MATEMATICA DISTRACTIVĂ

ŞERBAN SIMONA-MARINELA
Şcoala cu claseleI-VIII nr.1 Călăraşi,
Judeţul Dolj

Poate fi matematica şi distractivă? Orice domeniu, cât de riguros, are şi aspecte mai
puţin formale - iar matematica nu este din fericire o excepţie. Matematica, aşa cum se predă ea
în şcoală, este din păcate prea puţin atractivă. Manualele au sărăcit în ultimii ani din cauza
restructurării programelor şcolare, care au acordat o atenţie sporita disciplinelor 'umaniste'
(orice absolvent de liceu susţine doua examene la română, în vreme ce există multe profiluri la
care matematica a fost deplin abolită din examenul de bac). Şi aşa, din manualele vechi şi noi
se pot învăţa în primul rând şabloane de rezolvare a unor exerciţii mai mult sau mai puţin
răspândite. Înveţi astăzi să calculezi integrale raţional-trigonometrice şi ai surpriza să constaţi
că la examene se dau raţional-exponenţiale, pentru că aşa le-a fost mai comod profesorilor care
au alcatuit subiectele. Şi de altfel, prea mulţi învaţă matematica (dacă o fac), doar de frica
examenelor. Oare să nu aibă aceasta materie nimic care să merite timpul pierdut cu studiul ?
Atractivitatea unei expuneri are un rol hotărîtor pentru impactul materialului expus
asupra auditoriului. Dacă v-aş spune că un an are 31.536.000 de secunde, ati uita acel numar
imens imediat dupa ce aţi închide pagina de faţă. Altfel aţi reţine însă că secunde reprezinta
un nano-secol, cu o aproximatie de 1%.
Cred că un absolvent de liceu trebuie în primul rând să rămână cu abilitatea de a gândi, de a
elabora raţionamente - şi abia apoi cu însuşirea unor algoritmi de calcul. Dezvoltarea acestei
abilitati presupune :
1. reorganizarea programelor şi a manualelor şcolare;
2. eliminarea rigidităţii expunerii.
Voi introduce câteva exemple menite tocmai a spori atractivitatea prezentării matematicii.

Exemplul 1.Se dau două segmente de dreaptă, de lungimi a şi 3a . Care dintre ele
conţine mai multe puncte ?
Răspunsul la această problemă poate părea şocant : niciunul . Dispunem segmentele
paralel unul cu celalalt, cu cel mic AB deasupra celui mare CD , cu o distanţă oarecare între ele
(puteam să nu le dispunem paralel). Fie I punctul de intersecţie dintre dreptele AD şi BC.
Unind I cu un punct arbitrar M de pe CD , vom găsi pentru fiecare poziţie a lui M un punct de
interesecţie N între IM şi AB . Aceasta înseamnă nici mai mult nici mai puţin decât că nu sunt
pe CD mai multe puncte decât pe AB . Vezi şi figura alăturată :
Rezultatul problemei se exprimă simplist astfel : 3 * = .
Exemplul al 2-lea. Acest exemplu celebru datează din antichitate. Filozoful Zenon şi-a pus
următoarea problemă :
Ahile aleargă în aceeaşi direcţie şi în acelaşi sens cu o broască ţestoasp, care are un
avans d . Ahile are însă o viteză de 10 ori mai mare decât cea a broaştei ţestoase. Când Ahile va
ajunge în punctul unde iniţial se afla broasca, aceasta va mai fi parcurs încă d/10 ; când Ahile
va ajunge ţi în acest punct, broasca tot va mai avea un avans d/100 . Continuând raţionamentul
la infinit, putem trage concluzia că Ahile nu va ajunge niciodată broasca, ceea ce este
paradoxal. Explicaţi situaţia.
Explicaţia este că, în ciuda faptului că pare infinită, suma :
d + d/10 + d/100 + . . .
are în fapt o valoare finită, care reprezintă chiar distanta după care Ahile depăşeşte broasca. Să
gândim problema şi sub aspectul coordonatei timp . Fie t durata după care Ahile al nostru
reuşeşte să ajungă unde se afla iniţial broasca. Între timp, aceasta nu a stat degeaba şi a luat un
uşor avans, pe care eroul îl remontează după t/10 ş.a.m.d. . Suma :
t + t/10 + t/100 + . . . = 10t/9
reprezintă chiar durata după care broscuţa va fi întrecută. Mai interesante par însă speculaţiile
referitoare la continuitatea timpului care se pot face pornind de aici. Are timpul o scurgere
continuă (modelată de exemplu de mulţimea numerelor reale pozitive, care între oricare două
numere reale aşează cel puţin un altul) sau este o succesiune de intervale discrete de durată
foarte mică dar bine stabilită? Materia, după cum se ştie, are o structură discretă - fiind
compusă din numere întregi de particule de mase bine stabilite. Grosier, se poate afirma ca
masa oricarui corp este un multiplu al unităţii atomice de masă, definită ca 1/12 din masa
atomului de carbon 12. Situaţia de mai sus pare să fie o dovadă în sprijinul continuităţii
timpului - dacă orice durată ar fi multiplu al unei unităţi t0 , atunci nu s-ar putea face o
diviziune a unui interval în oricâte părţi, ceea ce sus se face de altfel. Un timp continuu ne
permite în schimb să afirmăm că există momentele t, t/10, t/100, . . . t/10n oricare ar fi n
natural.

BIBLIOGRAFIE
Dan Brânzei, „Metodica predări matematicii”, Ed. Paralela 45, Piteşti, 2010
Cangurul 2009-2010, „Matematică distractivă pentru claseleV-VIII”, Ed. Sigma, Bucureşti
2009.