fă-te cu sfânta jale neagră, pe Dumnezeu că șiel are un interes în această
Și roșu de înroșire, cum ești de păcat. luptă pentru sufletul
păcătosului: "Ca nu cumva lumea, carnea, da,
Aceste Meditații divine, sau Sonete diavolul să te scoată afară" ( Meditații divine
sfinte,alcătuiesc o dramă universală a vieții 17).
religioase, în care fiecare clipă ne poate Drama îi aduce poetului enormitatea
confrunta cu anularea definitivă a timpului: ingratitudinii sale față de Răscumpărătorul
"Și dacă acest prezent ar fi ultima noapte a său, confruntându-l trupește cu ironia
lumii?" (Meditațiidivine 13). În Meditații umilirii de sine a lui Hristos pentru noi. În
divine 10, perspectiva intrării prezentului în Meditații divine 11Donne se întreabă de ce
eternitate ne îndeamnă și la o confruntare cu păcătosul nu ar trebui să sufere în propria
noi înșine și cu evenimentele exemplare care persoană rănile lui Hristos:
reunesc într-o singură ordine timpul și
atemporalul: Scuipați-mă în față, iudeilor, și străpungeți-mi
coasta,

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 181

Bufniți și batjocoriți, biciuiți-mă și răstigniți- sale, Donne recunoaște paradoxul șocantal
mă, morții ignominoase a lui Dumnezeu pe
Căci eu am păcătuit, și am păcătuit, și numai ocruce: "Aș putea să văd acele mâini, care
el, cuprind polii, / Și întorc toate sferele deodată,
Care n-a putut face nici o nelegiuire, a murit. străpunsede acele găuri?" ("Vinerea Mare,
1613.Călătorind spre vest"). O imagine a
Poemele religioase ale lui Donne se degradării lui Hristos se impune direct unei
învârt în jurul unui paradox care este esențial imagini a omnipotenței lui Dumnezeu. Vedem
pentru speranța vieții veșnice: sacrificiul lui căevenimentcălătoria poetului spre vest poat
Hristos pentru a salva omenirea. Regimul lui e fi providențială dacă îladuce la o
Dumnezeu este paradoxal, iar în Meditații recunoaștere penitentă a nevredniciei sale
divine 13 Donne nu vede nicio nepotrivire în prezente de a-L privi direct pe Hristos:
a-L implora pe Hristos cu cazuistica pe care o
folosise pe"amantele sale profane" atunci O, Mântuitorule, așa cum atârni pe copac.
când le asigurase că doar cei urâți sunt lipsiți Mă întorc cu spatele la Tine, dar pentru a
de compasiune: primi
Corecții, până când îndurările Tale îți cer să
așa că îți spun, pleci.
Spiritelor rele le sunt atribuite forme oribile, O, crede-mă vrednic de mânia ta, să mă
Această formă frumoasă asigură o minte cunoști, iar eu să-mi întorc fața.
jalnică.
O boală gravă pe care Donne a suferit-o
În Meditații divine 18, el își rezolvă în 1623 a produs un efect poetic și mai
căutareaadevăratei Biserici într-un paradox surprinzător. În"Imn către Dumnezeu,
sexual și mai îndrăzneț, cerându-i lui Hristos, Dumnezeul meu, în boala mea", poetul își
ca "soț bun", să-și trădeze soția la vederea prezintă trupul său culcat ca peo hartă plană
noastră, astfel încât sufletul îndrăgostit al peste care medicii se scrutează ca niște
poetului să poată curta porumbelul tău navigatori pentru a descoperi un pasaj prin
blând": "Care este cea mai adevărată și mai pericolele prezente spre ape liniștite; iar elm
plăcută ție, atunci / Când ea esteîmbrățișată și editează asupra propriei sale destinații ca
deschisă celor mai mulți bărbați". șicum el însuși ar fi un vas care ar putea
Aparenta indecență de a face din ajunge în locurile dezirabile ale lumii doar
adevărataBiserică o curvă și din Hristos soțul prin negociereaunor strâmtori dureroase:
ei complice ne sperie cel puțin să
recunoaștem catolicitatea lui Hristos însuși. Este Marea Pacificului casa mea? Sau sunt
Paradoxul scoate la iveală un adevăr despre Bogățiile orientale? Este Ierusalimul?
Biserica lui Hristos care ar putea fi șocant Anyan, și Magellan, și Gibraltar,
pentru cei care susțin o exclusivitate sectară. Toate strâmtorile, și orile, sunt
Spiritul devine mijlocul prin care drumuri pentru ei.
poetul descoperă lucrarea Providenței în
traficul întâmplător al lumii. O călătorie spre Prin această auto întrebare, el ajunge să
vest, de lacasa unui prieten la alta, în timpul înțeleagăcă suferința sa poate fi ea însăși o
Paștelui din1613, îi arată lui Donne aberația binecuvântare, întrucât împărtășește condiția
generală a naturii care ne îndeamnă să unei lumi în carefericirea noastră supremă
punem plăcerea înaintea devotamentului trebuie să fie câștigată prin greutăți bine
nostru datorat lui Hristos. Ar trebui să ne îndurate. Simptomele fizice ale bolii sale
îndreptăm spre est de Paște pentru a devin semnele mântuirii sale: "Deci, în
contempla și împărtăși suferințalui Hristos; învelișul său de purpură primește-mă,
și, evocând acest eveniment în ochii minții Doamne, / Prin acești spini ai săi dă-mi

182 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

cealaltă cunună".Imaginile care îl fac una cu său biograf, Izaak Walton, care l-a cunoscut
Hristos în suferințasa transformă acele dureri bine și l-a auzit adesea predicând. Odată
în liniștire. angajat înBiserică, Donne s-a dedicat acesteia
În poezia lui Donne, limbajul poate în totalitate, iar viața sa devine ulterior o
surprinde prezența lui Dumnezeu în relațiile consemnare a funcțiilor deținute și a
noastre umane. Jocul de cuvinte cu numele predicilor ținute.
poetului din înregistrează distanța pe care Soția lui Donne a murit la naștere în
păcatele poetului au pus-o între el și 1617. A fost ales decan al St. Paul's în
Dumnezeu, cu noi tipuri de păcate care noiembrie 1621 și a devenit cel mai celebru
avansează la fel de repede cum Dumnezeu le cleric al epocii sale, predicând frecvent în fața
iartă pe cele deja mărturisite: "Când ai făcut, regelui la curte, precum și la St. Paul's și în
n-ai făcut,/ Căci, mai am și altele". Apoi, alte biserici. S-au păstrat 160 dintre predicile
jocurile de cuvinte cu "soare" și"Donne" sale. Cele câteva poezii religioase pe care le-a
rezolvă ele însele aceste neliniști păcătoase: scris după ce adevenit preot nu arată o
scădere a puterii de imaginație, însă
Am un păcat de frică, că atunci când am chemarea din ultimii săi ani l-a obligat să se
învârtit ocupe de proză, iar măiestria devoțiunilor și
Ultimul meu fir, voi pieri pe țărm; predicilor sale se potrivește
Dar jură pe tine însuți, că la moartea mea fiul cel puțin cu măiestria poeziilor sale.
tău Publicarea, în 1919, a Predicilor lui Donne:
Va străluci așa cum strălucește acum, și până Selected Passages, editată de Logan
acum; PearsallSmith, a fost o revelație pentru
Și, după ce ai făcut asta, ai făcut, cititorii săi, nu în ultimul rând pentru cei care
Nu mă mai tem. nu prea aveau gustul pentru predici.
John Bailey, scriind în Quarterly Review
Pentru acest poet, astfel de coincidențe (aprilie 1920), a găsit în aceste extrase"geniul
decuvinte și idei nu sunt simple accidente cu însuși al oratoriei... o capodoperă a prozei
care să jonglezi în glumă. Ele marchează cu englezești". Sir Arthur Quiller Couch, în
precizie lucrarea Providenței în cadrul ordinii Studies in Literature (1920), a apreciat că
naturii.Transformarea lui Jack Donne, grebla, predicile includ "cea mai magnifică proză
îneverendul Dr. Donne, decanul Catedralei rostităvreodată de la un amvon englezesc,
St.Paul, nu mai pare bizară. A impune dacă nu chiarcea mai magnifică proză rostită
categorii atât de clare asupra carierei unui vreodată în limba noastră".
om poate însemna să avem o viziune prea De-a lungul unei cariere literare de
rigidă asupra naturii umane. Faptul că poetul aproximativ 40 de ani, Donne a trecut de la
Elegiilor și al Cântecelor și Sonetelor este, de un naturalism sceptic la convingerea
asemenea, autorul Devoțiunilor și al prezenței modelatoare aspiritului divin în
predicilor nu trebuie să indiceneapărat o creația naturală. Cu toateacestea, înțelegerea
profundă răsturnare spirituală. Unul dintre sa matură nu a contrazis viziunea sa
motivele pentru care Donne este atât de anterioară. El a ajuns pur și simplu să
atrăgător în epoca modernă este faptul că ne anticipeze o dispoziție providențială în
confruntă cu complexitatea propriei noastre vârtejul neliniștit al lumii. Aventurierul
naturi. Donne a primit ordinele sfinte îndrăgostit l–a hrănit pe decanul de la St.
în ianuarie 1615, după ce a fost convins de Paul's.
însuși regeleJames de aptitudinea sa pentru o
slujbă "pentrucare era, și părea, foarte puțin traducere AG foto; internet EDITURA SAGA
dispus, apreciind-o (așa era modestia sa http://digitaldonne.tamu.edu
greșită) ca fiind prea
grea pentru abilitățile sale". Așa scrie primul

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 183

Jurnal de
lui Eminescu . Exegeții români au Cel mai mare și mai faimos
constata că în opera eminesciană diamant a fost trimis la Londar și
dintre 1870 - 1887sînt peste 20 de împodobește coroane regală a
referirir la India, Eminescu luînd Angliei.

suflet contact cu literatura indiană pe

cînd era student, cursurile profeso-
rului Albrecht Weber.Preocupat de
metempsihoză, de raportul mico și
Autoarea descrie în al său
volum "INDIA dincolo
timp"luxul exacerbat din unele
restaurant și modul în care se
de

U n jurnal creat din sfera

autenticului absolutizat,
ce se desfășoară gradual,
ce provoacă reacții emaptice sau
macro-timp,
Sărmanul
Eminescu
Dionis,
faraonului Tla, Archaeus.
scrie
Avatarii
hrănesc oamenii obișnuiți, într-un
fost bungalow de la 1664, pe care a
fost ridicată clădirea de aur ce
dăinuie și azi, asociată cu al optulea
lucide, într-o revărsare de Guru Han Krishan, în interiorul
povești/întîmplări, un jurnal ce a căreia, într-un bazin cu apă
reușit să mă trezească într-o altă "Sarovar" și o bucătărie mare
lume, să mă șocheze prin mănîncă zilnic mii de persoane
amestecul mister, religii, realități. venite să se roage sau să viziteze
Volumul Marinelei Belu - Capșa templul "Sri Bangla Sahib
:"INDIA dincolo de timp" apărut la Gurudvara". Templul este o casă de
Editura "Scrisul Rom#nesc" este cult a "sikhului" din Delhi. Ceea ce e
călătoria unui scriitor luînd drept uimitor e că sute de voluntari ajută
repere întîmplările imediate și la prepararea mîncărurilorși tot
cazuistica determinată de valoarea voluntari servesc și spală vasele
existențială a unei țări puțin folosite. Ajutorarea aproapelui este
cunoscută nouă. considerat[ una dintre legile de
Prefața domnului Marian baz[ ale sikhismului.
Nencescu cu titlul sugestiv "India Mă întreb cum ar reacționa
între paradis și infern" face o românii la o astfel de propunere ?
introducere amplă jurnalului Ceea ce uimește este căsătoria
narativ al Marinelei Capșa. Pornind Un alt mare indianist Mircea în India, contractul încheindu-se
de la călătoriile filosofului grec Eliade, care a deschis drumul unor între două familii, fără a se ține
Pyrro, cel care întors în Grecia ezoteriști, indianiști Constantin cont de sentimentele tinerilor.
pune bazele stoicismului, amintind Daniel, Sergiu Al-George pînă la Precum în evul mediu !
de călătoriile ritualice,de cruciade, regretatul George Anca. Tînăra se mută în casa socrilor
pelerinaje, de călătoriile lui Vasco Jurnalul Marinelei Capșa este o după cununie de care va trebui să
da Gama sau Cristofor Columb, călătorie între două lumi, cea aibă grijă, să muncească la cîmp, să
Marian Nencescu introduce citito- europeană, superficială, neatentă crească copiii. Fata trebuie să fie
rul în "puternica și nepieritoarea acum la propriile-i valori și cea din aceeași castă, să aibă zestre, să
Indie", care rabdă și înghite totul, indiană, misterioasî, adîncă. nu aibă pielea prea închisă la
fără sî-i pese de năvălitori și de Arhitectura Templului Taj culoare., să fie sănătoasă, virgină.
străini , Mircea Eliade. Straniu, Mahal, Fortul Roșu cu zidurile sale Se întîmplă mai rar ca părinții
pilduitor epitaf pentru "gloria" înalte și crenelate cu grădini să fie de acord cu fata aleasă de
cuceritorilor. întinse cu pomi uriași și flori băiatul lor.
Incredibil, India a generat multicolore ne sunt aduse în fața "Nu cu mult timp în urmă,
venituri de peste 330 miliarde ochilor cu ochii artistului scriitor. precizează Marinela Capsa, la
dolari deoarece India are 24 de Scriitoarea precizează că între sate, cea mai mare atrocitate era
monumente înscrise în Patrimoniul 1763 - 1947 India, sub ocupație arderea miresei !" Pentru a scăpa
Cultural Mondial. Dar probabil și britanică fortul a fost aproape de fata respectivă familia soțului îi
datorită drumurilor bune auto- dărîmat iar din Palatul Imperial, dădea foc și declara la POLIȚIE
străzilor moderne pe care traficul reședință a marilor conducători "accident de bucătărie". Divorțurile
se oprește la trecerea vacii sfinte moguli britanicii au furat din tronul sînt foarte rare.
pentru indieni sau la trecerea unor fastuos al păunului (simbolul pu- Un jurnal ce merită citit, recitit
turme de capre. terii) evaluat la 60 milioane de mai ales de către cei ce nu au
Pentru români legătura cultu- dolari, au furat diamantele și vizitat încă India.
rală s-a produs datorită Amitei pietrele prețioase ce îl împo- Namaste Marinela Capșa !
Bhose, profesoară de benagli și dobeau.
sanscrităcare a avut drept teză de Palatul Imperial a fost jefuit de
doctorat la Universitatea București către englezi în urma înfrîngerii Liliana POPA
- Influența indiană asupra gîndirii răscoalei indienilor din anul 1857. 26 noiembrie 2022

184 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

Sinteză critică despre
volumele de poezie
ale Lilianei Popa
Realizatoarea radio Liliana Popa vine în poezie cu suportul stărilor emoţionale, creatoare ale atmosferei
versuri de album, puternic personalizate ca temă, care în care se derulează gândurile, peste toate aşezându-se
nu ocolesc evenimentele personale: „La Malta/ eu bucuria de a trăi în fiecare zi ca poet.
cumpăram lumină./ Din clarobscur/ percepeam pe Alcătuind o geografie sentimental-cerebrală, unde
racourci-uri/ şi o pictam pe stâncile/ spălate de suprapune drumul dintre nori sau răscrucea cu
valuri“. gânduri ori biserica pe care şi-o înalţă într-o lacrimă
Poeta declară: „decorez universul meu“. Acesta curată, pe harta sa, pe care o punctează nu prin
pare să fie impulsul iniţial, realizarea ajungând până la respectarea unei cronologii a trăirilor, ci în zigzag, cu
note de jurnal transferate prin metafore ale poeziei. imagini de aici ori de departe, aduse, pe rând, în prim-
Un text se intitulează “Bienala de la Veneția”. Autoarea plan de memoria afectivă, poeta nu aşază, prin urmare,
e girată de Ioan Groșan, Victoria Milescu și Lucian numai locuri îndepărtate, ci şi fragmente din realitatea
Gruia. Liliana Popa scrie tandru şi fără complexe. autohtonă, scara rulantă de la Universitate pe care
Horia GÂRBEA vara a venit, Conservatorul, Cişmigiul, Transfăgărăşan,
dar şi altele, unde sunt tezaurizate avalanşe de
Despre Liliana Popa, pot spune că este un nume gânduri, care se rostogolesc de dincolo de timp,
predestinat poeziei, literaturii de actualitate, atât în fiindcă, de pildă, nostalgic, observă: Au îmbătrânit
realitatea de zi cu zi, cât și în spațiul virtual online, nucii de la Râşnov / odată cu mama, cu tata, / cu
acolo unde cititorul o poate descoperi pe autoare, așa bunicii…
cum ni se arată ea în propriile-i versuri. Uneori În arealul acesta terestru-sufletesc, prezenţa sau
reflexive, alteori artistice, rezultând imagini de o invocarea celuilalt se justifică prin menirea pe care o
expresivitate rar întâlnită, cu care doar o minte bine are …
cultivată și experiența trăită zilnic în sfera culturală În acelaşi timp, cu o configuraţie interioară, aşa cum
Bucureșteană în care se învârte poeta noastră, este cea pe care o dezvăluie prin scrisul său, încărcată
reușește să transmită cititorilor de poezie, arderile de emoţie, se simte solidară cu toţi cei asemenea ei,
sale lăuntrice. Dar poate cel mai important aspect al slujitori ai frumosului, incluzându-i în gândurile sale
poeziei Lilianei Popa, este fără dar și poate, versul de pe confraţii plecaţi, şi pe care, din aceeaşi nevoie de
dragoste care ne dezvăluie sensibilitatea tipic feminină echilibru sufletesc, îi aşază în Cenaclul din cer, unde îi
a poetei, așa cum îi stă bine oricărui suflet îndrăgostit reuneşte pe Valentin Nicolau, Costi Stan, Cornelia
de cuvânt. Maria Savu, Traian T. Coşovei, Ioan Florea, Ioan
Zubaşcu, Gyuri Cazar, iar punctele de suspensie pe
George GÎTLAN care le pune după această pomenire sunt o sugestie a
unei triste, inevitabile continuări…
Confesiv, titlul cărţii Lilianei Popa, Stăpână pe O concluzie ar putea fi că volumul acesta de versuri
tăcerea mea pare că sintetizează un fragment dintr-un al Lilianei Popa este un sui-generis jurnal de călătorie,
enunţ programatic, prin intermediul căruia, în care, în „bagaj”, poeta îşi aduce schiţe ale unor
conştientizând vulnerabilitatea intrinsecă a fiinţei, în construcţii încă neelaborate, notate, poate, doar spre a
general, şi a femeii, în special, prin vocea lirică, poeta păstra emoţia clipei – şi multe fragmente din zestrea
caută să şi-o mascheze, afişând încredere în sine, livrescă adunată (prin referiri la Euridice, Godot,
tradusă, la nivel declarativ, într-o manifestare Estragon, Tizian, la Grădina Ghetsimani, Sfinx, Venus,
ofensivă, prin care urmăreşte, de fapt, să anticipeze şi Orpheus, Apollo, Thor etc.), însă, dincolo de tematică,
să anihileze sau, măcar, să atenueze posibila atitudine de imaginile create, se remarcă lăudabila naturaleţe a
a celorlalţi faţă de sine, în tentativa de a-şi crea şi exprimării colocviale, venind din absenţa încercărilor
menţine, astfel, un confort lăuntric. de a epata cu orice preţ, printr-un limbaj împănat cu
Anunţată în felul acesta, creaţia Lilianei Popa, termeni neologici, îmbinaţi artificial, de multe ori în
coroborată cu impresia de naraţie, de introspecție, cu detrimentul ideii sau al lirismului, ca în cazul multora
accent pe latura vizuală, însă imaginile sunt, mai ales, dintre cei care astăzi se pretind poeţi.

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 185

 corporalizarea sa poetică, în registrul lirismului
feminin de atmosferă, iar simplitatea și acuratețea
scriiturii oglindesc o matură fuziune între autentica
sensibilitate, de care depinde prospețimea imaginilor,
și necesara luciditate auctorială.
Mircea BÂRSILĂ
Se știe dintotdeauna: poetul este un visător,
indiferent de lumea sau sistemul politic în care
trăiește. Lumea ideală în care trăiește el sau pe care
aspiră să o facă ideală este lumea fantasmelor sale. În
acest imaginar, în care „legendele circulă fără
pașapoarte”, luna este astrul asociat, lumina ei difuză
întreținând acel clar-obscur necesar pentru
Flori din grădina inimii pentru Florii… La mulți reprezentările misterului în fanicul și cripticul lui.
ani, să vă urmați visele, din care să răsară întodeauna, Luna nu intră niciodată pe fereastră, spune
scînteile fericirii. Și-n clepsidra sufletului port cu drag poeta Liliana Popa, și trebuie să o credem pe cuvânt.
cîteva nume de Flori, care s-au adunat în buchetul Așa este: frumosul nu invadează, nu asaltează, nu
vieții. Întodeauna sufletul vibrează în armonii doar de cotropește. Nu frumosul ne caută, noi îl căutăm, deși
el știute, amintirile se transformă în stele luminând dacă-l credem pe cuvânt și pe F.M. Dostoievski,
singurătăți sau aprinzând făclia așteptărilor. Fremătați frumusețea va salva lumea. Dintre categoriile
în geana răsăritului cu lacrimi de rouă și adunați platoniciene, ideile absolute: binele, frumosul,
risipitele culori ale primăverii în buchete de iubire și adevărul, frumosul urmează binelui și precedă
lumină . Dar vine o zi, când atingeți cu mîna cerul adevărul, așezat la mijloc de bine și adevăr, cum altele
,,când universul capătă culorile recunoștinței în care ale lumii se așezau la mijloc de rău și bun. Liliana Popa
regăsiți chipurile celor dragi, zâmbetele și emoția lor. încearcă limitele cuvântului și pe cele ale lumii pentru
Mă alătur și eu să culeg pentru fiecare Floare, un a contracara limitele non-categoriale: urâtul, răul,
cântec pe care să-l fredonați pe notele iubirii și al minciuna, pe care seria platoniciană le subînțelege,
luminii fiecărei zile, alături de cei dragi. Iar din prea excluzându-le, însă, din ordinea ideală a lumii. Poate,
plinul momentului am să vă ofer în dar câteva versuri lasă poeta să se înțeleagă, Poezia va salva lumea…
din volumul distinsei autoare Liliana Popa, Stăpână Liliana Popa, este mai puțin configurată de
pe tăcerea mea. Vă doresc să vă regăsiți în mesajul realitatea social-politică și mai mult modelată de
liric în care nevoia de iubire, de aproape, de dor și viziunea personală a unor artiști cu care au
așteptare sunt cuprinse în cuvinte simple. amprentat-o în opere care o concurează, căci, așa cum
Valentina VASILE spune U. Eco, faptele și iluziile împart în mod egal
viața unui om. Ficțiunea devansează de multe ori
nonficțiunea, sigiliul artistului definitivează această
coincidentia oppositorum.
În acest imaginar al artei, un fel de univers paralel,
poeta este un peregrin, atent la vibrațiile ideii, singura
care mișcă lumile, fiind purtătoare de sens, capabilă să
desprindă ființa de neființă, creatul de increat. „Crezi
că poți alunga ideile precum vântul norii?”
Pe străzile poetei nu circulă mașini sau calești, ci
legende eliberate de limite, gânduri atinse de ideal, de
o pasăre albastră, poate Măiastra lui Constantin
Brâncuși, aureolate de lumina cunoașterii – „gândul
meu, curcubeu”, traversate de metafore expresioniste,
ca nostalgii ale arhetipului. Acest gând demiurgic are
puterea de a schimba, titanismul autoarei vizând
capacitatea, puterea cuvântului întemeietor – Logosul:
„O să schimb bulevardul/ sau orașul, sau subiectul”.
Poezia Lilianei Popa oscilează, pe de o parte, între Poezia Lilianei Popa are o pronunțată dimensiune
realul filtrat cultural și înscenările în care se mizează meditativă. Poeta nu descrie senzații sau trăiri, cum o
pe ofertele ficțiunii de orientare fantezistă, iar pe de făcuseră Colette sau Hortensia Papadat-Bengescu, fără
alta, între stările adesea ironico-sceptice și melancolia a fi nici acestea feministe, nu este interesată de
elegantă, cu substrat confesiv. Poeta gestionează cu clarificări ale nebuloaselor sufletului pentru a deveni
dexteritate raportul dintre vibrația interioară și inteligibilă în dimensiunea feminității ei. Fericirea,
dreptul femeii la fericire, nici măcar iubirea nu sunt
186 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023
temele preferate. Ea este interesată de cunoaștere, de Temele poeziei Lilianei Popa sunt temele
raportul eului cu lumea, de configurarea unui spațiu dintotdeauna ale poeziei:căutarea identității de sine,
ideal în care spiritul obosit aspiră să atingă armonia tânjirea către un celălalt niciodată identificabil,
pentru a se pregăti de întâlnirea cu esențele: Binele, sentimentul singurătății ființei și-al comuniunii cu
Frumosul, Adevărul. Iubirea s-a redimensionat, natura.
căpătând în profunzime, integrată în sfera Oriunde ai deschide cartea, suverană e privirea “Și
spiritualității, a iubirii expurgate de carnalitatea ei, toate culorile strânse în pumni atunci de mine/La
acea iubire curtenească despre care referea Ortega y asfințit, de pe linia orizontului“. Însă de fiecare dată
Gasset. sentimentul însingurării e atenuat, pe alocuri fertilizat
Ceea ce o ține, ținându-i lumea în ființă, este de descoperirea semnelor unei umanități livrești
Frumosul pe care-l identifică nu doar în artă ca frumos omniprezente, căci sângele cultural apă nu se face…
artistic, dar și ca frumos natural trăit ca atare „în Concluziv, o poezie care se citește pe nerăsuflate. Bine-
arborii de pe Kiseleff” – tei, castani, în „sclipirile ai venit întru lirism, Liliana Popa !
parcului vechi”, în „verdele ăsta”, în „blonda lumină” –
„la mine, la Râșnov, mai jos, sub cetate”, în „crestele Ioan GROȘAN
albastre” care „coboară seara”. Acest univers real, joc
prim, puternic impregnat artistic, nu este numai o Liliana Popa scrie poezie ușor, firesc, într-un mod
sursă de inspirație pentru creator, ci o creație în sine, dezinhibant, schițând o uimire mereu proaspătă în fața
un joc secund: „Arborii de pe Kiseleff sunt poeți./ Din ofertelor lumii. Ea descoperă și redescoperă,
când în când opresc timpul./ Cu crengile, cu parfumul schimbând mereu unghiul de percepție al ochiului,
lor,/ Cu parfumul lor care păzește/ Noaptea, luna și auzului, sufletului, derulând senzații, imagini. Observă
lumea”. cum pânza magică a vieții se țese singură. Este o vrajă
Uneori, ca o Șeherazadă infatigabilă, alteori ca un bilaterală, o chemare misterioasă a celui inițiat care
Ianus, un fiu risipitor, chiar un „truver” modern al știe ce caută.
bulevardelor, Liliana Popa spune poveștile sufletului,
lunecând în flăcările inspirației, prelungind visul în
real, încercând o contracarare a trecerii, o nouă Victoria MILESCU
„ordine a sufletului”.
Prin Parnasul prin care trece lira poetei Liliana Cercetarea domeniului artistic ridică versurile pe
Popa, reperele, vizibile, poartă amprenta lirismului său verticală căutând transcendența zeiască sau metafizică
personal. Undele emoției tulbură contururile acestei (poezia Thor invocă Banchetul lui Platon). Este o
lumi, căci poeta are oroare de pietrificarea sufletului. pendulare între real și fantastic.
Iubirea, manifestată prin puterea de a empatiza și de a Lada de zestre lirică a Lilianei Popa constituie
se integra Totului, topește orice posibilitate de desigur o matrice identitară în care regăsim reveria
manifestare a glacialității. O profesiune de credință ca creatoare, însingurarea luminoasă, iubirea imaculată
aceasta: „Am evadat din propriul univers./ Între lumină și fantasticul mitologic.
şi umbră/ Ideile prind contur,/ Pe Calea robilor/ Lada de zestre lirică a Lilianei Popa se întrevede
Arhetipurile creează un memento mori./ Am evadat din una bogată.
propriul univers/ Şi am sculptat un altul”, nu este doar Lucian GRUIA
o mărturie, ci un argument.
Adăugând la acesta iubirea Lilianei Popa pentru Poezia Lilianei Popa – cuantificare cu ajutorul
Cuvânt, pentru Poezie, ca argument decisiv, orice culorilor. Numai că plasticitatea poeziei e una, iar
mefiență privitoare la autenticitatea lirismului pe care poezia artelor plastice e cu totul altceva. Or, specialist
îl creează se topește. în materie, Liliana Popa nu se poate abține să scrie
Ana DOBRE despre decorativismul scenografiilor/stilizate, despre
lumina malteză pe care o percepe pe “raccourici-uri de
E dificil, într-o epocă post-postmodernistă, cu o lumină”, despre “secțiunea de aur”, despre raporturi și
tradiție ce devine pe zi ce trece sufocantă, să mai obții cromatici.
efecte de expresivitate. Liliana Popa își asumă această Lirismul câștigă, cele mai convingătoare tablouri
dificultate. Versurile ei sunt pline de referințe, aluzii, din colecțiile Lilianei Popa fiind acelea ale mediului
semne culturale, dar într-un discurs ce respiră firesc, ambiant (“Prin Cișmigiu fără umbrelă”, “Vara a
evitând prețiozitatea. Naturalețea se obține greu și se venit pe scara rulantă de la Universitate”,
pierde ușor, de regulă, într-un parcurs liric scurt, în “Însemnări la început de toamnă”, “Lada mea de
care fiecare cuvânt contează. Autoarea cîștigă însă zestre”, “Lebede“, etc.,). Ceea ce contează este
pariul acesta, și pare pregătită să susțină, creativ, demersul literar propriu-zis și implicit autoportretul
altele. semnat de autoare.
Daniel CRISTEA-ENACHE Emil LUNGEANU

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 187

LLiivviiuu SSuuhhaarr

Petru SOLONARU

Albrecht Dürer,
Melancolia
O
mul nu va accede la revelarea Întrebării „Melancolia” este, putem sublinia, un Imn
despre Ființă până când nu va desluși că Dezgândurării (vezi Lao Tse!) prin Homo
Metafizica e o ramură a Theometriei Theometricus, Homo Questionis, ce, iată, înțelege
(Geometriei divine). Și nu invers!... Căci ideea punerii conexiunea între „toarcerea” entropică și
„Întrebării Sphinxului” corespunde ecuațional chiar „reîntoarcerea” sintropică la Centru, la Punctul
Cauzei Dintâi a genezei acestei idei. Singularității. Țintind Vidul Tăcerii Sunetului, pacea

188 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

de dincolo de răsunete, ca formă de revelare a θ0 (1,31160) revelează Unghiul Polar al Spiralei
sintropiei, Personajul, Homo Melancolicus, ascultă logaritmice de tip Bernoulli a Genezei,
Silaba Aum... Ayam Atma Shantah... veșnica liniște a 25.920... ca 25.920 x 1017m echivalând distanța
lui Atman... medie în metri europenești a sistemului solar față de
Întâlnim în „Melancolia” elemente in nuce de centrul Galaxiei Albe (acei 27.378 ani lumină)... sau
Geometrie analitică aplicată la Artă în care figurile anii (25.920) cât durează înconjurarea Alcyonului din
(firește, geometrice-simbolice) sunt Pleiadele Taurului ce trimit la dumirirea perioadei în
definite/prezentate cu ajutorul ecuațiilor (vedeți care planeta Pământ își schimbă Polul Nord cu Polul
Matheseosophia Artei din Cartea „Pithagoreica Sud...
Brâncușiană”), și anume: Femina Dezgândurării Timp al reașezării celor zece planete în jurul
(Shakti), Compasul, Echerul, Ihneumonul-Sirius- soarelui lor.
Osiris, Pătratul Magic, Sfera, Rindeaua, Rigla, Ce este, esențial, acest Treizeci și patru?... 34...
Ciocanul, Clopoțelul, Balanța, Romboidul/Poliedrul, El se referă, în diviziune, la Raza Torului Genezei
Radiația energiei Negre, Spirala/Scara, Clepsidra, sau la Diametrul Cercului Generator al „Mărului”
Cuprul (29), toate legate de Alchimia Vechiului Egipet Creației, adică:
sub guvernământul Theometriei. Să luăm aminte, 34 x 10114m = 4 Φ2 x √mpr/mn x
prin urmare!... 10 Ψ...
115

Aici ne vom ocupa doar de mantra „Pătratul Magic”, pe când „Ψ” este Piciorul Atlant (0,3249m), iar
Spirală și Dezgândurare... Căci, da!... Pătratul Magic √mpr/mn înseamnă radical din proporția dintre masa
din Gravura lui A. Dürer este o Mantră a Sunetului protonului și masa neutronului (forța vitală a
primordial: „Om Shiva, om Shakti!”. atomului).
Gravura „Melancolia” evidențiază pe „Homo ... Iar corespondența: 16/34 este musai suprafața
celestis Questionis”, cel ce prin Întrebarea entropică a Gravurii lui A. Dürer...
întrebărilor accede la Ființă. Melancolia e chiar Raportul Înălțime (lungime)/ lățime al Gravurii este
spirala ce se rotește în jurul axei sale fără contenire, a √Φ.
cărui puncte descriu Sunetul Dintâi, Coregrafia Raportul între unghiul Poliedrului din Gravură
Vibrației cosmice a lui Kundalini chemat de Shiva de (72,8660) și unghiul Spiralei Genezei (θ0
la Muladhara la Sahasrara, unde are loc îmbrățișarea = 1,3116 ) este 18, de altfel și unghiul Scării față de
0

sa cu Shakti. verticală.
Pătratul Magic... Pornind de la formula Constantei Diametrul Sferei, cea din stânga-jos), este în
Magice întrezărim, iată, în această Operă a lui A. consonanță cu latura Pătratului Magic, cu referire la
Dürer ecuația: Σ = (n(n + 1)/2) = 595... pentru n = „34” (Diametrul Cercului Generator al „Mărului”
34... Raza Torului Genezei... Creației sau fundamentul Razei Torului Genezei).
Σ, drept însumare aici: Unde lungimea/înălțimea de 24,42277cm.
(1+2+3+4+5+6+7+8+9+10+11+12+13+ .......... +34) = Lățimea Gravurii de 19,1944cm, ca diviziune, este:
595 8e2 Ψ... iar e” Numărul lui Euler/Napier, „Ψ” Piciorul
595 = 16 x 4π x ( αgd )2... , „n2” desemnează numărul Atlant al Vechii Dakii, cea a Dragonului.
de celule (aici, 16)... π raportul circumferinței Iată o minte înseninată prin dezgândurare ce „știe
cercului cu diametrul, „αgd” constanta că nimic nu știe”!...
gravitodinamică a Câmpului Quintesențial (1/5813)... Pătratul Magic!... Numărul 34....
595 este „ suma lui Gauss” pentru „n” = 34 din Ideea care reunește multitudinea de obiecte ale
formula: n(n+1)/2. geometriei din gravură nu-i decât Forța Vidului:
595e = 2 x κθ x 107. Numărul Euler/Napier, „κθ” este Fvid = S/(153 x 64) „S” suprafața
indicele puterii Numărului lui Euler/ Napier care cuprinsă de Mreajă din Ioan 21:11
duce la constanta kaliogenezei ... ekθ = 1,740466 unde O reverență ideii lui Hermes Trismegistul: „ Ce este
„k” este tangenta unghiului de tangență, constant în sus e cum jos, spre a fi împlinită minunea lui Unu”...
desfășurările spirelor din Spirala logaritmică de tip Piramidele/conuri cu baza în Numărul fericirii 17,
Bernoulli a Genezei lumii, iar „θrad” desemnează una cu vârful în jos, iar cealaltă cu vârful în sus,
radianii Unghiul Polar al Spiralei Mirabilis. sugerează o reprezentare a unei Singularități (Gaura
Așadar, Eadem mutata resurgo.... Cresc, dar rămân Neagră).
aceeași... Fluxul atenției „toarcerii” entropice este schimbat
M(n) = (n(n2 + 1)/2 ... unde: pe cel al „întoarcerii” sintropice în „acum și aici”, prin
„M” este constanta magică ( aici, 34) perceperea nemijlocită a Sinelui, stingerea dorințelor,
„n” este ordinea Pătratului magic (aici, 4), conștientizarea vacuității (pvac). Mișcarea se
„n2” desemnează numărul de celule (aici, 16)... întemeiază pe repaus, iar repausul se consolidează pe
Subliniem: 162 x 34 = 87,04 (iar 87,04 x1026m ... mișcare. Această trezire accelerează accesul la starea
însemnând lungimea Universului observabil). „a patra” de veghe paradoxală, „Turya”...
Pe când: 162 = 87,04 x (θ0 x 25.920)/14√mpr/mn 34... Coloana vertebrală a Omului!...
unde: (θ0 x 25.920)/ 14√mpr/mn) = 34 ... Cele 34 vertebre ale lui Kundalini.

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 189

 Așadar, Energia primordială ce se răsucește ales, raportul dintre raza abscisială și raza vectoare
începând cu osul sacru, triunghiular, trezirea lui din această Spirală Mirabilis.
Kundalini pe calea Supremă de cunoaștere pe cele 34 „Femina theometrica”, îngereasca reprezentare
trepte. Eliberarea de minte (DezGândurarea), osialică din Gravura lui A. Dürer, privește Nimicul
reașezarea Omului în Centrul său, la Sine, iluminarea inseparabil de Tot, precum Yin și Yang calea de mijloc
(atma-jnana), când straturile de iluzie sunt în serpentină, Calea Auree... Aripile Îngeresei sunt,
îndepărtate până când apare conștientizarea non- conform lui Ezechiel 10:5 , Ochi desemnând puterea
dualității, unde: Atman și Brahman sunt Unu... Vederii divine.
Autocunoașterea, adevărata Înțelepciune... Așa cum argintul viu ce se amestecă prin vraiștea
Putem intui că Îngereasca ipostază a Melancoliei matematizată a lucrurilor lumii, dar rămâne separat,
interioare privește Vidul într-un unghi infinitesimal întocmai, „Întorcătoarea” dez-gândurată a lui Dürer
de o secundă sexazecimală. Aceasta are semnificația plutește în oceanul melancoliei fără a se uda și, foarte
că la o distanță imensă, aici având în seamă raza important, fără speranța răsplatei.
Universului observabil de 43,52 x 1026m, așadar la 29!/34! = c ... adică, ecuația devoalează chiar
această Depărtare, Cota, Coloana (cateta opusă!) se va mărimea vitezei luminii în vid.
vedea la măsura de 0,0002176 x 1026m. În diviziune, 34/23 = 147,8036632 x cosθ0. „23” cromozomii
aceasta spune: umani, 147,8036632m desemnează înălțimea
34 = 2176/26... Apoi, în cazul așezării noastre în Piramidei Khufu și legătura sa cu constanta
pănura Galaxiei Albe: gravitodinamică a Câmpului Quintesențial (1/5813),
34 = (θ0 x 25.920)/ (14√mpr/mn)... θ0 revelează cosinusul unghiului θ0 acela ce ne revelează Unghiul
Unghiul Polar al Spiralei logaritmice de tip Bernoulli a Polar al Spiralei logaritmice de tip Bernoulli a
Genezei, numărul cosmic 25.920 x 1017m echivalând Genezei lumii.
distanța medie în metri europenești a sistemului 34 = (206 x 286 x π x mpr/mn)/ (cosθ0)Φ pe când: 34
solar față de centrul Galaxiei Albe (acei 27.378 ani desemnează numărul de vertebre ale Coloanei
lumină)... timpul reechilibrării magnetice a Planetei vertebrale a omului, 206 semnalează totalul oaselor
Pământ, 14√mpr/mn radical indice 14 din raportul scheletului uman matur, 286 înseamnă Sulful
dintre masa protonului și masa neutronului (forța Alchimiei (Spiritul), cei 16 electroni dispuși pe cele
vitală a atomului), acela ce asigură Viața în Univers, trei orbite: 2.8.6., π e proporția din cerc, mpr/mn iar
ființarea... (cosθ0)Φ transmite observatorului avizat cosinusul la
34! = (2 I x 25.920)/ Φ√mpr/mn x 1033 ... 34 factorial, puterea secțiunii de aur al unghiului θ0, Unghiul Polar
„I” este constanta kaliogenezei, apoi, numărul al Spiralei logaritmice a Creației
cosmic 25.920 x 1017m echivalând distanța medie în Spirala Mirabilis!... Ihneumonul - Câine,
metri europenești a sistemului solar față de centrul „Urmăritorul”, „urmă de pas” nu-i decât Sirius, cel ce
Galaxiei Albe (acei 27.378 ani lumină)... timpul stăpânește aspida, cobra, șarpele, serpentina, spirala,
reechilibrării Planetei Pământ, Φ√mpr/mn radical ca atare.
indice sectio aurea din raportul dintre masa Corelația cu Soarele:
protonului și masa neutronului (forța vitală a Energia ce vine de la Soare și cade perpendicular pe
atomului). unitatea de timp stăruie în „constanta solară” „q” =
34! = αgd x mn/mpr.... 34 factorial, apoi: „αgd” 1.353 J/cm2sec. Rezultând o frecvență de 0, 0216163
constanta gravitodinamică a Câmpului Quintesențial s-1. De reținut că în 2.160.000 secunde Soarele se
(1/5813), „mpr/mn” raportul dintre masa de repaus învârte în jurul său, iar 2.160 ani, desemnând un
a protonului și masa de repaus a neutronului, acela ce sector de cerc/orbită din cei 25.920 ani ai Alcyonului
asigură Viața în Univers, ființarea, cum aminteam... , vor să „ascundă” o Zodie din cele 12...
Căci procesul neutronilor care se dezintegrează în Această măsură a frecvenței legate de energia trimisă
protoni ajută biochimia... aici bosonul lui Higgs, cel continuu de Soare este în concordanță cu Numărul
divin, intervine asigurând neutronilor „greutate”... Magic al Pătratului lui Dürer (34). De altfel, raportul
Homo Melancolicus: golește, aici și acum, mintea de mirabil dintre înălțimea Piramidei Khufu și o bază
oscilații, valuri, umbre și emoții periferice... intră în virtuală a Piramidei (una din cele patru iluzorii)... sau
transa mistică, așezându-se în propria sa natură spre proporția 2/π. Amintim și faptul că acea „constanta
a vedea scânteia divină, Sinea. Stihiile efemerului solară” „q” = 1.353 J/cm2sec reprezintă, în diviziune,
dispar dând la iveală Lăuntrul, grindeiul roții, altarul, frecvența normală a bătăilor inimii umane, circa 81
osialitatea, principiul ce guvernează lumea, pendulări pe minut, adică: 1,353 pe secundă,
Theometria, iluminarea în Gravitația dinamică... vasăzică.
34 = (3 x Inch2)/(I x cosθ0) ... unde descoperim: 34 x 6,36619772 = 216,1636...
„Inch-ul”, „I” constanta kaliogenezei (5,7), rație de Explicație: Frecvența medie normală a omului de
expansiune metrică a cosmosului, cosinusul unghiului 63,662Hz respectă Raportul dintre înălțimea și o
θ0 , acela ce ne revelează Unghiul Polar al Spiralei bază virtuală a Piramidei Khufu (0, 636619772 x
logaritmice de tip Bernoulli a Genezei lumii și, mai 10412m din ecuația frecvenței energiei solare. Fiind

190 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

concordantă, așadar, cu Numărul Magic al 0,636619772 x 10-114m... „Cotul”... Să reținem că
Pătratului lui A. Dürer (34). suprafața „structurii ademenitoare” era de
Între axa abscisială a privirii drepte a omului și raza 12.732,395m2, transformată în „coți” avea 31.415,9
ce vine de la punctul Pinealei se formează un unghi de „coți”2... diviziune de π...
170, astfel unghiul conului privirii dirijat de Pineală Deci: 31.415,9 „coți”2/ 153 = 205,3328... constanta
este chiar Numărul Magic al Pătratului lui A. Dürer din Formula:
(34). Punctul Privirii Îngerimii în Opera „Melancolia” AGravură = cosθ0 x Kisinθ0
taie lungimea de 24,5cm în raportul Sectio aurea (Φ) , unde factorul Ki este 205,3328 de mai sus și
iar lățimea de 19,2005cm în raportul √2. desemnează:
Aria Gravurii este: 0,047041291m2 205,3328 = 2pvac x αgd ... ca atare, în diviziune, pvac
Totodată cunoaștem că aria desfășurată a Torului presiunea densității energetice a vidului, αgd
Genezei este: 22.818,52 x 10228m2 constanta gravitodinamică a Câmpului Quintesențial
De aici: (1/5813).
Entropia maximă a Torului Genezei, stă în ecuația lui Aruncarea „Mrejei” către dreapta, către organizarea
Hawking : lucrurilor, de unde curge timpul
Iar după formula prescurtată a acestuia, Hawking, negentropiei/sintropiei de la viitor în direcția
deci, Entropia maximă a Torului Genezei este: trecutului, plasă cu o suprafață de πx104ct2 (așadar
S = (KB x A)/4, va fi: 787,61 x 10228 ... „A” fiind aria în „coți” piramidali la pătrat), presupune generarea
Torului amintit. unor unde (aici, 153), purtând aceeași frecvență (a
Entropia Gravurii lui A. Dürer va fi: 6,494755. Omului) și care se propagă spre Centru (spre Punct,
Concluzie!... Proporția între Entropia maximă a Singularitate) sub presiunea Vidului și în concordanță
Torului Genezei și Entropia Gravurii „Melancolia” lui cu minunata constantă gravito-dinamică. Astfel,
A. Dürer este: fiecare din cele 153 fronturi de undă devine o sursă
48,507438 x 10228 = I x π x e... bineînțeles,... x 10228. secundară de unde sferice (conform constituției
„I” constanta kaliogenezei (5,7), rație de expansiune plasei) în omogenitate cu Sursa primară/divină cu o
metrică a cosmosului, π raportul circumferinței amplitudine proporțională cu a undei primare (4/π)
cercului cu diametrul, e = 2,71828182846... numărul și cu Aria (π x 104 ct2). Freamătul determinat în
Euler/Napier, baza logaritmului natural. Centru e însumarea tuturor undelor (153) care ajung
Iar proporția dintre Entropia Cercului Genezei și acolo și corespunde cu Adâncul Freamăt al Vidului.
Entropia Gravurii „Melancolia” lui A. Dürer este de Unde Calea Auree este Numărul triunghiular: 153.
1,930049656 ce desemnează, în diviziune, Fvid = S/(153 x 64) „S” suprafața
(Φ x 2pvac)/( cosθ0)2 Mrejei.
unde descoperim: raportul Sectio aurea (Φ), pvac 34... este chiar enneadicul număr din șirul lui
presiunea densității energetice a vidului, ( Fibonacci... Teosofic, drept 7, în proporția: e/7 avem
cosθ0)2... cosinus θ0 revelează cosinusul Unghiului în față cheia raportului anului sideral cu anul tropic,
Polar al Spiralei logaritmice de tip Bernoulli a unde „e” (2,718281828...) este numărul lui
Genezei. Euler/Napier... iar sub √2log7 deslușim o măsură a
Ținând seama de acest 17 (Șaptesprezece!), ( ca pătratului Forței Vidului (vezi Casimir!).
„număr Hilbert” ce respectă legea de a nu se divide cu Distingem: În partea stângă, Geometria
alt număr Hilbert mai mic!), deci 17, adică jumătatea (Theometria), prezența Matematicianului desăvârșit,
Numărului Magic a Pătratului lui A. Dürer (34), Spiritul absolut, Dumnezeu (vezi, Spinoza!, nu
observăm ținta ocultă a lui A. Dürer, așadar, altceva...). Fvid Forța divină a Punctului Zero!...
Numărul celor 153 Pești mari amintit în Ioan 21: În partea dreaptă, „Mreaja Vieții”, Cabala, Năvodul
3,11... ca urmare: 9 x 17... pescarilor de oameni... Matei 13:47... năvodul
Și vom revela Ecuația Fundamentală: asemănat cu Împărăția Cerurilor... Vestea! Unde
4/Φ2 = 153 x mpr/mn veghează stabilitatea raportului
Simplificând, formula devine: Legea Sunetului mpr/mn...
Dintâi/stânga și Energia Informațiilor/dreapta. Protonii și neutronii interacționează între ei printr-
G = P P... „poeion”, a un câmp nuclear, schimbând mezoni între ei, sub
face... universul Vestei. forță nucleară, așadar. Forțele nucleare puternice
Isus distinge între: divergent, entropie, lumină și determină transformarea neutronilor și protonilor
convergent, sintropie, gravitație... Așadar, bazându- unul în altul. Aici e cheia Echilibrului ce spune
se pe trecut/entropie cei șapte nu au prins nimic, Vieții/Existenței unde să meargă spre „a se întâmpla”,
însă, dacă s-ar întemeia pe viitor/sintropie, vor afla a fi, astfel, în structura spațiu-timp...
Omul. Ca atare, pescuitul/cunoașterea/organizarea e Parabola din Biblie: Ioan 21:3,11. Isus cere:
dependentă de convergență, direcție și, firește de „Aruncați mreaja în partea dreaptă a corăbioarei și
amplitudine. : Plasa: 2/π x 200 = 127,3239m ( veți găsi!”. De ce în dreapta?...
înțelegem că acesta era diametrul Plasei, ce desemna - Din Ecuația Fundamentală a Theometriei în
un cerc de rază, în diviziune, piramidală, cu ®, partea dreaptă putem afla Energia

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 191

 Informațiilor, Vestea cea Bună, Trezirea întâmplă ÎnFiințarea prin punerea „Întrebării tuturor
Omului ce pune Întrebarea enneadică întrebărilor”, ÎnDumnezeirea Omului.
despre Ființă, a lui „Homo celestis Ca atare: Fiecare „Ichthos” din cei 153 desemnează
Questionis”, cel ce prin Întrebarea Omul înălțat prin „Întrebarea întrebărilor”, cel ce
întrebărilor accede la Ființă. Altfel zis: transcende de la ființare la Ființă, întru mântuirea
Mantra a Sunetului primordial: „Om Shiva, sa...
153 = 68 + 34 + 51.
om Shakti!”.
... În Gravură acele spițe (raze) de fotoni ale
Ni se spune că ceilalți ucenici-pescari, cei șase (6), vremelnicului, stânga-sus, poartă beneficiul golului
erau la o depărtare de 200 de coți (un ascuns, punctului plin de gravitație, în esență, al ne-
„cot” piramidal = 2/π) de barca lui Petru. vremelnicului anankeic, cel al tăcerii.
Așadar: 2/π x 200 = 127,3239m ( înțelegem că acesta ... E Akedia, în miez, „acedia”, detașarea,
era diametrul Plasei, ce desemna un cerc de rază, în dezancorarea de iluziile periferiei, eliberarea de
diviziune, cu ®, 0,636619772 x 10-114m. Să reținem minte, înseninarea și re-atașarea la înțelepciunea
că suprafața „structurii ademenitoare” avea Inimii (Pineala!), trezirea spirituală, ieșirea din
12.732,395m2, transformată în „coți” desemna Peșteră spre Vidul Creator, Izvorul Anaforului... Homo
31.415,9 „coți”2... diviziune de π... holisticus...
La Ioan: 21:11 ni se dezvăluie că: „Simon Petru s-a Să luăm aminte! Compasul din mâna sa dreaptă
suit în corăbioara sa și a tras mreaja la țărm, plină cu trasează virtual, de la dreapta spre stânga, împotriva
153 Pești.” acelor ceasornicului, Cercul Omului,
4/Φ2 = 153 x mpr/mn. Spiritualitatea!.. după Chipul și Asemănarea cu
Așadar: Dimineața: 4 x 4 I/ (cosθ0)^Φ2 sau: 4 x Cercul Generator al Torului Genezei, cel de Rază 17
17 x mpr/mn. și Diametru 34...
Amiaza: 2 x 4 I/ (cosθ0)^Φ2 2 x Este ca o apă tulbure ce a aflat Cărarea Supremă a
17 x mpr/mn purificării...
Seara: 3 x 4 I/ (cosθ0)^Φ2 3 x Fluxul atenției „toarcerii” entropice este schimbat
17 x mpr/mn pe cel al „întoarcerii” sintropice în „acum și aici”, prin
Semnificații matematice ale numărului 153: perceperea nemijlocită a Sinelui, stingerea dorințelor,
153 = 1! x 2! x 3! x 4! x 5! Suma factorialelor conștientizarea vacuității (pvac). Mișcarea se
primelor numere... întemeiază pe repaus, iar repausul se consolidează pe
153 = mn/mpr x Khu/(8 x aa x Pc) unde mișcare. Această trezire accelerează accesul la starea
redescoperim: „mn/mpr” ce este raportul esențial al „a patra” de veghe paradoxală, „turya”...
configurării Creației în forma cunoscută, Cheia Repetăm... „Melancolia” este un Imn Dezgândurării
Echilibrului care spune Vieții/Existenței unde să (vezi Lao Tse!) prin Homo Theometricus, Homo
meargă spre „a se întâmpla”, a fi, așa și nu altfel, în Questionis, înțelege conexiunea între „toarcerea”
structura spațiu-timp, „Khu” este Înălțimea entropică și „reîntoarcerea” sintropică la Centru, la
Piramidei Khufu ce ascunde în ea măsura constantei Punctul Singularității. Prin a ținti Vidul Tăcerii
gravitodinamice a Câmpului Vortexului Vidului, aa” Sunetului, pacea de dincolo de răsunete, ca formă de
o constantă a Curbei eterne (Spirala Genezei), egală revelare a sintropiei, Personajul, Homo Melancolicus
cu 39,18853m, fiind un factor de scală, arhetip al aflat în extazul poeionic în frecvența cerebrală Theta
unei relații omogene de recurență și coeficient ce (4-7Hz), deschizând poarta intuiției Pinealei, într-o
schimbă dimensiunea spiralei logaritmice de tip relaxare adâncă pe sensul negentropic al timpului de
Bernoulli în general, dirijor al geometriei expansiunii la dreapta către stânga (viitor→trecut), levogir,
metrice, exponențiale a cosmosului, „Pc” este măsura ascultă Silaba Aum... Ayam Atma Shantah... veșnica
lungimii unui Parsec = 3.08566 x 1016m. El este liniște a lui Atman...
unitatea de lungime definită ca distanță de la care 1 Aripile Îngerului (în fond, Shakti, partea feminină a
UA (calea astronomică medie de la Pământ la Soare) lui Shiva!) sugerează expansiunea sub bagheta
se vede sub unghiul de o secundă (altfel zis, paralaxa energiei cosmice primordiale (Shakti), zeița
unei secunde). creatoare, Vindecătoarea!... Aparentul repaus nu-i
153 = 68 + 34 + 51... unde 68 = 4 x 17... 34 = 2 x 17 decât mișcarea ce presupune îmbrățișarea Shiva-
... iar 51 = 3 x 17.... Dimineața Shakti, contopirea lor, totdeauna Shiva la dreapta ca
(4)... Amiaza (2)... Seara (3)... stăpân al Theometriei, iar Shakti la dreapta, în
Aici numărul 153 trece drept cuantificarea Întrebării dinamicitatea Creației/Plasei Omului. Fără Spiritul
despre Ființă (vezi Enneadica Întrebare a absolut nu putem vorbi, iată, de o trezire a sufletului,
Sphinxului), Principiu generator al așezării de o fuziune cu transcendența...
Conștiinței spirituale a Omului, care parcurge
3 etape/picioare/pași corespunzătoare celor 17
niveluri de dezvoltare ale rețelei neuronale. Se

192 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

Bogdan MANDACHE

Calea hermetică
George Robert Mead era convins de sursa egipteană a lui
Hermes Trismegistos, datorată atributelor personificării
divine Thot, stăpânul înțelepciunii și adevărului: „ Astfel,
Thot este în special reprezentantul Spiritului, Rațiunea
interioară a tuturor lucrurilor […] Ca reprezentant al
Rațiunii prezente în lume, Thot este mijlocitorul prin care
lumea este adusă la manifestarea ei. El este Limba lui Ra,
Mesagerul Voinței lui Ra și Stăpânul Vorbirii Sfinte.”

P
ersonaj mitic care ar fi cunoscut trei Gemistos Plethon – fragment de frescă, palatul Medici, Florența, Italia

reîncarnări înainte de aș fi amintit de el Despre istoria Corpus hermeticum, denumire sub

însuși, Hermes Trismegistos/ de Trei ori care sunt grupate scrierile hermetice, este dificil de
Mare continuă și astăzi să fascineze, să suscite scris folosind date sigure; se presupune că
deopotrivă admirație și controverse. Spre începuturile ar fi undeva în secolul al III-lea î.H.,
dezamăgirea multora care îi vor căuta numele într-un cunoscând alternativ perioade de avânt și de regres.
dicționar de filosofie, numele lui Hermes După mai bine de un mileniu în care Corpus
Trismegistos nu va fi menționat, în schimb va face Hermeticum a ieșit din atenția cărturarilor, Conciliul
trimitere la Hermetica Philosophica sau la Corpus de la Florența din 1439, prin prezența lui Gemistos
Hermeticum. Hermes Trismegistos se identifică cu Plethon în suita împăratului bizantin Ioan Paleolog,
Hermetica Philosophica, Hermes meritând adjectivul avea sa determine înnoiri substanțiale în cultura
de Trismegistos pentru că a afirmat că numele europeană. Umanist și neoplatonician, Gemistos
inefabil al Creatorului comportă trei mari ipostaze Plethon impresiona prin erudiția sa, prin cultura
constituind o unică divinitate. enciclopedică, prin educația religioasă, prin
cunoștințele în domeniile esoterismului și cabalei.
Întâlnirea dintre Gemistos Plethon și Cosimo de
Medicis a redeșteptat interesul occidentalilor pentru
scrierile lui Platon și a descoperit apusului Europei
textele hermetice. Atunci a luat ființă Academia
Florentină, atunci vor fi aduse la Florența, de la o
mănăstire din Macedonia, primele 14 texte hermetice
pe care ilustrul umanist Marsilio Ficino le va traduce,
amintind într-o dedicație către binefăcătorul său că
acele scrieri erau „din epoca când se năștea Moise și
strălucea Atlas astrologul, fratele lui Prometeu
fizicianul și unchiul după mamă al lui Mercur
bătrânul, al cărui nepot a fost Mercurius
Trismegistul.” Lumea modernă a marcat renașterea
interesului pentru Corpus Hermeticum, remarcabilă
fiind monumentala lucrare a lui Andre-Jean
Festugière, La révélation d’Hermès Trismégiste. La
începutul secolului al XX-lea, un savant cu intuiție și
forță de pătrundere, George Robert S. Mead, a scris o
carte în care își propune să discearnă sensul lăuntric
și spiritual al scrierilor hermetice și gnostice, carte
recent tradusă în limba română: Hermes Trisme-
gistos. Gnoza și originile scrierilor trismegiste,

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 193

traducere din limba engleză de Alexandru Anghel, ce scria C.G. Jung despre metamorfozele lui Hermes,
București, Editura Herald, colecția „Bibliotheca ceea ce explică de ce și astăzi figura mitică a lui
Orientalis”, 2021, 288. Hermes este învăluită în mister: „Hermes e una dintre
figurile cele mai pline de contradicții ale
sincretismului elenistic, de la care au emanat
dezvoltările decisive ale Occidentului: Hermes e un
zeu al revelațiilor și, în filosofia naturală a evului
mediu timpuriu, nici mai mult, nici mai puțin decât
Nous-ul creator al lumii.” Nu întâmplător celebra și
enigmatica Tabula Smaragdina se încheie cu acest
verset: „Mi se spune Hermes Trismegistos fiindcă
dețin trei părți din înțelepciunea întregii lumi.”

Marsilio Ficino – portret cu autor necunoscut, muzeul Versailles, Franța

George Robert Mead era convins de sursa

egipteană a lui Hermes Trismegistos, datorată
atributelor personificării divine Thot, stăpânul
înțelepciunii și adevărului: „ Astfel, Thot este în
special reprezentantul Spiritului, Rațiunea interioară
a tuturor lucrurilor […] Ca reprezentant al Rațiunii
prezente în lume, Thot este mijlocitorul prin care Philon din Alexandria – ilustrație de André Thevet, 1584
lumea este adusă la manifestarea ei. El este Limba lui
Ra, Mesagerul Voinței lui Ra și Stăpânul Vorbirii Hermetica Philosophica s-a constituit timp de
Sfinte.” Unul dintre titlurile lui Thot era „De trei ori câteva secole din contactul strâns, am putea spune
mare”, preluat de greci sub forma Trismegistos. Thot din întâlnirea și întrepătrunderea dintre gândirea și
reprezenta pentru vechii egipteni o divinitate aparte, filosofia greacă și înțelepciunea și tradiția mistică
era învestit cu atribute pe care nu le aveau alți zei. egipteană, locul de întâlnire fiind Alexandria care va
„Caracterul lui Thot e o realizare măreață și probabil deveni centrul intelectual și religios, filosofic și
că este cea mai înaltă idee de divinitate realizată științific al lumii elenistice. În acest context, George
vreodată de mintea egipteană”, scrie George Robert Robert Mead consideră cu deplin temei că o analiză a
Mead. În cercurile populare elenistice rugăciunile teologiei elenistice este incompletă fără a insista
hermetice erau larg răspândite. Iată o invocare către asupra scrierilor evreului elenizat Philon din
Hermes: „Ferește-mă pururea de vrăji, înșelăciuni și Alexandria, a căror esență este de sorginte greacă,
vrăjitorii de orice fel, de toate vorbele rele, de orice așezată într-o formă de sorginte ebraică. Pentru
piedică și orice dușmănie a zeilor și a oamenilor! Dă- Mead, „Philon este înainte de toate un «apologet»;
mi har, biruință, reușită și mulțumire! Căci tu ești eu scrierile sale sunt o apărare a miturilor și profețiilor
și eu sunt tu; Numele tău este al meu și al meu este al iudaice, interpretate alegoric, în termeni, nu ai
tău; căci eu sunt chipul tău.” C.G. Jung a fost filosofiei elenistice propriu-zise, ci mai degrabă ai
preocupat nu numai de psihologia analitică, ci, după filosofiei teologizate; cu alte cuvinte, în limbajul
1930, și de alchimie, hermetism și gnoză. L-a cultului religios-filosofic alexandrin din perioada sa.”
cunoscut pe George Robert Mead, căruia îi prețuia Philon, adept al vieții contemplative, a jucat un rol
munca de traducere și comentare a textelor gnostice, activ în viața marii capitale, mai cu seamă când
erudiția, dar și afinitatea către experiența gnozei. Iată liniștea marii comunități evreiești era în pericol;

194 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

Philon acorda cea mai mare parte a timpului vieții „Zeul care prezidează asupra elocinței, Hermes, este,
contemplative și inițierii în Misterii. Pentru Philon pe bună dreptate și de multă vreme, cunoscut tuturor
„întreaga tradiție a Înțelepciunii este în mod necesar sacerdoților, acestui unic proteguitor al adevăratei
o tradiție misterică. Astfel ne vorbește el despre științe a zeilor, mereu aceeași și peste tot, îi dedicau
comunitatea specială de terapeuți, aflată la sud de strămoșii noștri roadele înțelepciunii lor punându-și
Alexandria: „În fiecare casă se găsește o cămară sacră, sub numele lui Hermes scrierile lor.” Hermetismul nu
care este numită semneion și monasterion, în care, în a avut o existență lineară, dimpotrivă au alternat
singurătate, aceștia sunt inițiați în misterele vieții perioadele de avânt cu cele de stagnare, sau chiar
celei sfinte.” Philon recomandă inițiaților să păstreze dispariție din cercul preocupărilor intelectuale. Între
lucrurile tainice în suflete, „ca pe niște mistere cu secolele V și XI a circulat în Europa un singur text
adevărat sfinte”, să nu vorbească despre ele „celui hermetic, Asclepius, în traducere latină. Renașterea
care este fără inițiere” și să păzească bine comoara hermetică are loc în marja Conciliului de la Florența,
din lăuntrul lor. care dacă nu a adus împăcarea Bisericilor de Apus și
de Răsărit, a descoperit lumii farmecul herme-
tismului. Amintim câteva lucrări din Corpus
Hermeticum: Poimandres, Cartea sfântă a lui Hermes
Trismegistos, Craterul sau monada, Cheia, Inteligența
către Hermes, Hermes Trismegistos către Asclepios;
în Asclepius, numit și Cel mai divin dintre tratatele
hermetice, sunt puse în discuție mari teme mistico-
filosofice; alte scrieri sunt grupate după florilegiul
Stobaeus.

La răspântia Orientului și a Occidentului, Egiptul

va juca un rol considerabil în constituirea mitică a
esoterismului si hermetismului, adăugând o
genealogie mitică ilustrelor personaje care se înscriau
în galeria taumaturgilor, filosofilor, inițiaților. Jean-
Paul Corsetti scria că „în lanțul de aur al cunoașterii
umane, Hermes, contemporan cu Moise, era veriga de
început, urmat de Orfeu, Aglaophem, Pythagoras,
Philolaus și Platon.” Mircea Eliade explică
efervescența intelectuală produsă de descoperirea
Hermes Trismegistos – fragment de mozaic, catedrala din Siena, Italia textelor hermetice prin aspirația omului din
Renaștere către o revelație primordială în care să se
Textele lui Hermes Trismegistos, Corpus
găsească Moise, Cabala, Platon, religiile Egiptului și
Hermeticum, numite sacre, sunt considerate ca fiind
ale Persiei. Mai târziu, în epoca modernă, alte verigi
transcrierea unei revelații primordiale de inspirație
se vor adăuga „lanțului de aur” al hermetismului: Pico
divină. Clement Alexandrinul îi atribuie lui Hermes
della Mirandola, Paracelsus, Giordano Bruno, Johann
Trismegistos 42 de tratate, zece de religie, zece de
Valentin Andreae, Jakob Bohme, Goethe
ritualuri și ceremonii religioase, două de imnuri către
zei, șase de medicină, patru de astronomie și
Esoterica.Ro 4 Iulie 2022
astrologie. Întrucât Corpus Hermeticum s-a cristalizat
vreme de cinci, șase secole, Iamblichos consideră că:
.

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 195

Alfred-Rennert POPLINGHER

Vise sau Universuri Paralele ?

A
-ți așterne pe hârtie sau a-ți plimba degetele pe Alte trei fenomene neobișnuite care m-au făcut de
claviatura tastaturii în scopul de a-ți exprima fiecare dată când s-au petrecut să-mi pun întrebări și
idei, gânduri sau chiar a crea o poveste să plonjez în gânduri întortocheate :
imaginară e un fel de a te înfățișa despuiat în fața -unul e sentimentul, chiar siguranța că o anumită
cititorului, neacoperit de veșminte care să-ți acopere zonă sau o clădire pe care o vedeam pentru prima oară
purul adevăr interior. Nu te poți ascunde în spatele îmi sunt cunoscute, le-am mai văzut cândva și nu în
cuvintelor, in cele din urma ele te vor “trăda“, te vor fotografii.
“vinde“ iar prețul este nivelul de apreciere al - alt fenomen straniu, de data asta visat, e să
cititorului. Măcar o parte din ele vor fi capabili să contemplu o anumită modificare urbană, o
pătrundă și să deslușească ce se ascunde în cele mai modernizare, o refacere a unei clădiri cunoscute și
intime cotloane ale minții și sufletului tău. constatarea după mulți ani că visul a devenit realitate
Mi se întâmplă uneori să vizualizez, treaz fiind, ca și (și nu e vorba de un proiect făcut cunoscut publicului
cum memoria îmi eliberează acest lucru, scurte cu mult timp înainte).
episoade trăite cândva dar nu în realitatea pe care o - un al treilea subiect care deseori revine în visele
cunosc, pe care o trăiesc. Ceva straniu inexplicabil mele este prezența mea într-un loc necunoscut, un oraș
umple mintea și sufletul, realizez că pentru o foarte străin în care m-am rătăcit fără posibilitatea de a mă
scurtă secvență de timp trăiesc ceva ce nu-mi pot logic reîntoarce. E un vis care-mi provoacă o stare neplăcută
explica. E un sentiment ciudat dar nu înfricoșător, aș de angoasă, de neputință si deznădejde.
spune chiar plăcut. M-am întrebat de fiecare dată dacă
e vorba de un vechi vis pe care memoria l-a eliberat Parte din visele de genul celor menționate sunt
acum și l-a postat pe cortexul zonei prefrontale a cunoscuta de medici și psihologi, au denumiri (Déjà vu,
creierului, sau e vorba de cu totul altceva. Nu cred că déjà rêvé) și chiar există încercări de a le explica. Dar,
cineva e capabil să răspundă cu certitudine la această oare, ceea ce e acceptat de majoritatea comunității
întrebare, să dezlege această dilemă. științifice e unica și cea mai plauzibilă explicație?
Creierul e cel mai complex dar în același timp și Există oameni care cred doar în ceea ce ochii pot vedea
enigmatic organ al corpului uman. Medicina și și degetele pipăi (aici fac abstracție de credințele
psihologia modernă acceptă azi că somnul e un religioase). Și există oameni pătrunși de curiozitatea și
fenomen normal în care creierul prelucrează informații dorința de a privi și gândi la ce se află dincolo de
acumulate în cursul zilei, elimină parte din cele orizont.
considerate mai puțin semnificative și înmagazinează Datorita lor omenirea cunoaște azi teoria
pe cele importante în zona responsabilă memoriei de heliocentrica, teoria relativității, teoria cuantică și încă
lungă durată – lobul temporal, eliberându-le, uneori multe altele.
distorsionat sub formă de vise. Este absolut exclus ca parte a viselor și fenomenele
legate de ele să fie mărturie a existenței unor alte

196 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

realități coexistente dar independente de ceea în care De zeci de ani se încearcă fără succes transpolarea
trăim ? Această idee, supoziție până acestei teorii de la scara atomică la cea macroscopică,
la certitudine a preocupat omenirea din fragedă până la nivelul cosmic. Există astăzi nu puțini savanți
istorie. Credințe și religii s-au ocupat de acest subiect care cred că legile mecanicii cuantice se pot aplica și
cu multe mii de ani în urmă. Nu e vorba de credința în sunt valabile și pe plan cosmic. Cel puțin o parte dintre
Paradis sau Infern care e o convingere întâlnită în toate ei susțin teoria Universurilor Paralele. Un nume
religiile. Cea mai veche referire la existența altor lumi, celebru printre adepți este fizicianul Stewen Howking.
paralele o întâlnim în religia hindusă. Pentru În opinia celor ce susțin existența multiversului, fiecare
credincioșii acesteia universul în care trăim e doar unul din lumile care-l formează e populată de indivizi
dintr-o infinitate, toate făcând parte dintr-un infinit și identici cu noi (fiecare are o pereche) dar trăind
etern univers care nu are început și nici sfârșit. existențe diferite. Din punct de vedere teoretic fiecare
Filozofia greacă antică în două din curentele ei de acțiune sau decizie pe care o luăm in cursul unei zile
gândire face referire la existența unor lumi multiple, de activitate, oricât de banala ar fi poate genera o
paralele: 1.Atomiștii susțin că universul în care trăim e existență diferită, o lume nouă. De exemplu: hotărârea
rezultatul coeziunii accidentale a atomilor aflați într-un de a merge mai târziu la lucru într-o oarecare
vid infinit și ca acest proces dă naștere și altor dimineața sau de a fi punctual, decizia de a călători cu
universuri mai mult sau mai puțin perfecte. 2.Stoicii propria mașină sau cu un mijloc de transport în comun,
susțin că universul e impregnat cu o forța divină și inițiativa de a zâmbi unui necunoscut pe stradă sau a-l
eternă care decide distrugerea și regenerarea ignora pur și simplu, hotărârea de a merge până la
universului nostru în infinite exemplare. capăt într-o dispută verbală sau a ceda. Toate situațiile,
Interesant de menționat și credința nativilor celor în acord cu prezicerile mecanicii cuantice, pot deschide
doua continente americane în care visele sunt de fapt o poarta unor existențe concomitente paralele, practic
fugară incursiune într-o lume diferită, pe care n-am fiind cheia spre infinite universuri paralele în care noi
vizitat-o niciodată. suntem aceeași dar acționăm diferit conform unor
Pentru a completa lista celor ce cred în lumi condiții diferite.
multiple paralele, semnalez o rugăciune aflată în Nu numai oamenii de știință și psihologii sunt
arsenalul cărții de rugăciuni (Sidur) a iudaismului. E preocupați de posibilitatea existenței Multiversului.
vorba de rugăciunea Adon Olam (Stăpânul Lumii) care Cineaști și scriitori au creat fiecare cu ustensilele
e odă dedicată lui Dumnezeu și care în formularea profesiei lor lucrări ce se vor pledoarie în favoare
evreilor yemeniți (originari din Yemen) devine Adon teoriei. Din filme amintesc doar unul, a cărui vizionare
Olamim (Stăpânul Lumilor). mi-a provocat săptămâni de gândire. E vorba de
Mai târziu, în evul mediu, ideea universurilor pelicula “Mulholland Drive“ al renumitului cineast
paralele e susținuta și de oameni cu preocupări David Linch care a fost recompensat cu premiul pentru
științifice. Giordano Bruno lansează ideea existenței cea mai bună regie la festivalul filmului de la Cannes în
unui număr infinit de lumi identice cu a noastră, ceea 2001. Concluzia la care am ajuns e că filmul e de fapt o
ce duce la condamnarea sa la moarte de către biserica ilustrație a teoriei universurilor paralele.
catolică. În sec. 18 filozoful și matematicianul Gottfried Interesant este faptul că David Linch a refuzat cu
Leibnitz dezvoltă teoria multiversului dar susține că tărie în toate interviurile acordate să dea o explicație,
lumea noastră e creată conform alegerii și perfecțiunii să dezvăluie care este de fapt mesajul ascuns al
lui Dumnezeu, alături de multe altele care ne filmului, lăsând astfel loc numeroaselor interpretări.
înconjoară. Trebuie să mărturisesc ca subiectul Universurilor
Ideea existenței lumilor paralele care a luat Paralele mă fascinează de mult timp. Sunt copleșit de
denumirea de Universuri Paralele sau Multivers a fost ipoteza că într-un univers paralel exista o copie a mea,
formulată și expusă științific pentru prima dată de un alt EU și ca numai o decizie luată într-un anumit
fizicianul Hugh Everett în 1950. La baza ei stau moment i-a modificat traiectoria și l-a transpoziționat
elementele mecanicii cuantice fondate de fizicienii într-o altă lume, un alt univers.
Werner Heisenberg, Erwin Schrodinger și Niels Bohr Deci este adevărat că astrofizicieni și cosmologi
între anii 1925-1927. Această teorie dovedită mai care au îmbrățișat ideea Universurilor Paralele nu au
târziu a fi exactă stabilește regulile comportamentului reușit să o demonstreze științific și să o transforme
particulelor subatomice. Principala supoziție a teoriei într-o teorie plauzibilă, în una certă și verificată. Dar
cuantelor e că particulele atomice și subatomice pot nu e mai puțin adevărat că nici oponenții ei nu au
exista în infinite poziții în același timp. Observarea și reușit să o anihileze. Ne rămâne doar să continuăm a
măsurarea vitezei și poziției lor este singura modalitate visa la clipa când această „minune„ va deveni realitate
de a stabili proprietățile lor și acest lucru e valabil sau înseși visele se dovedesc a fi mărturia...???
numai pentru momentul observației sau a măsurării.
Cu alte cuvinte observatorul (cel ce observă) este cel ce Haifa – Israel
stabilește existența și proprietățile elementului Octombrie 2022
respectiv.

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 197

Katya KELAROO

Suspinul celor
ferecați
n ultimele versete din capitolul 8 al Evangheliei unei vipere surde, care-și astupă urechile ei, care nu va

Î după Matei, după ce Iisus a vindecat un lepros, pe

sluga unui sutaș roman, apoi pe soacra lui Petru și
pe alți bolnavi, după ce a liniștit furtuna pe mare, El,
auzi glasul descântătoarelor, al vrăjitorului care
vrăjește cu iscusință. Dumnezeu va zdrobi dinții lor în
gura lor, măselele leilor le-a sfărâmat
Dumnezeu-Cuvântul a exorcizat doi demonizați din Domnul``(Psalmul 57, 2-6). Erau înnăbușiți de spini
ținutul Gadarei. Evanghelia duminicii ni se arată o încinși, mocnind sub cărbunii gândurilor și ai nebuniei.
mărturie peste veacuri a lumii nevăzute, o testimonie In cei doi demonizați din Gadara, acel rai întors,
incontestabilă a lumii duhurilor pe care mulți o inversat, cu gust de iad, era o luptă între duhul lor și
contestă, limitându-se doar la lumea văzută, dar, peste demonii care-i stăpâneau, starea lor amintind de
toate, Evanghelia din duminica vindecării celor doi cuvintele psalmistului David în psalmii ,,pentru
demonizați din ținutul Gadarenilor e o covârșitoare srpijinul cel de dimineață`` ...,,Că TU ești Cel ce m-ai
împlinire a Scripturilor, un dumnezeiesc rezumat al scos din pântece, nădejdea mea, de la sânul maicii mele.
Psaltirii. Ni se arată în puține cuvinte puterea Psalmilor Nu te depărta de la mine, că necazul meu este aproape
lui David, mărturia despre adevărul acestor cuvinte și nu este cine să-mi ajute. Înconjuratu-m-au viței
care dizlocă din stăpânia lor vremelnică pe stăpânitorii mulți, tauri grași m-au împresurat. Deschis-au asupra
întunericului. mea gura lor ca un leu ce răpește și răcnește, ca apa m-
am vărsat și s-au risipit toate oasele mele. Făcutu-s-a
Ce l-a întâmpinat pe Hristos la intrarea în ținutul inima mea ca ceara ce se topește în mijlocul pântecelui
Gadarenilor, pe Cel pogorât din Sf Treime pentru a meu, uscatu-s-a ca un vas de lut tăria mea, și limba mea
împlini sfatul dumnezeiesc de mântuire a neamului s-a lipit de cerul gurii mele și în țărâna morții m-ai
omenesc, pe Cel nevinovat și iubitor de oameni? Natura pogorât. Că m-au înconjurat câini mulți, adunarea celor
umană tâlhărită de spiritualitate, de credință, de vicleni m-a împresurat, străpuns-au mâinile mele și
luciditate, de tezaurul bunului simț. NATURA picioarele mele, numărat-au toate oasele mele, iar ei
DEMONIZATĂ, dezmoștenit de cer, umblând prin priveau și se uitau la mine. `` (Psalmul 21, 9-19) Mulți
morminte fără să învie, fără pocăință. Cine l-au din cei demonizați, vorbind despre stările lor de criză,
întâmpinat pe Hristos la intrarea în acel ținut? Doi de pseudotransă în stăpânirea legiunilor întunericului,
demonizați ,,care ieșeau din morminte, foarte cumpliți, vorbeau și descriau chinul cumplit al zbaterii lor sub
încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea``(Matei colții ascuțiți ai chinuitorilor duhului. Cât de cumplit
8, 28) Scriptura nu ne spune dacă cei doi erau doi doare mușcătura unui câine turbat și cum se umple de
bărbați sau două femei, ori un bărbat și o femeie, nu ne venin, de otravă carnea unde a fost mușcătura, dar cu
spune vârsta lor, nici gradul de rudenie, nici dacă erau atât mai mult e cumplită mușcătura duhurilor care rup
gadareni sau din alt neam, ci ne arată natura umană din minte, din suflet, întunecând rațiunea, lumina
jalnică, pustiită, demonizată, talpa iadului pământesc și dreptei judecăți, a discernământului, a libertății,
ne arată cât de cumplit decade cel ce ajunge în năruind cetățuia stăpânirii de sine, controlul
stăpânirea demonilor. De viu se sălășluiește în duhovnicesc al ființei spre bine, conștiința călăuzirii
mormânt, fiindu-i cu neputință a mai trăi printre noastre spre lumina cea necreată, neînserată și
oameni ,,pentru că în inimă fărădelege lucrați pe nesfârșită.
pământ, nedreptate mâinile voastre împletesc`` căci Cei doi care avuseseră familie, părinți, rude, trecut,
,,înstrăinatu-s-au păcătoșii din pântece, grăit-au care năzuiau spre un viitor, nu mai aveau nici trecut, ci
minciuni. Mânia lor după asemănarea șarpelui, ca a trăiau într-un prezent al chinuirii.

198 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

 Când cei doi demonizați au ieșit în întâmpinarea oameni, călăuzitorii lor spre bine, povățuitorii, cei care
Mântuitorului ne-am amintit de cuvintele femeii din păzesc tronul dumnezeirii, cei din lumină și care nu
Canaan care i-a spus lui Hristos ,,Doamne, nu avem poartă povara trupului, îngerii buni, arhanghelii,
fiică, ci trup`` și iată trupurile celor doi, devenite câini heruvimii și serafimii, cetele îngerești ce străjuiesc
ai câinelui ce nu doarme, vorbind fără voia lor, făceau cărările spre rai și Ierusalimul ceresc, ei care caută
dovada vie și îmbolnăvită că venirea Mântuitorului veșnic fața Domnului nedezlipindu-și ochii de
printre oameni era necesară. În ei mai rămăsese chipul, Dumnezeu, aflați în ascultare deplină sunt ocrotitori ai
ca o biserică pângărită, ca un templu în ruine mâncat oamenilor, întărind duhul lor în ziua necazului și a
de o iederă râioasă din interior, dar asemănarea era încercării. Dar neascultătorii, potrivnicii, vrăjmașii,
muribundă, era pe cale a se stinge. Din frumusețea cârtitorii, povățuitorii întunericului, piezașii și
creației edenice și a binecuvântării de la nunta din pizmuitorii, cei preaplini de sine și opaci și refractari la
Cana, aici rămăseseră strigoii, stafiile, umbrele revenite Dumnezeu, cei cărora li s-a întunecat fața și a devenit
din ținuturile morților fără speranță, cu părul încâlcit și pământie, cei care nu erau creați, nu erau de lut, au
împletitură de șerpi la tâmple, cu albia ochilor secată devenit ca lutul, iar chipul lor angelic, serafic, modelat
de nesomn și neodihnă, cu privirea în bulboane, din cele mai armonioase linii zugrăviți cu măiestrie
sesizând ca niște fluturi orbi apropierea luminii, bizantină, lor chipul li s-a desfigurat sub pecetea răului
Lumina ce se apropia de ei, dintr-un instinct al schimonosind surâsul în rânjet, zâmbetul senin în
revendicării la starea dintâi, la umanitate, au ieșit în scheunat și plâns.
întâmpinarea Celui ce nu era nici nălucire, nici nu se Deși răspunsul lui Hristos a fost ferm către ei, când
depărtase de ei la vederea înfricoșată, ci s-a apropiat de le-a spus ,,Duceți-vă`` (Matei 8,32) în adâncul Său,
dânșii fără teamă, înveșmântat în ceva ce cei care-i Hristos a suspinat pentru învârtoșarea inimii lor
devorau din interior nu aveau: în milă și, mai mult, în împietrite de veacuri, pentru lipsa lor de pocăință. Ar fi
iubire. putut să îi facă să dispară imediat, ar fi putut să îi
Răniți de apropierea aceasta de netăgăduit au fost trimită îi iad direct, dar le-a respectat libertatea de a
chiar demonii, îngerii căzuți din mândrie de lângă alege, acest moment cheie amintindu-ne încă o dată de
tronul dumnezeiesc al Sfintei Treimi, cei care văzuseră cuvintele lui David prin care Dumnezeu povățuia
slava lui Dumnezeu, cei care cunoscuseră lumina și poporul lui Israel să fie mărturie veacurilor și
cetele de îngeri slujind cu frică și dragoste Creatorului neamurilor. Cine are urechi de auzit, să audă: ,,Întru
ceresc, cei care, duhuri fiind, aveau simțurile cu mult necaz M-ai chemat și te-am izbăvit, te-am auzit în
mai ascuțite decât omul căci scris în Psalmi este ,,când mijlocul furtunii și te-am cercat la apa cercării. Ascultă,
privesc cerurile, lucrul mâinilor Tale, luna și stelele pe poporul Meu, și-ți voi mărturisi ție, Israele: De Mă vei
care Tu le-ai întemeiat, îmi zic: ce este omul că- asculta pe Mine, nu vei avea alt Dumnezeu, nici nu te
Ți amintești de el? Sau fiul omului că-l cercetezi pe vei închina la dumnezeu străin, Că Eu sunt Domnul
el? `` (Psalmul 8,3-4) Răspunsul este sublim Dumnezeul tău, Cel ce te-am scos din pământul
,,Micșoratu-l-ai pe dânsul cu puțin față de îngeri, cu Egiptului. Deschide gura ta și o voi umple pe ea.
slavă și cu cinste l-ai încununat pe el. Pusu-l-ai pe Dar n-a ascultat poporul Meu glasul Meu și Israel
dânsul peste lucrul mâinilor Tale, toate le-ai supus sub n-a căutat la Mine. Și i-am lăsat să umble după
picioarele lui, oile și boii, toate; încă și dobitoacele dorințele inimilor lor și au mers după cugetele lor``
câmpului, păsările cerului și peștii mării, cele ce străbat Psalmul 80, 6-11. Atât de multă durere și rănire față de
cărărilel mărilor`` (Psalmul 8, 5-8). Iată de ce ceea ce rătăcirea oamenilor e în cuvântul Psalmistului încât
avea să se întâmple în partea a doua a Evangheliei lui pentru omul duhovnicesc aceasta este o revelație:
Matei cap 8, cu vindecarea demonizaților și decizia împlinirea omului e să umble pe cărările gătite lui de
demonilor, acești îngeri căzuți, ne arată grozăvia Domnul și că cea mai mare pedeapsă pentru creație și
lucrului duhurilor rele. Venirea Domnului în Gadara a lumea necreată, nevăzută, e a fi lăsată să umble ,,după
însemnat reumplerea celor două vase omenești cu voia inimii ei, și nu după voia DOmnului``. De ce?
cinstea cuvenită oamenilor și cu slava celor ce cunosc Răspunsul ni-l dă tot Impăratul David ,,De M-ar fi
măsura puterii lor, ca daruri ce încununează o viață de ascultat poporul Meu, de ar fi umblat Israel în căile
om, omul fiind iată, cu puțin mai mic față de îngeri și Mele, I-as fi supus de tot pe vrăjmașii lor și aș fi pus
stăpân al celor de pe pământ, din cer și din apă și iată Mâna mea pe asupritorii lor``. Iată Izbăvirea care vine
că îngerii, chiar dacă starea lor era căzută, erau cu atât din ascultare! Iată Salvarea! Iată înțelesul de taină!
mai mult decât omul și cât de mare era decăderea lor Dumnezeu e aproape de cei ce-L iubesc, de cei ce
dacă au ales a intra intr-o turmă de porci ce pășteau ascultă și fac voia Lui! Iată de ce Hristos a spus ,,Eu nu
liniștiți departe și a-i îneca în mare. Atât de pentru lume mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat din
insuportabilă a fost pentru ei rușinea de a da ochii cu lume și pe niciunul nu am pierdut decât pe fiul
Domnul încât au vrut a pleca în adâncuri înecând cu pierzării``. In Evanghelia exorcizării celor doi din
furie turma de necuvântătoare ce viețuia în apropiere. Gadara, ni se arată una din cele mai mari lecții de
Cei zugrăviți cu trupul înveșmântat în aripi, a căror teologie rezumate vreodată: pe omul aflat fără voia sa
smerenie iconarii o surprind în fețele ce se transformă sub stăpânia diavolului, Hristos îl dezrobește, dar
în pară de foc în rugăciune, ei, mesagerii cerului spre pentru demon nu există pocăință, iar chipul lui Hristos

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 199

îl arde, precum și Psaltirea, acest Abecedar al iubirii desăvârșește pe ea, pe care a sădit-o dreapta Ta, și pe
dumnezeiești la care demonii rămân mereu restanți ni Fiul Omului pe care L-ai întărit Ție`` Psalmul 79, 15-16.
se arată ca o pecete de foc ce îi arde până la oasele fără In acest fel, a ajuns la Domnul ,,răzbunarea
materie, arătându-le că sunt cenușă, pulbere, sângelui vărsat, al robilor Tăi; suspinul celor ferecați``
neputincioși. Omul din Gadara care până la venirea (Psalmul 78, 11).
Mântuitorului părea un copac scorburos, în ale cărui Cum i-a fost lui Iisus Cel care tocmai potolise
cratere își făcuseră cuib viespile duhovnicești, se furtuna pe mare înainte de a ajunge în Gadara să vadă
izbăvește prin pasul pocăinței făcut în ieșirea din pe demoni mânând turma de porci în adâncuri când
morminte și întâmpinarea Domnului și prin asta psalmistul David spunea ,,Văzutu-Te-au apele,
Hristos ne mai arată incomensurabila Lui iubire de Dumnezeule, văzutu-Te-au apele și s-au spăimântat și
oameni, oricât de joasă ar fi condiția acestora. s-au tulburat adâncurile. Glas au dat norii că săgețile
Așa precum diavolul a avut îndrăzneală și L-a Tale trec. În mare este Calea Ta și cărările Tale în ape
ispitit pe Hristos în pustie, așa a rostit mieros, cu multe și urmele Tale nu se vor cunoaște. Povățuit-ai ca
viclenie apărându-se ,,Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui pe niște oi pe poporul Tău, cu mâna lui Moise și a lui
Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne Aaron`` (Psalmul 76, 15-19)?
chinuiești? `` (Matei 8, 29) iar când s-a referit la ,,noi``,
în viclenia lui, vrăjmașul, lăsate cu ambiguitate în Iată, Dumnezeu a păscut poporul lui Israel ca pe o
plural să se amestece legiunile de demoni dezlănțuite, turmă de mioare spre pășunea cea mai bună, iar
haotice în neascultare, înnebunite de lumina ce se stăpânitorul întunericului și-a mânat turma de porci
apropia, dar și de omul pe care puseseră stăpânire, iar spre înec, arătând că pecetea lucrului său e distrugerea,
Dumnezeu separă lumile, pe cel neputincios a vorbi, răul, adunându-și pedeapsă la pedeapsă în veac. Și ne
omul, dar care venise în întâmpinarea lui, de mai arată ceva Evanghelia de astăzi: că acolo unde
hergheliile răzvrătirii drăcești care vorbiseră. ȘI spune omul îl caută pe Dumnezeu, răul își pierde puterea, așa
psalmul ,,Vrăjmașii Domnului L-au mințiti pe El, dar le precum tot în psalmi stă scris: ,,Tu ai despărțit, cu
va veni timpul lor, în veac. Că Domnul i-a hrănit pe ei puterea Ta, marea; Tu ai zdrobit capetele balaurilor în
din grâul cel mai ales și cu miere i-a săturat pe ei``. apă; Tu ai sfărâmat capul balaurului, datu-l-ai pe el
Dacă celor văzuți le-a dat Domnul fruntea grâului cel mâncare popoarelui pustiului; Tu ai deschis izvoare și
mai ales și cu miere i-a îndulcit, cu atât mai mult i-a pâraie, Tu ai secat râurile Itanului. `` (Psalmul 73, 14-
umplut de Duh sfânt în cer, la sfatul cel de taină al 16)
Preasfintei Treimi, iar judecata lor va fi pe măsura Cam care e puterea diavolului când Dumnezeu
talanților. lucrează? Cam tot atât de mare cum a fost trecerea de
Nu întâmplător, diavolii au intrat în turma de porci la cuvintele pe care i le-a adresat Mântuitorului în
și au dus-o în galop nebun spre mare. S-a împlinit încă pustiu, când i-a zis ,,De ești Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca
o dată cuvântul Scripturii, adevăr mărturisind și pietrele acestea să se facă pâini`` (în perfidia sa,
spunând cu glas tare ,,Cel ce paști pe Israel, ia aminte! îndoindu-se de Dumnezeu Fiul, prin acel ,,De ești Tu
Cel ce povățuiești ca pe o oaie pe Iosif, Cel ce șezi pe Fiul lui Dumnezeu``, îndemnându-l la căderea prin
heruvimi, arată-Te înaintea lui Efraim, și Veniamin și mândrie, căderea demonilor, pe care Hristos o
Manase`` care ,,via din Egipt ai mutat-o; izgonit-ai îndepărtează nu prin refuzul de a transforma piatra în
nemuri și ai răsădit-o pe ea, întins-ai vițele ei până la pâine pentru a Se certifica pe Sine Fiul al lui Dumnezeu,
mare și până la râu lăstarele ei. Pentru ce ai dărâmat ci pentru că piatra văzută ca pâine nu putea hrăni
gardul ei și o culeg pe ea toți cei ce trec pe cale? A duhul împietrit după pâinea duhovnicească de care
stricat-o pe ea mistrețul din pădure și porcul sălbatic a suferea demonul. El nu avea nevoie de pâine văzută,
păscut-o pe ea. `` Psalmul 79, 2-14. căci știa că Dumnezeu a hrănit pe poporul evreu în
Dacă natura omenească e asemeni viei sădite de pustie patruzeci de ani cu mană și a izvorât apă din
Dumnezeu, ale cărui vițe le-a întins pe tot pământul piatră seacă, ci dacă i-ar fi răspuns, ar fi făcut ascultare
până la mare, dar din neascultare a îngăduit a fi din orgoliu, îndreptățindu-Se pe sine. Iar pâinea aceea
cercurile ei de apărare sfărâmate și păscută ea de în pustiu ar fi fost inutilă. Dumnezeu întotdeauna a
mistreț și porc sălbatec, iată cum s-au adeverit făcut minuni folositoare, dar să facă pâine pentru
cuvintele lui David strămoșul împărătesc al demon ca să-i hrănească mândria, nu avea de ce. Și a
Mântuitorului pe vremea când Iisus a străbătut cu răspuns smerit Hristos...,,Nu numai cu pâine va trăi
piciorul Galileea neamurilor, povățuind, iertând, omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui
vindecând. Si in această evanghelie ni se arată că Dumnezeu`` Matei 4, 4.
demonii cunosc puterea lui Dumnezeu, au dat mărturie Și l-a ispitit din nou demonul pe Hristos ducându-L
cu gura lor de Fiul Omului, dar nu au făcut voia Lui. în sfânta cetate, pe aripa templului și i-a zis ,,Dacă Tu
Paradoxală și cutremurătoare întâmplare, relatată ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, că scris este:
lapidar, concis de evanghelist, arătându-ne faptele, iar Îngerilor Săi va porunci pentru Tine și Te vor ridica pe
prin vindecarea celor doi demonizați se aud cuvintele mâini ca nu cumva să izbești de piatră piciorul Tău. `` Și
psalmistului ,,Dumnezeul puterilor, întoarce-Te dar, iarăși ispititorul a pus condiționarea pentru
caută din cer și vezi și cercetează via aceasta, și o certificarea dumnezeirii prin lucrul văzut, iar

200 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

aruncarea lui Hristos de la înălțimea templului ar fi În Evanghelia vindecării celor doi demonizați din
însemnat o risipire a harului, aruncarea în jos Gadara, vedem din nou căderea demonului! Și cu câtă
întruchipând, de fapt, căderea din înălțimea tempului furie, ură, forță și rapiditate a măturat turma în mare.
pământesc precum îngerii au căzut din templul cel Căderea, atât de prezentă în deciziile ispititorului, e
ceresc, ori o icoană a căderii Fiului venit să răscumpere distrugătoare și de această dată, dovedind cuvintele
lumea din cădere, tentația demonică și tentația psalmistului ,,Iar mie, puțin a fost de nu mi-au alunecat
adamică a căderii, Hristos Și le-a asumat pe Cruce, picioarele, puțin de nu s-au poticnit pașii mei. Că am
acolo unde căderea a fost anulată prin mâinile Sale pizmuit pe cei fără de lege, când vedeam pacea
răstignite. În Hristos atunci se certifică puterea păcătoșilor. Că n-au necazuri pînă la moartea lor și tari
răbdării și a discernământului dumnezeiesc căci în sunt ei când lovesc ei. De osteneli omenești nu au parte
Hristos cel ce s-ar fi aruncat de pe templu printre îngeri și cu oamenii nu sunt biciuiți. Pentru aceea îi
s-ar fi amestecat duhurile, ori Hristos a venit să stăpânește pe ei mândria și se îmbracă cu nedreptatea
limpezească lumea. Ceea ce era da, da și ceea ce era nu, și silnicia. Din răutatea lor iese nedreptatea și cugetele
nu, căci ce e mai mult de atât, e de la diavol, a spus inimii lor ies la iveală. Gândesc și vorbesc cu vicleșug,
Domnul. Izbirea piciorului de piatră însemna o rănire a nedreptate grăiesc de sus. Până la cer ridică gura lor și
lui Dumnezeu Fiul, că nici Dumnezeu nu e infailibil, cu limba lor străbat pământul. `` Psalmul 72, 2-9 iar
nemuritor, atotputernic, veșnic. L-a crezut om cerându- finalul e cutremurător și mărturie veacurilor ,,iar eu am
i pâine din piatră când Hristos era flămând, i-a cerut să zis: Deci, în deșert am fost drept la inimă și mi-am
se arunce de pe templu ca îngerii să vină să-L salveze spălat întru cele nevinovate mâinile mele că am fost
revelându-ne că în demoni nu există discernământ, lovit toată ziua și mustrat în fiecare dimineață`` dacă aș
pentru că rațiunea are izvorâre divină, e raza soarelui fi grăit așa, iată aș fi călcat legământul neamului fiilor
ceresc, e pecetea Duhului Sfânt în creație. Aruncarea de Tăi. Și mă frământam să pricep aceasta, dar anevoios
pe templu ar fi fost un moment de neascultare, de lucru este înaintea mea. Până ce am intrat în locașul cel
risipire, de dezechilibru sub imperiul unui impuls sfânt al lui Dumnezeu și am înțeles sfârșitul celor răi:
distructiv, ori pecetea lui Hristos e salvarea, creația. El, Într-adevăr pe drumuri viclene i-ai pus pe ei și i-ai
Cuvântul pur, a răspuns neștirbit de vreun orgoliu celui doborât când se înălțau. Cât de iute i-a pustiit pe ei! S-
care voia să zgândărască albul absolut, imaculat, al au stins, au pierit din pricina nelegiuirii lor. Ca visul
conștiinței ,,Să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul celui ce se deșteaptă, Doamne, în cetatea Ta chipul lor
Tău``. Ar fi putut Hristos să se arunce de pe templu de nimic l-ai făcut. De aceea s-a bucurat inima mea și
precum ispititorul care a intrat în turma de porci și s-a rărunchii mei s-au potolit. Că eram fără de minte și nu
aruncat în mare? Rațiunea dumnezeiască, știam; ca un dobitoc eram înaintea Ta, dar eu sunt
înțelepciunea mustind de sfințenie știa că demonul nu pururea cu Tine. Apucatu-m-ai de mâna mea cea
cunoaște decât mișcarea descendentă, fiindu-i specifică dreaptă. Cu sfatul Tău m-ai povățuit și cu slavă m-ai
doar căderea. Nu l-a urmat, dovedindu-i prin smerenia primit. Că pe cine am eu în cer afară de Tine? Și afară
răspunsului absurditatea propunerii pentru că cel ce de Tine, ce am dorit pe pământ? `` Psalmul 72, 13-24
ispitește e supus vicleniei, mândriei deșarte. Cu cine se asemăna pasul demonizaților ieșiți în
Și atunci, demonul : L-a dus pe un munte înalt și I-a întâmpinarea Domnului? Cu glasul celui ce a strigat:
arătat toate împărățiile lumii și slava lor. ,,Și I-a zis Lui: ,,Mântuiește-mă din noroi, ca să nu mă afund;
acestea toate Ți le voi da Ție, dacă vei cădea înaintea izbăvește-mă de cei ce mă urăsc și din adâncul apelor;
mea și Te vei închina mie``. (Matei 4,9). Deși Hristos nu ca să nu mă înece vâltoarea apei, nici să mă înghită
a făcut nimic din ce îi ceruse ispititorul și nici pentru a-i adâncul nici să-și închidă peste mine adâncul gura lui``
demonstra ca El e Fiul lui Dumnezeu, diavolul însuși Psalmul 68, 17-18 și cu cei ce au plâns astfel: ,,Scoate cu
recunoaște indirect că e conștient de dumnezeirea lui vitejie pe cei legați în obezi, la fel pe cei amărâți, pe cei
Hristos. Nu-și mai pierde timpul cu ,,de ești Fiul lui ce locuiesc în morminte`` , ,,ceartă fiarele din trestii,
Dumnezeu`` ci îi spune direct ,,toate ți le voi da Ție dacă ceartă taurii adunați împotriva junicilor popoarelor ca
vei cădea înaintea mea și Te vei închina mie`` Îi să nu fie depărtați cei ce au fost încercați ca argintul``
propune o dezbinare a Sf Treimi, o înțelegere, o alianță (Psalmul 67, 7, 31) căci cei ce vor asculta glasul și
care are inserată în pliurile ei căderea ,,dacă vei cădea călăuzirea Domnului și vor face voia Lui, vor fi precum
înaintea mea și Te vei închina mie`` cerând o ruptură, o cânta David ,,dacă veți dormi în mijlocul moștenirilor
despărțire a Fiului de Tatăl Ceresc, însă Hristos care voastre, aripile voastre argintate vor fi ca ale
atât de frumos și deplin S-a rugat Tatălui ceresc înainte porumbiței și spatele vostru va străluci ca aurul``
de Învierea lui Lazăr cel a patra zi înviat din morți și Psalmul 67, 14.
înaintea Patimilor Sale, i-a răspuns satanei cu cuvintele ,,Că mai bună este mila Ta decât viața! ``
Psalmilor ,,Piei, satano, căci scris este: Domnului Psalmul 62,4. Amin!
Dumnezeului tău să se închini și Lui singur să-I
slujești`` (Matei 4, 10). Și spune Evanghelia ,,Atunci l-a
lăsat diavolul și iată îngerii, venind la El, îi slujeau``
(Matei 4,11)

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 201

Dan ŞERBAN

Masonerie şi numerologie
D
e la bun început trebuie să fac precizarea că Oratorul este numărul 2 - C’HOCMAH,
acest text reprezintă un omagiu adus înţelepciunea, judecata, raţiunea.
fratelui Oswald Wirth, cel care ne luminează Bijuteria Oratorului este o carte deschisă, căci
gândurile și percepţiile masonice prin scrierile sale. lumina care luminează hotărârile Omului vine de cele
Am folosit texte integrale ale scriitorului, pentru că ar mai multe ori din textele scrise. Oratorul nu exercită
fi o lipsă de respect să le reinterpreteze cineva. altă funcţie şi nu participă la conducerea efectivă a
Din multitudinea de teme abordate de marele lojii, act rezervat celor care poartă ciocan, dar el
înaintaş, am ales tema numerologia în Masonerie. În concluzionează şi interpretează temele abordate în
lucrarea sa, “Misterele Artei Regale”, publicată în anul spiritul masonic.
1947, autorul face o analogie între numărul
demnitarilor și ofiţerilor dintr-o lojă cu arborele Secretarul este numărul 3 - BINAH, inteligenţă,
sefirotic (numere = sefirot, în ebraică). discernământ înţelegător
În capitolul intitulat Loja, Wirth spune: ”Chemaţi Raţiunea nu este singura care ne luminează.
să vedem lumina, ne mulţumim să o întrezărim atunci Faptele noastre nu s-ar putea coordona între ele fără
când ne este arătată în Timpul Iniţierii, iar apoi memorie. Secretarul reprezintă memoria cu bijuteria
constatăm că Templul este luminat de trei mari specifică, două pene încrucişate. Secretarul luminează
lumini, stâlpii spirituali ai lojii masonice loja amintindu-i hotărârile luate anterior. El asigură
(Înţelepciunea, Forţa, Frumuseţea) şi de alte trei mici corespondenţa prin care loja primeşte lumina din
lumini (Cartea Sfântă, echerul şi compasul), aflate pe exterior.
altarul din faţa Maestrului Venerabil, aceasta fiind Secretarul colaborează cu doi ofiţeri care
începutul descoperirii pas cu pas a elementelor ce răspund de administrarea lojii, Ospitalierul şi
compun loja şi a fraţilor care, prin activitatea lor, o Trezorierul.
înnobilează la fiecare ţinută.
Vom face o analogie între demnitaţile şi funcţiile Ospitalierul este numărul 4 - C’HESED, caritate,
fraţilor din Lojă suprapunând, aşa cum a făcut-o generozitate dăruire.
Oswald Wirth, calităţile şi îndatoririle lor peste Ospitalierul este cel care adună la finalul
arborele sefirotic, pentru fiecare Demnitar şi Ofiţer, lucrărilor donaţiile făcute de fraţi la Trunchiul
parcurgând Templul de la Orient către Occident. Văduvei, pentru că nu trebuie să îi uităm niciodată pe
cei ce se află în nevoie, el fiind cel care înfăptuieşte
Maestrul Venerabil este numărul 1- KETEHER, actele de caritate.
coroana, supraconștientul care domină persona-
litatea. Trezorieul este numărul 5 – GEBURAH, rigoare,
Aşadar, pe tronul lui Solomon la Orient stă reţinere, economie.
Maestrul Venerabil, ales de membrii lojii, Trezorierul adună metalele fără de care atelierul
înţelepciunea fiind atributul său de bază. El are rolul nu poate să-şi desfăşoare lucrările, gestionând
arhitectului care conduce lucrările construcţiei, totodată fondurile lojii.
trebuind să fie un exemplu de urmat, atât în Lojă, cât
şi în viaţa profană. Maestrul de ceremonii este numărul 6 –
Echerul trasează îndatoririle Maestrului TIFERET, frumuseţe, amabilitate, bunăvoinţă
Venerabil, reprezentate de respectarea dreptaţii, el Un rol aparte în buna desfăşurare a lucrărilor în
devenind interpretul fidel al dorinţelor tuturor Templu îi revine Maestrului de ceremonii, el fiind
membrilor lojii. responsabil de bunul mers al lucrărilor în lojă, tot ce
Conform tradiţiei masonice, trei maeştri ţine de amenajarea interioară a Templului intrând în
constituie loja, cele două ajutoare complementare atribuţiile sale; el conlucrează cu Expertul.
fiind Oratorul şi Secretarul, locul lor fiind la Orient în Ajutoarele de bază pentru Maestrul Venerabil în
stânga şi în dreapta Venerabilului, sub semnul atelier sunt cei doi supraveghetori, care au la rândul
Soarelui şi, respectiv, al Lunii. lor ciocane, bătăile lor trebuind să provoace vibraţii
stimulatoare, care să ajungă la inimile fraţilor.

202 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

 Primul Supraveghetor este numărul 7 -
NEŢAH, victorie, fermitate, forţă, energie activă
Primul Supraveghetor are drept bijuterie
nivela şi consideră că egalitatea este sacră. El
supraveghează coloana de la miazăzi, îndrumând
activitatea calfelor. El este cel care, în ordine
ierarhică, îl poate înlocui pe Maestrul Venerabil
atunci când situaţia o impune.

Al doilea Supraveghetor este numărul 8 –

HOD, splendoare, glorie, armonie, coordonare
Al doilea Supraveghetor stă sub semnul
perpendicularei şi supraveghează coloana de la
miazănoapte, coloana ucenicilor, pe care îi
îndrumă şi îi ajută să înţeleagă tainele Masoneriei,
pentru a putea trece de la perpendiculară la
nivelă.

Expertul este numărul 9 – IESOD, bază,

fundament, vitalitate constructivă
Expertul este ofiţerul care pune în aplicare
deciziile luate, verifică vizitatorii înainte de a se
permite intrarea lor în Templu, pregăteşte
profanii pentru iniţiere şi ucenicii şi calfele pentru
sporul de salariu.

Acoperitorul este numărul 10 – MALCUT,

împărăţie, corp, materie
Acoperitorul are misiunea de a acoperi Loja,
pentru ca un indiscret sau curios să nu poată
surprinde secrete, pentru gradul său, din
sanctuarul masonic.

Aşa cum arătam anterior, o lojă poate fi

constituită de trei maeştri masoni, este condusă
de cinci, iar şapte o fac justă şi perfectă.
Oswald Wirth a considerat că numărul de zece
Demnitari şi Ofiţeri într-o Lojă este ideal şi poate
fi suprapus peste Arborele Sefirotic din Cabală,
deşi aşa cum ştiţi există şi alte funcţii, cum ar fi
cea de Organist sau cea de Acoperitor Extern.
Analizând cele prezentate putem spune că
numerologia şi formele geometrice regăsite în
Arborele Sefirotic, care rezumă filosofia numerică
a cabaliştilor, furnizează teme inepuizabile de
meditaţie şi cercetare. Drept urmare, Arborele
Sefirotic poate constitui un început în dezlegarea
misterelor numerologiei, o provocare atât pentru
cunoscătorii în domeniu, cât şi pentru cei care ştiu
mai puţin despre acest domeniu.

Vă recomand următoarele cărţi:

Papus, Kabbala – Tradiția secretă a
Occidentului, București, Editura Herald, cap. IV –
Sephirothurile; Papus, Ştiinţa numerelor,
București, Editura Herald
Wynn Westcott – Numerele şi puterea lor
ocultă, București, Editura Herald.

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 203

 Terminologie culturală
Invitat de mestrul Mircea Martin să particip la elaborarea unui dicționar explicativ al limbii române intitulat Dictionarul
multidisciplinar de terminologie culturală (DMTC),vol 1 (coord, Mircea Martin), Editura Academiei Române, (in curs de
aparitie), mai ales pentru termenii cu orientare esoterică, reproduc în exclusivitate o parte din contribuțiile mele la primul
volum al literei A.

Aleph
fr. aleph; engl. aleph; germ. das Aleph
ALEPH (ebr. ‫א‬, prima literă a alfabetului)

1. a) A. reprezintă prima literă a alfabetului proto- unitatea cosmogonică inițială din care a fost
canaanit; se regăseşte, de asemenea, în alfabetele diferențiat restul lucrurilor.
semite: fenician – Aleph [∢], siriac – Ālaph [‫] ܐ‬, ebraice
c) Filosofic, în Sefer Yetzirah (Cartea creației, tratat
– Aleph [‫ ]א‬şi arab – Alif [‫]أل يف‬. Iniţial ea reprezenta o
iudaic esoteric complementar Cabalei), A. guvernează
consoană cu expresie glotală; ulterior a fost redusă, în
respiraţia universului, a format aerul şi coordonează
alfabetul latin şi chirilic, la vocala sa de însoţire [a].
sufletul în piept. A. este, de asemenea, prima literă din
Din punct de vedere grafic, hieroglifa reprezenta capul
cuvântul ebraic Emet, adevărul. Faptul este
de bou, spre deosebire de hieroglifa egipteană
semnificativ, deoarece, printre procedeele acestei
similară, care era reprezentată de un vultur. În ebraica
cosmogonii esoterice, alfabetul primește o funcție
modernă, litera derivă din rădăcina participiului
creatoare, iar A. apare printre cele trei litere
prezent al verbului care înseamnă instruit (când se
fundamentale.
referă la animale de companie) sau domesticit (când se
referă la animale sălbatice); în limba arabă modernă d) În mitologia iudaică, A. a fost sculptat în capul
standard (:ali f) înseamnă îmblânzit sau sfios. Dacă în golemului, dându-i astfel „început”, adică viaţă. Cele
prezent în alfabetul arab literele sunt abstracţii trei cuvinte care alcătuiesc numele mistic al lui
fonetice, cuvântul nu mai are conexiune cu litera în Dumnezeu în Cartea Ieşirii încep, de asemenea, cu A.,
sine. Oricum, sunt două forme ortografice la începutul reprezentând – precum în numeroase amulete şi
sau în interiorul cuvântului, cu mult mai multe formule mistice – unicitatea lui Dumnezeu, revelaţia şi
diferenţe în exprimare. De la fenicieni, litera s-a prezenţa sa în lume. A. se referă deci la elementul aer
transmis în alfabetul grecesc şi în cel latin. Utilizarea (umed şi cald) din alchimie, la Arcana Majoră cu
sa ca vocala [a] este mai frecventă în arabă şi aramaică numărul I – magicianul cărţilor de tarot din ocultism,
decât în ebraică. În ebraică, decalogul începe cu A., deşi mag al puterii, dominat astrologic de Mercur şi
cuvântul Biblie începe cu a doua literă a alfabetului, în relevând strălucirea, succesul, iniţierea, acţiunea,
sens de umilinţă şi respect pentru începuturi. metamorfoza, creativitatea, spiritul superior şi
legătura cu a douăsprezecea din căile dintre Kether şi
b) În gematrie, A. reprezintă numărul 1, iar atunci
Binah, în arborele cabalistic al celor zece sefiroţi.
când este utilizat la începutul anilor, în ebraică,
semnalează mia, urmată de celelalte cifre. În siriacă A. e) În ştiinţele limbii şi în filologie, expresia „de la
are valoarea de o mie, un milion, zece mii sau zece Aleph la Tav” are aceeaşi semnificaţie cu „de la început
milioane, după aşezarea punctelor sau liniilor până la sfârşit”, „de la A la Z” sau „de la Alfa la Omega”.
deasupra sau dedesubtul său. Valoarea numerică a O persoană care nu ştia să înscrie un A. era
cuvântului sau a frazei se poate astfel aplica într-un considerată analfabetă, iar cuvântul Nu cu A.
sistem complex al providenţei, adeseori asociat majusculat trebuia considerat un refuz deplin sau o
Cabalei, dar care nu îi era străin nici lui Platon negaţie absolută. A. este şi o denumire prescurtată
(Cratylus). „Fiecărei litere ebraice îi sunt atribuite un pentru Codex Sinaiticus, un manuscris biblic din sec. IV.
înțeles specific și un număr. Fiecare literă este o
f) Literatura contemporană, caracterizată de
reprezentare simbolică a unui principiu cosmic. Literei
imaginea omului ca victimă a forţelor alienării și
Aleph, prima literă a alfabetului ebraic, i se atribuie
însingurării, a crizelor de identitate, a angoasei,
numărul 1. Ea este, prin urmare, o reprezentare a
culminează cu volumul (şi, în interiorul acestuia, cu
principiului unității (...). Pentru a înțelege creația așa
nuvela fantastică omonimă) El Aleph [1949-1952],
cum este ea descrisă în Geneză avem nevoie de
scris de Borges, în care se dezvoltă o lume onirică,
cunoașterea sensului lăuntric al alfabetului ebraic.”
având versiuni paradoxale sau ironice ale realului,
(Will Parfitt, 1991, p. 82). A. reprezintă, prin urmare,
stăpânite de un limbaj specific plin de simboluri. Aşa

204 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

cum A. este punctul care cuprinde și recapitulează dispoziţie, crescând astfel, devenind demnă de a-i fi
întregul univers, şi această carte cuprinde întregul soţie şi de a fi chemată la el.
univers borgesian.
Alfabetul ebraic poate fi comparat cu scara
g) În teoria mulţimilor din matematică, hieroglifa sprijinită de pământ şi cu vârful în Cer din visul lui
A. este folosită ca simbol pentru a indica numerele A., Iacob, o scară pe care „îngerii lui Dumnezeu se suiau şi
care reprezintă cardinalitatea mulțimilor transfinite. se pogorau” (Fac., 28, 12). Prin a. se atinge lumea
Această notaţie a fost introdusă de matematicianul arhetipurilor sau primul eşalon din apropierea
Georg Cantor, care porneşte de la ‫א‬o (a. zero), cea mai increatului, iar prin ultima literă, taw, incarnarea.
mică valoare a secvenţei de numere până la infinit (∞), Principiul acestei scări este oarecum asemănător celui
frecvent întâlnită în algebră. Ele includ numerele taxonomic, în sensul că a. este condiţia necesară a
prime, mulţimea tuturor numerelor întregi, mulţimea existenţei tuturor celorlalte niveluri sau litere, mai
tuturor numerelor raţionale, numerele algebrice, precis, este sursa divină care generează sau produce,
şirurile binare, demonstrând că există un maxim, tot unul câte unul, toate celelalte niveluri ale scării.
un număr natural, fiind comuniunea numerelor finite, Această simbolistică derivă din asocierea a. cu cifra 1,
iar cele infinite dobândind dimensiuni finite. număr masculin indicând energia sau vigoarea divină
Semnificația doctrinei lui Cantor este că în matematică penetrantă, ce poate fi descoperită pe măsura
infinitul nu este exclusiv procesual sau potențial, descifrării misterului naşterii celorlalte litere, care îşi
numerele transfinite conținând o infinitate dată în act vor găsi în a. unitatea lor originară. Corespondenţa
de termeni. numerică cu cifra 1 face ca a. să-şi găsească expresia
paradigmatică în Ziua 1 a creaţiei, acea zi divină în
h) În ştiinţa modernă, A. defineşte un sistem
care Dumnezeu separă lumina de întuneric şi devine
avansat de inductive, A. este experiment de
cognoscibil prin chiar acest act, revelându-se în
programare, realizat în fizică şi folosit de Large
lumină. Se pun astfel bazele următorului act al creaţiei:
Electron Positron Collider (LEP), la CERN.
lumina, prin propria sa energie, va crea pe cel capabil
2. Reprezentând numele primei litere din să o primească (acestui act îi corespunde a doua literă
alfabetul ebraic, echivalează cu începutul cosmosului din alfabet, bet). În cartea mistică Zohar conţinând
şi corespunzând numeric cifrei 1. La conturarea comentarii despre Tora, apare următoarea referire la
semnificaţiei cuvântului a. participă trei alţi termeni a.: „Aleph, Aleph, ... tu vei fi prima dintre toate literele,
corelaţi: ’eleph (taurul sau un alt animal de talie mare şi eu nu voi avea unitate decât în tine; tu vei fi baza
din grupa bovinelor), alleph (a învăţa, a educa), alluph tuturor calculelor şi a tuturor actelor făcute în lume şi
(prinţul, stăpânul, soţul). Este necesară o aprofundare nu vom şti să găsim unitate nicăieri în altă parte, dacă
hermeneutică a simbolisticii angajate în această literă nu în litera Aleph...” (de Souzenelle).
– cifră străveche.
Iar dacă a. este începutul, întâia zi a creaţiei, ea
Semnul grafic al literei a. va semăna capului cu corespunde, în acelaşi timp, sfârşitului sau împlinirii,
coarne al unui animal, esenţa ideogramei aflându-se în contemplării misterului exprimat încă de la origini,
coarnele care simbolizează coroana, semn al strălucirii care şi-a atins plenitudinea prin creaţie, adică prin
şi gloriei. Orientarea verticală a coarnelor are rolul de iubire, prin unirea (căsătoria) cu fructul creaţiei Sale
a sugera captarea informaţiilor şi de a îmbogăţi astfel (act corespunzător, în creştinismul occidental,
cunoaşterea şi puterea, conferind celui care le poartă încoronării Fecioarei Maria şi aşezării ei alături de
dreptul de a-i instrui şi învăţa pe alţii. Referindu-se la Dumnezeul care, prin ea, s-a făcut om).
acest aspect, A. de Souzenelle afirmă că nu este vorba
Printre prezenţele ficţionale ale a. ca parte
despre un învăţământ intelectual, ci de o experienţă de
incluzând întregul sau ca unitate multiplicându-se la
viaţă pe deplin înţeleasă, dat fiind faptul că cel care
infinit, menţionăm nuvela omonimă, din 1949,
beneficiază de ea a primit lumină de la divinitatea spre
aparţinând lui J. L. Borges, unde este evocat „unul din
care şi-a îndreptat coarnele. Tocmai acest act de
punctele spaţiului care conţine în sine toate celelalte
dirijare a antenelor spre cer înseamnă o bună investire
puncte... punctul în care se află, fără a se confunda,
de energie, răsplata fiind transformarea celui în cauză
toate locurile planetei, văzute din toate unghiurile...
în lider, maestru, prinţ şi, în fine, soţ (Omul-soţ al
universul neconceput”. În Scriptura Zeului [1949],
Genezei), cel care se uneşte cu femininul său interior,
spaţiul cosmic locuieşte într-o „Roată uriaşă care nu se
pregătindu-se astfel de însoţirea cu însuşi Dumnezeu.
afla în faţa ochilor mei, nici în spate, nici în lateral, ci în
Acesta este, de fapt, rolul literei a. în „istoria iubirii
toate locurile, în acelaşi timp... şi era (cu toate că i se
grandioase şi teribile care leagă Creaţia de Creatorul
vedea marginea) infinită. Înlănţuite, o alcătuiau toate
său” (de Souzenelle, 1993). A. este, deci, simbolul
lucrurile care vor fi, care sunt şi au fost, iar eu eram
Soţului Divin care se retrage pentru a da posibilitatea
unul din firele acestei urzeli totale...” După aceeaşi
celei asemenea Lui să existe, să se hrănească cu
logică, o fiinţă umană poate ajunge la înţelegerea
înţelepciune, să dobândească astfel autoritatea şi forţa
esenţei sale într-o singură clipă, temă dezvoltată în
de a integra în sine energii încă neaflate la propria
Biografia lui Tadeo Isidoro Cruz (1829-1874) [1944]:

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 205

„Fiecare destin, oricât ar fi de amplu şi complicat, se BINDEL, EUGEN: Les éléments spirituels des nombres,
rezumă, în realitate, la un singur moment: momentul Payot, Paris, 1960 (Mistica numerelor. O cercetare
în care omul ştie pentru totdeauna cine este. Se spune asupra elementelor spirituale ale lumii, trad. R. Duma,
că Alexandru Macedon şi-a citit viitorul său de fier în Herald, Bucureşti, 2008); BUTLER, ELIZA M.: The myth of
vestita poveste a lui Ahile. Iar Carol al XII-lea de the Magus, Macmillan, London, 1968; IRWIN, KEITH
Suedia, în cea a lui Alexandru. Lui Tadeo Isidor Cruz, GORDON: The Romance of Writing, from Egyptian
care nu ştia să citească, soarta nu i-a fost dezvăluită de Hieroglyphics to Modern Letters, Numbers and Signs,
vreo carte; s-a văzut pe sine însuşi într-o învălmăşeală The Viking Press, N.Y., 1956; LÉVI, ELIPHAS: Cartea
şi într-un om.” splendorilor [1869-1870; publ. postum], trad. M.
Ivănescu, Aurelia, Bucureşti, 1993; IDEM: Marele Arcan
sau Ocultismul revelat [postum, 1898], trad. C. M.
alfa, a Ionescu, Antet, Bucureşti, 2007; LIGOU, DANIEL:
Dictionnaire de la franc-maçonerie, Quadrige / P.U.F.,
FILOLOGIE [→ Semasiografie; Paleografie;
Paris, 2007; MOORHOUSE, ALFRED C.: The Triumph of the
Indoeuropenistică; Orientalistică; Codicologie],
Alphabet: A History of Writing [1946], Henry Schuman,
ŞTIINŢELE LIMBII [→ Lexicologie → semasiologie;
N.Y., 1953; PARFITT, WILL: Elemente de Cabală [1991],
Lingvistică → fonetică (fonetică istorică), lingvistică
trad. L. Irimia, RAO, Bucureşti, 1996; PENDEFUNDA,
istorică (istoria limbii) (lingvistică comparată)],
LIVIU: Dogmă sau Libertatea gândirii, Junimea, Iaşi,
MITOLOGIE [→ Mitologie generală], STUDII
2007; ROOB, ALEXANDER: Alchemy & Mysticism, Taschen,
RELIGIOASE [→ Istoria religiilor → istoria doctrinelor
Köln, 2006; SCHNEIDER, THOMAS: „Etymologische
şi a confesiunilor, hermeneutică religioasă], TEOLOGIE
Methode, die Historizität der Phoneme und das
[→ Teologie biblică → hermeneutică biblică; Teologie
ägyptologische Transkriptionsalphabet. Lingua
sistematică → mistică speculativă], ŞTIINŢE ŞI ARTE
aegyptia”, în Journal of Egyptian Language Studies, nr.
OCULTE / EZOTERICE [→ Divinaţie şi mantică →
11 / 2003; DE SOUZENELLE, ANNIK: La lettre chemin de
numerologie, gematrie, cartomanţie / tarotomanţie;
vie, Albin Michel, Paris, 1993; SPRENGLING, MARTIN: The
Teosofie], STUDII ASUPRA IMAGINARULUI [→ Istoria
Alphabet: Its Rise and Development from the Sinai
imaginilor / reprezentărilor; Arhetipologie;
Inscriptions, Chicago U.P., 1931; WILSON, COLIN: The
Mitanaliză], STUDII LITERARE [→ Literatură
Occult: A History, Random Hose, London, 1971
comparată; Literatură universală; Hermeneutică
(Ocultismul, trad. L. Chivu, Pro Editură şi Tipografie,
literară], MATEMATICĂ [→ Algebră]
Bucureşti, 2007).
AB ORIGINE, ABSOLUT, ALFA ŞI OMEGA, ALFABET,
CABALA, CARDINAL, COSMOGONIE, CREAȚIE,
HIEROGLIFĂ, ÎNCEPUT, ÎNTREG, LUMINĂ, ORIGINE, Liviu PENDEFUNDA
SEFIROT, SFERĂ, SIMBOL, TRANSFINIT, UNITATE

Familia,
de la învățăturile din Biblie, la ceea
din societatea dominată de „inteligența
artificială”
țări, un „alt tip de familie”, precum numai
1. Precizări preliminare între bărbați, numai între femei, prin
transsexualitate (transgen), prin clonare

D
intotdeauna și în toată lumea familia reproductivă, prin fertilizarea în vitro etc.
a fost, și mai este î n c ă , fundamentul care afectează grav fundamentele familiei
al fiecărui om și al oricărei societății. tradiționale și ale societății umane în
Astăzi însă, fundamentele familiei și ale ansamblul său.
societății se zguduie, sunt într-un pericol fără În aceste condiții consider că este bine să
precedent, inclusiv de a fi distruse. procedăm la o abordare comparativă a
Se promovează cu multă insistenţă, chiar familiei, respectiv (1) conform învățăturilor
prin legislația unui număr tot mai mare de

206 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

din Biblie și (2) pe baza realităților din zilele trup”: exprimată în cuvinte clare unirea
noastre. bărbatului şi femeii, existând ca atare într-
o unire de corpuri, într-o comuniune de
2. Învățături din Biblie interese şi o reciprocitate de afecţiune.
despre familie 1.2. Matei 19:5: „și a zis: «De aceea va
lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se

N u trebuie uitat că B i b l i a este o

carte cu adevărat revelatoare,
pentru orice persoană, indiferent
de vârstă, de religie, de pregătire, de
va lipi de nevasta sa, și cei doi vor fi un
singur trup»?” „Va lăsa omul pe tatăl său şi
pe mama sa”. În cursul copilăriei şi
tinereţii răspunderea primară a unei
preocupări, de concepţia sa despre viaţă şi persoane este faţă de tatăl şi de mama lui.
indiferent dacă o citeşte fie că simte nevoia de Răspunderea aceasta continuă în decursul
apropiere faţă de Dumnezeu, fie ca o călăuză, vieţii (vezi la Marcu 7,11). Totuşi, în ciuda
ca un îndrumar în viaţă, fie ca un act de importanţei acestei obligaţii ea este
cultură generală/intelectuală. subordonată legii căsătoriei şi acolo unde
Iată (printr-o selecție de texte, făcută de cele două ar putea veni în conflict, ca
subsemnatul) ce spune Biblia despre familie. rezultat al slăbiciunii şi greşelilor
1. „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și omeneşti, răspunderea ceea dintâi a
pe mama sa, și se va lipi de nevasta sa și se bărbatului este faţă de soţia sa. „Un singur
vor face un singur trup.” Acest mesaj din trup”. Cu cât un bărbat şi o femeie au mai
Biblie este înscris în: Geneza82 2:24; Matei multe în comun chiar înainte de căsătorie,
19:5; Marcu 10:7; Efeseni 5:31, după cum cu atât mai mare va fi asemănarea pe care
urmează: o vor afla că o aduce asociaţia căsătoriei şi
unirea va avea un deplin succes. Invers,
1.1. Geneza 2:24: „De aceea va lăsa omul acolo unde sunt mari deosebiri în
pe tatăl său și pe mama sa, și se va lipi de antecedente, educaţie, atitudini, principii,
nevasta sa și se vor face un singur trup.” simpatii şi antipatii, este mult mai dificil
„Va lăsa pe tatăl său şi pe mama sa” pot fi de a fi una în gând şi în spirit şi astfel de a
privite ca nişte cuvinte ale lui Dumnezeu avea succes în legătura de căsătorie.
Însuşi. Ele fac parte din declaraţia făcută
de Dumnezeu la ceremonialul căsătoriei 1.3. Marcu 10:6-9: „6 Dar de la începutul
(vezi Matei 19,4.5). Aceste cuvinte lumii „Dumnezeu i-a făcut parte
exprimă cea mai adâncă unire fizică şi bărbătească și parte femeiască. 7 De aceea
spirituală dintre un bărbat şi o femeie şi va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și
susţin înaintea lumii monogamia ca formă se va lipi de nevasta sa. 8 Și cei doi vor fi
de căsătorie întocmită de Dumnezeu. un singur trup. «Așa că nu mai sunt doi, ci
Cuvintele acestea nu recomandă o sunt un singur trup. 9 Deci, ce a împreunat
renunţare la datoria şi respectul filial faţă Dumnezeu, omul să nu despartă.»”. Aceste
de tată şi mamă, ci în primul rând se cuvinte exprimă cea mai adâncă unire fizică şi
referă la faptul că afecţiunea bărbatului spirituală dintre un bărbat şi o femeie şi
urmează să fie mai întâi faţă de soţia sa şi susţin înaintea lumii monogamia83 ca formă
că prima lui datorie este faţă de ea. de căsătorie întocmită de Dumnezeu. Iubirea
Iubirea lui pentru ea urma să crească, dintre soți nu trebuia să anuleze iubirea față
totuşi, cu siguranţă nu trebuia să anuleze de părinţii lor. Soții se vor uni într-un singur
o iubire cât se poate de îndreptăţită trup, din care se va perpetua viața prin copiii
pentru părinţii lui. „Şi se vor face un singur pe care îi vor naște.

82În diferite biblii denumirile sunt diferite, respectiv: Geneza sau 83 Monogamia: formă de căsătorie în care unui bărbat sau unei femei
Facerea; Exodul sau Ieșirea; Proverbe sau Pildele lui Solomon. A se i se interzice să aibă, în același timp, mai multe soții, respectiv mai
vedea și pct. 1 din Bibliografie. mulți soți.

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 207

 1.4. Efeseni 5:31: „De aceea va lăsa omul se aplică și copiilor crescuți. În spiritul acestei
pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de porunci este cuprinsă ideea că aceia care au
nevasta sa, și cei doi vor fi un singur trup.” autoritate în cămin şi în afara lui să se
„Un singur trup.” Partea bărbătească şi partea comporte ei înşişi aşa fel încât să fie vrednici
femeiască sunt complementare, făcând ca să întotdeauna de respectul şi ascultarea celor
zicem aşa, o singură fiinţă desăvârşită. Orice aflaţi în grija lor.
contemplare serioasă a gândului acestuia ar
putea să preîntâmpine felul frivol în care 3. „Ascultă, fiule, învățătura tatălui tău
multe căsători sunt contractate, uneori cu
și nu lepăda îndrumările mamei tale!”
intenţia deliberată de divorţ, dacă nu ar reuşi.
(Pildele lui Solomon 1:8). „Fiule”, folosită ca o
Dumnezeu intenţiona să facă din căsătorie o
formă comună de adresare din partea unui
întovărăşire de o viaţă întreagă şi orice
învăţător către elevii săi; cu acest sens este
societate care tratează uşuratic instituţia
folosită aici. Dar menţionarea mamei
aceasta are în sine seminţele propriei sale
sugerează o legătură mai personală dintre
distrugeri. Familia este o unitate de bază a
fiu/fiică și mamă. Alături de frica de Domnul
societăţii şi trebuie respectată ca atare.
se află ascultarea respectuoasă de părinţi.
„Învăţătura” cuprinde în sine ideea de
disciplină, sugerând faptul că tatăl ar trebui
să fie autoritatea fundamentală din cămin. Cu
toate acestea mama are cel mai mult de-a face
cu educarea copiilor, şi adesea se întâmplă că
delicata călăuzire a mamei ţine pe un tânăr pe
cărarea binelui sau îl aduce înapoi când se
rătăceşte.

4. „Căci ele sunt o cunună plăcută pe

capul tău și un lanț de aur la gâtul tău.”
(Pildele lui Solomon 1:9). Căci ascultarea de
părinți sunt „o cunună plăcută pe capul
copilului”, adică „podoaba gingaşă a ascultării
cu sufletul, cu inima și cu mintea!”, care sunt
și o mare onoare (și pentru copii și pentru
părinți) în societate.

5. „Cine își tulbură casa84 va moșteni

vânt, și nebunul va fi robul omului
înțelept!” (Pildele lui Solomon 11:29).
2. „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, Scriptura sugerează că, în cele din urmă, cei
pentru ca să ți se lungească zilele în țara care își aduc probleme în propria familie, sau
pe care ți-o dă Domnul Dumnezeul tău.” nu au grijă de membrii familiei lor, vor
(Exodul 20:12). Cea de-a cincea din cele Zece moșteni numai o rușine și vor ajunge în ruină.
Porunci îi cheamă pe copii să-și onoreze tatăl Un om poate produce tulburare în propria sa
și mama, tratându-i cu respect și cu ascultare. casă în mod indirect prin administrarea
Este prima poruncă care vine cu o promisiune incapabilă a treburilor sale,prin lenevia sa sau
divină: pentru copiii care își ascultă părinții li prin vicii. În cazul acesta atât el cât şi familia
se vor lungi zilele. Această „comandă divină”
este subliniată și adesea repetată în Biblie și 84În unele biblii expresia este de „Oricine va aduce ruina asupra
familiei lor ..”

208 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

lui nu vor avea altceva decât vânt din care să 8. „Cel lacom de câștig își tulbură casa,
trăiască. Sau s-ar putea ca să şi-o tulbure dar cel ce urăște m i t a va trăi.” (Pildele lui
direct prin stăruinţa lui neînduplecată de a se Solomon 15:27). Subiectul acestui verset pare
face economie, prin nerăbdarea şi a fi mai ales „luarea de mită” pentru a
irascibilitatea lui ca nu cumva scumpii lui denatura judecata (vezi Deuteronom 16,19;
bani să fie irosiţi. O astfel de atitudine nu Isaia 1,23; Ezechiel 22,12). Omul care este
câştigă colaborarea familiei şi a slujitorilor. În atât de lacom după câştig ajunge să se
ambele cazuri nu există nici un profit, nici un înjosească, să renunţe la onoarea lui, numai
alt câştig decât vânt. Un asemenea nebun, pentru a aduna o bogăţie, care nu este de
care aduce ruina asupra familiei sale, este în durată. Mai curând sau mai târziu, acţiunile
pericol să-şi pierde avuţia şi să fie obligat să lui ajung să fie cunoscute, iar familia care a
lucreze ca slugă a omului înţelept, care a trăit în lux nemeritat se trezeşte în sărăcie.
câştigat iubirea şi sprijinul casei sale prin
blândeţea şi generozitatea lui. Compară cu
experienţa fiului risipitor (din Luca 15,11-32)
9. „Învață pe copil calea pe care trebuie
este edificatoare. s-o urmeze, și când va îmbătrâni, nu se va
abate de la ea.” (Pildele lui Solomon 22:6).
Acest verset subliniază importanța educării
6. „O femeie cinstită este cununa copiilor în modul corect de a trăi. Versetul
bărbatului ei, dar cea care-i face rușine acesta nu trebuie interpretat ca un îndemn
este ca putregaiul în oasele lui.”85 (Pildele pentru părinți de a forţa un copil să aleagă
lui Solomon 12:4). Pe timpuri, părinţii îi profesia sau meseria pe care cred ei că acesta
îndrumau pe copiii lor în alegerea tovarăşilor ar trebui să o aleagă. Părinții care ar proceda
lor de viaţă. Astăzi tinerii se ambiționează (și astfel ar produce întristare şi dezamăgire,
nu totdeauna în bine) să facă propria lor atât pentru ei, cât și pentru copil deoarece
alegere. Alegerea partenerului de viață ar copilul, după ce creşte, alege adesea o cu totul
trebui să fie chibzuită cu judecată pentru a fi altă cale. Versetul sfătuieşte pe părinţi să afle
cruţaţi de o alegere necugetată şi de un regret calea care este în acord cu înclinaţiile
de o viaţă. O soție slabă, clevetitoare, lipsită naturale ale copilului, care ar putea să-i aducă
de modestie, cheltuitoare, plină de vicii, face cel mai mare folos, și lui şi altora, şi pe care
de rușine soțul și familia, pe care subminează acesta va afla cea mai mare fericire. Altfel
până la a o nimici. O soție virtuoasă, care este spus, succesul în viață și condiţia socială la
înzestrat cu multe virtuți, este o coroană a care va ajunge un copil este determinată de
soțului ei. Această „coroană a soțului ei” este, însuşirile lui. De aceea alegerea unei ocupaţii
pentru soțul ei și pentru familia sa, un simbol în viaţă, de către un copil, trebuie să fie în
al onoarei și al autorității. acord cu înclinaţiile naturale ale sale.
Eforturile părinţilor şi ale copilului ar trebui
7. „Un fiu înțelept este bucuria tatălui să fie îndreptate în direcţia descoperirii
său, dar un om nesocotit86 disprețuiește pe înclinațiilor, a vocației cu care a fost născut și
mama sa.” (Pildele lui Solomon 15:20). prin exercitarea căreia poate atinge cele mai
Numai cel care e nebun ajunge să-și mari performanțe. Părinţi au datoria și
dispreţuiască părinții șu cu atât mai mult pe obligația să îndrume, să educe, să dezvolte
aceia care i-a dat viață, pe mama lui. calea pe care copilul trebuie să meargă, dar
pentru ca să facă aceasta ei trebuie să
înţeleagă corect care sunt ocupaţiile acestuia
în acord cu înclinaţiile naturale ale sale.

85 În unele biblii acest verset este scris astfel: „O soție de caracter

nobil este coroana soțului ei, dar o soție neplăcută este ca o
10. „Copii, ascultați în Domnul de
descompunere în oasele lui.” părinții voștri, căci este drept.” (Efeseni
86 În unele biblii în loc de „nesocotit” este folosit cuvântul „nebun”.

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 209

6:1). „Ascultarea” este un cuvânt mai puternic trebuie să se observe că această onoare e
decât „supuneţi-vă”, care este folosit pentru a datorată atât tatălui, cât şi mamei.
exprima relaţia soţiei cu soţul şi arată o
relaţie diferită. În toată Scriptura,
neascultarea de părinţi e tratată ca unul 12. „ca să fii fericit și să trăiești multă
dintre cele mai mari rele. Dintre toate vreme pe pământ.” (Efeseni 6:3). Copiii sunt
făpturile care se nasc, un copil e cel mai mai fericiţi când au deprins ascultarea faţă de
neajutorat (de propriile puteri) şi ani de zile e părinţi şi toţi sunt mai fericiţi când au deprins
cu totul dependent de bunătatea şi iubirea ascultarea faţă de Dumnezeu. O viaţă
părinţilor. Nu poate să fie viaţă de familie sănătoasă de familie, din care ascultarea face
ordonată fără ascultare din partea copiilor, parte, este și spre binele societăţii şi al
deoarece copilul nu e competent să judece naţiunii. Ascultarea de părinţii creştini
cauza anumitor lucruri. Ascultarea copiilor e înseamnă cumpătare, hărnicie, stăpânire de
raţională şi justă, dar nu numai față de sine şi toate celelalte virtuţi care aduc , atât
părinți, ci și față de ordinea socială, de legi. fizică, cât şi spirituală. Viciile care scurtează
Dar lucru şi mai important este că un copil viaţa nu se găsesc într-un cămin creştin.
neascultător de părinţi cu siguranţă va fi
neascultător şi faţă de Dumnezeu și față de
ordinea socială, de legi, din cauză că el nu va 13. „Și voi, părinților, nu întărâtați la
înțelege și nu va respecta acele discipline şi mânie pe copiii voștri, ci creșteți-i în
restricţii care sunt absolut esenţiale trăirii mustrarea și învățătura Domnului.”87
unei vieți corecte, frumoase. Cuvântul (Efeseni 6:4. Vezi și Coloseni 3:20-21).
„ascultare” nu sună plăcut tot mai multor Termenul „părinților” este folosit atât pentru
urechi „moderne”, dar aceia care au un fel de taţi, cât şi pentru mame. Cea dintâi
repulsie faţă de el spre a se conforma rămân răspundere pentru disciplină revine, de obicei,
răspunzători pentru creşterea alarmantă a tatălui, care este mai sever, în timp ce mamele
delincvenţei juvenile din ultimii ani. „A sunt mai indulgente. „Nu întărâtați la mânie
asculta în Domnul” înseamnă a asculta din pe copiii voștri”, este un sfat care îndeamnă
convingere şi nu din interese meschine. părinții să nu dea pedepse (1) care provoacă
Părinţi trebuie să ia asupra lor răspunderea la mânie și la ură, (2) pentru fapte mărunte,
pentru orice greşită îndrumare morală a specifice copilăriei și, foarte grav, pentru
copilului. Ascultarea copiilor e raţională şi fapte pe care le fac chiar părinții, iar copii le
justă, atât față de părinți, cât și față de copiază de la ei, precum consumul de vicii.
ordinea socială, de legi deoarece, în caz Unii părinții nu pedepsesc propriul copil
contrar, ar fi anarhie şi haos, atât în fiecare atunci când se impune, ceea ce provoacă la
familie, cât și în întreaga societate, exemplele mânie alții. Nu trebuie să întărâtăm la mânie
fiind numeroase în acest sens. pe copiii noștri, dar nici pe ai altora, sau pe
părinții altor copii printr-o atitudine
reprobabilă a noastră. Nivelul scăzut al
11. „Să cinstești pe tatăl tău și pe mama autorităţii unor părinți porneşte uneori din
ta” – este cea dintâi poruncă din Decalog cereri nedrepte şi iritante sau chiar brutale
însoțită de o făgăduință.” (Efeseni 6:2). adresate copiilor de părinţi. Prea adesea
Atitudinea unui copil de a cinstești pe tatăl copiii sunt socotiţi ca tulburători ai liniştii
său și pe mama ta este o mare onoare pentru căminului. O altă cauză producătoare de
el, izvorâtă dintr-o ascultare faptică. Această sentimente ostile ale copiilor față de părinți
onoare e datorată atât tatălui, cât şi mamei, în sunt cauzate de cererile pe nedrept,
mod egal, fără să fie aşezat unul mai pe sus de
altul. Onoarea poate fi considerată ca
atitudinea din care izvorăşte ascultarea şi 87Într-o altă biblie versetul are următoarea formă: „Părinții, nu-ți
provoacă mânia pe copiii tăi prin modul în care îi tratezi. Mai
degrabă, aduceți-i cu disciplina și învățătura care vine de la Domnul.”

210 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

capricioase, inconsecvente ale unora dintre durează pentru totdeauna pentru cei care se
părinţi. Chiar dacă ascultarea e obţinută prin tem de El și se supun preceptelor Lui.
mijloace violente, aceasta este în dauna Bunătatea Lui va curge prin generațiile unei
onoarei şi respectului acelor părinți, atât din familii. Sunt binecuvântări pentru generații.
partea propriilor copii, cât și din partea celor
care îi cunosc că folosesc asemenea mijloace
de educație brutale. În lumea civilizată,
educația și disciplina se face prin cuvânt, și
numai în cazuri extreme și/sau la copii cu
probleme, se recurge la alte mijloace. Anumiţi
educatori și părinți susțin că un copil ar
trebui să fie lăsat să-şi formeze propriile sale
idei şi convingeri religioase, întrucât este
necinstit a i le impune când el nu este în stare
să gândească singur. Argumentul acesta, care
este foarte mult controversat, este considerat
greșit de unele biserici.
14. „Copii, ascultați de părinții voștri în
toate lucrurile, căci lucrul acesta place
Domnului.” (Coloseni 3:20). Ascultarea
copiilor de părinții lor „în toate lucrurile” nu 16. „Nevasta ta este ca o viță roditoare
trebuie să includă şi poruncile care sunt înăuntrul casei tale; copiii tăi stau ca niște
împotriva voinţei lui Dumnezeu. O poruncă lăstari de măslin împrejurul mesei tale.”
păcătoasă (care nu poate fi decât din partea (Psalmul 128:3). O soţie nobilă şi copii
unor părinți păcătoși, căzuți în vicii etc.) nu ascultători sunt cele mai mari daruri pe care
aduce nici o obligaţie din partea copilului. le poate avea un om pe pământul acesta.
Dumnezeu îi cheamă pe oameni la slujirea
15. „Iată, fiii sunt o moștenire de la credincioasă, cu sinceritate, inclusiv prin se
Domnul, rodul pântecelui este o răsplată închina din toată inima, cu devotament
dată de El.” (Psalmul 127:3) „Ca săgețile în nedivizat.
mâna unui războinic așa sunt fiii făcuți la
tinerețe.” (Psalmul 127:4) „Ferice de omul 17. „Dacă nu poartă cineva grijă de ai
care își umple tolba de săgeți cu ei! Căci ei lui, și mai ales de cei din casa lui, s-a
nu vor rămâne de rușine când vor vorbi cu lepădat de credință și este mai rău decât
vrăjmașii lor la poartă.” (Psalmul 127:5) În un necredincios.” (1Timotei 5:8). Atât
aceste versete: „Săgețile” simbolizează atât bărbatul, cât și femeia, dar în special bărbatul,
protecţie, cât şi biruinţă. „Fiii făcuți la trebuie să asigure cele necesare familiei
tinerețe” are sensul de copiii unor părinţi (material, bănește, educațional), inclusiv
tineri. „La poartă” are sensul de spaţiul pentru situația în care părinții mor fără ca
deschis de la locul unde erau rezolvate urmașii lor să fi ajuns să se realizeze prin
chestiunile obşti. Acestor copii nu le era proprie muncă. Moarte părinților nu trebuie
ruşine să apere cauza tatălui lor. Ei erau gata să pricinuiască greutăţi materiale copiilor
să-l apere împotriva unor acuzaţii false. O care rămân în viaţă, care trebuie să aibă cele
familie numeroasă îşi are grijile ei, dar îşi are necesare până la terminarea studiilor, până
şi răsplătirile ei. Deci, copiii bine crescuți sunt la o anumită vârstă. Cod civil al țării noastre
o binecuvântare pentru părinții lor și asigură prevede, la art. 499 alin. (3), că „Părinții sunt
securitatea și protecția familiei. Aceasta obligați să îl întrețină pe copilul devenit
deoarece dragostea și mila lui Dumnezeu major, dacă se află în continuarea
Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 211
studiilor, până la terminarea acestora, dar
fără a depăși vârsta de 26 de ani.” Nu intră
în obligația părinților să mai asigure cele 3. Familia în societatea
necesare copiilor majori care duc o viață
în lenevie, în vicii, care sunt apți de muncă dominată de „inteligența
dar care refuză să muncească. Din
momentul în care un copil a devenit major
artificială”
trebuie să fie tot mai conștient de obligația sa
n condițiile societății din secolul XXI,
de a face tot posibilul pentru a-și asigura, prin
propria muncă, cele necesare traiului său și a
familiei, în special pentru situația în care
moartea va interveni brusc la cei care îl
Î „inteligența artificială” a ajuns să
modifice și ființa umană și să constituie
chiar și o amenințare pentru aceasta
întrețin. În cazuri mai deosebite (precum a Despre modul în care „Inteligența
unor copii rămași orfani etc.), rudele cele mai artificială” a ajuns să modifice și ființa umană
apropiate trebuie să aibă grijă de cei nevoiaşi. și să constituie chiar și o amenințare pentru
Cei care s-au lepădat de credința creștină, s- aceasta s-au scris mai multe cărți, dar dintre
au lepădat și de răspunderea faţă de părinţi, aceste menționez numai pe cea a lui Jacques
de membrii familiei lor şi faţă de rudele ATTALI: „Scurtă istorie a viitorului”, editura
apropiate, aceștia nu mai sunt oameni. Polirom, 2016, pg. 219 – 220.88
„Fertilizarea în vitro” și „clonarea
18. Din diferite versete din Biblie rezultă
reproductivă” sunt edificatoare asupra
că UN BĂRBAT trebuie:
modului în care „inteligența artificială” a
1. Să fie fără prihană, să fie un om a cărui
ajuns să modifice și ființa umană și să
viață este mai presus de reproș, să fie un
constituie chiar și o amenințare pentru
model vrednic de urmat.
aceasta.
2. Să fie bărbatul unei singure neveste,
credincios soției sale, blând cu aceasta. Fertilizarea în vitro (FIV) înseamnă
3. Să știe să-și administreze bine propria crearea embrionului în afara unui act sexual
familie, să crească copiii astfel încât să se natural, în afara corpului uman, într-un
bucure de respect și de ascultare din partea laborator, într-o eprubetă,
lor. Căci dacă un om nu-și poate conduce casa, Clonarea este o forma de reproducere tot
în onoare și cu succes, cum poate să aibă grijă în afara relaţiilor sexuale, tot în afara corpului
de alții? Un părinte ai cărui copii au reputația uman, adică într-un laborator, într-o
de a fi sălbatici și/sau rebeli, cum poate să eprubetă. Un copil produs prin clonare este
educe pe alții? duplicatul genetic al unei persoane existente.
4. Să-și exercite auto-controlul, să trăiască Clona nu va fi nici fiica sau fiul, nici sora sau
cu înțelepciune și să aibă o bună reputație. fratele geamăn al persoanei clonate, ci va
5. Să nu fie căutător și trăitor de plăceri intra într-o nouă categorie. Clonarea
imorale și nici doritor și profitor de câștiguri reproductivă va transforma copiii clonaţi şi
mârșave. oamenii, în general, în obiecte care pot fi
6. Să fie dispus să înveţe mereu, dar construite pentru a prezenta anumite
trebuie şi să poată să-i înveţe și pe alţii. caracteristici, şi anume „copii la comandă”.
7. Să fie un model de cumpătare, un spirit
conciliator, împăciuitor, bucuros să aibă
oaspeți onorabili în casa lui. 88A se vedea şi Jacques ATTALI „Scurtă istorie a viitorului”, editura
Polirom, 2016, pg. 219 – 220. În format PDF, cartea se află pe Site-ul
8. Să fie blând, fără capricii, să combată https://books.google.ro/books?id=hi-
fanatismul religios, corupția, imoralitatea, TDwAAQBAJ&pg=PT157&lpg=PT157&dq=justapunere+de+masturb
%C4%83ri&source=bl&ots=rRDcKty4dM&sig=ACfU3U1wfoSGULgx-
ipocrizia și viciile. tHupxqY6YTX-
hhKsQ&hl=en&sa=X&ved=2ahUKEwjrvpP7s9TrAhXXUhUIHbhwBd
wQ6AEwAHoECAMQAQ#v=onepage&q=justapunere%20de%20mas
turb%C4%83ri&f=false

212 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

 Aceste „evoluţii”, de reproducere
(concepere) de fiinţe umane în afara relaţiilor
4. Câteva citate despre
sexuale, în afara fiinţei umane, vor face ca: familie
„Până la urmă, fiinţa umană va fi fabricată

A
ca un artefact pe măsură, într-un uter șa cum îți tratezi părinții, la fel te
artificial având caracteristici alese anterior. vor trata și pe tine copiii tăi.”
Fiinţa umană va deveni atunci un obiect de (Thales)
piaţă”. „Cea mai mare binecuvântare a unui om
[…] „Graţie formidabilelor progrese pe care este familia sa.” (Marius Torok)
le putem aştepta de la nonoştiinţe, fiecare va „Dacă vrei să schimbi lumea, du-te acasă
spera chiar să-şi transfere într-un alt corp și iubește-ți familia.” (Maica Tereza)
conştiinţa de sine, să-şi procure propriul „Este nevoie de doi pentru a face o
dublu, dar şi copii ale fiinţelor iubite, bărbaţi căsnicie să fie un succes și doar de unul
şi femei de vis, hibrizi fabricaţi cu trăsături pentru a o transforma într-un eșec.”
particulare selectate astfel încât să (Herbert Samuel)
corespundă unor obiective precise.
„Familia este ADN-ul neamului.” (Valeria
Unii vor căuta chiar să depăşească specia Mahok)
umană printr-o formă de viaţă şi de
inteligenţă diferită, superioară. „Familia este nucleul civilizației.” (Will
Durant)
În această ultimă versiune a
hiperimperiului, moartea va fi amânată până „Familia reprezintă raiul într-o lume
la dispariţia ultimei clone a sinelui care va nemiloasă.” (Christopher Lasch)
avea conştiinţă de sine, chiar până la uitarea „Marele pericol pentru familii, în miezul
tuturor clonelor rezultate din propria fiinţă unei societăţi în care idolii sunt plăcerea,
de către toate celelalte clone rezultate din confortul şi independenţa, este că oamenii
altcineva. îşi închid sufletul şi devin egoişti. Cea mai
Apoi omul fabricat în sfârşit ca un artefact, rea închisoare este o inimă închisă.” (Papa
nu va mai cunoaşte moartea: după modelul Ioan Paul al II-lea)
tuturor produselor industriale, el nu va mai „Prin familie, viața individului se
putea muri, pentru că, de fapt, nu s-a născut eternizează. Precum se cufundă în trecut
niciodată”. prin strămoșii săi, tot așa ia în stăpânire
viitorul prin descendenții săi.” (Joseph
Athanase Paul)
Această „ultimă omucidere a oamenilor
transformaţi în maşini” nu va avea loc numai „Soarta statului depinde de starea
dacă omenirea va avea capacitatea să familiei.” (Alexandre Vinet)
conştientizeze, de pe acum, asupra faptului că
această ultimă „dezvoltare” a sa va fi şi ultima.
Cartea „Scurtă istorie a viitorului”, de Bibliografie
Jacques ATTALI, este cu adevărat Bibliografie pentru „Învățături din Biblie
cutremurătoare prin modul realist în care despre familie”
prevede viitorul omenirii, care poată să fie și
„un viitor fără de viitor”. https://mybible.ro/ Versiunea Dumitru
Cornilescu împreună cu Comentariile Biblice.
Fiecare verset în parte, care are comentariu,
poate fi deschis și poate fi văzut, păstrând
deschisă Biblia acolo unde citești. Biblia
versiunea Dumitru Cornilescu, de pe
Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 213
https://mybible.ro/, fiind (1) în format http://theophilos-
electronic, cu acces liber și ușor de folosit, (2) carti.blogspot.com/2014/07/biblia-in-
cu comentarii și cu explicaţii foarte familie-continut.html: Biblia în familie, de dr.
importante după aproape fiecare verset și (3) teolog J. Rice. Un îndrumător practic pentru
având un limbaj mult mai pe înțelesul omului creştini.
de rând (față de altele), a fost folosită în https://minikar.ru/ro/health/chto-takoe-
întocmirea acestui material. Din partea unor semya-po-biblii-bibliya-o-seme-muzh-
fanatici religioși se fac multe reproșuri la svyashchennik-v-seme/: Ce este o familie
adresa celor care folosesc această Biblie, chiar conform Bibliei. Biblia despre familie. Jay E.
și în condițiile în care aceasta prezintă marile Adams Read.
avantaje menționate anterior. Bibliografie pentru „Familia în societatea
https://ro.eferrit.com/25-versete-biblice- dominată de «inteligența artificială»”
despre-familie/: 25 de Versete biblice despre
familie. A se vedea şi Jacques ATTALI „Scurtă istorie a
https://caleaingusta.com/32-de- viitorului”, editura Polirom, 2016, pg. 219 –
versete-biblice-despre-familie/: 32 de 220. În format PDF, cartea se află pe Site-ul
Versete biblice despre familie. https://books.google.ro/books?id=hi-
https://ro.ndu.ac/25-bible-verses-about- TDwAAQBAJ&pg=PT157&lpg=PT157&dq=jus
family: 25 de versete biblice despre familie - tapunere+de+masturb%C4%83ri&source=bl
N D U. &ots=rRDcKty4dM&sig=ACfU3U1wfoSGULgx
https://alsina-sa.com/ro/sobre- -tHupxqY6YTX-
religion/que-es-la-familia-desde-el-punto- hhKsQ&hl=en&sa=X&ved=2ahUKEwjrvpP7s9
de-vista-religioso.html: TrAhXXUhUIHbhwBdwQ6AEwAHoECAMQAQ
Ce este familia din punctul de vedere #v=onepage&q=justapunere%20de%20mast
religios? urb%C4%83ri&f=false

N. GRIGORIE LĂCRIȚA

214 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

Mărturii divine
T
ăranii din Transilvania și-au făcut biserică din icoanei Maicii Domnului de la Nicula, care a lăcrimat în
"camera din față"....Pictura pe sticlă este o prezența ofițerilor austrieci și nici țăranii din zonă nu
meserie care are la bază credința, a afirmat pot fi considerați primii iconari, afirmă în prefața cărții
Alexandru Chituță. cercetătorul dr. Doina Ișfănoni.
O carte apărută după Paște, cînd încă se mai zice Pregătirea teologică a luiAlexandru Constantin
"Cristos a Înviat" ! Chituță, coroborată cu pedanteria unui cercetător
Albumul are 700 de pagini cu 500 de reprezentări familiarizat cu studiul multidisciplinar al surselor
puse pe teme, interioare cu icoane de la Muzeul Goga, documentare – istorice, bibliografice, teologice și
Muzeul Țării Crișurilor, Muzeul Transilvaniei, Muzeul iconografice – i-au permis să depășească stadiul
de la Sibiel, din casele transilvănene. analizelor morfologice ale icoanelor pe sticlă,
Într-o singură încăpere erau 14 - 15 icoane puse la frecvente în studiile secolului trecut. Noutatea
loc de cinste - "Fecioara cu Pruncul", "Încoronarea demersului întreprins de Alexandru Constantin
Sfintei Fecioare", "Ieșire lui Hristos din mormînt" sau Chituță se bazează pe o minuțioasă analiză
"Pogorîrea la Iad", icoana Sfintei Treimi. comparativ-stilistică a unui important număr de
Doina Ișfănoni: pictura pe dosul stilei era icoane pe sticlă aflate în patrimoniul muzeelor
practicată în Europa de către cei înzestrați cu talantul nationale și județene, în colecțiile private și ale unor
creativității. eparhii din Transilvania. Eleganta tipăritură
Genul acesta de pictură s-a născut în Șcheii impresionează prin bogata ilustrație fotografică, care
Brașovului și în Mărginimea Sibiului, în zona Săliștei, prezintă tipologiile tematice și calitățile artistice care
la Rășinari. definesc stilul fiecărui zugrav și centru de iconari,
Și la Mânăstirea Nicula s-a creat un atelier de volum fiind dedicat ”vlădicului tinereților” – episcopul
pictură pe sticlă datorită lăcrimării icoanei Maicii Visarion și ”vlădicului mentor” – arhiepiscopul Casian,
Domnului. Au început pelerinaje, dar acest atelier nu a ambii ierarhi, ucenici ai aceluiași neuitat mitropolit
fost creator de școală. cărturar Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului,
Alexandru Chituță - furnizorii de materiale Crișaniei și Maramureșului la împlinirea a 95 de ani de
aduceau sticlă, care în 1780, era destul de rară și la naștere.
scumpă, pigmenți, dar nu exista o tehnică, primele
încercări au fost ale zugravilor de biserici. Coroborând studiile recente ale specialiștilor cu
Desfacerea mărfii se făcea chiar și în tărguri, propriile investigații autorul reușește să descopere
icoanele erau așezate pe o prăjină lungă, care era cine au fost primii zugravi de icoane, unde și pentru
agitată de cineva din familie meșterului. cine au lucrat, care au fost cele mai importante centre.
Pe de ală parte, acest tip de cercetare i-a permis să
Icoana este mărturie a Domnului în casa reevalueze mai multe loturi de icoane pe sticlă și să le
omului. identifice autorii. Impărtășind opinia cercetătorilor
Icoana devine obiect de închinăciune și de moderni în domeniu, Alexandru Constantin Chituță
spiritualitate. demonstrează că acest meșteșug nu are ca punct de
Iconarii își alegeau teme hristice sau mariale, sau geneză miracolul icoanei Maicii Domnului de la Nicula,
din viața altor sfinți. Se considera că acel sfânt era care a lăcrimat în prezența ofițerilor austrieci și nici
ocrotitorul unei familii sau al unui om. țăranii din zonă nu pot fi considerați primii iconari.
Părintele Plămădeală vorbea de un un bizantinism Apariția icoanelor pe sticlă are la bază ”…o explozie
țărănesc: aproape simultană de inițiative, care apoi au
Țăranul român a trebuit să creeze ICOANA interacționat prin ucenicii formați, prin modelele
ORTODOXĂ într-un imperiu habsburgic, astfel încît comune, prin icoanele colportate”).
icoana a fost un bastion al ortodoxiei.
La "Biblioteca Centrala Universitara Carol I" din Adevărații autori ai icoanelor pe sticlă au fost
București a fost lansat albumul de artă "Noi pictorii de icoane pe lemn și zugravii bisericilor de
considerații cu privire la icoanele pe sticlă din țară românești. Înzestrați cu talent și multă
Transilvania", autor: dr. Alexandru Constantin experiență aceștia, chiar dacă nu erau școliți în
Chituță, apărut la Editura Muzeului Național atelierele mânăstirești de la Muntele Athos sau din
Brukenthal. Rusia, erau familiarizați cu iconografia bizantină și
Acest tip de cercetare i-a permis să reevalueze mai stăpâneau tipurile de compoziții specific, deoarece,
multe loturi de icoane pe sticlă și să le identifice începând cu mijlocul secolului al XVIII-lea, obștile
autorii. Alexandru Constantin Chituță demonstrează că sătești din unele așezări românești, dobândind un bun
acest meșteșug nu are ca punct de geneză miracolul statut economic, și-au permis să-și construiască
Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 215
biserici, majoritatea din lemn și să angajeze iconari și Pictarea icoanelor pe sticlă devenise un adevărat
zugravi pentru a le împodobi conform cultului creștin- fenomen de masă, îmbrățișat de familii întregi și chiar
ortodox. Acești pictori dețineau Erminii bizantine de majoritatea locuitorilor unui sat. În satul Vlădeni,
copiate pe caiete care circulau de la o echipă la de lângă Brașov, aproape toți locuitorii se ocupau de
alta. icoane pe sticlă. Unii le lucrau, alții din familie le
vindeau în târguri sau mergeau cu ele prin alte sate. În
Dimensiunile reduse ale bisericilor din lemn au secolul al XIX-lea, în Scheii Brașovului sunt menționate
impus zugravilor adaptarea programului iconografic la mai multe ateliere de iconari în cadrul cărora zugravii
fiecare spațiu liturgic – altar, naos, pronaos – în țărani se specializaseră pe etapele de lucru ale icoanei:
concordanța cu ceremonialul religios oficiat. Pentru unii transpuneau izvodul, trasând contururile, alții
rezolvarea acestei probleme ei au selectat scene din copiau inscripțiile, urmau cei care umpleau
"Erminiile" manuscrise. De cele mai multe ori, pe contururile, cei care aplicau foița de aur, argint sau,
aceste Erminii meșterii însemnau scenele care ulterior, dădeau cu bronz. Ultimele operații erau cele
trebuiau redate. De fapt, aici se află misterul și de înrămare a icoanei și fixare a capacului/dosului.
originalitatea icoanelor românești pe sticlă care
tematic sunt diferite de pictura pe sticlă occidentală, Dintre primi iconari care și-au semnat si datat
dar păstrează tehnica și maniera de lucru. În opinia lucrările, demonstrând astfel conștiința valorii muncii
autorului icoanele pe sticlă transilvănene nu sunt doar lor, autorul menționează pe Ioniță din Brașov, Nicolae
un gen al creației populare, ci un important martor Zugravul din Ludoș, Petru Zugravul din Topârcea și
vizual al spiritualității și identității românilor din Vasile Munteanu din Săliște. Pentru unii dintre aceștia
Transilvania. Prin intermediul icoanelor pe sticlă și abordarea tehnicii picturii pe sticlă nu era o problemă,
al iconografiei lor ortodoxe acestea au devenit un întrucât erau obișnuiți cu pictarea icoanelor pe lemn și
adevărat document de identitate al românilor, ”… a bisericilor de țară, având deja competență artistică și
un model de conviețuire și asimilare a unei cunoștințe teologice despre iconografia ortodoxă. În
sprirtualități ortodoxe în plenitudinea ei și a unei atelierele unor asemenea zugravi s-au școlit ucenici
creștinătăți europene în complexitatea sa”. care au dus mai departe această activitate. Un exemplu
În acest context socio-economic, confesional și îl constituie zugravul Stan care a activat la mai multe
cultural specific realităților din Transilvania mijlocului biserici din preajma Sibiului având ca ucenici pe Ioan,
de secol XVIII, Alexandru Chituță este de părere că ginerele lui, pe Vasile Muntean din Săliștea Sibiului, pe
două sunt zonele de locuire românească care pot fi Ioan Zugravul din Poplaca, pe Ioan Zugravul din
considerate vatra de geneză a icoanelor pe sticlă: Poiana Sibiului și pe Oprea Zugravul din Ludoș.
Mărginimea Sibiului și Șcheii Brașovului. Aflate fiecare Mesajul liturgic exprimat de iconari prin intermediul
în preajma unor prospere orașe săsești –Sibiul și temelor iconografice bizantine demonstrează”
Brașovul –, cu meșteșugari, negustori și târguri vestite, …vocația liturgică , mărturisitoare, doxologică,
aceste localități ofereau iconarilor și zugravilor de didactică și estetică a icoanelor și a picturii
biserici rurale posibilități de procurare a materialelor bisericești.”
de pictură –pigmenți, sticlă, foiță de aur și argint, O importantă contribuție la înțelegerea statutului
unelte – asigurându-le totodată facilități de desfacere a ecumenic și artistic al icoanelor pe sticlă din
mărfii în târgurile sezoniere. În sprijinul acestei Transilvania o realizează Alexandru Constantin
ipoteze sunt invocate lucrări de artă plastică din Chituță cînd analizează tematica și sursele de
secolul al XVIII-lea– grafică și pictură – care redau inspirație folosite de iconari. Totdeauna subiectele au
atmosfera târgurilor unde iconarii își vindeau avut ca model iconografia bizantină redată în
icoanele. pictura murală, în icoanele pe lemn, în xilogravurile
Pentru populația românească ocazia de a-și putea lucrate după tipăriturile din Moldova, precum și în
cumpăra obiecte de cult adecvate confesiunii lor, icoane venite din Grecia, Muntele Athos, Rusia,
icoane pe sticlă, împlinea o importantă nevoie Bulgaria. Conform unor credințe străvechi, cu origini
spirituală, cea a rugăciunii în propria casă. Prețul precreștine, bunul mers al vremii și al vieții oamenilor,
accesibil al icoanelor pe sticlă și tematica ortodoxă a sănătatea, fecunditatea animalelor, fertilitatea
determinat înmulțirea atelierelor de iconari, explicând pământului, belșugul și rodnicia culturilor erau date în
succesul de care s-au bucurat acestea, până în primele grija sfinților protectori ai anotimpurilor, ai
decenii ale secolului al XX-lea. Timp de peste 150 de gospodăriei, ai sănătății, ai copiilor, ai fetelor de
ani meșteșugul picturii pe sticlă s-a dezvoltat în măritat, ai recoltelor, ai vitelor, pescarilor ș.a.m.d. De
mai multe zone ale Transilvaniei. Mulți zugravi, la acești Sfinți așteptau țăranii protecție, alungarea
pictori de biserici sătești și făuritori de icoane, au bolilor și a calamităților naturale, noroc și spor în
început să cutreire satele în căutarea unor munca lor, îndepărtarea dușmanilor și biruință asupra
angajamente de lucrări și comenzi din partea nedreptăților sociale.
localnicilor. Cele mai frecvente teme religioase sunt cele din
ciclul Hristologic(scene din viața lui Iisus Hristos),
Mariologic(scene din viața Maicii Domnului),

216 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

reprezentari ale sfinților patroni ai ocupațiilor (Sf. contextul socio-economic și istoric specific societății
Gheorghe, Sf. Ilie, Sf. Dumitru, Sfintii Petru si Pavel, românești din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, putem
Sf.Teodor Tiron, Sf. Teodor). Acestor teme li se adaugă spune că opera lor aduce peste timp o mărturie
icoanele cu rol de protector al casei și familiei: Sfânta sinceră de credință ortodoxă împletită cu
Treime, Mântuitorul, Maica Domnului cu pruncul, reprezentările specifice universului lor spiritual.
Masa Raiului, precum și sfinții ocrotitori de ciumă și Această categorie de pictori, cu origini țărănești, a
alte boli precum Sf.Haralambie. Un loc important în oferit comunităților din care făceau parte,
casa oamenilor îl ocupă și icoanele care înfățișează imaginea duhovnicească a unui creștinism
sfinții protectori ai fiecăruia (Sf. Nicolae, Sf.Paraschiva, autentic, cel al dumnezeiesc-omenescului, cum îl
Sf. Fecioară Maria, Sf. Ioan Botezătorul, Sfinții numea Michael Quenot.
Arhangheli Mihail și Gavril,Sfinții Constantin și Elena).
Facilitatea nesperată a românilor transilvăneni de
a putea deține în propria casă mai multe icoane – câte
una pentru fiecare patron al activităților și nevoilor
sale spirituale – a generat în interiorul locuințelor
tradiționale românești un original mod de integrare al
acestora.
Considerate obiecte de cult, icoanele pe sticlă au
fost puse în camera curată, acolo unde țăranul își
păstra și etala statutul social și prestigiul de neam,
prin măiestria femeii de a îmbrăca casa cu odoare de
preț: covoare, păretare, ștergare, farfurii și cancee,
mobiler pictat sau împodobit cu crestături artistice,
piese de costum. În aceste încăperi, icoanelor le-a fost
rezervat un loc special, cel mai de sus, acolo unde cine
pășea pragul casei le putea vedea așezate la rând, pe
polițe de lemn decorate, aproape de tavan.
Edificatoare pentru maniera de abordare a
iconografiei ortodoxe sunt icoanele unor renumiți
zugravi, precum familia Grecu din Arpașu de Jos, Savu
Moga din Arpașu de Sus, Matei Purcaru, zis Țâmforea,
din Cârțișoara, Ioan Pop din Galații Făgărașului, fii
familiei Costea din Lancrăm, Savu Poienaru din Laz,
pentru a numi doar pe câțiva dintre cei mai valoroși
iconari. De cele mai multe ori, pentru pictarea Revenit în actualitate, meșteșugul pictării de
icoanelor ei nu au folosit izvoade/șabloane, întrucât icoane pe sticlă se bucură de succes nu numai pentru
aveau o temeinică cultură religioasă și artistică. calitățile artistice ale genului, cât , mai ales, pentru
Compozițiile lor sunt laborioase, dezvoltate pe mai valoarea emblematic identitară și confesională a
multe registre, impresionând printr-un narativism acestora.
aparte. În scene complexe, precum Judecata de Apoi, Virgil Ştefan Niţulescu - De la istoricul de artă
linia definește, sintetizează și exprimă mesajul religios George Oprescu pînă azi puțini au fost cei care au scris
cu o forță comunicațională de excepție. Acțiunea despre iconografia ortodoxă a Transilvaniei.
biblică este redată printr-o grafie demnă de cei mai Alexandru Chituță are un demers metodic,
experimentați miniaturiști. pedagogic, un limbaj accesibil. Volumul, bine redactat
Un tip iconografic foarte răspândit, asumat de pune în circulație obiecte de patrimoniu din diverse
zugravii mai multor centre, este Maica Domnului muzee sau din colecții particulare, icoane ce nu au mai
jalnică. În viziunea iconarilor țărani,în prim plan apare fost expuse sau văzute.
chipul îndurerat al Fecioarei Maria, cu maforion negru, Sînt meșteri zugravi mai puțin cunoscuți.
care plânge moartea fiului său răstignit. Dramatismul Icoanele d secol XIX sînt foarte scumpe. Cei de azi
scenei este sugerat de iconar prin suferința înscrisă pe sînt artiști, nu meșteri
chipul Fecioarei, a mâinilor împreunate și o cromatică E bine să colecționăm artă azi, pentru a lăsa
dominată de tonuri sumbre. Pe Valea Sebeșului și în nepoților, strănepoților valori spirituale și nu numai...
Mărginimea Sibiului compoziția este completată cu Între 1906 - 1948 Alexandru Tzigara Samurcaș,
silueta unei biserici, profilate în spatele Crucii primul director al Muzeului Tăranului Român a adus la
Răstignirii, iar deasupra capului Fecioarei apar două București icoanele transilvane.
ramuri înflorite sau doi îngeri. Desenul este grațios, În cadrul lansării albumului de artă interpreta
imprimând icoanei o notă de lirism. Oana Bozga Pintea a susținut un moment muzical.
Urmărind maniera de abordare a iconografiei
bizantine de către iconarii și zugravii de țară, în Liliana POPA
Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 217
 istoric de artă

218 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

Dimitrie Anghel
1872-2022

D
imitrie Anghel s-a născut la Fantezismul poetului este în bună Cetățean de Onoare post-mortem al
Cornești, comuna Miroslava- parte o închinare către feerie, moștenită comunei Miroslava în spiritul creației
Iași, unde se afla moșia și de la Eminescu, comună timpurilor în sale și activității literare atât ca poet,
conacul familiei. A călătorit în Italia, care a trăit și întărită prin anume prozator, dramaturg, publicist, cât și
Franța, unde a studiat literatura urmări ale romantismului și traducător. Profesori, elevi, scriitori au
la Sorbona, ]n Elveția și Spania, parnasianismului la modă în epocă. evocat personalitatea lui Dimitrie
revenind în țară în 1902. A fost Proza sa vădește înzestrare picturală, Anghel, împreună cu invitațații, poetul
funcționar în Dobrogea (1906–1907), eleganță a stilului și vervă polemică. Emilian Marcu și prof. Dr. Doru
referent la Casa Școalelor și inspector al excepțională și revoluționară. Fără ea Scărlătescu de la Univ. Alexandru Ioan
Ministerului Cultelor și Instrucțiunii nu s-ar înțelege proza de mai târziu a lui Cuza Iași, iar membrii Cenaclului care îi
Publice (din 1911). Dimitrie Anghel a T. Arghezi care perfecționează și poartă numele au recitat din versurile
debutat cu poezii în sistematizează maniera angheliană. De lui dar și din creațiile proprii inspirate
revista Contemporanul (1890), aceea el este considerat ca un promotor de el la inițiativa și sub îndrumarea
colaborând apoi, cu poezie și al unui nou stil în lirica românească, iar Acad.Liviu Pendefunda.
publicistică, la „Adevărul”, „Adevărul proza sa este singulară în literatura
literar și artistic”, „Lumea nouă”, romînească prin viziunea feerică și
„Literatură și artă română”, „Pagini valoarea ei muzicală.
literare”, „Viața românească” etc. A În publicistică se remarcă drept un
făcut parte din redacția și din comitetul luptător pentru emanciparea limbii
de direcție al revistei „Sămănătorul” literare române și a sistemului
(1906 - 1908). A editat revista educațional din școli cât a funcționat ca
„Cumpăna”, împreună cu Mihail inspector al Ministerului Cultelor și
Sadoveanu, Ștefan Octavian Iosif și Instrucțiunii publice. Satul și florile din
Ilarie Chendi (1909 - 1910). A debutat grădina casei sale revin obsesiv în
editorial cu Traduceri din Paul versuri.
Verlaine în 1903. În 1905 a publicat Autor de extracţie parnasiană şi
volumul de versuri În grădină, urmat, în simbolistă, poet şi prozator înzestrat, cu
1909, de Fantazii. Între timp au apărut o voce artistică unică în epocă şi în
operele scrise de D. Anghel în ansamblul literaturii române, Dimitrie
colaborare cu Ștefan O. Iosif: Legenda Anghel rămâne în memoria poporului și
funigeilor (poem dramatic, 1907), mai ales a celor din Corneștii unde s-a
Cometa (comedie, 1908, 1912), născut, încât mândria contemporanilor
Caleidoscopul lui A. Mirea (1908), nu numai că nu este exagerată ci se
Carmen saeculare (poem istoric, 1909), amplifică prin prezența ființei sale ca un
iar în 1910, Cireșul lui Lucullus (proză). simbol al miroslăvenilor de azi.
A mai scris și alte volume de proză, Descriind lumea florilor el însuși a fost
între care amintim doar câteva: numit Poetul florilor.
Povestea celor necăjiți (1911), Fantome Eu mi-alesesem lumea florilor, căci în
(1911), Oglinda fermecată (1912), lumea lor mi-am petrecut copilăria. Mi-
Triumful vieții(1912), Steluța. Traduce aduceam aminte de grădina minunată
din francezpă, italiană, germană. unde am trăit, de susurul sonor al
Dimitrie Anghel este unul dintre cei șipotului, de freamătul arborilor, de
mai importanți reprezentanți ai toată risipa de petale ce o împrăștie
simbolismului în literatura română. El vântul... este mărturisirea care l-a
cultivă mediul naturii artificiale, determinat pe Nicolae Iorga să-l
umanizate, al grădinilor și procedeul numească poet al florilor, dar și ca unul
sinesteziilor. Este un contemplativ, un dintre marii virtuoși ai prozei
visător, care aduce în poezie tema românești.
călătoriilor, a evaziunii, motivul boemei Realizând necesitatea reamintirii
și imagini ale peisajului marin. pentru generația tânără a valorilor
Simbolismul se îmbină în poezia lui cu culturii românești, în arealul care a
notele romantice. Fidel plaiurilor natale împodobit cu liniștea grădinilor pe cel
el se întoarce mereu la origini, în care urma să devină Dimitrie Anghel s-a
poeziile sale simțindu-se legătura inițiat un cenaclu și un simpozion care
sufletească cu frumusețile naturii din să-l omagieze. La 150 de ani de la
Corneștii copilăriei. nașterea sa i s-a conferit titlul de

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 219

Balul pomilor
Cu legănări abia simţite şi ritmice, încet-încet,
Pe pajiştea din faţa casei, caişii, zarzării şi prunii,
Înveşmântaţi în haine albe se clatină în faţa lunii,
Stând gata parcă să înceapă un pas uşor de menuet.

Se cată ram cu ram, se-nchină, şi-n urmă iarăşi vin la loc,

Cochetării şi graţii albe, şi roze gesturi, dulci arome,
Împrăştie în aer, danţul acesta ritmic de fantome,
Ce-aşteaptă de un an de zile minuta asta de noroc.

Ce e de spumă, sus pe ramuri, se face jos de catifea,

Şi astfel umbrele căzute pe pajişte par mantii grele
Zvârlite de dănţuitorii ce au rămas numa-n dantele,
În parcul legendar în care s-a prefăcut grădina mea.

Pe gura scorburilor vântul plecat a deşteptat un cânt,

Şi-nvoalte mâneci horbotate se-ntind uşoare să salute
Preludiul acestei stinse şi dulci orchestre nevăzute,
Şi-apoi cu reverenţe pomii s-au înclinat pîn’ la pămînt.

Ghirlănzi de flori îi leagă-n treacăt şi-un arc sub fiecare ram

Bolteşte-albastre perspective, sub care alte cete ninse
Coboară pe pământ din ceruri, venind cu candele aprinse
Să facă şi mai albă noaptea acestui alb epitalam.

Aşa-s în clipa asta toate, dar mâine albii cavaleri,

Despodobiţi de-atâtea graţii, ce le-mprumută luciul lunii,
Vor deveni ce-au fost de-a pururi: caişii, zarzării şi prunii,
Banalii pomi din faţa casei, ce-i ştiu de-atâtea primăveri.

Dimitrie ANGHEL

220 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

Au recitat Elena Pop, Alessandra Viorică, Alexandru Cărăușu (cls. A VII-a) și Ecaterina Pop (cls.a VI-a):

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 221

DEBUT

Elena POP Alessandra VIORICĂ

Toamnă târzie Un vis

neașteptat
Val de brumă argintie
împodobește țara.
Toamnă. La fereastra camerei mele
Florile le vestejește, Văd zeci de păsărele
Crizantemele mai sunt Ce se joacă printre nori
frunzele lor cărând Ascunzîndu-mi în ochi zori,
lacrimile copacilor ce plâng.
Pomii dezgoliți rămân Zorii unei zile minunate
fantome reci prin ceață Cum zăream doar într-o carte
ca un vis de jale. Care-n suflet m-au uimit
A rămas doar unul verde Zbor în sine regăsit.
și acela-ngreunat
de povara albă Aseară, înainte de apus
a sfântului decembre. Întrezărisem chipul lui Isus.
Oare fost-a doar un vis
Sau un sfânt miraj nescris?
Ecaterina POP
O pădure de
În grădină demult
Toți copacii au frunzele pe jos căzute Așa pădure, simt că nu mai este
iar ultimele de pe crengi par rebele Desprinsă-mi pare din poveste
în dansul lor – un cântec maiestuos Un demult verde și prosper
izvorând din colorate covoare. Căruia îi mulțumesc
ținându-mi mințile spre cer.
Stând sub cerul înnorat
vis plutesc în melodie. Mai jos, prin iarba moale
Ci în toamnă minunate-s florile sclipind de lumină
vânt și dans în armonie. Găsesc semințele strămoșilor
oglindiți prin grădină;
Stropi de ploaie câteodată cad; Sunt acești soldați, oare,
minele de aur printre nori străbat. copacii din zare
Un desen pe-o simplă foaie Care-și găsesc în adânc
este toamna care sufletu-mi înmoaie. propria licoare?

222 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

 ZBORURI SECRETE

Cleopatra LORINȚIU

Utopie
și deznădejde
V
ocea poetică distinctă, clar articulată din O poezie de-a dreptul programatică, o poezie
poezia lui Olimpiu Nușfelean a început în despre poezie, ne trimite spre fiorul fascinației
sfârșit să fie recunoscută la un nivel hai să contopirii cu absolutul. Sau mai bine zis al diluării
zicem național, în republica poeziei. Sau o fi în absolut. Ea trebuie citată în întregime ( ca de
monarhia poeziei și regele Nichita încă e jelit ? altfel mai toate poemele lui, pentru că are un
Sau o fi numai un principat poezia noastră încă, parcurs epic așezat într-o lirică desăvârșită)
ori o confenderație super ordonată, un fel de
Opresc barca şi cobor/ în apa adîncă pînă la
elveție ?
piept /să ajung lîngă pelicani şi să-i privesc de
Această joacă eu cred că i-ar place poetului, aproape/ la vărsarea fluviului în mare.//
joaca din și cu vorbele căci el are un simț al Concretul superb – /nu poveştile pentru copii, /nici
umorului foarte rafinat , vizibil deopotrivă în zborul, pe care nu-l poţi /atinge cu mîna...// Singur
poezie și proză. Are însă și un simț al gravității în leagănul apelor/ – amînare sau odihnă? –/
care este cumva atotputernic. înving spaima de a fi tot mai aproape/ de
splendoarea lor filmată cu teleobiectivul, /în cîrd
Poetul e grav și profund iar ”bucuria
plutitor, cu guşile pline de peşte...// Mă ignoră o
gravității”, poate să pară ceva imposibil,
vreme... /Dar, cu cît mai aproape, cu atît /curentul
contradictoriu și totuși,este.De altminteri și seva
mă îndepărtează de barcă, /furat deodată de forţa
poeziei sale e de natură să ne comunice, ori că
apei, nu de imagine. //Admiraţia sublimează în
poezia e ceva esențial fără de care viața nu are
teamă.// Fluviul, crescînd,/ ca într-un film inocent,
sens, ori că poezia e pe ducă într-o lume pe ducă
văzut în copilărie,/ îmbracă metafore înfricoşate,
deci nimic nu mai contează.
/se face deodată fluviul vieţii /şi încearcă să mă
Pe această scală aș zice de-a dreptul fure de pe picioare. //Înot! //Cine-mi mai vindecă,
deconcertantă mișcă Olimpiu Nușfelean poemele în zbatere,/ frica de a privi /devenită deodată frică
sale din această carte cu un titlu atât de frumos de moarte?” (VEDERE CU PELICANI )
”Unde așezăm plînsul copilului ?”
Fiind poate cea mai diversificată abordare
Analizată și disecată cu bucurie critică de poetică din ansamblul operei sale poetice, cartea
mulți confrați, cartea te poate însoți pe tine, de față este împărțită cumva programatic și
cititor de poezie, pasăre cam rară în zilele noastre conține în ea marile capitole ale vieții și artei
, deschizându-ți ferestruice zidite în zid. poetice.
Vizualizezi tot.
Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 223
 ”Duminică dimineaţa. Bat/ clopotele bisericii Modul de construcție al cărții este savant, cu
din cartier. //Prin fereastra deschisă /oraşul îmi adevărat meșteșug liric și ne dezvăluie cititorul
intră în casă înfrînt. //Farurile maşinilor sînt rafinat care este Nușfelean.
stinse de mult, /vitrinele sparte ignore/ ţipătul
Și totuși de ce ”Unde așezăm plînsul
cioburilor adunate-n făraş. //Cerşetorul, stăpîn al
copilului ?” Știm întrebările dar și declarațiile
tomberoanelor,/ numără mucuri de ţigară //în loc
formulate deja programatic de scriitor pe
de monede mărunte”(Duminică dimineața)
manșeta cărții :”Mi-am dat seama că sînt scriitor
Între îndoială, resemnare și speranța ce în momentul cănd conștientizarea scrisului meu s-
pâlpâie își scrie el destăinuirea foarte,foarte a întâlnit cu conștientizarea morții.Mi-am zis
intimă.” Şi eu ies, ies, /ies dintre cărţi, /din atunci că aș putea găsi un mijloc prin care să
încăpere,/ ies din mine /şi mă las înălţat/ pe înving moartea,sau măcar să o înșel.E o temă la
balonul de păpădie al credinţei” care încă meditez.” Declarația este în sine un
poem de o frumusețe simplă și tragică evident
Al patrulea capitol este cumva dialogul
căci suportul major al cărții este tragismul,
improvizat al poetului cu lumea, cu cei între care
condiția noastră ontologică iremediabil tragică și
trăiește.Sunt temele solilocviului său pe care-l
aspirația noastră spirituală și artistică , de utopie
împinge încetișor, la marginea cu dialogul. Aici se
dezdădăjduitoare.
adună laolaltă tandrețe și ironie, este locul în care
prin pâlnia lirică trece și licoarea bună și ●
particolele depuse în timp , mai brutale, e și
capitolul cel mai scurt de parcă și-ar asuma vina
ascunsă a acestui diary book.” Vai, dragii poeţi,/
cum trec ei cu paşi mari/ prin literatura română!...
/Inventează metafore /neintrate-n manuale
școlare, /ca şi cum chiar atunci /cuvintele ar
încolţi neștiute /în pagina abia ieşită din moara de
hîrtie.// Se risipesc prin cărţi /precum băutorii
smeriţi prin cîrciumi, /ghicind în rubinul licorii
/clipa optima/ a plecării spre stele.// Nu-i certaţi
cînd adorm la umbra unui vers izbutit – /precum
petale de cais sînt cuvintele cu care respiră,
/precum dalele de piatră şlefuită/ pe un mormînt
abia închis/
(Poezie dedicat misteriosului I.M. Sigur , nu
mă pot împiedica să mă gândesc cine e I.M.
probabil Ion Mureșan care și-a dobândit o
adevărată aura printer actualii autori
transilvăneni, dar cine știe poate o fi chiar Ion
Mircea cel care emana această aură în vremea
generației mele…Nu vom ști, aceasta ține de
anecdotica poeziei. De altfel cum eu îl cunosc pe
poetul Nușfelean de cam 50 de ani, de mi-e și
frică să spun cu voce tare cifra aceasta, am posibil
tentația de a interpreta, decoda diverse teme,
metafore, sugestii din poezia lui asociindu-le cu
episoadele vieții, ceea ce firește este total greșit.
Dar cum textele mele despre cărți și scriitori
sunt SIMPLE COMPUNERI LIBERE, nu au nimic de
a face cu recenzia, critica literară, comentariu
professional, pot să îmi permit, nu ?)
Teo Hue

224 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

Alpinist al devenirii și
desăvârșirii
„Să fim sinceri și să spunem adevărul până la capăt”.
(Ben Todică)

ntr-un proiect al Bibliotecii Județene „Nicolae persoane, personalități din municipiul și județul

Î Milescu Spătarul” Vaslui din anul 2008, ne-am

propus identificarea confraților români cu
rădăcini moldave (vasluiene), personalități marcante
nostru.
Viața omului, în general, a emigrantului, în special,
nu poate fi trăită și nici explicată decât de propria
ale culturii, artei, literaturii și spiritualității, purtători
persoană. Această afirmație este o axiomă. Cu atât mai
de cuvânt ai neamului românesc pe toate meridianele
mult și mai bine o fac cei cu har și înclinații spre
globului. Pentru identificarea acestora, una dintre
exprimări culturale, artistice, literare... Sinceri cu ei
modalități a fost corespondența via e-mail cu diferite
înșiși și cu ceilalți își deschid sufletul și se
persoane deja cunoscute și cu diverse instituţii ale
„mărturisesc” public prin ceea ce scriu și realizează
românilor din străinătate, printre care ambasadele și
prin toate fațele culturii și artei pe care le-au
consulatele românești. Ca răspuns al solicitării
îmbrățișat. Consultând cu atenție asemenea surse,
noastre, iată ce răspuns am primit din îndepărtata
vom găsi argumente personale solide pentru a susține
Australie: „Stimată Doamnă, Vă mulţumesc pentru
afirmația de mai sus. Așa se explică și faptul că oriunde
mesaj. Vă asigur că l-am retransmis către toate
s-a aflat, Ben Todică a trăit, simțit, gândit și s-a
persoanele de origine română aflate în baza noastră de
exprimat românește.
date, cu rugămintea de a fi făcut cunoscut de către toţi
cei care ar putea fi interesaţi. Cine este Ben (Benoni) TODICĂ? Este românul-
australian născut pe 23 noiembrie 1952 în satul Iezer,
Va urez mult succes în proiectul dumneavoastră.
comuna Puiești, județul Vaslui, care la vârsta fragedă
Cu cele mai bune urări, Marius Dragolea de 3-4 anișori a plecat împreună cu părinţii (Aurica și
Gheorghe) în Banat. Acolo a petrecut o copilărie care a
Consul General al României la Sydney”
rămas pururea verde în inima sa, a urmat cursurile
Nu mică ne-a fost bucuria atunci când am primit primare din Ciudanoviţa, Școala profesională UCMMA
primul mesaj de la unul dintre vasluienii noștri: din Bocşa, apoi Liceul de matematică din Oraviţa. În
„Dragă doamnă Vasilica Grigoraş, Mă simt onorat această perioadă și-a descoperit pasiunea pentru film,
pentru propunere, mă simt un om obişnuit ca să mi se (realizând câteva filme, unele premiate) și i se
dea o astfel de onoare lângă mari OAMENI ai neamului, dezvoltă gustul pentru teatru, jucând în echipe de
dar dumneavoastră și domnul director al Bibliotecii, amatori, stimulat şi de faptul că pe scena teatrului din
prof. Voicu Gelu Bichineţ ştiţi cel mai bine ce aveţi în Oraviţa a păşit cândva şi Mihai Eminescu. Urmează
minte cu acest plan - SUNT MULTE VALORI TĂCUTE, ÎN cursuri și seminarii căpătând abilități și competențe de
MOLDOVA! Vă ataşez datele mele personale în limba operare echipament de filmat şi fotografic, echipament
engleză (cred că sunt uşor de înţeles. Nu am făcut CV-ul de înregistrare şi editare sunet, procesare film și
în limba română pentru că nu a fost nevoie până acum). gramatica limbajului de film.
Încerc să caut o fotografie mai pe placul cerinţei
În anul 1979 emigrează în Australia. Aici îşi
dumneavoastră dar nu e uşor pentru că fotografii, tip
continuă pregătirea teoretică şi practică. A urmat mai
„Portofoliu”, nu am.
multe școli, cursuri, universități prin care a acumulat
Dacă mai doriţi şi alte informaţii, nu ezitaţi! cunoștințe temeinice și deprinderi în diferite domenii,
cum ar fi: regie, management, legislatie, documentare,
Numai bine, Ben (Benoni) Todică [Australia]”
media, inginerie de sunet, utilizarea echipamentelor
Încântați de veste, l-am contactat imediat, și astfel de studio, producție de film etc.
am închegat o frumoasă și durabilă prietenie, timp în
În întreaga sa viață a îmbrățișat mai multe
care Ben Todică a cunoscut și a ținut legătura cu multe
profesii, a practicat mai multe îndeletniciri: artist

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 225

independent (cineast, regizor, producător TV, în România, străbătând cu emoție și uimire drumuri
broadcaster, inginer de sunet, etc.); scriitor, editor, cunoscute și bătătorite cândva și pasaje filmate de
fotograf, jurnalist, artist. Harnic și priceput a cineast în perioada când locuia în Ciudanovița și lucra
îmbrățișat și profesii existenţiale: sudor, electronist, la mină. Este un film muzical și impresionează prin
director de cinematograf, mecanic maşinist maşini alternanța în timp a imaginilor. Reprezintă o întâlnire
extracţie, operator TV etc. Are și mai multe hobby-uri: de suflet cu prima iubire (locurile copilăriei), este un
electronică, fotografie, muzică, tenis şi plimbare prin cântec de leagăn, o mângâiere. Secvențele din film sunt
natură. asemenea unor coarde de instrument, pe care
auzindu-le inima vibrează la maximum, emoțiile
clocotesc.
Din anul 1993, pe lângă un loc de muncă stabil, a
lucrat o perioadă îndelungată ca inginer de sunet,
producător, crainic la postul de radio etnic, cunoscut şi
ca 3 ZZZ, 92.3 FM. O muncă pe bază de voluntariat
într-o activitate de teren, călătorii, filmare, producere
de interviuri pe diverse subiecte în Melbourne. Ben
Todică este și-un neobosit colaborator la Radio
România Cultural și alte posturi de radio din România,
este un consecvent colaborator la ziarele și revistele
românești din țară și ale românilor din întreaga lume.
Un an mai târziu are bucuria de a fi
producător/regizor ARCTV CH31, Televiziunea
comunităţii româneşti, Melbourne, Victoria. O
activitate tot pe bază de voluntariat, care se desfăşoară
pe segmentele: filmarea, producerea şi regizarea
programului săptămânal de o oră, producerea
programului de reclame în funcţie de cerinţele
sponsorilor, călătorii şi întâlniri pentru documentare,
interviuri pentru programele TV în diverse locaţii din
Australia. În anul 2004, la Festivalul naţional al
posturilor TV comunitare, programul românesc
realizat de Ben Todică s-a clasat între primele cinci
emisiuni, ca Best Arts Program, din totalul celor 506,
câte s-au înscris în competiţie. Din 2006 este membru
în Consiliul de regizori la TV 31 Melbourne, Australia.
În vâltoarea unei vieți pline de solicitări, Ben Încă de când trăia în România, Ben Todică a iubit
Todică s-a raportat permanent la România, la istoria și statornic și cu ardoare literatura. A participat la
spiritualitatea neamului. Printr-un „triumvirat” în cenacluri, concursuri şi seri de poezie, lansări de carte
sensul de înțelegere proprie a ipostazelor și întâlniri cu reputaţi scriitori şi poeţi din diferite
personalității sale (cineast, ziarist și scriitor) cu scopul colţuri ale lumii, conferinţe și recitaluri de poeme,
exprimării și impunerii pe arena artei, literaturii și schimburi de idei și impresii. Descoperindu-i talentul
jurnalismului a devenit în timp un „alpinist al devenirii literar, scriitorul Artur Silvestri îl îndeamnă să scrie,
și desăvârșirii”. A învățat să urce continuu pe drumul, asigurându-l de încrederea și susținerea sa. La
de cele mai multe ori abrupt, al cunoașterii și creației, Melbourne urmează, timp de trei ani, cursuri de
a escaladat înălțimi demne de admirat asemenea unui Creative Writing şi de editor (de film) profesionist, la
campion. Monash University, Open Chanel şi Australian and
Television School din Melbourne. Cursul de Creative
Pasionat de film din copilărie, a realizat în timp Writing îi trezeşte gustul pentru scris.
peste 300 de filme de lung și scurt metraj, nenumărate
videoclipuri. Într-o zi toridă de vară (23 iulie 2015), un Venind din sfera jurnalismului, în scris a
număr însemnat de iubitori de artă și frumos din îmbrățișat arta interviului și eseistica. În această idee
Bârlad, Huși, Negrești și Vaslui au venit la Vaslui se înscrie și publicarea unor cărți de-a lungul timpului:
pentru a viziona filmul „Drumul Nostru”, realizat de În două lumi, Timișoara, Editura Atticea, 2009;
Ben Todică. A fost posibil acest lucru într-un duplex Roman, Editura Mușatinia, 2012; Între două lumi,
Vaslui-Melbourne, România-Australia, invitat de Târgoviște, Editura Singur, 2011; ed. a 3-a la Roman,
onoare fiind Ben Todică. Vizionarea filmului a fost o Editura Mușatinia, 2012; Cu brațele aripi, Iași,
adevărată încântare pentru public, întrucât, tehnic Editura PIM, 2020; Căutând după mere, Un dialog
vorbind, filmul este o îmbinare fericită între călătoria amical cu Pavel Rătundeanu-Ferghete, vol. I, Craiova,

226 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

SITECH, 2018; Căutând după mere, Un dialog amical cu patimă tot ceea ce este curat și frumos în viață, Ben
cu Pavel Rătundeanu-Ferghete, vol. II, Craiova, Todică – creatorul se dăruiește total oamenilor,
SITECH, 2022. considerându-și astfel existența, prin cărți și filme,
pentru a oferi și celor din viitor un exemplu de
În paginile cărților sale transpare smerenia,
demnitate și bună purtare.”
modestia și demnitatea românului. Autorul, nu numai
că apreciază și promovează adevăratele valori, dar În primul său volum publicat, B. Todică afirmă:
sesizează și minusurile oamenilor și ceea ce se „Demnitatea și identitatea sunt valorile supreme ale
întâmplă nefiresc în țară și în lume. Ben Todică iubește omului, oriunde s-ar afla. Acestea dau sens și rost vieții,
oamenii, nu are nimic cu nimeni, ci cu faptele unora ne dau dragostea pentru comunitatea în care trăim.”
care nu au respect și iubire față de semeni, țară și Însă, cel mai important lucru pentru autor este ca în
neam. Se revoltă față de nedreptate, rea voință și, mai căutările și aflările, demersurile și împlinirile ori
ales, necredință. În discursul său literar adoptă o gamă eșecurile noastre „să fim sinceri și să spunem adevărul
largă de atitudini: sobrietate, gravitate, îngăduință, până la capăt”. Acest îndemn i-a fost far călăzitor și
înțelepciune, încurajare… temelie ziditoare vieții și întregii sale activități. Acest
mesaj mobilizator a fost transmis permanent prin
Primele două cărți publicate au fost lansate și la
cărțile sale, dar a ajuns la un apogeu în recenta carte
Biblioteca Județeană din Vaslui în activități duplex. La
apărută. Explicația este simplă. În ultimii ani
sfârșitul unei întâlniri, autorul afirma: „Am simțit o
societatea umană se află într-o degringoladă
dragoste milenară izvorâtă ca un poem din adâncuruile
accentuată, natura umană se sălbăticește, oamenii
culturii neamului nostru, rod al istoriei strămoșești.
devin fiare care distrug cu bună știință creația
Orânduirile trec, însă noi rămânem în credința noastră
Domnului – viața omului, natura… Eseistul Ben Todică
și vom dăinui precum păsările din înaltul cerului așa
numește, cataloghează această stare de lucruri,
cum ne-a dorit-o Marele Voievod Ștefan, energizați de
situație ca fiind o oscilație brutală, periculoasă, trecere
Eternul Eminescu.” Ce mărturie mai înălțătoare a
irațională… „Din Abis în Divin și invers”. Un titlu
românismului din sufletul lui Ben Todică poate fi mai
exprem de sugestiv pentru vremurile noastre. Dacă
frumoasă decât aceasta?
totul este creat de DUMNEZEU prin CUVÂNT în
Cărțile lui Ben Todică nu se uzează din cauza LUMINĂ, viața omenirii și a planetei ar trebui să fie
trecerii timpului, adică nu suportă acea uzură morală minunată, superbă, admirabilă, încântătoare…, însă
despre care se vorbește în lumea cărților, ci prin intervenția nesăbuită, nechibzuită a omului ne
dimpotrivă conținutul de idei și maniera de tratare a adâncim în prăpastie, în genune. În această grea
subiectelor abordate vor rămâne valabile și demne de misiune, „Nu, scriitorul și polemistul-maestru Ben
urmat acum și de generațiile viitoare. Todică nu predică în pustiu. Nici măcar la marginea
pământului. El se află în vâltoarea evenimentelor reale
Măreția sufletului său și valoarea operei sale au
sau improvizate pentru a avea cu ce (și cu cine)
fost recunoscute de românii din țară și din diaspora. În
polemiza, ba chiar în epicentrul lor. Și nu e deloc singur.
anul 2012, un grup important de personalități
Are, prin diseminarea eseurilor sale prin revistele din
culturale, artistice, literare, spirituale, dar și prieteni
țară și din lume care apar în format scris sau online,
din copilărie și din întreaga viață au colaborat la
zeci, sute, mii de cititori și susținători. Are și tovarăși de
alcătuirea și apariția unui volum aniversar la
crez, de credință și de scris tăios…”. (Nicolae Mătcaș)
împlinirea vârstei de 60 de ani „BEN TODICĂ -
Ambasador onorific al românismului”, Roman, Mulțumim cineastului, jurnalistului și scriitorului
Editura Mușatinia. M-am bucurat și simțit onorată să Ben Todică, model de spirit multicultural, pentru
fiu coordonator al resurselor cărții. prietenia de care dă permanent dovadă, pentru
încrederea cu care ne onorează prin colaborarea pe
În anul 2022, cu ocazia împlinirii unei noi vârste
plan literar, editorial și cultural, pentru promovarea
rotunde (70 ani), a apărut volumul de autor „Din ABIS
Vasluiului, Moldovei, Banatului și României, a
în DIVIN și invers”, Iași, Editura PIM, cu o prefață
personalităților și instituțiilor acestora, pentru
pertinentă și deosebit de elaborată, intitulată „GLASUL
susținerea multor proiecte, pentru cărțile oferite
UNUIA CARE PREDICĂ ÎN PUSTIU?”, semnată de
bibliotecilor din țară, Republica Moldova și Ucraina.
remarcabilul om de cultură, prof. univ. dr. docent
Lista de mulțumiri este cu mult mai lungă, însă mă
Nicolae Mătcaș, lingvist, cercetător științific, publicist,
opresc aici, urându-i vasluianului-bănățean,
poet, ministrul Științei și Învățământului din Republica
românului-australian, Ben Todică,
Moldova în perioada 1990-1994.
La mulți ani, frumoși, buni și rodnici alături de cei
Ben Todică este un consecvent căutător și
dragi!
descoperitor, iar ceea ce a aflat, învățat și creat a oferit
cu dragoste și altruism semenilor. Scriitorul indianist 23 noiembrie 2022,
George Anca îl numește pe bună dreptate „SISIF Vasilica GRIGORAȘ
CULEGĂTOR”, iar prof. dr. Petre Iosub afirmă: „Iubind

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 227

Alfred-Rennert POPLINGHER

Memorii
1.

V oi începe depănarea amintirilor prin a-mi

dezvălui actualul meu statut social,
deoarece drastica schimbare mi-a facilitat
așternerea lor pe hârtie. La sfârșitul anului 2021
o familie formată dintr-o mamă și un baiat, el
inginer, originari din Basarabia. Eram un frecvent
vizitator al familiei la apartamentul lor. Doamnei
îi făcea mare plăcere să mă serveasă cu grivaleh
am hotărât să mă retrag din activitatea iar mie și mai mult să mă delectez cu el. Fiul,
profesională medicală după 43 de ani de inginer, avea o colecție de reviste “Stiință și
activitate: 3 ani de medicină rurală în comunele Tehnică” pe care le răsfoiam cu mare interes
Popești și Costuleni din județul Iași, 7 ani de oprindu-mă cu deosebită plăcere asupra
activitate în cadrul spitalelor Rambam și Flieman ilustratelor. Un alt vecin era medic și era singurul
din Haifa – Israel și 33 de ani în propriul cabinet care poseda un aparat de televiziune. La el
medical. Hotărârea am luat-o cu inima împăcată vizionam deseori emisiunile cu Așchiuță (prima
cu opt luni înainte de împlinirea vârstei de 70 de emisiune pentru copii a televiziunii române).
ani. Am considerat că e timpul cel mai potrivit să Drept recompensă și la cerere le cântam tuturor
o fac și nu regret nici măcar o clipă. Această celor interesați să mă asculte melodia Awaara Mu
drastică schimbare mi-a adăugat vieții calmul, interpretată în original de celebrul actor indian
liniștea și libertatea de care de abia acum realizez Raj Kapoor în nu mai puțin vestitul film
câtă nevoie aveam. “Vagabondul”. Și mai era printre vecini un dentist
Cea mai îndepărtată amintire este despre care-și avea cabinetul in cadrul locuinței. Îl
un loc cu multă lume, veselie și eu învârtindu-mă frecventam des, mă atrăgeau sticluțele colorate ce
printre picioarele celor prezenți. După foarte conțineau fel de lel de substanțe și materiale
mulți ani am aflat de la părinți că era vorba de o medicale, scaunul de consultații și tratament care
mică petrecere organizată de ei cu ocazia mutării se ridica și cobora, instrumentele din metal
într-o nouă locuință. Aveam pe atunci trei ani. De inoxidabil care străluceau... Domnul dentist
acest loc mă leagă multe amintiri. E vorba de un manifesta o deosebită curiozitate și interes
apartament situat într-un bloc construit în primul pentru lenjeria intimă a pacientelor și se folosea
deceniu al secolului trecut. Se afla pe strada care de mine pentru a afla amănunte. Mă îndemna să
pe timpuri purta numele Malinovski și era mă strecor sub scaun și să mă uit sub fuste ca să-i
separată de un gard de curtea școlii Gheorghe pot descrie mai târziu ce îl interesa. Ce știam eu,
Asachi. Clădirea avea un singur etaj și era locuită un copil de patru-cinci ani ?
în majoritate de evrei. Dintre vecini îmi amintesc

228 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

 pentru un vehicul de
război era bineînțeles
culoarea verde și trapa
rotundă de pe plafonul
cabinei. Pernele erau
dintr-un material
catifelat de culoare bej.
Cred că era de producție
americană făcut cadou
armatei sovietice în
timpul celui de-al doilea
război mondial in semn
de sprijin și prietenie.

Eram fericit să primesc drept recompensă o ***

sticluță colorată sau nu știu ce “nimic” atrăgător. Vreau să menționez că din fragedă copilărie
Ce să mai vorbim, era un tip scabros. Dar dacă e am simțit, datorită atmosferei din casă și
să mă gândesc bine, s-ar putea ca interesul și educației primite (în special poveștile și
atracția care le simt azi pentru sexul frumos să explicațiile tatălui meu despre semnificația și
aibe radăcini în acele nevinovate spionări și importanța sărbătorilor religioase) că sunt evreu,
accese nepermise în intimitatea pacientelor că aparțin unui popor cu istorie de mii de ani și o
dentistului. credință diferita și unică. De asemeni de mic copil
Blocul avea o curte mare în care existau am aflat că exista o țară a evreilor, se numește
magazii ale locatarilor dar și ale unei Israel, că acolo e cam tot timpul cald și se cultivă
întreprinderi, cred așa pentru că un paznic avea portocale și banane. De existența Israelului am
grijă de ele în orele serii și duminicile - nu era fost informat și prin faptul ca vecini și cunoscuți
prea simpatic și binevoitor. Erau și alți copii, nu ne părăseau emigrând acolo.
mulți, de vârste apropiate cu a mea. Dintre ei cel Sărbătorile religioase erau păstrate și
mai bun prieten era E.B., cu un an mai mare. Eram serbate cu strictețe în familia noastră. Părinții
nedespărțiți până când el și familia s-au mutat în frecventau sinagoga în zilele de sărbătoare; îmi
altă locuință. Ulterior a făcut liceul la aceeași amintesc cu drag și bucurie cât de fericit eram să
școală cu mine – Liceul Național - și a absolvit și mă aflu la sărbătoarea de Simchat Tora
el Facultatea de Medicină. Actualmente trăiește în (Sărbătoarea Torei), purtând stegulețul
Statele Unite și practic, din păcate, nu mai suntem tradițional, mărul și lumânărica în casa de
în legătură de când s-a mutat din blocul copilăriei. rugăciune împreună cu alți copii.
Se vede că o prietenie de 2-3 ani la vârsta
grădiniței nu poate supraviețui unei despărțiri de
8-9 ani, perioada care a trecut până ne-am
revăzut la liceu.
Punctul de mare atracție pentru băieți și
foarte accesibil, căci se afla în curtea din fața
blocului, era un camion de război, mai bine zis ce
rămăsese din el. Era o relicvă rătăcită de pe
timpul celui de-al doilea război mondial. Cabina
era însă destul de bine păstrată și suficientă ca să
ne servească drept loc de joacă. Ce era specific

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 229

Anca SÎRGHIE

O prietenie
creatoare
Ștefan Aug. Doinaș și Radu Stanca

P
rieteniile între scriitori sunt rare. Și mai Starea de spirit tensionată din care se alimentează
puține sunt cele ce stau sub semnul creației. convingerile profesorilor și studenților clujeni aflați în
Celebră între toate la români este apropierea refugiu la Sibiu o fixează Lucian Blaga cu un sincer
poetului Mihai Eminescu de humuleșteanul Ion patetism: „Până ieri am fost o țară mare, din punct de
Creangă, pe care l-a conștientizat de talentul său vedere etnic și geografic, astăzi suntem o țară mult mai
narativ și amândoi sunt considerați astăzi clasici ai mică. Totuși, ni s-a dat să trăim 20 de ani în orizontul
literaturii române. Nesemnalată încă, prietenia dintre unei țări largi, aproape împărătești... Cu acest orizont în
Radu Stanca și Șt. Aug. Doinaș a avut o factură aparte, inimă o putem lua spre viitor.” 89 Cuvântul profesorului
pentru că epoca apropierii lor era dramatică politic și dobândește valoarea unui program al generațiilor de
liniile destinului le-au fost cu totul diferite. Ei aparțin studenți pe care îi modela nu doar spiritual, ci și moral.
generației literare formate solid sub raport intelectual Zestrea intelectuală cu care ei soseau la Sibiu i-a situat
și cu deschideri enciclopedice în perioada interbelică. într-un empireu la care nu vor ajunge următoarele
Radu Stanca își dobândise renumele de “Veniamin” al câteva generații ce se vor forma în anii postbelici ai
poeților de la revista „Gând Românesc” din Cluj, unde proletcultismului, ele fiind supuse unor repetate
absolvise Liceul „Gh. Șincai”, clasat pe locul al doilea la reașezări axiologice.
absolvire, remarcat de Ion Chinezu. Debutând la 15
Studenții clujeni soseau la Sibiu cu un potențial de
ani, el a împânzit presa transilvană atât ca poet cât și
entuziasm, ce va primeni atmosfera orașului-cetate.
ca recenzent al unor cărți recent publicate. Cu doi ani
Inițiativele în plan artistic și cultural sunt reluate în
mai tânăr, Ștefan Popa, (viitorul poet Șt. Aug. Doinaș )
ritm alert, pentru că noi apariții publicistice
ca elev, urmase Liceul “Moise Nicoară” la Arad, unde
universitare se intersectează cu spectacole de teatru
profesorul de română i-a fost Alecu Constantinescu,
ale studenților. La Facultatea de Filozofie și Litere din
tatăl lui Paul Everac. Acesta i-a deschis calea nu doar
Cluj, Stanca urmase primii doi ani. În schimb, Doinaș,
spre poeții români clasici ci și spre Mallarmé sau Paul
sosește direct la Sibiu în 1941. Se înscrie la Medicină,
Valéry. Dintre criticii literari, liceanul arădean a fost
urmând în paralel și cursurile de la Filozofie și Litere.
călăuzit de Vladimir Streinu, socotit un adevărat dascăl
Este facultatea la care trece în 1944, fascinat de
în teoria poeziei. El a debutat în 1939 în revista
universitari străluciți precum Lucian Blaga, Liviu Rusu,
condusă de George Călinescu “Jurnalul literar” de la
Nicolae Mărgineanu și D.D. Roșca. Interesul literar
lași, publicând în „Viața literară”, „Kalende”, „ Viața
provocat de apariția în ianuarie 1941 a publicației
Românească”, „Claviaturi”, „Universul literar”, „Țara”,
“Curțile dorului”90, “revistă de literatură a studenților
„Curentul literar.
în litere și filosofie”, îngrijită de redactorul responsabil
Taifunul care a tulburat viața Transilvaniei odată
cu Diktatul de la Viena din 30 august 1940 a produs
mutații decisive și în activitatea Universității “Regele 89 L.. Blaga, Rânduri de început, în “Curțile dorului”, an I, nr, l, ianuarie
1941, p. 2.
Ferdinand I” de la Cluj, care s-a văzut nevoită să-și 90 Revista “Curțile dorului” va apărea două numere, respectiv nr.1 în
adăpostească facultățile în cea mai mare parte la Sibiu. ianuarie și nr. 2-4 în lunile februarie-aprilie 1941.

230 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

Radu Stanca, crește și datorită publicării capitolului astfel prestigiul dobândit de ei în societatea culturală
Experiență și superstiție din volumul blagian Despre sibiană.
gândirea magică, aflat atunci sub tipar. De altfel,
Tinerii poeți ilustrează un gen literar pe care
profesorul Blaga însuși deschide nr.1 al revistei cu
atmosfera orașului medieval, socotit de ei la modul
poezia intitulată semnificativ La curțile dorului.
romantic un nou Hei le-o inspiră, versurile
Colaboratori dintre studenți sunt Ovidiu Drimba,
structurându-se acum și aici tot mai ferm. Stilul lui
Cornel Regman, Ion Oană, Romeo Dăscălescu, Ionel
Stanca devine mai expresiv în trasarea misterului ce
Neamtzu, Eugen Todoran și Radu Stoichiță.
învăluie siluete aparținând unui trecut tulbure. În
Lui Doinaș îi aparține cea mai edificatoare Nocturnă (Intru-n Sibiu….) sau în versurile intitulate
mărturie despre momentul apropierii lui de Radu Un cneaz valah la porțile Sibiului, poetul nu ezită să
Stanca, despre care avea o părere excepțională: ”Când, introducă în text chiar și numele orașului de refugiu.
începându-mi studenția, l-am cunoscut în toamna Astfel, în poezia intitulată Poem ( Prietenul meu Ioan
anului 1941 la Sibiu, Radu Stanca era un poet pe deplin Negoițescu ) apar versurile: ”Cu ochelari de soare
afirmat în peisajul cultural al Transilvaniei. Dar nu minte veacul-/De el și-ascunde ochiul, tristul, viul/ Îi
acest prestigiu l-a impus, curând, ca “șef de generație” place-n primul rând nimicul, fleacul/ Zambila-n piept,
în treptat mai restrânsul nostru grup de ucenici într-ale tristețea și Sibiul!”. Sunt doar câteva repere ale
scrisului. Nu: Radu Stanca era fascinant, în acei ani, burgului medieval de pe malurile Cibinului intrate
prin vasta sa cultură filosofică, literară și muzicală, prin durabil în geografie liricii lui Radu Stanca. Această
profunzimea și finețea disocierilor sale estetice, prin realitate se va extinde și asupra teatrului cu care își va
vivacitatea spiritului său elevat, prin verva sa împlini Stanca tot aici destinul său creator.
incomparabilă și printr-o vitalitate exuberantă...”91.
Întorcându-ne la un moment important pentru
Portretizarea continuă în aceiași termeni superlativi,
manifestarea sibiană a universitarilor clujeni, în plan
încheindu-se cu o considerație asupra dublării amiciției
cultural, inițiativele lor sunt foarte interesante. Tânărul
omenești cu una creatoare: ”Mai mult decât orice, însă,
profesor de estetică Liviu Rusu avea asupra
m-a impresionat nevoia lui omenească de a căuta și
“ucenicilor” lui o influență benefică, inoculându-le din
provoca, dincolo de camaraderia literară, relația
entuziasmul și înflăcărarea sa. Cursurile lui Liviu Rusu
adâncă a prieteniei durabile, formative.” 92 Înainte de a
erau frecventate cu mult interes. Se constituie în
se cunoaște ca studenți, ei se vor fi întâlnit ca tineri
curând gruparea „Prietenii Seminarului de estetică”, ce
poeți în pagini de reviste, mai presus de toate. La Sibiu,
se va metamorfoza în Cercul Literar de la Sibiu.
însă, cei doi studenți au comunicat direct, cu scop
Universitarul Blaga are un rol major în formarea
creator. Doinaș și-l amintește pe Radu în plimbările lor
studenților săi în general, dar îndeosebi asupra celor
stradale, recitând în gura mare versuri în limba
care fac parte din Cercul Literar de la Sibiu, printre care
germană din lirica lui Hermann Conradi, poetul care
se numără tinerii străluciți ca Radu Stanca, Ion
murise la numai 38 de ani. Iată un nebănuit prolog la
Desideriu Sîrbu, Șt. Aug. Doinaș etc. La Sibiu Blaga
destinul ce-i va fi hărăzit și lui, creator de geniu stins la
redactează, începând cu 1943, revista Saeculum, care
42 de ani, adică mult prea repede ca talentul său să-și fi
va apărea timp de un an. Tinerii colaboratori atacă în
dat întreaga măsură. Tot Doinaș evocă exercițiul lor de
mod convingător „pășunismul”, (termen inventat de
amiciție creatoare, când pornind de la un același vers
Stanca) ce periclita în artă prin impostură autentica
ori de la un enunț celebru, ei se întreceau scriind
valoare estetică. Radu Stanca, asistent la catedra de
fiecare în stilul său câte o poezie. Doinaș nu ezită să
Filosofia culturii și doctorand, publică articole ce tratau
recunoască superioritate prietenului său, remarcând în
teme filozofice ale stilului.94 Dexteritatea cu care
termeni superlativi la Radu “rolul unui ferment
studenții se mișcau în universul ideilor generale
prețios”, modelator pentru întregul grup cerchist prin
atrăgea atenția apreciativă a reputaților profesori ce îi
“...cultivarea unei poezii înțeleasă ca artă a compoziției,
inițiaseră în domeniul filosofiei. Într-un articol publicat
nu ca simplă expresie confesivă, respingând
în “Țara”, D.D. Roșca „vede semn bun în creșterea
deopotrivă purismul estetic și impuritatea umorală
interesului pentru filozofie la tineretul românesc de
brută”.93Ei se întâlnesc în cenaclurile urbei, așa cum a
azi. E bine că și-n Ardeal se înmulțește numărul
fost festivalul literar organizat de Cenaclul ziarului
tinerilor serioși care pipăie cu degete sensibile pulsul
“Curierul” în cadrul manifestărilor româno-americane
precipitant al vremii.”95 Se dădea astfel o replică lui Ion
de la Sibiu și Mediaș din 15-16 decembrie 1945.
Vlasiu care în aceeași publicație sibiană atacase pe
Invitați împreună cu alți cerchiști ca Ion Negoițescu și
studenții semnatari ai Manifestului adresat lui Eugen
Cornel Regman, cei doi baladiști citesc din poeziile lor
alături de scriitorul consacrat Paul Constantinescu și
strălucita profesoară Ecaterina Săndulescu, dovedind
94Vezi Radu Stanca, De la stilul istoric la stilul filosofic, în „Saeculum”,
91 Șt. Aug. Doinaș, Radu Stanca, în vol. Măștile adevărului poetic, 1943, an I, nr.6, p.96 și Stilistica-o nouă disciplină a filosofiei?, în
Editura Cartea Românească, Bucureșți, 1992, p. 136-137. „Saeculum”, an II, ianuarie-februarie 1944, p. 72-74.
92 Ibid., p. 137. 95D.D. Roșca, Interesant tineret ardelean, în “Țara”, Sibiu, an III, nr.
93 Ibid., p. 138. 626, din 20 iunie 1943, p. 2-3.

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 231

Lovinescu96. Acest document ce atestă nașterea elaborate și hrănite cu merinde spirituală.” 99 Această
cerchismului, va fi dezvoltat de Ion Negoițescu, care discrepanță se menține, chiar dacă Doinaș recurge la
considera într-o pagină memorialistică de mai târziu că aceeași recuzită medievală, mitologică și cosmică din
numai bazat pe tradiția transilvană “se poate crea o care se nutrește specia și chiar dacă în niciuna dintre
substanță românească majoră”97. etapele viitoare ale scrisului său limba folosită nu va
mai avea o aceeași armonie ca în baladele începutului
Cerchiștii semnau texte în revistele epocii spre a-și
său sibian. Această factură livrescă a baladelor lui
etala public ideile, iar în 1945 scot propria lor
Doinaș face înțeleasă afirmația lui N. Manolescu
publicație “Revista Cercului Literar” care apare din
concluzionând cu referire la întreaga lui creației că:
ianuarie până în august. Cu exigența ce-l caracteriza, Șt.
“Natura poeziei lui Doinaș constă în cultura ei. Dacă
Aug Doinaș nu ezită să sancționeze lipsa de valoare a
există o evoluție, ea seamănă mai degrabă cu o
materialelor apărute în “Luceafărul” din ultima
acumulare lentă și misterioasă decât cu o schimbare
perioadă, revistă despre ale cărei pagini va afirma că
bruscă la față. Poetul nu învață, ci se învață. Tânărul
„rămân niște moaște”.98 Radu Stanca semnează în
Doinaș se hrănește din presentimentul maturului
“Revista Cercului Literar”, nr. l, ianuarie, 1945, trei
Doinaș.”100 Dimpotrivă, la prietenul său, ca infuzie a
balade de excepțională frumusețe: Tristețe înainte de
lirismului în magma epică a baladei, poezii precum
luptă, Lamentația poetului pentru iubita sa, și
Pisica sau Tristețea înainte de luptă, Lamentația
Lamentația Ioanei dʼArc pe rug. În nr. 3, martie, 1945,
poetului pentru iubita sa și Lamentația Ioanei d’Arc pe
apar: Balada celor șapte focuri, Spada regelui, Domnița
rug, ca să ne oprim doar la aceste exemple dintr-un șir
blestemată, Infidelul, Cea mai frumoasă floare, Capul de
mult mai larg, vădesc profilul original al viziunii lui
fată, Turn înecat. În nr. 4, aprilie 1945, e publicată
Radu Stanca, nu numai raportat la creatorii cenaclului
poezia Pisica. În nr. triplu, iunie-august 1945 e
sibian, ci, după opinia noastră, chiar și pe planul
publicată balada lui Doinaș Mistrețul cu colți de argint.
poeziei românești contemporane.
Era vremea capodoperelor la cei doi baladiști. Baladele
lui Radu Stanca, apărute chiar de la primul număr al Cu mult mai bogată este creația baladistului Stanca
„Revistei Cercului Literar”, ni se relevă ca supuse unor inspirată de noul reper geografic, care i-a fecundat
rigori artistice superioare, întrunind virtuțile talentul. Realitatea este că nimic din ce descoperea
exemplarității atât prin echilibrul imagistic, prin Radu acum în „orașul surpriză” nu găsise în Clujul
cantabilitatea versurilor, cât mai ales prin grefarea adolescenței sale. “Intru-n Sibiu domol ca-ntr-o
dramaticului pe esența astfel potențată a meditației poveste/În care port viziera peste față”. Închipuirea
lirice. În afară de Mistrețul cu colți de argint, lucrează harnic, când cneazul valah devine castelan în
capodopera incontestabilă a lui Doinaș, nici Balada Spania și măștile lirice se schimbă neîncetat. În noua
celor trei punte de vedere, nici Sf. Gheorghe cel Fals, nici “cetate a umbrelor”, studentul Radu Stanca se simte ca
Alexandru refuzând apa, nici Trandafirul negru, Balada peștele-n apă. Atmosfera cetății lui Hermann îl inspiră
schimbului în natură, Crai de ghindă, Balada întrebării pentru baladele sale. Întovărășit de colegii săi
lui Parsifal, Acela-care-nu-se -teme- de- nimic nu pot apropiați, poetul-actor visa, ca un personaj matein, căci
egala fantezia debordantă cu care Stanca a ilustrat “adesea oprit lângă un stâlp al bisericii luterane,
specia aceasta revitalizată sub condeiul său de poet asculta sunetele de orgă pe muzica lui Dietrich
neoromantic. Buxtehude și Johann Sebastian Bach. Așa și-l amintește
Nicolae Balotă pe poetul alături de care s-a cufundat în
Amândoi cerchiștii teoretizează balada ca gen
arpegiile încântătoare ale Oratoriului de Crăciun sau ale
literar modern. La Sibiu, Radu Stanca intră astfel în
Pasiunii după Matei din muzica lui Bach, când Dressler,
perioada de apogeu a creației lui lirice. Fără ezitare, el
organistul revărsa torente de sonuri terestre peste
formulează în nr. 5 al „Revistei” o teorie a genului în
capetele noastre plecate. Ne îmbătăm cu acordurile
Resurecția baladei, sugerând căile de modernizare prin
pure iscate de piciorul pe pedală și degetele pe
altoirea lirică și dramatică a esenței epice tradiționale a
claviaturi ale cantorului”. După ceasuri de intens
speciei. Febrila căutare din Tristețe înainte de luptă
studiu, în „amurguri mai frivole”, numărați printre
etalează în evantai făgașele tipic stanciene ale unei
aleșii invitați, ei ascultau un rondo de Haydn la
fantezii baroc-plasticizante. Densitatea elementului
clavecinul „cu picturi galant-mitologice pe tăblii, și cu
livresc la Doinaș era teoretizată de autor în eseurile
sfeșnice de argint de o parte și de alta a portativului în
sale, unde lirismul se cerea controlat de rațiune:
vreuna dintre sălile palatului Brukenthal.”101
”Adeziunea la atare reguli implică refuzul de plano al
unei secreții lirice fortuite și necontrolate, a acelei Din fecunda floră memorialistică a cerchiștilor face
transpirații afective care ar vrea să ia locul unei arte parte și mărturisirea cu funcție identitară a lui Șt. Aug.

99:Șt.Aug. Doinaș, Poezie și modă poetică, Editura Eminescu, 1972, p.

96 I. Vlasiu, Slăbiciuni, în “Țara”, Sibiu, an III. nr.608, 28 mai 1943, p.3- 110.
4. 100 N. Manolescu, Istoria critică a literaturii române. 5 secole de
97 I. Negoițescu, Scrisoare către Radu Stanca. 8 septembrie 1946, în literatură, Editura Paralela 45, Pitești, 2008, p. 921.
Un roman epistolar, Editura Albatros, 1978, p. 48-49. 101 N. Balotă, R., Sibiul baladesc, în “Tribuna”, seria nouă, an XIV, nr. 6
98 Șt. Aug. Doinaș, Revista revistelor, în “Revista Cercului Literar”, an
( 680), din 5 febr., 1970., p.5.
I, 1945, nr.3, p. 80.

232 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

Doinaș :”Eu m-am născut a doua oară, spiritual, în Regman – nu o prezenţă coagulantă în „Cerc“
cadrul acestui Cerc Literar datorită acestui mediu, (coagularea presupune fixarea într-un punct şi
datorită vecinătății lor, datorită laboratorului pur materializarea lui până ce, greutatea depăşind
filosofic și literar în care mă aflam împreună cu suprafaţa, căderea la fund devine inevitabilă), ci una
prietenii mei, am putut să devin ceea ce am devenit. animată de o mişcare extraordinară, aspiratoare-
Spun în mod absolut categoric că fără ei nu aș fi devenit respingătoare; un fel de sunet care evoluează continuu,
ceea ce sunt.“ Nu ne va mira defel faptul că Ion făcând, rând pe rând, să se sesizeze rezonatorii diferiţi
Negoițescu avea să-i scrie din Cluj în 24 iulie 1946 lui ai „Cercului“ de o prezenţă continuă, variată, care le
Radu, care nu întâmplător i-a fost cel mai bun prieten dădea, tuturora şi fiecăruia, momentul just şi numărul
între studenți, cu nostalgia evocării Cercului Literar de armonic, pitagorician, în care se găseau pe ei înşişi. Şi
la Sibiu: “A fost permanent acea adevărată viață acum, iată-te, neverosimil, ca o poezie de Ilie Balea [9],
“cerchistă“ a mea, printre fantomele trecutului, de la zăcând între febre fizice şi metafizice. Te rog să mă
Schiller la Goethe și de la Goethe la Schiller, între care crezi că-ţi lipseşte atât atmosfera, cât şi ritmul interior,
sta fantoma cea mai apropiată și mai vie pentru mine: al creierului, ca să-ţi faci o demnă figură de bolnav. Te
Radu Stanca. Crede-mă că sunt cuprins de o puternică rog să te convingi că nu te prinde, şi… să nu mai faci. Ţi-
și răscolitoare emoție, când scriu aceste rânduri.“ 102 Ca o doresc, pentru cât mai curând, şi din toată inima.
o replică, Radu va estima amiciția pentru Nego drept o Lipsa ta începe să ne irite, îndeosebi că elementele
“uriașă capodoperă a vieții mele”. În mod cert, el nu va reacţionare, învechite şi necreatoare, ale „Cercului“, la
izbuti să mai ridice pe altcineva la aceeași înălțime adăpost de săgeţile tale, au cam început a-şi lua nasul la
prietenească la care îl situa pe Negoițescu. Doinaș purtare. Cred că Nego ţi-a relatat.”105 Declarat în mod
acoperea cu totul alte valențe, ca ferment creator expres sau numai dedus din context este rolul de
pentru poetul rămas la Sibiu. Dar, după risipirea mentor al grupului, pe care îl jucase Radu în perioada
prietenilor lui în 1945, ideea cerchistă dăinuie. Stanca sibiană a Cercului. Părând a-i accepta pe mai departe
organizează la Sibiu niște reuniuni ad-hoc cu câțiva această responsabilitate, Doinaș în face un raport
apropiați ( Ioana Postelnicu, Regman și fratele lui, complet al comportării fiecărui cerchist în lipsa lui
Aichelburg), bucuros să le citească din piesa lui în Stanca. Amestecul de elemente mondene și portretizări
manuscris Critis. La modul halucinant, Radu îi psihologice fără perdea dă nota caustic-veristă a
mărturisește lui Nego că trăiește senzația prezenței relatării epistolare. Impresia de autenticitate se
cerchiștilor în preajma sa, într-o proiecție ireală: ”Ca un dobândește abia când în epistola din 18 februarie 1946
abur ușor, te strecori și tu, ca și ceilalți, Doinaș, Doinaș ăși face un autoportret cvasi caricatural:”
Petroniu, Jaquier, printre zidurile interioare ale Dragul meu, te rog să mă ierţi că ţi-am scris numai, şi
ticălosului meu burg. Ați dobândit, în depărtarea în atât de mult, despre mine, dar aşa sunt în ultimul timp:
care vă văd, ceva fantastic și nălucitor.” 103 Interesant susceptibil, invidios, invidiat, scârbit, scârbos şi anost.
este că enumerarea începe cu numele lui Doinaș, cu Ca să le dau prilej, acestor „cerchişti“ să bârfească în
care păstra pe mai departe o amiciție temeinică, bazată voie, voi pleca peste câteva zile acasă, la reşedinţa mea
pe apreciere în plan creator, mai ales. de la ţară. Îţi poţi închipui deci, că, în curând, în Cluj nu
va mai fi „Cercul literar“, ci numai câţiva „cerchişti“. 106
Atunci când la finele anului 1945 ia inițiativa de a
Citind asemenea mărturisiri, ce lasă impresia unor
participa la o șezătoare literară a ziarului local
oglinzi pe alocuri deformante, orientate
„Curierul”, el are proiectul să pună în dialog Cenaclul
pluridirecționar, realizezi că prin ele se completează
bucureștean Sburătorul, din care ar fi urmat să
imaginea Clujului în perioada postbelică, cu seismica
sosească patru membri importanți, cu Cercul Literar de
cerchismului în derivă, așa cum Radu merita să ia
la Sibiu, din care este preocupat să aducă în urbe patru
cunoștință. Sinceritatea liminară este de necontestat,
prieteni, printre care se afla, desigur, și Doinaș.
iar prismele din care privește Doinaș confreria
Rațiunea unei asemenea inițiative este declarată
cerchistă depășește ca deschidere corespondența lui
explicit: ”În fine, nu atât șezătoarea contează, cât faptul
Stanca cu Nego, dialog care ne-a fost din 1978 până
de a ne strânge cu toții.” 104
acum singura imagine pe care o crezuserăm posibilă.
Vestea deteriorării pe care sănătatea lui Stanca o Deși bănuiam de ani mulți că o corespondență trebuia
înregistra după plecarea prietenilor lui cerchiști din să fi existat între Radu Stanca și Doinaș, abia acum
Sibiu, îi provoacă lui Doinaș o panoramare a poziției Marta Petreu și Ion Vartic, spre cinstea lor, scot la
fiecăruia dintre ei față de Radu, considerat a fi mai mult lumină câteva epistole descoperite în arhiva familie
decât un element coagulant al structurii lor, pe care ei o Stanca, purtând semnătura lui Șt. Aug. Doinaș. Aflăm
resimt ca permanentizată:” Nu mi te pot închipui unde se întâlneau cerchiștii clujeni și care era
tânjind, în pat, nemişcat; tu erai – contrar spuselor lui
105 :Șt. Aug. Doinaș , Scrisoare către Radu Stanca, în Nimeni n-a cruțat
102 Ion Negoițescu, Scrisoare către Radu Stanca, 24 iulie 1946, în Un pe nimeni, în „Apostrof”, Cluj-Napoca,. an XXXIII, nr. 10 (389), 2022,
roman epistolar, Editura Albatros, București, p. 39. p.3.
103 Radu Stanca, Scrisoare către Ion Negoițescu, Sibiu, probabil 11-12 106 Șt. Aug. Doinaș, Scrisoare către Radu Stanca, în Nimeni n-a cruțat

noiembrie 1945, în Op. cit., p. 11. pe nimeni, în „Apostrof”, Cluj-Napoca,. an XXXIII, nr. 10 (389), 2022,
104 Ibid., p. 13. p.4.

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 233

atmosfera reuniunilor, descrisă pe un ton plin de rămâne să lupte, el nu se refugiază.” 107 Ca un pictor în
umor:”Întâlnirile noastre pot fi văzute la o cârciumă cuvinte, Doinaș conturează chipuri și evocă situații
tipic naţ/ional/ . ţărănistă, pe Corso, căreia-i spuneam, dintr-o trăsătură de condei, definind la un moment dat
anapoda şi aiuristic „Ţibrea“, unde se bea bere şi se raportul dintre Regman și Petroiu:” În urma discuţiilor
consumă „langoşuri“ calde cu sare. Singurul care amicale avute cu el, am impresia că Regman e totuşi un
priveşte sceptic susnumitul aluat e Enescu, cuprins de bun băiat. În privinţa nasului însă, opinia mea este
o morgă artistocrată; în schimb Cotruş „umflă“ câte irevocabilă; i se lungeşte pe zi ce trece! Recent are o
cinci, răsfoind pe Kierkegaard. S-a produs o lovitură de predilecţie sadică de a-l persecuta pe Petroiu.” Exista o
stat în „Cerc“[33]: republica a fost uşor răsturnată; mondo cane a cerchiștilor, în care unii se năpustesc
anume: eu, Nego şi Regman, în şedinţă secretă, ne-am asupra altora, ca apoi să găsească resurse sufletești
constituit, înglobându-te şi pe tine, în „For Suprem“, am spre a reveni la prietenia generală. Chiar venirea
dat trei legi, fixând atribuţiile noastre dictatoriale, primăverii este anunțată cu trimiteri la colegii
sărbătoarea „Cercului“, şi învestirea membrilor, pe cerchiști, dintre care cel mai dorit era Radu, aflat la
baza titlurilor din cărţile de poker. Tu deţii funcţia de Sibiu:”În Cluj a sosit primăvara: Cotruş e stropit de sus
As de Treflă. Îţi vom trimite tabelul complect, care până jos cu mocirlă, iar Todoran „vânează“ pe Corso. Eu
cuprinde şi cerchiştii centrifugi, în curând, odată cu însumi… aştept… limpezirea apelor. Şi, cu toţii, sosirea
expunerea de motive a lui Regman (care se anunţă f. ta.
suculentă) şi odată cu regulamentul respectiv. (Îţi mai
Ce s-ar întâmpla dacă ai încerca să ne scrii?
divulg doar două poziţii: Fana e „damă“ în „cupa“ lui
Cu drag
Nego, iar Victor Iancu şeptar în „pica“ mea.) În plus, am
înfiinţat decoraţii, ordine, menţiuni, pentru a fi 23 Aug. Doinaş” Poanta semnăturii lui, cu trimitere
acordate de acum înainte membrilor care se vor la evenimentul politic de la 23 August, dovedea că
remarca. (Iată două, dintre menţiunile secrete: „cu sex umorul era la el acasă în orice împrejurare. .
disponibil“ şi „cu cearcăne de Corydon“.) Ţi le vom
Chiar și în plan omenesc, la departajarea făcută
trimite, în curând, în tablou complet. Ce să-ţi spun
atunci când iese dintr-o criză a bolii, Radu recunoaște
despre aceste evenimente interne? Todoran este cam
în corespondența cu Nego că Doinaș i-a dovedit cea mai
acru, Petroiu puţin mucezit, Cotruş n-are stare şi-
certă afecțiune. De aceea, înaintea celorlalți, lui îi va
alinare. Chestia a devenit însă tragică, situaţia cam
scrie cu ocazia Paștilor:” Lui Doinaș în mod special
albastră, în momentul când Regman le-a spus tuturora,
pentru marea prietenie de care a dat dovadă scriindu-
uşor răguşit: „Să fim bineînţeleşi! Noi nu v-am dat
mi foarte des, o îmbrățișare pe amândoi obrajii.
unele poziţii, grade, etc. Ci aceste poziţii în care vă
Celorlalți numai pe unul...”108(s.n.) Din 1944 în
vedeţi, reprezintă, de fapt, situaţia voastră în „Cerc“.
“Națiunea Română” Doinaș anunțase volumul de debut
Încolo să nu vă necăjiţi, pentru că, incontestabil, tu,
Manual de dragoste, ce nu va apărea, exact așa cum se
Cotruş, eşti cel mai inteligent, iar tu, Todoran, cel mai
întâmplase și cu câteva titluri promise de Radu Stanca
frumos!“. A fost un moment de panică între langoşuri.”
în presă. Avea girul marelui E. Lovinescu, în cenaclul
Epistolele lui Doinaș sunt generoase ca dimensiuni și
căruia citise, alături de Radu Stanca, în iunie 1943. În
conținut, iar tonul este plin de umor. El familiarizează
numărul din 1 ianuarie 1945 al publicației “Națiunea
pe prietenul său sibian cu variatele forme de activitate
Română”, Șt. Aug. Doinaș publică poezia Crai de ghindă,
cerchistă, unele prelungind cenaclurile sibiene:”A fost
dedicată lui Radu Stanca, o dovadă a admirației pe care
un cenaclu seral, exclusiv viril, la Nego. Radu Enescu şi-
i-o purta celui mai strălucit creator de versuri din
a citit, cu voce tare, nişte marginalii la problema
Cercul Literar sibian.
valorilor, primite excelent (Cotruş era livid! Nimeni nu
ştia însă de ce. În sfârşit Petroiu divulgă misterul: După revenirea Universității “Regele Ferdinand”
Otokar Sabin Březina, Curgegaard, cum i se mai zice[35], la Cluj, legătura cerchiștilor se păstrează prin
căzuse într-o băltoacă, adică intrase la apă. Regman corespondență, indiferent unde i-a plasat destinul pe
remarcă fin că nu era pentru prima dată când luase apă fiecare dintre ei. Radu Stanca are sentimentul unității
la pantofi!). Ioanichie Olteanu[36], pocăit, o bucolică f. lor spirituale atunci când mărturisește lui Ion
bine primită de Regman; eu, traduceri din Walt Negoițescu: “Tot azi am primit câteva scrisori de la
Whitman. Apoi eu am plecat la gară să-l aştept pe frate- băieții din Arad. Petroiu, în noul său mod stilistic, îmi
meu. Mi s-a spus că, urmând citirea piesei lui Pârvu, confirmă impresii mai vechi despre latențe bogate, dar
toţi au adormit în afară de Todoran, care, cu nasul în nefructificate. Doinaș, scurt și expeditiv, mă
manuscris, îi spunea din când în când: – „Treci, peste îmbrățișează cu putere. Puiu Cotruș, răsfirat și prolix,
scena asta!“. Critica ar fi fost aspră, zice-se. Astăzi s-au într-o singură frază îngrămădește întreaga scrisoare.
dus discuţii foarte aprinse asupra regiunii geografice Toți propun o întâlnire la Cluj în săptămâna ce vine. De
muntoase în care urmează a se înmagazina alimente îndată ce v-ați adunat, așadar, telegrafiați-mi sau
pentru refugiul bahic al „Cercului“. S-a căzut de acord
ca această regiune să fie una din regiunile pitoreşti ale 107 Ibid., Epistola din 3 martie 1946, în Nimeni n-a cruțat pe nimeni, în
României. Singur Cotruş a refuzat să accepte a „Apostrof”, Cluj-Napoca,. an XXXIII, nr. 10 (389), 2022, p.4.
108 Radu Stanca, Scrisoare către Ion Negoițescu, Sibiu, 5 aprilie 1946,
contribui cu o cotă de slănină fiartă, pe motivul că el
în JJn roman epistolar, ed. cit., p. 26.

234 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

telefonați-mi ca să sosim cu Regman și noi.” (s.n.) Nici cadrelor didactice la toate nivelurile și a oamenilor
că se putea face o panoramare mai autentică a muncii cu responsabilități sociale. Șt. Aug Doinaș a fost
cerchismului postsibian ca aceasta! Tinerii aceștia abia marginalizat din 1948 până în 1955, când era profesor
scăpați de studenție aveau conștiința unității grupului în niște sate din zona Arad și avea interdicția
lor. Modul cum caracterizează Stanca psihologic pe semnăturii. Prietenii nu pot decât să-l compătimească.
fiecare dintre cei trei cerchiști dovedea buna lor “Mai rău îmi pare de talentul lui Doinaș, îngropat ca
cunoaștere. Chiar și ideea unei revederi clujene li se talantul parabolic.”112 O caracteristică a
pare un eveniment ușor realizabil. Interesant este și corespondenței lui Stanca cu Nego este permanenta
modul cum cei doi cerchiști rămași al Sibiu se panoramare a cerchiștilor, care la nevoie recurg chiar
distrează creator: ”În lipsă de altceva ne distrăm cu și la traducerea în limba română a unor studii
Wolf Aichelburg scriind reciproc poezii. El românește, filosofice, trimise celorlalți, astfel ca la o discuția
eu nemțește. Raletului una chiar i-o putem publica, de programată să poată participa cât mai mulți dintre ei.
bună ce e. Pe cea care ți-o trimit eu să n-o blasfemiezi Soarta fiecăruia este problema tuturor. În 1950 se pune
pentru că Ralet spune că e „f. bună”. 109 Îi ține alături și la îndoială însăși dăinuirea cerchismului. Nego
speranța că vor obține finanțare ca să mai scoată în semnalează în „Almanahul literar” de la Cluj ”articolul
toamna anului 1945 un nou număr din „Revista în care se vorbește despre Cerc, despre tine și Doinaș.
Cercului Literar”. Chiar fără să poarte un dialog Am auzit că la anticari se cere mult “Revista Cercului…”
epistolar total, cum este cel cu Nego de la Cluj, Stanca Chinezu și Vianu se interesează, prin mesageri, dacă
simte o prietenie profundă pentru Doinaș. existăm.”113 În cultura românească Stanca și Doinaș
sunt cei mai valoroși dintre cerchiști. Atunci când
O anumită solidarizare cerchistă se perpetuează
regizorul sibian anunță o nouă premieră, cum se
atunci când Negoițescu îi comentează prietenului
întâmpla în vara anului 1950, cerchiștii găsesc cel mai
sibian modul cum trei dintre ei erau apreciați în
bun prilej de reîntâlnire. În fapt, oriunde, dar îndeosebi
“Calendarul Universul”, unde la rubrica „Anul literar”
la Cluj, regruparea cerchistă este binevenită: “Doinaș a
se scria despre ei: „Despre tine cel mai mult și cel mai
făcut cerere ca să fie numit sufleur la teatrul de aici-
favorabil, apoi puțin despre Doinaș și, în fine, nu tocmai
anunță Nego- și se pare că are șanse, încât ne vom mai
respingător, despre mine. Vezi că nu suntem chiar
aduna membrele noastre cerchiste, laolaltă, după atâta
uitați...”110 În așteptarea unui teatru euphorionist,
risipire, în cazul că vei reuși să vii și tu în ianuarie. La
cerchiștii își comentează cu maximă exigență lecturile
Sibiu el aduce și noile poezii, așa că poți organiza un
axate pe domenii esențiale, desigur fără vreo tangență
mic cenaclu, unde sper să auzim ceva și din piesa de
cu imperativele oficiale.
care mi-ai vorbit.” 114 Cei doi corespondenți pun la cale
În 1947, lui Doinaș i se acordă Premiul scoaterea noii reviste “Euphorion”, trasând șantierul
“Sburătorul” pentru volumul în manuscris Alfabet elaborării ei:” Dacă am reuși să-l mobilizăm pe Doinaș!
poetic, dar acest titlu va fi tipărit pe o carte abia în Fiindcă ar trebui ca din primăvară să pornim, chiar și
1978, cu prilejul unei antologii. “Cartea mareelor”, numai cu perspectiva interioară, la alcătuirea de sertar
volumul din 1964, în mod necesar conține și câteva a unor adevărate numere “Euphorion”. Cu Doinaș nu se
texte pe linie a ideologiei oficiale, menită să-i permită poate însă lucra decât avându-l la îndemână, în
reintrarea în literatură. Lui Radu Stanca i se dă același imediata apropiere.”115 Perspectiva reîntâlnirii
semn de apreciere care este Premiul “Sburătorul cerchiste la fine de an provoacă explozia emoțională a
pentru piesa Dona Juana în manuscris. Este o dovadă lui Radu: ”Mă bucur mai ales de revederea cu Doinaș pe
că Stanca și Doinaș urmau un traiect comun, așa cum care nu l-am mai văzut de atâta amar de timp și de
evoluau într-un peisaj cultural plin de obstacole. care mi-e nespus de dor.”116 Pentru Negoițescu poezia
Legăturile cerchiștilor se răcesc din cauza tensiunii lui Doinaș este de tip euphorionist, tot astfel cum
politice la care erau supuși. Negoițescu încearcă să spectacolul Hangița e “o ciornă a viitorului teatru
explice epistolar cu evidentă amărăciune tăcerea euphorionist”.117 Consecvent ideii, Negoițescu
prietenilor între care vechea legătură se rupsese:” realizează o antologie Poezia Română având ca repere
Doinaș nu dă niciun semn de viață. Teama, probabil, de pe Dosoftei și pe Doinaș, cea mai importantă realizare
a nu prilejui vizita noastră! Nici Deliu nu comunică.” 111 în cariera sa critică. La rându-i, Doinaș realiza un poem
În 1948 Ministerul Educației Naționale devine
Ministerul Învățământului Public, condus de un 112 Ion Negoițescu, Scrisoare către Radu Stanca, Cluj, 7 martie 1948,
comunist. În școli și universități, în întreprinderi și în Op. cit., ed. cit., p.130.
113 I. Negoițescu, Scrisoare către R. Stanca, Cluj, 3 mai 1950, în Op. cit.,
instituții de stat se organizează cursuri de reeducare a
ed. cit., p. 203.
114 I. Negoițescu, Scrisoare către R. Stanca, Cluj, 30 august 1950, în Op.
109 Radu Stanca , Scrisoare către Ion Negoițescu, Sibiu, 3 noiembrie cit., ed. cit., p. 218.
1945, în Un roman epistolar, Editura Albatros, 1978, p. 8. 115 I. Negoițescu, Scrisoare către R. Stanca, Cluj, 24 octombrie 1950, în
110 Ion Negoițescu, Scrisoare către Radu Stanca, Cluj, 29 decembrie Op. cit., ed. cit., p. 224.
1947, în Op. cit., ed. cit., p.124. 116 R. Stanca, Scrisoare către I. Negoițescu, Sibiu, 15 dec. 1950, în Op.
111 Ion Negoițescu, Scrisoare către Radu Stanca, Cluj, 3 septembrie cit., ed. cit., p. 231.
1947, în Op. cit., ed. cit., p. 107. Vezi și Scrisoarea din 21 oct. 1947, în 117 117 R. Stanca, Scrisoare către I. Negoițescu, Sibiu, 6 iulie. 1952, în

Op cit., p. 114. Op. cit., ed. cit., p. 269.

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 235

dedicat Cercului literar de la Sibiu, așa cum fusese la dezghețul ideologic. Apărut în același an, volumul lui
început, cu cerchiștii având figuri mitologice, de Nichita Stănescu, O viziune a sentimentelor, încă mai
valoare istorică în poezia română. Când primește noi conținea poeme strategice, obediente. Cel din
versuri de la Doinaș, stabilit în Gurahonț, le apreciază 1965, Dreptul la timp – nici unul. Sunt încă anii dificili
la superlativ. În primăvara lui 1958 se anunță căsătoria de tranziție, când scriitorii erau nevoiți, pentru a intra
lui Doinaș cu Irinel Liciu, celebra balerină, eveniment în sistem, să publice cărți sub nivelul lor, mai puțin
ce avea să-l echilibreze sufletește, după loviturile grele talentate decât autorii lor (vorba aceluiași Nichita).
primite. El nu va mai înceta să scrie până la sfârșitul Ceea ce azi poate părea compromis, pe atunci era o
vieții sale. mare victorie. Când un poet bolnav politic reintra în
circuit, era un semn că regimul se deschidea. Abia
Aprecierea de care se bucura Doinaș din partea
următoarele două volume, Omul cu compasul (1966)
prietenului său se va concretiza și prin recomandarea
și Seminția lui Laokoon (1967), vor fi un fel de bilanț,
pe care Radu Stanca i-o face, astfel Doinaș fiind primit
vor recupera atât baladele din perioada cerchistă
în 1956 ca redactor al revistei “Teatru”. Dar după un
(hiturile absolute ale poeziei sale), cât și alte texte care-
an, respectiv la 3 februarie 1957 va fi arestat și
l impun clar printre cei mai importanți poeți ai epocii.
condamnat “pentru omisiune de denunț”, stând în
Numai că, asemenea altora din „generația pierdută“,
temniță până în 5 februarie 1958. Este exclus din viața
asemenea lui Ion Caraion sau Leonid Dimov, care
literară până în 1963, astfel că Radu Stanca așa îl va
fuseseră reduși la tăcere vreme de două
cunoaște până a închis ochii. Așa erau și alți cerchiști.
decenii, Doinaș scrie câțiva ani nu din prezent, ci
Poet livresc, ale cărui versuri se nutresc din diferite
din trecut. În loc să debuteze propriu-zis, el își
domenii ale cunoașterii, în sensul goethean al
antologhează scrisul. E o situație de neimaginat pentru
cuvântului.
noi, azi. Culegerea din 1968, Ipostaze, e o selecție de
Revenirile pe care autorul Mistrețului cu colți de texte unul și unul, dintre care multe provin din prima
argint le făcea la Sibiu, așa cum a fost și cea prilejuită perioadă a creației, cea baladescă.” Scandalul provocat
de conferirea titlului de Doctor Honoris Causa la de dosarul său de la securitate a fost declanșat în 2003
Universitatea “Lucian Blaga”, eveniment la care am de cuvântul lui Adrian Păunescu în Parlamentul
participat cu multă emoție și noi, erau agrementate României, argumente fiind comentate de George
totdeauna cu plimbări prin locurile aducerii aminte a Neagoe în cartea Asul de pică: Șt. Aug. Doinaș. Îl va
studenției: ”Am venit de multe ori la Sibiu, în acel apăra Gelu Ionescu, într-un articol din
Heidelberg al formării mele intelectuale, după revista Apostrof, din 2014, „Cazul Doinaș“ și mai
dispariția lui Radu Stanca. Am străbătut aceleași străzi consistent de Gabriel Andreescu, în cartea din 2016,
și piețe, ca pe vremea studenției noastre, am făcut din Existența prin cultură. Represiune,
nou aceleași popasuri, mi-am rememorat evenimente colaboraționism și rezistență sub regimul
pline de bucurie, de haz, de tristețe de elan și de comunist, care conchide, analizând profesionist
resemnare...Dar niciodată, nici o clipă, nu l-am documentele de la CNSAS, că poetul a fost o „sursă
reîntâlnit pe neuitatul Radu Stanca, așa cum era atunci, benignă“ și că dosarul său „nu are conținut de poliție
ca pe o umbră vană, ca pe “mortul care umblă prin politică”. Argumentând că Doinaș este un goethean în
cetate”, ci întotdeauna ca pe o ființă aievea, ca pe un sensul creator al cuvântului, ca om cu o cultură
alter ego al meu, ca pe propria-mi tinerețe, mai enciclopedică, Bogdan Crețu conchide că poezia sa “nu
prețioasă-pentru mine, unul, da!-chiar decât copilăria este elitistă, pentru că nu obligă la o receptare inițiată,
mea. Mi-am reîntâlnit mereu colegul iubit ca frate întru ci digeră cultura și o transformă într-un limbaj natural.
ideal, ca partener la un Destin pe care mi-l visez sudat, Printre livreștii noștri, Doinaș e între cei dintâi.”
topit, făcând una cu cultura poporului meu, ca pe un
În an centenar, remarcăm faptul că Șt. Aug. Doinaș
dascăl întru prietenie. Și de fiecare dată m-am simțit
se va instala antum în rândul scriitorilor notorii,
copleșit, alături de cascada lacrimilor sufletului, de
dobândind Premiul pentru Poezie al Academiei și
povara datoriei spirituale pe care, surâzând, fără să-mi
premii ale Uniunii Scriitorilor. Este membru al
dau seama atunci, am contracta-o zi de zi, față de cea
Academiei Române. Încă antum el se va integra în
mai frumoasă figură din grupul nostru de tineri
peisajul liric european și universal. Cu totul onorant, în
entuziaști.”118
1990 i se acorda Premiul European pentru Literatura
Bogdan Crețu publică în “Observatorul cultural” KOV. Iată o atestare de care nu s-a bucurat și Radu
din 21 aprilie 2022 articolul Șt. Aug. Doinaș, cel mai Stanca, strălucitul baladist, ea, atestarea, rămânând cu
goethean poet al literaturii române, unde se prisosință în sarcina posterității.
panoramează atât dimensiunea antumă, cât și cea
postumă a destinului său. Tocmai de aceea o vom cita
cu larghețe, păstrând chiar și ortografia
semnatarului:„Autorul a debutat cu un an mai înainte
de Congresul al IX-lea al PCR, care a asumat oficial
֍
118 Șt. Aug. Doinaș, Radu Stanca, Vol. cit., ed. cit., p. 144-145.

236 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

Doctorul Gőbbel
L
a sfârșitul anilor ’50 și începutul anilor ’60, ai Gheorghe din Râmnicu Vâlcea, viitorul patriah
secolului trecut, medicul veterinar al Comunei Justinian. Mărian Frântu mai susținea chiar că
Câineni, din nordul Țării Loviștei, era un sas rămăsese prieten cu președintele Partidului
din Sibiu – doctorul Göbbel – al cărui prenume – Karl, Muncitoresc din România și al Consiliului de Stat al
cei mai mulți locuitori nici nu i-l cunoșteau, darămite Republicii Populare Române, ce mai – cu ditamai șeful
să-l mai și folosească. Făcea naveta cu o motocicletă IJ, statului, și că oricând avea trecere la el. Fireşte, nu era
îmbrăcat din cap până-n picioare în… piele, fie iarnă, crezut decât de foarte puţini, cei mai mulţi dintre cei
fie vară; avea în clădirea impunătoare a Sfatului care-l ascultau povestind și asta – destul de rar și
Popular din Câineni de Argeș, devenit mai târziu – numai după ce-l… încălzeau cu două-trei ciocane de
Câinenii Mici, un birou, în fapt – o cămăruță cu un țuică la MAT (bufetul sătesc, inițialele provin de la
birou mic, un scaun rablagit, un raft pentru documente Monopolul Alcoolului și Tutunului), oameni cu scaun la
în spate, iar în fața sa, lângă ușa strâmtă, un dulap cap, îi spuneau că bate câmpii:
metalic unde-și ținea trusa medicală necesară – Hă, hă, hă, Mărian Frântu şî pretin cu Gheorghiu-
practicării profesiei și echipamentul de lucru în care se Dej şî cu patriarhu’, s-o crează mutu’! – îl lua în
schimba din cel de motociclist. Nu venea chiar zilnic la derâdere Gogu Aslău, zis Gogu Pioresii.
serviciu, se pare că mai avea și alte însăcinări din – Bine, bă, păi tu ne iei pă noi de fraieri? – sărea cu
partea noului regim, când lipsea, locul i-l ținea Laie gura pe el şi Gore Fetelea.
Cojocaru, poreclit Citiri, agentul lui veterinar, care – Bă, dacă ie aşa cum spui tu, atuncea de ce dracu’
locuia în satul Greblești; fiind devotat noului regim, i se n-îi fi ajuns şî tu pân’ Comitetu’ Central, sau barim ceva
instalase la domiciliul său din orașul transilvan un şăf pă la regiune? Nici la raion n-ai fost în stare să te
telefon, lucru foarte rar pe vremea aceea, iar în caz de aciuiez’, cum au făcut-o alţî măi proşti ca tine! – îl
urgență, Citiri îl suna de la Sfatul Popular și el, în mai judeca la rândul lui și Dinu Fetelea, zis Rancotă.
puțin de o oră, se și prezenta la… caz. Era un bun
profesionist, sub îndrumarea lui învățând meserie
mulți agenți veterinari din comună, chiar și medici, ca
doctorul Țarcă, cel care i-a și luat locul atunci când el s-
a pensionat, iar băiatul cel mare al lui Citiri a urmat
medicina veterinară tocmai fiindcă vedea cum se…
descurcă taică-său și șeful lui cu această profesie; la fel
– și băiatul cel mare al lui Iorga Șandru, vestit vânător,
și mulți alții după ei, din Greblești, între care toți cei
trei fii ai profesorului meu de matematică – Mihai
Daneș.
Eram prin clasa a doua sau a treia când eu, martor
fiind la următoarea întâmplare, am început să-l urăsc
pur și simplu pe doctorul Göbbel… A fost atunci o
perioadă foarte grea, tocmai încetase să mai bântuie
prin comună comisia de colectivizare, în frunte cu un
politruc de la raion – Udeci îl chema, când apărea prin
sate lumea îi striga cu ură făcând aluzie la numele lui
ciudat :
– Huo de ‘cii!
Locuitorii comunei au opus însă o
rezistență crâncenă tentativelor de colectivizare ale
regimului, între alții vestit pentru asta fiind un locuitor
din Greblești – Mărian Frântu îl chema, zis și Ceapaev,
datorită înfățișării sale; acesta era un fost ilegalist, care
cică stătuse în celulă cu Gheorghe Gheorghiu-Dej în
Lagărul de la Târgu Jiu, de unde au evadat pentru a…
face 23 august 1944, după evadare ajutați fiind de
preotul Ioan Marina, parohul Bisericii Sfântul Mărian Frântu (22.12.1893-27.12.1975) – fotografie din anul 1974.

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 237

 Grup de locuitori din Greblești (1960), cei mai mulți dintre ei rude cu Mărian Frântu (primul din dreapta, în costum popular și cu barbă)

Gheorghe Iacobescu, zis Bicosu, care se dăduse cu refuzat, tocmai văzând de ce erau în stare conaționalii
partidul, primind chiar şi o slujbă importantă – era lui…
ditamai preşedintele Cooperaţiei de Consum pe Atunci când se stârneau asemenea dispute în jurul
comună – îi lua apărarea lui Mărian Frântu: lui, Mărian Frântu nu mai punea şi el gaz pă foc ci
– Lăsaţî-l bă, în pace, nu vă gândiţ’ şî voi cât a dădea a lehamite din mână şi, târşindu-şi picioarele,
suferit iel în ilegalitate? pleca semeţ, cu capul sus și pieptul înainte, călcând
– A suferit pă dracu’! Atuncea când ieu luptam la apăsat, militărește:
Cotu’ Donulii, iel stătea bine mersî în puşcărie, pă masă – Ce ştiţ’ voi? Habar n-aveţ’!
şî casă di la Antonescu! – se burzuluia Niţă Mandea, zis Fapt este însă că, prin 1961, s-a zvonit în comună
Ţambalagiu’ popii, era cântăreţ bisericesc. și apoi în toată Loviștea, că Mărian Frântu s-ar fi dus la
– Eheee, să fi stat iel în prizonerat zece ani, cum București în audiență la Gheorghiu-Dej și, fără vreo
am stat eu în Danbaş, la ruş’, care ne munceau în mină altă introducere, i-ar fi zis acestuia ritos:
cel puţin dooşpe ore pă zî, de ne dehulau, leşânaţ’ de – Bă Ghiță, tu la mine-n sat nu faci colectiv, ai
foame şî ţapeni de frig…, mama lor de muscali! – înțăles?!
întărea şi Mitică Teodorescu, zis Căţea, privind trist, în – Nu fac, Măriene, nu fac, liniștete-te! – i-ar fi
gol, la amintirea celor petrecute din 1941, când căzuse răspuns Gheorghiu-Dej, după care cică l-ar fi ospătat, i-
prizonier, şi până în 1951, când a fost eliberat. ar fi dat niște bani de buzunar și l-ar fi trimis la gară cu
Se uita apoi cu milă la Mărian Frântu, ştiindu-l o mașină de-a partidului.
comunist din ilegalitate, şi se tot întreba dacă acesta ar Deși lumea nu-l prea credea pe Mărian Frântu,
fi putut omorî oameni cu sânge rece, aşa cum văzuse el totuși, până la urmă, în toată Loviștea, colectiv nu s-a
făcând pe cei pe care îi numea pandurii români, de fapt făcut decât în comuna vecină – Boișoara, iar în Câineni
– prizonieri români, cărora sovieticii le promiseseră s-a făcut doar o întovărășire, și anume în satul Câineni
slujbe bune în ţară după eliberare, iar ei acceptaseră să de Vâlcea; în mod curios, acea întovărășire s-a făcut cu
facă parte din plutoanele de execuţie care lichidau cu terenul de pe Malu’ Podului, teren care într-adevăr
precădere prizonieri germani. Deși a avut ocazia să aparținea locuitorilor din Câineni de Vâlcea, dar și cu
vină din prizonierat în țară mai devreme, i e propusese cel din… Câmpu’ Sărăcineștilor, situat însă dincolo de
să facă parte din una dintre cele două divizii sovietice Robești, deși acela aparținea unor locuitori din comuna
formate din prizonieri români – Tudor Vladimirescu, Racovița. Rămăsese însă povara cotelor obligatorii,
respectiv – Horia, Cloșca și Crișan, Mitică Cățea a
ceva mai tîrziu – a contractelor de achiziții, vârâte,

238 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

desigur, cu anasâna pe gât gospodarilor, pentru carne întâlnite în cale, el și Ion Ureche, zis Săraru erau primii
(porc, pasăre, oaie și capră), lapte și ouă, produsele de în biserică la orice sărbătoare, măcar aceasta din urmă
primă necesitate – gazul (petrolul lampant), sarea, pregătea biserica pentru slujbă, timp în care Drăgan se
zahărul, chibriturile etc. se dădeau partial sau total închina și se ruga pe la toate icoanele și toți sfinții
pe… ouă, pâinea era pe cartelă la care aveau dreptul zugrăviți; era toamna târziu, mă dusesem la colega
doar salariații!... Pentru stabilirea lor, în fiecare an, de mea de clasă – Tiuța Costea, nepoata orfană de ambii
pe la sfârşitul lui ianuarie şi până în martie, satele părinți și crescută de Drăgan și nevasta lui, își rupsese
comunei erau bântuite de comisiile de recensământ al piciorul, îl avea în ghips și lipsea de la școală iar eu îi
animalelor, aşa cum mai înainte fuseseră bântuite de dădusem temele primite, le mai și făceam cu ea că nu
comisiile de colectivizare. Câţiva ani la rând, cele două prea-i plăcea să învețe, domnul Nelu Șandru,
comisii s-au călcat în picioare una pe cealaltă, învățătorul nostru, îmi trasase mie această sarcină,
scoţându-i din minţi pe oameni. deși mai aproape de ea stăteau încă doi colegi de clasă,
În perioada în care se făcea recensământul respectiv – Achim, băiatul cel mic al lui Trocărel, și
animalelor, noi, copiii, aveam un rol foarte important: Gheorghe Dache, zis Cacarela, după porecla tatălui său
trebuia să ducem cea mai mare parte a lor – vite, oi, pe care-l chema tot Gheorghe, dar, tot așa – amândoi
capre, porci, chiar şi păsări – cât mai departe de casă şi acești colegi ai mei nu se prea omorau cu cartea…
să le păzim cu rândul până trecea recensământul. În curte, tocmai fusese adusă vaca lui Drăgan, se
Fiecare gospodar avea pe câte un petec de pământ surpase undeva pe Valea Ganii, văcari în sat se puneau
situat departe de sat, pe dealuri și munți, un grajd din doar în perioada verii, de la 1 octombrie animalele
bârne, iar alături – o colibă sau chiar o așa-numită umblau singure după hrană căci oamenii își
căsoaie din lemn sau zid, cu toate cele necesare traiului strânseseră recoltele (cartofi, porumb, fân, prune) și
zilnic, şi acolo își ascundea animalele… nu mai aveau de ce să fie păzite. Nici pomeneală ca
Țin minte că, de fiecare dată când comisia de vaca să fi fost surpată intenționat, Drăgan n-avea nici
recesământ al animalelor se apropia de casa noastră, un interes să facă așa ceva, avea vițel de nici două luni
tatăl meu dădea iute pe gât câteva ciocane de ţuică de și era abia la a treia fătare, și el și nevastă-sa se tot
la Gheorghe Trocaru, zis Trocărel, sau de la Ioana jeluiau că ce-or să-i mai dea Tiuței să mănânce dacă
Boromiz, zisă Băloasa, cârciumari nocturni și, evident – vaca lor murise prăvălindu-se în prăpastie.
clandestini, apoi lua în mână o toporişcă bine ascuţită, Cum-necum, doctorul Göbbel aflase de întâmplare
se aşeza crăcănat în faţa porţii și zicea apăsat, printre și era deja prezent în curte pentru a cerceta cazul. Avea
dinți: întotdeauna cu el o trusă din piele cu cinci cuțite
– Dacă-m’ intraţ’ în curte, vă crăp capu’! Or scriţ’ ce speciale și o toporișcă bine ascuțită, când eu am
vă spui ieu, or, v-a loat mama draculi, s-a-nţăles? coborât din casă auzind hărmălaie în curte, el tocmai
Te puteai pune cu… nebunul? Toată lumea ştia, spinteca vaca moartă, cică pentru a-i face autopsia.
deşi nu fusese dovedit, că-ntr-o noapte, el împreună cu Înainte de asta însă, îi certase grozav pe Drăgan și pe
Nelu Bohanţu şi Ion Brulincu bătuseră măr comisia de nevastă-sa că și-au permis s-o aducă acasă, tot striga la
colectivizare în frunte Udeci, fapt petrecut pe întuneric ei că trebuiau s-o lase acolo unde se surpase, că venea
chiar în casa lui Trocărel, unde ei se cinsteau cu câte o el acolo s-o vadă, o adusese Cacarela, vecinul lor mai de
țuică. din-jos, cu carul, avea boi buni și mai făcea cărăușie pe
Tot pe atunci erai pasibil de pușcărie dacă la oameni pentru un ban în plus…
îndrăzneai să tai o vită, fie ea și vițel de lapte. Pentru a Cu o îndemânare uluitoare, folosind toporișca și
avea și ei o… carne proaspătă la masă, oamenii unul dintre cuțitele lui speciale, doctorul Göbbel a
recurgeau la un subterfugiu: luau animalul, îl duceau spintecat vaca, despărțindu-i carcasa în două: avea
pe o coastă abruptă sau pe vârful unui jgheab și-l gâtul rupt și alte două fracturi de coloană vertebrală. I-
împingau în prăpastie; apoi chemau agentul sau a cerut apoi nevestei lui Drăgan un litru de gaz:
medicul veterinar să constate… accidentul și să – N-am gaz, noi suntem oameni săraci! – i-a
permită proprietarului să-i consume carnea. Asta, doar răspuns ea repezit, realizând, ca toți cei de față de
până ce doctorul Göbbel s-a… prins de figură și, doar altfel, ce intenționa medicul veterinar să facă.
dacă el era plecat în vreo delegație iar Citiri era cel – Așa deci, n-ai gaz?... Lasă că am eu! – i-a răspuns
care constata moartea animalului, oamenii mai puteau el.
consuma carnea, cu toate că de fiecare dată agentul S-a dus apoi la motocicletă și, din geanta lui uriașă
veterinar era beștelit și amenințat în fel și chip de șeful din piele groasă, de vită, a scos o sticlă de un litru cu
lui… dop de cocean de porumb plină cu gaz. Nevasta lui
Cum spuneam, eram prin clasa a doua sau a treia Drăgan a început atunci a jeli iar el să se roage cu cerul
(1961, 1962) când am început să-l urăsc pe doctorul și pământul de Göbbel:
Göbbel din toată ființa mea. De ce? Mă nimerisem în – Domnu’ doctor, fie-vă milă de noi, nu ne
curtea lui Costandin Băra, zis Drăgan, un om foarte nenorociț’, suntem oameni săraci, nu e de ajuns că am
credincios, prin anii ’30 fusese chiar la Maglvid, la rămas fără lapte pentru biata nepoată-mea, nu pentru
Petrache Lupu, care i-a dat canon să se întoarcă acasă noi, că noi mâncăm ce-o da Dumnezău, acuma nu ne
pe jos și să se închine la toate bisericile și troițele lăsați să mâncăm nici carnea?

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 239

 – Nu discut! V-ați învățat toți cu acest nărav, Atunci, Stan Trocaru, un alt vecin de-al lui Drăgan,
sunteți toți niște mincinoși și niște hoți iar eu nu prezent și el acolo, în curte – un bărbat negricios, înalt
permit să fiu luat de prost, aplic dispozițiile legale! – i-a și slab, bine legat însă, cunoscut oier și care avea și el
răspuns medicul veterinar. un cui împotriva regimului – n-a mai răbdat și,
– Și cu vițelul ce-o să facem, îl lăsăm să moară de apropiindu-se amenințător de Göbbel, l-a luat de piept,
foame, or’ pe iel ne dați voie să-l tăiem? strigându-i în față:
– Nu, n-aveți voie să-l tăiați, chiar dacă la – Ia, ascultă, bă, sasule, șî dacă am să-ț’ dau eu țâie
recesământ vaca n-a fost înregistrată ca fiind gestantă, aci șî acuș o mamă de bătaie, ai să pricepi ce-ț’ spunem
adică gonită, cum ziceți voi! Îi cumpărați lapte și i-l dați noi, ha?
cu biberonul până s-o învăța să mănânce fân. Apoi, fără să îi lase timp să-i răspundă medicului
veterinar, care începuse să gâjâie cu ochii bulbucați, a
întors capul către Drăgan și a continuat repezit:
– Ia, adu, bă, nea Dine, vițălu’-ncoace, să-l vază șî
săsălăul ăsta, că dacă arz acuș o labă piste botu’ ăla de
slugoi comunist, îl bag cu nasu-n hoit șî atunci poate-o
pricepe!
Drăgan s-a conformat deîndată cererii lui Stan
Trocaru, care a continuat tot repezit dar slăbindu-l din
strânsoare pe Göbbel, se lăsase peste toți cei de față o
liniște mormântală:
– Bă tâmpitule, vez’ vițălu’ ăsta? Cum le poți zâce,
mă, oamenilor ăstora să cumpere lapte șî să i-l dea cu
bibilonu’, în loc să-l taie, cân’ ei n-au nicio vină că li s-a
surupat vaca? Uite, am să-l tai chiar ieu în fața ta, na, să
vedem ce-ai să-m’ faci?
Ca prin farmec, doctorul Göbbel s-a și… înmuiat și,
tremurând din toate încheieturile, a zis cu glas mieros,
lipsit total de aroganța de dinainte:
– Măi, oameni buni, înțelegeți-mă și pe mine, vaca
a fost înregistrată la recesământul din acest an iar eu,
dacă nu fac ceea ce mi se cere, risc să-mi pierd slujba,
am copii de crescut. Uite, ca să nu ziceți că sunt om rău,
îi las să ia de la vacă măruntaiele și pielea, pe care am
să le-o scot chiar eu cu cea mai mare grijă, dar pe restul
trebuie să torn gaz ca s-o fac de nemâncat. Și, da, le
permit să taie și vițelul, o să justific asta prin
imposibilitatea creșterii lui fiind încă de lapte…
După încă un timp de ciorovăială și hărmălaie
Mărian Frântu – pictură murală realizată prin anii ’70 de un zugrav năstrușnic
între cei prezenți și doctorul Göbbel (mă nimerisem
pe un perete al MAT-ului (bufetul sătesc, inițialele provin de la Monopolul chiar lângă tocătorul de lemne și-mi venea să smulg
Alcoolului și Tutunului), astăzi – sediul Obștii de Moșneni Greblești
(fotografie din anul 2016, dar pictura există încă) toporul înfipt în el și… să-i crăp capul!), acesta a turnat
toată sticla cu gaz peste carcasa vacii moarte, fără
Printre cei care erau de față la această discuție se măruntaie și piele. În acest timp, bărbații au început
număra și Mihai Băra, zis Majuru, văr de-al doilea cu să-l înjure, femeile – să-l blesteme, el se făcea însă că
Drăgan și vecin cu el, stătea chiar peste drum, fusese nu aude iar Stan Trocaru cu greu a putut fi oprit să nu-l
plutonier-major și făcuse tot războiul, fiind decorat și ia la bătaie, primii care l-au tot rugat să se potolească
de nemți, și de sovietici, dar, în 1946, a fost dat afară fiind Drăgan și nevastă-sa, care se temeau de să nu se
din cadrul armatei. Scos din sărite, acesta i-a zis facă moarte de om chiar în curtea lor...
doctorului Göbbel printre dinți: La plecare, Majuru i-a strigat doctorului Göbbel:
– Domnule doctor, eu o dau dracului de treabă, păi – Vedeți, poate vă pune dracu’ să ne reclamați la
nu înțelegeți că oamenii ăștia nu sunt deloc vinovați de miliție ori la partid pe mine ori pe Stan Trocaru, că
ce spuneți dumneavoastră? Li s-a întâmplat o atunci n-o să mai călcați niciodată prin Greblești!
nenorocire iar dumneavoastră îi acuzați tot pe ei că – Atâta-i trebuie, că dup-aia vede iel pă dracu’ cu
încearcă să vă ia de prost? Ce fel de om sunteți? Fi-v-ar mine! – a mai adăugat și Stan Trocaru.
regimul al dracului să vă fie că ați nenorocit o țară De frică, medicul veterinar nu i-a reclamat nici la
întreagă de când ați venit la putere! miliție și nici la partid, știa de ce sunt în stare loviștenii
– Tovarășe Băra, eu mă fac că n-am auzit ce-ai zis ăia încăpățânați…
dumneata acum, că altfel ai încurca-o rău de tot! – i-a Marian PĂTRAȘCU
răspuns doctorul Göbbel.

240 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

Elleny PENDEFUNDA

Istoria trebuie trită în

PREZENT

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 241

Lucruri interesante nescrise până acum?
(continuare din ediția precedentă)

1. Nici tavanele nu sunt mai prejos, fiind sculptate sau pictate, din lemn sau normale.

242 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 243
244 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023
Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 245
Domus Galilaeae

Într-o zi de octombrie nemângâiată de soare am făcut

cunoștință cu un lăcaș de cult creștin, unic în Israel: este
vorba de Domus Galilaeae, o impozantă
construcție situată în imediata vecinătate a
Muntelui Fericirilor și contemplând Marea Galileei (Kineret) dinspre nord-vest. În
apropiere, pe malul lacului se află două locuri strâns legate de credința creștină și
de viața lui Isus (Ieșua) – Capernaum (Kfar Nahum) și Tabgha unde Cristos a
înfăptuit miracolul înmulțirii pâinilor și a peștilor în fața lui Petru (Șimon) și a șase
discipoli.
Inițiativa construcției acestui așezământ a fost a Papei Ioan Paul al 2-lea cu
scopul creării unui centru religios în care studenții în teologie din diferite seminare
de pe întinsul globului să-și completeze și finalizeze formarea ca preoți, punând
accent pe cunoașterea și aprofundarea rădăcinilor iudaice ale credinței creștine.
Lucrările au început în 1999 și s-au finalizat în mai puțin de doi ani. Inaugurarea
festivă a avut loc cu ocazia vizitei în Israel a Papei în anul 2000.
Construcția cuprinde un auditorium, o biserică , o capelă, o bibliotecă și o sală de
studiu.

Alfred-Rennert POPLINGHER
Noiembrie 2022

246 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 247
248 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023
Cronicar
Liliana POPA

Sonata de toamnă Meritul a fost desigur și al actorilor, toți foarte

n drum spre teatru, străbătînd cortina fină a ploii, buni: Laura Vasiliu, Victoria Cocias, Dan Bordeianu,

Î mă gîndeam aseară că nu mulți vor fi cei care

ajunge la Teatrul Nottara. Dar nu a rămas vreun
loc liber...
Sorina Ștefănescu.
Candida Eva, fiica marii pianiste, are în prima parte
o replică: "Toți sîntem copii, adulții sînt copii
Scenariul lui Ingmar Bergamn, cunoscut deja deghizați"", pregătind parcă furtuna ce urma să vină.
datorită filmului Sonată de toamnă Nimic nu o anuná pe tînăăra care avea să se revolte
în care distribuiți au fost: Ingrid Bergman, Liv derulînd filmul copilăriei și al adolescenței sale în fața
Ullmann, Lena Nyman, a fost, cred eu, cel care i-a făcut Charlottei, mama revenită la ea acasă după ani lungi de
pe spectatori să relaționeze cu situațiile, trăririle, turnee prin lume. Eva, soția bîndă, îngăduitoare cu toți
emoțiile personajelor ale căror introspecții se derulau și cu toate, cea care îi declarase cu o aparentă
ușor, apoi din ce în ce mai puternic, ca într-un vortex indiferentă seninătate soțului său, Victor, "Eu nu
fără ieșire. Nu cred că cineva și-a mai amintit de actorii iubesc pe nimeni" este cea care și-a dorit mereu să fie
filmului cu același nume. iubită, să iubească dar momentele nu au fost
Dar tot ea, Eva, vorbind despre Eric, fiul lor mort
înecat, îi spune soțului său că Eric nu a murit, că îi
simte răsuflarea și mîna atingîndu-i fața. Victor, soț
dar și preot o înțelege și chiar o aprobă.
Copilăria sa în care o iubea, o diviniza pe mama sa
și suferea simțind răceala, distanța impusă de aceasta,
o mutilează suffletește, nereușind să devină nici o
bună pianistă, nici frumoasă și fermecătoare precum
mama sa, Charlotte.

Personajele create sînt tipologii, portretele

psihologice ale personajelor iar intriga subtilă care se
derulează într-un cescendo incontrolabil determină o
tensiuni , conflicte ce izbucnesc neașteptat și totuși
așteptat. Gesturile, cuvintele, amintirile ce se succed,
reproșurile dtermină situaţii inimaginabile, dar
ingmarbergmaniene.
Charlotte, femeia atît de sigură, aparent neînvinsă
de ceva, ascunde o mamă conștientă de momentele
cheie în care nu a răspuns dragostei propriilor fiice și
trece exuberanţă la tristeţi nebănuite. De fapt
memorase totulș, fiecare moment. Abisurile sufletului
celor patru personaje - o mamă şi fiica sa, soţul şi
cealaltă fiică, bolnavă psihic.
Intriga ce pare că nu se mai sfîrșește este o poveste
complexă. Dialogul nocturn dintre fiică și mamă de un
mare dramatism este și unul filosofic.
Finalul imprevizibil este desigur dramatic, dureros
Eva, fiica unei celebre pianiste, care trăiește într-un
orășel din Norvegia, căsătorită cu un preot, trece prin ca în majoritatea scenariilor imaginate de Bergman.
drame sfîșietoare sub aparența sa diurnă blîndă, O piesă ce trebuie văzută, problemele omenirii nu
s-au schimbat.
candidă, a celei care vrea să uite dar nu poate.
3 septembrie 2022

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 249

Pescărușul
D
uminică 15 mai 2022, la Teatrul National acum mai bine de 100 de ani? Cum se fabrică ficțiunea
Bucuresti a avut loc premiera spectacolului si cum transformăm lumea prin scuturarea teatrului?
"Pescărușul" după Anton Pavlovici Cehov, în Într-un context în care lupta pentru a cuceri
regia lui Eugen Jebeleanu. teritorii este acută, Pescărușul lui Cehov în această
Nu cred că era necesar un "manifest" actual pliat viziune regizorală este un gest teatral ca o reacție la
pe textul lui Cehov, se putea ușor putea găsi un alt atrocitățile din jurul nostru, care chestionează
text/pretext. conținutul și forma teatrului contemporan autohton și
Pescărușul lui Cehov aduce în prim plan iubirea, european, folosind un dispozitiv scenografic minimal
aspirațiile, împlinirea în viață, creația…o temă la intersecția dintre teatru și film și elaborând un
shakespeariană. procedeu de convenție teatrală în care identitatea
Montarea lui Eugen Jebeleanu cu mesaje clare actorului se confundă cu cea a personajului.
despre război, cuceriri de teritorii, nu are legătură cu «Eu sunt vinovat! Am scăpat din vedere ca doar
tema sublimă propusă de Cehov, ce va dăinui secole câțiva aleși pot să scrie și să joace piese pe scenă. Iar
de-a rîndul. eu am spart monopolul ». Aceste vorbe ale
Regizorul a reușit o montare ultramodernistă a personajului central, Treplev, reflectă perspectiva
textului cehovian, condiția actorului, a scriitorului, a concepției regizorale și filtrul de lectură al acestei
femeii, conflictele dintre gnerații, confruntări de idei și montări pe textul cehovian. Pescărușul este un
teatralități ce ne duc într-o actualtate ...ucrainiană, fără spectacol care arată culisele teatrului, conflictele
nici u legătură cu temele piesei, mai lipseau Oprescu și dintre generații în confruntarea de idei și teatralități
Piedone din actualittea românească. care zdruncină convingerile și clișeele stereotipate ale
Exacerbarea sexualitatii, mimarea violenței nu au reprezentării oamenilor pe scenă.” Eugen Jebeleanu.
facut decit sa ne amintească cum trăim azi ca într-un "Pescărușul" pare o parafrază a piesei Hamlet,
război în care valorile adevarate pr acum uitate. Treplev îl interpretează e Hamlet, Arkadina pe
Am văzut o formă eugenjebeliană a teatrului Gertude, Trigorin pe Claudius, Nina pe Oflia în pragul
contemporan, într-un spațiu imens, într-un decor disperării, iar scena de scîndură, terenul pe care se
aproape inexistent dar cu un ecran în spate ce reda joacă totul. E o piesă despre teatru, despre literatură,
exact ce se petrecea pe scenă. Schimbarea decorului s- despre pasiune, idei, iluzii, dar mai ales despre iubire.
a făcut prin coborîrea și urcarea trapelor, salvînd O tînără rămăsese țintuită în fotoliu, în mijlocul
monotonia creată. În schimb am fost racordați la o sălii, cu privirea
altfel de realitate prin momente șocante: doctorul care pierdută undeva. Mi s-a părut că era Nina iar
mimeaz[ un act sexual în cabina de machiaj, dar care eșarfa albă de pe umeri, pescărușul....
reușește să nu fie vulgar. Un al doilea moment scena în
care Trigorin se dezbracă în fața Arkadinei, cu mișcări
lente, elegante chiar.
Eu nu am vazut "Au pus catuse florilor", dar nouă
ne-au pus alte cătușe pe care le purtăm demult cu toții
într-o epocă ce nu ni se potrivește.
Actorii au fost foarte buni, roluride compoziție, de
exceptie Sara Cuncea în rolul Ninei, Alexandru
Potocean în rolul lui Trigorin , Irina Movila în rolul
Arkadinei , Richard Bovnoczki - Șamraevr, Niko
Becker în rolul lui Treplev. Minunați actori tineri la
Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” din București,
dar important e regizorul...
Ceea ce a făcut ca pescărușul să se piardă a fost
atmosfera creată și viziunea regizorală aspura
pasiunilor, ideilor, iluziilor, conflictelor ce se
desfășoară altfel. Nu cred că a fost o alegere bună în
ceea ce privește regizorul.
„Ce necesitate găsește teatrul în contextul tragic al
unui război? Ce gen de teatru ne reprezintă azi? Unde
se întâlnește discursul artistului cu cel al cetățeanului?
Care poate fi manifestul nostru de azi pe un text scris

250 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

Părinți și copii
P
ărinți și copii" de Brian Friel (dramatizare "Când am citit piesa lui Brian Friel „Părinți și
după romanul lui Turgheniev) reflectă copii” mi-am amintit de mini-seria rusească pe care
spusele filosofului britanic Isaiah Berlin: „... am văzut-o în vremea adolescenței la televizor. Țin
un document prețios atât pentru înțelegerea trecutului minte cât de impresionat am fost de acea atmosferă
Rusiei cât și a prezentului nostru.” rusească, de jocul actorilor, de poveștile de iubire care
Un spectacol de o izbitoare actualitate tematică, în îmblânzeau distanțarea dintre cele două generații ce
care veți regăsi atmosfera teatrului rus cu personajele păreau a nu mai găsi comunicarea potrivită. Tinerii
lui prinse într-un labirint al emoțiilor și discuțiilor erau adepții unei doctrine radicale, nihilismul, dorind
infinite, precum și umorul englezesc și ironia fină din să demoleze societatea liberală, inerent imperfectă a
condeiul dramaturgului irlandez. părinților lor ușor naivi, amabili, cu suflete liberale și
iubitoare de Europa către care tindeau natural. Într-un
Veți fi seduși de jocul rafinat și plin de nuanțe al fel, ambele generații par ridicole – una prin radicalism,
actorilor îndrumați atent și sensibil de regizor într-o cealaltă printr-un romantism cam zăpăcit.
acțiune care curge firesc în momentele ei dramatice. Întrebarea este ce s-a schimbat azi? Ce ecouri au
Lumea „părinților”, „dezacordată” noii ideologii a rămas de la cele două perspective asupra lumii? Cine a
tineretului nihilist, scufundându-se în propria câștigat din această confruntare? Secolul al XX-lea ne-a
neputință de schimbare, își găsește transpunerea răspuns prin nenumărate crime făcute în numele
scenografică cu profunde semnificații sub semnătura radicalismului, dar și printr-o liberalizare fără
artiștilor Adrian Damian (decoruri) și Luiza Enescu precedent. Mereu proporțiile au fluctuat. Personajul
(costume). principal, Bazarov, ne expune ideile lui radicale: lumea
trebuie schimbată cu forța dacă trebuie, nu există
În fapt, prin spectacolul său, Vlad Massaci relevă indivizi, ci doar conceptul nivelator al „omului” luat la
felul în care întreaga comedie umană a lui Turgheniev modul general.
/ Friel devine drama unei lumi întregi nevoită să Cineva stabilește cum arată Binele, apoi vrea să îl
îndure urmările catastrofale ale ideologiilor care au facă cu forța. Ideile astea bizare sunt, în fond, cauza
marcat istoria civilizației și umanității. celor două Războaie Mondiale ale secolului trecut, dar
și cauza războiului care se întâmplă în
Ucraina. Iată cum ideile radicale ale
secolului al XIX-lea se propagă până în
prezent, iată cum în numele „binelui
omului” sunt suprimate destine
individuale. Un spectacol de teatru nu
schimbă lumea dar te poate face să
reflectezi asupra ei." Vlad Massaci

Câteva citate:
“Timpul, e lucru știut, zboară uneori ca
pasărea, alteori se târăște ca viermele;
dar omul se simte bine atunci când nu ia
în seamă trecerea lui”.
“Apariția bădărăniei e deseori folositoare
în viață, căci ea slăbește strunele prea
încordate, potolește îngâmfarea, dar și
uitarea de sine, amintindu-le că, de fapt,
sunt rude apropiate”.
“Dacă ai știi prea multe, ai să
îmbătrânești prea devreme”.
“Viața unui om atârnă de un fir de păr, o
prăpastie fără fund i se poate căsca la
picioare în orice clipă, iar el își mai
născocește și singur tot soiul de
neplăceri, își otrăvește existența”.

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 251

Sereissima pianistă
S
inziana Mircea, serenissima pianistă care Auditoriul era atît de atent la mîinile și la expresia
și-a prezentat proiectul în această seară pe ce se citea pe chipul tinerei pianiste încît unii
scena Ateneului a delcarat la final - Domnul deveniseră febril, alții contemplativi, dar cu toții
Dorin Ionita, directorul Festivalului Vara Magică ne-a fascinați.
lăsat să ne facem de cap ! Și și-au făcut purtîndu-ne în
O Sinziană româncă care le-a demonstrat
timp în „Serenissima Repubblica di Venezia” .
profesorilor, colegilor ei de la conservatorul din
Concertul a început cu "Adaggio" din Concertul nr. Veneția dar mai aes nouă pasiunea ei pentru muzică,
2 în do minor al lui Benedetto Marcello, scris inițial implicarea în cercetare, compoziție, redare.
pentru oboi și orchestră de coarde în epoca barocă al
Vivat, crescat, floreat !
secolului XVIII. Filmul "Anonimul Vene'ian" după
piesa dramaturgului Giuseppe Berto este integral Și-au făcut de cap ea, Sinziana Mircea și colegul ei
bazat pe atmosfera romantică a acestei bijuterii Giovanni Dinello de la conservatorul venețian în cea
muzicale. Un film, ca un omagiu adus lui Benedetto de-a treia seară de festival, oferindu-ne muzică
Giacomo Marcello, aproape necunoscut compozitor electronică în partea a doua, deci sintetizator și pian
atunci, contemporan cu Vivaldi și Tomaso Albioni, cei clasic timp de o oră pe scena Ateneului Român.O
mai insemnati reprezentanți ai barocului muzical experiență unică, inedită!
venețian.

Proiectul - IMAGINE BAROQUE

Sînziana Mircea – pian
Laura Tătulescu – soprană
Giovanni Dinello – muzică electronică și
sintetizator
Adistu – artist vizual – proiecții video și video-
mapping
Program:
J.S.Bach/G.F.Handel/S. Mircea – "Imagine
Baroque"
Benedetto Marcello/J.S. Bach – Adagio în re minor
din Concertul pentru oboi
Benedetto Marcello – Sonata în Do major
Sînziana Mircea – Anonimul Venețian
J.S. Bach/Wilhelm Kempff – Siciliano în sol minor
din Sonata pentru flaut nr 2 BWV 1031
Benedetto Marcello, Antonio Vivaldi -–Cantate și
arii pentru soprană și pian
În partea a doua:
Franz Schubert / Franz Liszt – Serenade
Johannes Brahms – 3 Intermezzi op 117, In
memoriam Radu Lupu
Sînziana Mircea – "Future" pentru pian &
sintetizator
Sînziana Mircea – "Suita Serenissima" pentru pian
și sintetizator, Variațiuni pe teme baroce
Sinziana Mircea a adus partituri găsite chiar de Shadows in the water / L'ombra dell acqua
ea în Venețian moonlight / La luna di Venezia
din Veneția, multe dintre ele udate de apele Midnight in San Marco / Mezzanotte in San Marco
Mediteranei....A interpretat partiturile nedeschise de Sunrise in Venice / L'alba di Venezia
secole, le-a adaptat, a compus chiar după temele Antonio Vivaldi/Sînziana Mircea – "Gloria",
găsite ]n ele. Fantezie pe tema "Gloria in excelsis Deo" pentru pian,
soprană și sintetizator

252 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

 Pianista Sînziana Mircea are o carieră artistică Fischer, Ádám Fischer, Marco Armiliato, Danielle
bogată pe plan internațional, fiind prezentă pe mari Gatti, Emmanuelle Haïm, Kent Nagano, Andris
scene din Europa, Asia și America de Nord. Nelsons, Daniel Oren ș.a.
Debutul său pe scena Ateneului Român a avut loc Ediția a XI-a cuprinde 9 concerte, cîte unul în
la frageda vârsta de 7 ani, urmat de debutul în SUA la fiecare săptămână, în perioada 6 iulie – 31 august, la
11 ani și un turneu pe continentul nord american la Sala Mare a Ateneului Român. Programul complet al
14 ani. La numai 20 de ani a concertat la Tokyo Festivalului Vară Magică - ediția a XI-a este disponibil
Metropolitan Theatre precum și la St Martin-in-the- pe site-ul www.varamagica.ro.
Fields Londra. Patru ani mai târziu, Sînziana a
Festivalul Internațional de muzică clasică “Vara
debutat la Carnegie Hall din New York, cu un recital
Magică” este organizat în fiecare an de Lanto
integral, memorabil, sold-out și recompensat la final
Communication, iar realizarea ediției a XI-a este
de publicul american cu ovații în picioare, minute în
posibilă cu suportul: Radio România Muzical, TVR2 și
șir.
Centrul pentru Tineret al Municipiului București
Concertele sale susținute la Sala Radio, Ateneul (coproducători), Niro Investment Group, Oscar
Român, Conservatorul din Venezia, Sapporo Concert Downstream, Borsec, Luxten Lighting Company,
Hall, Nanjing Arts Center sau Filarmonica din Tallinn Camera de Comert si Industrie a Municipiului
au fost adesea sold-out, bucurîndu-se de un mare Bucuresti, Marea Lojă Națională din România, ARCUB
succes, atît în rîndul publicului, cît și al criticii de (parteneri) și Radio România Cultural și Radio
specialitate. Trinitas, Senia Music, Revista Cariere (parteneri
media).
Soprana româno-americană Laura Tătulescu a
cîntat sub bagheta marilor dirijori precum: Riccardo
Muti, Seiji Ozawa, James Conlon, Philippe Jordan, Iván

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 253

Ultimele știri

V ineri 10 decembrie, la
Târgul de
GAUDEAMUS din București
carte

a avut loc lansarea volumului de

în buzunar, îi înfrânsese mult
dinaintea Revoluţiei. Un marţian
uluitor rătăcit printre noi.” -
notează autoarea.
la simbolistica mitică a acuarelelor
lui Arie Lamdan, peisajul memoriei
afective a autoarei se transformă,
încet, încet, într-o evanescentă
mărturisiri și interviuri ZBORURI plantație de fluturi, poezia în care
SECRETE semnat de CLEOPATRA „Prințul Tom” cum îl numea
LORINTIU. Cuvântul de deschidere Nichita, nu și-a spus încă ultimul
a fost rostit de acad. Jean Jacques cuvânt: „Tu petală,/eu cămaşa cu
ASKENASY care a relevat magia zală./Frunză, tu,/eu vântul care-o
creatoare a prieteniei în arta căzu./Tu galbenul nelămurit,/eu
poetică a autoarei precum și rolul desemnul din zid./Tu, drumurilor,
important al scriitoarei în viața capătul,/eu întreacătul./Eu
culturală a comunității evreilor de alicsăndrie/şi tu isopie.” (Gh.
origine română din Israel în Tomozei, „Amor livresc”)
perioada anilor de activitate la ICR
Tel Aviv. Autoarei nu îi lipsește nici o
clipă simțul paradoxului care, ca un
Frânturi de gânduri, interviuri, arc de cerc, ține sub tensiune
contemplații, însemnări sau chiar evocarea: poezia Mariei Găitan își
scurte notații aruncate în eter aduce sevele fermecate din
numite „zboruri secrete”. Ce sunt Vărzăreștii Basarabiei în Bat Yam,
aceste interviuri și mărturisiri? ființarea lirică este zborul secret
Interviul cu Ștefan Augustin Doinaș din Palimpsest, cale de acces la
este un zbor al poeziei care se poezia Melaniei Cuc.
hrănește din cultură. Delicate afirmații despre
puterea altruismului, o arhitectură O carte a podurilor spirituale
Zboruri secrete în universul lui uluitoare a ieşirii către ceilalţi, o grijuliu realizate de editura Ecou
Gheorghe Tomozei, frustrat de construcţie de o viaţă făcută cu Transilvan având-o la pupitru pe
nerecunoașterea valoroasei sale atâta candoare şi lipsă de neobosita Nadia Farcaș.
opere poetice, omul care şi-a jertfit ostentaţie pentru noi, tinerii
ani pentru restituirea operei unor ziarişti şi autori într-un singur
O carte a multor altor zboruri
prieteni, pentru rememorarea lui nume, de neuitat! Profesorul și
secrete cu Liviu Pendefunda, Ioan
Nicolae Labiş şi Nichita Stănescu, mentorul Tudor Opriș.
Grigorescu, Nicolae Dan Fruntelată,
pentru a-i evoca pe Mihai Gafiţa, poetul și gazetarul ce avea calitatea
Veronica Porumbacu, Virgil Zboruri secrete către cele mai rară a nobleței, a omeniei și a
Gheorghiu, Anatol E. Baconski, cei rafinate vibrații ale israelienilor cu discreției. Zboruri secrete, plecări
pieriţi la cutremurul din 1977, dar suflet românesc. Artă și frumusețe și (re)veniri care trasează drumul
şi pe Dominic Stanca sau Florin în Țara Sfântă prin creația și prieteniei ce biruie moartea,
Mugur, toţi scriitori dispăruţi. gândurile destăinuite nouă ale distanțele, uitarea.
acad. Jean Askenasy, ale artiștilor
Zboruri secrete din Baruch Elron, Cristina Weiss, Bella
„Și totuși cea mai adâncă
corespondența poetului Tomozei Rosenbaum, Vlady Alon, Arie
plecare e cea de la Anieș, iar pentru
cu Irinel Liciu, un dosar cu tainele Lamdan ori Maria Găitan Mozes. De
ea cred că trebuie să mă citez pe
sale sentimentale, dezvăluite aici… la pânzele dezinvolte ale Bellei
mine însămi, iertare, nu cred că e
Rosenbaum la Paredolia lui Vlady
mare diferență între clipa de azi și
Alon, de la lumea paradoxală a
Zboruri secrete cu clipa de acum patruzeci de ani.”,
broderiei Cristinei Weiss la
respirări…ozonul poeziei în plină încheie această carte fermecată,
prietenia cu Baruch Elron,
dictatură…„Respirări” de Nichita Cleopatra LORINȚIU. Zboruri
israelianul cu rădăcini românești și
Stănescu…„Nichita îi vârâse de fapt secrete, file de poveste…
Irina AIRINEI

254 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

Vasile VOICULESCU

Colind
In coliba intunecoasă
Din carne și os lucrată
A intrat Hristos deodată
Nu faclie ce se stinge,
Nu icoana ce se frânge,
Ci El Insuși, trup si sange Și noi Doamne ne-am sculat
Preschimbat pentru faptură Colibele am curățat
Intr-o scumpa picatură, Usi, ferestre, toate-s noi.
Dulcea Cuminecatură. Doamne, intra și la noi!
Coliba cum L-a primit Trup tu dormi, Domnul te paste!
S-a facut cer stralucit Suflete, școli și cunoaște
Cu bolta de margarit Luminos Prunc ca Se naște
Și pe ea soare și stele In peștera inimii, in palatul Treimii.
Cu luceferi printre ele. Dară Pruncul cine mi-I?
In mijloc tron luminos Mi-e Hristosul Dumnezeu
Și pe el Domnul Hristos Coborât in pieptul meu.
Care mult se bucura Maica Sfanta-n brate-L tine,
Duhul Sfânt Se alătura Duhul Sfânt cu drag L-alina,
Și acolo ramanea Ingeri cu raze se-nchina.
Și acum si pururea. Nu dorm, trupul meu imi spune
Ci-nclestat de grea minune
Stau in muta rugăciune
Să mai mișc nu se cuvine,
Căci cu harul care vine,
Raiul tot se află-n mine.

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 255

Holocaustul din Romania
NOI CĂI DE CERCETARE
UNIVERSITATEA HAIFA – ISRAEL
15 noiembrie 2022

E
xact la mijlocul lunii noiembrie Universitatea In scurta sa prezentare excelența sa a punctat
din Haifa a găzduit un simpozion pe tema principalele subiecte pe care cercetarea Holocaustului
Holocaustului din Romania. Invitația de a din Romania trebuie și chiar a început să le dezvolte,
participa la acest eveniment am primit-o de la A.M.I.R cele mai multe noi si inedite.
– Uniunea Evreilor Originari din Romania , organizație A urmat expunerea d-lui Adrian Cioflâncă, director
care a luat ființă in urma cu 20 de ani cu scopul de a al Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din
deveni reprezentantul principal al celor 400.000 de Romania , membru al Colegiului Consiliului National
israelieni de origine româna . După cuvântul de pentru studierea Arhivelor Securitații și membru de
deschidere exprimat de directorul Centrului redacție a unor prestigioase publicați pe tema
Internațional de Studii a Holocaustului afiliat Holocaustului , participant activ la numeroase
Universității din Haifa , a urmat expunerea invitatului simpozioane si congrese internaționale care au tratat
de onoare al simpozionului, ambasadorului României ascensiunea și evoluția fascismului în Europa de Est
in Israel Dr. Radu Ioanid. Excelența sa este și un bine- împreună cu nefasta lui influență asupra poplulației
cunoscut sociolog specializat in studiul Holocaustului evreiești. Dl. Cioflâncă deține titlul de Master in
din România. In cei 20 de ani anteriori numirii ca Istoria Relațiilor Internaționale al Universității din Iași.
ambasador la Tel-Aviv a funcționat ca director al
Arhivelor Muzeului Memorial al Istoriei Holocaustului
din Washington S.U.A.

Adrian Ciflâncă M.A

Dizertația sa a avut ca titlu “ Ce știm și ce trebuie să

mai aflăm despre Holocaustul din Romania “ și a făcut
o clara demarcație intre trei perioade distincte in ceea
Ambasadorul României în Israel – Dr. Radu Ioanid ce privește poziția regimului si a societății românești

256 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023

.Prima perioada, premergătoare celui de-al doilea Inceputurile dialogului public pe teme Holocaustului
război mondial și din cursul lui s-a caracterizat prin din Transnistria.
eforturile regimului fascist de denigrare a întregii
populații evreiești, atribuindu-le vederi politice
bolșevice subversive și astfel transformarea ei in
dușman al poporului. Cu substanțialul aport al
organizației “ Garda de Fier “ măsurile împotriva
evreilor au devenit violente ajungând-se la pogromuri ,
crime si deportări in masă. Alături de rolul direct pe
care mareșalul Antonescu l-a avut în moartea a peste
300000 de evrei in Transnistria, trebuie semnalată
împotrivirea sa fața de cerința regimului nazist german
de a deporta întreaga populație evreiască din Romania
in lagărele de exterminare din Polonia. In cea de a
doua perioadă , cea stalinistă se pot distinge doua faze
: prima dintre anii 1944 și 1948 caracterizată de
eforturile noului regim de a considera victimele
Holocaustului ca parte integrantă a represaliilor
anticomuniste și anti proletare săvârșite de regimul
fascist , deși au existat voci ce au considerat atrocitățile
comise contra evreilor ca principala crima a
fascismului roman. In a doua faza a perioadei staliniste,
anii 1948-1964 este vădit efortul de a i se atribui
evreilor victime ale prigoanei veleități separatiste,
naționaliste și sioniste. Această politica a fost mult
influențată de masurile luate de Stalin și au condus la
persecuția chiar arestarea multor evrei cu vederi
sioniste. A treia perioada care coincide cu venirea la
putere a lui Ceaușescu s-a caracterizat prin asidua Dr. Ana Bărbulescu Eugenia Mihalcea M.A.

tendința de a diminua până la dispariție a rolului si

Au fost puse în evidență văditele diferențe intre
responsabilității fostului regim roman in desfășurarea
felul abordarii evenimentelor legate de Holocaustul
Holocaustului si transferarea întregii vinovății asupra
din Transnistria in perioada imediată de după
Germaniei Naziste si Ungariei Hortiste. Politica de
încheierea războiului și cea a perioadei actuale , așa
ștergere a trecutului care a caracterizat anii 1944-
cum se reflectă în diversele mijloace de exprimare a
1948 a fost înlocuită de efortul de a clasifica fascismul
opiniei publice. Deasemeni indirectul conflict între
roman ca ceva străin poporului roman, un import din
forțele care au dorit ignorarea crimelor de război și
străinătate iar Romania drept victimă, absolvind astfel
cele ce au forțat spre recunoașterea responsabilității
populația de orice vină și responsabilitate.
autorităților romane de la timpul respectiv și
Următoarea prezentație de asemeni deosebit de
dezvaluirea celor ce s-au aflat în spatele eforturilor de
interesantă și inedită a fost a d-nei Ana Bărbulescu,
negare împreună cu metodele folosite, alaturi de
doctor în sociologie și cercetătoare la Institutul
grupările care au insistat pentru scoaterea la iveală a
Național pentru Studierea Holocaustului și
tragicelor evenimente.
Universitatea din București. Subiectul dizertației a fost
Simpozionul s-a încheiat prin vizionarea Albumului
dialogul petiționar dintre evreii deportați in
Cinematografic “Amintiri de pe Frontul de Est “ al carui
Transnistria sau ale familiilor lor ramase in Romania și
coautor este dl. Adrian Cioflâncă . Este vorba de o
autoritățile romane . Cererile aveau ca țintă obținerea
creație cinematografică inedită in durată de 30 de
repatrierii sau mutarea in alte lagăre sau ghetouri de
minute bazată pe albumul de fotografii al Regimentului
pe teritoriul Transnistriei cu scopul reîntregirii
6 Roșiori. Prin intermediul imaginilor și fără bandă
familiilor ale căror membrii erau uneori dispersați in
sonoră am fost martori ai campaniei regimentului
locuri diferite.
începind cu trecerea Prutului și pînă în Caucaz.
Prezentarea d-nei Dr. Ana Bărbulescu a făcut o
Prezentarea în lanț a fotografiilor este întreruptă din
trecere în revistă a principalelor motive implicate în
cînd în cînd de scurte texte preluate din diferite
petiții și o statistical a aprobărilor. Numărul lor s-a
documente istorice care arunca lumina reflectorului
dovedit a fi mult în favoarea relocărilor și in
asupra ceea ce unele fotografii încearcă să ascundă.
detrimentul repatrierilor.
Filmul se vrea de fapt o punte între istoria faptelor
Ultima expunere a grupului de cercetători romani a
militare și cea a Holocaustului.
fost cea a doctorantei Eugenia Mihalcea . Prezentarea a
avut ca temă Eforturile de schimbare a istoriei și Alfred-Rennert POPLINGHER
memoriei la sfîrșitul celui de-al doilea răboi mondial și

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 257

 Celestial Library
Sudhakar GAIDHANI

Devdoot îngerul
Canto III
Tradus în engleză din marathi de Vishwas VAIDYA
și în română din engleză de Liviu PENDEFUNDA

Aceasta este doar o divină ofrandă Cu toate acestea, lumea își continuă
și nu chiar o sfântă binecuvântare călătoria
Cu toate acestea, clipă de clipă și pas cu pas
Năvalnice pasiunile sunt ca fluxul de cerneală care curge
și tot la fel! cuvant cu cuvant

Lumea merge înainte Scrisori puse într'un pelerinaj,

în propriul său ritm cu viteza emotiilor
respectându-și propriile reguli fiecare progresând
aplecându-se sub propria greutate după cum le permite propriul lor intelect

Încă simțurile noastre Să ne începem, deci, cu toții călătoria

făr' a ne bate cu a lumii soartă, pentru a ajunge la malurile universului
nebunește-alungă lumea dimprejur scufundându-ne mintea în el
pentru o baie plină de căldură
Pierdut în propria ființă cum este obiceiul
la fel ca un prizonier al sinelui dinastiei lunare
lumea numește o astfel de persoană
un leneș parazit Să facem un pas
în adâncul minții noastre
Cel care este explorarând rădăcinile cuvintelor
mereu tulburat de-ale lumii dureri, precum este obiceiul dinastiei solare
somnul și'l pierde,
gâfâind pentru viață În iazul subconștientului nostru
precum puii ce strigă după apă s'a născut
o lume a imaginilor amăgitoare
Când oamenii se răzvrătesc împotriva furându-ne simțurile
spiritului universului într'o captivantă stupoare
în fiare ajungând
veseli se bucură doar să mănânce și să bea Suflet drag,
domnind esența mea interioară,
spune-mi cum pot comori să vânez
258 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023
 semne ale adevărului familiar la melodiile tradiţionale
ascuns în profunzimea ființei mele ale ritmului divin
și vrăjind întregul univers
Cunoscuți și străini cu propriile lor vibrații de dans..
ca soarele si luna în timp ce altă dată prin
împreună toți se unesc un ritm tunător de nori
uitând deosebirile lor dorind să dezlănțuie ploi torenţiale
dansând ca niște munți uriași de ploaie
Atenție, dragi pelerini, pretuind un ocean de ceață tânără
Uite cum norii au început topindu-se în averse de ploaie torenţială
Să se agite și să se'învârtească Ne-am uitat
de-a lungul cerului. specii afectuoase de păuni
Împăratul oceanului zburător născute'n pământ înfometat de beatitudine
a dezlănțuit o colosală trupească
furtună de valuri uriașe, furioase desfăcându-și penele divine
în mijlocul unui vânt violent (atât de dragi lui Krishna)
într-un cer de glorie…..
Și acum soarbe
Un vin purpuriu Dansând uneori
născut în cuptorul solar la melodiile tradiţionale
în timp ce'și desfășoară aripile uriașe ale unui ritm divin
răspândindu-le pe tot cerul. și vrăjind întregul univers
A câștigat o formidabilă viteză cu propriile lor vibrații de dans..
la saluturile răsunătoare ale giganticelor în timp ce altă dată prin
arme, printr'un ritm zgomotosde nori
sărind acum de la muntele Udayachal119 la dorind să dezlănțuie ploi torenţiale
vârfurile Malayagiri120 dansând ca niște munți uriași de ploaie
prețuind un ocean de tânără ceață
Am fost martori topindu-se în averse de ploaie'n cascadă
triumfătorului cor aplaudând
realizările de-a lungul vieţii ale Ne uităm și astăzi
ale aceștor navigatori La păsări le mării etalându-și aripile
rătăcind prin univers. cârduri după cârduri
când în cer un fulger
Ne-am uitat dus cu argintii fiori
specii afectuoase de păuni bifând căile din aer
născut în pământ înfometat de beatitudine de parc'ar face o romantică priveghere...
trupească
desfăcându-și penele divine De atâtea ori martori am fost
(atât de drag Domnului Krishna) chiar şi Creatorul galaxiei
într-un cer de glorie….. simțindu-se sufocat
în acest zgomot de trandafir plin de o
Dans uneori distracție de basm...

Și când a devenit insuportabilă

119
Udayachal- Muntele din estul Indiei în spatele căruia Iată cum urlă El la
ar trebui să răsară soarele
120
această frământare plină de zbucium sfânt
Malaygiri- Malaygiri este un vârf de munte între prin orbirea fermecatoare a ochilor Lui…….
dealurile submontane Malaygiri din lanțul Garhjat. Este
situat lângă orașul Pal Lahara, lângă Angul, în districtul
Angul din Odisha (India) În timp ce ne uitam
am dat peste o cronică ghicitoare
Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 259
 și am rămas uluiți
în timp ce ne străduiam să deslușim același Norii dispar
lucru după ce au gustat plăcerea
unei intime reuniuni
Spune-mi dacă s-a născut un ocean dar este pământul cu adevărat,
în pântecele pământului singurul să suporte lăsat
chiar înainte de sosirea râurilor, durerea totală a consecințelor!
sau i-a crescut mai degrabă aripi în timp ce
privea soarele? Când un ciclu se termină,
trebuie cu nerăbdare să se aștepte
Când oglinda mării la următorul,
a fost zguduită de tumult la fel ca o mireasă fericită
cu care a trosnit universul
crăpături care iute se răspândesc? Dragi pelerini,
luați-o usor,
Hai, mintea mea nevinovată, nu contează că picioarele
încetează să-ți mai zgudui creierul sunt binecuvântațe cu agilitatea unui
și abține-te să'ți umpli doar buzunarele Dirijabilul Pushpak121
pe măsură ce te deplasezi de-a lungul
acestei călătorii Nu analizați
cantitatea de distanță parcursă,
Haideți, blânzi călători, lăsați bulgării de nori
hai sa mergem spre mai întâi să se dizolve în terenurile
umbre suprareale și cu liberul spirit deschise
al unei planete necunoscute pline de vânt
ce locuiește între spațiu și timp
refuzând să facă distincţia între Nu uitați niciodată drumul
Rai și Iad în care o mamă iubitoare
îşi împinge copilul pentru o clipă
Să ne odihnim membrele acolo când dinții îi străpung sânul,
și comutatorul lămpii stelei polare chiar și mama pământ
pentru-a ne putea închide liniştit ne-ar certa pe toti...
pleoapele!
Acest loc este reavăn;
Să ne sforțăm, noi muritorii să ne odihnim trupurile aici
și să ne umplem ciocul și să coacem pâinea noastră
cu bucăţi din cer în rugul viu palpitând cu flăcări clocotite
scaldându-ne iar și iar într'un mic ungher
în sufletul pământului
primindu-ne la sânul său. Vise înaripate de pe pământ
Să adoarmă aici o vreme,
Norii uriași de ploaie, întrucât sunt obosite după hârjoana cu
ca un ocean zburător peste cer imaginea reflectată a pământului
golesc cu generozitate comoara lor de
averse Și pe măsură ce se trezesc din
înainte de a dispărea vesel cu un sentiment
de împlinire 121
în eternitate carul zburător folosit de Lord Rama pentru a-și aduce
soția Sita când a salvat-o din ghearele adversarului său
De ce să nege binecuvântările lor
Ravana. Carul i-a aparținut într-adevăr lui Ravană, pe
împrumutate care l-a folosit inițial pentru a o răpi pe Sita
înainte de a pleca în moarte?
260 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023
 somnul lor în brațele unui lotus strălucind puternic ca un diamant
împletindu-și cu pricepere cuiburile Kohinoor
împodobite cu desenele unor glorioase încă se ridică veselă asupra universului
constelații strălucitoare meu
în jurul aripilor de aur ale de-a lungul periferiei celui sondabil si
mugurii lui Brahma Kamal (Lotusul lui insondabil
Brahma)122 etalându-și glorios intensa strălucire
înfloresc pe malul infinitului Și apoi intră într'un vis
înflorind în mintea mea ascunsă,
Apoi prețuiesc pentru o clipă înflorind enorm
extazul care le umplea inimile într-o reflectare a unui alt univers
și brusc dispar în cântând în cele din urmă un cântec
cerul mereu schimbător și fără adâncimi sărbătoresc
spre o destinație necunoscută... înainte de a pleca să se eșeaze

Dacă e posibil, fiți martorii În timp ce mă joc cu jucăriile cerești

acesuit eveniment exotic fantastic ca o imagine plină de viață a acestei stele
cel puțin o dată jucăușe, neliniştite,
atunci nu ați mai simți niciodată cu cu bucurie'l prețuiesc -
adevărat petice de lumină argintie
nevoia de ritualuri şi în kurta mea de lotus.
tradiții festive
Și în același moment mă transform într'un
Dimpotrivă, cineva poate avea „fluture cu nanoparticule”
o privire trecătoare a tuturor acestor zburând din cuibul infinitului
minuni spre cerul atemporal,
dând un sentiment de împlinire Mă extind
la esența vieții noastre în timp ce alerg-zbor depășind chiar și
lumina
Am bâjbâit și eu
nenumărate și de neînțeles obiecte Chiar și azi comoara mea e binecuvântată
care erau un amestec de pietre preţioase cu un milion de astfel de pete de lumină
precum şi al căror vis este mic precum sămânța unui
unele fără valoare, arbore de banian123
care au dispărut
în gaura neagră a Se ascund în mod repetat
amintirilor din trecut întrucât întunericul nu le poate tolera
Acelea care devin neliniștite
Uniele dintre ei au continuat să plutească devin ochii nopților infernale
pe amintirile mele Dar cele neutre devin
în timp ce alţele au căzut în uitare ambasadorii exotici ai zilei
și merg mai departe
Din acele zile un spiriduș ca o stea să hoinărească prin această lume evazivă.
Seara însă,
se întorc la cuiburile lor
122
fără o singură murmurătoare remușcare...
Brahma Kamal (literal Brahma Lotus) este o floare În interiorul fiecăreia zace,
care se găsește în India până în sud-vestul Chinei.
Speciile de plante cu flori sunt cunoscute sub numele de
123
Saussurea obvallata, care este o plantă perenă care un smochin indian ale cărui ramuri produc rădăcini
crește până la o înălțime de până la 1 ft. aeriene care ulterior devin trunchiuri accesorii. Un copac
matur poate acoperi mai multe acri în acest fel.
Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 261
 un meşteşugar iscusit şi intrigant când câinii vagabonzi
Pentru unii, el este neașteptat fug cu o bucată de pâine furată,
vizibil de la distanță, sfinții îi urmăreau cu un castron cu unt,
pentru alții, el rămâne chiar invizibil
celor care sunt în apropiere Apoi animalele de companie de pe pământ
ar urmări nuanțele stărilor de spirit
Lasați inima să înceapă să transpire, posesive
asemănător membrelor noastre scrise pe chipurile gardienilor lor
și lăsați norul de emoții să ne sufoce
respirația, iar asta i-ar face să scuipe cu milă
fiți savurate din plin de lacrimile noastre pe propria lor neputinţă
zâmbitoare neavând altă opțiune
decât să-și lingă propriul scuipat
La urma urmei, ce altceva definește viața,
dacă nu o pereche de pași, Mă simt trist din cauza asta,
se întorc la cuibul lor la amurg, Un impuls de a conduce aceste animale m-
după ce au oftat de-a lungul luptei zilnice? ar bântui,
și lupta cu dinți și unghii,
Pentru a compensa căldura egoismului declanșând un mare război cu animalele
său, care locuiesc
un bărbat recurge la bunăstarea altora în inimile oamenilor
În același mod, și eu conducând la un „Mahabharata modernă”
umplu buzunarele celor nevoiași, 124

la spatele lor,
cu peticele de fulgere găsite de mine Dar la ce folosește doar un sentiment,
care merită o lună fără să'mi iasă vreo oportunitate?
Și chiar dacă se prezintă o oportunitate,
Cu toate acestea, chiar dacă cineva trebuie să fie cuplată cu o furie criminală
refuză același lucru cu o față sa macelul animalelor!!
purtând expresii reticente
sau chiar se hotărăște să mă piseze și să mă Ca un proverb popular125,
coacă „Numărul de sarcini depășește adesea
pentru pregătirea pâinii sale numărul
orelor dintr'o noapte”
Trebuie să fac cu fermitate Dar iată! Ce minune improbabilă!
ceea ce intenționez să fac poarta secretă a peșterii „visului”.
cu o dorinţă clară s'a deschis pentru noi
și o hotărâre neclintită!
Dragi cunoscători,
Și trebuie să rătăcesc liber Intrați cu grijă
în totacest timp S'ar putea să călcați în picioare
ciocnindu-mă de furtuni, insectele cu spatele de catifea
adunându-mi toate puterile!!
124 Mahābhārata este o epopee majoră în sanscrită
Pe măsură ce corpul meu se scurge, din India antică, povestește lupta dintre două grupuri
Trebuie să dăruiesc o parte din el de veri în Războiul Kurukshetra și destinele prinților
celor care au nevoie de el, Kaurava și Pāṇḍava și ale succesorilor lor. poemul de
înainte de a dispărea în eternitate, aici comparând marele război nou cu animalele
Acest ritual al corpului trebuie îndeplinit ascunse în oameni cu Mahabharata
125 Un proverb indian care este citat popular în astfel

de situații
Îmi amintesc
262 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023
 care sunt ambasadori magici pe măsură ce El s-a întors în lumea
materială
Se aruncă și se răsucesc peste tot aici, din transa lui
uneori se plimbă a dat dovadă de o reținere exemplară
iar alteori zboară și a pus o întrebare într-o manieră
iubitoare
Acesta este locul ce le „Dragă mentor al lumii șerpilor
permite posibilități imposibile, care ar trebui să'i conducă la mântuire,
Taurul sfânt Nandi126 După cum puteți vedea, sunt profund
este onorat mai mult decât tulburat din cauza
Domnul Shambhu127 despărțirea cu Girija,129
Într-o zi am fost martor aici, Dar se pare că ești ocupat
o incidență ciudată răsfățându-se la dorințele trupești
care mi-a captat atenția ale corpului și ale minții tale.
departe de mine însămi
Apoi unii m'au dislocat, smulgându-mi Prietenul meu priceput a răspuns:
toată ființa „Dragă Lord Shiva130, descurcă
în timp ce alţii m'au strâns politicos în acest puzzle mai întâi fără nicio ezitare
braţe
Un vagin și cinci falusuri
Pe măsură ce se întâmplă incidentul, înfățișat în epopee ca a
Lordul Shankar era absorbit orgie sălbatică
In marea lui transă
și exploatarea situației O, Doamne al spiritelor131,
prietenul meu şarpele sfânt te-ai îmbrăcat în părul mărunțit,
s'a comportat într'un mod ciudat luna, Gange și eu însumi132
luând sfântul taur Nandi133
A fost lovit de o fecioară și avea ca vehiculul dvs
menstruație dar asta a însemnat cu adevărat un sfârșit
şarpele femelă la nevoile și dorințele corpului nostru?
El a eludat cu respect plăcerile carnale,
cioara ei din junglă ca trupul zi și noapte.
129 Girija este soția lui Bholenath. Ea este cunoscută în
Când Lordul Bholenath128 a înțeles despre primul rând ca fiica Parvati a regelui muntelui
incident, Himavan. Girija înseamnă literalmente în sanscrită
„cel care este născut dintr'un munte
130 Lord Shiva: Shiva :, („Marele Dumnezeu”) este una
126 Nandi este considerat vehiculul Lordului Shiva, în dintre principalele zeități ale hinduismului. El este
afară de faptul că este zeitatea gardiană a lui Kailash, Ființa Supremă în Shaivism, una dintre tradițiile
casa Domnului Shiva în religia hindusă. El este de majore din hinduism. Vedeți, de asemenea, nota de pe
obicei descris ca un taur sacru. Pentru a afla despre pagina anterioară pentru Shambhu, care este un alt
Lordul Shiva alias Shambhu, vă rugăm să consultați nume pentru Shiva
nota de mai jos 131 Domnul Shiva, fiind sursa și originea tuturor celor
127 Shambhu sau Lord Shiva: Shiva :, („Marele cinci elemente, este numit Bhoothnath. Termenul
Dumnezeu”) este una dintre principalele zeități ale Bhoothnath poate însemna și Domnul Shiva ca
hinduismului. El este Ființa Supremă în Shaivism, una Domnul spiritelor.
dintre tradițiile majore din hinduism. 132 Atributele iconografice ale lui Shiva sunt șarpele
128 Bholenath este un alt nume al Domnului Shiva. din jurul gâtului său, semiluna care împodobește, râul
Cuvântul „Bhola” (Hindi) înseamnă – Inocent, simplu, sfânt Ganga care curge din părul lui măcinat,
cu picioarele pe pământ. Domnul Shiva este numit 133 Nandi este considerat vehiculul Lordului Shiva, în

„Bholenath” pentru că este ușor mulțumit și își dă afară de faptul că este zeitatea gardiană a lui Kailash,
binecuvântările asupra devotaților săi fără ritualuri casa Domnului Shiva în religia hindusă. El este de
complexe, dă adăpost oricărui devot cu devotament obicei descris ca un taur sacru. Vă rugăm să vedeți
sincer și cu o inimă curată. nota despre Nandi din paginile anterioare.
Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 263
 De când a fost Gange Trishul, (trident) 138, khadau139, Rudraksh
închis în părul lung al Domnului Shiva, Mala140
toate cele șapte oceane au căzut în împreună cu luna şi fluviul Gange
într'o frenezie înnebunitoare le-a pus pe toate,
și haine de stele împreună cu mine șarpele foarte obraznic
s-au alăturat ude cu lacrimi de separare și le-a acoperit cu pielea de tigru din jurul
taliei tale
Cât timp poți priva pe cineva
de bucuriile viții, atunci persoana posedă Pe măsură ce ai plecat ai îndrumat
un personaj care caută plăcerea... sfântul taur Nandi care îți este atât de drag
Cum poate Rati134 să rămână departe pentru a le ține sub control
de la iubita ei Madan?
Și apoi te-ai dus spre cerul plin de apă
Doamne, sper să-ți aduci aminte pentru o baie dezbrăcat
acea enigmă trecută Dar asta a dus la dezordinea de față
care fără milă S-au dezlănțuit vacile sfinte neînfrânate de
ți'a făcut o glumă crudă pe mal
dorintele lor de a'si rasfăța plăcerile
Într-o Shravan135 luni carnale
înainte de a intra la baie trecând peste toate limitele
în Manas Sarovar136 Și-au semnalat dorințele ireprimabile
asta era purtarea ta în jurul coarnelor lui Nandi
reflecţie, Acesta extrem de instigat
ai lasat in urma ta paznicul nostru formidabil
accesorii sfinte într'o dispoziție romantică aflat
cum ar fi carapace, tamburul de peleți,
kamandalu137, Exploatarea situației
comoara accesoriilor tale prețioase
au fost aduse ilegal
de nepotul cu totul inteligent
134 Rati este zeița hindusă a iubirii, a dorinței carnale,
din Bhasmasur141
a poftei, a pasiunii și a plăcerii sexuale. Rati este
omologul feminin, consoarta șefă și asistentul lui
Madan sau Kama (Kamadeva), zeul iubirii. Însoțitoare invariabil de asceți, se spune că reprezintă o viață
constantă a lui Madan, ea este adesea înfățișată cu el simplă și de sine stătătoare.
în legendă și sculptură în templu. De asemenea, îi 138 Trishul este un trident, un simbol divin, folosit în

place să se închine împreună cu Madan. mod obișnuit ca unul dintre simbolurile principale în
135 Shravan este a cincea lună a calendarului hindus. Sanatana Dharma. În India și Thailanda, termenul se
În general, începe la sfârșitul lunii iulie, din prima zi a referă adesea la o armă cu mâner scurt care poate fi
lunii noi și se termină în jurul celei de-a treia montată pe un toiag.
săptămâni a lunii august, ziua nopții fără lună (ultima 139 Khadau este o formă străveche de încălțăminte din

zi a lunii lunare) India, constând dintr-o mică mai mult decât o talpă cu
136 Manas Sarovar este un lac de apă dulce de mare un stâlp și un buton care este angajat între degetul
altitudine alimentat de ghețarii Kailash lângă Muntele mare și al doilea.
Kailash din județul Burang, prefectura Ngari, 140 Rudraksha se referă la un fruct de sâmbure, ale

regiunea autonomă tibetană. Lacul împreună cu cărui pietre uscate sunt folosite ca mărgele de
Muntele Kailash la nord sunt locuri sacre în patru rugăciune de hinduși, precum și de budiști, sikh și
religii: budism, hinduism și jainism. musulmani. „Rudraksha Mala” se referă la un șir de
137 Kamandalu este o oală de apă alungită, originară mărgele purtat aici ca dantelă la gât.
din subcontinentul indian, făcută dintr-o tărtăcuță
uscată (dovleac) sau coajă de nucă de cocos, metal, 141Bhasmasura, în mitologia hindusă era un asura
lemn de arbore Kamandalataru, sau din lut, de obicei sau un demon căruia i s-a acordat puterea de a arde și
cu mâner și uneori cu pipă. Asceții hinduși sau de a transforma imediat în cenuşă (bhasma) pe
yoghinii îl folosesc adesea pentru depozitarea apei de oricine al cărui cap îl atingea cu mâna. Asura a fost
băut. Kamandalu plin de apă, care este purtat păcălită de singurul avatar feminin al Domnului
264 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023
 Apoi s'a mascat în Lord Shankar un nor care plouă cu un zgomot de tunet,
cutreierând glorios peste tot universul un vuiet de nor ipocrit!
și vorbăria unei lumi adormite!!
Fără simbolurile tale sfinte, Shankar142
învelindu'ți corpul, Este corect să stai deghizat
te-ai transformat veșnic așa?
dar lipsit de strălucire Acest lucru trădează doar propriul tău sine,
Și chiar dacă tu Shankar ești cu-adevărat cel adevărat!”
cu mulți în jurul tău de impostor
De s'ar întâmpla ca să te vadă, „Mizerabilul corn muzical
ar prefera atunci să te alunge al unui vrăjitor de șerpi
de la mare distanță nu cânta la pungis144
în înțelepciunea ta stupidă înaintea mea
Pe de altă parte, lumea ți'ar spăla
picioarele murdare de ieftin imitator În aceste zile, atât zeii, cât și adepții lor
doar ca să bea religios apa aceea spurcată sunt născuți deghizați
de parcă ar fi el cel autentic sfânt și în cele din urmă vor pieri
Până și fantomele obișnuiau să-și bată în timp ce pun în joc manevra deghizării
tobele În timpul unei ceremonii de numire
in onoarea lui.... imnuri lăudând arta deghizării
Și să se lanseze într'un cor de victorie sunt scandate
în cinstea sa la și chiar și florile oferite sunt deghizate
suflarea cochiliilor de scoici... în a treisprezecea zi145 după un deces

În cele din urmă, nu m'am putut abține În asemenea împrejurări,

apropiindu-mă de farsa dragă papagal viclean,
acestui mim artist, cum poși sa'ți asumi riscul
„Dragă Shambho143 deghizat, de a sacrifica deghizarea,
„Spectacolul tău s'a terminat Îmi poți răspunde la întrebare,
Și publicul de pretutindeni dragă învățat nebun?
Se simte obosit
întrucât plănuiesc déjà s'ajungă Întregul univers este deghizat
la casele lor și pentru mine această deghizare înseamnă
totul
Și cei de la teatru vă așteaptă Chiar și publicul, îi adoră
pentru a'și recâștiga darurile înapoi de la pe cei versați în arta actoriei
tine într'un rol perfect
Dragă împărat al artei actoriei Se prosternează în fața unor astfel de actori
și forma ta originală e destul de atractivă respectându'i de parcă ar fi adevăratul lord
și, prin urmare, drag Dumnezeu al Shiva
teatrului
reintrodu-te în forma originală
și returnează tot ce-ai împrumutat 144 Pungi este un instrument de suflat, originar din
proprietarilor de drept... subcontinentul indian, folosit pentru fermecarea
șerpilor
Râurilor le place să curgă spre 145 A treisprezecea zi: Există o perioadă intensă de

doliu imediat după slujba de incinerare sau

înmormântare care durează treisprezece zile. În a 13-
Vishnu, vrăjitoarea Mohini, pentru a se transforma în a zi de doliu, este obișnuit ca familia îndurerată să
cenuşă. organizeze o ceremonie în care efectuează ritualuri
142 Shankar este un alt nume pentru Lord Shiva pentru a ajuta la eliberarea sufletului defunctului
143 Shambho este un alt nume pentru Lord Shiva pentru reîncarnare.
Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 265
 Cum, oare, contează cântând orice refren îți amintești
dacă personajul Lordului Krishna De nu poți cânta
interpretat de un actor măcar să mergi împreună cu urale
este doar o reprezentare ireală, admiratoare
pentru că „Gopisul”146 din public
e absolut real Mai mult decât focul care chinuie o pădure
Scena poate juca arbori de curte plantați
falsa frumusețe goală a lui Gopikas147 printre coloniile umane
dorintele nud pe care le evoca ard într'o neliniştită îngrijorare
în public
devin o realitate”! Pentru că aici
cei ce se inchină sfintelor tulsi148
„Noi sunăm doar din propria noastră în cele din urmă țes piese disparate
trâmbiță, ale corpului într'un șir de mărgele de
Lasă-mă să fac o mișcare dragă rozariu
Sosie a maestrului” doar pentru a fi jucat și mânuit cu degetele

„Este departe de a fi ușor Pe deasupra își umplu gura

Să imiți intelectul cu tutun
Doar cineva care este strunind corzile unui tanpura149
năucitor de diplomatic pierdut într'o reverie
poate perfectiona aceasta artă îl mestecă cu o iluzie veselă
a falsului Vaikuntha150
Când chiar și așa-zisa împreună cu o pastă de lemn de santal
sosie talentată rămâne blocată, și pudră de bookka151
se luptă să cerșească pentru
o rezolvare, dar fara rezultat Despre ce am putea spune
Despre acele suflete îmbătate de falsa
credință
Atunci chiar și o piatră este închinată de a fi atins pe Dumnezeu
cu speranța de a câștiga si care adună pietrele pretioase ale
o doză suplimentară de putere mentală! așa-numitei înțelepciuni, urmărind fără
minte
o mare înșelătorie care poartă numele de
Oglinda cerului observă Bramhagyan152?
jocul expresiilor faciale
promulgat de cele șapte mări 148 Tulsi, (Sfântul Busuioc) este o plantă sacră în
in afara de debut si final credința hindusă. Hindușii îl consideră ca pe o
ale refluxului și ale valului și manifestare pământească a zeiței Tulsi; ea este
adâncul sentimentelor lor interioare considerată avatarul lui Lakshmi și, prin urmare,
consoarta zeului Vishnu.
149 Tanpura (sau tambura, tanpuri) este un
Haide, mergi pe drum
instrument cu coarde ciupite cu gât lung, originar din
India, găsit sub diferite forme în muzica indiană. Nu
146 Gopi – (singular Gopi) Gopi este un cuvânt sanscrit cântă melodie, ci mai degrabă susține și susține
care provine din cuvântul Gopa. (cowheards). Aici melodia unui alt instrument sau cântăreț oferind un
expresia „Gopis în public” face aluzie la fanii din bourdon armonic continuu sau drone.
public care îl adoră atât pe Lord Krishna, cât și pe 150 Vaikuntha, numit și Vishnuloka, este locuința

actorul care joacă rolul Lordului Krishna. Domnului Vishnu, zeul suprem în hinduismul
147 Gopika -Numele Gopika (sinonim al lui Gopi) este vaishnavit[2][3] și a zeiței sale consoarte Lakshmi.
folosit mai frecvent pentru a se referi la soțiile lui 151 Pudră Booka: pulbere sfântă făcută din tulsi palnt

Gopa din Braj. (o regiune din India de pe ambele (busuioc sfânt) și aplicată pe față împreună cu pasta
maluri ale râului Yamuna din statul Uttar Pradesh). de lemn de santal de către devotații Domnului Vitthal
266 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023
 Toate astfel de stiluri poartă o lehenga cu o
Ar trebui să-i numim proști dantelă cu un singur capăt
sau mai degrabă să-i numim „cai arabi”
în jocul de șah Lasă o persoană care plânge des
continuă să plângi mereu
„Dar cei înțelepți prețuiesc să fie Lasă-i nebunia să-și pună aripile râsului
proprietarii rezidenți și zboară oriunde dorește
din palatele proștilor”
Odată un sat inactiv sărac
Și construiesc locuințe de lux în aer număra în mod repetat frunze de copac
pe măsură ce le înfrumuseţează cu purtând o ținută cu frunziș bogat
constelaţii auto-create Sătenii au râs de nebunia lui
Cu bucuria înșelătoare a imbecililor care și apoi s'au luptat între ei pentru
apar fiecare frunză și au ajuns
sub mai multe forme tăindu-se unul pe altul
Kirtan153 consumatoare de timp este
condusă vesel Acum chiar acei oameni
stăruind pe mântuirea celor morți și a celor distribuie cu mândrie frunzele uscate
vii! pe care le-au jefuit în timpul luptei lor
Este insotită de reciproce
gâturile legănându-se fără minte admirând aceste frunze numindu-le aurii
într'un dans nebun lipsit de orice ritm!! și schimbând îmbrățișări simțite ale inimii
Este punga goală de la gâtul lor
Că tradiția de a se închina unei idioții cu adevărat plină cu valuri de
a supraviețuit până în prezent, emoții autentice?
este o binecuvântare pentru adepții unei
astfel de prostii Lasati prieteni...
Cum se spune
Așa sunt niște idioți falși „Dacă ești în viață numai atunci
transformați din cei autentici lumea din jur are sens”
în timp ce priveau în gol Dar este un cadavru viu
cu greu meritat?
Să-ți imaginezi că unul este
destul de înțelept este și o formă de răsfăț Merită ca picăturile de rouă
o nebunie prețioase pentru zâne
Și să nu recunoască propria lui nebunie care înfloresc în zori
este ca înțelepciunea de dinainte Valoarea materială a unei vieți
începerii unui tratament nu este altceva decât parfumul de durată
din faptele cuiva ce lasă în urmă
Așa sunt toți la fel ca florile ascunse în umbră petalele
parțial nebuni în mod înnăscut și lasă în urmă o aromă de durată înainte
Fiecare astfel de nebunie are propriul ei stil de a pleca spre eternitate

Oamenii cheltuiesc bani

152 Brhamagyan: Cunoașterea despre tot adevărul
divin care pătrunde, care este, de asemenea, îngropat pentru a se bucura de pelerinaje
în propriul nostru suflet uman chiar și cu prețul de a fi călcat în picioare
153 Kirtan este un gen de arte religioase a precum cârdurile din afara locurilor sfinte
spectacolului, care conotă o formă muzicală de degenerând în învălmășeală
narațiune sau recitare comună, în special a ideilor rănindu-se inutil
spirituale sau religioase, originară din subcontinentul
indian.
Ochii lor preâuind
Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 267
 Vederea zăpezii „ling”154 ca ucenici de măgar
scăldat în murdarele și poluatele se rostogolește veselă în același
ape din Gange
când oamenii se întorc acasă în siguranță, dragă tată
bătrânul preot hoinărind în jur Allah-Ishwar
lăudându-se cu lăstari verzi Ai văzut ce se întâmplă?
încolțind pe trunchiul copacului uscat Vă rugăm să ne spuneți cum vă simțiți

Sfântul Tukaram155 privește lumea Un hindus își mângâie cu mândrie mustața

prin ochii naturii Un musulman își hrănește veselă barba
El extrage Ambii fiind prost de naivi
căldura iubitoare a mamei pământ dar bucuroși lăudăroși
și răspândindu-se peste Dehu156
Înainte de a rosti „Spune cu mândrie..” 158
Lordul Vitthal a devenit unul Spune din adâncul inimii
cu solul că toți suntem una
Cerul s-a transformat Nu vă poluați niciodată inimile
Sfântul Tukaram într-o sămânță cu escrocheria păcătoasă numită castă
și l-a semănat în pământ în caz contrar, pe cine poți pretinde
vreodată
Lordul Vitthal a împrumutat intenții sincere?
karma buna de la Saint Tuka
care Își bate la uși Când un copac își scutură ramurile
pentru solicitarea dobânzii culorile estompate se despart
asupra karmei împrumutate iar frunzele căzute cântă „abhang”159
făcându-l pe Domnul Bhairav să rămână
pe tonul lor
Darshanul157 tău arde
toate faptele noastre rele Cei care cortejează publicul
Mă bucur de o faimă inutilă cu bule goale de
în această lume plină cuvinte îndulcitoare
cu fapte rele și cei din public
care pretind că sunt hrăniţi sănătos
De aceea recolta de fapte nesfinte după ce s-a ospătat cu acele predici
sunt adunate la ușile ambele trebuie expuse goale
a Domnului Vithoba Ei invocă chiar și râul sfânt Gange
luptându-se să-și văruiască minciunile
Ca toate faptele rele ard ca lemnul în adevăruri sfinte strălucitoare
într-o movilă de cenușă
Când liniștea minții noastre este
infectată cu anxietăţi sâcâitoare
154 mihalţ de mare din viața noastră,
Și noi avem tendința de a ceda înainte
155 Sant Tukaram (1608–1645) a fost un proeminent
Varkari Sant (sfânt) și poet spiritual în timpul unei aceste fiare viclene asemănătoare vulpii
mișcări Bhakti din India.
156 Dehu este un cartier din orașul Pune, India. 158 Un slogan popular hindi tradus vag prin: „Spune
Este cunoscut pentru că este reședința lui Sant cu mândrie că suntem hinduși”. Sloganul
Tukaram. simbolizează mentalitatea parohială a bigoților
157 Darshan (religiile indiene), vederea de bun augur religioși moderni
a unei imagini divine hinduse sau budiste sau a unei 159 Abhanga este o formă de poezie devoțională

persoane sfinte. Alternativ, înseamnă studiul cântată în laudă a zeului hindus Vitthal, cunoscut și
anumitor texte religioase sau filozofii sub numele de Vithoba
268 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023
 în momentele noastre slabe cu toate acestea, au ajuns
hainele lor în multe locuri
Simțul nostru de înțelepciune în timpul călătoriei!
este amorțit înaintea acestor
vagabonzi fără milă Lăsați-i să facă o baie parfumată
Noi, veseli în apa dulce de la fântână
predăm onoarea noastră în timp ce ei intonează imnuri de victorie
înaintea lor pe un platou sărbătorind întoarcerea în siguranță
cu capul intact pe umeri
Mizerabilii ăștia de escroci
condamă oamenii Căci cel care este ignorant
prin papagalii patetici În autenticitatea propriului caracter
sub pretinsa lor înțelepciune se luptă fără rezultat,
Chiar și scorpionii și șerpii mortali în timp ce răsfăța la un moment dat
sunt cu adevărat mult mai inofensive decât capriciile minţii sale frivole
ei!
Când un bloc de jaggery
Chiar și noi dăltuim o pietricică albă hrănește o furnică dulgher
în formă de diamant octogonal ca în speranța falsă de a dobândi
rămâne încă fără valoare mântuirea,
în ciuda formei sale strălucitoare nou dar dulgher și o devorează veselă neîncetat
dobândite Și aceeași filă clanuri după clanuri
autodistrug
Piatra Blue Safire perpetuarea unei tendințe suicidare
pe de altă parte
devine neprețuit aceasta este afacerea lor de viață
când se amestecă cu șchioapă și rustică
gloria unui cer albastru și totuși, ei hrănesc veseli la fel
sărbătorind-o cu un cântec și un dans
Din fericire, toți s-au întors cu bine
după pelerinajul lor de practică După ce a semănat seminţe de păcat
cu capetele cocoțate în siguranță pe umăr L-au hrănit cu apă sfințită
și au ajuns la granița orașului lor... Nu e de mirare, și-a arătat natura în culori
Apoi doar ei au oftat uşuraţi, adevărate
„Mulțumesc lui Dumnezeu, ne-am întors Acum mult timp,
cumva în viață” Rasa umană era micuță ca furnicile
în vreme ce gâtul lor era înecat de emoții! dar tot mai mare decât zeii

Dragi orășeni cu inima de piatră, Zeii i-ar hrăni

În căutarea unui paradis Dulciuri cu zahăr
fraţii tăi cu propriile degete
s-au întors după Și sfinții ar vâna furnici
suferind chinuri infernale ca să se rostogolească evlavios
în grădina durerii inaintea lor
adunând karma sacră
în generozitatea averii lor Și acum aceiași sfinți
sosind in sfarsit inapoi roagă-se, „Dă-ne copilăria, Doamne”
spre destinaţia lor de moarte pe treptele unui templu
cu o voce mâhâind ca o vacă
Pasiunea lor pentru un pelerinaj rezonând de durere
este acum mai mult decât împlinită apoi zeii consacraţi în
Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 269
 sanctum sanctorum al templului călărite de frica de om
urlă la ei ca un tigru chiar că s'ar termina!

cu adevărat vorbind, Tigrii și leii sunt mult mai puțin

oamenii trăiesc mai puțin înfricoșători
și tânjesc pentru ceva mai mult! decât măștile perfide îmbrăcate de oameni
Haideți, pelerini ai deșertului,
Să ne odihnim o vreme în umbra dealului De ce să te temi de zei și demoni
furnicilor când puterea creierului uman
să ne împărtășim agoniile egoismului le poate supune cu ușurință ?
cu spiritul lor de mamă
Ființe umane încăpățânate,
Lasă furnica să se transforme într'o angajați-vă în certuri fără sens cu toată
divinitate! lumea
Las'o să devină o conductă a vântului decât ca natura voastră puternică
a Domnului Shriranga!160 să învațați o lecție
reducând frica
Haide, bietul Talkaris161 să acceptați adevărata voastră valoare
hai să spargem lacătul
și numără'ți suma potrivită Cu nimic mai bun de urmat
din cutia de donații a templului O ființă rea ajunge să urmeze casta!

Să ne confruntăm și să luptăm cu Oceanul inimii este împărțit

tirania lui Badawes162 Norul minții s-a micșorat
și cei care fac publicitatea sălbatică O linie de graniță izolatoare între ele
a actelor lor de donație pufnește cu sunete de geamăt
cărămizi și pietre
care sunt, ca rudele Temându-se unul de altul
idolului de piatră al Domnului Vithu163 Oamenilor le este milă de cei apropiați și
aduna-ti curajul dragi
și marșează disciplinat! Așa le putrezește sufletul
în sanctum sanctorum al fiinţei lor
Ar fi de dorit când mergem s'o luăm
de-a lungul potecii care trece pe lângă Nu are rost să ai un pământ negru,
mușuroi când minunata sămânță este
În comparație cu locuințele omului mâncată de gândaci...
care ramân in general inchise
ale furnicilor sunt larg deschise fără teamă Stocul de trestie de zahăr
exemplu de a salva lumea de e o comoară în inima ei
amenințarea fricii de sine... precum dulcele sorg164
Și apoi doar zilele noastre care are gust de zahăr,
în timp ce sorgul la rândul său
păstrează la sânul ei
160 Shriranga - Domnul Vishnu care este una dintre
zeitățile supreme ale hinduismului un bhakari165 pentru cei flămânzi
161 Talkaris - pelerini sfinți care cântă cântece sfinte

în ritmul chimvalelor goale (cunoscute sub numele de 164În text – jowar, Sorgul este un gen de plante din
Tals în marathi) familia Poaceae. Reprezentatul principal, Sorghum
162 Așa-numiții intermediari/familii sfinți care bicolor, este principala cereală pentru pâine în Africa,
pretind drepturi asupra câștigurilor din templu prin dar este cultivat și în Europa de Sud, America
donații Centrală și Asia de Sud. Sorgul își are originea în
163 Vithu- Numele drag al Lordului Vitthala, o Africa ecuatorială, fiind o cereală adaptată la clima
divinitate Hndu majoră caldă și uscată.
270 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023
 Și în timp ce vom plonja în nulitate,
Hai fratilor, să ne propunem să fim o umbră deasă!
Raza timpului a trecut înainte
Specia copacilor
Cine a șters urmele de neșters ale celor reușește această ispravă,
care au mers pe calea timpului? usor la indemâna lor
Și chiar de-ar fi tăiați,
Acum este momentul să răsucești din nou vor încolți cu
drumurile nou-născuții verzi lăstari
Podul sfânt dărâmat
Este undeva la capătul vieții sale De aceea constant simt
ca fi-voi iarbă
Drumul din față este presărat de aparținând arborelui strămoșesc
întreruperi al florei
și dezastre semnificative Sau mai degrabă avea-voi chef
Tunelurile secrete de asemenea să devenind un copac grijuliu
sunt scurse în vibrante vârtejuri ca un patriarh de familie iubitor
Cei care s-au confruntat cu durerile de adăpostind cuiburi
cutremur pentru refugiul
din cauza escrocherilor cu care s'au jucat păsărilor orfane
în miezul interior al pământului Lasă-mă să fiu palmierul
stând în nisip
Oamenii mari unde vânătorii
evita intenționat călătoriile înfricoșează iepurii
fie prin apă, pământ sau chiar prin aer
în asemenea vremuri O, călători ai cerului,
nu suntem decât suflete stupide fără
Și mai degrabă apucă orice târâtoare care valoare
atârnă O, planete și stele
și fac un salt atârnând Rogu-vă fiți generoase cu noi
de la un capăt la altul al universului și dăruiți o pomană în bolul nostru
îndepărtându-se fără remușcări precum se face cu ocazia unei eclipse!
din propria lor fiinţă
În timp ce explorezi profunzimile
Lasă sufletele învăţate suprareale ale liniștitelor vise
prețuiește-le calea misterioasă Unele tulburări asemănătoare perlelor
și lasă inofensivul să scape împiedică o cercetare
acela care nu deranjează pe nimeni conducând la includerea de imagini
niciodată neplacute
să se transforme în cele din urmă într'o în versuri strecurându-se
autostradă Să traversăm oceanul unor imagini atât de
neplăcute
Să ne propunem a fi o deosebită mamă și să potolim neliniștitele vibrații ale
ca pământul care'și acordă cu generozitate energiei noastre creatoare
umbra! pe măsură ce mărșăluim hotărât spre-al
creației noastre scop
165Bhakri este un fel rotund de roti (pâine plată Dacă cuvintele trebuie întărite
indiană cu formă rotundă) folosit adesea în bucătăria cu puterea cerului,
statelor Gujarat, Maharashtra, Rajasthan și Karnataka
din India. Atunci atât adâncul cât și suprafața unui
ocean
Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 271
 trebuie să fie senine și limpezi așa spune poezia

Imaginea unui cap de familie Când două entităţi diverse

poartă un bagaj de Unite împreună,
numeroase dragi rude se simt cu adevărat binecuvântate!
atât cele vechi cât și cele noi Când muritorul se contopește în
imortalitate
După ce ai intrat experimentează visul unei conexiuni!!
In profunzimea subconștientului,
Poți atinge Un ocean plin cu cristale de nisip
făcând semn umbrelor scânteie într'o noapte cu lună luminată
târâtoare de flori de parcă noaptea cu lună plină
doar pentru a fi consternat a îmbrăcat un „Paithani”166
când dispar într-un aer subțire călare pe vasul selenar
de parcă ar ajunge îmbrăcând parfumul Mogra167
umbrindu-le pe toate Mă simt vrăjit de
pe măsură ce le atingi frumusețea junei nopții
Pentru o clipă ca o fată de șaisprezece ani
imaginea apare ca o
„ea-șarpe” Noaptea este înmuiată
doar pentru a intra In gloria luminată de lună
ca un castravete în subconștientul tău până la stratul său cel mai de jos
Transformându-se într-o tigroacă pentru Malurile oceanului de cristal
momentul următor au înnebunit
imaginile păstrate înnebunit de vântul vagabond
jucandu-te cu mintea ta Fiul iubit al cerului (Venus)
Sălbatic rătăcește
Un poet adevărat poate prețui Mi-a plăcut să văd asta
această interacțiune frumoasă Exotic carnaval
a imaginilor și a contra-imaginilor
valorificându-și priceperea creatoare Pe măsură ce florile de lotus înfloresc
indiferent cât de magic ar fi și de într-un iaz cu parfum de lemn de santal,
înșelătoare, Lebedele plutind pe acel iaz
el poate bârfele îndelungi le țese o replică perfectă devin
în aspectul lor uriaș a nopții cu lună plină
cu măiestrie în versurile sale Am eliberat căprioarele de mosc
într'o potrivită manieră din parfumul lor
într-o astfel de situație divin sublimă
„Am văzut imaginea pământului
oglindită pe cer Iluzoriu cu veselie peștii
făcând o apariție de oaspete de-a lungul apei înnebunitoare înoată
și dispărând rapid” Pescarul se zbate în van
așa spune poetul
166 Paithani este o varietate de sari, numită după
"In orașul meu natal, orașul Paithan din districtul Aurangabad din statul
bijuterii de autentice imagini Maharashtra din India, unde sari a fost făcut pentru
sunt prețuite prima dată manual.
într'un înfloitor bazar Paithani se caracterizează prin chenare cu un design
unde talentul artistic este respectat ca o pătrat oblic și un capăt cu un design păun.
167 Mogra: Numit Aribain Jasmin în engleză. Este o
avere rară floare albă din clasa iasomiei de tip cu înflorire dublă.
indiferent dacă ești bogat sau sărac”
272 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023
 în magica lui plasă să'i prindă
În această fază, poeții talentați pot să vadă
Lumea paralelă un univers care se învârte în jurul altuiia
locuită de imagini simulate precum planetele și stelele care în juru'i
care se strecoară rătăcesc
de la cei care se chinuie, să'i prindă unele peste altele într'o ritmică cadență
Făcându'i să se simtă incapabili
Într'o asemenea situație
Dacă cineva se întâmplă să atingă chiar iluzoriu privind
un pește în apa magică, existența paradisului
acesta se transformă într'un șarpe, sună ca o binecuvântare
și dacă ating o piatră, iar cei care
se transformă în piatra filosofală inutil se zbat
între rai si iad
Munți de nori le sună ca un ghimpe în carne
sunt în flăcări toți cei devotați căutării adevărului.
ca si cerul ard
Nori goi
stau dezbrăcați in fața Soarelui (Aceasta este prima parte a Cântului al
treilea)
Călătoria în
adâncurile subconștientului
este destul de greu de atins și dificil.
acolo se întâmplă să întâlnim
Kalia168 și Krishna169

Visele într'un boboc adormite

se dezvoltă'ntr'o floare
Luna face ca acest miracol să se întâmple
sub masca unui plutitor bondar
Acesta este extrasul sfânt din poezie ce este
inventat
Într'un asemenea vârtej de vise
un poet talentat îpoate realiza
indiciile de realitate și dureri ale nașterii
la o creație nou-născută

168 Kaliya, în tradițiile hinduse, era un șarpe veninos

care trăia în râul Yamunā. Apa Yamunā timp de patru
leghe de jur împrejurul lui a fiert și a clocotit cu
otravă. Conform mitologiei, Lord Krishna (vezi nota
2) a supus șarpele monstruos.
169 Krishna este o zeitate majoră în hinduism. El este

venerat ca al optulea avatar al lui Vishnu și, de

asemenea, ca zeul Suprem în sine. El este zeul
protecției, al compasiunii, al tandreței și al iubirii; și
este una dintre cele mai populare și venerate pe scară
largă printre divinitățile indiene. Ziua de naștere a lui
Volum ce cuprinde primele două cânturi ale epopeii
Krishna este sărbătorită în fiecare an de hinduși pe
lirice, apărut la editura Contact international
Krishna Janmashtami, conform calendarului hindus
lunisolar, care cade la sfârșitul lunii august sau
începutul lunii septembrie a calendarului gregorian.

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 273

274 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023
Cărți primite la redacție

Iarna-Primavara, 2023 | Contact international 275

 Colegiul de redacție Sumar
și Redacția Revistei Alpha & Omega

Contact international
Radu Cârneci – 18, Johnny Ciatlos Deak –
172, Nicolae Grigorie Lăcrița – 206,
Cleopatra Lorințiu – 150, 223, George
Petrovai – 138, Liliana Popa -137, 184, 349,
Alfred-Rennert Poplingher – 196, 228, 246,
Adam Puslojić -11, Anca Sîrghie – 230,
înfrățită cu Revista ASRAN Beatrice Silvia Sorescu – 160. Gheorghe

Destine Literare
Tomozei – 35,
Ordo ab Chao
Liviu Pendefunda – 102, Adrian George
vă urează: Săhlean - 143, Valeriu Stancu – 589, Estelle
Variot – 143, Geo Vasile – 54,
Sărbători binecuvântate de iarnă Devenirea întru Fiinţă
Catinca Agache – 48, Liviu Apetroaie – 42,
pline de înțelepciune Constantin Arcu – 92, Dan Petru Cristea –
130, Gheorghe Andrei Neagu – 104, Boris
pentru suflet și spirit Marian Mehr – 41, Eugen Oniscu – 109,
întru sănătate și pace! Ștefania Oproescu – 120, Marian Pătrașcu –
237, Cătălin Rădulescu – 126,
Desăvârşirea Creaţiei
A.I.Brumaru – 22, Mihai Cimpoi – 6, Viorica
Grigoraș – 225, Ioan Holban - 36, Emanuela
Ilie – 43, Tudor Nedelcea -153, Adrian Dinu
Rachieru – 25, Daniel Revach – 149, Dușița
Ristin – 141, Liliana Scărlătescu – 59, Liviu
Ioan Stoiciu - 33, Constantin Trandafir – 16,
Arta Regală
Elleny Pendefunda – 241, Liliana Popa – 215
Vrăjitorii Marelui Vid
Dimitrie Anghel – 219, Tudor Arghezi - 122,
Mihaela C.D. – 164, Silvia Cinca – 112, Daniel
Corbu – 91, Sudhakar Gaidhani – 101, Adrian
Grauenfels – 99, 177, Ngoc Le Ninh -102,
Irina Lucia Mihalca – 144, Ionuț Pande –
167, Liviu Pendefunda – 175, Liliana Popa –
113, Coca Popescu – 116, Elena Liliana
Popescu -143, Melania Rusu Caragioiu - 118,
Vlad Scutelnicu – 106, Răzvan Sokolov – 171,
Valeriu Stancu – 98, Nichita Stănescu – 55,
Mircea Ștefan – 145, Vasile Voiculescu – 255,
Adriana Weimar – 146
Lux in Tenebris
Katya Kelaro - 198, Bogdan Mihai Mandache

La Mulți Ani
– 193, Liviu Pendefunda – 3, 204, Petru
Solonaru -188, Dan Șerban - 202
Celestial Library

2023 Sudhakar Gaidhani – 268

Tiparul a fost realizat şi sponsorizat de

Tipografia PIM
276 vol. 33, 225-228| ianuarie, februarie, martie, aprilie, 2023
Contact international Fondată în mai 1990
PREMIUL APLER PENTRU PROIECT LITERAR INTERNAŢIONAL

Vol. 33, 225-228, ianuarie-aprilie 2023

Pagini de istorie ieșeană

Liviu Pendefunda
Director
Liviu PENDEFUNDA
Redactor-şef
Octavian LAURENŢIU

Revista este editată de Asociaţia Culturală Atma

Contact international şi este membră a Asociaţiei
Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România
(APLER)
Colegiul de redacţie
Alexandru Cetăţeanu (Montréal), Giuseppe Ciccia (Firenze),
Constantin Coroiu (Iaşi), Nicolae Dabija (Chişinău), Theodor
Damian (New York), Emilian M. Dobrescu (Bucureşti), Ioan
Holban (Iaşi), Jacob Isaac (India), Emanuela Ilie (Iaşi),
Cleopatra Lorinţiu (București), Valeriu Matei (Chişinău), Eugen
Mircea (Iaşi), Gheorghe Andrei Neagu (Focşani), Dragoş
Pătraşcu (Iaşi), Sandra Pendefunda (Ottawa), Ulderico Pesce
(Roma), Cristinel Popa (London), Alfred-Rennert Poplingher
(Haifa), Constantin Pricop (Iaşi), Vlad Scutelnicu (Botoşani),
Constantin Trandafir (Câmpina), Geo Vasile (Bucureşti), Matei
Vişniec (Paris)

Redacția
Loreley Buchholtzer, Octavian Laurenţiu, Elleny
Pendefunda, Elena Cristina Boţan-Potop, Liliana
Scărlătescu, Petru Solonaru, Ioan Florin Stoenescu

Tehnoredactare şi machetare
Dan Bogdan Anghel
Foto
Marcel Cahniţă
Administrator Web
Andrei Scutelnicu
Producţie şi difuzare
Petre Şiţă
Revista poate fi citită pe www.issuu.com
www.scribd.com &
www.contactinternational.ro
Cover 1.Giuseppe Ciccia, Faith
Cover 2 & Cover 4: Khaled Matar
Abonamente şi corespondenţă:
Contact international
2, Strada Primăverii, Miroslava - Jassy, 707305 Romania,
E-mail: [email protected]

ISSN 1221-3977 Colectia editurii „Crucea întrandafirată ‟

Contact international
Vol. 33, 225-228, ianuarie-aprilie, 2023

Metaeseuri de Mihai Cimpoi Zboruri secrete de Cleopatra Lorințiu ♣

Fragmente cu Nichita de Constantin Trandafir  Amintire și nemurire de
Gheorghe Tomozei  Port îngerul în mijlocul cerului de Emanuela Ilie  O
vizită la spital de Constantin Arcu  O furtună de primăvară de Boris
Marian Mehr  Opinii despre Devdoot de Daniel Revach ● Mărturisitorul de
Liviu Apetroaie  Generalul și Bicla de Gheorghe A. Neagu  Limba română
e mireasa poetului cu Radu Cârneci  Inima străinului de Eugen Oniscu  A
fi într-o călătorire de A.I.Brumaru ● Ultimii sfinți de Ștefania Oproescu ♠
Oprimatul de Cătălin Rădulescu  Melancolia de Petru Solonaru  Doctor
Göbbel de Marian Pătrașcu ♣ Regele căpșunilor și al coarnelor de melc de
Ioan Holban  Cronica artelor de Liliana Popa  Atât cât i s-a dat de Liviu
Ioan Stoiciu  Versuri de Nichita Stănescu, George Bacovia,Vasile Voiculescu,
Tudor Arghezi, Dimitrie Anghel, Sudhakar Gaidhani, Emilian Marcu, Valeriu
Stancu, Daniel Corbu, Adrian Grauenfels, Mircea Ștefan, Adriana Weimar, Silvia
Cinca, Ngoc Le Ninh, Irina Lucia Mihalca, Melania Rusu Caragioiu, Liliana Popa,
Coca Popescu, Mihaela CD, Elena Liliana Popescu, Vlad Scutelnicu, Ionuț Pande,
Răzvan Sokolov, Liviu Pendefunda, Elena Pop, Alessandra Viorică, Ecaterina Pop
 Fenomenul Nichita de Catinca Agache  Inteletto d'amor de Geo Vasile ♣
Istoria trebuie trăită în prezent de Elleny Pendefunda Aesoterica de
Bogdan Mihai Mandache  Climax ideatic, Jurnal de suflet, Mărturii divine
de Liliana Popa ֍ Marea foame a intertextului de Liliana Scărlătescu  O
prietenie creatoare de Anca Sîrghie ♣ Suspinul celor ferecați de Katya Kelaro
 Jocul demiurgic de Adrian Dinu Rachieru,  M-am întins peste ecranul
leptopului de Dan Petru Cristea  Nonconformistul Charles Baudelaire de
George Petrovai ● Originalitate și tradiție poetică de Dușița Ristin ● Al
Grama și Macedonski de Tudor Nedelcea, ● Terminologie culturală  Vise
sau universuri paralele?, Memorii, Domus Galilaeae, Holocaustul din
România de Alfred-Rennert Poplingher  Un poet protomodern de Adrian
Grauenfels ♣ La Hanul Moldovenesc de Johny Ciatloș Deak  Familia de
Nicolae Grigore-Lăcrița  Masonerie și numerologie de Dan Șerban ֍ Cartea
Românească Veche de Melania Rusu Caragioiu ♣ Cugetări de Beastrice Silvia
Sorescu ● Alpinist al devenirii de Viorica Grigoraș ֍ Inlănțuirile spiritului
de Liviu Pendefunda