Cătălina MÂRZA

DESTRUCTURAREA SOCIETĂŢII CIVILE

ÎN PERIOADA COMUNISTĂ (1947 - 1949)

The dismantling of civil society during

the communist period (1947-1949)

Abstract: The dismantling of civil society during communist

period, between 1947 and 1949, which is the main theme of this article, is
basically structured on the persecution and terror brought by the years of
communism, that led to the extinction of a great number of organizations
and thus, to the collapse of dignity and of the free spirit. Civil society is
represented by its citizens who, under different forms of association, can
defend and promote population’s interests. The great majority of people
understand, when referring to the civil society, that it is mainly
represented by the nongovernmental organizations.
In most dictatorships, one cannot speak about a civil society
because the citizens do not have power over decision dealing with
economic activities, also over the political and cultural ones concerning
the state. The dismantling of the civil society became present through the
censorship of the cultural environment. The Romanian Academy was
founded as a new institution under the authority and subordination of the
Romanian Communist Party. The francophone associations along with
foreign languages schools found themselves in the same situations. The
libraries and bookstores started to vanish and the activity of all writers,
musicians and journalists were put under the authority and control of the
Party’s Central Committee, the Propaganda Section. In other words, lie
and imposture soon installed and won control over the private life of
individuals. The clear objective was to create the new type of man, the
obedient man.

Keywords: civil society, nongovernmental organizations,

censorship, communism, subordination.


Ph.D. Candidate, “The Lower Danube” University of Galaţi, Romania;
e-mail: [email protected]
Date submitted: 17 March 2016
Revised version submitted: 03 June 2016
Accepted: 11 July 2016

STUDIUM IX/ 2016

246 Cătălina MÂRZA

***
Nu există în lume fortăreţe pe care
oamenii muncii, bolşevicii,
să nu le poată lua cu asalt1

Omenirea cunoaşte o serie de provocări pornind de la încercarea de

a stopa sărăcia sau pericolul extern, până la dezvoltarea de durată a
societății. Proiectele şi activităţile puse în aplicare în acest sens au avut ca
actori, mari asociaţii internaţionale, societăţi multinaţionale şi regionale.
Organizaţiile societăţii civile tind să constituie temelia unei democraţii
funcţionale şi se implică în luarea deciziilor privind dezvoltarea socială.
Tema abordată, Destructurarea Societăţii civile în perioada
comunistă (1947-1949), se axează pe prigoana şi teroarea anilor de
comunism, care au condus la distrugerea sau autodesfiinţarea unei palete
largi de organizaţii şi astfel, la prăbuşirea demnităţii şi a spiritului civic. Am
încercat să definesc societatea civilă, deşi nu există un concept unitar ce ar
putea explica într-un mod concret termenul:

Societatea civilă este o noţiune care descrie forme asociative de

tip apolitic şi care nu sunt părţi ale unei instituţii fundamentale a
statului sau ale sectorului de afaceri. Astfel, organizaţiile
neguvernamentale sunt asociaţii sau fundaţii, sindicatele,
uniunile patronale sunt actori ai societăţii civile, care intervin pe
lângă factorii de decizie, pe lângă instituţiile statului de drept
pentru a le influenţa, în sensul apărării drepturilor şi intereselor
grupurilor de cetăţeni pe care îi reprezintă 2.

Există diferite definiţii ale conceptului de societate civilă.

Majoritatea oamenilor înţeleg prin societate civilă organizaţiile
nonguvernamentale. Şcoala londoneză de economie utilizează ca definiţie:

Societatea civilă se referă la un set de instituţii, organizaţii şi

conduite situate între stat, afaceri şi familie. Aceasta include
organizaţii non-profit, organizaţii filantropice, mişcări sociale şi
politice, alte forme de participare socială şi civică3.

Putem astfel oferi câteva exemple de instituţii ale societăţii civile:

 organizaţii nonguvernamentale (ONG-uri);
 organizaţii comunitare (community-based organizations);

1 Tismăneanu 2005: 23.

2 Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile: www.fdsc.ro. [Accesat la data de 11.01.2016].
3 www.fdsc.ro. [Accesat la data de 11.01.2016].
 Destructurarea Societăţii Civile în perioada comunistă (1947-1949) 247

 asociaţii profesionale;
 organizaţii politice;
 cluburi civice;
 sindicate;
 organizaţii filantropice;
 cluburi sociale şi sportive;
 instituţii culturale;
 organizaţii religioase;
 mişcări ecologiste;
 media;

Aceste structuri fac posibilă participarea cetăţenilor la viaţa publică.

Societatea modernă se structurează prin trei componente:
 componenta economică;
 componenta politică (instituţiile fundamentale ale statului);
 componenta societăţii civile, sectorul non-profit, care legitimează
sau amendează celelalte două componente.

Dincolo de aspectul instituţional, societatea civilă este formată din

cetăţenii unei ţări, care, asociaţi sub diferite forme, influenţează politicile,
apără şi promovează interesele populaţiei.

Formarea societăţii civile este rezultatul unei mişcări spontane

şi creatoare a cetăţenilor care instituie în mod benevol diverse
forme de asociere politică, economică, culturală.
În cadrul societăţii civile, cetăţenii intră într-o ţesătură de
raporturi sociale, participând benevol la activitatea unei
multiplicităţi de asociaţii, organizaţii, cluburi, în vederea
promovării unei diversităţi de obiective şi interese. Organizaţiile
societăţii civile sunt, într-un anumit sens, autonome, în raport cu
statul, reprezentând o multitudine de centre de putere, un sistem
al puterilor non-statale4.

În regimurile totalitare, nu putem vorbi despre o societate civilă

pentru că cetăţenii nu au putere de decizie asupra activităţilor economice,
politice şi culturale din cadrul statului5. Transformările petrecute în
România după al Doilea Război Mondial au determinat realizarea scopului
noului regim. Uniunea Sovietică a acţionat pentru a-şi consolida poziţiile în
spaţiul românesc, deoarece România era ţara cu deschidere spre Balcani şi
spre Strâmtori6.

4 http://www.fndc.ro/comunitate/societate_democratica.html [Accesat la data de

11.01.2016].
5 http://www.fndc.ro/comunitate/societate_democratica.html [Accesat la data de
11.01.2016].
6 Deletant & Bărbulescu 1998: 472.
248 Cătălina MÂRZA

Astfel, la 6 martie 1945, prin intervenţia sovietică, a fost impus un

guvern democrat, condus de Petru Groza. Din acel moment, toate organele
de stat, administraţie, justiţie, armată au trecut prin acţiunea de epurare7.
Cenzura a reprezentat una dintre cele mai pronunţate structuri de stat,
partidele istorice au devenit agenţi ai reacţiunii, au fost limitate libertatea
de întrunire şi de asociere8. Partidul comunist prin liderilor săi, Gheorghe
Gheorghiu Dej, Hanna Rabinshon (Ana Pauker), László Luka (Vasile Luca),
Burah Tescovich (Teohari Georgescu), Lucreţiu Pătrăşcanu, deţinea
pârghiile vieţii politice şi sociale.
Instalarea guvernului Petru Groza a condus la subordonarea totală
faţă de sistem. Poliţia s-a transformat într-o forţă de represiune, ceea ce a
semnificat generalizarea fricii, a terorii. Lucreţiu Pătrăşcanu, ministrul
Justiţiei, deşi nu împărtăşea în totalitate concepţiile noii ideologii, a fost
nevoit să dea afară peste 1.000 de magistraţi, pe care i-a înlocuit cu
persoane aservite regimului. Ameninţările cu moartea constituiau mijlocul
prin care oamenii erau obligaţi să devină unelte ale comunismului9.
Regele Mihai a acceptat guvernul Groza, care şi-a depăşit treptat
atribuţiile. La sfârşitul Conferinţei de la Potsdam, la 2 august, S.U.A. şi
Anglia au anunţat că vor semna tratate de pace doar cu guverne
democratice recunoscute, fapt care a creat speranţe regelui şi liderilor
opoziţiei Maniu şi Brătianu10. Regele a cerut demisia guvernului nou
format, însă Groza a refuzat. Din acest motiv, regele Mihai a boicotat
guvernarea, refuzând să se întâlnească cu miniştrii şi să semneze decrete.
Formaţiunile politice democratice, partidele istorice P.N.L. şi P.N.Ţ. s-au
împotrivit de asemenea acelor tendinţe. Greva regală a demonstrat că orice
formă de protest pe plan intern era sortită eşecului, din moment ce nu avea
sprijin extern.
Starea de tensiune a durat câteva luni, până când s-a stabilit, în
urma întrunirii de la Moscova a miniştrilor de externe din S.U.A., Anglia şi
U.R.S.S., ca din guvern să facă parte şi membri din P.N.Ţ., respectiv P.N.L.
S-a decis apoi să aibă loc alegeri libere cât mai curând posibil, pe baza
sufragiului universal şi a votului secret11. Acordul încheiat la Moscova a
reprezentat recunoaşterea de către Marile Puteri a dominaţiei sovietice în
România. La 19 noiembrie 1946 au fost organizate alegeri parlamentare.
Rezultatul votului a fost contrafăcut, astfel încât Partidul Comunist a ieşit
victorios în urma alegerilor12. S-a dorit compromiterea conducerii P.N.Ţ.,
ceea ce s-a şi întâmplat la 14 iulie 1947, când Mihalache şi alţi câţiva
membri ai partidului au fost arestaţi la Tămădău, în urma unei înscenări.

7 Georgescu 1995: 252.

8 Stanomir & Cesereanu 2006: 18.
9 Deletant 2001: 69.
10 Quinland 1977: 140.
11 Quinland 1977: 151.
12 Bălan 2000: 30.
 Destructurarea Societăţii Civile în perioada comunistă (1947-1949) 249

În contextul menţionat, ziarele vremii, reprezentante ale regimului,

au încercat să distrugă P.N.Ţ., axându-se pe informaţii false, care să
demonizeze pe opozanţii sistemului comunist. S-a dorit ascunderea
adevărului, astfel încât opinia publică să fie uşor de manevrat13.
În „Scânteia”, din 21 aprilie 1947, Saul Brukner sublinia în articolul:
Nu mai sunt fascişti în România că: După 23 august, prima grijă a
domnului Maniu a fost să declare că în România nu mai sunt fascişti.
Aminteşte de cei dispăruţi (n.n. - legionarii), care au determinat fenomenul
de trecere a elementelor reacţionare la o poziţie din ce în ce mai făţiş
fascistă14.
Tot în „Scânteia”, din 18 iulie 1947, Saul Brukner susţinea într-un
editorial că ţărăniştii nu au şi nu au avut nimic în comun cu poporul
român15. De asemenea, Sorin Toma, în numărul din data de 30 iulie afirma
că P.N.Ţ. ar fi organizat diferite grupări de dreapta, printre care şi
Sumanele Negre, toţi alcătuind o bandă de terorişti şi naţional – ţărănisto
- fascişti16.
Putem concluziona că rolul ziarelor era acela de a inocula cetăţenilor
printr-un limbaj de lemn, de multe ori violent, crezul că P.N.Ţ. a fost
responsabil pentru tensiunea şi distrugerea societăţii româneşti de la acea
vreme.
Au avut loc epurări ale aparatului de stat, armatei, justiţiei,
învăţământului. În ceea ce priveşte învăţământul, vechile cadre universitare
au fost înlocuite cu persoane care slujeau intereselor noului partid. Pentru a
zugrăvi cât mai bine situaţia creată în acel învolburat an, vom surprinde
câteva exemple ale unor mari intelectuali îndepărtaţi din universităţi. La
Bucureşti au fost excluşi intelectuali precum: Gh. Banu, Gh. Brătianu, I.V.
Gruia, caracterizaţi de către T. Olaru în Mai sunt fascişti care predică în
universităţi! articol publicat în „Scânteia” din 9 mai 1947 astfel: ei au fost
cu toţii complici ai dictaturilor fasciste şi au rămas până azi consecvenţi
pe poziţiile ideologiei fasciste [...]. Ceasul unei largi epuraţii a
învăţământului universitar a sunat!17
În ziarul „Lupta Ardealului”, diverse articole atacau într-un mod
brutal figuri marcante ale Clujului universitar. Erau aduse elogii la adresa
culturii sovietice, abordându-se diferite subiecte: discuţii despre idealurile
poeziei sovietice, tradiţia muzicii sovietice, curente în muzica rusească,
arta şi literatura sovietică18.

13 Dobrincu & Rusan 1997: 647.

14 Voicescu & Rusan 1997: 86.
15 Dobrincu & Rusan 1997: 648.
16 Dobrincu & Rusan 1997: 649.
17 Voicescu & Rusan 1997: 92.
18 Pop & Rusan 1997: 220.
250 Cătălina MÂRZA

Nicolae Mărgineanu, unul dintre marii psihologi ardeleni de la

Universitatea din Cluj, datorită convingerilor sale democratice, dar şi
simpatiei pentru cultura şi civilizaţia americană a fost destituit din funcţie19.
La Iaşi, Grigore T. Popa, marele savant, a fost de asemenea izgonit
de comunişti, ascunzându-se de furia acestora, în casele prietenilor.
Informaţiile din presa ieşeană amintesc rar de intelectualitatea interbelică
sau despre literatura locală. Cu uşurinţă se subînţelege că ştirile şi
comentariile aveau tentă prosovietică.
Violenţa din universul cuvintelor s-a resimţit şi fizic, prin actele de
vandalism surprinse în „Moldova liberă”, nr. 474, 19 aprilie 1947, la
capitolul surprize (fapte diverse): Într-o noapte, necunoscuţi au încercat
să fure din grădina Teatrului Naţional, bustul eroicului general Berthelot.
De asemenea, câţiva junimişti din grădina Copoului se pare că au fost
răpiţi20.
Afirmaţiile lui Pavel Apostol, la data de 24 august 1947, în
Perspective ale culturii în România democrată sugerau servilitatea şi
dorinţa profundă de distrugere a societăţii culturale interbelice:

La 23 august 1944 se desfiinţează carantina culturală în care

eram ţinuţi de stăpânirea moşiero-bancară din trecut. Abia de la
această dată putem afirma că România a intrat în schimbul liber
de idee cu străinătatea. Abia în ultima vreme au început să circule
valori de nepreţuit ale ştiinţei marxist – leniniste - staliniste21.

Un ultim pas spre desăvârşirea dominaţiei sovietice l-a reprezentat

îndepărtarea regelui de la conducerea statului. România era singurul stat
din cadrul blocului sovietic care mai avea ca formă de guvernământ
monarhia. În acest context, tentaculele sovietice care ucideau independenţa
ţării22 au reuşit să determine pe regele Mihai să abdice, la 30 decembrie
1947. Din afara graniţelor, regele, considerat stâlpul rezistenţei şi al
speranţei românilor, nu a acţionat de nici un fel în favoarea poporului
român, lăsându-l pradă fiarei roşii.
În aceeaşi zi a fost proclamată Republica Populară Română.
Structura noului stat se concentra nu pe voinţa poporului, ci pe dictatura
unui grup politic, marionetă a unui stăpân străin23. Cuvintele lui Stalin au
reflectat un adevăr dureros: acela care ocupă acum un teritoriu îşi impune
acolo propriul sistem social. Oricine îşi impune propriul sistem, atâta timp
cât propria armată poate să o facă24.

19 Balotă & Rusan 1997: 212.

20 Vasiliu & Rusan 1997: 234.
21 Pop & Rusan 1997: 226.
22 Deletant 2001: 72.
23 Deletant 2001: 73.
24 Cuvintele lui Stalin către Djilas, din iunie 1945. Vezi, Longworth 2002: 377.
 Destructurarea Societăţii Civile în perioada comunistă (1947-1949) 251

Dezamăgirea şi tristeţea din acele zile au impulsionat crearea unor

organizaţii anticomuniste, formate din studenţi şi elevi: Organizaţia
România Independentă (Oradea), Vlad Ţepeş I, Vlad Ţepeş II (Bihor), care
au avut destinul tuturor asociaţiilor şi organizaţiilor din ţară, scoaterea în
ilegalitate sau autodizolvarea, iar membrii condamnaţi la ani grei de
închisoare25.
Poporul român, începând din 1947, a trăit într-o unică închisoare cu
două celule. Într-una mai mare se afla întregul popor, iar în cealaltă, cei
mai buni fii ai lui, duşi acolo pentru exterminare rapidă în chinurile fizice
şi morale cele mai cumplite26.
Proclamarea Republicii punea bazele statului totalitar. S-a urmărit
consolidarea partidului unic, compus din membri fideli comunismului.
Persoanele aparţinând fostelor clase exploatatoare nu aveau dreptul să se
înscrie în partid. Duşmanii democraţiei româneşti, aşa cum i-a desemnat
Dej pe cei care se împotriveau noii ordini sociale, au avut de suferit. Într-o
situaţie asemănătoare se aflau şi membrii clerului. Biserica era considerată
un mijlocul de propagandă îndreptată împotriva ordinii democratice27.
Deşi au fost închişi foarte mulţi preoţi, Biserica a continuat să funcţioneze
în secret. În condiţiile grele ale închisorii, clericii au dat dovadă de o
adevărată solidaritate şi camaraderie.
Planul de eliminare a adversarilor atât din afara partidului, cât şi din
interiorul acestuia, cazul concludent fiind cel al lui Lucreţiu Pătrăşcanu28, a
fost dus la bun sfârşit, prin intermediul unor procese spectacol29. România,
la acel moment, nu avea o constituţie de tip sovietic. A fost astfel adoptată
prima Constituţie a R.P.R., la 13 aprilie 1948, care a deschis calea
totalitarismului politic şi a centralismului economic şi administrativ, fiind
totodată preambulul marilor abuzuri şi nedreptăţi comise de regimul
comunist în perioada obsedantului deceniu dintre 1950-196030. Şi astfel
Statul abordând stindardul igienei sociale, înţelege să vindece societatea,
să cureţe şi să reeduce31.
După ce a reuşit să confere o acoperire legală, Partidul a trecut la
reglarea conturilor cu bandiţii. Astfel, la 14- 15 mai 1948, din toate zonele
ţării au fost arestate mii de persoane32. Urmând modelul sovietic, arestările
aveau loc noaptea, pentru a înspăimânta victima. Teroarea a urmărit
stârpirea oricărui mijloc de rezistenţă.
Destructurarea societăţii civile s-a resimţit prin cenzura instituită în
domeniul cultural. Astfel, s-a întocmit o listă cu cărţi interzise de Comisia

25 Brazdă & Rusan 1997: 477.

26 Lupu & Rusan 1997: 454.
27 Serviciul Român de Informaţii 1995: 7.
28 Asasinat la 17 aprilie 1954, la Jilava. Vezi, Tismăneanu 1995: 118.
29 Hobsbawm 1994: 454- 457.
30 Pentelescu & Rusan 1999: 147.
31 Glucksmann 1991: 97.
32 Ciuceanu 1994: 289-290.
252 Cătălina MÂRZA

de pe lângă Ministerul Informaţiilor. Putem reda câteva titluri sugestive: V.

Băncilă, Semnificaţia Ardealului, M. Eminescu, România şi panslavismul.
Studii şi articole cu introducere de Horia Niţulescu, P. Ispirescu, Basmele
românilor. Constantin Voicescu se întreba cu ce au fost înlocuite aceste
titluri, iar răspunsul nu a întârziat să apară. În „Scânteia” din 24 octombrie,
Nestor Ignat în articolul O izbândă pe frontul ideologic, saluta apariţia
manualelor de istorie, scrise de către M. Roller33.
În iunie 1948, Academia Română a fost desfiinţată şi s-a creat o
nouă instituţie care se afla sub conducerea P.C.R. Academicianul
Constantin Rădulescu Motru concluziona în „Jurnalul” din 28 decembrie
1947: N-am crezut să ajung a trăi într-o epocă în care să se realizeze ceea
ce Nietzsche numea devalorizarea tuturor valorilor34.
Istoricul Alexandru Zub afirma că evenimentele petrecute în 1948 au
condus la distrugerea valorilor naţionale şi la înlocuirea instituţiilor
româneşti cu instituţii de tip sovietic, referindu-se în mod deosebit la
desfiinţarea Academiei Române, condusă ulterior de pseudo-academicianul
M. Roller35.
Într-o situaţie similară s-au aflat asociaţiile francofone şi şcolile cu
predare în limbi străine. Începând cu 3 august 1948, odată cu adoptarea
noii legi a învăţământului, s-a interzis funcţionarea în România a şcolilor cu
predare în limbi străine. Şcolile şi bibliotecile au fost închise. Manualele de
limbă franceză, cu iz imperialist reprezentau un pericol pentru regim.
Multe dintre persoanele care nu au renunţat la relaţiile cu străinătatea au
fost trimise în închisori sau lagăre. În noiembrie 1953 a fost intentat
procesul Lotului francez, ce includea 100 de persoane, vizate că ar fi avut
legătură cu Franţa36. Duplicitatea caracteristică sistemului comunist sau
poate schimbarea de mentalităţi au făcut ca în 1949 Charles de Gaulle să fie
interzis, iar în 1968 să fie primit cu mare fast.
În 1948 au fost făcuţi primii paşi spre distrugerea Societăţii
Compozitorilor Români (în continuare S.C.R.), înfiinţată în 1920. Deşi
odată cu instaurarea regimului, structurile S.C.R. au fost contaminate de
modelul sovietic, abia pe parcursul anului 1948 s-a simţit influenţa
mediocrităţii37.
În urma Rezoluţiei din 10 februarie 1948 a C.C. al P.U. al U.R.S.S. în
domeniul muzicii, Laura Manolache a susţinut că efectele negative s-au
putut observa clar. Astfel, a fost cenzurată şi ulterior politizată activitatea
S.C.R., scopul urmărit constituindu-l lichidarea oricărei opoziţii din cadrul
societăţii. Au fost înfiinţate comisii de sectoare. Trebuie amintit faptul că în
acelaşi an a fost publicată prima broşură de cântece muncitoreşti şi s-a
stabilit o colaborare cu armata pentru noi repertorii. Concertele şi-au

33 Voicescu & Rusan 1997: 89.

34 Hossu Longin 2007: 164.
35 Hossu Longin 2007: 167.
36 Dobre & Rădulescu 2006: 71.
37 Manolache & Rusan 1998: 652.
 Destructurarea Societăţii Civile în perioada comunistă (1947-1949) 253

pierdut din profunzimea muzicalităţii, influenţa sovietică punându-şi

amprenta. S.C.R. a devenit Uniunea compozitorilor din Republica Populară
România, urmând cerinţele ideologico-politice. Elementele retrograde au
fost eliminate. George Enescu a fost înlocui cu Matei Socor, iar compozitorii
de prestigiu aflaţi în străinătate au trăit momentele dezolante ale excluderii
din cadrul uniunii38.
Teatrul naţional din Iaşi s-a aflat, începând din 1948, sub noua
direcţie a lui Marin Iorda, care a prezentat în premieră pe ţară piesa
Chestiunea Rusă. Teatrul poporului şi-a început activitatea cu delicioasa
comedie sovietică, Mr. Perkins în ţara bolşevicilor39.
În domeniul cinematografic, amprenta sovietică nu s-a lăsat
aşteptată. La cinematograful Capitol puteau fi urmărite filmele:
Neînfrânţii, Imnul tinereţii (realizarea rusă în tehnicolor), iar la cinema
Sidoli rula filmul Proclamarea Republicii Populare Române40.
Asociaţia Română pentru strângerea legăturilor cu Uniunea
Sovietică, A.R.L.U.S. a reactivat prin comemorarea a 70 de ani de la
moartea poetului rus N.A. Nekrasov.
Micile rubrici culturale au fost înlocuite cu titluri precum Oameni şi
fapte din U.R.S.S., Noua Lege a Cultelor41.
Aceste împrejurări au subliniat dibăcia cu care comunismul a dirijat
activităţile din toate domeniile şi straturile sociale, astfel încât planul de
destructurare a societăţii a avut sorţi de izbândă, spre neşansa poporului
român.
Ultimele structuri desfiinţate de Partidul Muncitoresc Român (în
continuare P.M.R.) au fost cele care, fără a fi fost partide politice, au
îndeplinit funcţiuni asemănătoare acestora: Uniunea Populară Maghiară
şi Frontul Plugarilor. Au fost dizolvate pe 14 ianuarie 1953. Tot atunci şi-au
încetat activitatea: Comitetul Antifascist German, Comitetul Democrat
Evreiesc, Comitetul Popular al populaţiei Ruse şi Ucrainiene, Comitetul
Democrat Albanez, Comitetul Democrat Grec, Comitetul Democrat Bulgar,
Comitetul Democrat Sârb, Comitetul popular al populaţiei tătare şi turce,
organizaţiile culturale „Casa Polonă” şi „Colonia Cehoslovacă”, toate
aceste organizaţii fiind integrate în diversele structuri ale P.M.R. S-a
consfinţit astfel monolitismul politic în România42.
Majoritatea organizaţiilor şi asociaţiilor au urmărit o unitate a
identităţii culturale, religioase, profesionale sau promovarea intereselor de
grup, scop care nemulţumea societatea bolşevică, în care indivizii nu se
puteau reuni decât în cadre puse la dispoziţie de autorităţi43.

38 Manolache & Rusan 1998: 653-654.

39 Vasiliu &.Rusan 1998: 657.
40 Vasiliu &.Rusan 1998: 658.
41 Vasiliu & Rusan 1998: 660.
42 Tismăneanu et alii. 2007: 136-137.
43 Tismăneanu et alii. 2007: 136-137.
254 Cătălina MÂRZA

Acţiunea de dizolvare a organizaţiilor refractare ideologiei

comuniste a fost amintită în Raportul Final asupra dictaturii comuniste
din România. S-a dezvoltat pe trei direcţii:
 legală - acestor structuri li s-a cerut relegalizarea, prin care se
făcea imposibilă continuarea activităţii până la acordarea acceptului
autorităţilor.
 a doua - aceste structuri au fost catalogate ca fiind duşmănoase
regimului şi erau interzise, liderii lor fiind implicaţi în procese prestabilite
care să ilustreze pericolul social pe care îl reprezentau.
 a treia, cea mai folosită - procedura autodizolvărilor, coordonată
de structurile poliţieneşti ale statului.
Parcurgând paginile Raportului Final asupra dictaturii comuniste
din România, am observat că au fost identificate circa 1.000 de astfel de
asociaţii desfiinţate, acestea aparţinând diverselor domenii: Societatea
Văduvelor pensionare de Ofiţeri din Judeţul Sibiu; Asociaţia Pensionarilor
Publici; Asociaţia Solidară a Pensionarilor Civili din România; Asociaţia
profesională a ţesătorilor în bumbac, in şi cânepă din România;
Reuniunea vânătorilor – Valea Hârtibaciului; Uniunea Generală a
Industriaşilor din România; Societatea Pantofarilor Patroni din Sibiu;
Asociaţia „Surorilor de Caritate de Război”; Reuniunea meseriaşilor din
Gherla; Societatea pentru exploatări forestiere; Societatea Carpaţi, Cercul
ieşenilor; Cercul bănăţean, Asociaţia Comercianţilor şi Industriaşilor de
textile, îmbrăcăminte şi anexe din România; Clubul Regal; Asociaţia
Română a Cinematografiştilor Amatori; Asociaţia „Veteranilor din
războiul din 1887”; Aeroclubul Regal al României; Asociaţia generală a
comercianţilor de coloniale, delicatese şi băuturi din România; Asociaţia
Veteranilor din campania din 1913 – „Avântul Ţării”, Societatea ofiţerilor
de Rezervă „Mihai I”. Pentru mai multe detalii legate de lista asociaţiilor si
organizaţiilor desfiinţate poate fi consultat Raportul Final.
Astfel, au fost instaurate minciuna şi impostura, s-a exercitat
controlul asupra vieţii individuale. S-a pus accent pe stimularea delaţiunii,
oprimarea exprimării libere şi a aspiraţiilor de libertate, eliminarea oricăror
organizaţii atipice unei naţiuni socialiste, care avea ca obiectiv clar
formarea omului nou, obedient.
S-a ajuns la subordonarea sferei culturale, politice, economice şi
sociale44. Bibliotecile şi librăriile au fost epurate, iar activităţile scriitorilor,
muzicienilor, ziariştilor au fost puse sub controlul Secţiei de Agitaţie şi
Propagandă (Agitprop) a Comitetului Central al Partidului45.
P.C.R. s-a bazat pe o politică de represiune şi constrângere. Activiştii
de partid au pus în aplicare vasta experienţă a bolşevicilor. Traian

44 Tismăneanu 2005: 147.

45 Deletant 1998: 494.
 Destructurarea Societăţii Civile în perioada comunistă (1947-1949) 255

Ungureanu evidenţia că România se afla în graficul satanic al

comunismului, respectând şi chiar suplimentând norma est-europeană46.
Regimul comunist a distrus fizic şi moral o mare parte a
intelectualităţii interbelice, a ruinat proprietatea privată şi a zdrobit
tradiţiile acestui popor, începând cu naţionalismul, cuvânt sfânt pentru
majoritatea românilor crescuţi în credinţa şi obiceiurile neamului.
Nu e surprinzător că istoria se repetă şi din păcate trăim perioada
tulbure a anilor „50. Legea antiromânească nr. 217/2015, care prevede
pedeapsa cu închisoarea pentru cei care au curajul de a promova
personalităţi culturale precum Mircea Vulcănescu, Radu Gyr, Valeriu
Gafencu, Radu Portocală şi mulţi alţi martiri care şi-au sacrificat viaţa în
temniţele comuniste, constituie un exemplu elocvent. În aceste momente de
cotitură pentru poporul român, călăii memoriei noastre româneşti doresc,
prin toate mijloacele, ca operele iluştrilor scriitori să rămână în umbră,
încercând cu orice preţ dezrădăcinarea spirituală a neamului.

BIBLIOGRAFIE

Bălan, I. (2000). Regimul concentraţionar din România (1945-1964),

Bucureşti; Editura Fundaţia Academia Civică.
Bărbulescu, M., Deletant, D., Hitchens, K. & Pompiliu, T. (1998). Istoria
României, Bucureşti: Editura Enciclopedică.
Cesereanu, R., Stanomir, I., Oprea, M., Jela, D., Vultur, S., Vianu, I.,
Mitchievici, A., Cioroianu, A. (2006). Comunism şi represiune în
România. Istoria tematică a unui fratricid naţional, Iaşi: Editura
Polirom.
Ciuceanu, R. (1994). Potcoava fără noroc, Bucureşti: Editura Meridiane.
Deletant, D. (1998). Ceauşescu şi Securitatea. Constrângere şi disidenţă în
România anilor 1965-1989, Bucureşti: Editura Humanitas.
Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile: www.fdsc.ro.
Georgescu, V. (1995). Istoria Românilor de la origini până în zilele
noastre, Bucureşti: Editura Humanitas.
Glucksmann, A. (1991). Bucătăreasa şi mâncătorul de oameni; eseu despre
raporturile dintre stat, marxism şi lagărele de concentrare,
Bucureşti: Editura Humanitas.
Hobsbawm, E. (1994). Secolul extremelor, Bucureşti, Editura Lider.
Hobsbawm, E. (2001). Teroarea comunistă în România. Gheorghiu Dej şi
statul poliţienesc (1948-1964), Iaşi: Editura Polirom.
Hobsbawm, E. (2006) nr. 57.
Longin, Hossu, L. (2007). Memorialul durerii, o istorie care nu se învaţă la
şcoală, Bucureşti, Editura Humanitas.

46 Ungureanu 2006: 16-20.

256 Cătălina MÂRZA

Longworth, P. (2002). Crearea Europei de Est de la preistorie la post

comunism, Bucureşti: Editura Curtea Veche.
Quinland, P. D. (1977), Clash over Romania: British and American Policies
towards Romania: 1938-1947, American Romanian Academy of
Arts and Sciences: Los Angeles.
Rădulescu, B. (2004). “Memoria, revista gândirii arestate”, nr. 1, Bucureşti:
Editura Fundaţia Culturală Memoria.
Rusan, R. (1997). Analele Sighet 5, Anul 1947 - Căderea cortinei:
Comunicări prezentate la Simpozionul de la Sighetul Marmaţie 20-
22 iunie 1997, Bucureşti: Editura Fundaţia Academia Civică.
Rusan, R. (1998). Analele Sighet 6, Anul 1948. Istituţionalizarea
comunismului.
Rusan, R. (1999). Analele Sighet 7, Anii 1949-1953. Mecanismele Terorii,
Comunicări prezentate la al VII-lea Simpozion al Memorialului de
la Sighetu Marmaţiei (2-4 iulie 1999).
Serviciul Român de Informaţii, (1995). Cartea albă a securităţii, vol. II,
Bucureşti, editată de Serviciul Român de Informaţii.
Tismăneanu, V. (1995). Fantoma lui Gheorghiu Dej, Bucureşti: Editura
Eminescu.
Tismăneanu, V. (2005). Stalinism pentru eternitate, O istorie politică a
comunismului românesc, Iaşi: Editura Polirom.
Tismăneanu, V. (2007). Raportul Final asupra dictaturii comuniste din
România, Bucureşti: Editura Humanitas.
Ungureanu, T. (2006). Despre Securitate. România, ţara ca şi cum,
Bucureşti: Editura Humanitas.