AERODYNAMICS

Aerodynamics is the study of the motion of air, particularly when affected by a solid object, such as an
airplane wing. It involves topics covered in the field of fluid dynamics and its subfield of gas dynamics, and is an
important domain of study in aeronautics. The term aerodynamics is often used synonymously with gas
dynamics, the difference being that "gas dynamics" applies to the study of the motion of all gases, and is not
limited to air.
Fundamental concepts
Understanding the motion of air around an object (often called a flow field) enables the calculation of
forces and moments acting on the object. In many aerodynamics problems, the forces of interest are the
fundamental forces of flight: lift, drag, thrust, and weight. Of these, lift and drag are aerodynamic forces, i.e.
forces due to air flow over a solid body. Calculation of these quantities is often founded upon the assumption that
the flow field behaves as a continuum. Continuum flow fields are characterized by properties such as flow
velocity, pressure, density, and temperature, which may be functions of position and time. These properties may
be directly or indirectly measured in aerodynamics experiments or calculated starting with the equations for
conservation of mass, momentum, and energy in air flows. Density, flow velocity, and an additional property,
viscosity, are used to classify flow fields.
Flow classification
Flow velocity is used to classify flows according to speed regime. Subsonic flows are flow fields in which
the air speed field is always below the local speed of sound. Transonic flows include both regions of subsonic
flow and regions in which the local flow speed is greater than the local speed of sound. Supersonic flows are
defined to be flows in which the flow speed is greater than the speed of sound everywhere. A fourth
classification, hypersonic flow, refers to flows where the flow speed is much greater than the speed of sound.
Aerodynamicists disagree on the precise definition of hypersonic flow.
Compressible flow accounts for varying density within the flow. Subsonic flows are often idealized as
incompressible, i.e. the density is assumed to be constant. Transonic and supersonic flows are compressible, and
calculations that neglect the changes of density in these flow fields will yield inaccurate results. Viscosity is
associated with the frictional forces in a flow. In some flow fields, viscous effects are very small, and
approximate solutions may safely neglect viscous effects. These approximations are called inviscid flows. Flows
for which viscosity is not neglected are called viscous flows. Finally, aerodynamic problems may also be
classified by the flow environment. External aerodynamics is the study of flow around solid objects of various
shapes (e.g. around an airplane wing), while internal aerodynamics is the study of flow through passages inside
solid objects (e.g. through a jet engine).
The validity of the continuum assumption is dependent on the density of the gas and the application in
question. For the continuum assumption to be valid, the mean free path length must be much smaller than the
length scale of the application in question. For example, many aerodynamics applications deal with aircraft
flying in atmospheric conditions, where the mean free path length is on the order of micrometers and where the
body is orders of magnitude larger. In these cases, the length scale of the aircraft ranges from a few meters to a
few tens of meters, which is much larger than the mean free path length. For such applications, the continuum
assumption is reasonable. The continuum assumption is less valid for extremely low-density flows, such as those
encountered by vehicles at very high altitudes (e.g. 300,000 ft/90 km) or satellites in Low Earth orbit. In those
cases, statistical mechanics is a more accurate method of solving the problem than is continuum aerodynamics.
The Knudsen number can be used to guide the choice between statistical mechanics and the continuous
formulation of aerodynamics.
Conservation laws
The assumption of a fluid continuum allows problems in aerodynamics to be solved using fluid dynamics
conservation laws. Three conservation principles are used:
Conservation of mass
Conservation of mass requires that mass is neither created nor destroyed within a flow; the mathematical
formulation of this principle is known as the mass continuity equation.
Conservation of momentum
The mathematical formulation of this principle can be considered an application of Newton's Second Law.
Momentum within a flow is only changed by external forces, which may include both surface forces, such as
viscous (frictional) forces, and body forces, such as weight. The momentum conservation principle may be
expressed as either a vector equation or separated into a set of three scalar equations (x,y,z components).
 AERODINAMICĂ

Aerodinamica este studiul mișcării aerului, în special atunci când este afectat de un obiect solid, cum ar fi o
aripă de avion. Aceasta implică subiecte abordate în domeniul dinamicii fluidelor și în subdomeniul său al
dinamicii gazelor și reprezintă un domeniu important de studiu în aeronautică. Termenul de aerodinamică este
adesea folosit ca sinonim cu cel de dinamică a gazelor, cu diferența că "dinamica gazelor" se aplică la studiul
mișcării tuturor gazelor și nu se limitează la aer.
Concepte fundamentale
Înțelegerea mișcării aerului în jurul unui obiect (adesea numit câmp de curgere) permite calcularea forțelor
și momentelor care acționează asupra obiectului. În multe probleme de aerodinamică, forțele de interes sunt
forțele fundamentale ale zborului: portanța, rezistența, împingerea și greutatea. Dintre acestea, portanța și
rezistența sunt forțe aerodinamice, adică forțe datorate curgerii aerului peste un corp solid. Calculul acestor
mărimi se bazează adesea pe ipoteza conform căreia câmpul de curgere se comportă ca un continuum. Câmpurile
de curgere continue sunt caracterizate de proprietăți precum viteza de curgere, presiunea, densitatea și
temperatura, care pot fi funcții de poziție și timp. Aceste proprietăți pot fi măsurate direct sau indirect în
experimentele de aerodinamică sau pot fi calculate pornind de la ecuațiile de conservare a masei, momentului și
energiei în fluxurile de aer. Densitatea, viteza de curgere și o proprietate suplimentară, vâscozitatea, sunt utilizate
pentru a clasifica câmpurile de curgere.
Clasificarea fluxului
Viteza de curgere este utilizată pentru a clasifica debitele în funcție de regimul de viteză. Fluxurile
subsonice sunt câmpuri de curgere în care câmpul de viteză al aerului este întotdeauna sub viteza locală a
sunetului. Fluxurile transonice includ atât regiuni de flux subsonic, cât și regiuni în care viteza locală a fluxului
este mai mare decât viteza locală a sunetului. Fluxurile supersonice sunt definite ca fiind fluxuri în care viteza de
curgere este mai mare decât viteza sunetului peste tot. O a patra clasificare, fluxul hipersonic, se referă la
fluxurile în care viteza fluxului este mult mai mare decât viteza sunetului. Aerodinamicii nu sunt de acord cu
privire la definiția exactă a curgerii hipersonice.
Fluxul compresibil ține cont de variația densității în cadrul fluxului. Fluxurile subsonice sunt adesea
idealizate ca fiind incompresibile, adică se presupune că densitatea este constantă. Curgerile transsonice și
supersonice sunt compresibile, iar calculele care neglijează modificările de densitate în aceste câmpuri de curgere
vor da rezultate inexacte. Vâscozitatea este asociată cu forțele de frecare dintr-un flux. În unele câmpuri de
curgere, efectele vâscozității sunt foarte mici, iar soluțiile aproximative pot neglija în mod sigur efectele
vâscozității. Aceste aproximări se numesc curgeri invizibile. Curgerile pentru care vâscozitatea nu este neglijată
se numesc curgeri vâscoase. În cele din urmă, problemele aerodinamice pot fi clasificate, de asemenea, în funcție
de mediul de curgere.
Aerodinamica externă este studiul curgerii în jurul obiectelor solide de diferite forme (de exemplu, în jurul
unei aripi de avion), în timp ce aerodinamica internă este studiul curgerii prin pasajele din interiorul obiectelor
solide (de exemplu, printr-un motor cu reacție).
Valabilitatea ipotezei continuității depinde de densitatea gazului și de aplicația în cauză. Pentru ca ipoteza
continuumului să fie valabilă, lungimea drumului liber mediu trebuie să fie mult mai mică decât scara de lungime
a aplicației în cauză. De exemplu, multe aplicații de aerodinamică se referă la aeronave care zboară în condiții
atmosferice, unde lungimea medie a căii libere este de ordinul micrometrilor și unde corpul este cu câteva ordine
de mărime mai mare. În aceste cazuri, scara de lungime a aeronavei variază de la câțiva metri la câteva zeci de
metri, ceea ce este mult mai mare decât lungimea medie a căii libere. Pentru astfel de aplicații, ipoteza
continuității este rezonabilă. Ipoteza continuumului este mai puțin valabilă pentru fluxurile cu densitate extrem
de mică, cum ar fi cele întâlnite de vehiculele aflate la altitudini foarte mari (de exemplu, 300 000 ft/90 km) sau
de sateliții de pe orbita joasă a Pământului. În aceste cazuri, mecanica statistică este o metodă mai precisă de
rezolvare a problemei decât aerodinamica continuității. Numărul Knudsen poate fi utilizat pentru a ghida
alegerea între mecanica statistică și formularea continuă a aerodinamicii.
Legi de conservare
Ipoteza unui continuum de fluide permite rezolvarea problemelor de aerodinamică cu ajutorul legilor de
conservare a dinamicii fluidelor. Se utilizează trei principii de conservare:
conservarea masei
Conservarea masei impune ca masa să nu fie nici creată, nici distrusă în cadrul unui flux; formularea
matematică a acestui principiu este cunoscută sub numele de ecuația de continuitate a masei.
Conservarea impulsului
Formularea matematică a acestui principiu poate fi considerată o aplicație a celei de-a doua legi a lui
Newton. Momentul în cadrul unui flux este modificat numai de forțele externe, care pot include atât forțe de
suprafață, cum ar fi forțele vâscoase (de frecare), cât și forțele corpului, cum ar fi greutatea. Principiul
conservării impulsului poate fi exprimat fie ca o ecuație vectorială, fie separat într-un set de trei ecuații scalare
(componentele x, y, z).