Stare de alertă la nivel național în România
31 iulie 2026
"Am declarat stare de alertă la nivel național pe perioada lunii august ca efect al scăderii producției de energie electrică, din cauza secetei și a debitelor scăzute pe râuri, dar mai ales pe fluviul Dunărea. Avem o scădere la mai puțin de jumătate a debitelor normale pentru această perioadă. Suntem la 1.600 de metri cubi pe secundă, cu posibilitatea scăderii cu încă 100 de metri cubi pe secundă. Ca efect al acestei stări de lucruri, nivelul apei în zona de aducțiune a centralei de la Cernavodă a scăzut", a declarat premierul Ilie Bolojan în briefingul după ședința de Guvern. "Am oprit un prim grup, aceeași situație este și în Ungaria. Pe fondul tendinței de scădere există un risc destul de mare să închidem și al doilea grup. Am pierde aproximativ 20% din producția de energie la nivel național. Ca urmare a reducerii debitelor pe râuri, avem o capacitate limitată de a crește producția pe hidrocentrale. Față de un consum normal de peste 7.000 MW în orele de seară, importăm aproximativ 1.700 MW. Dacă se oprește și grupul doi, ar trebui să importăm peste 2.500 MW. Acest lucru se întâmplă și în țările vecine. Am discutat măsurile pe care le putem adopta pentru a asigura funcționarea sistemului energetic național în condiții normale."
Și Chișinăul a instituit starea de alertă
Ilie Bolojan a declarat că a discutat cu vicepremierul de la Kiev în vederea unui sprijin pentru România cu producția din una dintre centralele nucleare ale Ucrainei. "Transelectrica și Nuclearelectrica vor discuta pentru un ajutor de urgență în orele de seară din partea Ucrainei", a explicat premierul.
Marți (28 iulie) guvernul de la Chișinău a instituit starea de alertă pentru 30 de zile în domeniul energetic și în cel hidrologic, după ce râul Nistrul a scăzut până la un nivel periculos. De acest râu depinde aprovizionarea cu apă pentru 80 la sută din cetățenii Republicii Moldova.