RAPORT NARATIV LA SFARSITUL SEMESTRULUI I
GRUPA MIJLOCIE
AN SCOLAR ;;;;;;;;;;;;;;;;;
Prof.ed
Observarea si evaluarea copiilor din grupa mijlocie a
reprezentat o parte importanta a procesului educativ derulat de-a
lungul primului semestru. Prin observarea si evaluarea copiilor in
cadrul activitatilor pe domenii experientiale , a activitatilor liber
alese , de dezvoltare personala si chiar in cadrul activitatilor
extracurriculare ne-am putut forma o parere corecta cu privire la
progresul realizat de fiecare copil in semestrul I.
In ceea ce priveste Domeniul limba si comunicare se remarca
un progres al copiilor . Tot mai multi copii se exprima corect , cu
minime greseli de pronuntie si sunt capabili sa raspunda in propozitii
simple si dezvoltate. De asemenea copiii reusesc sa recite expresiv
poezii , sa urmareasca firul unei povesti si sa ii redea ideile
principale, si chiar sa creeze povesti. Exista si copii care mai
intampina dificultati in pronuntia corecta a cuvintelor ,insa si acestia
au progresat fata de inceputul anului scolar.
In cadrul activitatilor matematice copiii din grupa sunt
capabili sa ordoneze obiecte in functie de marime , grosime , inaltime,
latime, recunosc pozitiile spatiale ,formele geometrice(cerc, patrat,
triunghi) si caracteristicile acestora. De asemenea majoritatea
copiilor au progresat in ceea ce priveste folosirea unui limbaj
matematic adecvat S-au evaluat si cunostintele lor matematice cu
privire la numerele in limita 1-3, raportarea numarului la cantitate si
cantitatea la numar .
Activitatile de cunoasterea mediului au contribuit la
imbogatirea cunostintelor si experientei copiilor cu privire la mediul
inconjurator , la propria persoana si la relatiile cu cei din jur.
Domeniul om si societate si activitatile desfasurate in cadrul
acestui domeniu au contribuit la progresul copiilor , in stabilirea de
relatii pozitive cu cei din jur si la formarea unor deprinderi practice.
In cadrul domeniului estetic si creativ s-au inregistrat
progrese atat in aria educatiei artistic-o plastice , cat si in cea a
educatiei muzicale.
Am remarcat o afinitate a intregii grupe fata de domeniul
psiho-motric.Copiii participa cu deosebita placere la activitatile din
cadrul acestui domeniu (inclusiv la dansurile tematice) ceea ce a
contribuit la insusirea unor deprinderi motrice si la consolidarea
celor deja invatate.
In cadrul evaluarii semestriale au fost evaluati un numar de
27 de copii.