În care, dacă ne-am judeca și pe noi cu aceeași măsură cu care îi judecăm pe ceilalți, mai mult am tăcea.
Hai la rîu!
Al doilea genunchi al lumii, Poezii vechi şi noihai, duceți-vă să vă spălați gîndurile-n două ape.
hai, stingeți-vă amintirile de tocul ferestrei deschise.
hai, luați-vă cîrjele și mergeți la rîu, puneți-vă verdele-n păr și ștergeți-vă soarele de mîzgă.
hai, puneți-vă muzica și cuvintele care vă plac,
hai, spălați-vă palmele și tălpile-n rouă.
hai, că primăvara asta nu poate fi mai frivolă ca voi!
DCLIV
Gînduri de-o ziÎn care frigul a căzut pe gînduri.
DCLIII
Gînduri de-o ziÎn care ți-e mai dor de ce n-a fost, decît de ce-a fost.
Cum ar fi?
Al doilea genunchi al lumii, Texte şi pretexteCum ar fi să te apleci să faci ghetele cuiva drag să-i întinzi o felie de pîine cu dulceață și cum ar fi să pleci să te plimbi cu mîinile la spate pe niște străzi pe care nu te știe nimeni cu parfum de „cafea la zăpadă” și cum ar fi să bei o gură de apă
de la o cișmea și cum ar fi să-ți fie dor de cineva de care nu ți-a fost dor niciodată să ierți să plîngi și să poți să-ți neamintești și buletinele de știri să nu se fi inventat cum ar fi?
DCLII
Gînduri de-o ziÎn care stai și te-ntrebi: cîtă răutate poate încăpea în alea 21 de grame de suflet?
Pe o pînză de păianjen
Al doilea genunchi al lumiiZi-i zăpezii, zăpadă,
ploii, ploaie, respirației, respirație,
gîndului, gînd
înzăpezitule, plouatule, respiratule,
îngînduratule.
și așa vor rămîne făgăduite,
aici la curtea regelui verb,
unde nu se pun obloane pe vise,
unde clipa și anul se pot trece pe o pînză de păianjen,
pe care poți să mai chemi un elefant!
DCLII
Gînduri de-o ziÎn care știu timp fără de timp.
DCLI
Gînduri de-o zi, Texte şi pretexteÎn care te mai doare, uneori, și carnea zilelor.
DCL
Al doilea genunchi al lumii, Gînduri de-o zi, Texte şi pretexteÎn care te voi învăța cum să-i dezobișnuiești de tine.
Anotimpurile
Al doilea genunchi al lumiiVara ne-au furat-o
Toamna ne-au furat-o
Or să ne fure și Iarna
Așa cum le știam
Dar Primăvara n-or să ne-o mai fure
Așa cum noi o știm!
frunze
Al doilea genunchi al lumii, Texte şi pretextenu-i așa că frunzele astea frumoase
care pleacă acum sunt
ca o vindecare a memoriei
cu uitare?
și că tot, da tot, ce rămîne
e amintirea memoriei
a ceea ce n-a fost?
Pînă ce lumea te învață pe de rost
Al doilea genunchi al lumiipoete nu așa se pleacă la drum, mut și încruntat.
te învață Terpsihora:
mai întîi se ia un ou în palme și se poartă un timp
pînă la cuibul sufletului și se învelește
în frunză de tei și se așteaptă pînă naște
cuvîntul
apoi acesta se arată lumii la fel în palme
pînă ce lumea îl învață pe de rost și ți-l rostește
pe calea de întoarcere.
și dacă este cuvîntul
genunchi
te poți odihni în el
dar dacă este cuvîntul dans
este cuvîntul dans și
oricît de bătrîn
ai fi
o să dansezi și o să rîzi pe drumul acela
lung cît un timp
și apoi vei lua alt ou să-l învelești în ce vrei tu și să-l șoptești lumii
un timp pe un drum cît un timp
și tot așa poetule.
e cale lungă pînă la Calliope
ori Morfeu sau Hades și cuvintele lor.
nemută neîncruntată cale.
DCXLIX
Gînduri de-o ziÎn care ne pradă și împuținează ușurătatea fiecărei zile.
Cît de singuri
Al doilea genunchi al lumiiorașul ăsta ar avea nevoie de
mult mai multe bănci
de mai mulți copaci
de ascunzători pentru arici
de mai mulți delfini și de cîte un
pescăruș pentru fiecare dintre noi
nu vedeți cît de obosiți suntem
cît de singuri
și cît de bezmetici?
Genunchiul Lumii 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.