O cercetare despre functiile sufletului meu- partea 1

Mircea Vladut ridica adesea probleme despre suflet pe blogul lui, si, desi am determinat ca, fiind oarecum mai in varsta decat mine, insa inca relativ cognitiv intact, exista sanse destul de mari ca el sa fie un retrograd, totusi, apreciez imboldul primit de la el de a incerca sa citesc mai multe si despre acest concept.

In momentul de fata, pe mine ma intereseaza in principal sa aflu cum se gandeau oamenii la suflet in secolul XVII in Europa continentala, deoarece am determinat ca locuiesc intr-o regiune profund influentata de mentalitatea acelor oameni de atunci, insa as dori sa si pot compara, daca este posibil, aceasta perspectiva, si cu parerile despre suflet din secolul XIX europeean, deoarece, vrand-nevrand, (desi mai curand cred ca VRAND, deoarece m-am si grabit, prematur, sa vin odata mai repede pe lume), m-am nascut in sectorul 1 al unuia din orasele numite micul Paris intre cele 2 razboaie mondiale ale sec XX, si am fost si eu profund influentat de literatura de fictiune romantica a acestui secol XIX european larg raspandita si popularizata si in decursul secolului urmator, (desi romantismul are de fapt radacini in sec XVIII, si desi la un moment dat am incercat sa citesc si literatura unor precursori ceva mai realisti).

Dand Google catre perspectiva secolului XVII, primele 2 lucruri care imi sar in ochi sunt: Giotto, (...dar el a trait in secolul XIII, deci nu stiu care poate fi legatura...mai vedem...), si izgonirea conceptului de suflet de catre stiinta mecanicii, (...sa fie oare dl Newton de vina ?...NU, cred ca incep sa ma supar pe Google).

Dand Google catre perspectiva secolului XIX, primele 2 lucruri care apar sunt: conceptul de spiritualitate "oriental", (in ghilimele din cauza d-lui Edward Said), si transcendentalismul. Deduc din toate aceste lucruri ca este chiar posibil ca sufletul d-lui Steve Jobs sa bantuie inca motorul de cautare Google...desi, desigur, asta e la nivel de semi-gluma, si observ cu oarecare iritare ca trebuie sa incep sa devin mai precis in exprimare chiar TOCMAI din cauza acestui...scuze...blestemat relativism de inspiratie "orientala".

Aducandu-mi aminte de niste motoare de cautare mai vechi, pe care chiar eu, adolescent, le ierarhizasem in functie de preferinte cu destul de mult timp inainte ca compania Google sa inceapa sa faca oferte publice din bucati de ea/el, pe NASDAQ, (in 2004), in sufletul meu personal ducandu-se pe atunci o batalie intre preferinta de a folosi HotBot, clar cel mai optim eficient dintre toate la acea vreme, dupa parerea mea, vs AskJeeves, care mi se parea mult mai simpatic, cu Magellan si Excite concurand si ele in planul al 2-lea, de multe ori eu personal alegandu-l pe Magellan, ca sa nu ma mai chinui atata re alegerea dintre HotBot si AskJeeves, spunandu-mi totodata ca parca Excite (R) nu suna chiar asa de "stiintific" si este posibil un motor mai putin "serios", ca Inktomi suna a motor de "tocilar", iar despre Lycos si WebCrawler aveam oarecare ezitari tot din cauza numelui oarecum asemanator unor animale posibil fioroase, am incercat sa caut si cu ele !

Din pacate, Jeeves si Magellan au plecat din lumea noastra, in urma primului ramanand totusi enciclopedia autentic informativa si utila Ask dot com, iar Inktomi s-a vandut lui Yahoo!. Stiu ca mai era si AltaVista pe atunci, nu mai tin minte de ce nu imi placea atat de mult, dar, oricum, si el/ea, face parte tot din Yahoo! zilele astea.

Miros de primavara

Ma bucur sa anunt ca am reusit, cu ajutorul Andreei Iulia Toma si a unei cafele secrete, care, (spre deosebire de Mircea Vladut, care, desi imi da in continuu teme ff complicate, nu prea reuseste sa imi intrerupa tendinta de a prefera joaca), m-au obligat la efortul mai sustinut necesar unei reflectii mai profunde, sa identific a ce miroase sosirea primaverii in Norvegia de sud-vest ! Miroase a plumerii !

Parfumul lila palid insa catifelat al acestor flori cu habitat obisnuit in zonele tropicale ale Caraibelor soseste aici adus de vanturile purtate de curentul Gulf Stream si se simte in aer timp cateva zile chiar spre sfarsitul lunii februarie, dupa care dispare fara urma. Il simtisem si anul trecut, nu il putusem identifica atunci, mi se paruse total strain, insa mi-am amintit de un gel de dus pe care l-am avut o data mai demult si pe care il alesesem special atunci printre altele deoarece nu mirosea atat de intens cum miros de obicei produsele cosmetice mai ieftine, pe care eu evit in general sa dau bani tocmai din aceasta cauza.

Insa eram deja pe cale de saracire atunci, din cauza unor credite folosite, desigur, in mod nesabuit, ca mai toata lumea, si fusesem, prin urmare, nevoit sa renunt o vreme la produsele Crabtree & Evelyn la care tanjeam. Nici acum nu o duc prea extraordinar cu banii, nu prea reusesc sa imi mentin sub control adecvat tendinta de a-i face praf pe diverse texte tiparite, reusind, de exemplu, cu destul de mare efort personal, sa ma abtin luna asta de a cumpara reviste pornografice, insa nerezistand la tentatia de a cheltui, in schimb, si mai multi bani pe diverse reviste culturale, de filozofie, psihologie, si moda.

Intr-adevar, imi dau mai bine seama acum de ce se spune si se si masoara ca institutia casatoriei este cu adevarat favorabila in sens economic, drept care o promovez in continuare cu deosebit entuziasm si pe teritoriile Europei continentale lipsite de resurse naturale prea abundente, care sa suplineasca cat de cat declinul economic asociat cu descresterea popularitatii acestei institutii in randul ultimei generatii, si o promovez, just in case, ca fiind in general avantajoasa din mai multe puncte de vedere si pt regiunile care au resurse naturale mai abundente.

Vis egoist (rated NC 17)

Probabil influentat si preocupat de ideile Anamariei Sebi si ale lui Darael despre opinia despre sine si imbunatatirea atat a starii de sine cat si a imaginii de sine in mod optim corelat, am visat un vis in care atat eu cat si celelalte personaje se preocupau de progresul si imbunatatirea mea personala. M-am sculat, evident, obosit.

Eram deja super dezamagit ieri din cauza ca nu am putut gasi incaltaminte ca lumea nici macar de admirat, daramite de nivel la care mi-as fi putut inchipui ca as putea sa-mi cumpar, azi mall-urile sunt inchise, si trebuie sa ma pregatesc sufleteste sa ma duc diseara la conferinta tinuta de misionarii luterani norvegieni care au fost in Israel, care sper ca, in afara de povestitul posibil interesant si placut al unor aventuri de calatorie, va contine si cateva instructiuni utile mie personal despre cum se castiga suflete de oameni si poate chiar si teritorii aflate sub disputa, (cf agendei mele personale recente).

Intuitiv imi dau seama ca pt actiunile atat de complicate pertinente unei astfel de misiuni ar trebui, in mod ideal, nu numai sa fiu echipat adecvat, inclusiv cu incaltamintea potrivita, insa sa posed si un ego matur si optimizat functional, cat si o imagine realista a acestui eu. Tot intuitiv, ba chiar si observat si comunicat de altii care ma cunosc destul de bine, in speta parintii mei si prietena mea cea mai buna din copilarie, mai am de lucru in ceea ce priveste aceasta optimizare. Problema e ca am viciul indolentei, si, desi gay, sunt si lipsit de talent artistic si in ceea ce priveste decoratiunile interioare.

Ce bine ar fi daca mi-as putea alege o imbracaminte si o incaltaminte adecvate eu-lui meu personal in mod la fel de expert si cu aceeasi placere cu care ma duc la shopping cand am bani in buzunar, cat si a poseda optica fata de sine a unui regizor talentat care sa reuseasca sa imi redea o imagine atat optim figurativa pe timpul contemplarii activitatilor de renovare si decorare posibil necesare, cat si delectabil de placuta pe timpul vizionarii ulterioare a produsului final ! Ce bine ar fi daca as avea poate si talentul artistic de nivel de stea de cinema sau, si mai bine, de mare actor dramatic cu inclinatii si abilitati tehnice complexe de reprezentare, astfel incat sa ma redau pe mine insumi in mod atat de spectacular si placut, si totodata si conform indicatiilor regizorale, incat sa nu resimt niciodata oboseala cand e vorba de inchipuit sau imaginat asemenea activitati de progres personal !

Oare pe cine mi-as putea lua role model in ceea ce priveste asemenea proiecte complexe de imbunatatiri de decoratii interioare si de progres personal ? Cine este oare un asemenea expert ? Desigur, marii moralisti ar fi posibil instructivi in acest sens. Parca tin minte vag ca pe la varsta de 14 ani fusesem interesat sa citesc cateva aforisme scrise de d-nii Marcus Aurelius, si de Montaigne, ba chiar parca si mai tarziu, pe la vreo 23 de ani si cateva scrise de dl de La Rochefoucauld.

Dar totusi, chiar si la vremea adolescentei cand am impresia ca se ridica in general primele intrebari filozofice despre sine si relatia lui cu mediul inconjurator, (mediu despre care s-au pus si presupus rezolvat deja intrebarile filozofice mai presant ingrijoratoare de pe la varsta intrebarilor "de ce ?" din frageda copilarie), se pare ca eu preferam povestile continand aventuri si romante mai mult decat lectiile de filozofie si interior design, deoarece aceste istorisiri continatoare de activitati mai dinamic spectaculare si totodata mai imediat accesibile creierului meu ceva mai mediocru pareau ca ofera si cateva sugestii posibil utile referitoare la invatatul anumitor metode si tehnici care sa conduca si la folosirea ego-ului meu in sens mai concret re activitati de interes personal si profesional mai acut pertinente, de ex cum sa invat sa sarut frantuzeste cat mai expert astfel incat aceasta activitate deosebit de placuta, (si poate chiar, optimist ulterior posibil, si altele asociate ei), sa se poata repeta mai des in viitorul cat mai apropiat posibil.

Nu stiu daca un echipament deosebit de calitativ complex si o decoratiune interioara deosebit de rafinata si ambele optim ergonomice in afara de cele obisnuit oferite initial majoritatii oamenilor obisnuiti de catre parintii lor biologici in conlucrare cu cei originari, mama Natura si D-zeu, sunt neparat necesare punerii in practica a unui sarut frantuzesc satisfacator, si a altor activitati care ofera placere, sau chiar a unei activitati de indragostire spontana, fie ea de tipul celei iscate de aparente mai superficiale sau de unele mai profunde, cu sau fara reciprocitate contributiva, sau chiar mentinerii starii de a fi inamorat/indragostit, (indiferent daca e de calitate mediata exclusiv dopaminergic, sau si cu ajutorul oxitocinei atasamentului, sau chiar de obisnuinta utilizarii unor autostrazi deja batatorite).

Ma gandesc ca acest nivel de optima maturare de ego cat si de optima si potrivita decoratiune interioara si exterioara a apartamentelor si a gradinii interioare de tip spaniol a complexului de apartamente care alcatuiesc cadrul constientei umane, (ca altfel nu pot sa mi-o inchipui, fiind un concept mult prea complicat pt mine), e posibil sa foloseasca mai mult in cazul dorintei de angajare in activitatea de a iubi, despre care eu inca sustin in continuare, orice ar crede Razvan Himself sau altii despre ideile mele sau chiar despre mine, ca este intr-adevar de nivel mai complicat, cvasi-profesional, dupa cum ziceam, cam ca mersul la serviciu, si necesita integritatea optima structural-functionala si corespunzatoare varstei atat a cortexului orbito-frontal, cat si a traficului optim pe potecile/caile/scurtaturile/drumurile/soselele/autostrazile care duc catre acesta, deci si mentinerea unor capacitati executive de planificare si deliberare de tip optim matur nedement si preferabil si neimpulsiv adolescentin, si mi se pare ca e chiar si estetic si destul de realist corelabil si cu vechiul proverb romanesc care opineaza ca "ce ti-e scris in frunte ti-e pus".

In ciuda faptului ca meseria de lucrator bisericesc nu este ff populara zilele acestea, mie mi-a placut din cand in cand sa imi fac fantezii ca as putea deveni o data si eu un astfel de lucrator bisericesc, insa, in cazul meu, desigur, unul caruia activitatile sexuale consensuale legale potrivite varstei si dezvoltarii personale sa ii fie permise atat din punct de vedere social cat si deontologic in viata personala, ca totusi, chiar in mod real, cred ca daca astea sunt total interzise, sau oarecum aberant/irational sau arbitrar impuse, se pot crea complicatii etice nedorite de nimeni, cu posibile repercusiuni negative mai largi dincolo de cele asupra persoanelor direct implicate, dar si asupra intregii profesii de lucrator bisericesc, poate chiar si mai larg sociale nedorite, data fiind importanta spiritualitatii de tip religios in viata majoritatii oamenilor, (inclusiv atei si "pagani", si fie ea mai organizata la nivel institutional, sau nu).

Mie personal mi se pare ca lucratorii bisericesti au posibilitatea sa isi actualizeze in mod placut si util, chiar ca sarcina profesionala de serviciu, ambele abilitati, daca sunt indeajuns de norocosi sa le posede si ei ca majoritatea celorlati oameni obisnuiti, de a Munci si de a Iubi, abilitati care mie personal mi se pare ca stau la baza unei stari generale de Sanatate umana, adica optima functionare biologica, psihologica, si sociala, (cf OMS), sau optim echilibru metabolic sau functional, (cf Wikipedia), si nu numai a celei mintale, (cf dr Erikson interpretandu-l pe dr Freud), in cazul particular al careia cred ca e posibil ca dr Freud sa fi opinat ca dragostea de tip eros sa fie mai importanta decat cele de tip storge, philia, sau agape, deoarece dansul s-a nascut in 1856, (anul deschiderii primei rafinarii de petrol din lume productiva la nivelul larg modern comercial si industrial cunoscut astazi- nu doar experimental, sau doar pt produs ulei de parafina, sau doar predominant pt kerosen pt lampi- cu investitie financiara din partea SUA, cea din orasul Campina, din sudul Romaniei !), si a crescut, totusi, in secolul XIX in zona culturala a Europei centrale.

Program de weekend (rated R)

Gawain fiind mai vorbaret decat Hector, (drept care am determinat ca mama lui e probabil dintr-un judet situat o idee mai la nord-est de Telemark, probabil Buskerud, si doar tata din Telemark), si observand ca sunt posibil interesat de a discuta diverse teme culturale, (deoarece daca incearca cineva dintr-o cultura straina sa ma angajeze pe mine personal in vreo conversatie intrebandu-ma despre interesele mele, zic si eu ca sunt interesat de a discuta cu oameni din diverse culturi, ca altceva nu imi vine niciodata pe moment in minte, ca doar nu o sa incep sa discut cu persoane total straine despre preferintele mele personale, care de fapt includ in primul rand aceea de a nu discuta prea mult in afara unor sedinte pre-planificate pe teme pre-stabilite), m-a invitat sa merg impreuna cu el maine seara la o conferinta tinuta de niste misionari contemporani ai bisericii crestine a Norvegiei, (de tip reformat luteran), in Israel.

Desi sunt deja aproape convins ca voi asista la inca o pledoarie politica, cf inclinatiei curente a ministrului de afaceri externe norvegian Jonas Gahr Støre, si a poporului norvegian care are simpatii istorice fata de poporul var islandez, pentru recunoasterea independentei teritoriilor palestiniene de pe malul de Vest si a fasiei Gaza, sub denumirea de stat Palestinian, si a salvarii poporului palestinian de sub oprimarea fortelor armate ale statului Israel, insa, optimist din fire, imi mentin si speranta unor posibile suprize placute, poate chiar si aflarea unor posibile informatii pertinente situatiei dramatice curente din Republica Araba Siriana.

Pt a fi in stare de a participa la o astfel de conferinta intr-o stare de spirit cat mai relaxata, mi-am planificat sa-mi dedic ziua de azi satisfacerii unor impulsuri fetishiste ramase nesatisfacute la nivel optim in ultima vreme, deoarece, din pacate, Gawain, atletic ca constitutie si sportiv din fire, prefera incaltamintea sport alcatuita in principal din materiale sintetice asamblate mecanic, nu din piele adevarata asamblate manual...deci efectiv nu cred ca mai rezist pana nu ating cativa pantofi sau cizme din piele...eu personal as prefera de vitel, de aligator nici nu am pretentii, insa nu cred ca pot avea un asemenea noroc pe aici, si cred ca va trebui sa ma multumesc si cu ceva alcatuit din piele de cornute adulte...macar daca as gasi cu talpa de piele, desi nu cred ca realist este posibil asa ceva.

Zilele trecute am vazut intr-o vitrina niste ghetute de piele vopsita albastru ca cerneala si cu sireturi negre, dar nu am indraznit pe moment sa intru in acel magazin, si a doua zi deja disparusera ! Si acum sunt curios daca aveau talpa de piele. Asa patesc intotdeauna de cand sunt mic...desi mama mi-a zis ca nu e nevoie sa fiu chiar asa de inhibat si e OK sa atingi anumite lucruri care iti fac placere. Ei ii fac placere de obicei franjurile din materiale naturale, bumbac, canepa, in, sau matase. Pe mine, desi cele de matase imi pot crea anumite senzatii tactile placute, de obicei, franjurile, in general, ma obosesc, deoarece, dat fiind ca una din sarcinile mele casnice a fost de la varsta de 10 ani incolo sa aranjez franjurile covoarelor din casa, si acum, desi nu am covoare cu franjuri, si chiar as evita sa imi cumpar asa ceva, de cate ori intalnesc unele in cale, simt nevoia sa le pieptan astfel incat sa atarne cat mai paralele si neincurcate unele cu altele.

Despre Hector, Gawain, Nelson, Fat Frumos, si unele feluri de dragoste

Ieri m-am intalnit din intamplare cu un tip care lucreaza zilnic cu Hector si m-am gandit la cei cativa metri, nu prea multi, si cateva ziduri, nu prea multe, care ma despart de el. Mi-am data seama ca eu ma indragostesc mai usor de cei care imi creeaza la inceput, fie un sentiment facilitator de induiosare, (mai des, deoarece acestia nu ma intimideaza atat de tare), fie un sentiment posibil catalizator de admiratie, (mai rar, ca nu prea am eu motivatia sa imi ingadui sa ma indragostesc din astia care e aproape sigur ca ma vor respinge, sau fata de care oricum trebuie sa fac un efort deosebit de mare ca sa ma bage pe mine in seama).

Gawain face parte din categoria cea mai comuna, cei care m-au induiosat cand i-am vazut prima oara. Hector, in schimb, facea parte dintr-o alta categorie aparte, a celor care aduc la aer cu cineva care imi lipseste sau de care am nevoie in acele clipe, adica a raspuns unor nevoi momentane mai profunde ale mele. De aia avusesem si atata speranta in ceea ce priveste utilitatea relatiei respective, si de aia si acum ma doare sufletul din cauza destramarii ei, imi fac uneori si reprosuri ca nu m-am priceput sa o gestionez mai bine, etc.

Cu Gawain, in schimb, stiu ca o sa fie in principal o alternanta de induiosare si iritare (fata de presupusele lui imaturitati sau incompetente), pana la urma gustul amar al unei totale nepotriviri de caracter, si o despartire in termeni relativi buni, la nivel de, "adio si n-am cuvinte !", fara sa ma doara sufletul prea tare pe termen lung dupa aia, decat poate doar in preajma deciziei despartirii, mai mult din cauza mandriei personale usor lezate.

Aceasta nu inseamna ca intensitatea sentimentelor sau efectul, deci valoarea, lor este neaparat mai mare sau mai mic in cazul acestor diferite tipuri de indragostire, (care sunt valabile la mine, nu am pretentia de generalizare), ci variaza de la caz la caz. De aia, azi deja imi vine sa plang in legatura cu Gawain, iar ieri efectiv am inceput sa am palpitatii fizice si mi-a venit sa o iau la goana din locul respectiv unde imi adusesem aminte de zidurile dintre mine si Hector.

De acestia doi, (spre deosebire de Nelson sau Mikey, cu care mi-am cautat cat de cat constient-rational relatii de la bun inceput utilitare, in primul rand pt suport moral, deoarece chiar eram cam speriat de unul singur aici la inceput, in Norvegia), m-am indragostit total emotional-sentimental. Desigur ca, in final, ma atasasem si de Nelson, chiar destul de mult, si Nelson, pe care am ajuns sa il admir sincer, chiar a reprezentat cineva fata de care eu chiar cred ca ar fi meritat sa incerc sa depun efortul de iubit pe termen mai lung...dar chiar ca nu a fost sa fie...

Problema e de timing, deoarece eu nu sunt total in apele mele ca functionalitate generala, sunt inca intr-un proces de adaptare culturala destul de abrupt si stancos, pe care eu l-am si luat destul de pieptis, in loc sa imi las la dispozitie ani de zile, asa cum am auzit ca fac altii care se muta in Norvegia...ma rog, nici eu nu ma omor cu adaptatul si cu integratul, si nu o fac asa de ordonat cum imi propusesem la inceput, dar efectiv vad ca, dupa cum am mai povestit, e parca as retrai etape anterioare de dezvoltare functionala din viata mea, oarecum pe repede, si din cauza asta inca mai am uneori senzatii de deja vu si in legatura cu unele indragostiri, si imi permit sa fiu oarecum nerespectuos cu ele, prezicandu-le evolutia...desi poate ca nu e chiar asa de etic sa ma port asa de nerespectuos fata de indragostirile erotice, deoarece inseamna si ele ceva pt destula lume, si au si ele utilitatea lor, si eu personal nu mi-as dori absolut niciodata sa incurajez cinismul la oameni, (nici ala inteles in mod clasic, nici ala inteles la nivel mai larg popular contemporan).

Eu, sincer, as fi mai curios si posibil interesat zilele astea de dragostea de tip philia decat de cea de tip erotic, ca totusi asta de tip erotic imi e mai familiara, stiu la ce pot sa ma astept, si deja, dupa faza cu euforia initiala, desigur placuta si deosebit de satisfacatoare si desfatatoare totodata, nimic de zis, nici nu mai imi trebuie, ca zau ca nu imi place nici sa plang, (cum e azi in legatura cu Gawain), nici sa resimt palpitatii cardiace insotite de senzatie sfasietoare in piept, (cum a fost ieri in legatura cu Hector si zidurile lui blestemate), etc.

Poate pe viitor as putea deveni interesat si de dragostea de tip agape, desi de asta eu chiar ca nu cred ca sunt (structural) in stare. Dar poate ar fi interesant sa ma gandesc la ea, ca merita si ea, de ce nu ? Daca a meritat Fat Frumos, care nu a luat decat locul 4, (si in acest moment chiar am dubii re daca il merita si pe asta si nu ar trebui sa treaca in locul tatei/lui D-zeu pe 6, si tata/D-zeu pe 4 in locul lui), in ierarhia importantei unor diverse arhetipuri, sa-i dedic un post in 4 parti, de ce sa nu merite macar unul dintr-o singura bucata, cand oi fi pregatit si motivat si pt asa ceva, si dragostea de tip agape ?

Sunt un prost

Cu gandul la Gawain, relatie care stiu deja ca se va sfarsi cat se poate de tragic, am neglijat sa raspund cum trebuia la salutul din ce in ce mai prietenos al amicului meu de la serviciul de aprovizionare, cu care ma intalnesc de cate ori chiulesc de la serviciu, si am ratat o posibila invitatie din partea lui pt seara sf Valentin. Efectiv am vazut cum i-a pierit de pe buze dupa ce a fost prea tarziu. De cand ma stiu patesc chestia asta. Stau incruntat si preocupat de soarta anticipat trista a relatiei cu cel de care sunt momentan recent indragostit si nu-i mai bag in seama pe potentialii iubiti cu care as putea teoretic trai o poveste cu happy end pana la adanci batranete, ei retragandu-se inevitabil modesti si, desigur, intimidati din fata ochilor mei sumbru ingandurati.

Prietena mea mereu imi spune ca oamenilor de care ar trebui sa ma indragostesc fie ca le e teama de mine, fie ca ma considera un snob cu nasul pe sus. Nu stiu daca intr-adevar nu e vina mea ca nu mi-am dezvoltat prea bine prin antrenament capacitatile de multi-tasking pe care as fi teoretic in stare sa mi le dezvolt mult mai optim, ele fiind favorizate in fond de terenul meu ADHD. Insa eu sunt un om cu ADHD care e si lenes din fire. Nu imi plac antrenamentele disciplinate sustinute de nici un fel. Admir atletii, eu insa nu sunt sportiv din fire. Aleg intotdeauna scurtaturile, desi, adesea, tocmai alea sunt mai ineficent aglomerate decat caile mai ocolite.

Cred ca au dreptate managerii si organizatorii corporatiei mele care pun atata accent pe relaxare. Desi mie in fond nici nu-mi plac florile in mod deosebit, trebuia sa invat sa functionez alocandu-mi indeajuns de mult timp pt mirosit trandafiri. Din cauza ca nu am inclinatie pt gradinarit, pierd o gramada de ocazii de a-mi dezvolta relatii posibil utile cu oameni cu care chiar e posibil sa imi faca placere sa-mi petrec mai mult timp. Dar nu ma gandesc la asta decat dupa ce pierd ocazia respectiva.

Acum mi-a pierit si cheful sa povestesc ce am invatat la cursurile de creative writing saptamana trecuta. Avusesem initial de gand sa sarbatoresc seara zilei de sf Valentin prin munca alcatuind un post cu instructiunile posibil utile pt scriitorii veleitar profesionisti de scenarii de phone sex invatate de mine recent. Deoarece mi-e lene sa alcatuiesc acea posibila compilatie critica din ideile retinute de la ultimele cursuri teoretice si exercitii practice de creative writing la care am participat in ultima saptamana, o sa pun doar un clip simpatic cu un coleg de breasla finlandez:

Iar m-am indragostit de cine nu trebuia- partea 2

Efectiv nu stiu cum sa-l poreclesc pe asta de care m-am indragostit azi, deoarece chiar ca nu seamana cu nimeni pe care sa-l fi cunoscut eu inainte, nici asa ca aer general, asa cum a fost Hector, care aducea cu bunicul meu matern, dar si cun un ghid montan pe care l-am cunoscut pe vremea liceului intr-o excursie in Muntii Fagaras, ci el este un fel de "original 2" pertinent anului meu nr 2 in Norvegia, pertinent si relatiei mele curente cu populatia autohtona a acestei regiuni, si a nivelului meu de cunostinte actual al societatii curente, care, in mod real, ESTE, totusi, mai mare decat cea de pe timpul cand ma indragostisem de Hector, cand chiar simteam nevoia de un ghid ocrotitor si calauzitor re castigarea de anumite competente individuale de care aveam nevoie pe atunci.

Mi-a iesit in cale total intamplator. Si m-a induiosat pt ca parea usor ratacit. Precis e nou pe aici, si nu e din zona. Vorbeste cu un accent si un dialect din alta regiune, o regiune a caror reprezentanti nu prea se gasesc pe aici, deoarece cei dinspre Oslo sau Telemark nu prea tind sa se mute pe coasta de sud-vest, avand de obicei altfel de preocupari de cariera decat cele posibil pertinente unui boom-town, desi nu stiu exact inca din care anume...oricum cred ca de pe undeva din sud-est, desi nu pot sa fiu exact sigur de pe unde...mi-ar place, ca idee, sa fie din Telemark, mai curand decat din zona Oslo.

E mai atletic decat Hector. Cred ca e schior de fond, ca hobby, deoarece, desi nu este prea inalt, are coapsele lungi si fuziforme caracteristice. Are parul blond spre roscat. Cred ca am inceput sa ma desenzitizez fata de culoarea de par roscat, care ma ingrozea de-a dreptul la inceput, cand am venit pe aici, desi are pielea alba, total fara pistrui. Are ochii albastri fumurii. Acum nu mai mi-e atat de frica sa ma uit in ochii oamenilor de aici, cum imi fusese la inceput. Cred ca am sa-i spun Gawain, pt ca la el m-am gandit cand l-am vazut prima data, chiar daca habar nu am de ce, si nici macar nu stiu prea multe despre Cavalerii Mesei Rotunde, in afara de intalnirea unui yankeu originar din statul Connecticut, odata, mai demult, cu ei, descrisa in anul 1889 de dl Samuel Langhorne Clemens (aka dl Mark Twain). Plus ca Gawain nu a fost niciodata foarte atasat foarte profund romantic de vreo femeie anume, si, desi s-a insurat la un moment dat cu Ragnelle, a facut-o mai mult din loialitate fata de Regele Arthur.

Din pacate l-am cunoscut chiar azi, in preziua sf Valentin, asa ca nu are cum sa fie date pt mine maine, iar Mikey, caruia pana la urma nu am rezistat sa nu-i trimit un sms, nu mi-a raspuns...desigur, probabil ingrozit sa nu cumva sa fie nevoie de vreo posibila cheltuiala suplimentara neplanificata din timp...zau, e de-a dreptul paranoic re frica pana si de posibila implicatie de a se simti obligat sa cheltuiasca vreun ban in plus, desi am incercat sa-i explic de cel putin 5 ori pana acum ca NU e cazul.


(...linkurile...mai tarziu...)

Iar m-am indragostit de cine nu trebuia- partea 1

Chiar ma intrebam cat o sa mai rezist dupa despartirea de Hector, mai ales ca acum am tranzitionat in functionalitate off serviciu de la 16 la vreo 19 ani, si era inevitabil sa nu incep sa imi retraiesc pe repede si acea perioada a vietii mele. Desigur, asta e si el blond nu brunet ca "originalul", si asta e mai tanar cu 4 ani decat mine fata de "originalul" care era mai mare cu 4 ani, plus ca "originalul" era insurat si asta e doar concubin oficial, dar macar au in comun faptul ca sunt amandoi bisexuali si incurcati cu o persoana de sex feminin in timp ce ofteaza dupa alt fel de altcineva pe de laturi.

Noroc ca acum m-am obisnuit si stiu deja la ce sa ma astept. Dar senzatia tot aia e, si de asta chiar ca nu am cum sa scap, trebuie doar sa o indur, sa ma bucur de ea cat pot, (ca, totusi, recunosc ca e placuta si ca-mi lipsea de la o vreme), si sa fiu pregatit din timp cand o fi sa inceapa primul din noi sa planga, ca de plans, stiu deja ca o sa plangem amandoi, cel putin sa nu fiu luat pe nepregatite ca prima oara...

...ca prima oara am plans eu primul si s-a intamplat si efectiv ca accidental sa ma intalnesc cu tata care tocmai venea de la serviciu catre casa si m-a vazut plangand pe strada...aoleu ! ce-a iesit ! ca orice am voie sa fac fata de parintii mei, dar sa plang stiu ca nu am voie, deoarece eu in realitate am plans atat de rar, cred ca efectiv doar de vreo 4 ori in viata mea, si de fiecare data nu stiu cum de s-a intamplat sa am martori, dar efectiv fara absolut nici o intentie din partea mea pt asa ceva, chiar asa s-a intamplat ca m-a podidit plansul si efectiv nu m-am putut abtine si efectiv ma durea sufletul, asa ca probabil a fost OK sa plang...

...o data pe la 13 ani, nici nu mai stiu de ce, doar asa ma cuprinsese brusc un fel de sentiment trecator de "tristete iremediabila", si atunci m-a surprins mama...nici nu vreau sa-mi amintesc ce-a iesit, cred ca a facut un adevarat atac de panica, ca o tin minte ca s-a luat efectiv cu mainile de par, si eu chiar m-am speriat ca o sa pateasca mama ceva, si am uitat si de tristete si de tot, si am inceput sa ii explic ca nu era cazul sa se sperie asa de tare, dar tin minte ca fost suparata pe mine vreo cateva ore dupa aia, si cred ca in seara aia nici nu a vorbit cu mine asa de mult ca de obicei, si abia a doua zi a reintrat totul in normal...

...o data pe la vreo 15 ani, si atunci m-au vazut amandoi, atat mama cat si tata, ca eram in vacanta la mare, dar atunci cred ca am avut noroc, ca erau amandoi destul de bine dispusi dupa consumul unor pahare de vin la restaurant, si parca s-au comportat ceva mai relaxat fata de mine, doar mi-au zis ca sunt un prostut si ca nu merita sa plang pt un adevarat fleac...atunci plansesem pt ca, mai devreme, vazusem un baiat si o fata poate o idee putin mai mari decat mine, poate de 16 ani, precis nu cred ca mai mari de 17, care se tineau de mana in autobuzul de la Constanta catre Mamaia, si se vedea ca erau indragostiti, si lumea din jur chiar se uita cu placere la ei, mai ales ca erau ff atractivi amandoi...si acum ii tin minte cum aratau si cam cum erau imbracati, si ce statura aveau...si eu stiam deja ca eu nu am sa prea am mari sanse sa ma pot tine niciodata de mana cu cineva in autobuz la varsta aia in felul ala, daramite sa se uite cineva cu placere la noi...si pe moment nu mi-a venit sa plang, abia mai tarziu, dupa ce mancasem friptura la restaurantul hotelului din Mamaia, mama m-a intrebat daca nu vreau sa gust si eu putin vin, si eu am zis, cam iritabil, ca nu, ca prefer sa beau Borsec, si pe urma am dus paharul la gura si am izbucnit in plans, si, desi poate pare ilogic sau greu de inteles, cred ca mama s-a gandit ca imi venise sa plang pt ca imi parea rau ca ma decisesem sa beau Borsec si refuzasem sa beau vin, sau si pt ca eram obosit si enervat ca era prea mult zgomot acolo si canta si o orchestra ff tare, sau o prostie ca asta, de aceea nu a prea bagat faza asta in seama prea tare, iar tata cred ca era deja usor ametit de la vin si avea capacitatile de observatie si reflexele cam diminuate in mod temporar...

...pe urma, atunci la 19 ani, cand m-a surprins tata pe strada, cand plangeam pt ca ma simtisem lezat de tipul ala de care eram indragostit pe atunci, care imi spusese ca nu are de gand sa divorteze pt mine, lucru pe care il stiam deja, dar oricum nu mi-a prea placut cum mi-a spus-o...ulterior, tata, mi-a confirmat ca atunci cand m-a vazut plangand pe strada, a intrat in panica atat de tare incat efectiv nu a stiut ce sa faca decat sa se ia cu mainile de cap si mi-a zis sa nu mai fac niciodata asa ceva, adica in principal sa nu ma las afectat niciodata de orice imi spune nimeni niciodata, ca el nu suporta sa ma vada plangand, adica posibil suferind...

...si a 4-a oara, nu m-a mai bufnit plansul in fata parintilor, ci, mai rau, pe la vreo 25 de ani, in fata unor colegi la serviciu, care au ramas total interzisi si efectiv i-am vazut ca nu stiau cum sa reactioneze, cred ca au fost socati, cred ca pe de o parte se abtineau oarecum si sa nu izbucneasca in ras, pt ca pana si eu simteam in sinea mea ca eram clar ridicol in contextul respectiv si ma comportam total disproportionat si imatur fata de situatia respectiva, deoarece reactionasem asa pt ca fusesem mustruluit cam pe drept de director care ma gasise adormit cu capul pe birou, si inca si cu Internetul deschis pe un site care nu avea nimic de a face cu ceva posibil pertinent jobului meu de atunci...ca pe atunci nu lucram in phone sex...dar totusi, pe de alta, isi dadusera seama ca ma simtisem suparat, si chiar ca ar fi fost probabil nepoliticos si nu prea era cazul sa rada de mine...dupa aia mi-am facut probleme de constiinta o saptamana ca i-am pus in situatia asta total absurda...

...si, inapoi la tipul ala numit "original", (fata de actualul de care m-am indragostit azi, care nu e, desigur, vreun fel de "surogat", ci doar o echivalenta relationala ulterioara pertinenta tranzitiei mele actuale in Norvegia), de care fusesem indragostit cand aveam 19 ani, el a fost cel care a plans al doilea, ceva mai tarziu, cand se simtise coplesit de situatia cu adevarat stress-anta din punctul lui de vedere ca nevasata-sa il anuntase ca era insarcinata, si desi nu avea de gand sa divorteze de ea, nu voia nici sa fie legat de ea la acest nivel, si acum imi plangea mie in poala ca sa-mi fie cumva mila mie de el si sa il inteleg si eu pe el ce grea i se parea viata...ma rog, nu ar trebui sa fiu asa de rautacios, ca si eu am patit-o o idee mai tarziu cand am fost anuntat de o fosta prietena de-a mea mai intima ca ramasese accidental insarcinata cu mine...eu cel putin nu imi manifestasem vreodata vreo intentie matrimoniala fata de ea, si nici nu ma auto-definisem ca fiind bisexual, doar ca imi placuse in mod real de ea, ca era total linistita ca personalitate, si nu se crampona atat de tare pe atunci de ideea de "exclusivitate", si, desi nu am fost niciodata atat de indragostit de ea incat sa imi doresc eu spontan sa o tin de mana in autobuz in public, voisem si eu sa vad cam cum resimt altii chestia asta, plus voisem si eu sa scap o vreme de complicatiile relatiilor gay din Romania pre abrogarea articolului 200, complicatii din cauza carora era sa o patesc o data re cazier, dar noroc ca m-a salvat pila de la MAI a tatalui "originalului", care inca se simtea oarecum obligat fata de mine pe atunci, plus cred ca tatal lui chiar avusese o simpatie fata de mine ca, de cate ori mergeam in vizita la ei acasa, mereu il intrebam chestii in legatura cu stress-ul profesional si protectia muncii pertinente angajatilor MAI.

(...va urma...)

Agenda recenta

Iar am capul calendar, din cauza acum deja mai complexe decat vreodata inainte:

a) am inceput cursurile de creative writing deoarece intr-adevar sefii mei, (atat administratorii Zeus si Apollo, cat si cei 12 manageri alocati mie), cat si secretarii care lucreaza pt ei, plus intreaga mea echipa de colegi, (care au fost si ei consultati in mod democratic), deci char intreg colectivul, par a fi chiar serios de acord re inceperea participarii mele personale mai active la activitatea de creatie ireversibila, (adica in scris), de diverse scenarii posibile pt phone sex;

b) iar am baut alcool, bere de data asta, marca Goose Island din Chicago, atat blonda cat si bruna, in ultimele 2 seri la rand;

c) in ultima vreme se pare ca am simtit o nevoie crescuta de relaxare, inclusiv posibil, (mai ales eu personal chiar avand inclinatii reale masochiste), chiar si de "recreare de abuz" si off serviciu, venind acasa deja cu capul facut varza si cu stomacul ghem de la:

I. cursurile de creative writing, care includ:

* conferinte teoretice despre ultimele noutati din legislatia pertinenta cenzurii pt scenariile de filme sau piese de teatru porno si despre diverse tehnici recomandabil de a fi intrebuintate de scriitorii profesionisti contemporani, cat si

* exercitii practice, care trebuie criticate saptamanal in sedinte 1:1 cu un critic literar profesionist, plus

II. nelipsitele sedinte obligatorii de reeducare culturala cu frecventa flexibila pe durata nedeterminata, care sunt programate in functie de diverse crize, (fie pertinente angajatilor care sunt in permanent proces de readaptare la o cultura sociala si organizationala total straine de cele mai larg popularizate pana acum de Hollywood sau mass-media de infotainment, fie, mai ales, practic pertinente managerilor care sunt obligati, (cf politicii demografice si economice ff serioase a statului norvegian), sa relationeze profesional din ce in ce mai frecvent cu angajati de diverse origini straine, (fata de care au mai toti o teama superstitioasa amestecata cu o nedumerire permanenta cum de este posibil sa fie chiar toti atat de primitivi, ba chiar si posibil barbari si necizvilizati, asa cum se povestea deja din batrani pe aici); aceste sedinte de reeducare culturala pentru angajatii straini, (care sunt si ei repartizati in diverse clase de reeducare culturala, in functie de gradul de inrudire sau apropiere spatiala sau cronologic istorica cu cultura norvegiana), se axeaza mai ales pe domeniile filozofic si artistic, (deoarece, desigur, deja s-a remarcat mai de mult ca acestia nu sunt toti posesori de o vasta cultura generala, cat si mandri posesori si entuziast expert utilizatori de vreun talent sau inclinatie deosebita catre aceste 2 domenii ff importante ale cunosterii si expresiei umane, ca elevii absolventi ai scolilor publice scandinave din ultimii cel putin 125 de ani), si

III. sedintele, tot obligatorii, despre invatarea importantei relaxarii in timpul lucrului pt functionarii angajati de diverse intreprinderi, firme, companii, si corporatii subventionate de stat;

drept consecinta, seara, ostenit, (desi NU inca la lumina unei lumanari, ci a unor becuri obisnuite de max 60 de Watt-i, aici, din cauza spiritului cultural impamantenit mai frugal, ne prea gasindu-se la magazine din cele de 100, insa bine ca macar se mai gasesc si astea, dat fiind noile directive UE, cat se pare chiar si globale, re descurajarea treptata a folosirii becurilor simple incandescente), ma apucam sa compun diverse ciorne de compuneri de tip PR pe diverse teme filozofice importante fazei de maturitate adulta, (pe care oricum eu ma simt inca obligat sa o urmaresc si pt mine personal), ceva mai usor de alcatuit, plus cu oportunitatea indulgent permisa de blogul lui Mircea Vladut de a mai face si greseli ortografice si de stil atata timp cat se evita posibilul ridicol teoretic ridicat de personajul caragialesc ff drag mie, (fata de care am chiar admiratie sincera pt competenta profesionala din pacate inegalata vreodata de nici un pedagog intalnit de mine personal pe timpul scolarizarii mele obligatorii nici din Romania, nici a celei mai recente din Norvegia), dl Marius Chicos Rostogan, in legatura cu excesiva utilizare a englezismelor mai tehnice culturale comune epocii moderne;

(in Norvegia pedagogii in general se pare ca prefera jargonul filozofic sau creativ artistic literar celui tehnic, drept care m-am simtit obligat sa dau click si catre cativa filozofi profesionisti de origine norvegiana, si scriitori profesionisti norvegieni, inclusiv poeti, aici genul literar al poeziei fiind ff important din punct de vedere cultural, insa efectiv nu am mai avut puterea sa citesc si despre ei, ca, totusi asa ceva este mult excesiv, fie ca este efectuat in timpul orelor de lucru pe banii contribuabililor norvegieni, fie ca este efectuat off-serviciu, ca tema auto-impusa in stil masochist, si, in cazul meu personal, depaseste pana si limitele de abuz obisnuit, atingand nivel de adevarata tortura, totusi, eu ramanand ff interesat de a fi silitor in acest program de reeducare, deoarece:

1) m-am decis la nivel principial, sa ascult in continuare de Apollo mai mult decat de Dionysos, deoarece chiar nu cred ca e cazul sa devin alcoolic, plus

2) efectiv nu am imaginatia cu ce altceva sa imi umplu timpul liber, excesiv si el, la limite cu adevarat nesanatoase, iar la cursurile si sedintele de yoga oferite pt relaxare fizica si spirituala de corporatia mea tuturor angajatilor ei, eu chiar ca nu am inclinatie sa incep sa particip si la astea in acest moment;

prin urmare, am pus, totusi, linkurile pertinente just in case pt mai tarziu);

d) se apropie ziua sf Valentin si eu sunt din ce in ce mai panicat din cauza ca inca nu am date stabilit cu cineva anume pt seara acelei zile ff importante.

Noroc cu Liviu Berdila, Andreea Iulia Toma, si Roscata, care, acum, in ultima vreme, se pare ca indeplinesc pt mine rolurile de surogati paternal, maternal, si amical virtuali corespunzatori si chiar ff utili la nivel de suport si chiar educational fazei mele de incipient teoretic posibil tanar adult originar din Romania, care la mine a existat cam intre varsta de 20-22 de ani, ale carei amintiri si experiente le retraiesc acum in paralel, pe viu si pe repede, in timpul fazei corespondente de tranzitie si dezvoltare functionala a procesului meu personal de adaptare la viata de pe o corabie, sub steag de casa personal inca neinregistrat pe undeva pe anume...

(in afara de registrele autoritatilor principale reale norvegiene, cat si ale autoritatilor Internetului, care or mai fi si alea, desigur, ca doar nu sunt de tip pirat, neindeplinind, din fericire, inca, criteriul consumului minim necesar obisnuit de alcool, si nefiind chiar asa de indragostit ca populatia de origine norvegiana de dl Johnny Depp, drept care inca nu l-am vazut interpretand rolul capitanului Jack Sparrow, desi am fost sfatuit sa il vad de aceiasi oameni care efectiv STIU ca ma sfatuiesc de bine, facand, de exemplu, aceeasi greseala si in cazul filmului Brokeback Mountain pe care l-am vazut abia dupa 5 ani dupa aparitie !)...

...plutind cam in deriva si la voia diverselor elemente in largul coastelor sud-vestului geografic si vestul cultural al Norvegiei, tergiversand, in mod obisnuit diplomatic fata de semenii mei norvegieni, cat si in mod obisnuit tactic fata de mine insumi, stabilirea mai precisa a vreunui plan operational mai concret detaliat de abord direct, (in vederea unei invazii ulterioare si cucerire de macar o inima, posibil chiar si un suflet de om, plus si ceva pamant...

...ca acum, totusi, trecand de perioadele in care inca imi permiteam sa ma joc de-a turistul, de-a spionul strain, eventual chiar de-a emisarul strain, am decis sa imi placa sa ma joc de-a misionarul, atat la figurat cf filme cu si despre diversi misionari din perioadele diverselor imperii cultural predominant crestin prozelitiste, cat si la propriu, cu diversi finlandezi, pt ca pe astia chiar mi-e drag sa ii privesc in fata, deoarece chiar imi sunt pe undeva chiar mai simpatici, cu rol de underdog in majoritatea bancurilor interscandinave, plus ceva chiar mai real familiari din copilaria mea reala), care ar putea fi cumva explicat mai coerent la nivel de propaganda fata de publicul general...

...pot, insa, in schimb, sa anunt cu placere ca la serviciu am tranzitionat de la varsta functionala de 12 ani la cea de aproximativ 15, cu pusee de accese rebele de independenta fata de manageri, de care sper sa scap in curand, deoarece, in cazul meu personal nu consider ca aceste mici rebeliuni ar avea vreo consecinta deosebit de utila mie, neducand decat la pierdere inutila de vreme, eu stiind deja in sinea mea cam cine eram chiar destul de devreme...

...(sau crezand ca stiam...deoarece observ acum, cu adevarata anxietate in crestere catre posibil nivel de disperare, desi mai recomandabil ar fi, desigur, simpla exasperare, ca identitatea personala fiind considerata o notiune filozofica, nu doar una mai simplu politieneasca de evidenta persoanelor, si nici macar mai destul de larg popular psihologica in sens de concept de simt de identitate de sine, plus vazand acum ca pana si asta psihologicul, netrebuind pe de o parte sa fie confundat cumva cu imaginea de sine, cu perceptia de sine, si nici cu constienta de sine, fiind posibil, pe de alta, fi inteles in zilele noastre nu numai in sensul mai larg obisnuit cat de cat inteligibil explicat pe wikipedia ca fiind de tip constructiv, dar teoretic, din cauza unor nemti si francezi total sado-masochisti unii fata de altii de nivel chiar posibil patologic, plus ai fanilor lor din lumea mai larga, chiar si deconstructiv...este chiar, la nivel de film horror, REAL posibil sa ma fi inselat si sa trebuiasca sa revizuiesc cine oi mai fi si eu, inclusiv sa dezvolt, ca tema de hobby reeducativ auto-impus, un proiect personal continand si o metodologie de definitie, de evaluare si, bineinteles, si sugestii pt o eventuala dezirabila optimizare, daca e cumva nevoie de o claritate mai mare, mai ales, poate, din punctul de vedere al managerilor mei inca nedumeriti, desigur insa, in mod caracteristic prudent mie re orice proiect, numai DUPA ce voi citi si voi reusi sa asimilez ceva despre intreaga istorie a filozofiei si a profesionistilor ei metodologi, insa, din fericire, mai am aproximativ 40 de ani de diverse ore de serviciu ramase libere de umplut cu ceva anume in agenda mea personala de lucru si cu un asemenea proiect pana cand, poate, in sfarsit, reusesc, sa ies si eu la pensie)...

...iar off-serviciu simt ca am trecut ca functionalitate catre faza la care este permis in majoritatea statelor cu legislatie mai stringenta, (cu exceptia statelor mai autocratic sau dictatorial musulmane, desigur, acolo fiind inca total impermisibil), de a se consuma alcool in mod legal, cam 21 de ani !


Eugen H Craciun aka Rudolph Aspirant
12.02.2012
(ziua de nastere a d-lui Charles Darwin, Fellow of the Royal Society of London, si a d-lui Abraham Lincoln, cel de al 16-lea presedinte american)

Happy Waitangi and Sami National Days !

Rock bottom

Am presimtit eu parca ca o sa vina dupa ce se termnina relatia mea cu Hector. Efectiv sunt si fara tigari si fara alcool ramas in casa, fara bani pe contul de telefon mobil, cu reject total de la cei pe care i-am rugat sa-mi trimita fonduri, pedepsit financiar recent de Apollo, (e complicat sa explic), sunt efectiv pus la colt excat dupa cum stiam ca se va intampla intr-o buna zi.

Sunt hotarat oricum sa nu mai investesc in Regatul Norvegiei decat pe artistic-cultural. Efectiv alte sectoare ale economiei Norvegiene NU merita investitii din afara din punct de vedere economic. Sper, totodata, si este o speranta destul de realista, sa mai reziste fondul petrolului pana ies eu personal la pensie. Desigur ca am sa aplic si pt cetatenie norvegiana, pt ca aceasta imi acorda anumite avantaje economice si posibil si sociale. Nu stiu daca am sa o pot primi, dar eu sunt hotarat sa incerc.

Eu am posibilitati specifice de recuperare ca situatia actuala sa nu fie chiar un rock bottom pt mine. Din cauza acestora eu personal nu anticipez vreo schimbare deosebita de policy sau de strategie pe termen mediu-lung. Dar asa e si in Norvegia si probabil si in alte welfare states, nu prea exista cu adevarat un rock bottom eficient posibil schimbator de atitudine sau de perspectiva care sa fie utila celui care o aplica.

Nu zic ca e neparat nevoie de unul, doar mentionez ca exista posibil riscul teoretic ca tratamentul addictiilor sa nu mearga in statele care nu ofera posibilitati de a ajunge la rock bottom pt cetatenii lor.

Colt personal

Cred ca este OK sa am un colt personal, insa dezvaluit public, re o experienta neplacuta personala cand am avut 18 ani in Romania, de care nu a fost absolut nimeni de vina si doar s-a intamplat. A fost greu dar a trecut. Bine ca nu a avut consecinte mai grave si pe mai lunga durata, cum este adesea posibil. Nu stiu ce as putea face ca sa pot sa ridic, daca este nevoie, nivelul de constientizare ca in Romania exista destule instante destul de abuzive fata de oameni obisnuiti, dar poate ca e normal sa fie asa intr-o tara in curs de dezvoltare, si sunt eu personal exagerat de sensibil la asa ceva. Eu accept oricare posibila perspectiva sau interpretare, nu ma consider nici victima, nici avocat, nici militant pt alte posibile persoane traumatizate, doar zic ca am fost si eu violat, ca atatia altii, la nivel de date rape de catre cineva cunoscut, ba chiar de fapt un coleg de clasa, cum este si mai frecvent, de altfel, dar e OK, nu e un capat de lume, si majoritatea persoanelor isi pot reveni dupa asa ceva, desi, desigur, este OK sa li se ofere suport si ajutor cat mai competent, si ar fi totodata bine ca publicul larg sa fie in continuare educat din ce in ce mai bine, atat cat tolereaza el sa fie educat, re diverse posibilitati ca cei mai vulnerabili, sau de fapt, oricine, sa fie mai putin frecvent exploatati din punct de vedere sexual, ca se intampla poate mai des decat se crede sau se doreste sa se creada in zilele noastre, chiar in tari destul de civilizate, si este bine ca in continuare copii si tinerii sa fie educati cat mai bine despre viata lor sexuala, asa la nivel principial, dar inteleg ca este dificil sa se discute sincer despre asemenea lucruri, inteleg ca este dificil si pt parinti de a face Educatie Sexuala adecvata copiilor lor, inteleg ca este adesea un subiect tabu la nivel guvernamental, dar doar voiam sa zic si eu despre mine ca nu e un capat de tara daca zic ca intuiesc despre ce e vorba.

Efectiv trebuia sa o zic ca sa trec o data si de varsta asta adolescenta la un nivel de functionalitate cat de cat tanar adult. Totodata voiam sa evidentiez ca nu e din cauza asta ca sunt eu mai retardat re dezvoltare personala. Sunt multe alte cauze de ordin mult mai semnificativ congenital pentru asta.

Stiu ca a trebuit sa imi permit sa am efectiv o perioada de liniste si singuratate, am avut-o, m-a ajutat efectiv statul Hawaii sa o am. Multumesc din toata inima locuitorilor statului Hawaii pt a ma fi ajutat pe mine personal sa imi revin dupa aceste evenimente traumatice. Eu personal NU am avut experienta unor evenimente traumatice ff neobisnuite fata de experienta obisnuita cotidiana anticipata a unei persoane medii din Romania, nu am fost pe front, nu am avut experienta razboiului sau foametei, sau a violurilor organizate sub stare de razboi, deci la mine nu a fost decat ceva total obisnuit, si ff frecvent intalnit in multe locuri contemporane.

Recunosc ca este destul de nasol si de greu, eu personal chiar am vrut sa mor o clipa, dar bine ca mi-a trecut, si ca nu am facut o prostie. Doar voiam sa zic ca rog din toata inima pe oricine care vrea sa se omoare din cauza ca a fost violat sa nu o faca ca intr-adevar nu merita si NU e bine, si efectiv ei pot AJUTA alti oameni si pot avea o valoare pt societate si NU insemana ca sunt damaged goods, ca nu mai au valoare, sau ca a fost cumva vina lor pt ca s-au pus cumva in acea situatie sau nu au stiut cum sa isi exprime impotrivirea mai clar, ca NU e asa, e doar o prejudecata, si e doar un sentiment temporar distorsionat de trauma respectiva, care e doar un atac criminal de dominanta agresiva si s-ar fi intamplat indiferent de cum s-ar fi imbracat sau comportat victima, de fapt indiferent de cine ar fi fost victima, decat o persoana perceputa ca potential momentan vulnerabila pt exploatare sexuala brutala, (in cazul persoanelor cunoscute), si, in general, pt dominanta agresiva, (care nici macar nu mai au de a face cu actul sexual, decat poate cu un fel de placere primitiva obtinuta in mod deplasat prin umilirea adversarului, in cazul violurilor organizate de razboi). (Nu stiu daca stiu sa ma exprim corect facand aceasta diferentiere, mie personal mi se pare ca exista o diferenta intre violurile mai comune efectuate majoritar asupra unor persoane cunoscute agresorului, care mie mi se par de tip exploatativ si/sau de relatie de sclavie, si cele care apar in timpul razboiului, desi acestea ultimele abia recent au inceput sa fie adresate la nivel legal international, desigur, ambele agresiuni fiind ILEGALE in orice societate civilizata, si si cele legate de razboi putand uneori include elemente exploatative de sclavie.) Totodata, ii incurajez sa aiba incredere in Politie, in Law enforcement, stiu ca e greu, eu personal nu am avut aceasta incredere pe atunci, desi poate ca ar fi trebuit.

Eu personal repet ca cred din tot sufletul si promovez activ ca, dupa parerea mea, e ILEGAL sa comiti, sau sa promovezi, sau sa asisti suicidul cf Art 29 al Declaratiei Drepturilor Omului si a Codului de la Nuremberg, si de ce sa faci si tu chestii ilegale cand deja le-au facut altii destul fata de tine ?

Nu prea doresc comentarii in lb romana la acest topic, desi nu am cum sa le interzic, si, desi n-o sa prea am chef, am sa incerc sa le citesc cu atentie daca le primesc. Stiu ca Romania NU este pregatita sa discute sincer si comptent, si nu isteric distorsionat, la nivel mai larg social despre abuz sexual, viol, incest, si alte chestii infioratoare care oricum se intampla si acolo, nu numai in alte parti, si se intampla efectiv indiferent de influenta reliegiei crestine in societatea respectiva sau nu. E doar pt ca ma simteam obligat, nu stiu de ce, sa o zic si in public nu numai in privat, ca sa trec o data si de la faza de adolescenta la faza de adult tanar, si totodata ca sa nu ma simt vinovat ca nu am zis-o, ca am ascuns-o si eu, plus ca era probabil necesar sa o zic si ca sa se poata corecta mai bine pt posibil bias personal provenit din partea mea atunci cand ma angajez in activitati de critica si cenzura, desi in general incerc sa ma comport cat mai impartial, si sa autocorectez eu personal pt eventuale barne plutitoare in cristalinul lacurilor mele personale, incercand sa scutesc de efort excesiv in acest sens pe altii, mai ales cand e vorba de domenii care mi se par vitale.

Inca o despartire/renuntare

Cred ca nu mai rezist la atatea rupturi/renuntari una dupa alta. S-a despartit si Hector de mine, a plecat si Nelson de tot, ieri mi-a mai zis unul drept in fata ca sunt un loser, si nici macar cu vreo intentie buna eventual reabilitativ-educativa fata de mine, dar doar asa ca sa se simta el mai bine, (adica sa-si ia si asta de pe suflet, ca prea era stress-at de aceasta realizare, inainte sa imi intoarca spatele), Mikey e iar in Asia, zau...parca e un facut !

Ieri m-am dus iar la bar ca efectiv nu aveam altceva mai interesant de facut, plus ca era imperativ sa ma de-stress-ez, (mai ales dupa o sendinta despre dezvoltarea carierei mele cu seful meu, Apollo), dar nu am gasit pe nimeni interesant, adica nici un finlandez. In ultima vreme m-am decis ca partenerii ocazionali de pick-up din bar-uri sa fie finlandezi, astfel incat sa nu existe nici cel mai mic risc ca sa imi formulez eu vreo impresie proasta in mod distorsionat despre norvegieni, pt ca in ultima vreme am cam avut aceasta tendinta, si stiu ca e doar ceva temporar legat de perioada mea de adaptare aici, si nu e ceva bazat in realitate. De aia, just in case, cand e vorba de one night stands, in legatura cu care e clar ca o sa iasa impresii proaste de ambele parti a doua zi, e mai bine sa evit sa le petrec cu norvegieni. Asa incerc sa ma protejez si eu de ei, si pe ei de mine, si sper ca o sa iasa mai bine pe termen lung decat a iesit in ultima vreme.

Cu finlandezii e mai simplu, deoarece si ei sunt considerati din punct de vedere cultural un fel de loser-i aici, in ierarhia interna scandinava, desi, desigur ca nu sunt. Asta mi-i face mai simpatici si mai abordabili. Totodata si finlandezii au tins sa fie mai intelegatori-binevoitori-indulgenti decat norvegienii oarecum mai pretentiosi fata de mine, de obicei deoarece finlandezii cu care am interactionat eu personal au fost intoxicati cu alcool la nivelul la care oricine devine binevoitor sau chiar total dezorientat si incapabil de a-si mai formula vreo parere sau prejudecata despre nimeni.

Negasind nici un finlandez in barul meu preferat, am venit acasa inapoi singur prin zapada si m-am gandit la poza de pe blogul lui Intuneric si la ideea existentiala de siguratate. Dupa aceea, am vazut filmul The Descendents, si pot sa zic ca mi-a placut performanta d-lui George Clooney, care mi s-a parut in cateva momente in acest film ca a reusit sa atinga nivelul de talent profesionist al d-lui Tony Curtis. Nu m-a impresionat la fel de mult subiectul filmului in sine, ba chiar ideea ff interesanta a faptului ca el se peterece in Hawaii, un stat cu probleme istorice si politice specifice legate de dezvoltarea si afirmarea identitatii sale personale, mi s-a parut oarecum subdezvoltata, desi prezenta, in acest film si cred ca merita un abord mai atent.

Apoi nu am rezistat sa vad intreg filmul Iron Lady pana la sfarsit, deoarece efectiv nu am mai suportat sa vad decrepitudinea umana a batranetii prezentata atat de proeminent, si nu cred ca d-na Margaret Thatcher merita o asemenea prezentare, desi, desigur, reclama e in sine preferabila uitarii. Desigur d-na Meryl Streep merita premiul Oscar pt interpretarea cea mai experta intr-un rol principal feminin, ba chiar as putea spune ca as fi tentat, mai mult din cauza dansei, sa ofer si o posibila acolada d-lui Harry Lloyd, (stra-stra-stranepotul real al d-lui Charles Dickens, care are in acest moment o expozitie omagiala la Muzeul Londrei cu ocazia implinirii pe 7 februarie a 200 de ani de la nasterea sa), ca posibil cel mai bun actor in rol secundar, (desi nu a fost nominalizat), care mi s-a parut o idee mai agil decat dl Robert Forster in The Descendents, (desi nici dansul, in mod cu adevarat dezamagitor, nu a fost nominalizat pt premiul celui mai bun actor intr-un rol secundar).

Despre restul celor pe care ii sustin eu re Premiile Oscar, i-am povestit lui Mircea Vladut mai de mult. In ultima vreme am remarcat ca unele din ideile ridicate de Mircea Vladut pe blogul lui imi sunt mie potential utile pt dezvoltarea mea in cariera aici in Norvegia, mai ales ca sefii mei pun accent deosebit pe asta si imi acorda chiar atentie deosebita mie personal in acest sens in ultimul timp...ceea ce desigur eu consider discriminator, insa nu indraznesc sa le-o spun, deoarece mie nu imi face placere sa ma dau victima, si mie chiar imi place sa fiu exploatat de diversi, atata vreme cat nu depaseste anumite praguri acceptabile, desigur, si mie mi se pare ca e tocmai la limita tolerabilului aici in Norvegia in corporatia pt care lucrez...insa stiu indeajuns ca sa-mi dau seama ca nu e "vina" norvegienilor, e cel mult a mea pt ca mi-a fost mie lene sa invat sa comunic mai rafinat pe limba lor, si desigur ca e iritant pt oricine sa iti vina un strain pe care chiar l-ai invitat si aveai si sperante ca il vei putea folosi in mod util sa nu inteleaga nici macar in mare ce vrei de la el, si sa nici nu ai cum sa-i explici deoarece el nu intelege acest fel de idei/notiuni oricum si nu pare nici interesat de dezvoltare in cariera ca orice om obisnuit civilizat.

In orice caz eu traiesc intr-un spatiu veritabil de Lost in Translation de destul de multa vreme, nu credeam ca ar putea fi atat de probabil intr-o tara totusi europeeana, de aia nici nu m-am pregatit cum m-as fi pregatit daca ar fi trebuit sa ma mut pt a lucra in Japonia sau la Singapore, dar eu personal inca sunt ff motivat sa lucrez pe bani non Euro momentan, si inca am asigurari solide re pensie daca ies la pensie inainte de a trece 40-45 de ani de acum, dupa care eu personal nu mai recomand nici macar tarile non-UE din Europa ca posibil sigure pt viitorul financiar al nimanui.

Cat despre dezvoltarea mea personala, am sperante destul de solide ca voi reusi cu ajutorul lui Mircea Vladut si al sefului meu direct Apollo sa avansez de la nivelul functional curent adolescentin actual pe urmatoarele 3 luni la nivelul la care functionam inainte de a pleca din Romania, adica la varsta si preocuparile generale ale unui adult tanar de aprox 22 de ani, ceea ce ar cam fi si cf duratei totale a fazelor de adaptare anticipate initial de 18 luni de la momentul imigrarii in Norvegia. Stiu totodata ca urmatoarele 3 luni nu vor fi neaparat usor de tolerat, deoarece eu personal am avut ceva dificultati de adaptare intre 18 si 21 de ani reali chiar si cu societatea din Romania, insa, oricum, am sa incerc sa ma descurc cat de onorabil pot eu, deoarece eu personal asa am reactionat pt a tolera gramada de despartiri si rupturi anterioare traite de mine: mi-am promis sa devin mai competent pe viitor. Nu pot sa spun ca am reusit insa, dar asta nu poate fi decat cel mult vina mea ca nu sunt indeajuns de harnic la invatatura si, totodata, nu devin usor de motivat pt asa ceva, ceea ce nu mai cred ca e vina mea, ci e chiar pt ca asa m-am nascut eu, mai greu de motivat de facut orice, si nu cred ca e neparat o trasatura culturala a mediului in care am crescut, ci doar una din tulburarile mele de functionalitate neurologice legate de nasterea mea prematura.