Trebuie sa invatam sa traim si singuri...

Cand un lucru nu mai functioneaza, incerci sa-l repari. Il repari, dar va mai avea aceeasi mobilitate, sau functionalitate?
Asa se intampla si cu oamenii. O minciuna azi, una maine, alta peste un an. Taci, de frica, inghiti si plangi. Toate lucrurile negative te intaresc la un moment dat si treci incet incet peste.
Toate 'planurile' de viitor , toate visele, toate eforturile de a-l impaca au fost in zadar. Sau nu au fost bune, neintelese. Insa am fost obligata sa fac ca el de fiecare data , eu stand cu fermoarul la gura.
De aceea cand un lucru ca si o relatie cand vezi ca nu mai functioneaza e bine sa-l lasi acolo daca nu da semne de imbunatatire. Dar mai e si sufletul tau care devine neutru , fara incredere. Si sa ne vedem de viata noastra.Noi insine suntem importanti.

Jessie Ware - Wildest Moments

In (dependenţă)?

Eu, de când mă ştiu, am fost independentă. În orice situaţie am preferat să mă descurc singură, să nu intervină nimeni în acel moment. Când sunt aşa am un caracter, unul dur, plin de avaritate, gândindu-mă doar la binele meu. O bună prietenă mi-a spus într-o zi că am caracter de lipoveancă. Adevărat.
Dar orice om are şi puncte slabe, iar al meu este atunci când apare cineva în viaţa mea, mă ataşez de acea persoană şi uit drumul pe care trebuia să-l urmez. Sunt opusul a ceea ce ce am descris mai sus. Mă înmoi, cedez la orice vorbă dulce, DEPIND de acea persoană, mă agăţ de ea ca un scai, de parcă este aerul de care am nevoie să-l respir. Asta este senzaţia. Neplăcută, plăcută, dar este! Şi este destul de enervantă în ultima perioadă.
De ce? O întrebare care îmi răsună în creier de câteva zile încoace.

M-am întrebat, dacă atunci când sunt singură POT trece peste orice obstacol de ce atunci când apare un EL  devii altcineva şi nu mai poţi face nimic.

Ştiu că există o vorbă că în iubire devii mai bun. O fi şi asta în cazul meu?

Mi s-a ridicat cortina de ceata din fata ochilor. 

Sti tu, ceata aceea tomnatica. 

Acum totul e senin in fata mea.

Balkanik Festival, ediţia a doua

Grădina Uranus a găzduit şi în acest an unicul festivalul dedicat stilului balcanic-muzică şi cultură. Timp de 3 seri au putut fi ascultate trupe precum Baba Zula, Nedim Nalbantoglu - Turcia, The Balkan Messengers - Bulgaria, Parno Graszt - Ungaria, Orchestra Boban si Marko Markovic -Serbia, iar din  România, Fanfara Shavale. Acestea au adus muzica şi cultura specifică lor pentru a delecta simţurile participanţilor şi de a-i scoate din starea cotidiană.

Pe lângă concertele live ale acestor trupe, Grădina Uranus a fost deschisă după orele 14,00 cu mirosurile îmbietoare ale bucatelor tradiţionale specifice festivalului. Ateliere de  body painting, de podoabe şi de accesorizare în stil balcanic, atelier de caligrafie otomană, dar şi atelier de modelaj în lut au fost nelipsite şi în acest an.

Ignorând vremea urâtă de vineri seară, balcanii din Turcia şi Bulgaria, Nedim Nalbantoglu şi The Balkan Messengers, au ridicat publicul în picioare. În a doua seară a festivalului alături de formaţia Parno Graszt a urcat pe scenă şi ansamblul de dans din România, RomaFest. Au creat o atmosferă foarte plăcută pentru publicul petrecăreţ prin dansurile lor.  Seara a continuat cu formaţia sârbă Orchestra Boban si Marko Markovic, fiind considerată cea mai bună formaţie de până acum. Cea de-a treia seară a festivalului a venit cu obişnuitele târguri şi ateliere balcanice. La orele 20,30, trupa Crispus încinge atmosfera pentru a doua oară cu un spectacol de joc cu focul creând efecte vizuale unice, iar seara se încheie cu urcarea  pe scenă a trupei turceşti Baba Zula. Cei din urmă au dedicat o piesă Mariei Tănase, a cărei muzică au spus că îi inspiră şi o apreciează. Pentru a ne scoate câteva minute din schema secolului şi a vitezei în care trăim, Dragoş Lumpan a iniţiat un proiect şi anume o expoziţie de fotografie pe un ecran de 72 mp numit Ultima Transhumanță. De asemenea creatoarea Daniela Diaconescu s-a prezentat cu o colecţie de costume peneloponeziene M’aresi Morea.

Gazda acestei ediţii a festivalului a fost actorul Toma Cuzin, de la Teatrul Mic din capitală. Intrând cu uşurinţă în pielea personajului de mahala, a făcut atmosferă şi  reuşind să ridice publicul în picioare.

Sursă foto

Până acum am trăit am trăit într-o realitate fardată, cred. Am decis s-o demachiez şi să-i văd adevărata faţă. Adevărată ei faţă este urâtă. Nici nu am cuvinte s-o descriu. Însă trebuie să intru în ea şi să mă obişnuiesc.

Aş vrea să fug, să fug departe de lumea asta, locul asta...de tot ce mă înconjoară...

Am cam neglijat apariţiile mele în online şi asta pentru că ori eram ocupată cu facultatea, ori cu munca, ori, mai nou, cu sănătatea. Vizite prin spitale. Acum sunt mai relaxată, să zicem, cu o cafea în faţă. Mi-am făcut curaj să deschid pagina mea de blog pe care, recunosc, nici nu mă mai gândeam să o mai deschid vreodată.
Am avut şi am multe păreri, dar parcă nu prea aş mai vrea să le scriu aici. Cine mi le citeşte? Nimeni. Ce rost ar avea să apară pe net părerile unei puştoaice de 21 de ani? Iaraşi răspund cu acelaşi negativism. Nu cred că ar putea schimba lumea. Sau ar trebui să specific că părerile acestei puştoaice a luat locul I la un proiect legat de stagiul de practică din acdrul facultăţii? Da am luat. Mă încurajează oarecum asta, dar .....poate şi momentele prin care am fost nevoită să trec m-au făcut să înghit optimismul şi să ajungă până în fundul stomacului şi să-şi facă apariţia acest opus al lui numit negativism. Sunt alţii mai mari ca mine şi ca vârstă şi ca profesie care au dreptul de a spune ceva şi a fi luat în considerare. Dar eu? Eu mai am multe de învăţat.....