Valoarea estetica in “Vointa de putere” – Nietzsche
Universul asa cum îl concepea Nietzsche era în întregime „natural", siesi suficient, închis în sine,
neconstrîns si nesustinut de nici o putere transcendenta, fiindu-si sursa propriei sale perfectiuni.
Nietzsche abordeaza problema valorii si a scopului artei, a inferioritatii sau superioritatii ei în raport cu
morala, siinta si filosofia. Arta era pentru el, împlinirea supremului moment creator al culturii. Viata în
conceptia sa, trebuie sa se purifice, sa se debaraseze de nulitati astfel ca arta sa fie apanajul celor putini
si alesi, capabili sa o înteleaga si sa o celebreze. Tocmai de aceea, el crede ca lumea si existenta nu pot fi
justificate decât ca fenomen estetic, iar pentru aceasta, „vointa de putere” reprezinta punctul forte.
Centrul creator al universului terestru şi natural e „viaţa". Nietzsche dezvolta conceptia artei mundane si
astfel a unei estetici biologice, vazand centrul creator ca fiind legat de reproducerea, nasterea, cresterea
si miscarea in randul plantelor si animalelor. „Ceea ce, pentru instinctul nostru, e respingător din punct
de vedere estetic, s-a dovedit, în decursul unei foarte lungi experienţe, a fi dăunător, primejdios şi
dubios pentru om. Instinctul estetic cu expresie spontană (de ex. cel al dezgustului) conţine o judecată.
Sub acest raport, frumosul se încadrează în categoria generică a valorilor biologice ca utilul, sănătosul,
augmentative ale vieţii, dar într-un asemenea mod, încît o cantitate de stimuli asociaţi cu, şi amintindu-
iie vag de obiecte şi stări utile, trezesc în noi sentimentul frumosului, adică al unei sporiri a
simţământului de putere." Este facuta spre sfarsit o trecere la idei aflate dincolo de biologism, astfel ca
estetica vizata nu este propriu-zis biologica. Arta este vazuta de Nietzsche ca: "o stimulare a energiilor
animale prin imagini şi dorinţe ale unei vieţi potenţate". Aceasta idee de "viata potentata" e mai
sugestiva decat sporirea vigorii animale, trimitand catre o "revalorizare a tuturor valorilor". Arta nu este
vazuta totusi drept ceva natural, desi ramane o expresie a vietii, ea necesita un efort, frumosul
realizandu-se printr-un act de autoafirmare ce transfigureaza si supune realitatea, facand-o mai
frumoasa. O judecata estetica imprumuta astfel obiectului "un farmec care e in intregime strain naturii
obiectului. A percepe un obiect ca frumos inseamna a-l percepe in mod fals." Judecata frumosului, nu
are nici o întemeiere pe calitatea obiectelor reale. In consecinţă, e necesară o stare de exaltare spre a ne
ridica deasupra evaluării sobre şi raţionale a realităţii date. Pentru idealist, această concepţie nu
prezenta nici o dificultate, din cauză că întreaga lui doctrină se baza pe ideea de transcendenţă.
Nietzsche însă era nevoit să recurgă la ceea ce s-ar putea numi o „transcendenţă imanentă". El a
conceput o stare de spirit care face ca viaţa să se transcendeze pe sine însăşi, rămînînd totuşi în propria-i
sferă.
Vointa de putere expune perspectiva finala a lui Nietzsche asupra artei. Arta in acest caz este o forta
care afirma viata. Autorul face in fapt o reinterpretare a artei definind-o ca pe o miscare impotriva
"religiei, moralei, si filosofiei" ce nu mai are nevoie de un artist. Lumea este astfel o opera de arta ce isi
da siesi nastere. In aceasta noua interpretare nu este abandonat totusi Apolinicul si Dionisiacul, cele
doua principii coexista si sunt complementare, se stimuleaza, se corecteaza si se completeaza reciproc;
cu alte cuvinte, vorbim despre rationalitate si irationalitate în redarea fenomenului artistic, ele sunt insa
recunoscute ca fiind porniri, instincte, ce "ne deschid catre puteri artistice diferite." Ca vointa de putere,
"arta ne aminteste de starile de vigour animal" si serveste "cererea indirecta pentru exaltarile
sexualitatii comunicate creierului," insa poate sa "exercite si o putere de sugestie asupra muschilor si
simturilor, care in structura artistica sunt in mod obisnuit active." Intr-un fel acesta reimprospateaza
intelesul unuei afirmatii oferite prima data in Nasterea Tragediei: "Intreaga comedie a artei nu este nici
desfasurata pentru imbunatatirea sau educatia noastra nici nu suntem noi adevaratii autori ale acestei
lumi artistice. Avem cea mai mare demnitate in semnificatia noastra drept opere de arta pentru ca
numai ca fenomen estetic poate existenta si lumea fi etern justificata." Astfel ca vointa de putere ca arta
redefineste functia artei aceasta nemaifiind un alinator metafizic ce face viata suportabila si ne
rascumpara printr-o cufundare in lupta dintre Dionisiac si Apolinic, dar mai degraba este vazuta ca o
forta ce afirma existenta. Este ca si cum am spune ca in creatia si actul artistic, noi ne exprimam insine ca
vointa de putere.
Prin vointa de putere Nietzsche se refera la o amplificare sau o inaltare a vietii. Aceasta vointa de putere
apare cel mai clar in artist, in special in artistul stilului major/mare, care aduce la lumina o viziune a vietii
ca intreg. Necesitatea unei asemenea viziuni asupra vietii devine pregnanta numai atunci cand o
persoana a apreciat complet nihilismul lumii actuale. Abia atunci poate acesta simti marea presiune
pentru gasirea unei solutii, si de asemenea abia atunci acesta devine complet constient de resursele
inadecvate pentru a rezolva problema. Individul simte aceasta necesitate ca pe o mare greutate ce il
apasa. Totusi aceasta este o necesitate pe care trebuie sa o indeplineasca daca va fi sa devina ceea ce
este in mod esential.
Daca o persoana isi va permite sa lase existenta sa pluteasca in frica si ignoranta, atunci aceste momente
individuale din viata sa se vor reintoarce insa vor fi aceleasi in sensul in care ele vor fi momente evazive
si trecatoare. Dar, daca el da o forma a ceva suprem momentului viitor, daca noteaza bine si retine
consecintele, atunci acel moment va reveni si va continua sa revina cu proprietatile lui esentiale. Un
element stabil, etern va fi introdus in fluxul devenirii.
Bibliografie
Nietzsche, F. The Will to Power. Edited with commentary by Walter Kaufmann
KATHARINE EVERETT GILBERT, HELMUT KUHN - Istoria esteticii, trad. SORIN MARCULESCU TITUS
MOCANU
Nietzsche – Vointa de putere, Trad. Claudiu Baciu, Editura Aion, 1999
