Ceai, viroză și cald în casă

Mihu a luat prima viroză pe care a găsit-o pe la grădi (unde cred că stau toate unele peste altele ca la rugby) așa că bolim (el de fapt, eu doar stresată în galerie) în casă cu ceai, la căldură și verificând termometrul. Și pe cel al Mihului, și pe cel de-afară. Niciunul nu arată foarte bine. Rezistăm.

Tocmai ce-am găsit aici o rețetă foarte faină cu un amestec pentru imunitate (cătină, miere, propolis, polen) și am zis să ne mobilizăm săptămâna asta să ajungem într-o piață să cumpărăm ingredientele... Măcar sunt sigură că va avea succes datorită celor 200 g din miere... Copilu meu este ahtiat după chestii dulci, n-am ce-i face!

Deci facem exces de desene animate (urât, știu) și citim până când mama (recte eu) rămâne fără salivă. Și după ce am protestat și am protestat și am zis că eu nu citesc încă din cărțile cu Crăciunul, aseară am cedat. Păi la ce vreme e afară, nu are dreptate Mihu? Eu i-am zis că mai sunt 3 luni dar el, nu și nu. Deci la noi a început deja numărătoarea inversă pentru Crăciun. (Și eu care nu voiam să îmi abandonez sandalele acu o săptămână!!).

Și a început și numărătoare inversă cu „cât mai e până la ziua mea?”. Asta e obsesivă rău și se numără pe week-enduri: 8, 7, 6, etc. Și e scandal mare dacă pierzi șirul. Uf!!!

În afară de asta, piticul cel deștept și de care nu s-a mai prea ocupat nimeni în mod organizat de vreo câteva luni bune (în direcția asta vreau să spun :D), a început să citească cuvinte simple. Leagă literele. E mai ușor cu cuvintele scurte și cu litere de tipar, dar le încearcă și pe celelalte...

Am fugit la termometre!

Veşti proaste via ORL

Cele trei amigdalite bifate din ianuarie şi până acum (una ciudată fără temperatură dar cu amigdalele foarte inflamate, una cu temperatură mare şi una cu temperatură nu foarte mare) plus dificultăţile de respiraţie în somn, mai ales în timpul respectivelor amigalite (până la apnee într-unul din episoade) ne-au făcut să vedem în ultimele luni 4 ORL-işti.

În ianuarie când ne-am îngrijorat că era înfundat la nas şi nu îi trecea iar noaptea nu putea să respire, am ajuns la ORL şi a urmat descoperirea amigdalelor mărite (până aproape de linia mediană) plus polipi.
Amigdalele s-au mai retras însă au rămas mari şi la umătoarele două infecţii s-au mărit din nou şi iar au pus probleme de respiraţie în somn.

În ultima lună am văzut şefii de secţie ORL de la principalele două spitale de copii din Bucureşti, ambii recomandaţi din diferite părţi.
Unul ne-a spus: adenoidectomie (polipi) dar probabil apoi nu vom scăpa nici de operaţie la amigdale, măcar una de micşorare.
Al doilea a fost şi mai radical: adenoamigdalectomie, adică tăiat şi polipi şi amigdale. Indicaţia pentru măsura asta radicală ar fi că de fapt amigdalele sunt cele care îl împiedică să respire, prin volumul pe care îl au... Ceea ce are sens.

Cât despre urgenţa intervenţiei, ne-au lăsat să o decidem cumva noi funcţie de evoluţia viitoare:  infecţii şi felul în care respiră în somn.

Noi de fapt nu am vrea să îi tăiem nimic dar nici nu putem risca să îl ţinem aşa dacă nu respiră bine sau dacă mai face infecţii.

Pediatrul de la Medlife la care am ajuns din aprilie şi care îmi inspiră încredere ne-a dat speranţe că, în general, problemele cu amigdalele se cam rezolvă de la sine după şase ani...
ORL-istul zice însă că nu există o predictibilitate dovedită privind evoluţia lor. Adică ar putea şi să se rezolve de la sine şi să nu se rezolve de la sine...

Ştiu că unii au probleme mai mari, dar pe mine decizia cu o operaţie sub anestezie generală mă sperie. Plus decizia cu pe mâna cui îl laşi şi cu ce procedură (că şi aici e o mare discuţie). Of.

Alte simptome de îngrijorare nu sunt: nu pare să aibă retard în creştere (dimpotrivă, la ultima vizită pediatrul ne-a spus că are şi greutatea şi înălţimea pentru 5 ani şi 6 luni) şi nici nu se trezeşte obosit sau cu dureri de cap, semn că nu ar dormi bine. Dimpotrivă, debordează de energie de pe la 8 fără 10 chiar şi în vacanţă :D.

Am bolit. Again.

Nu, n-am făcut varicelă ci un soi de faringo-amigdalită cu vreo 36 de ore de temperaturi ridicate care ne-au terminat pe toţi.
Acu suntem bine, însă facem o pauză de grădi ca să repunem băiatul pe picioare că nu se mai poate.

Relatări de pe frontul cu varicela

4 cazuri până acum. În grupa de 12.
Încă vreo 4 cel puţin stau acasă.
Azi la grădi erau maxim 4.

Varilrix-ul e eficient? Anunţăm în curând.

Eu tot nu vreau.
Uf.

Varicela la grădi. Eu ce fac?

În grupa Mihului parcă s-au adunat toate bacteriile si viruşii din Bucureşti.
Cel puţin nouă aşa ni se pare de când a început grădiniţa. :(
Acu, ultima venită este.... varicela. Sunt deja două cazuri (într-o grupă de 12). Înţeleg ca e foarte, foarte contagioasă (99% am citit) şi e contagioasă vreo două zile înainte să apară vreun simptom. Iar incubaţia e între 10 şi 21 zile.
Suntem cu tensiunea la maxim, ma uit de două ori pe zi la el să văd dacă a apărut vreo bubiţă.
Mihul are vaccinul pentru varicelă făcut însă nu e 100% eficient.
Şi nu vreau să-l văd cu bube care pot lăsa urme pe faţă şi corp!!!!!!!!!!! Nu vreau!!!!
Ce fac îl mai duc sau îl ţin acasă o vreme? Inutil şi asta că poate a luat-o deja sau o ia când se întoarce.
Nu mai vreau!

Semnat: Mama isterică a Mihului

Următoarea pe listă: pneumonia

Interstițială. Asimptomatică. Descoperită luni.
Ne gândim serios dacă ne mai întoarcem la grădi.

Prima amigdalită

Faringite am mai avut vreo două, amigdalită nu. Acum descopăr ”pe viu” diferența.
Dacă vom continua în ritmul ultimelor două luni, cred că mă reprofilez și-mi fac blog de experiențe medicale.
Haz de necaz.

Prima saptamina, prima enteroviroza :(((

Later edit:
Deci am păţit aşa.
Joi seara, am culcat Mihul cu voie bună şi energie. Doar în cursul după-amiezii se plînsese că îl doare în gât dar mai apoi spusese că parcă nu îl mai doare, deci nu ne-am îngrijorat foarte tare.
Peste vreo jumătate de oră a vărsat. Am zis că o fi mâncat prea mult că aşa ni se păruse.... Numai că nu s-a oprit şi între 23h şi 4 dimineaţa a vărsat în continuu, cam la jumătate de oră. Nu mai avea ce să verse şi tot vărsa. Temperatură nu avea. Nici scaune moi.
Pe la 3 şi jumătate-4 dimineaţa am îmbrăcat copilul, l-am pus în maşină şi ne-am dus la spital, la urgenţe.
Aici erau cel puţin încă trei copii care vărsau identic cu Mihu.
Doctoriţa care l-a văzut şi i-a pus diagnosticul de enteroviroză ne-a spus că cele două soluţii sunt: injecţie cu metoclopramid sau internare şi perfuzii. După o scurtă dezbatere, am decis să înţepăm copilul.
Injecţia a fost magică şi ne-am felicitat că am făcut-o pentru că după ea Mihul n-a mai vărsat deloc (ni se spusese că ar mai putea să verse de vreo două ori), ne-am întors acasă şi a reuşit să mai doarmă vreo patru ore din noaptea aia. Cel mai greu a fost să nu îi dăm apă o oră după injecţie pentru că cerea cu încăpăţânare şi cu plâns şi ni se se spusese că îi facem rău dacă îi dăm.
Vineri a avut o stare proastă, a ciugulit câte ceva (regim, evident) şi a făcut un pic de temperatură dar mică. (un 37,2+37,3). Şi vreo două-trei scaune diareice. Plus muci şi durere în gât.
Sâmbătă era deja vioi. Din mâncarea de regim, a ciugulit aşa, cam la 20% din potenţial... Simptome n-a mai avut decât vreo 2 scaune moi.
Duminică, simptomele au cam dispărut (muci, gât, scaune), energia a fost la maxim, apetitul la minim însă.
Şi am căzut pe rând pradă virozei cu dureri de gât şi stomac în acelaşi timp (eu n-am mai avut aşa ceva): mama, tata, bunica şi bunicul.
Auci!

Răceala de trei zile

Duminică piticu ne-a anunţat că "îl doare gâtul". La somnul de prânz s-a trezit de vreo două ori urlând că îl doare acelaşi gât. Dar urlând aşa serios, de ziceai că îi taie cineva un picior. Noaptea s-a trezit o dată tot urlând, de data asta cred că nu mai prea putea să respire că avea nasul înfundat.
Luni, i-au curs mucii non stop astfel că după amiază era deja iritat la nas şi nu mai suporta şerveţelul.
Azi văd că a lăsat-o mai moale cu mucii şi tuşeşte. Cred că e spre vindecare. :)

Uitasem cum e să fie răcit. Cred că e mai bine de un an (dacă nu mai mult) de când n-am mai prea avut nimic. Şi nu ştiu de ce credeam că acu e mai mare şi deci va fi mai simplu. Nici vorbă...Când se trezeşte din somn pe motive de durere sau nas înfundat urlă, ţipă şi nu reuşesc să îl liniştesc decât când e trezit de-a binelea şi înţelege deja ce îi zic. Prima dată când l-am auzit cum ţipă am crezut că a păţit ceva mult mai grav :))
Din fericire mucii nu sunt coloraţi :D şi n-am făcut temperatură. Iar pofta de mâncare e la locul ei. Deci sper să scăpăm uşor de data asta.

La oftalmolog

Nimic grav, ochişorii albaştri sunt bine sau aproape bine.
Luni seara am văzut însă conjunctiva cam roşie şi mai întâi am zis că o fi pentru că tocmai se frecase. Marţi dimineaţa era tot aşa iar marţi seara l-am târât la un oftlamolog care ne-a confirmat ce bănuiam: conjunctivită alergică, avem de pus picături câteva zile (ehe, aici am încurcat-o că nu vrea defel, e un calvar :(((( ). Dacă nu se repetă foarte des ne-au zis că nu e motiv de îngrijorare. Şi ar fi bine să ne dăm seama de la ce: praf, polen, parfum, substanţe chimice. Ni s-a sugerat spre exemplu că poate fi soluţie de curăţat covoarele - hi, hi, noi nu avem covoare în casă :D. Oricum lista înţeleg că e infinită.
Partea bună este că dacă tot am ajuns la oftalmolog de nevoie, am făcut şi testele de vedere (pe care ne sfătuise şi pediatra să le facem că noi n-am fost încă la un control specializat). Aşa că am stat vreo oră acolo tot făcând teste (simpatice, adaptate pt copii, cu animăluţe) şi măsurători. Care (hura!) au ieşit toate bune, ba chiar spectaculoase pe alocuri (ni s-a spus) că la vederea la distanţă pe care au testat-o, până la vârsta lui Mih trebuia să vadă pînă în punctul 0.6 şi el vedea deja 1.0. Deci, e de bine. :) Plus ni s-a explicat că, deşi poate uneori avem senzaţia de uşor strabism, de fapt e doar o iluzie din cauză că are pleopele oblice (ups :D) dar măsurătorile arată că ochişorii lui sunt de fapt bine centraţi.
Vultur, ce mai.
Am bifat-o şi pe asta.
Acu sper să treacă şi conjunctivita, deja roşeaţa s-a mai dus.
PS: Aveau acolo nişte boluri cu caramele. Prima dată cînd o dnă asistenta a vrut să îi dea una, Mih i-a explicat foarte serios că el nu mănîncă bomboane pentru că bomboanele fac rău la dinţi. Când o altă doamnă dr i-a întins una, a luat-o. Şi l-am şi lăsat să o mănânce în pauzele de aşteptare între diversele măsurători. Nu mai zic că a mai băgat mâna de două ori în bolul cu bomboane când a ajuns din nou la dna dr. Noroc că nu l-am lăsat să le mânănce pe toate. Şi uite aşa învăţat copilul meu gustul de caramele. La oftalmolog. (În paranteză fie spus, aproape că le merita că a fost cuminte-cuminte de ziceai că nu e el). :D
Later edit: am reuşit în sfârşit să îi dăm picăturile fără scandal şi plâns. La a treia încercare. I-am promis anterior şi cadou-maşină şi (ups) ciocolată dacă ne lasă să i le punem că eram disperaţi (iar cu picăturile pt ochi chiar nu poţi să îl păcăleşti şi să i le pui în altceva). N-a mers. Acu a avut tata ideea să îi promită un... card. Un banal card de plastic. Şi a mers. Nici acum nu ştiu de ce cardul de plastic a bătut maşina şi ciocolată, principalele atracţii. Nu mai contează. Hura!

3 pitici la joacă

Mih cu Dan şi Teodora la locul de joacă. Cam asta fac în fiecare dimineaţă când se întîlnesc. Şi se dau pe tobogane şi în leagăne şi se fugăresc printre copăceii din Parcul Circului. Şi mănâncă fructele de 11h30 împreună.
De ieri, i-am dat voie şi lui Mih pe toboganul cel mare la care decretasem până acum că nu are voie că e "prea mic". Dar cum colegii de joacă s-au urcat pe el, n-am mai avut ce face! Adio protecţie!
Tot ieri Mih a aruncat cu nişte pietricele în Teodora şi nu am reuşit cu nici un chip să îl fac să îşi ceară scuze. Peste vreo 10 minute mi-a spus insă că vrea să o pupe şi, cu acordul ei :D, a şi făcut-o.

Jurnal de bolnăveala

Duminică - 38,6 C, ceva tuse
Luni - 39,2, tuse
Marţi - 37,5, tuse rău de tot
Azi- tuse, tuse, însă cred că Mihu e spre bine chiar dacă cu apetitul e mult, mult sub normal.
De marţi însă merg şi eu pe urmele lui şi dacă el are aceeaşi energie bolnav fiind, eu recunosc că după ce îmi urcă temperatura peste 37 cu greu mai pot să îi fac faţă. :(

PS: În vizită la cabinetul dnei dr Mihu cel şturlubatic se transformă în cel mai blând pisoi. Nu zice nici pâs, toată lumea l-a lăudat că "mai rar aşa cuminte la doi ani" (despre cine-or fi vorbind?)
PS2: Şi totuşi când vine primăvara?

Săptămâna fără minte

Luni - decid brusc că am contribuit destul la profitul multinaţionalelor şi că cele 15 luni de când Mih bea laptele praf sunt "enough" şi îi dau două porţii de lapte pasteurizat de vacă. Nu treptat aşa cum am făcut cu toate până acum ci dintr-o data că mi s-a părut mie că băiatul e mare deja.
Marţi - Mih face 38,6C. Intrăm pe antitermice, chiar si un Novocalmin că nu prea scădea.
Miercuri - Dimineaţa fără temperatură. La prânz ne "împrietenim" mult prea tare cu oliţa, intrăm pe regim, seara 37,8C.
Joi - Regim, un pic de temperatură. Vizită cu traume la doctoriţă.

Şi mai urmează. În fiecare zi e altceva. Încă nu ne-am lămurit ce exact.

Părţi (mai) haioase din aventura de săptămâna asta:
- mi-a zis "te ubesc foarte mult"
- i-a plăcut foarte mult când am mers cu taxiul la policlinică. A vorbit tot timpul (case, maşini, cine-i acolo?, ce-i asta?, etc) şi a tot repetat: "taxiu ăsta este bun".

Cea mai...

Cea mai impresionantă poveste pe care am citit-o în ultima vreme este aici. Poate am empatizat şi pentru ca şi noi am trecut prin Elias, şi noi am cunoscut mai multe infecţii (temperatură, frisoane) în cele 11 luni de alăptare numai că am scăpat de cuţit datorită lui Mih şi poftei sale de a păpa. Mersi Mih!

Săptămâna bolnavă

Ne refacem încet-încet după cea mai lungă bolnăveală, se pare o viroză nenorocită pe care am luat-o cu toţii unul de la altul.
Mihul a facut temperatură vro 7 zile, nu foarte mare - 38,4C maxim însă nu reuşeam să i-o scădem decât cu antitermice dese... Miercuri driţa lui i-a dat un antibiotic care s-a dovedit inutil (primul antibiotic pe care l-am luat ca să ne tratăm după cel pe care a trebuit să îl luăm preventiv ca să nu facem infecţie la dinţişorul luxat). După 48h de antibiotic eram tot rău aşa că vineri am ajuns la Spitalul de copii de lângă noi unde am făcut un set complet de analize (primele). Am oprit antibioticul că nu era infecţie microbiana, am trecut pe o sulfamidă şi am adăugat un sirop de tuse. :( Mihu încă mai tuşeşte, luni i-am făcut şi o radiografie (iarăşi prima), ne-au zis că nu e grav... Joi ne mai ducem la o verificare.
Ne-am cam chinuit cu toţii, Mihu cel mai mult. Căteva zile a rulat în viteza 1-2 faţă de 4-5 cum suntem obişuiţi.
Şi cireaşa de pe tort: de miercuri i-a dispărut apetitul, vro 4-5 zile a mâncat cam 30% din ce ne obişuisem. Abia de duminică şi-a mai revenit dar încă nu suntem la normal. Cred ca slăbit cel puţin 600g.
Ocazie să îmi dau seama că de fapt prefer să fie super activ cum e deobicei şi să apreciez că mănâncă, de cele mai multe ori singur, tot din farfurie....
Din zicerile săptămânii:
"Mihnea face bine, tati - nu" (se pregătea să adoarmă şi l-a auzit tuşind pe tata).
"Omnu otor, injecţie - nu!"