Sir Terry Pratchett, "Reaper Man" (1991)

Imagine preluată de pe situl FantasyHyllan.se

Prin 1990, îmi făcusem abonament la Consiliul Britanic din București și, vreme de câțiva ani, am tot trecut pe acolo ca să iau cu împrumut volume de J. R. R. Tolkien. Cum mai erau și alți doritori, uneori am fost nevoit să mă mulțumesc cu volume de Michael Moorcock și J. G. Ballard. Și, tot acolo, prin 1992, am găsit la raft un exemplar dintr-o ediție cartonată a unui roman intitulat Reaper Man. De autor, un anume Terry Pratchett, nu auzisem deloc, însă coperta, ilustrată de Josh Kirby, mi s-a părut atrăgătoare, drept pentru care i-am acordat romanului o șansă.

Ulterior, în 2002, prin amabilitatea doamnei dr. Tracey Rosenberg, am achiziționat un exemplar dintr-o ediție de buzunar a romanului Reaper Man (editura Corgi Books, Londra, 1995), al unsprezecelea din seria Lumea-disc, și l-am recitit prin 2004, în perioada când, la universitatea unde predam pe atunci, se organiza examenul de licență.

Iar, la mijlocul lunii august 2021, când am împlinit cincizeci de ani, l-am parcurs a treia oară, de această dată în ediție electronică. (Cine ar fi bănuit, în urmă cu trei decenii, că Sir Terry Pratchett avea să devină scriitorul meu preferat din toate timpurile?)

Să vă spun și dumneavoastră despre ce este vorba:

Reaper Man face parte din subseria dedicată Morții Lumii-disc și, cronologic, are intriga plasată după Mort. De această dată, Moartea se pensionează și, pentru o vreme, lucrează ca argat, la o fermă, sub numele Bill Door. Din păcate, în Lumea-disc se ivește o nouă Moarte, iresponsabilă și crudă, iar Cosașul trebuie să o înfrunte ca să restabilească bunul mers al lucrurilor.

Între timp, vrăjitorii de la Universitatea Nevăzută din Ankh-Morpork se confruntă cu o invazie de creaturi metalice care seamănă teribil de mult cu cărucioarele pentru cumpărături din supermagazine.

Iar Windle Poons, un bătrân vrăjitor de la Universitatea Nevăzută, e nevoit să rătăcească o vreme printre cei vii, prins între două lumi, pentru că noua Moarte nu își îndeplinește atribuțiile cum ar trebui, iar Cosașul... e în vacanță.

Printe pasajele acestei cărți amuzante s-au strecurat destule pasaje filosofice și scene memorabile, precum cea în care Cosașul salvează o fetiță dintr-o casă cuprinsă de flăcări, ori cea în care protagonistul petrece o seară de muzică și dans cu bătrâna domnișoară Flitworth doar ca să îi facă mai ușoară trecerea în veșnicie.

Pe ansamblu, chiar dacă Reaper Man nu e cel mai bun roman din seria Lumea-disc, cu siguranță că nu e nici pe departe cel mai slab. De fiecare dată, l-am parcurs cu plăcere și nu voi uita că, pentru mine, a reprezentat poarta de intrare în cel mai vast, mai complex și mai fermecător tărâm al literaturii fantastice.

Firește, imediat cum am terminat de citit a treia oară Reaper Man, dacă tot eram în vacanță, m-am simțit tentat să reiau al doisprezecelea roman din serie, Witches Abroad. Însă, despre acela, am să vă relatez cu altă ocazie tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)

Sir Terry Pratchett, "Moving Pictures" (1990)

Imagine preluată de pe situl Penguin.com.au

Prima oară, am parcurs al zecelea roman din seria Lumea-disc într-o ediție cartonată, luată cu împrumut de la Consiliul Britanic în prima parte a anilor 1990. A doua oară, prin amabilitatea doamnei dr. Tracey Rosenberg, am achiziționat și citit, în 2002, un exemplar dintr-o ediție de buzunar britanică (editura Corgi Books, Londra, 1991). A treia oară, mai recent, am audiat de pe tableta de lectură o ediție electronică a romanului Moving Pictures în perioada aprilie - iunie 2021.

Să vă spun și dumneavoastră despre ce este vorba:

Pe de o parte, ultimul păstrător al ritualurilor magice de la Holy Wood, la câteva zeci de kilometri de Ankh-Morpork, se stinge. Pe de altă parte, alchimiștii din Ankh-Morpork descoperă celuloidul - iar, mulțumită investițiilor abile ale lui "Cut-Me-Own-Throat" Dibbler, o întreagă industrie cinematografică se dezvoltă în scurtă vreme și magia ecranului renaște. Apar vedete de cinema, precum Victor Tugelbend și Theda Withel, dar și momente de criză - pentru că, pe Lumea-disc, credința le conferă realitate poveștilor, iar visele și coșmarurile din filme abia așteaptă să năvălească dicoace de ecran. În final, invazia creaturilor din alte dimensiuni e împiedicată grație eforturilor combinate ale vrăjitorilor de la Universitatea Nevăzută, ale protagonistului Victor Tugelbend și ale lui Gaspode, câinele vorbitor.

Ceea ce face deliciul acestui roman din seria Lumea-disc este puzderia de trimiteri intertextuale la perioada clasică a industriei de film de la Hollywood - fie că vorbim despre Theda Bara, Douglas Fairbanks sau Rock Hudson, despre câinele Lassie, despre pelicule ca Vrăjitorul din Oz, Fiul șeicului sau Pe aripile vântului ori despre personaje precum King Kong. (Punctul culminant al romanului izbutește să parodieze simultan Atacul femeii de cincizeci de coți și King Kong, spre exemplu.)

De asemenea, mi-a făcut plăcere să regăsesc, în roluri secundare, personaje din alte subserii precum Moartea, căpcăunul Detritus, sergentul Colon și caporalul Nobbs din Paza de Noapte sau vrăjitorii de la Universitatea Nevăzută.

Adăugați la cele de mai sus o puzderie de jocuri de cuvinte și o mulțime de scene comice și veți înțelege de ce Moving Pictures merită și recompensează o a doua lectură, ba chiar și pe cea de-a treia. (Dacă doriți, puteți comanda un exemplar aici.)

Nu după mult timp de la încheierea lecturii acestui roman, am recitit și volumul următor din seria Lumea-disc, intitulat Reaper Man. Dar, despre acela, rămâne să vă relatez cu altă ocazie tot aici, la Țesătorul. 

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)

Sir Terry Pratchett, "The Wit and Wisdom of Discworld" (2007)

În martie 2010, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat un volum de Sir Terry Pratchett intitulat The Wit and Wisdom of Discworld (Corgi Books, Londra, 2008). L-am parcurs pe îndelete până în mai 2017. (Știu că sunt un cititor lent. Mi s-a mai spus.)

Și iată ce am aflat:

The Wit and Wisdom... este o selecție de pasaje umoristice și spirituale extrase  de domnul Stephen Briggs din cărțile despre Lumea-Disc ale lui Sir Terry Pratchett. Astfel, cititorii pot revizita scene, replici și chiar note de subsol amuzante din volumele timpurii (The Colour of Magic, The Light Fantastic), din cele mediane (Maskerade, Feet of Clay) și din cele târzii (Wintersmith, Making Money).

Apar personaje principale ale seriei, ca Rincewind, Moartea Lumii-Disc, patricianul Lord Haveloc Vetinari, Sam Vimes, bunicuța Weatherwax, tușa Ogg, rectorul Mustrum Ridcully, bibliotecarul, precum și personaje secundare precum CMOT Dibbler, motanul Greebo sau câinele Gaspode.

Volumul se distinge printr-o tehnoredactare elegantă, cu pagini de titlu baroce dedicate fiecărui roman din serie și cu elemente tipografice separatoare între citate.

De asemenea, The Wit and Wisdom... conține o listă ale lucrărilor lui Sir Terry Pratchett (la început) și un index (la final) pentru a ajuta corelarea citatelor cu sursele.

Desigur, după cum spunea domnul Stephen Briggs în prefață, dacă ar fi fost să extragă fiecare cuvânt amuzant sau înțelept din cărțile despre Lumea-Disc, mai simplu ar fi fost să lege toate volumele Discworld cu o  panglică și să le ofere pachet spre lectură. Dar The Wit and Wisdom... e o cale convenabilă de a revizita pasaje preferate din serie și poate o metodă ușoară de a atrage noi cititori într-un univers ficțional vast și agreabil.

Cum între 2007 și 2015 au apărut destule alte volume Discworld, poate că ar fi de dorit ca, la un moment dat, domnul Briggs să ne ofere o ediție extinsă și adăugită a acestei lucrări. Până atunci, le adresăm un gând de recunoștință atât dumnealui, cât și regretatului autor. Căci, fără Sir Terry Pratchett, lumea noastră rotundă a rămas un loc mai sărac.

Firește, The Wit and Wisdom... îndeamnă la recitirea multor alte cărți. Dar despre acelea vom discuta pe îndelete cu alte ocazii.

Sir Terry Pratchett, "The Shepherd's Crown" (2015)

Anul 2015 a fost mai sumbru decât m-aș fi așteptat. Rând pe rând, au pierit respectatul editor Valentin Nicolau, prietenul meu scriitor Liviu Radu și unul dintre muzicienii mei preferați, Ian "Lemmy" Kilmister. Nu în ultimul rând, s-a stins autorul meu favorit, Sir Terry Pratchett.

În 2006, Sir Terry a fost diagnosticat cu o versiune a maladiei Alzheimer care i-a afectat, între altele, capacitatea de coordonare a mușchilor mici. Autorul care, conform unei declarații autoironice, trăia îndărătul unei tastaturi a ajuns în situația să nu mai poată tasta.

Asta nu l-a făcut să se dea bătut însă. Cu stoicism... englezesc (și cu ajutor din partea familiei, respectiv a unui asistent personal), Sir Terry a continuat să publice câte două romane pe an, între care bijuterii precum Unseen Academicals, Dodger sau Nation.

The Shepherd's Crown este ultimul său roman din seria Lumea Disc. Nu doar cel mai recent, ci, din păcate, ultimul. A apărut postum, în 2015, iar în iunie 2016, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am cumpărat un exemplar apărut la Corgi Books din Londra.

L-am parcurs în mai  puțin de o săptămână. Și iată ce am aflat:

The Shepherd's Crown este al cincilea roman din subseria pentru copii și tineret ce o are ca protagonistă pe vrăjitoarea Tiffany Aching. Din nefericire, acest roman pentru copii, dintr-o serie umoristică, începe cu un episod tragic, care probabil le-a adus lacrimi în ochi multor cititori adulți.

Unul dintre personajele îndrăgite ale seriei Discworld, Granny Weatherwax, se stinge  de bătrânețe, iar ucenica ei, Tiffany Aching, e nevoită să facă naveta între domeniul pe care îl avea în grijă venerabila vrăjitoare și propriul său domeniu. Ca urmare, protagonista e aproape de surmenare - iar forțe malefice de pe alt tărâm pregătesc o nouă invazie.

Ielele, care în Lumea Disc sunt făpturi răuvoitoare, ca în folclorul englezesc, mai degrabă decât ființe serafice, ca în scrierile lui J. R. R. Tolkien, o detronează pe regina lor, dau năvală în realitatea protagonistei și se pun pe făcut fel de fel de răutăți.

Cu ajutorul altor vrăjitoare, al micuților Nac Mac Feegle și al altor aliați, Tiffany Aching respinge cu succes invazia. Un factor major, de această dată, îl reprezintă căile ferate, ce împânzesc Lumea Disc și limitează mișcările invadatorilor. (Căci ielele se tem de fier.)

Un alt factor hotărâtor este că reprezentanții diverselor seminții, precum gnomii, trolii, piticii sau golemii, sunt tratați drept cetățeni cu drepturi egale în Ankh-Morpork, motiv pentru care apără din tot sufletul societatea în care trăiesc. (Căci ielele îi disprețuiesc și îi torturează ca să se  distreze.)

Că romanul se termină cu bine, ca atâtea altele, nu cred să reprezinte o surpriză pentru cititorii cărților lui Sir Terry. Un element neașteptat și agreabil este că Tiffany Aching o tratează cu compasiune pe regina exilată a ielelor, îi arată prin exemplul personal cât de mult valorează bunătatea, iar în cele din urmă o ajută să își recapete tronul pierdut - și să îi ducă înapoi pe tărâmul lor pe supușii ei cei puși pe rele.

Pe ansamblu, The Shepherd's Crown este o încheiere mai mult decât onorabilă a seriei Discworld. Probabil că amărăciunea cauzată de pieirea bunicuței Weatherwax nu are să îmi treacă prea curând - la urma urmei, este unul dintre personajele mele preferate - însă întreaga mea recunoștință se îndreaptă către autorul care, vreme de treizeci și doi de ani și cale de patruzeci și șase de volume, ne-a încântat cu poveștile despre Lumea Disc.

Mind how you go, Sir Terry Pratchett!

T. Pratchett, I. Stewart & J. Cohen, "The Science of Discworld IV" (2013)

Un proverb german spune că toate lucrurile din lume au un capăt, numai cârnatul are două. Din păcate, seria Lumii Disc a ajuns la capăt. Este una dintre cele mai îndrăgite serii fantastice din lume - dovada fiind constituită din zeci de milioane de exemplare vândute pe mapamond. Este și una dintre cele mai lungi serii de romane de pe glob - de peste două ori mai lungă decât Biblia regelui Iacob și Operele complete ale lui William Shakespeare puse cap la cap.

Totuși, cu părere de rău vă informez, a ajuns la capăt.

Experiența de lectură fiind însă una subiectivă, pentru mine, în calitate de cititor, seria aceasta nu s-a încheiat cu ultimul roman publicat în 2015, The Shepherd's Crown, ci cu un volum de popularizarea științei scris de Sir Terry Pratchett în colaborare cu matematicianul Ian Stewart și cu biologul Jack Cohen - The Science of Discworld IV - Judgement Day (Editura Ebury, Londra, 2014). Am achiziționat un exemplar de la importatorii mei preferați, de la Nautilus, în martie 2014. L-am parcurs în perioada februarie-martie 2014.

Și iată ce am aflat:

Ca și volumele precedente din subseria The Science of Discworld, Judgement Day e structurată pe capitole de ficțiune și nonficțiune care alternează.

Partea de ficțiune prezintă un conflict în Lumea Disc între vrăjitorii de la Universitatea Nevăzută și clericii Bisericii lui Om. Mărul discordiei îl constituie Lumea Rotundă - universul nostru, creat accidental într-un experiment magic și depozitat convenabil pe un raft. (E mai marte pe dinăuntru decât pe dinafară.)

Disputa ajunge să fie judecată public de către Patrician, iar între martorii audiați de Lord Vetinari se află o bibliotecară adusă din lumea noastră, Marjorie Daw.

Partea de nonficțiune pare mai... enciclopedică decât secțiunile corespunzătoare ale volumelor precedente. Dacă, în volumele anterioare, autorii trataseră despre astrofizică și fizica particulelor subatomice, despre studiile culturale, respectiv despre biologie și evoluționism, de această dată, știind că nu vor mai avea ocazia să adauge alte cărți în colecție, au atins o mulțime de subiecte.

Astfel, de la un capitol de popularizarea științei la altul, am aflat câte ceva despre proiecte științifice majore pentru detectarea particulelor subatomice, despre mituri din diverse culturi, despre cauzalitate și metoda de gândire științifică, despre topologie și istoria științei, despre apariția vieții, despre descoperirea legilor naturii, despre evoluția speciilor și culturilor, despre diferențele dintre teoria Big Bang și observațiile astronomice recente, despre credințe și scepticism, și așa mai departe.

Consecința este  că, mai degrabă decât să  treacă drept o lucrare unitară, dedicată unei teme majore, Judgement Day lasă impresia că e o culegere de eseuri pe teme științifice. Metaforic vorbind, volumul e un zid în care capitolele de popularizarea științei sunt cărămizile, iar secțiunile din povestea plasată în Lumea Disc sunt mortarul.

În pofida acestor aparente neajunsuri, Judgement Day reprezintă totuși o încheiere cât se poate de mulțumitoare a seriei Discworld. Căci, de pe ultimele file ale cărții, aflăm că Marjorie Daw a revenit în lumea noastră, iar uneori, seara, primește vizite din partea Bibliotecarului.

La urma urmei, după cum ne asigură Sir Terry Pratchett, cunoașterea e putere, puterea e energie, energia e materie, și cine călătorește în bibliotecă va constata că spațiul și timpul se distorsionează, iar șirurile de rafturi cu cărți duc către alte lumi.

Terry Pratchett, "Monstrous Regiment" (2003)

Prin 2004, am primit cadou de la bunul meu prieten Liviu Moldovan un exemplar dintr-un roman de Sir Terry Pratchett, Monstrous Regiment (Editura Corgi, Londra, 2004). În ciuda faptului că volumul are o prezentare atractivă şi că este scris de unul dintre autorii mei preferaţi, l-am lăsat la raft un deceniu. În cele din urmă, în februarie 2014, mi-am făcut curaj şi l-am parcurs.

Şi iată ce am aflat:

Acţiunea din Monstrous Regiment e plasată într-o ţară de pe Lumea Disc, Borogravia, aflată în război cu o ţară vecină. Din păcate, cum conflictele cu ţări învecinate sînt frecvente, Borogravia este secătuită, iar apropierea iernii pare să o ducă de la criză către colaps. În acest context, protagonista Polly Perks decide să se deghizeze în bărbat, să se înroleze şi să plece în căutarea fratelui ei, Paul. În teorie, ea ar trebui să primească instrucţie militară împreună cu ceilalţi recruţi - printre care se numără un vampir, un trol şi un Igor - dar în practică recruţii constată că sînt sigurele trupe borograviene care nu au fost blocare de inamic într-o anumită vale, lîngă o fortăreaţă de necucerit.

Şi, la prima întîlnire cu o patrulă inamică, unul dintre subofiţeri, caporalul Strappi, dezertează.

Treptat, recruţii devin centrul atenţiei - mai întîi, pentru că Polly îl capturează şi umileşte pe prinţul regatului vecin, apoi pentru că William de Worde îi intervievează pentru cotidianul The Times of Ankh-Morpork, iar în cele din urmă pentru că, sub conducerea locotenentului Blouse, se strecoară în fortăreaţa inamică şi îi eliberează pe ostaşii borogravieni.

Ceea ce le-ar fi adus promovări şi medalii recruţilor dacă ar fi fost de genul masculin. Numai că, pe parcursul acţiunii, Polly descoperă că nu e singura fată deghizată care s-a înrolat în armată. Nici pe departe.

Ca urmare, punctul culminant al romanului nu este o bătălie grandioasă, ca în orice roman de război care se respectă, ci o şedinţă de tribunal cu uşile închise în care protagonista şi colegele ei sînt judecate de ofiţeri superiori ai armatei borograviene. Iar în subtext Sir Terry Pratchett pune nişte întrebări incomode privitoare la patriarhat, la oprimare şi la stupiditatea unor reguli - fie ele religioase, militare sau civile.

Fireşte, nu vă pot da detalii suplimentare despre intrigă şi mai ales despre deznodămînt fără să vă stric plăcerea lecturii. Vă asigur însă că unele personaje recurente din serie apar în roluri secundare sau episodice - comandantul Samuel Vimes şi caporalul Angua pe de o parte, William de Worde şi Moartea, pe de alta. Cititorii atenţi vor recunoaşte şi o serie de aluzii culturale şi istorice, de la Mult zgomot pentru nimic la Ioana d'Arc şi de la Dirty Dozen la faimoasa declaraţie a preşedintelui John F. Kennedy: "Ich bin ein Berliner." Monstrous Regiment vă va face uneori să zîmbiţi, alteori să rîdeţi în hohote, pe alocuri să vă înduioşaţi şi destul de des să vă gîndiţi la relaţiile dintre oameni. Căci Lumea Disc e de fiecare dată o scuză bună pentru discuţii despre lumea noastră.

Desigur, dacă nu aveţi răbdare ca să aşteptaţi apariţia unei traduceri într-un viitor nedefinit, puteţi comanda un exemplar original din acest roman de la importatorii mei preferaţi de la Nautilus, aici.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)  

Terry Pratchett, "Raising Steam" (2013)

În a doua jumătate a lunii ianuarie 2014, am avut ocazia să citesc cel de-al patruzecilea roman din seria Lumii Disc, intitulat Raising Steam (Editura Doubleday, Londra, 2013). Cum trecuse ceva vreme de la precedenta mea vizită în acel univers ficţional, am parcurs acest volum repede şi cu plăcere.

Să vă spun şi dumneavoastră despre ce este vorba:

Un inventator pe nume Dick Simnel construieşte o locomotivă, Grinda de Fier, şi o cale ferată pe care să ruleze aceasta. Apoi, cu sprijin financiar de la Harry King (care făcuse avere vidanjînd metropola Ankh-Morpork, iar acum caută o investiţie mai "curată"), începe lucrări pentru construirea unei căi ferate demonstrative în oraş.

Cetăţenii sînt încîntaţi, iar patricianul, lord Vetinari, îl deleagă pe Moist von Lipwig să supravegheze administrarea lucrărilor şi să aplaneze eventualele conflicte cu ajutorul unei investiţii strategice din bani publici.

Von Lipwig facilitează achiziţii de terenuri şi construcţii de căi ferate către Sto Lat, apoi către Quirm, numai că, între timp, lord Vetinari îi încredinţează misiunea mult mai dificilă de a face o cale ferată pînă în Uberwald, iar o facţiune piticească începe să saboteze turnurile heliografelor şi caută să deraieze trenuri.

Aşa se face că prima călătorie spre Uberwald se transformă într-o adevărată aventură. Scundul Rege al piticilor, Rhys Rhysson, trebuie să ajungă incognito în Uberwald pentru a-şi relua tronul şi a potoli facţiunea turbulentă, iar Moist von Lipwig şi comandantul Vimes îl însoţesc pentru a-l proteja şi pentru a se asigura că trenul transcontinental va ajunge cu bine la destinaţie.

Iar finalul aduce reconcilieri, reuniuni, petreceri, medalii şi cîteva surprize pe care nu am să vi le dezvălui ca să nu vă stric plăcerea lecturii.

Ca şi alte romane relativ recente ale seriei, precum Unseen Academicals, Raising Steam aduce în scenă (de regulă pentru apariţii episodice) o puzderie de personaje mai vechi şi mai noi, începînd cu membri ai Gărzii Oraşului, ca doamna căpitan Angua, sergentul Colon şi caporalul Nobbs, continuînd cu jurnalişti ca William de Worde, Sacharissa Cripslock şi Otto Chriek şi încheind cu vrăjitori ca rectorul Mustrum Ridcully sau personaje politice influente precum lady Margolotta. Pe unele le-am recunoscut (pînă şi Rincewind sau Moartea apar în trecere), iar pentru altele, mai obscure, am fost nevoit să consult cele două volume enciclopedice care însoţesc seria.

Am remarcat coerenţa intrigii, buna împărţire în planuri narative, ritmul susţinut al acţiunii şi abundenţa notelor de subsol. De regulă, romanele despre Lumea Disc conţin una sau două asemenea note, însă de această dată sir Terry Pratchett a făcut risipă. Nu numai că a pus peste optzeci de note, dar a reuşit ca uneia dintre ele să îi adauge propria ei notă de subsol.

Raising Steam întregeşte, alături de Going Postal şi de Making Money, o trilogie dedicată simpaticului escroc Moist von Lipwig, iar căile ferate, împreună cu telecomunicaţiile prin heliograf, serviciul poştal şi serviciile bancare introduse în primele două volume ale trilogiei, aduc Lumea Disc în epoca industrială. Cumva, parodiind una şi satirizînd alta, autorul şi-a adus universul imaginar (şi cititorii) de la fantezia eroică la steampunk. Şi, dacă în urma lecturii altui roman despre construirea unei căi ferate transcontinentale (Iron Council) rămăsesem cu o impresie ambivalentă, după ce am citit Raising Steam nu pot decît să vi-l recomand din toată inima.

Poftiţi în vagoane!

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/.Lectură plăcută!)