PSIHOLOGIE MEDICALA

Sanatate si boala Psihologia medicala este un domeniu de interferenta a doua mari practici care privesc individul uman in starile lui fundamentale de sanatate si boala. Organizatia Mondiala a Sanatatii (O.M.S.) defineste starea de sanatate ca fiind ,,o stare completa de bine din punct de vedere psihic, mental si social si nu neaparat in absenta durerii. Aceasta definitie este o recunoastere a faptului ca starea de sanatate este mai mult decat absenta durerii. Este o stare de armonie, o stare de bine cu privire la evolutia complexului biologic, psihologic si a dimensiunilor sociale ale comportamentului uman. Boala este definita ca o serie de modificari biologice si / sau dizabilitate sau un risc crescut spre distres si / sau dizabilitate. Boala are mai multe componente: 1. Manifestari. Fiecare boala presupune anumite modalitati de manifestare, un anumit tablou clinic (in anumite situatii, boala poate sa nu aiba tabloul clinic identificabil sau usor identificabil). Tabloul clinic, numit i simptomatologia pacientului, contine semne si simptome. Semnele (din lat. signum- semn, marca) sunt forme de manifestare a bolii care pot fi identificate de clinician sau de alta persoana (inclusiv de catre pacient pe baza simturilor proprii), independent de ceea ce declara pacientul (de exemplu, modificari ale culorii pielii, modificari in comportament).Simptomele (din gr.symptoma ceea ce se produce, apare, derivat de la syn impreun - si piptein cadea) sunt acele manifestari ale bolii care apar in primul rand in sfera de perceptie a bolnavului si sunt simtite de acesta la nivel subiectiv. Ele pot fi cunoscute de clinician doar indirect, prin intermediul declaratiilor pacientului (de exemplu starea de frica). Unele semne si simptome tind s apara impreuna, constituind sindroame (din gr. syn impreuna - si dromos cale, cursa). Spre exemplu, conceptiile negative legate de propria persoana considerata in prezent si in viitor tind sa apara impreuna, constituind un sindrom depresiv. Un sindrom poate avea o etiologie multipla. Daca mecanismele etiopatogenetice ale unui sindrom sunt cunoscute, atunci, in principiu, putem vorbi despre boala. Tratamentele care vizeaza direct reducerea acestor manifestari, fara a schimba cauzele si mecanismele care le-au generat, se numesc tratamente simptomatice. 2. Boala presupune anumii ageni/factori etiologici (cauzali) Dou criterii sunt mai importante in clasificarea acestor factori etiologici. Dupa natura lor, ei se clasifica in agenti exogeni si agenti endogeni. La randul lor, agentii exogeni pot sa fie fizici (mecanici, termici, electrici etc.), chimici (acizi, baze, saruri), biologici (microbi, virusuri, paraziti, ciuperci, diferite macromolecule organice etc.) i psiho-sociali (de exemplu
1

stresul, un stil de viata nesanatos). Agentii endogeni (cum ar fi factorii genetici) pot fi considerati primari, producand diferite tipuri de anomalii ereditare; in ultima instanta, ei sunt insa agenti exogeni, care au actionat fie asupra aparatului genetic al strmosilor nostri, fie asupra aparatului nostru genetic, in cursul existentei noastre. Dupa functia lor, agentii etiologici se impart in: a) b) c) d) e) Factori declansatori Factori determinanti Factori favorizanti Factori predispozanti sau de risc Factori de mentinere

a) Factorii declansatori se refera la acei factori care produc in mod direct simptomatologia. Ei sunt factori necesari declansarii tabloului clinic, dar adesea nu sunt si suficienti. Unul dintre factorii declansatori cei mai importanti in psihopatologie se refera la discrepanta cognitiva dintre motivatia pacientului (scopuri, motive, dorinte, expectante) si evenimentele propriuzise care au loc. Cu cat aceasta discrepanta este mai mare, cu atat problemele psihologice sunt mai severe. b) Factorii determinani au aceleai caracteristici ca i cei declanatori produc n mod direct simptomatologia, dar ei sunt legai specific de un anumit tablou clinic (cum ar fi bacilul Koch pentru tuberculoz), n timp ce factorii declanatori nu sunt specific legai de un tablou clinic (de exemplu, stresorii ca factori declanatori pot genera tulburri depresive sau anxioase). n psihopatologie, pn acum au fost clar identificai puini factori determinani, mai ales de natur psihosocial. c) Factorii favorizani joac n psihopatologie rolul pe care catalizatorii l joac n reaciile chimice. O serie de reacii chimice se pot desfura i fr catalizatori, dar prezena acestora eficientizeaz ntregul proces. Similar, factorii favorizani eficientizeaz aciunea factorilor declanatori i determinani n apariia tabloului clinic. d) Factorii predispozani sunt acei factori care au un caracter general, aparin pacientului, au fost prezeni nainte de instalarea tabloului clinic i care, prin interaciune cu factorii declanatori, determinani i/sau favorizani, duc la apariia tabloului clinic. e) Factorii de meninere au rolul de a susine simptomatologia. Acest rol poate fi jucat de factorii declanatori, determinani, favorizani sau predispozani care au declanat tabloul clinic, dar i de ali factori care au aprut dup generarea tabloului clinic. Toi aceti factori etiologici descrii aici interacioneaz pentru a genera un anumit tablou clinic, dar aceasta nu nseamn c de fiecare dat cnd apare un anumit tablou clinic, trebuie s fie prezeni factori din fiecare categorie menionat (de exemplu, n anumite situaii, factorii favorizani pot s nu fie prezeni, iar n psihopatologie este adesea dificil s se identifice factorii determinani). Tratamentele care vizeaz modificarea acestor factori i, prin acestea, reducerea tabloului clinic se numesc tratamente etiologice, ele viznd cauza manifestrilor bolilor.

Trauma psihic Psihologii au definit trauma ca un eveniment singular de o intensitate foarte mare, eveniment care apare n viaa individului i care depete posibilitile sale de adaptare. n general acest eveniment neplcut genereaz o sensibilizare excesiv a individului la emoiile ulterioare. Atunci cnd trauma duce la stress post-traumatic, daunele pot implica schimbri fizice la nivelul creierului uman, schimbri de natur chimic, ce afecteaz capacitatea persoanei de a face fa n mod adecvat stresului i care, pe termen lung, genereaz efecte patogene durabile. Mult vreme s-a considerat c trauma este acelai lucru cu stresul. Cele dou definesc ns lucruri diferite trauma se refer la o leziune (ran) sufleteasc, pe cnd stresul este o manifestare cotidian caracteriastic fiecrei persoane. Trauma are o conotaie de suferin sau boal. Cauzele ce determin apariia traumelor Trauma psihic poate aprea din repetarea unei serii de evenimente mai puin intense fiecare n parte, prin nsumare copleesc complet capacitatea individului de a face fa sau de a integra ideile i emoiile implicate n aceast experien. Sentimentul de ,,a fi copleit" poate fi amnat sptmni, ani, n msura n care persoana se strduiete s rspund circumstanelor imediate ale fenomenului stresor. Traumele psihologice pot duce la consecine negative pe termen lung, care sunt adesea trecute cu vederea, chiar i de ctre profesionitii din domeniul sntii mintale. Oamenii obisnuiesc s spun c ,,li se rupe sufletulsau c ,,i doare foarte tare. n urma evenimentului traumatic, se pierde ceva din noi, se creeaz n interiorul nostru o ruptur, ruptur pe care specialitii o numesc traum psihic. Trauma poate fi cauzat de o mare varietate de evenimente, dar exist cteva aspecte comune. Exist frecvent o violare a ideilor familiare pe care persoanele le au despre lumea lor i a drepturilor omului, punnd persoana ntr-o stare de extrem confuzie i nesiguran. Acest lucru apare, de asemenea, atunci cnd persoane sau instituii de care persoana depinde sau n care persoana i pune speranele, ncalc sau trdeaz ateptrile individului ntr-un mod neprevzut. Traumele psihologice pot nsoi traume fizice sau pot exista independent. Cauzele tipice i pericolele de traume psihologice sunt: Abuzurile grave din partea altor indivizi: abuzul sexual, hruirea, violena domestic sau ameninrile verbale. Abuzurile din copilrie sunt o surs foarte ampl de traume la nivelul psihicului minorilor, care sunt mai puin echipai n a face fa factorilor stresori. b) Evenimentele catastrofice, cum ar fi cutremurele i erupiile vulcanice, rzboiul sau alte violene n mas, de asemenea, pot provoca traume psihologice.
a)

c)

Expunerea pe termen lung la situaii extreme, cum ar fi srcia sau formele mai uoare de abuz, cum ar fi abuzul verbal, abuzul de tip alienator, poate fi traumatizant. n cazul abuzului verbal, pentru un copil mai ales, acesta poate avea potenial traumatic deosebit, doar ntr-un singur eveniment. De asemenea chiar i violenele relativ uoare, acceptate nc de societatea rii noastre ca parte a mecanismului de disciplinare a copilului, pot avea repercusiuni foarte ample asupra psihicului copilului, mai ales c ele vin din partea unor persoane din interiorul familiei.

Cu toate acestea, persoane diferite vor reaciona diferit la evenimente similare. O persoan poate experimenta un eveniment ca fiind traumatic n timp ce o alt persoan, nu va avea de suferit traume ca urmare a unui eveniment similar ntr-un context similar. Cu alte cuvinte, nu toate persoanele care experimenteaz un eveniment cu potenial traumatizant va fi efectiv traumatizat din punct de vedere psihologic. Uneori, cei care sunt afectai mascheaz simptomele prin: consum excesiv de alcool, droguri sau mncare. Alteori, exist simptome cognitive precum dificultai de concentrare, scpri de memorie sau refuzul de a lua decizii. De vreme ce traumele se petrec adesea n contextul relaiilor - spre exemplu, abuzul, abandonul, neglijarea, lipsa suportului celorlali, separarea de persoane dragi, efectele traumei pot fi de natur relaional. Cel mai frecvent ostilitatea, izolarea, problemele sexuale, frica puternic de abandon i respingere, dorina de a-l controla pe cellalt sunt semne ale traumei psihice. Tratamentul traumei psihice Tratamentul traumei psihice nu se poate face dect cu ajutorul medicului specialist. Medicul de familie trebuie s recunoasc semnele i s i recomande pacientului un consult la psiholog sau psihiatru. Pacientul va fi ndrumat nti ctre un tratament psihologic, urmnd ca, n funcie de severitatea simptomelor, s se aplice i tratament medicamentos. Lasat netratat, trauma psihic poate coplei pacientul, care va dezvolta blocaje n unele zone din via i nu va avea vitalitatea necesar pentru a-i rezolva problemele. Starea de sanatate si adaptarea Adaptarea este strans relationata cu promovarea starii de sanatate si cu prevenirea tulburarilor (bolilor). Adaptarea ne protejeaza prin: 1.eliminarea sau modificarea conditiior care creeaz probleme; 2.perceperea controlului semnificatiei trairilor intr-o maniera prin care sa se neutralizeze caracterul ei problematic; 3. pastrarea consecintelor emotionele ale problemelor in limite controlabile. Fiecare persoana este responsabila de starea sa de sanatate. Printr-o dieta adecvata, exercitii fizice, managementul stresului i evitarea adictiilor, indivizii pot promova activ propria lor sanatate mai mult decat prin pasiva evitare a bolilor.

Exprimarea emotiilor Incepand cu perioada de mijloc a copilariei avem reactii la emotiile pe care le simtim in functie de ceea ce dorim sa exprimam. Uneori, ne propunem sa mentinem sau sa intensificam anumite emotii, fie ele pozitive sau negative. De exemplu, poate ca dorim sa savuram si sa prelungim bucuria pe care o simtim in anumite situatii si sa minimalizam sau sa eliminam o emotie ca tristetea sau furia. Putem sa ne propune acest lucru pentru a ne incuraja sau pentru a feri alte persoane de trairile negative. Eforturile oamenilor de a regla intensitatea emotiilor incep de timpuriu. Parintii isi invata copiii, atat direct cat si prin exemplul personal, cand anumite emotii sunt adecvate si cand nu, indicandu-le modalitati si momente cand este bine sa exprime ceea ce traiesc sau din contra, sa nu arate ceea ce simt. Succesul pe care il putem avea in societate tine de capacitatea noastra de a putea regla intensitatea emotiilor si de felul in care exprimam ceea ce simtim. Oamenii isi controleaza sau regleaza emotiile in multe feluri, gasind strategii comportamentale si cognitive diferite pentru a se simi mai bine. n faa unei situaii care ne poate crea disconfort unele persoane fie aleg s nu se mai gndesc la acea problem, evitnd n felul acesta tririle negative, fie aleg s se implice n alt activitate plcuta sau solicitant, ori incearc s gseasc soluii la acea problem, implicndu-se n rezolvarea ei. Aceste tactici pot fi folosite pe rnd, n funcie de contextul situaiei. Pentru nceput putem s ne canalizm atenia n alt direcie pentru a ne calma i apoi, mai trziu, cnd mintea este mult mai limpede, putem analiza natura problemei care ne-a deranjat. Aceste tactici nu sunt alese ntotdeauna deliberat, ns folosirea repetat a anumitor strategii poate determina crearea unor reacii automatizate, ieind din zona controlului contient. Reaciile oamenilor la emoiile lor, indiferent dac este vorba de strategii deliberate de reglare sau de reactii automatizate, pot influenta celelalte componente ale emotiilor, fie direct, fie indirect. Eforturile facute pentru suprimarea emotiilor pe care le simtim au un cost ridicat la nivelul functionrii cognitive. Eforturile de mentinere a echilibrului prin inhibarea exprimarii emotionale pot afecta capacitatea persoanelor de a face fata universului lor social. Daca intr-o discutie interlocutorii nu exprima in mod natural ceea ce simt si gandesc, in timp, relatia celor doi se erodeaza. O strategie buna pentru reglarea emotiilor este aceea a reevaluarii situatiei si incercarii de a gasi variante alternative de a o rezolva, comparativ cu tendinta de a inhiba exprimarea propriilor ganduri si emotii. Pe termen scurt, tehnicile de distragere a atentiei sunt strategii mai bune decat tendinta de a sta si ,,rumina". Rememorarea cauzelor si consecintelor tinde sa amplifice emotiile negative, in timp ce distragerea atentiei le reduce. Din cauza efectelor emotiilor asupra evaluarii i judecilor, eforturile de rezolvare a problemelor tind s aiba mai mult succes dupa ce emotiile negative au fost reduse. Relatii asistent medical-pacient A exercita corect medicina inseamna a raspunde prompt, onest si intelegere la diferite nevoi si cereri fata de actul medical, care va trebui insotit intotdeauna de constiinta etica. Viata apare ca valoarea cea mai ridicata a lumii materiale, iar sanatatea reprezinta bunul suprem al omului, ea nu are pret. Stimularea rolului valorilor deontologiei, a datoriilor si responsabilitatii, tradusa printr-o militare pentru principiile eticii medicale, un comportament plin de devotament, grija si caldura fata de bolnav, o atentie discreta acordata psihologiei pacientului, care sa protejeze creierul acestuia de alarma senzoriala si afectiva produsa de
5

boala, inseamna adevarata chemare in medicina. Asistentul medical trebuie sa se aproprie si sa-i cunoasc mai bine pe beneficiarii ingrijirilor, sa ofere ingrijiri mai bune, individualizate, complete si continue. Boala este ruperea echilibrului armoniei, care se traduce prin suferinta fizica, psihica, o dificultate sau o inadaptare la o situatie noua, provizorie sau definitiva. O persoana ,,intra in boala cu un anumit tip de sistem nervos si de temperament, cu un anumit caracter si inteligenta, cu o anumita ereditate, cu complexe si pareri preconcepute, cu un anumit orizont cultural si de aceea bolnavul ia diverse atitudini fata de boala, dar in acelasi timp si fata de echipa medicala: incredere, stima, simpatie, insa, posibil si indoiala, teama, dispre, ura. Noi suntem nevoiti s-i tratam neconditionat pe toti. Relatia asistent medical pacient va fi de acceptare reciproca, o atitudine de respect, caldura si intelegere empatica fata de pacient, cu toate ca de multe ori, asistentul medical este considerat o simpla masina de indeplinit ordinele medicului, uitandu-se ceea ce este esential in practica medicala, ai anume: intelegerea si disponibilitatea fata de pacient, medicul vine i pleaca, pe cand asistenta e cea care supravegheaza, ajuta si ingrijeste pacientul. Din aceasta cauza, relatia dintre asistentul medical si pacient nu trebuie sa se limiteze numai la aplicarea tratamentului, ci si la stabilirea unei comunicari psihice cu el, pentru a-l putea ajuta in a-si exprima trairile interioare. Comunicarea asistentului medical cu pacientul trebuie sa fie concordanta cu starea lui actuala, cu posibilitatile lui de intelegere si asociata cu elemente de sprijin pentru a influenta pozitiv evolutia bolii sale. Adesea, atitudinea noastra insuficient controlata (orice semn cu capul, susoteli cu membrii familiei, orice denumire stiintifica neinteleasa de catre pacient, chiar tacerea) influeteaza bolnavul, generand suspiciuni si disconfort. La baza eticii medicale stau o serie de trasaturi morale si profesionale ale asistentului medical cum ar fi: cinstea, onestitatea, spiritul de daruire, solicitudinea, altruismul, ascultarea empatic, respectul. Din acest motiv, profesia medicala trebuie exercitata cu rabdare, generozitate, pasiune, sinceritate, locul central in activitatea de ingrijire ocupandu-l pacientul, care trebuie inteles si acceptat asa cum este. O atitudine apropiata fata de bolnav nu inseamna umilinta, mai ales ca pacientul iti incredinteaza secretele sale, trairile, pe care in alte conditii nu le-ar face. In plus, un comportament corect fata de bolnav implica pastrarea confidentialitatii acestor destainuiri. Sigur ca exista cazuri cand esti obligat sa divulgi unele secrete, dar trebuie sa stii cand si cui sa o faci. Cele mai importante atributii ale unui asistent medical sunt : asistarea medicului la efectuarea investigatiilor clinice, realizarea investigatiilor paraclinice uzuale, programarea pacientilor pentru investigaii de specialitate, administrarea tratamentelor, interventii in situatii de urgenta, monitorizarea starii pacientului, completarea documentelor de evidenta a medicamentelor, de evidenta a pacientilor si de observatie clinica medicala, sterilizarea instrumentelor si a materialelor, asigurarea conditiilor igienico- sanitare generale la locul de munca, precum si asigurarea conditiilor necesare desfasurarii tratamentelor si recoltarilor. Inca de la internare comunicarea cu pacientul se dovedeste a fi cea mai importanta, pacientul trebuie sa fie echilibrat psihic asistentul medical explicandu-i scopul si natura interventiillor, familiarizeaza pacientul cu mediul sau ambiant, asigura un mediu de securitate linistitor si administreaza medicatia recomandata de medic, local si general. De asemenea, suplineste nevoile pe care pacientul nu si le poate satisface autonom: a manca si a bea, a se misca si a avea o buna postura, a-si mentine tegumentele curate si integre, a evita pericolele, a se odihni, a comunica. Interventia asistentului medical va fi orientata asupra ,,lipsei si consta in a spori independenta pacientului. In final se obtine ameliorarea ,,dependentei sau ,,castigarea independentei. Ingrijirile trebuie sa favorizeze drumul spre independenta, spre castigarea autonomiei pacientului. In momentul externarii din spital,
6

pacientul va fi pregatit si instruit asupra noului sau mod de viata, evitarea eforturilor fizice , administrarea corecta a medicatiei, controale medicale periodice , iar apartinatorii vor fi informati si ei la randul lor de modul de viata al pacientului. De asemenea, asistentul medical din ambulator va fi informat asupra pacientului externat pentru a-l avea in evidenta, unii dintre acesti pacienti avand nevoie permanenta de o persoana care sa-i ingrijeasca la domiciliu (pacienti cu cecitate din diverse cauze). In concluzie, competenta profesionala se demonstreaza prin cunostinte teoretice aprofundate si capacitatea de a le aplica intr-o activitate creatoare, de ingrijire individualizata, personalizata, competenta si umana. Comunicarea diagnosticului Simptomele si semnele bolii alcatuiesc ,,un limbaj al corpului" ce trebuie sesizat si decodificat, atmosfera ce se stabileste intre pacient si echipa medicala fiind de un acordaj reciproc ca intre un post de emisie si unul de receptie. In practica medicala se cere de multe ori consimtanantul rezonante etice si implica libertatea pacientului. bolnavului, care are

Adeziunea personala nu trebuie ignorata, nu trebuie sa se abuzeze de slabiciunea momentana a vointei bolnavului din cauza bolii, pentru a-i smulge consimtamantul pentru acte terapeutice discutabile sau riscante. De asemenea trebuie respectata alegerea bolnavului in deplina cunostinta de cauza, daca religia ii interzice anumite practici medicale. Relatia de ingrijire medicala pacient- asistent nu se reduce la modul simplist ,,eu-tu" ci se extinde in ambele parti: echipa medicala - familia pacientului. Cu aceasta se creeaza o legatura ca suport de sprijin pentru bolnav pe plan psihic, dar si ca ajutor la ingrijirea bolnavului (ingrijiri primare sau prin educatie sanitara pana la ingrijiri mai complexe ce pot continua si la externare. Oricum pacientul are dreptul de a primi asistenta medicala de calitate, indiferent de statutul sau social, de culoarea pielii, de religie sau etnie. Ne punem intrebarea cand, cum si cat din adevar si detalii asupra bolii trebuie comunicate pacientului. Forma sub care urmeaza sa-i prezentam realitatea este in functie de personalitatea bolnavului si de natura bolii. Sunt pacienti care nu vor sa stie si la care putem ramane cu relatarea unor date aproximatixe. Insa sunt cazuri unde trebuie acordat timp bolnavului pentru a-si accepta boala sau cand, in boli grave se pune problema protectiei contra diagnosticului. Consideram ca familiei trebuie sa i se comunice diagnosticul, dar si aici cu anumite rezerve. Dr. doc. Andrei Athanasiu propune mai multe tipuri de atitudini in relatia pacient- echipa medicala care trebuie adoptate in functie de caz si pacient:

tutore autoritar: fara explicatii, se asteapta o ascultare fidela din partea pacientului; mentor: ofera cunostinte de expert; bun parinte; avocat al adevarului inainte de toate.

Pacientul nu apreciaza intotdeauna efortul si ajutorul nostru, nu ne acorda incredere si respectul cuvenit, mai mult nu ni se admite nicio greseala. In fata acestora ramanem la cea mai mare multumire ,,constiinta datoriei indeplinite". ,,Am facut tot ce este omeneste posibil" este o expresie deseori intalnita dar oare nu se asteapta la ceva supraomenesc? De aceea, in cadrul actului medical raspunderea este mult mai mare pentru ca vine in fata legii, a eticii, dar mai ales in fata constiintei. Ca sa fii impacat cu tine insuti trebuie sa fii convins ca profesional nu ai gresit, ca totul a fost corect, prompt si eficient. In plus, toate cunostintele trebuie ameliorate continuu, pentru ca in aceasta meserie nu se poate spune: ,,nu am stiut". De calitatea actului medical depinde prestigiul care reflecta pe de o parte stadiul de dezoltare a practicii medicale si deci eficienta, iar pe de alta parte atitudinea bolnavului fata de echipa medicala de la care asteapta totul si nu i se iarta nimic. Si nici asta nu e destul. Apare arta de a sti sa lucrezi in echipa. De obicei exista un cod nescris al comportamentului in fiecare sectie ca intr-un grup de oameni. In cadrul echipei medicale se intalnesc oameni cu vederi diferite fata de scrupulozitatea respectarii valorilor morale, atat in activitatea profesionala, cat si in viata personala, transferul incarcarilor morale facandu-se mai adesea dinspre particular spre profesional. In general se creeaza un consens al regulilor morale care trebuie respectate in raporturile cu colegii sau subalternii bazate pe corectitudine, cinste, sinceritate, datorie, respect. Cinstit si corect ar insemna si cand se ia atitudine critica asupra unui act medical defectuos efectuat de catre oricare dintre membrii echipei medicale. Recunoasterea superioritatii profesionale, a uneia sau unora dintre membrii echipei "de la care ai ce invata, perseverenta de a-i ajunge pe acestia, stiinta rezolvarii conflictelor la locul de munca, atitudinea pozitiva fata de noii colegi care trebuie ajutati sa se integreze dovedesc inteligenta sociala. Oricare ar fi tipul de relatie, fie pacient- asistent, fie asistent- restul echipei medicale, trebuie sa intelegem ca ,,autoritate" nu inseamna lipsa politetii, iar ,,amabilitate" nu inseamna slabiciune.

Diagnosticul stresului la locul de munca Simptomele stresului la locul de munca, ce se pot manifesta in plan comportamental, fiziologic si psihologic sunt : Reactii comportamentale: acestea sunt activitati practicate deschis, pe care individul stresat le foloseste in incercarea de a face fata stresului. Ele includ: atitudini de rezolvare a problemei, de retragere si de folosire a substantelor care provoaca dependenta. Reactiile psihologice: implica in primul rand procesele emotionale si cerebrale. Reactia psihologica cel mai des intalnita este utilizarea mecanismelor de aparare (eforturi psihologice de a reduce anxietatea asociata cu stresul). Reactii fiziologice la stres: exista dovezi ca stresul la locul de munca se asociaza cu functionarea neregulata a inimii, hipertensiune, puls acelerat, cresterea colesterolului. Stresul a mai fost asociat si cu declansarea unor boli cum ar fi cele respiratorii si infectiile bacteriene.
8

Criteriile de diagnostic pentru stres - persoana a fost expusa unui eveniment traumatic, si anume : 1. persoana a fost martora ori a fost confruntata cu un eveniment care a implicat moartea efectiva, amenintarea cu moartea ori o vatamare serioasa sau pereclitare a integritatii corporale proprii ori a altora; 2. raspunsul persoanei a implicat o frica intensa, neputinta sau oroare. 3. Evenimentul traumatic este reexperimentat persistent intr-unul din urmatoarele moduri: - dificultate de adormire; - iritabilitate sau accese coleroase; - dificultate in concentrare; - hipervigilitate; - raspuns de tresarire exagerat. O oarecare simptomatologie urmand expunerii la un stres extrem este duplicitara si adesea nu necesita niciun diagnostic, stresul acut trebuie luat in considerare numai daca simptomele dureaza cel putin doua zile si cauzeaza o detresa de deteriorare semnificativa clinic in domeniul social, profesional ori in alte domenii importante de functionare sau deterioreaza capacitatea individului de a indeplini unele sarcini necesare prin definitie. Diagnosticul de stres este adecvat numai pentru simptomele care apar in decurs de o luna de la stresorul extrem. Pentru indivizii care au stresor extrem, dar care prezinta un pattern (model) simptomatologic care nu satisface criteriile pentru stresul acut, trebuie luat in considerare un diagnostic de tulburare de adaptare. Un alt simptom psihologic al stresului este tensiunea musculara - poate fi asociata cu tremor, contractura, senzatia de iritatie si durere sau sensibilitate musculara. Multi indivizi cu anxietate generalizata dau dovada de simptome somatice. Anxietatea generalizata apare frecvent concomitent cu tulburarile afective si cu alte tulburari in legatura cu efectele acestora.

Factorii de risc pentru profesia medicala 1 Munca asistentilor este foarte dificila si este considerata cu risc de imbolnavire. Personalul medical este expus bolilor contagioase, radioactivitatii si substantelor chimice agresive. In aceasta profesie efortul fizic si psihic depus este foarte mare. Trebuie sa manipuleze pacienti cu greutate mare si, adesea, este stresat de responsabilitatea pe care o are fata de pacienti. Efectul acestor factori de risc asupra asistententilor este divers. Multe dintre efecte apar dup un timp foarte mare de la expunere. De exemplu, terapia cu citostatice sau radioterapia poate avea efecte negative abia dupa cateva decade. Pe langa efortul fizic si riscul asociat infectiilor, o problema foarte grava o reprezinta stresul psihic. Stresul fizic si psihic sunt factori de risc pentru accidentele de munca si pot avea repercursiuni grave. Chiar daca medicii examineaza pacientii si efectueaza interventiile chirurgicale dificile, asistentii sunt aceia care au contact permanent cu pacientul. Acestea, pe langa activitatea profesionala care include administrarea medicatiei, a injectiilor, asigura pacientilor, de asemenea, suport psihic, servicii minore si o atentie constanta. Ei trebuie sa fie disponibili, atunci cand pacientul are nevoie de ajustarea patului, cand trebuie mutat din pat sau cand are nevoie sa i se dea ceva de pe noptiera. La fel de important ca si epuizarea fizica a asistentilor este stresul psihic la care acetia sunt supusi in timpul programului de lucru. Problemele legate de stres sunt adesea uitate, mai

ales in departamentele de terapie intensiva sau oncologie. La fel este si in departamentele de geriatrie sau in clinicile de bolnavi cronici. Cerintele ridicate la locul de munca, necesitatea de a oferi performante maxime, lipsa personalului medical calificat, salariile mici sunt factori de stres care contribuie la oboseala si epuizarea personalului. Oboseala pe termen lung devine cronica si se asociaza cu istovirea si scaderea rezistentei la oboseala. Pot rezulta boli mentale si fizice grave. Asistentii sunt cei mai afectati de sindromul Burn-out datorita stresului pe termen lung. In ultimul timp, se vorbeste despre acest sindrom asociat progresului. Afecteaza, in general, persoanele cu profesii ce presupun comunicare. Sindromul se asociaza cu depresia, pierderea increderii in propria persoana, sentimentul de singuratate. Un mediu de lucru placut si un echipament adecvat contribuie la reducerea stresului personalului medical. Folosirea culorilor potrivite reduce semnificativ oboseala si creste randamentul muncii. La polul opus, un design inadecvat poate ingreuna activitatea asistentilor medicali si a medicilor.

Comportamente protectoare si de risc Consumul de alcool De cele mai multe ori consumarea de bauturi alcoolice nu cauzeaza probleme dar consumarea lor peste limita poate fi daunatoare. Cel mai important este sa stim sa delimitam pana unde merg beneficiile si unde intervin riscurile. Conform unor studii barbatii nu ar trebui sa consume zilnic mai mult de 3-4 unitati de alcool iar femeile 2-3 (o unitate de alcool reprezentand 10 ml de alcool pur). Dupa un episod de consum excesiv de alcool, se recomanda abtinerea de la consum cel putin 48 de ore pentru a permite organismului sa isi revina. Aceasta este doar o masura temporara iar cei care consuma frecvent bauturi alcoolice in cantitati mari ar trebui sa apeleze la un ajutor profesionist. Particularitatile alcoolului Alcoolul este utilizat in acelsi timp ca substanta psihoactiva si aliment. Alcoolul consumat in cantitati mici este savurat de cei care apreciaza gustul si aroma bauturii respective si de cei ce beau la ocazii. Intre trecerea de la un consum inofensiv, realizat in cantitati moderate la consumul excesiv de alcool este un pas foarte mic. Exercitadu-si functia de aliment, un 1 g de alcool are o valoare calorica de 29 kJ, detinand astfel o puternica valoare nutritiva, insa fara sa contina substante necesare unei alimentatii sanatoase, echilibrate. Acesta este si cauza din care bautorul poate obtine mai multa energie decat are nevoie. De exemplu, un litru de bere are o valoare calorica de aproximativ 2000 kJ, acoperind astfel 20% din necesarul zilnic de energie al unui barbat ce presteaza o activitate cu eforturi fizice medii. Cam tot atata putere calorica este continuta in 0,7 l de vin sau 0,25 l de spirtoase. Ca particulariatate principala a alcoolului este faptul ca nu este privit ca fiind un drog ci ca parte integranta din viata, cultura si economia noastra, astfel omitandu-se pericolele ce vin odata cu abuzul. Efecte asupra organismului

10

Alcoolul incetineste functionalitatea sistemului nervos central; blocheaza o parte din mesajele care ar trebui sa ajunga la creier alterand astfel perceptiile, emotiile, miscarea, vederea si auzul persoanei. In cantitati moderate alocoolul poate ajuta persoana sa fie mai relaxata si mai putin anxioasa. In cantitati mai mari alcoolul provoaca modificari majore la nivelul creierului astfel rezultand intoxicatia. Pesoanele care au abuzat de alcool isi vor pierde concentrarea, abilitatea de a se exprima coerent sau de a-si mentine echilibrul; vor fi dezorientate si confuze. In functie de persoana, intoxicatia poate face consumatorul extrem de prietenos si vorbaret sau foarte agresiv si nervos. Viteza de reactie este diminuata dramatic, motiv pentru care este interzisa conducerea autovehiculelor dupa consumarea de bauturi alcoolice. Cand sunt consumate cantitati foarte mari de alcool intr-o perioada de timp scurta poate rezulta intoxicatia cu alcool. Intoxicatia cu alcool este exact ceea ce spune si denumirea sa: corpul devine intoxicat cu o cantitate mult prea mare de alcool. Voma violenta este unul din primele semne ale intoxicarii cu alcool; somnolenta extrema, inconstienta, dificultati in respiratie, glicemie extrem de scazuta, palpitatii si chiar decesul sunt rezultate ale intoxicarii cu alcool. Starea de ebrietate Starea de ebrietate denumita in limbajul popular ,,betie" reprezinta o tulburare pasagera a consumatorului, cauzata de factori externi si avand un substrat organic. Tipul de reactie in cazul starii de ebrietate este influentat de mai multi factori precum starea fizica si psihica a consumatorului, gradul de toleranta asupra alcoolului cat si factorii perturbatori ai mediului extern. In stare de ebrietate apar o serie de modificari: Dispozitia psihica trece de la buna dispozitie la deprimare, suparare si agresivitate; initiativa va trece de la stimulare la inhibare; comportamentul social este afectat si va trece de la facilitarea unor contacte la manifestari de agresivitate; Una din principalele modificari survenite este asupra starii de constienta care va trece de la senzatia de a fi mai treaz si constient la starea patologica manifestata prin ameteli, pierderea temporara a constientei si coma; rationamentul va prezenta o incetinire, idei obsesive, scadere a capacitatii critice, ceea ce uneori este privit ca si gandire creativa; O alta modificare evidenta este asupra motricitatii: vorbirea devine mai greoaie sau cu alte modificari, apar perturbari evidente in coordonarea miscarilor si o gesticulatie necontrolata cu miscari ample; Modificarile neuro-vegetative se vor manifesta prin vasodilatatie, modificarea pulsului, greturi si varsaturi, tulburari ale termoreglarii, pierderea controlului asupra sfincterelor. Aceaste modificari devin tot mai evidente cu accentuarea stari de ebrietate. In functie de gradul de alcoolemie, se vor diferentia: stari de ebrietate usoare (0,5 - 1,5), medii (1,5 2,5) si avansate/coma alcoolica (peste 2,5). Modificarile insa vor fi foarte diferite de la o persoana la alta aflata in aceeasi stare, tinand cont mai ales de gradul de obisnuinta in consumarea de bauturi alcoolice.
11

Pentru tratarea abuzului si a dependentei de alcool, pacientul trebuie in primul rand sa accepte ca are o problema, sa caute tratamentul si sa coopereze cu psihiatrul si psihoterapeutul sau. Tratamentul initial necesita dezintoxicarea, urmata apoi de psihoterapie, in scopul reducerii riscului recaderilor. Psihoterapeutul va urmari in mod special cresterea motivatiei bolnavului pentru mentinerea abstinentei si va utiliza strategii referitoare la comportamentul acestuia in raport cu ocaziile intempestive pentru consumul de alcool. De multe ori este necesara si terapia familiala, focalizata asupra descrierii efectelor pe care le are consumul de alcool al pacientului asupra restului membrilor familiei. Consumul de tutun Efectele consumului de tutun asupra sanatatii sunt semnificative, depinzand de felul in care tutunul este consumat (fumat, aspirat sau mestecat), precum si de cantitatile utilizate. Principalele efecte ale fumatului de tutun (principala modalitate de consum) sunt marirea riscului de cancer la plamani si de boli cardio-vasculare. Riscul cel mai important al consumului de tutun il prezinta asupra sistemului cardiovascular, mai precis fumatul este unul dintre cei mai importanti factori de declansare a infarctul miocardic (atacul de cord), boli ale sistemului respirator, precum bronhopneumonie obstructiva cronica (BPOC), cancer, in special cancer la plamani sau cancer la laringe sau gura. Aparitia impotentei este cu aproape 85% mai mare la fumatori decat la nefumatori, fiind o cauza majora pentru problemele cu erectia. Fumatul cauzeaza impotenta pentru ca duce la ingustarea arterelor sanguine. Stiati ca 1/3 din populatia globului in varsta de peste 15 ani fumeaza si 3,5 milioane de oameni mor anual ? un fumator va avea in plamani un litru de gudron ? fiecare tigara scurteaza speranta de viata a fumatorului cu aproximativ 3-5 min. ceea ce inseamna cel putin o ora pe zi la fiecare pachet ? desi 85% dintre fumatori declara ca ar face orice sa se lase de fumat, doar 60 milioane de oameni au renuntat in ultimii 9 ani? un fumator este expus de 3 ori mai mult la infart miocardic decat un nefumator ? ritmul cardiac este la fumatori cu circa 15 batai pe minut mai mare decat la nefumatori ? cel mai mare procent de fumatori se inregistreaza in grupa de varsta 24-44 ani, urmat de grupa 15-24 ani? Nu numai fumatul activ este daunator, ci si cel pasiv (acele persoane care nu fumeaza, dar sunt in anturajul fumatorilor). Stiati ca

fumatorii inhaleaza doar 15% din fumul tigrilor, restul de 85% este inhalat de alte

persoane? fumatul pasiv poate spori cu circa 15% riscul cancerului de plamani la nefumatori?
12

intr-o incapere in care se fumeaza, oxidul de carbon depaseste de 2 ori norma admisa de lege referitoare la poluarea mediului exterior?

Efectele nicotinei asupra organelor i creierului: dificultati de invatare dificultati de concentrare si scaderea capacitatii de memorare tulburari emotionale scaderea rezistentei organismului la infectii prin afectarea sistemului imunitar cresterea pulsului si a ritmului respiratiei incetinirea activitatii musculare si a reflexelor creste probabilitatea de a forma ,,dopuri, ,,cheaguri de sange ceea ce poate duce la infart miocardic incetinirea reactiilor modificari ale dispozitiei afective colite i ulcere artrite i artroze afectiuni ale aparatului circulator infectii respiratorii cronice, diverse afectiuni ale aparatului respirator scaderea apetitului si diminuarea comportamentului sexual tulburari ale sarcinii si nasterii, influente asupra noului nascut (nastere prematura, avorturi spontane, dificultti in dezvoltarea fizica i psihica a fatului). Cum se poate preveni fumatul Starea de sanatate este principala resursa pentru orice proiect de viata. Beneficiile renuntarii la fumat sunt: dobandirea unei forme fizice mai bune prin rezistenta organismului respiratie placuta, hainele nu vor mai emana mirosul neplacut de tutun dantura si degetele nu vor mai fi ingalbenite se economiseste zilnic o suma de bani evitarea riscului unei boli grave, adesea irecuperabile durata de viata se poate prelungi. Consumul de droguri Problema drogurilor constituie marea provocare pentru educatia secolului XXI. De cele mai multe ori, daca nu se intervine eficient, consumul si dependenta de droguri sunt drumul spre boala si pierderea progresiv a eului. Drogurile - sunt substante solide, lichide sau gazoase, care odata absorbite de organism perturba una sau mai multe functii importante, de cele mai multe ori iremediabil, si care influenteaza negativ starea de sanatate, sentimentele i perceptia. Consumul abuziv al unei astfel de substante poate provoca mai multe tipuri de tulburri: 1. Fizice, atunci cand, ca urmare a gradului lor de toxicitate, dauneaza organismului persoanei care le consuma. Ex: consumul regulat de tutun poate cauza bronsite cronice. 2. Psihologice, atunci cand au un efect negativ asupra echilibrului personal, psihologic sau de adaptare sociala. Ex: cazul cuplurilor conflictuale datorita abuzului de alcool.

13

Dependenta de droguri - reprezinta nevoia continua si imperioasa de administrare a drogului pentru a produce anumite senzatii dorite sau pentru a impiedica instalarea unor efecte dureroase atunci cand nu mai este luat. Neadministrarea regulata a drogului este asociata cu o stare de rau general. Toleranta - reprezinta proprietatea organismului uman de a se adapta la substante straine administrate droguri, medicamente, alcool; apare astfel tendinta de a lua doze cat mai mari pentru a obtine aceleasi efecte. Sevrajul - desemneaza totalitatea simptomelor fizice si psihice care apar atunci cand persoana este privata de substanta de care a devenit dependenta. Consecintele consumului de droguri sunt multiple: 1. Cele de ordin medical se refera la urmatoarele afectiuni:

hepatita; tuberculoza; sifilis; afectiuni cardio-respiratorii; tulburari endocrine; insuficienta renala; infectii si afectiuni ale pielii; complicatii psihiatrice iluzii, halucinatii terifiante, perceptia alterata a timpului si a distantei; SIDA; supradoza poate avea efecte letale.

2. Pe plan psihologic apar reactii de:

panica; anxietate; depresie; suspiciune si tendinte paranoice; agresivitate; labilitate emotionala; tulburari de comportament; instrainare de propria persoana si afectarea imaginii de sine; modificari de personalitate care pot duce la suicid sau omor; scaderea performantelor intelectuale.

3. In sfera sociala consumul de droguri are ca efecte:

deteriorarea progresiva a relatiilor sociale; cresterea riscului de excludere sociala; diminuarea sanselor de reintegrare sociala si profesionala; suferinta familiei si a adevaratilor prieteni; dezinteres in relationarea cu ceilalti; implicarea in activitati infractionale cand se afla sub influenta drogului sau pentru a-si procura doza de stupefiante.
14

Un rol important in preintampinarea consumului de droguri il au parintii, care trebuie sa-si educe copiii corespunzator din punct de vedere moral si spiritual, pregatindu-i pentru a face fata realitatilor dure ale vietii. Atmosfera sanatoasa din familie, dragostea, afectiunea, comunicarea intre parinti si copii, constituie astfel principalul aliat in lupta impotriva acestui flagel.

Personalitatea de tip A Indivizii ce detin personalitatea de tip A sunt independenti si ies in evidenta prin faptul ca vor sa fie remarcati oriunde se duc. Psihologii ii descriu ca fiind ,,buldozere. Ei sunt constienti de importanta atitudinii pozitive, a motivatiei si a stabilirii unui tel pe care sa il urmeze in viata. Sunt competitivi din fire si recunoscuti pentru mintea agera. Cei cu personalitatea A stiu cand trebuie sa isi asume riscuri si sunt buni antreprenori. Au un caracter pragmatic si rezolva cu usurinta problemele in momentul in care le blocheaza calea spre succes. Veti descoperi ca acest tip de oameni sunt deschisi catre orice este nou si intampina cu bratele deschise schimbarea fie ca este ea spirituala sau chiar tehnologica. Secretul acestor oameni de succes consta in faptul ca nu le este frica sa isi scoata in evidenta propriile abilitati si personalitatea colorata. Personalitatea de tip C Cel mai bun termen psihologic pentru a-i descrie pe cei care detin personalitatea de tip C este cel de ,,cautatori. Ei sunt introvertitii interesati de detalii care gasesc raspuns la orice problema. Totusi, usurinta cu care fac acest lucru depinde de starea de spirit pe care o au in acel moment. Indivizii cu personalitatea de tip C au tendinta sa se retraga din viata sociala insa se inteleg extrem de bine si traiesc in armonie cu persoanele de tip B, in ciuda faptului ca acestea se afla la polul opus fata de ei. Personificarea tipului B este contabilul, programatorul etc. Indivizii cu aceasta personalitate vor prefera sa se inchida in propria cochilie, pastrandu-si mereu judecata obiectiva si logica in gandire. Trasaturile lor caracteristice sunt natura retrasa si prudenta. Riscurile nu sunt pentru ei. Tipologii constitutionale Tipologia lui E. Kretschmer (medic psihiatru german) Desfasurandu-si activitatea in cadrul clinicii de neurologie a universitatii din Tubingen (1913-1926), si studiind bolnavi psihici, a sesizat o corespondenta intre:

simptomatologia psihocomportamentala aspectul bioconstitutional extern.

Astfel, a ajuns la ideea elaborarii unei tipologii pe criterii morfologice, idee ce si-a gasit finalizarea in lucrarea ,,Structura corpului si caracterul (1921). Limitata la inceput la 2 tipuri principale, clasificarea lui E.Kretschmer va ajunge in final sa cuprinda 3 tipuri principale si un tip accesoriu, mai putin individualizat. Acestea sunt:
15

a) picnic-ciclotim - din punct de vedere morfologic se caracterizeaza prin: constitutie orizontala, abdomen voluminos, obezitate, piele intinsa, fata moale, sistem osos fragil. b) leptosom (astenic) - schizotim - se caracterizeaza prin: constitutie verticala, trunchi cilindric, cutie toracica plata (turtita), umeri apropiati si ingusti, cap mic si rotund, muschi si oase subtiri (aspect scheletic), nas lung si ascutit, paloarea fetei, trasaturi feminine la barbati si masculine la femei.

c) atletic-vascos - se caracterizeaza prin: constitutie fizica proportionata, dezvoltare robusta a sistemului osos si muscular, umeri lati si bazin ingust. Ca accesoriu este mentionat tipul displastic reuneste numeroase varietati dismorfice. Tipologia lui Sheldon Endomorful (viscerotonic) se caracterizeaza printr-o dezvoltare musculara si osoasa sub medie. Ca talie, aceste persoane sunt breviline (tip constitutional, in antropologie, caracterizat prin trup si membre scurte si groase) si adeseori picnice. In schimb, au viscerele dezvoltate. Se caracterizeaza, din punct de vedere psihic, printr-o tendinta spre relaxare, gust de comfort, placere de a se odihni, dar si tendinte accentuate de a ceda tentatiilor, mai ales celor alimenate. Au un somn bun si odihnitor, le place sa doarma. Sunt sociabili si buni familisti, tolerabili adeseori. Nu le place prea mult activitatea intelectuala. Sunt, in general, persoane pragmatice. Sunt persoane amabile, prietenoase, fara a fi prea dependente de prieteni. Rareori sunt lipsite de control. Mezomorful (somatotonicul) este un tip masiv, greu, consistent, atletic, privind constitutia. Are, in general, un tonus ridicat, multa energie disponibila. Conformatia sa generala este de corp puternic cu dezvoltare superioara a oaselor si musculaturii, cu rezistenta la rani, si cu evidente capacitati de a face eforturi fizice remarcabile. Este o persoana ce are dezvoltata cerinta de a actiona, tendinte de competitie si lupta, dorinte de a se impune. Are o oarecare extraversie dar si o oarecare instabilitate psihica. Este energic, activ, dar uneori rezervat, jenat. Ii plac responsabilitatile. In munca, este sever, chiar dur. Are o inaltime peste medie, este puternic, are toracele dezvoltat, pantecele tras si plat. Aparent este calm dar uneori vulnerabil. Ectomorful este longilin (leptosom), dominant cerebral. Poseda o bogata viata interioara. Este impresionabil pe linie sentimentala. Poseda, insa, o saraca viata exterioara. Are dificultati in a face atasamente sociale deoarece este predispus la singuratate si independenta. Are fobie de zgomote si de aglomeratii. Fiind introvertit, oboseste si se consuma psihic, fapt ce-i creeaza adeseori insomnii. Este, in acelasi timp, o persoana contemplativa de fond. Este foarte rapid, intelege foarte repede si bine subtexte, sensuri, probleme invaluite, dar, in acelasi timp este sensibil, foarte vulnerabil si irascibil. Ii plac proiecte imaginare si disectii de scenarii interioare complexe. Dispune de foarte multa imaginatie, care-i face rapida implicatia, in sisteme complexe de cunostinte si probleme. Este insa timid si timorat. Tipologia lui Eysenck

16

Unii oameni sunt orientati predominant spre lumea externa si intra in categoria extravertitilor, in timp ce altii sunt orientati predominant spre lumea interioara si apartin categoriei introvertitilor. Extravertitii sunt firi deschise, sociabili, comunicativi, optimisti, senini, binevoitori, se inteleg sau se cearta cu cei din jur, dar raman in relatii cu ei. Introvertitii sunt firi inchise, greu de patruns, timizi, putini comunicativi, inclinati spre reverie si greu adaptabili. Stabilitatea sau instabilitatea emotionala este exprimata prin gradul de nevrozism al subiectului. Psihologii olandezi G. Heymans si E. D. Wiersma propun o tipologie a temperamentelor mult mai nuantata care va fi reluata si precizata de psihologii francezi Rene Le Senne si Gaston Berger. Pentru Le Senne caracterul este ceea ce intelegem azi prin temperament, adica ansamblul dispozitiilor innascute, care formeaza scheletul mintal al individului. Ei pornesc de la trei factori fundamentali: emotivitatea, activitatea si rasunetul (ecoul). Din combinarea lor rezulta opt tipuri temperamentale. Emotivitatea exprima reactiile afective ale persoanelor in fata diferitelor evenimente. Emotivii au tendinta de a se tulbura puternic chiar si pentru lucruri marunte. Dimpotriva, nonemotivii sunt aceia care se emotioneaza greu si ale caror emotii nu sunt prea violente. Activitatea desemneaza dispozitia spre actiune a unei persoane. Persoanele active au o continua dispozitie spre actiune, nu pot sta locului. Cele non-active actioneaza parca impotriva vointei lor, cu efort si plangandu-se continuu. Rasunetul se refera la ecoul pe care il au asupra noastra diferite evenimente, impresii. Persoanele care traiesc puternic prezentul, extraversive sunt numite persoane primare. Persoanele care au tendinta de a ramane sub influenta impresiilor trecute, introversive sunt numite persoane secundare. Exista opt tipuri de temperament care rezulta din combinarea acestor factori, si anume: pasionatii (emotivi, activi, secundari), colericii (emotivi, activi, primari), sentimentalii (emotivi, non-activi, secundari), nervosii (emotivi, non-activi, primari), flegmaticii (non-emotivi, activi, secundari), sangvinicii (non-emotivi, activi, primari), apaticii (non-emotivi, non-activi, secundari), amorfii (non-emotivi, non-activi, primari). Personalitati accentuate Personalitatea demonstrativa (sau isterica) se distinge prin capacitatea de a uita tot ce nu isi doreste sa isi aminteasca, deci de a minti cu seninatate. Ei refuleaza (inhiba) tot ce nu corespunde cu proiectia lor despre sine, astfel incat ajung sa performeze un rol cu totul strain de ceea ce sunt ei de fapt. Lauda de sine se conjuga cu activitatea in sprijinul modului in care ar dori sa se defineasca, astfel incat pe termen scurt ei pot convinge anturajul despre autenticitatea rolului pe care il joaca. Adaptabilitatea excesiv precum si tendinta de autocompatimire sunt alte trasaturi ale personalitatii de acest tip.
17

Personalitatea hiperexacta(acum denumirea cunoscuta este obsesiv-compulsiva) este reprezentativa pentru persoanele care doresc ca totul sa se desfasoare dupa o ordine anume. Ei doresc ca totul sa fie previzibil, logic, viata sa nu aduca surprize. Sunt incapabili de a lua decizii pentru ca vor ca cele mai mici amanunte sa fie luate in calcul (este metoda acestor indivizi de a controla anxietatea). Dezvolta adesea obsesii (exemplu: praful ca ,,inamic, firele de par ca primejdii potentiale pentru sanatate, microbii ca agenti patogeni etc.). Meticulozitatea si atasamentul fata de rutina, care in mediul casnic pot deveni o povara, in organizatii pot fi benefice pe anumite pozitii: hiperexactii nu agreeaza schimbarea locului de munca, deci vor fi angajati fideli. Personalitatea hiperperseverenta se distinge prin perseverenta anormala a afectelor. La personalitatile medii, afectele odata declansate se estompeaza: la hiperperseverenti, ele se estompeaza mult mai incet iar ecoul lor este mai profund. Consecintele vor fi susceptibilitatea extrema, capacitatea de a se simti vizat sau jignit extrem de usor. Ei vor fi definiti de cei din jur drept ,,ranchiunosi, ,,oameni care nu iarta si nu uita. Hiperperseverentii sunt dornici de prestigiu personal (prestigiul sau realizarile grupului nu inseamna mare lucru pentru ei, oricum nu sunt personalitti de grup). Afectele care persista timp indelungat pot ajunge sa domine gandirea, astfel incat duc la idei fixe obsesive. Alte tipuri de personalitati accentuate sunt legate de trasaturile accentuate de temperament, de sfera afectiva: personalitatea hipertimica - o psihopatologie hipomaniacala; vesel, locvace (vorbaret), superficial; fuga de idei, precipitare a ideilor in vorbire. Predispozitie la alcoolism; personalitatea distimica - da psihopatie depresiva; tacut, serios, pesimist, predispus la depresie. firea exaltata - oscilare intre entuziasm si disperare, euforie si descurajare. Da un tip special de ciclotimie, un anxios-fericit. In situatia de boala (nu neaparat psihica), are o sensibilitate exagerata, excesiv de ngrijorat in raport cu boala sa sau cu simptome banale (ex.anestezii); firea anxioasa - bazata pe o hiperiritabilitate a sistemului nervos vegetativ; tendinte ipohondrice, timiditate. Are nevoie de discutii linistitoare cu medicul; firea emotiva - reactii foarte sensibile si de profunzime in sfera sentimentelor spirituale. Este extrem de sensibil la suferintele celor din jur, mergand pana la reactii nevrotice, depresie si clacare in fata evenimentelor. Dimensiuni tipologice in biografie. Reactii la boala. Exista mai multe variante de acceptare sau de amanare ori chiar de refuz al bolii. a) Recunoasterea bolii Recunoasterea bolii si acceptarea situatiei de bolnav Exista urmatoarele modalitati de recunoastere a bolii si a situatiei de bolnav: Prima varianta este cea realista, rationala, in cadrul careia un individ echilibrat emotional, cu un nivel de cultura sanitara satisfacator si fara probleme existentiale presante, considera ca, in fata unor tulburari de ordin somatic sau psihic aparute cu sau fara cauza aparenta, trebuie sa-si adapteze comportamentul prin masuri igieno-dietetice provizorii pana la prezentarea la medic, considerata obligatorie (sau sa se limiteze la tentative terapeutice simple, daca ele conduc la disparitia simptomelor, iar acestea nu se mai repeta).

18

Un alt mod de acceptare este cel definit ca o constiinta a bolii disproportionata fata de substratul real organo-lezional. b) Ignorarea bolii Cel mai adesea, ignorarea simptomelor se datoreaza unei desconsiderari a lor, chiar de catre indivizi cu un psihic normal si cu o atitudine realista in viata de toate zilele, dar aflati intr-un moment de puternica incordare, cu focalizarea intereselor asupra unor probleme care ii fac surzi fata de propriile lor suferinte. c) Negarea, refuzul starii de boala in conditiile constientizarii unor tulburari ce pot constitui semne ale bolii Este un caz foarte frecvent, deoarece este incomod pentru cineva sa recunoasc faptul ca este bolnav, in primul rand prin aceea ca, in mod necesar, el trebuie sa se supuna unor exigente legate de tratarea bolii, care-i modifica uneori substantial modul sau de existenta. Sunt oameni care se simt deranjati si violent stresati prin simplul fapt ca nu au voie sa iasa din locuinta cateva zile, in timp ce altii sunt foarte linistiti in fata unor perspective mult mai neplacute. Prima categorie va nega ideea de boala prin subestimarea simptomelor, chiar daca va recunoaste boala, nu va accepta starea de boala, riscand agravarea simptomelor prin ,,sfidarea regulilor jocului. Negarea starii de boala, in conditiile in care subiectul percepe o serie de simptome care-l atentioneaz ca ,,ceva nu este in regula cu corpul sau chiar cu psihicul sau, poate sa aiba la baza doua atitudini fundamentale: - amanarea deciziei prin sperante vagi in caracterul ei trecator sau lipsit de gravitate, intalnita atunci cand urmarirea perseverenta a unui scop important nu-i permite individului sa adopte situatia de bolnav chiar daca simptomele sunt evidente. - autoamagire, prin mecanisme inconstiente de aparare, la bolnavii ale caror simptome constientizate de ei sugereaza posibilitatea unei boli foarte grave. Ambele situatii de negare a starii de boala sunt puternic generatoare de stres psihic. d) Resemnarea Atitudinea de resemnare, de dezinteres fata de soarta proprie, o manifesta de obicei bolnavii cu o stare depresiva mai mult sau mai putin exprimata, dar si alti bolnavi ale caror conceptii psihofizice sau religioase cu iz fatalist ii predispun la astfel de reactii, vecine cu starea de indiferentism (proprie in special misticilor). Cum am putea intelege ce se intampla cu psihicul nostru in aceasta situatie? Imaginea de sine este o parte a eului fiecaruia si reprezinta forma subiectiva prin care constientizam si ne reprezentam propria persoana. Ea este influentata si conditionata de o buna autocunoastere, de increderea in noi insine, precum si de ceea ce vad ceilalti in noi, de realizarile, esecurile, asteptarile noastre. Pe parcursul vietii trecem in mod normal prin schimbari datorate dezvoltarii biologice, sociale sau culturale, inerente, pe care le acceptam si carora ne adaptam astfel incat ne pastram identitatea personala. Alte schimbari sunt cauzate de evenimente neprevazute, cum ar fi boala sau accidentele care provoaca modificarea schemei corporale. Acestea antreneaza alterarea imaginii de sine si aparitia unor probleme de ordin psihologic, biologic, relational, care ne fac sa ne simtim debusolati. In aceste momente suntem nevoiti sa gasim motivatii bune pentru

19

care sa ne putem aduna toate fortele vointei, pe care sa le folosim pentru adaptarea la noua situatie.

Psihologia femeii in timpul sarcinii In timpul sarcinii se intalnesc o serie de modificari psihologice de mica intensitate, care nu depasesc sfera normalitatii (facand parte tot din asa-numita ,,psihologie a gestantei). Dintre aceste modificri amintim: hiperestezia senzitivo-senzoriala, prin scaderea pragului sensibilitatii generale (manifestata adesea prin modificari ale gustului si mirosului, prin repulsie si greata la diferite mirosuri etc), apetit capricios (tendinta de foame pentru anumite alimente, pofte" ale gravidei), scaderea pragului de toleranta la frustratie, care duce la stari de iritabilitate, instabilitate, irascibilitate, reactii disproportionate; stari de plans si alte izbucniri afective; tulburari ale activitatii cu scaderea controlului, care duc uneori la impulsiuni cleptomanice; modificari minore in sfera cognitiva exprimate prin oarecare lentoare ideativa, hipoprosexie, hipomnezie. Majoritatea femeilor traverseaza fara tulburari psihice seria de evenimente din secventa conceptie - gestatie - nastere - lauzie - lactatie - maternitate. O parte din gravide prezinta insa tulburari psihopatologice care debuteaza sau reapar in perioada gravidopuerperala. Aceste psihoze de gestatie" sau nevroze de gestatie" nu sunt determinate de modificarile specifice sarcinii. Fiecare entitate psihiatrica inregistrata in timpul graviditatii este determinata de acei factori cauzali care intervin si in afara maternitatii (incat mai adecvata este denumirea de nevroza" ori psihoza asociata cu gestatia"). Aceste boli psihice care debuteaza ori reapar in perioada graviditatii prezinta totusi o serie de particularitati clinice, imprimate de stresul biologic (asa-numita baie hormonala", care modifica toate metabolismele) si stresul psihosociologic al gestatiei. Psihologia femeii in timpul lauziei Perioada de lauzie incepe imediat dupa nastere, si dureaza intre 6 si 8 saptamani. In aceasta perioada, proaspata mamica trece printr-o serie de modificari fiziologice care marcheaza, dincolo de aspectele oarecum neplacute si incomode, primul pas in procesul revenirii in urma sarcinii si aducerii pe lume a unui copil. Pe langa modificarile de ordin fiziologic, se produc si o serie de efecte de ordin psihologic, mai mult sau mai putin subtile, cu efect inevitabil asupra dispozitiei mamei. Din aceste motive, imediat dupa nastere intreaga familie a lauzei are tendinta, pe buna dreptate, de a face tot posibilul pentru a menaja proaspata mamica si de a-i asigura o stare de confort fizic. In unele situatii insa, aspectele care tin de confortul psihologic sunt neglijate, in conditiile in care nevoile lauzei de suport psihic sunt foarte mari in aceasta perioada . Odata cu nasterea copilului, statutul femeii se schimba brusc, aceasta vazandu-se in situatia de a face fata unei situatii noi, si de a fi capabila, in primul rand sa ofere dragoste si afectiune neconditionate copilului, sa raspunda nevoilor acestuia de dependenta. Este lesne de inteles ca pentru o adaptare reusita la noua situatie, mama are nevoie de sprijin si de echilibru
20

psihic. Odata cu aceasta trecere brusca, femeia este in totalitate acaparata de rolul de mama, negasind timp, pe perioada lauziei, pentru a se mai ocupa de rolul de femeie, sotie, fiica, prietena. Din aceste motive, proaspata mama are nevoie de sprijin afectiv din partea familiei si a sotului, pentru a duce la capat cu bine aceasta perioada si pentru a se afla intr-o stare optima si a fi capabila sa raspunda nevoilor copilului. Iata cateva dintre emotiile si temerile pe care le poate trai lauza, si care trebuiesc abordate cu multa afectiune, sprijin neconditionat si suport emotional din partea familiei: Teama de a nu fi o mama suficient de buna. Nimeni nu se naste invatat, iar a avea grija de un copil care este in totalitate dependent de tine se poate dovedi un lucru deloc usor. Mama poate dramatiza greseli minore pe care le face in ingrijirea copilului, ajungand la concluzia ca nu este suficient de buna si de capabila pentru a face fata unei asemenea responsabilitati. Un mic sprijin din partea familiei o poate ajuta sa depaseasca aceasta temere si sa abordeze copilul cu mai multa incredere. Imaginea de sine este afectata datorita modificarilor fizice survenite in timpul sarcinii si in momentul nasterii. Mama se teme ca nu isi va recapata feminitatea, ca nu va mai fi placuta si atragatoare, ca nu isi va putea recapata silueta avuta inaintea sarcinii. Nevoia de a se simti acceptata neconditionat in aceasta perioada este sporita, iar cei din jur vor trebui sa raspunda acestei nevoi pentru a o ajuta pe proaspata mamica sa isi redobandeasca increderea in sine. Teama ca nu mai este la fel de importanta. Odata cu nasterea copilului, acesta devine centrul universului familiei, iar mama se poate simti neglijata, poate simti ca nu mai primeste la fel de multa afectiune. De aceea este indicat ca familia sa nu isi schimbe atitudinea protectoare si plina de grija fata de lauza. Senzatia de dependenta fata de sot poate fi impovaratoare pentru o femeie care inainte de nastere a fost foarte activa. Ea poate ajunge sa se simta neajutorata si inferioara, pierzandu-si increderea in sine si in propria capacitate de a fi independenta. Echilibrul psihic al mamei depinde in mare masura de sprijinul primit de la familie, de afectiunea neconditionata pe care aceasta este capabila sa i-o ofere pentru a-i asigura o stare de armonie psihica. Psihologia actului chirurgical Trasaturile cu implicatii psihologice ale actului chirurgical sunt: a) Este o relatie transanta, lipsita cel mai adesea de echivocuri, bolnavul avand perspectiva unei vindecari rapide si, de regula, definitive; b) Este dominat totusi de riscuri, uneori majore - amenintand integritatea si, uneori, viata bolnavului;

21

c) Incarcatura emotionala este maxima si se refera nu numai la pacient ci si la chirurgul care opereza, acestuia nefiindu-i indiferent un eventual esec al interventiei (inclusiv efectele secundare sau complicatiile postoperatorii); d) Intreaga desfasurare a actului chirurgical poarta pecetea unui dramatism generat, in primul rand, de riscul chirurgical perceput de bolnav, si in al 2-lea rand de numeroasele surprize ce pot apare in dinamica actului operator; e) Bolnavul poate avea senzatii si sentimente generate de ideea de ,,prejudiciu corporal in cadrul unor exereze interesand segmente sau organe ale propriului corp; f) Anxietatea, care este o dominanta in plan psihologic a bolnavului, este extrema si ea domina bolnavul aproape pe tot parcursul actului chirurgical, incepand cu momentul internarii, continuand cu pregtirea preoperatorie (ganduri despre riscul operator) sau cu momentul anesteziei (griji referitoare la posibilitatea de ,,a nu se mai trezi), amplificanduse, paradoxal - dupa reusita interventiei chirurgicale (,,ganduri negre despre posibilele sechele sau complicatii, ca si despre viitoarea sa reinsertie socio-profesionala). Cauzele anxietatii perioperatorii : internarea in clinica: separarea de familie si de prieteni mediu strain, zgomote si mirosuri (mai intense decat in alte servicii) ingrijiri de rutina griji cu privire la recuperarea sanatatii si a capacitatii de efort in familie, profesie teama de necunoscut, iminenta contactului cu acesta pierderea stapanirii de sine in relatiile cu cei din jur, constiinta neajutorarii, comunicarea dificila cu lumea exterioara, desfasurarea neobisnuita a zilelor de spital relatarile unor pacienti despre nereusitele sau sechelele operatiilor ori accidentele anesteziei relatarile din presa despre esecurile sau greselile intra-si postoperatorii.

Interventia chirurgicala: operatia ca o leziune si agresionare a corpului si sufletului aprecieri prin prisma experientei personale (alte operatii sau recidiva)

Temeri cu privire la: rezultatul interventiei chirurgicale (daca isi va mai reveni la vechile capacitati) eventualele ,,surprize negative intraoperatorii (ex. cancer) urmarile operatiei (griji cu privire la recuperarea sanatatii si a capacitatii de efort in familie, profesie, pierderea conditiei fizice) ingrijiri adiacente ( sonde, perfuzii, cateterizare, etc.) vesti proaste inaintea operatiei anestezie teama de moarte senzatia stranie de ,,pseudomoarte, datorita pierderii cunostintei in cursul anesteziei
22

sentimentul unui abandon total teama excesiva de complicatiile anesteziei (ex. alergice) grija fata de momentul trezirii neplaceri cauzate de perfuzii, injectii, masca teama de a nu se comite indiscretii asupra intimitatilor sale experiente anterioare neplacute momentul trezirii din anestezie si al evaluarii imediate a rezultatelor operaiei griji cu privire la recuperarea sanatatii si a capacitatii de efort pierderea conditiei fizice. g) Atat asupra bolnavului, cat si a medicului, impactul psihologic al bolii chirurgicale este crescut. Sentimentul responsabilitatii la chirurg nu dispare odata cu sfarsitul operatiei. Acest sentiment este accentuat, sau apare ca raspuns si la suprainvestirea medicului de catre pacient, si uneori ca urmare a suprasolicitarii radicalitatii interventiei terapeutice; Patrunderea in lumea spitalului, nefamiliara, rece, confruntarea cu suferintele, eventual decesul altor bolnavi, ruperea puntilor de legatura cu mediul inconjurator sunt de asemenea factori ce ridica serioase probleme psihologice. Momentul postoperator este cel care, prin durata lui relativ sporita si prin anumiti factori obiectivi sau subiectivi, are o importanta deosebita in plan psihologic. In perioada postoperatorie precoce disconfortul este mixt: fizic, prin dureri, varsaturi, meteorism, impotenta functionala, dar si posibil psihic (numai ideea cazul psihozelor post-partum- sau chiar prezenta mutilarii, sechelelor, infirmitaii - ca de ex. in amputatiile de necesitate). In aceast perioada, de multe ori, ritmul progresului starii de sanatate, al recuperarii este neconcordant cu al asteptarilor bolnavului. Acest lucru este perceput dureros de persoanele vulnerabile la frustrare (ex. tipul psihocomportamental A, care are o motivatie de tip social, de autoafirmare, foarte pregnanta). In perioada postoperatorie precoce, pacientul este confruntat eventual si cu esecul interventiei terapeutice, cu rezultate disproportionat de mici sau chiar dramatice, raportate la expectatiile medicului sau ale pacientului (ex. descoperirea intraoperatorie a unui cancer inoperabil). Tot acum, bolnavul este mai susceptibil la stresul psihic iatrogen (disconfortul ,,minim in alte situatii este amplificat, pregatirea psihologica a pacientului se centreaza cel mai adesea pe acceptarea si desfasurarea momentului operator, si mai putin sau deloc pe perioada postoperatorie). In perioada postoperatorie tardiva se pot manifesta doua tendinte cu sens contrar; pe de-o parte, recidiva/recaderea (corelata cu suprasolicitarea anterioara de catre pacient a interventiei chirurgicale) erodeaza puternic fundamentul increderii in medic: ,,Daca nu chirurgia, atunci ce?; pe de alta parte, in aceasta perioada se rup adesea legaturile cu terapeutul (de regula, ele se mentin doar scurt timp dupa operatie, iar problemele aparute tardiv sunt gestionate adesea de medicii de medicina generala sau internisti, pana devin critice). Desigur, in cadrul factorilor de prognostic prost in plan psihologic, se pot include in aceasta perioada si complicatiile generate de insasi interventia chirurgicala (granulom de fir, eventratii, evisceratii, etc.).
23

Dependenta medicamentoasa Anual, sute de mii de persoane sunt spitalizate in urma consumului excesiv de medicamente. La fel ca si alcoolul, tutunul sau drogurile, medicamentele psihotrope (antidepresivele, somniferele) actioneaza asupra creierului modificand comportamentul persoanelor care le consuma. Intrucat problemele de natura psihica sunt persistente in timp, oamenii tind sa nu isi schimbe medicamentele si sa le ia constant pe cele prescrise anterior. Acest lucru duce la o toleranta crescuta a corpului la agentii activi din medicamente. Mai departe, ei simt nevoia sa isi mareasca dozele din ce in ce mai mult, iar daca nu urmeaza un tratament pentru a-si indeparta problema, risca sa ajunga la stadiul de supradoza. Simptomele dependentei: 1. Incapacitatea de a rezista fara medicamente - persoana respectiva simte ca nu mai poate sa adoarma fara sedative, nu face fata stresului de peste zi fara o pastila ,,minune", nu mai are incredere in capacitatile propriului organism si nu si-l poate controla. 2. Anxietate - in cazul absentei pastilelor: daca nu si-a luat pastila ca de obicei, persoana dependenta devine anxioasa, agitata, nelinistita. Ea este obsedata de ideea ca trebuie sa isi faca rost cat mai repede de medicament. 3. Sentimentul pierderii controlului - acesta se manifesta atat in absenta medicamentelor cat si in timpul consumului. Medicamentele adresate sanatatii psihice au efecte terapeutice reale insa riscul ca o administrare simpla si terapeutica sa se transforme intr-una nociva, toxica, este foarte mare. Asa ca, specialistii recomanda sa nu se consume medicamente decat sub supravegherea unui medic. Efectul placebo In dictionarul medical, efectul placebo este atributul acordat oricarui medicament prescris unui bolnav in scopul de a-i face placere mai degraba decat a-i fi util. Acest medicament poate fi o substanta de forma farmaceutica, dar neutra din punct de vedere farmaco-dinamic, folosita in scop terapeutic experimental. In cazul persoanelor ce raspund la substantele placebo, unele reactioneaza favorabil, in sensul ca se simt bine, alte reactioneaza negativ. S-a demonstrat ca femeile raspund pozitiv, mai intens si in numar mai mare decat barbatii. Copiii si adolescentii raspund mai putin la fenomenul placebo, pentru ca aparitia acestui fenomen se bazeaza pe increderea pacientului in pregatirea profesionala a medicului. De aceea fenomenul se manifesta frecvent la persoanele varstnice. Efectul placebo insoteste orice act terapeutic, el nu se limiteaza doar la actiunea unei substante farmacologice ci la orice diferenta intre rezultatul asteptat si rezultatul obtinut de un medicament.
24

Automedicatia Automedicatia este o practica destul de frecventa in ziua de azi si reprezinta tratarea problemelor de sanatate cu medicamente destinate special acestui scop, fara supravegherea unui medic. Vorbim de automedicatie si in momentul in care un pacient interpreteaza dupa bunul plac tratamentul care i-a fost prescris, intrerupandu-l inainte de termenul precizat de medic sau modificand dozele si modul de administrare, ori luand chiar alte medicamente decat cele prescrise de medic. Automedicatia este o practica obisnuita omului atunci cand este vorba de o migrena, tuse sau durere in gat sau cand apar boli de sezon (viroze respiratorii sau sindroame gripale). Nu exista niciun pericol atata timp cat pacientul isi administreaza medicamentul care i-a fost prescris, problemele pot aparea in momentul in care pacientul se afla sub un alt tratament, pentru ca pot exista interactiuni intre cele doua tipuri de medicatie cu efecte negative asupra organismului.
Asistenta psihologica a pacientilor neoplazici

In asistenta medicala, comunicarea este o nevoie fundamentala si trebuie sa fie o arta pe care slujitorii stiintei medicale o innobileaza in relatia cu omul bolnav si familia acestuia. In cazul bolnavilor cu boli incurabile, asa cum sunt bolile neoplazice, dar si alte boli degenerative, neurologice, cardio-vasculare, de nutritie, dementele, SIDA, s.a., comunicarea reprezinta o nevoie stringenta a acestora si presupune unele abilitati relationale, care constau in abordarea unor strategii menite sa stabileasca relatii interpersonale, empatice. Demersul paliativ, care se afla in complementaritatea celor preventive, terapeutice si de recuperare, vizeaza satisfacerea tuturor nevoilor fundamentale si cuprinde pe langa tratamentele medico-chirurgicale, toate ingrijirile ,, nursing" si toate sustinerile psihologice si spirituale, destinate sa aline suferintele somato-psihice, sa amelioreze calitatea vietii si sa asigure respectarea demnitatii conditiei umane. In demersul paliativ, bolnavul incurabil este abordat plenar, bio-psiho-social, cultural si spiritual, in interrelatie permanenta cu mediul familial si cu valorile, cu principiile sale de viata si cu credintele sale, adica este abordat global integrativ sau holistic. In cadrul demersului paliativ, acompaniamentul relational este esential, fiind o expresie a solidaritatii umane si a respingerii abandonului, echivalent cu un gest eutanasic, o filosofie a intrajutorarii umane si a respectului vietii, o terapie morala. Pentru realizarea unei comunicari eficiente, sunt necesare: acordarea de timp suficient pentru stabilirea unei relatii cu bolnavul, bazata pe incredere reciproca; ascultarea activa a bolnavului, cu respectarea opiniilor si credintelor sale, intr-un
25

climat de confidentialitate, in virtutea faptului ca fiecare persoana are dreptul la propriile credinte si convingeri religioase, care trebuie acceptate si respectate, chiar daca difera de ale celui (celor) din echipa multidisciplinara de ingrijire; abordarea cu empatie a comunicarii, pentru a incuraja bolnavul si apropiatii acestuia sa se exprime deschis si neingradit; incredere si intelegere prin oferirea de raspunsuri empatice bolnavului;

informarea corecta, fara ambiguitati, a membrilor familiei in legatura cu orice aspect relevant, referitor la ingrijirile acordate. Comunicarea vestilor proaste In fata unui bolnav cu o maladie incurabila sau aflat in faza terminala a acesteia, cadrele medicale, traiesc de cele mai multe ori sentimentul vinovatiei, nestiind cum sa comunice aceste vesti pacientului sau familiei. Primul pas in comunicarea unei vesti proaste este pregatirea cu atentie a momentului respectiv, a intregului personal de ingrijire. Reactiile emotionale ale bolnavului sunt de cele mai multe ori imprevizibile, facand dificile comunicarea si ingrijirea ulterioara: teama de moarte; teama de durere fizica; starea de depresie (pacientul devine introvertit, retras, disperat, apatic, lipsit de speranta); sentimentul de abandon; izolarea sociala; pierderea autocontrolului, autonomiei, confortului; rusine, manifestata de starea de dependenta, ca urmare a evolutiei bolii; autocompatimire; furie, agresivitate, revolta; negare, culpabilizare; plans, umor, rugaciune; acceptare, atunci cand ratiunea este inaintea emotiilor. Familiei ii revine un rol important in cadrul ingrijirilor paliative, fiind adesea componenta a echipei de ingrijire. In fata realitatii crude, membrii familiei pot dezvolta reactii ce pun in dificultate actiunile viitoare si ingrijirea pacientului. Terapii psihologice si practice ce pot fi indicate: - psihoterapie cognitiva, cognitiv-analitica, sau axata pe rezolvarea problemelor; participarea intr-un grup de discutii, analiza si suport; terapie prin muzica, prin arta, prin creatii literare; tehnici de relaxare; hipnoterapie; activitati practice in functie de hobby-ul persoanei respective. Aceste indicatii pot fi folosite si pentru membrii echipei de ingrijire in vederea rezolvarii problemelor psihologice survenite in timpul acordarii ingrijirii paleative, fie intr-o directie pozitiva (atitudine de luptator, acceptare) sau una negativa (abandon, disperare, izolare, depresie, chiar autoliza). Comunicarea vestilor proaste, pacientului si familiei sale, este un act de responsabilitate uriasa, cu impact asupra calitatii vietii si compliantei la tratament. Abordare si consiliere psihologica in HIV pozitiv
26

La pesoanele seropozitive apar o serie de manifestari psihopatologice. Stresul generat de particularitatile HIV/SIDA ca boala fara un tratament care vindeca, modificarea stilului de viata, multiplele pierderi suferite, povara pastrarii secretului, discriminarea perceputa permanent in jur sunt probleme care, de multe ori, provoaca pierderea echilibrului psiho- logic al persoanelor afectate, generand tulburari psihice majore. Manifestarile psihopatologice ale adultului se refera la afectiunile psihiatrice cu prevalenta cea mai mare printre adultii HIV pozitiv sunt tulburarile anxioase (atacul de panica, fobiile, tulburarea obsesiv-compulsiva, anxietate generalizata, sindromul de stres post-traumatic, tulburarea de adaptare), tulburarile afective (episoade maniacale, tulburare bipolara, depresia), tulburarile somnului si abuzul de substante (alcoolism, dependenta de medicamente, dependenta de droguri). La copilul/adolescentul seropozitiv apar o serie de manifestari psihopatologice precum: anxietate, crize de afect, stari depresive, agresivitate, regresie. Aceste manifestari difera in functie de varsta, dezvoltarea psihoafectiva, educatia primita si sustinerea din partea familiei. Un alt obiectiv pe care il are de indeplinit consilierul in cadrul consilierii post-test seropozitiv este acela de reducere a transmiterii HIV. In primul rand aceasta se realizeaza prin reducerea riscului de transmitere sexuala astfel: 1) Transmiterea HIV poate fi prevenita prin abstinenta, adica lipsa relatiilor sexuale de orice natura. 2) Riscul de transmitere a infectiei HIV poate fi redus in cursul relatiilor sexuale prin utilizarea corecta a prezervativului, insa acesta reduce riscul dar nu-l elimina in totalitate. 3) In cazul refolosirii prezervativului riscul de infectie creste. 4) Trebuie furnizate informatii privind prevenirea sarcinii la femeia HIV pozitiva, consilierul sa precizeze ca pilulele contraceptive nu reduc transmiterea infectiei HIV. O alta metoda de reducere a transmiterii HIV se face prin reducerea riscului de transmitere la utilizatorii de droguri injectabile, astfel: 1) Transmiterea HIV poate fi prevenita daca nu se refoloseste instrumentul cu care s-au facut injectii (ace, seringi) si respectiv daca nu se imprumuta, aceasta regula fiind valabila nu doar pentru utilizatorii de droguri ci si pentru cei care obisnuiesc sa-si efectueze la domiciliu diverse tratamente injectabile. 2) O alta cale de prevenire a infectiei HIV este ca utilizatorii de droguri administrate intravenos sa renunte la ele. 3) Un sfat pentru consumatorii de droguri administrate intravenos este acela ca inainte si dupa utilizare sa dezinfecteze acele si seringile. De asemenea, pentru reducerea altor riscuri pacientii testati seropozitiv vor fi sfatuiti: sa nu donze sange, sperma, tesuturi, lapte; sa nu imprumute periuta de dinti, aparate sau masini
27

de barbierit sau epilat, pedichiura sau alte obiecte care pot fi contaminate; sa spele si sa dezinfecteze suprafetele murdarite cu sange sau secretii care ar putea contine sange sau sperma. Consilierul stabileste un plan individual de supraveghere care va contine servicii sociale si medicale de care urmeaza sa beneficieze pacientul. Pacientul HIV pozitiv trebuie incurajat sa declare ce parteneri are pentru ca acestia sa fie consiliati pre-test si/sau post-test. Este important pentru pacient sa cunoasca statusul HIV al partenerilor: daca sunt pozitivi pot beneficia de consult si evaluare clinica si de laborator precum si de un tratament complex precoce care poate incetini evolutia infectiei; daca sunt negativi pot fi consiliati cum sa reduc riscul infectiei HIV pe viitor. Pacientul trebuie atentionat in legatura cu faptul ca este seropozitiv, deoarece acest lucru atrage dupa sine o serie de probleme cum ar fi: pierderea serviciului, a locuintei, daca sta in chirie, refuzul incheierii de asigurri, iar in cazul copiilor acest fapt duce la excluderea lor din colectivitati (gradinite, scoli). Cu ocazia consilierii trebuie intocmit un document in care este scris rezultatul testului, trimiterea la serviciile medicale de specialitate, planul de supraveghere, recomandarile cu privire la situatiile de discriminare, declaratiile referitoare la parteneri etc. Informatiile privind pacientul sunt confidentiale. In cazul in care un document trebuie transmis unui alt serviciu medical trebuie obtinut consimtamantul pacientului. Terapia pierderii la copii Cand o persoana draga moare este destul de dificil sa-i explicam unui copil ce se intampla si sa-l ajutam sa depaseasca pierderea, mai ales ca este necesar sa ne descurcam si noi cu durerea. Copiii inteleg despre moarte atat cat le permite varsta, experienta de viata si personalitatea. Exista, insa, niste aspecte ce ar trebui luate in considerare in toate cazurile. Este necesar sa fim sinceri cu copiii pentru a le incuraja astfel intrebarile ce ar putea veni din partea lor. Este posibil sa nu avem raspuns pentru toate intrebarile copiilor dar este bine sa creem o atmosfera confortabila si sa-i impartasim copilului credintele noastre despre spiritualitate si moarte. Copiii nu vor reactiona precum un adult in momentul pierderii cuiva. Uneori pot sa nu planga sau sa devina hiperactivi. Indiferent de reactia copilului este necesar sa-i fim alaturi, sa-l intelegem si sa avem rabdare. Terapia prin joc In cadrul terapiei prin joc, jucariile sunt percepute ca si instrumente de verbalizare ale copilului, iar jocul ca si limbaj al copilului. Asadar, terapia prin joc este pentru copil ceea ce este consilierea sau psihoterapia pentru adult. In terapia prin joc, functia simbolica a jocului este cel mai important aspect, asigurand copiilor posibiltatea de a-si reprezenta simbolic emotiile interioare si experientele semnificative din punct de vedere emotional prin intermediul jocului. Obiectivele terapiei prin joc pentru copii

28

Jocul permite copiilor sa isi transfere temerile, emotiile, fanteziile, visele si sentimentele de culpabilitate asupra obiectelor mai repede decat asupra altor persoane. In acest fel copiii resimt siguranta fata de propriile lor sentimente si reactii, deoarece jocul le permite sa se distanteze de evenimentele si experientele traumatizante pe care le-au trait. In acest mod, copiii nu sunt coplesiti de propriile lor actiuni, deoarece acestea au loc in imaginatia lor. Terapia prin joc dezvolta: personalitatea copilului vocabularul si simtul comunicarii capacitatea de integrare si adaptare la grup (grup scolar, familie sau grup de joaca) stima de sine si ajuta la constientizarea rolului si sentimentului de apartenenta la grup creativitatea copilului

29

Bibliografie

1.Athanasiu A., Elemente de psihologie medicala, Editura Medicala, Bucuresti, 1983; 2. Cornutiu G., Bazele psihologice ale practicii medicale, Editura Medicala, Bucuresti, 2000; 3.Daniel David, Tratat de psihoterapii cognitive si comportamentale, Editura Polirom, Bucuresti, 2006; 4.Daniel David, Psihologie clinica si psihoterapie, Editura Polirom, Bucuresti, 2006; Dumitrascu D., Medicina intre miracol si dezamagire, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1986; 5.Ghid de etica pentru asistentii medicali (colectiv), Asociatia Nationala de Nursing, 2001. 6.Hindle, T., Cum sa reducem stresul, Editura Rao, Bucuresti, 2001; 7.Iamandescu I.B, Psihologie medicala, Editia a II-a, Editura Medicala, Bucuresti, 1997; 8.Iamandescu I.B, Dragomirescu C., Popa-Velea O., Dimensiunile psihologice ale actului chirurgical, Editura Infomedica, Bucuresti, 2000; 9.Luban-Plozza B., Iamandescu I.B., Dimensiunea psihosociala a practicii medicale, Editia a II-a, Editura Infomedica, 2003; 10.Mincu Mioara (coord.), Bazele teoretice si practice ale ingrijirii omului sanatos si bolnav ,,nursing", Editura Universul, Bucuresti, 2000; 11. Moisoiu Daniela, ABC-ul medicinei paliative, Editura Lux Libris, Brasov, 1999; 12. Olaroiu Marinela van den Heuvel (sub. red.), Compendium de ingrijiri paliative la domiciliu, Editura Viata Medicala Romaneasca, Bucuresti, 2004; 13. Scripcariu Gh., Aurora, Ciuca, Astarastoae, V., Scripcariu, C., Bioetica, stiintele vietii si drepturile omului, Editura Polirom, 1998; 14. Tabachiu, A., Psihologie ocupationala, Editura Universitatii Titu Maiorescu, Bucuresti ; 16.Internet
30

31