Super masinile, intre vis, invidie si realitate

            Stiu ca articolul urmator va fi interpretat de fiecare cum vrea. Nu-mi pasa, lumea trebuie sa stie ca nu totul se incadreaza in niste tipare, ca s-ar putea sa gresesti cand ii cataloghezi pe oameni asa cum vrei tu si sa denaturezi realitatea.

             Dupa cum stiti, in Cluj (nu numai, dar acum vorbim de Cluj) exista cateva masini scumpe detinute de oameni normali. Lumea le spune super-cars. Un Ferrari F12 Berlinetta, un Ferrari 458 Italia, un McLaren Mc 12  sunt ultimele achizitii.
             Hai sa incepem asa: romanul e genul de om pe care daca-l inviti undeva nu vine, dar daca nu-l inviti se supara. Sau altfel, ce el nu poate face, e imposibil. Baietii astia de la Cluj si-au satisfacut mofturile la nivelul posibilitatilor lor, la fel cum eu mi-am luat ATV, la nivelul posibilitatilor mele. Altii se drogheaza de sute de mii pe an, altii cheltuie pe marci snoabe, etc. Da, intrebarea care roade e de unde banii?
             Nu numai ca se pune intrebarea asta, dar se si lanseaza acuzatii tampite. Ca asa stim noi, ca e imposibil. Pe Mihai Rad il cunosc personal de mult timp, de pe vremea cand mergeam cu o Dacie din 77 la pescuit. De pe vremea cand aceeasi Dacie statea intr-o fotografie lipita pe un dulap langa o fotografie cu un Ferrari. Pe Dacie scria ce am, pe Ferrari scria ce voi avea. Mihai a muncit si a ramas consecvent intr-un domeniu. Asta l-a ajutat sa se perfectioneze si sa observe sansele. A reinvestit banii. A muncit si a crezut. In el, in visele lui. Era sa uit, a muncit cinstit, plateste toate impozitele la stat, unui stat care nu-i ofera nimic dar ii ia maximul posibil.
             Pe Bogdan Capusan nu-l cunosc personal, dar pot presupune, prin prisma relatiei pe care o are cu Mihai.
             Pe scurt, totul tine de atitudinea pe care o ai in fata vietii. Fapt testat de ei, testat de mine. Visul meu nu e pe orizontala, ci si pe verticala. Mie imi plac muntii si libertatea de miscare. Am urcat pe multi si voi mai urca. Am vazut lumea si inca mai am de vazut. Sper ca intelegeti.

Cine nu lucreaza nici sa nu manance

            Exista niste categorii de oameni care nu-mi plac si unii pe care nu-i suport.
            Nu-mi plac oamenii mandri, repeziti, mincinosi, rai, prosti, egoisti, lacomi.
            Nu suport oamenii lasi si lenesi. Pe unii dintre cei fara curaj ii inteleg, poate fi ereditar. Dar pe cei lenesi si implicit profitori nu-i pot tolera, indiferent ca-mi sunt prieteni, cunostinte sau neamuri. Consider injositor sa fii sanatos dar sa traiesti cu mana intinsa. Sa traiesti, uneori chiar bine, pe munca si efortul cuiva. Sa te pui consecvent la masa, sa ceri, sa nu refuzi nimic, sa nu ai limite, sa nu te gandesti ca fiecare felie de paine costa si daca tu esti invatat doar sa primesti cineva trebuie sa procure ceea ce tu primesti. Cand nu mai merge treaba, mergem la bunici, ca au muncit toata vara si au strans 20-30 de lei, iar camara e plina.
             Pe langa toate astea, mai scrii si pe Facebook cat de bine traiesti tu pe spatele cuiva si ce bine ii merge masina.
             Cine nu lucreaza nici sa nu manance.