La Mulţi Ani de Sfântul Ioan Botezătorul!

Cand Mantuitorul a aparut pe malul Iordanului,SFANTUL IOAN BOTEZATORUL, luminat de Duhul Sfant, l-a recunoscut si l-a aratat multimilor. Momentul in care Mantuitorul Iisus Hristos a primit botezul este consemnat de toti cei patru evanghelisti. Evanghelistul Matei spune ca Iisus a venit din Galileea la raul Iordan, unde botezaSFANTUL IOAN, cerand sa fie si el botezat. Ioan i-a spus: "Eu am trebuinta sa fiu botezat de tine si tu vii la mine", iar la raspunsul lui Iisus ca asa se cuvine, acesta a fost botezat in cele din urma de catre Ioan. Boboteaza este o manifestare a celor trei elemente ale Treimii: Fiul este botezat in Iordan de catre Ioan, Sfantul Duh se coboara asupra lui Iisus in chip de porumbel, iar Tatal din cer il declara ca fiind Fiul Sau.

Locul real al Botezului Mantuitorului este in Iordania. Totusi, pe malul israelian al Iordanului a fost amenajat un spatiu unde crestinii imbracati in camasi albe lungi, numite "crijme" intra in rau. Orice pelerinaj facut in Tara Sfanta are un loc de oprire la raul Iordan, care izvoraste din Muntii Libanului, apoi traverseaza Marea Galileii si dupa un lung si sinuos traseu se varsa in Marea Moarta. Unii preoti ii cufunda de trei ori in apa Iordanului pe credinciosii adulti, repetand intr-un fel botezul facut deSFANTUL IOAN. Preotii ortodocsi romani spun ca botezul este unic, de aceea binecuvanteaza pelerinii stropindu-i cu apa din Iordan. Aceste ritualuri pot fi vazute in tot anul pe durata pelerinajelor, fara legatura cu Boboteaza.

SFANTUL IOAN BOTEZATORUL a inceput sa predice in al 15-lea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe cand Pontiu Pilat era procuratorul Iudeii. El a avut menirea de a pregati poporul pentru primirea lui Mesia, de a-l descoperi pe acesta si a-l face cunoscut lui Israel. Mesajul principal pe care el il transmitea era: "Pocaiti-va, ca s-a apropiat imparatia cerurilor!".

SFANTUL IOAN l-a mustrat pe Irod Antipa, fiul regelui Iudeei Irod cel Mare, pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era sotia fratelui sau. In ura ei, Irodiada a sfatuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase si placuse oaspetilor si indeosebi lui Irod, la un ospat de ziua lui, sa ceara de la acesta capul luiIOAN BOTEZATORUL ca rasplata. Sarbatorile inchinate SFANTULUI IOAN BOTEZATORUL mai includ zamislirea (23 septembrie), nasterea (24 iunie) si taierea capului (29 august).

Aproape doua milioane de romani, in majoritate barbati, isi vor sarbatori onomastica miercuri, cu ocaziaSFANTULUI IOAN, potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Conform statisticilor Directiei pentru Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date din MAI, 1.963.102 de cetateni romani, respectiv 1.408.983 barbati si 554.119 femei, poarta numele SFANTULUI IOAN BOTEZATORUL.

In popor se spune ca SFANTUL IOAN este protectorul pruncilor. Se spune că cine nu este vesel in aceasta zi, va fi trist tot restul anului.

Un obicei vechi spune ca, de SFANTUL IOAN, trebuie sa ne stropim cu aghiasma pe fata, pentru a fi feriti de boli tot anul. O alta vorba din batrani spune ca dupa aceasta sarbatoarea se boteaza gerul, adica frigul se mai inmoaie si incepe sa se faca mai cald.

Etnologii susţin că pe 7 ianuarie ar fi adevărata zi a femeii, nu 8 martie, pe care o văd drept o „invenţie urbană“, scrie adevarul.ro.

„Tontoroiul femeilor“ (petrecerea femeilor) - este un obicei practicat în Muntenia şi Dobrogea, mai precis în judeţele Buzău, Brăila, Vrancea, Constanţa, Tulcea. Se spune că aceasta este adevărata zi a femeii, iar 8 Martie este o invenţie a celor care locuiesc la oraş, se arată şi în cartea etnologului Ion Ghinoiu numită „Datini şi obiceiuri de Bobotează“.

„Se crede că în această zi femeile sunt mai puternice decât bărbaţii lor cărora nu le gătesc nimic şi pe care nu-i ajută în gospodărie. Ele se adună acasă la o "gazdă", fac o petrecere cu lăutari fără să-i cheme şi pe bărbaţi, iar când ies pe uliţă îi prind pe bărbaţii întâlniţi întâmplător şi le cer câte o vadră de vin ca răscumpărare, altfel îi aruncă în râu sau îi "iordănesc" stropindu-i cu apă“, spune Maria Golban Şomlea.

„Udatul Ionilor”

„Udatul Ionilor” are loc în Transilvania şi Bucovina. În Bucovina, la porţile tuturor care poartă acest nume se pune un brad împodobit, iar acesta da o petrecere cu lăutari. În Transilvania cei care poartă acest nume sunt purtaţi cu mare alai prin sat până la râu unde sunt botezaţi/ purificaţi. În centrul Transilvaniei, cei ce poartă numele de Ioan/Ion sau Simion sunt purtaţi prin sat în care trase de boi şi împodobite cu nenumărate ţesături decorative. Alaiul este condus de călăreţi în ţinută de mare sărbătoare, iar caii acestora sunt bogat împodobiţi cu valtrapuri ţesute şi podoabe de harnaşament.

TRANDAFIRI GALBENI

Descriere

Ca si ceilalti trandafiri, trandafirii galbeni au 30 de petale, o inaltime de aproximativ 35 de centimetri si o tulpina verde prevazuta cu spini. Cu un miros placut, destul de puternic si colorit strident, trandafirii galbeni sunt extrem de comerciali si indragiti de iubitorii de flori.

Simbolistica

Romanii au facut o sarbatoare in semn de apreciere in care celebrau ziua stramosilor.Sarbatoarea se numea Rosalia de aici venind si sarbatoarea care poarta numele romanesc de Rusalii.

Istorie

In Evul Mediu crestin Papa Leon al IX-lea a initiat ceremonia trandafirului trimis anual unui monarh ca semn de recunoastere a faptelor apreciate de biserica. In China, oamenilor de rand le era interzisa cultivarea trandafirilor galbeni ei fiind considerati un privilegiu care trebuia dobandit. Intr-o legenda araba trandafirii galbeni sunt cei care reusesc sa-i arate unui profet daca sotia sa este infidela. Acesta o pune sa arunce buchetul de trandafiri rosii pe care aceasta ii avea in mana, preschimbandu-se astfel in trandafiri galbeni. O alta legenda spune ca trandafirii au fost cei care au starnit razboi intre doua familii engleze- de York si Lancaster. Amandoua familii aveau ca simbol cate un trandafir galben iar sfarsitul acestui conflict a adus dupa sine o casatorie si o emblema comuna (doi trandafiri uniti). In semnd de apreciere pentru aceste flori, poetul roman Vasile Alecsandri a inchinat o poezie intitulalta "legenda Trandafirilor" 
In Evul Mediu pana in timpul epocii victoriene popoarele din Europa considerau culoarea galbena un simbol al vietii pline de neplaceri. Potrivit "limbajului florilor", amaraciunea, invidia si tradarea erau toate calitati care puteau fi "citite" in oferirea de trandafiri galbeni. In context romantic, un buchet de trandafiri galbeni trimis dupa o prima intalnire era un semn ca expeditorul nu se afla in cautarea unui atasament de durata.
Cu timpul aceste semnificatii s-au schimbat si trandafirii galbeni, in secolul 21, aduc sentimente mai optimiste. Acestia sunt cel mai frecvent oferiti pentru a sarbatori o prietenie si sunt un mod de a spune "multumesc" sau "felicitari".

Legende

 Există multe legende legate de naşterea acestei Regine a florilor.
Una dintre ele spune că demult, cea mai frumoasă fată din lume era Rodante. Frumuseţea ei era atât de desăvârşită încât mulţi tineri au dorit s-o aibă drept soţie, dar ei nici nu-i trecea prin gând să se lege de un muritor, deoarece iubea Soarele şi zi lumină stătea să-l privească.
Într-o zi, pretendenţii exasperaţi că nu sunt luaţi în seamă, i-au spart uşa casei dorind s-o răpească, lucru ce a înfuriat-o îngrozitor pe zeiţa Diana care, pentru a o apăra a transformat-o într-un trandafir, iar pe tinerii care s-au ţinut scai de ea, i-a făcut spini, ca să-i rămână pentru totdeauna aproape.
De atunci se spune că cel mai fidel mesajer al dragostei este trandafirul, născut dintr-o poveste de dragoste.

Cod Floral

Trandafirii galbeni sunt considerati simbolul prieteniei. Daca oferim trandafiri galbeni unei prietene acesta reprezinta bucuria si nu are nici o implicatie romantica. Daruit iubitei acesta poate insemna banuiala de infidelitate sau cererea unei explicatii.                             
 Trandafirii galbeni se pot oferi la celebrarea nuntii de aur sau cu ocazia sarbatoririi zilei de Valentine`s Day. Daca oferim trandafiri galbeni iar buchetul are mai putin de zece fire acestia trebuiesc oferiti in numar impar.
Trandafirii galbeni aduc zambetul pe fata. Din moment ce acestia transmit caldura, afectiunea si bucuria, acel cineva special va sti ca este considerat un prieten apropiat. Si cu un prieten apropiat ca tine, cine nu ar zambi?

sursa

http://simonatrandafiri.blogspot.ro/2011/06/trandafiri-pitici-rosa-l.html

Mos Nicolae !!!

Mos Nicolae este o personificare la varsta senectutii, a timpului imbatranit care a preluat din Calendarul crestin numele si data de celebrare ale Sfantului Nicolae (6 decembrie), personaj real (episcop din Myra, mort probabil in anul 342), aparator al dreptei credinte in Iisus. 
In traditiile romanesti Mos Nicolae are atributii straine de statutul sau ierarhic: apare pe un cal alb, aluzie la prima zapada care cade la inceputul iernii, pazeste Soarele care incearca sa se strecoare pe langa el spre taramurile de miazanoapte pentru a lasa lumea fara lumina si caldura, este iscoada lui Dumnezeu pe langa Drac, ajuta vaduvele, orfanii si fetele sarace la maritat, este stapanul apelor si salveaza de la inec corabierii, apara soldatii pe timp de  razboi, motiv pentru care este invocat in timpul luptelor. 
In noptile marilor sarbatori, cand se deschide cerul pentru o clipa, oamenii pot sa-l vada stand la Masa Imparateasca in dreapta lui Dumnezeu. Mos Nicolae imparte astazi, asemanator lui Mos Craciun, daruri celor mici. Mai veche este insa traditia pedepsirii copiilor neascultatori cu nuielusa lasata in incaltarile lor in noaptea de 5/6 decembrie. 
Ca sfant, Mos Nicolae a fost mai darnic cu pedepsele decat cu recompensele. Conform traditiei crestine, el pedepsea pe cei care se abateau de la dreapta credinta lovindu-i cu nuiaua peste maini. Ziua de 6 decembrie incheie ciclul de sarbatori si practici magice, dedicate in special lupilor si spiritelor mortilor-strigoi, inceput la mijlocul lunii Noiembrie (Filipii de Toamna, Filipul cel Schiop, Ovidenia, Lasatul Secului de Craciun, Noaptea Strigoilor si Santandrei) si incheiat la inceputul lunii decembrie (Zilele Bubatului, Varvara, Mos Andrei), specific unui stravechi inceput de an autohton, probabil Anul Nou dacic.
Sannicoara reproduce un vechi nume propriu, gr. Nikolaos, folosit in Grecia antica cu multe secole inaintea erei noastre. "Nikolaos se incadreaza intr-o bogata familie de compuse al caror prim element este nik- (verbul nikao - "a invinge", substantivul nike- "victorie"), semnificatia acestuia explicand in buna masura favoarea de care se bucura numele si, implicit, frecventa lui in onomastica greaca" (Ionescu c., 1975, p. 219).  

Traditiile populare romanesti par a nu fi straine de semnificatiile stravechi ale numelui grecesc. Sarbatoarea de pe sase decembrie prefigura victoria binelui asupra raului, a luminii asupra intunericului: "la Sf. Nicolae se intoarce noaptea la ziua cu cat se suceste puiu-n gaoace" (Radulescu-Codin, Mihalache, 1909, p. 91), spune o zicala musceleana. Aceleasi simboluri optimiste apare si din legenda ardeleana despre Sannicoara si Santoader, pazitori ai Soarelui, ca si din traditia bucovineana care sustine ca Sannicoara poate fi vazut in noaptea de Anul Nou "in lumina mare, atunci cand cerurile se deschid de trei ori" (Pamfile, 1914, p. 157). 
Legendele si traditiile dedicate lui Sannicoara, in esenta precrestine, vorbesc de puterea sa neobisnuita invocata de soldatii care porneau la lupta, de ajutorul dat, ca stapan al apelor, corabierilor; de sprijinul acordat fetelor sarace la maritat, de grija purtata sufletelor etc. Daca la informatiile etnografice si folclorice de mai sus adaugam contextul favorabil in care este prezentat Sannicoara in colinde, ca si pozitia sa privilegiata in Panteonul romanesc, putem afirma ca acesta a fost un personaj mitologic al carui cult se asemana cu cel al Santoaderului, Sangiorzului, Santiliei si Samedrului. 
Sunt indicii ca unele atributii ale lui Sannicoara au fost preluate, treptat, de sarbatorile vecine: Santandrei si de sarbatorile de iarna.
 
Seara lui Mos Nicolae
In noaptea de 5/6 decembrie se spune ca Mos Nicolae vine la geamuri si vede copiii care dorm si sint cuminti, lasindu-le in ghete dulciuri si alte daruri, insa tot el este acela care-i pedepseste pe cei lenesi si neascultatori.
In dimineata de Sf. Nicolae, copiii cuminti gasesc daruri in ghetute. E un obicei vechi, nu numai la romani, de a face cadouri in aceasta zi.
Spre deosebire de Mos Craciun, Mos Nicolae nu se arata niciodata.
De altfel, povestea darurilor impartite pe furis in aceasta noapte incepe din vechime.

Povestea Zanele – Preotese ale Maicii Domnuluilor

Zanele – Preotese ale Maicii Domnului

Ursitoare de botez – credinta foarte raspandita si extrem de veche.

Credinta in ursitoare a existat si exista la toate popoarele, inca din vechime. Si aproape la toate popoarele, acestea erau cate trei. Cele trei zeite ale destinului erau considerate de romani veghetoare ale nasterilor. Sunt trei surori fecioare, pe jumatate sfinte, spirite femei, nemuritoare, zane ale destinului. Ele hotarasc pentru toate viata soarta fiecarui prunc, in anumite zile ale primei saptamani din existenta ce ii este harazita copilului.

Cum se naste un baiat sau o copila, intotdeauna se scrie in cer intr-o carte, care se numeste cartea sortii, nu numai numele ci si tot viitorul sau cum ar fi sa fie: bun ori rau, de unde vine apoi si zicala: asa mi-a fost scris in slovele ursitoarelor…
Prin traditie, ursitoarele sunt trei femei considerate a fi inlocuitoarele mamei, sunt spirite ce pot fi auzite cateodata dar nu vazute.
Din timpurile cele vechi, cand ursitoarele puteau fi vazute, se povesteste ca sunt trei femei imbracate in alb, de aceea sunt numite si Albe. Imbracamintea lor e lunga, tesuta cu fir de aur si ornate cu fluturi.
Dupa unele credinte, pentru a-l ursii pe prunc, cele trei ursitoare vin cu Ingerul celui de curand nascut, ele reprezentand luna, ziua si ora cand pruncul a iesit din pantecul mamei sale.
Exista mituri conform carora, chiar Dumnezeu da acest fir al vietii ursitoarelor, iar acestea il intind pe pamant si aseaza pe el toate intamplarile prin care omul va trece… Se spune ca in timpurile mai vechi, multi le vedeau cand veneau sa urseasca.
Zanele sunt creaturile cele mai frumoase si cele mai iubite si traiesc in Padurea Fermecata. Toti copiii cred in zane si asta pentru ca ei le vad intr-adevar…
Zanele sunt acele fiinte mistice care au grija de noi. Aceste fiinte magice au aripi si baghete magice. Stiu tot ce e de stiut si recompenseaza oamenii buni.
Zanele sunt acele fiinte mistice ce ne indeplinesc dorintele.
Zanele sunt acele domnisoare perfecte, cu aripi, tinere, dispuse sa te faca sa zambesti orice s-ar intampla. Uneori am impresia ca si eu sunt o zana, dar sunt sigura ca sunt o zana buna. Sunt o zana care iti indeplineste visele. Am grija ca dorintele tale sa devina realitate si sa fiu macar cu un pas inaintea fanteziilor tale.
Zanele sunt spiritele subtile ale aerului. Zanele se inalta cu rapiditatea fulgerului catre sferele inalte. Acolo sus devin substanta subtila pe care o respire ingerii.
Zanele ursitoare aveau in vremurile de demult un rol activ in existenta de zi cu zi a oamenilor si se pune mare pret pe pastrarea unor legaturi de prietenie cu acestea.
Zanele produc transformarile cele mai extraordinare si satisfac intr-o clipa dorintele cele mai arzatoare… ele sunt inzestrate cu darul magiei.
Se spune ca zanele obisnuiesc sa danseze pe pasuni, in poiene, in padure, in timpul noptii, parand a-i chema pe oameni.
Ziua ursitoarelor este o zi de mare insemnatate pentru intreaga familie a copilului nou-nascut.
Decizia ursitoarelor este definitiva, neputand fi modificata nici de sfinti, nici macar de Dumnezeu.
Ursitoarele sunt fiicele lui Zeus si ale zeitei care controlau destinele tuturor oamenilor din momentul nasterii si pana la moarte.
Din taramul zanelor ,al povestilor de demult,trei ursitoare au venit si asa au grait: frumusete, bunatate, prietenie, norocul sa nu-ti lipseasca, fericire si iubire, cu o minte ce te-nvata sa traiesti, visele sa le implinesti.
Si totusi… Dumnezeu este cel Atotputernic.

• De ce n-ar putea El, oare, sa schimbe slova ursitoarelor?
• Sa fie ursires, chiar asa , o predestinare absoluta?
• Dar, mai cred ca, uneori, destinul ne este trasat in linii mari.
• Oare evolutia noastra a smuls puterea din mainile ursitoarelor?

Daca am avea mai multa incredere in mila lui Dumnezeu , in forta iubirii,in adevarul cuprins in traditiile acestui popor vechi… cu siguranta vointa noastra, a tuturor, si a fiecaruia in parte ar fi alta. Cu totul alta. Mai cu incredere in ziua de maine si in ce-a de apoi…
Sa ne intoarcem in traditie…
Pentru ca noului nascut sa i se prezica o viata cat mai buna, parintii asteapta ursitoarele cu casa ingrijita, cu masa intinsa, cu lumanari si veselie in suflet.
Zanele sunt inchipuite de popor in doua ipostaze, zane bune, zane rele. De aceea semnificatia cuvantului zana, ne duce cu gandul la un personaj feminin fantastic din basm, inchipuita ca o femeie buna si frumoasa, cu puteri supranaturale si cu darul nemuririi. In traditiile despre zane ale poporului roman, predomina zanele bune, vazute ca fecioare zvelte, frumoase, foarte tinere, nazdravane, prielnice omului cinstit si dispunand intotdeauna de solutii pentru impasurile in care se afla eroul, pornit pe drumul initiatic, caci despre un astfel de drum este vorba in toate basmele legate de zane. Acest fapt le atribuie un caracter de preotese care prezidau coltul initiatic al unei divinitati feminine.
In traditia romana, zanele sunt socotite a se naste din flori. Chiar daca in general zanele sunt binevoitoare, rabdarea lor are limite, devenind uracioase si rele atunci cand este incalcat un tabu strict impus de ele. Pedeapsa favorita a zaneler este orbirea.
Zanele au cateodata o regina, cea mai tanara, frumoasa si inteleapta dintre ele Zana Zaneler.
Insa, zanele sunt, de obicei, dupa cum s-a spus benefie oamenilor, frumusetea lor intrecandu-se cu bunatatea si duiosia.
Zanele ursitoare ies in calea oamenilor care au probleme si ii ajuta. In povesti, zanele ursitoare sunt asemanate cu semidivinitatea primaverii, a renasterii si a tineretii.

In mitologia poporului roman se stie, ca dupa 3 zile de la nastere,  ursitoarele vin la patutul pruncului si ii menesc destinul. Nu este copil in lumea asta la care sa nu fi venit ursitoarele sa ii meneasca destinul. Ursitoarele sunt fiinte magice de origine angelica, surori cu alte fiinte deosebite. Ursitoarele ca si ielele nu doresc sa fie vazute si nici auzite, dar uneori ele permit unor oameni sa le vada, sau in alte cazuri sunt luate prin surprindere. Batranii spun, ca tot ceea ce sortesc ursitoarele, se indeplineste.

Fiind atat de tainice, povestile despre ursitoare cunosc diverse variatii de la o o zona la alta.

In Moldova unii oameni spun ca sunt 3 ursitoare, altii 7 ursitoare, altii noua sau doisprezece, in Transilvania s-ar auzi de trei, sapte, noua sau unsprezece ursitoare sau uratori, urzatori. Cei din Oltenia sunt mai precisi, ei cred ca sunt trei ursitoare sau zane, toate femei, una mica, alta mijlocie si una mare. Dar nimeni nu poate fi foarte sigur deoarece au fost vazute de foarte putini oameni.

Ursitoarele vin noaptea, in camera copilului sau stau la fereastra. Unii spun ca ar veni in prima zi, altii in a treia zi,  iar alte voci zic ca in prima saptamana de la nastere a copilului.

Traditia spune, ca daca se pune o masa bogata, ai casa curata si primitoare, vor ursi de bine. In Moldova se pune paine, apa, faina, castron de pamant cu malai, grau, busuioc, zahar, sare, ulei, dulceata, mancare, creion, carte, bani. In Transilvania se pune apa, vin, rachiu, prajituri, seminte,ceapa, paine, colaci, bani, creion, carte etc.

Oltenii au obiceiurile cele mai primitoare pentru ursitoare. Ei aseaza la fereastra o masa rotunda cu trei picioare, trei scaune, trei farfurii cu tot atatea linguri si trei pahare cu apa rece neinceputa. In mijlocul mesei se pune o azima unsa cu miere, pe care sunt facute trei cruci, facuta de o fata pura. Pe masa se mai aseaza inca trei cepe, un smoc de bususoic, sare, zahar, vin, tuica, panza, carte, paine, bani, stergar, lana, etc. Sub aceasta masa se pune e galeata cu apa neinceputa pentru ca a doua zi sa scalde copilul in ea.

Ursitoarele sosesc la miezul noptii. Ursitoarea mare spune de ce are parte omul in vesel, daca e vesel, are viata lunga, bogatie, sanatate etc; Ursitoarea mijlocie (Moartea) spune cand se va sfarsi viata omului, ce necazuri va avea, iar Ursitoarea cea mica (Soarta) meneste tot ce e bun s-ajunga copilul.

In noaptea cu pricina in camera, doarme doar mama cu copilul si moasa. Usa de la camera se lasa descuiata pentru ursitoare, ca nu cuva sa se infurie si sa urseasca de rau. Toti se culca pe mana dreapta, pentru a-si aminti ceea ce au visat. Visul mamei din acea noapte este foarte important deoarece de fiecare data se adevereste. Dimineata, azima este rupta in trei bucati, care se dau la trei copii sanatosi si au parintii in viata. Restul se da de pomana. Banii de pe masa sunt dati la moasa.

Aceste traditii legate de ursitoare se tineau cu mare sfintenie in trecut. Astazi, astfel ritualuri se mai intalnesc in unele parti ale tarii. Unele femei organizeaza masa ursitoarelor la spital – la fereastra camerei, sau acasa dupa ce se intorc.

Surse:
http://www.ursitoaredepoveste.ro/povestea-zanelor-ursitoare/ http://www.mamicamea.ro/spiritualitate/despre-ursitoare.html#ixzz3IlfVYCjj

Sărbătorea de Sânziene, a Solstiţiului de vară şi a zilei Sfântului Ioan Botezătorul

Noaptea de Sânziene  este o noapte magică, un moment de linişte, de echilibru, în care se deschid porţile cerului şi lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană. Se spune că mai ales în această noapte (23-24 iunie, noaptea premergătoare zilei Sfântului Ioan Botezătorul) cei norocoşi pot întâlni Sânzâienele.

Numite în tradiţia populară şi Sfintele, Frumoasele, Măiastrele, Sânzienele sau Sânzâienele sunt fiinţe ireale, fantastice, făpturi luminoase din aer, albe, frumoase, binefăcătoare, care au numai însuşiri bune. Fuioare uşoare de vânt în timpul zilei, noaptea se transformă în zâne cu părul galben şi rochii albe de abur, ce dansează hore ameţitoare prin grădini, mutându-se dintr-un loc într-altul, cântând în aer cu glasuri nemaiauzit de armonioase. Sunt entităţi ale aerului, transparente, pure şi nobile, foarte greu de perceput, dată fiind natura lor instabilă, fluidă, predispusă la mişcări foarte rapide.  

Spre deosebire de alte personaje mitice, ca Ielele şi Rusaliile, Sânzienele (Drăgaicele) sunt binevoitoare omului, aduc fertilitate culturilor agricole, femeilor căsătorite, păsărilor şi animalelor, dau miros şi puteri tainice florilor, tămăduiesc bolile şi suferinţele oamenilor şi apără lanurile de intemperiile naturii. Sub un nume sau altul, aceste făpturi mitice există în folclorul tuturor popoarelor, nu numai în Europa, ci pe toate continentele.

 

Sărbătoarea Sânzienelor are loc la trei zile după Solstiţiul de Vară, cea mai lungă zi din an, moment de răscruce situat la mijlocul anului şi înscris sub semnul focului, al Soarelui. În cinstea acestuia se aprind focuri uriaşe pe culmile dealurilor. Încinşi cu brâuri din pelin, oamenii se rotesc în jurul focului, apoi aruncă în foc aceste brâuri ca să ardă odată cu toate posibilele necazuri viitoare. La final, se rostogolesc la vale roţi aprinse, şi ele simboluri ale Soarelui, care se îndreaptă odată cu vara către toamnă şi care au rolul de a alunga spiritele rele. Uneori, sunt lăsate să plutească pe ape mici ambarcaţiuni cu lumânări. Se practică săritul peste focul purificator. Se crede că cine va trece prin foc sau va sări peste el în această noapte, se va purifica şi întregul an care urmează va fi apărat de duhurile rele, de boli şi va fi fericit. Tradiţiile acestea, care există şi acum în ţările Europei Centrale şi de Nord datează de secole, cu mult înaintea creştinismului.

După ce se trece de miezul nopţii şi focurile se sting, oamenii se îndreaptă în linişte spre casele lor, lăsând locul spiritelor care, după credinţa populară, în noaptea aceasta ca şi în toate nopţile importante ale anului, hoinăresc hai-hui prin lume. De aceea, cu această ocazie se realizează şi practici de pomenire a morţilor, numite Moşii de Sânzâiene: se face curăţenie la morminte, se pun flori, se aprind lumânări şi se dă de pomană la cimitir.

În această zi, florile de sânzâiene, împletite în cununi, sunt atârnate, până în anul următor, la ferestre, la porţi, la streşinile caselor, cu credinţa că vor apăra oamenii, animalele şi recolta de forţele nefaste, malefice şi vor aduce noroc şi belşug. Aceste cununi sunt folosite şi pentru prevederea viitorului, în funcţie de felul în care cad după ce sunt aruncate pe casă.

 

Floarea de Sânziană (Gallium verum sau Gallium mollugo – după culoarea galbenă sau albă) este o floare de câmp cu inflorescenţe mărunte, pline de polen, frumos mirositoare, care înfloreşte în preajma solstiţiului de vară, în perioada coacerii cerealelor. Ea are numeroase întrebuinţări în medicină şi cosmetică, drept pentru care mitologia populară i-a acordat şi proprietăţi mistice, fiind folosită în practicile magice efectuate în noaptea premergătoare zilei Sfântului Ioan Botezătorul. Dacă o fată tânără o pune sub pernă în noaptea respectivă, îşi va visa cu siguranţă ursitul. Dacă îşi pun în păr sau în sân floarea respectivă, atât fetele cât şi femeile devin mai atrăgătoare şi mai drăgăstoase. Dacă se spală la ivirea zorilor cu roua căzută pe Sânzâiene sau se îmbăiază în apă curgătoare devin mai frumoase. 

 

 floarea de Sânziană este un reper calendaristic agrar. Dacă înfloreşte înainte de Sf. Ioan Botezătorul, înseamnă că vegetaţia plantelor este prea avansată. La trei zile după Solstiţiul de Vară, ziua începe deja să scadă. Întreaga vegetaţie îşi pierde cîte puţin sevele şi aromele. De aceea, ultima zi de culegere a plantelor vindecătoare este ziua de Sânzâiene, fiind considerată cea mai bună zi din an pentru aceasta, florile potenţându-şi puterile şi mirosurile înainte să le înceapă declinul. Multe din florile şi ierburile care se culeg în această zi, sunt duse la biserică, cu credinţa ca vor fi sfinţite şi prin aceasta vor fi curăţate de influenţele negative ale Rusaliilor/Ielelor, zânele rele ale pădurilor. 

Pentru ţărani această zi este foarte importantă pentru prognoza vremii. În credinţa populară se crede că dacă plouă de Sf. Ioan Botezătorul sau după Sânziene,este de rău augur, deoarece următoarele 40 de zile va ploua neîncetat.

 

Din seria obiceiurilor legate de această zi face parte şi tradiţia băii de solstiţiu (21 iunie) sau de ziua Sf. Ioan Botezătorul (24 iunie). Aceasta se face într-o apă curgătoare şi se consideră că spală toate nenorocirile şi supărările anului trecut, precum şi că ajută ca să se împlinească toate dorinţele în următorul an. Există de asemenea obiceiul unui scăldat ritual pentru păstrarea sănătăţii. Pentru acest lucru sunt alese locuri anume, ape din sălbaticie. Se mai spune că dacă la miezul nopţii bei roua căzută pe floarea de Sânziană, aceasta purifică şi este aducătoare de noroc, iar dacă faci în această zi o baie în care ai turnat decoctul făcut din nouă plante anume – obligatoriu şi Sânziana, tot anul vei fi sănătos şi-ţi va merge bine.

 

sursa

http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=4722