Se afișează postările cu eticheta gramatica. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta gramatica. Afișați toate postările

miercuri, 13 aprilie 2011

Noi pe cine ne mai căcăm împrăştiat?

Nu ştiu de ce, dar nu prea îmi mai vine să mă interesez de căcaturile care se întâmplă în afara propriilor mele interese. Mai exact, îmi duc miserupismul epic, care m-a consacrat, un pas mai departe. Da, chiar e mai mişto să nu-ţi pese decât să te inflamezi, să-ţi faci pula poştă şi să te culci. Producţia de conserve de bebeluşi morţi a maternităţilor din ţară scade? Fain, îmi cumpăr pate de ficat sau conserve de peşte şi-mi fac schiuri din sicriele bebeluşilor voştri şi beţe din coastele distinselor mămici. Sindicatele sunt mobilier şi, vorba unui coleg de facultate, dacă, în timpul demonstraţiei, văd un semn cu "nu călcaţi iarba", ocolesc, încolonaţi, cele trei fire de iarbă care habar nu am cum au crescut acolo, pentru că oricum nu a stat nici dracu' să le planteze. Primul ministru... Risipă de cofeină şi ţigări să mai vorbesc de el. Prostituţia nu se legalizează nici de data asta. De parcă asta ar fi vreo piedică în calea prăpăstiilor rozalii de închiriat cu ora. Da, am scris nişte rânduri despre tot ce decade şi nici măcar n-am părăsit Rromânia (al doilea "r" este, ca de fiecare dată, intenţionat. Orice asemănare cu ciori... pardon, personaje reale este pur întâmplătoare). 

Băi, dar există ceva ce, în ţărişoara asta, proliferează. O industrie se dezvoltă mai ceva ca producţia pe hectarul de hârtie din vremea celui al cărui nume stârneşte ejaculări precoce. Mă refer la meşteşugul violatului de babe. De ceva vreme, sportul naţional al nostru este lăbărţarea fâlfâitoarei. Împănatul flopăitei. Înţelegeţi voi... Da, dar cred că se formează o echipă naţională de violat babe, care vrea să participe la următorul campionat mondial. Vasluiul a primit o lovitură gravă de la Prahova, unde o babă care, pare-se, are o experienţă de Jedi în a fi futută cu japca pe la colţuri, se autoproclamă evaluator de violatori, dacă aţi mai văzut aşa ceva. Şi aţi văzut, că sunt sigur că n-a ratat nimeni hoaşca nemulţumită că şi-a dat un bou drumul pe lângă ea, de parcă toţi am fi Shaquille O'Neal să dăm slam dunk-uri la semn! Şi nici măcar nu a feştelit-o pe faţă cu... cremă antirid. Ce ruşine, băi! Dar pe vecine de ce le siluie grija de "huoooooooooooo, curva aia!"? De ce e nevoie ca vecinii să aibă o părere despre ce pula mea fac eu în casa mea? Sau baba-n casa ei. Sau Viorel în pizda babei. Sau pe lângă, ca în nefericitul caz de faţă. Şi capacul tot cvasivictima l-a pus: "Pe ele nu le violează nimeni, că ie proaste". Da, să ştii că dacă faci acordul între subiect şi predicat nu te fute nici dracu'. Ups! Ar trebui să scriu mai agramat, că mă dau de gol sau ceva. 

Peisajul cu care mi-am început aberaţia este completat de baba care se mândreşte cu faptul că vrea lumea s-o violeze. Asta e lumea pe care o văd. O lume în care faci campanie publicitară propriei tale pizde care abia aşteaptă să-i fie forţate porţile de cineva care ştie unde se bagă pula. O lume în care un bărbat îşi dă drumul prea devreme... peste o mortăciune de 65 de ani! Tataie, dacă era Angelina, Zeta Jones sau profa de arheologie ce mai făceai? O lume în care violatorii îşi fac labă lângă gura victimelor. O lume în care "etnic român" înseamnă cetăţean străin. O lume în care-mi bag pula. Şi nu-mi dau drumul în ea nici după ce-i fac franjuri vaginale. Sunt un fan al progresului, nimic nu mă amuză mai mult decât să văd cum tot mai mulţi oameni se fac de căcat. Toate lucrurile astea mă vor lăsa şomer. Sincer, de cine sau de ce-mi mai bat eu penisul epic aici, dacă totul devine atât de evident şi nu mai există o ironie subtilă de scos la suprafaţă? Totul este în văzul nostru, cine se expune la muie şi-o dă singur. Nu mai primesc centrări. n-am de ce sări la cap. A, da! Şi vreţi să vedeţi cum lumea-şi dă muie până-n stomac de una singură? Există unii oameni care, de tari în pulă şi lânoşi între coaie şi cur ce se cred, îşi dau capete-n gură doar ca să atragă atenţia, dar nu fac decât să scuipe dinţi în oamenii nevinovaţi. Şi să nu mergem mai departe.

Arany Zoltan - Morfa Rhuddlan

marți, 8 februarie 2011

Nu vreau să te satisfac!

În primul rând, am pe cine satisface. Am de unde alege pe cine satisfac şi pe cine nu. Am de unde alege şi modalitatea în care o fac. Deci, de ce ţi-aş îndeplini ţie fetişurile bolnave? De ce te-aş mulţumi? Nu am nevoie să zăboveşti aici dacă pe tine te interesează "mămăliga diaree", "pizda de copii", "linvaţă mă-sa să fute", "ce se află în pizdă", "de unde vin copiii din pizdă", "futai prin somn", "tipuri de pizde" sau "ce este pizda". La fel, poţi să te împuşti în coaie pe scările Tribunalului din Trebuci dacă nu eşti în stare să faci, pe Google, o căutare cât de cât corectă gramatical. Întâi află cu câţi "i" se scrie "copiii" şi abia apoi chinuie-te să-mi descifrezi mesajele. Nu sunt Barbu să scriu ermetic, am grijă să fiu pe înţelesul oricărui cretin, cu condiţia necesară şi suficientă să cunoşti, în pula mea, limba română. Bozgorule! Crezi că eu fac pornografie cu copii? Nu mă interesează decât lesbienele, dacă eşti aşa interesat de preferinţele mele în materie de filme pentru... copii de 14 ani. Îţi recomand să te duci la băieţii care prescriu pastiluţe zâmbăreţe dacă subiectele în jurul cărora se învârte viaţa ta libidinoasă sunt cele menţionate de mine mai sus. Nu nega, pentru că pot să aflu ce căutări ajung la blogul meu. Încă n-am reuşit să înţeleg cum şi de ce, pentru că, la unele dintre căcaturile astea, nici măcar pe a zecea pagină nu sunt. Aşa că vin şi eu şi te întreb: Cât de bolnav eşti, să cauţi prin mii de pagini de Gugăl pizdele copiilor? A mă-tii pute prea tare sau vrei să urmezi Facultatea de Teologie Catolică? Abţine-te. Oamenii ca tine nu ar trebui să aibă acces la Internet. N-am nevoie de traficul tău!
Încă o categorie de oameni de care mi-am adus aminte este cea a unioniştilor. Adică ăia care cred că ne-ar fi deosebit de bine cu tinichelele moldoveneşti legate de coadă. Nu am nimic cu moldovenii de pestr Prut. Printre ei sunt oameni de nota 11 şi oameni de căcat, la fel ca în toate adunăturile de oameni. Dar vin şi te-ntreb: ca să intri în Uniunea Europeană, ai fi acceptat să fii anexat de Ungaria şi să fii un boanghen? Mă gândeam eu că nu. Lasă-i tu pe moldoveni să se ridice la un nivel de civilizaţie şi dezvoltare politică, economică şi socială cât de cât european şi mai vorbim după. Nu avem nici o obligaţie să îi scoatem pe ei din căcat, atâta timp cât noi o ducem aşa cum o ducem. Chiar ai nevoie de probleme militare şi economice atât de grave într-o ţară care nu este în stare să se autosusţină? Noi trecem prin Furcile Caudine ca să ne aliniem la nişte standarde europene, dar pe ei îi aducem în UE pe uşa din dos, fără a fi nevoie să îndeplinească nici un criteriu. Ia mai muie, frate, că nu suntem casa de binefacere a Europei! Şi înjuraţi-mă până vi se usucă gura de spermă, că eu unionist nu mă fac. Precizez, din nou, că nu am nimic împotriva acelor oameni. Îi consider egali cu oricare alţii, de la boşimani la germani. Pa pa!

Islandica - Hestaskál og Heilræði 

P.S.: De ce pula mea se salvează automat din cinci în cinci secunde mizeria asta de text?

vineri, 21 ianuarie 2011

Gramatica limbii române

Doar nu credeaţi că las mizeria aia de post să zacă-n vârful listei, ca diamantul în vârf de căcat! Trebuie să tragi apa după ce te caci, ceea ce fac acum. Gramatică să fie, deci! M-a imspirat un prof afurisit, dar tare simpatic de pe la facultate, care a avut grijă să citească în faţa tuturor studenţilor aberaţiile gramaticale ale unora. A exagerat, că aşa-i stă bine unui prof, să nu înţeleagă scrisul omului şi să creadă că-i analfabet, dar, în rest, a cam avut dreptate. Gramatica e tare grea şi lumea îşi cam bate pula de ea, la fel cum şi-o bate şi de oribilele diacritice. AdiCĂ CĂciuliţele alea de pe ă, â, î, şi de sub ş şi ţ. Oare nu-şi dă nimeni seama că sună ca o pulă bălăngănită de cerul gurii un text fără diacritice? Cum ar fi să citească târfele de la ştiri ca la integrame? Ce s-ar înţelege? Aşa stă treaba şi în scris. Sunt de acord cu cei care-şi critică ţara, entitatea statală în care locuiesc. Dar să-ţi critici tara, adică greutatea ambalajului, este exagerat. Dacă sunt grele hainele de pe tine şi ai sâni tari, dă boarfele jos. Dacă nu, treci în clasa I şi mai învaţă puţină limbă română!
Apoi, există faimoasa formulare "am decât două coaie". De fapt, n-ai decât două şi n-ai decât vreo jumătate de coi, şi ăla moale, pentru că nu eşti în stare să faci diferenţa între "decât" şi "doar". Ştiu, ambele încep cu D, la fel cum "mamă" şi "muie" încep cu M. Oare asta înseamnă că a-ţi iubi mama şi a iubi muia sunt unul şi acelaşi lucru?
Altă aberaţie a gramaticii de baltă porneşte de la cazul acuzativ, PE CARE unii îl maltratează ca Hitler pe evrei. Aţi înţeles aluzia? Tipa pe care am dat-o cu capul de bordură nu e tipa care n-a vrut să mă satisfacă oral aseară. Să mai explic? Plătiţi meditaţii de limba română.
Acum îmi aduc aminte de numărul de "i" din cuvinte sadice de tot cu analfabeţii, precum "copiii", "bulangiii", "albaştrii", "albaştri", "negrii" sau "negri". Negrii nori şi norii negri sunt cam aceeaşi treabă, mai mult sau mai puţin poetică, dar ordinea cuvintelor face diferenţa. Primul cuvânt primeşte articol la fel de des cum primeşte mămicuţa dumitale trebuşoară ruşinoasă pe cartelă. 
Mai are sens să amintesc de fineţuri, gen "majoritatea oamenilor este", nu "sunt", pentru că majoritatea este, nu oamenilor este? Cum ar suna "mie mă duc în Pulahara să bărbieresc nuci de cocos cu limba"? La fel ca "noi mă duc tot acolo". Mai are sens să-mi tocesc tastatura explicând de ce mass media sunt şi nu este? Sau de ce numele se scriu, mereu, dar mereu, cu literă mare? Mai are sens să mă leg de propoziţiile începute cu literă mică? Dacă, pe buletinele voastre, numele de Elisabeta şi Costel sau Vasilica şi Lenuţa (familii de lesbiene? Kinky!)  ar fi scrise cu litere mici, aţi (nu a-ţi) lua (nu lu-a) Poliţia (da, şi numele de instituţii sunt nume) în pulă pe nerăsuflate! 
Mi se (nu mi-se) pare că mi-am chinuit mintea de pomană să educ norodul cretin din jurul meu, pentru că, observ, nu idioţii se adaptează la regulile gramaticale, ci regulile gramaticale se adaptează la idioţi. Altfel, am mânca, în continuare, cireşe, nu cireşi şi pizza, nu piţă. Cred că am dat suficientă muie băloasă pentru o zi. Măcar de-ar băga cineva la cap ceea ce mă chinui eu să propovăduiesc aici, ca un Mesia de treabă ce sunt...

Rammstein - Sonne