UNIVERSITATEA “DUNĂREA DE JOS” DIN GALAŢI

FACULTATEA TRANSFRONTALIERĂ

SPECIALIZAREA LITERATURA ROMÂNĂ ȘI DIALOG PLURI-IDENTITAR

REFERAT

LA DISCIPLINA Dinamica genurilor în literatura română actuală

TEMA: Marius Ianuș-poetul internetului.

Autor: Olaru Lilian, masterand anul II

Îndrumător:Conf. Univ.Dr. Daniel Gălățeanu

Chișinău

2020
 Poezia românească a anilor 2000 are ambiția unei panoramări exhaustive a fenomenului, și,
deși cronica de întâmpinare i-a identificat serioase carențe, e cel mai actual studiu pe subiect.
Edificator este faptul că discursul douămiist ajunge, cu timpul, să își epuizeze prin supralicitare
capitalul simbolic. Intensitățile prelucrate la frecvență maximă și violențele de limbaj duse până
la ultimele consecințe eșuează prin monotonie și se osifică în prefabricate poetice, un lucru care
a semnalat și mutația de paradigmă și emergența unei noi poetici, a celei care, în lipsa unui
termen mai adecvat, va purta numele de postdouămiism.
Cea dintâi luare de poziţie a noii orientări poetice, intrate sub denumirea de „douămiism”,
constituie Manifestul fracturist, publicat iniţial în 1998 în „Monitorul de Braşov”, revizuit în
2001 pentru „Vatra”, pe care îl semnează Dumitru Crudu şi Marius Ianuş. Autorii acestui
manifest se revoltă împotriva „poeţilor mic-burghezi”, care au trădat „autenticitatea” demersului
liric pentru a se izola într-un cotidianism artificios ori în „jocuri textuale”. Fracturiştii propun
„un nou curent al celor care există aşa cum scriu, eliminând din poezia lor minciuna socială” şi
care refuză „noţiunile, denumirile, etichetele de tot soiul, pentru a ajunge la complexitatea vie a
realului şi a individualităţii”. Aceştia cer scriitorilor „experimentarea celor mai extreme senzaţii
şi stări pe propria piele”, justificând prin faptul că „a venit vremea poeziei trăite, asumate,
adevărate”. Atenţia manifestului este îndreptată nu spre programele estetice, ci spre cele
existenţiale. Nu valoarea estetică va conta, ci cât de „fracturiste” vor fi senzaţiile, stările
psihologice şi experienţele psihedelico-viscerale, aglomerate în noul tip de poezie.
Marius Ianuș are capacitatea – rară – de a-și doza fervorile și de a-și calcula efectele
poetice. La el, spontaneitatea și luciditatea intră cu egală îndreptațire în procesul facerii textului
liric. La limita dintre experiment și postavangarda, poemele lui Marius Ianuș ne aduc în fața
ochilor realitatea așa-cum-este-ea, fără pic de transfigurare ori de edulcorare. Realitatea nu e aici
nici prejudecata, nici slogan; ea e pur și simplu, în aceste poeme nervoase, iuți, în care
imaginarul adastă, totuși, dincolo de cuvânt, într-un halou abia ghicit, abia presimțit. Avem a
găsi în versurile lui Ianuș un amestec de nedesfăcut de revoltă anarhistă și de candoare, de silă
neprefăcută și beatitudine camuflată a trairii într-o lume cu sensuri dezafectate, cu un relief
absurd. Un poem ce ar ilustra un astfel de aliaj e „Numai iubirea unui ursulet maro“.
Perceput cel mai des ca poet insurgent, anarhist si iconoclast, Marius Ianuș e, înainte de
toate, o natură lirică autentică, debordantă, pentru care rostirea poetică nu e decât un alt registru
al trairii. Alexandru Matei subliniază, de fapt, originalitatea explozivă a lui Marius Ianuș:
„Declarandu-se «comunist» într-o sedinta de cenaclu, în 1998, Marius Ianuș anticipează excelent
statutul de opoziție al literaturii, opoziție fată de o societate de consum înca în nuce, față de
atitudinile conforme ale funcționarului interesat să câștige și să aibă – care devenea și care este,
astăzi, omul urban – față de globalizarea văzută ca un proces de indiferențiere, de raționalizare și
dozare a «economiei libidinale» din care se hrănește capitalul. Marius Ianuș redescoperă, pentru
uz intern, existențialismul și avangarda deodată și face lizibilă configurația socială a orchestrei
urbane în care trăim noi astăzi: literatura ca voce răgușită, patetică, originară și urgentă totodată
în concertul unor voci majoritar utilitariste, înmatriculate și comandate de sistem, aparent
diverse, colorate si emancipate, dar al căror scop esențial este să facă auzite oferte“
De fapt, între toate aceste antinomii se precizează fizionomia scriiturii lui Marius Ianuș, o
scriitură greu de prins în vreo definiție, disponibilă și alertă, decomplexată, lipsită de orice fel de
inhibiții, refuzând cu promptitudine sublimitățile fără acoperire, decompensările imaginarului
sau refulările afectelor. Mobilitatea discursivă e, de altfel, o caracteristică incontestabilă a acestor
versuri, ce mizează, rând pe rând, pe tandrețe si meditație, pe abulie, pe disperarea travestită în
spasm vizionar, pe reflex agonic și revelație întoarsă. Rezumate ale ororii cotidiene, depoziții ale
neantului ascuns în cutele ființei, poemele lui Marius Ianuș caută, de cele mai multe ori, să
recupereze un fragment de timp, un gest ireversibil, o amintire copleșitor de reală, într-un
registru al naturaleții dezinhibate, în notații fulgurante, care știu să capteze fără greș irepetabilul.
Alteori, poetul surprinde instantanee ale trairii, întâmplari cu aura tragică, din care razbate o
undă de candoare autentică, de trăire liminară. Pe pânza poemului ramân doar tusele de trăire
pură, de sensibilitate fulgurantă, necontrafăcută.
Pierderea, cautarea, gasirea sau regăsirea identitații reprezintă toposuri recurente ale acestei
cărti. Și, în general, ale poeziei lui Marius Ianuș. Delirul secundelor, vertijul provocat de falia
dintre trecut și prezent, regăsirea conștiinței proprii la limita fragilă dintre mirajul absolutului și
sevrajul trăirii cotidiene, jocul de oglinzi paralele al poemului ce nu cunoaște restricții de
metabolism ori recuzări ale referinței, toate aceste mărci ale conștiinței identitare sunt asumate de
poet cu o sinceritate necomplezentă, la care se adaugă, fără îndoială, reverberațiile parodicului,
ca și exigențele unei lucidități sceptice. Multe poeme au alura unor autoportrete trucate, în care îl
recunoaștem și nu-l prea recunoaștem pe poet. Mirajul ficționalizării și retusurile afective
ilustrează, în astfel de versuri autoreferențiale, nevoia unei radiografii în care exactitatea e
sacrificată în favoarea unei mitizări nu lipsite de unele resorturi recuperatoare, precum în poemul
„De o parte și de alta a cerului“:
Poet inedit, voce drapel a generației sale, Marius Ianuș surprinde încă o dată prin volumul
“Ștrumfii afară din fabrică!”. Cu un discurs liric consistent, presărat cu imagini percutante,
volumul oferă o poezie șlefuită, atent construită, o poezie care insistă pe emoție, încercând să
redea stări. Cititorul nu se poate regăsi în volum, pentru că eul liric oferă o panoramă a propriei
sale existențe. Suntem însă liberi să observăm universul poetic în toată complexitatea sa, putem
analiza fiecare gest, putem contextualiza. Poetul nu încearcă să impună, ci se rezumă mecanicist,
viața sa.
 Registrul stilistic transpune poezia în mundanul vulgarizat. Nu există perspective înalte, nu
sunt căutate sensurile ascunse. Versurile se concentrează asupra banalului, asupra vieții în
societatea modernă. Numeroasele referințe scot în evidență obsesiile unui individ ancorat în
tumultul care ne guvernează astăzi trăirile. Technica modernă nu mai poate fi evitată,
calculatorul marchează existențe, cărțile nu fac decât să concureze cu televizorul, femeia este
considerată un simplu trofeu. Iată peisajul dezolant pe care Marius Ianuș îl acceptă. Devastarea
devine o stare de fapt, nu există speranța unui nou început.
Chiar daca impulsul iconoclast si-a mai temperat din ardoare (sau, poate, tocmai de aceea),
Marius Ianuș ni se revelează, în acest recent volum, ca un poet ce a câstigat mult în siguranța și
maturitate a simțirii si notației. Gravitatea subtextuală a poemelor, ponderea lor ontologică, priza
sigură, necenzurată a propriei condiții, toate fac parte din atuurile unei poezii de incontestabilă
originalitate, ce si-a păstrat, fără îndoială, statutul nonconformist, aerul de utopie negativă, ca și
scenariul deceptiv al unei cotidianitati abulice.
În stilul hip-hop-ului se produce autoreferențialitatea lui Marius Ianuș – din volumele
Hârtie igienică (1999), Manifest anarhist şi alte fracturi (2000), Ursul din containăr – un film
cu mine (2002), parțial și Ștrumfii afară din fabrică! (2007) –, care introduce în vers schijele cele
mai triviale ale realității personale, fără acea complicată toaletă livresc-ironică din poezia
optzeciştilor.(2)
Tot în această perioadă are loc un salt în digital, care la poeții generației 2000 va lua total
alte forme decât la cei care le urmează. Un factor îl reprezintă deschiderea de platforme literare,
care a permis scriitorilor nedebutați să-și supună textele unor păreri critice încă înainte de
publicare. „Poezie.ro” sau cenaclul online „Club literar” au oferit un spațiu alternativ discuțiilor
și polemicilor despre literatură, activând paralel cu cenaclurile clasice sau oferind posibilitatea
publicării de texte sub protecția anonimatului. Un alt aspect important l-a reprezentat emergența
blogosferei, în care poeții își puteau publica, pe lângă poeme, fragmente de jurnal sau comentarii
critice asupra ultimelor lecturi.3 Însă online-ul a fost mereu perceput mai degrabă ca o platformă
și un instrument care, deși util, nu putea aduce un aport de imaginar. Acest lucru se schimbă abia
odată cu apariția unei noi paradigme poetice, în cadrul căreia posibilitățile internetului încep să
fie exploatate mai eficient, iar mediile digitale dobândesc valențele unui foarte fructuos material
tematic.
Paul Cernat spunea, dar acest Iov dostoievskian, nu e deloc un spirit lipsit de subtilitate.
Scrisul lui îmbină candoarea vulnerabilă a copilului cu violenţa, afectivitatea tandră cu pathosul
vehement şi paranoia cu melancolia, „jucându-le” arlechinic. Spirit radical şi nomad bântuit de
nevoia întoarcerii acasă, Marius Ianuş cere de la credinţa religioasă ceea ce poezia nu poate oferi,
dar se întoarce mereu la poezie. Cu rătăcirile, căutările şi căderile sale, el rămâne un poet
important şi major, reprezentativ pentru criza de identitate spirituală a unei epoci.

Biblografie :
1. Marius Ianuș – Ștrumfii afară din fabrică – Cartea Românească – 2007
2. Fratele începător Marius, Jos masca, Marius Ianuș! Cele mai reușite versuri ale poetului, cu o
prefață de Paul Cernat și o postfață a autorului, Editura Garofina, 2015.
3. Marius Ianuș, Manifestul fracturist, în suplimentul de marți al ziarului „Observator de
Constanța”, Nr. 85-86, 5 iunie 2001
4.„. Alexandru Matei, „Generatia de tranzitie. De la societatea piramidala la societatea de nisa“,
în „Vatra“, nr. 3 / 2009, p. 36
1. Mihai Iovănel, p. 36.
2. „Până la începutul anilor 2000 posibilitățile de publicare sunt limitate la suporturile convenționale – reviste și cărți editate pe hârtie. Apariția
editurii electronice Liternet în 2001 este unul dintre primele semnale privind viitorul. Liternet publică atât cărți electronice, ce pot fi descărcate
gratuit de pe site-ul editurii, cât și o revistă online. Revistele românești („Dilema”, „România literară”) erau de altfel parțial accesibile citirii pe
internet încă din anii ’90, deși suportul virtual nu făcea decât să reproducă în forme grafice destul de primitive conținutul pe hârtie. Apariția cu
adevărat revoluționară în materie de suport și dinamică a literaturii sunt blogurile 1, care permit oricui este interesat să producă un conținut variat
( jurnal, poezie, proză, critică literară, eseu ș.a.) disponibil oricui are o conexiune internet, conținut aflat într-o interacțiune mult mai dinamică cu
publicul, care, spre deosebire de vechile suporturi, are posibilitatea de a posta comentarii și impresii la subsolul materialelor de blog,
influențându-le în modul cel mai direct prin concretizarea materială (fie și pe un ecran virtual) a receptării. Propriu-zis, prin apariția blogurilor
sunt eliminate monopolul și cenzura revistelor, care de altfel sunt conceptualizate încă de la început de către bloggeri ca adversari inactuali,
perimați, outdated. Platforme precum „Club literar” dublează vechile cenacluri, oferind formule mai interactive și independente de configurațiile
spațiale ale scriitorilor. Dar blogurile însele sunt un suport efemer și tranzitoriu, fiind înlocuite după o dominație de doar câțiva ani prin rețele
sociale mai interactive precum Facebook. În ce măsură au afectat acestea literatura? Există aici două aspecte. În privința procesului de producere
și receptare, schimbările sunt substanțiale. Pe de o parte, suporturile tradiționale sunt parțial înlocuite (procesul este în curs). Un autor nu mai
depinde de filtrele unui editor (de revistă sau de carte) pentru a-și face lucrarea publică. E suficient să și facă un blog unde să posteze textele.
Dacă acestea vor avea succes, vor putea fi transferate ulterior pe suportul clasic de hârtie.” În: Idem, p. 122-123.
3. Idem., p. 33.